Decizia penală nr. 945/2012, Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR.(...)
DECIZIA PENALĂ NR.945/R/2012
Ședința publică din data de 20 iunie 2012
Instanța constituită din : PREȘEDINTE : A. D. L. - judecător
JUDECĂTORI : I. C. M.
L. M.
G. : M. V.-G.
Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin
PROCUROR : ANEM. CIREAP
S-a luat spre examinare cauza penală având ca obiect recursul declarat de către partea civilă SC F. C. SRL prin administrator F. V. împotriva sentinței penale nr. 50 din data de 2 februarie 2012 pronunțată în dosar nr. (...) al JUDECĂTORIei S.-M., privind pe inculpata A. M. I., trimisă în judecată pentru pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 ind. 1 C. pen cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru apărătorul inculpatei A. I., avocat B. N. P. cu delegație în substituirea apărătorul desemnat din oficiu avocat P. C. din cadrul Baroului de avocați C., cu delegația la dosar, lipsă fiind inculpata și partea civilă SC F. C. S.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care se constată că nu s-a executat mandatul de aducere a inculpatei, emis în cauză.
Reprezentantul parchetului solicită amânarea cauzei, în vederea recitării inculpatei cu mandat de aducere cu mențiunea „în atenția persoanei însărcinate cu executarea mandatului"; și eventual aplicarea unei sancțiuni pentru neexecutarea mandatului pentru acest termen. Apreciază că se impune amânarea cauzei având în vedere și faptul că inculpata nu a fost audiată în cauză.
Apărătorul inculpatei pune aceleași concluzii de amânare a cauzei.
Curtea respinge cererea de amânare a cauzei, apreciind că s-au făcut suficiente demersuri pentru citarea legală a inculpatei care în prezent, din toate datele existente, se află în S..
Nefiind alte cereri de formulat și excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul inculpatei A. I., avocat B. N. P. solicită respingerea ca nefondat a recursului formulat de partea civilă SC F. C. SRL și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
Consideră că instanța de fond în mod corect a soluționat cauza și cu privire la latura civilă, fiind administrate probe în acest sens.
Suma datorată de către inculpată se ridică la 10.000 lei, sumă recunoscută de inculpată. Mai mult în faza de urmărire penală s-au efectuat două expertize contabile care nu au fost favorabile părții civile.
În lipsa unor dovezi certe din care să rezulte prejudiciul la valoarea solicitată și nedovedită de partea civilă, apreciază că în mod corect s-a acordat prejudiciul recunoscut de către inculpată.
Experții nu au putut stabili intrările și ieșirile, întrucât nu au existat case de marcat. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul parchetului solicită în tem. art. 38515 pct. 1 lit. b Cod pr.pen. respingerea ca nefondat a recursului formulat de partea civilă SC F. C. SRL cu consecința menținerii sentinței penale nr. 50/2012 a JUDECĂTORIei S.-M., ca legală și temeinică.
Raportat la probele administrate în cauză, apreciază că în mod corect s-a stabilit o lipsă în gestiune și că prejudiciul real este cel recunoscut de către inculpată, în sumă de 10.000 lei .
Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
C U R T E A:
Prin sentința penală nr. 50 din data de 2 februarie 2012 pronunțată în dosarul nr. (...) al JUDECĂTORIei S.-M., în temeiul art. 345 al.(2) C.proc.pen., s-a dispus condamnarea inculpatei A. I., fiica lui M. și I., născută la data de (...), CNP 2., posesoare CI seria MM nr. 4., cetățenia română, studii 9 clase, divorțată, fără antecedente penale, domiciliată în com.R. de Sus, nr. 888, jud. M., pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare prev. de art.2151 alin.1 C., cu aplicarea art.41 al.2, 74 lit. a și 76 lit. d C.pen, la 8 luni închisoare.
În baza art.71 alin.1 și 2 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional
CEDO s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art. 81 alin.1 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art.82 alin.1 C. pen.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii, în baza art.
359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art.83 C. pen. privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.14 al.(3) și al.(4) și 346 al.(1) C.proc.pen.,raportat la art.
998 C. a fost obligată inculpata să plătească părții civile SC. F. C. SRL, cu sediul în com. Roan de Sus, nr. 116, jud.M., suma de 10.000 lei despăgubiri civile, cu dobânda legală, începând cu data de (...) (momentul epuizării infracțiunii) și până la achitarea integrală a sumei.
În baza art.191 alin.1 C. proc. pen. a fost obligată inculpata la cheltuieli judiciare în favoarea statului, în cuantum de 400 lei, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu Sherhak Lenghel
D., ce va fi suportat din fondurile M.ui de J.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul P. de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmației, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de (...), sub nr. de dosar (...), s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei A. I., pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 215 ind. 1 C. pen cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
2
În actul de sesizare al instanței s-a reținut că inculpata fiind angajată ca și vânzătoare la Bar ". T. aparținând SC FLOFLOR C. SRL R. de Sus, și-a însușit pentru consumul propriu diverse bunuri, în ideea că le va plăti în viitor din salariu, existând posibilitatea acumulării unui debit de 10.000 lei.
La data de (...) comisia de inventariere aparținând SC F. C. SRL a constatat în gestiunea inculpatei o lipsă de 86.654,85 lei.
În dosar au fost administrate două expertize contabile și deși una din expertize a concluzionat că minusul real din gestiune ar fi de 82.782,50 lei, această constatare trebuie privită sub rezerva corectitudinii semnăturilor și valorilor înscrise în unele monetare.
SC F. com SRL R. de SUS, prin asociatul unic R. I., s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală, cu suma de 86.654,85 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit, cu dobândă legală de la data însușirii și până la recuperarea totală (f. 5 și 11 dup).
În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele probe: plângerea părții vătămate SC F. C. SRL ; proces-verbal de control și inventariere a gestiunii Bar Tineret Club din (...); nota explicativă dată de învinuită; adresa SC F. C. SRL nr. 49/(...); declarația părții civile R. I. istoricul SC F. C. SRL comunicat de O. R. C. raport de gestiune din (...); rapoarte de expertiză contabilă din data de (...) și (...) și anexele la aceste rapoarte; facturi și monetare; declarațiile martorilor S. I. H. I. G. R. I. uscovan E.; decizia de desfacere a contractului de muncă emisă de SC F. C. SRL pe seama învinuitei și comunicarea acesteia către ITM M.; contractul individual de muncă înregistrat la ITM M., istoricul firmei SC N. I. SRL comunicat de O. M., declarațiile învinuitei A. I.
În faza cercetării judecătorești au fost administrate următoarele dovezi: a fost audiat reprezentantul părții civle, R. I. au fost reaudiați martorii propuși actul de sesizare, respectiv S. I. S. V. H. I. G. R. E. R. E. și a fost audiată martora C. I., propusă de reprezentanta inculpatei.
Inculpata nu s-a prezentat în fața instanței, susținându-se că este la muncă în S., astfel încât nu a putut fi audiată.
Reprezentantul părții civile nu a solicitat administrarea de probe noi.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 25 ianuarie 2008 inculpata A. I. a primit pe bază de inventar gestiunea punctului de lucru Bar ". C. aparținând SC F. C. SRL R. de Sus, semnând listele de inventar și procesul-verbal de predare -. a stocului de marfă, aflate la filele 109-115 dup.
Inițial aceasta nu a avut calitatea de salariată, până la data de (...) când a fost angajată ca și muncitor necalificat, potrivit contractului înregistrat la ITM sub nr. 49194/2008 , aflat la filele 160-163 dup.
Cu toate acestea, inculpata avea atribuții de gestionare a bunurilor, mai precis de recepționare, de comercializare a acestora și de predare a sumelor încasate pe baza unui înscris denumit "., martorei R. E., mama asociatului unic al SC F. C. SRL R. I.. Nu a fost întocmită fișa postului și nu s-au depus garanții materiale, iar salarizarea inculpatei a fost efectuată prin raportare la salariul minim pe economie și în funcție de încasări.
Aceste aspecte rezultă din coroborarea plângerii formulate de R. I. (f. 5 dup) cu declarațiile acestuia din faza de urmărire penală și judecată (f. 10-
12 dup și f. 38 din dosarul instanței) din declarațiile martorului H. I. (f. 152 dup și f. 39 din dosarul instanței) și ale martorei R. E. (f. 154 dup și f. 32 din dosarul instanței).
3
Martora G. R. a arătat că inculpata era cea care întocmea necesarul de marfă (f. 33 d. instanței), iar martora S. V. a declarat că inculpata prelua marfa, ocazie cu care semna notele de recepție și dispozițiile de livrare (f. 25 d. instanței).
Uneori, cu acordul lui R. I., inculpata era ajutată la bar de către mama sa, martora S. I., fiind ocazii în care aceasta prelua marfa livrată sau preda banii din încasări.
La data de (...) o comisie aparținând SC F. C. SRL a inventariat gestiunea unității BAR ". C., de la momentul preluării gestiunii de către inculpată (ianuarie 2008) și până la momentul controlului, constatându-se un minus de 86.654,85 lei, fiind întocmit proces-verbal de control și inventariere a gestiunii Bar Tineret Club din 08.09.200 (f. 7 dup).
Inculpata nu a putut explica această lipsă, dar prin declarațiile date în faza de urmărire penală (f. 137-142 dup), inculpata A. I. a recunoscut că lua de la bar bunuri pentru consumul propriu sau al familiei, pe care urma să le plătească pe viitor din salariu, dar că nu le-a plătit până la acel moment, existând posibilitatea acumulării unui debit de 10.000 lei.
Aceste declarații se coroborează cu cele declarate de către mama sa, martorei S. I., în faza de urmărire penală și-n fața instanței ( f. 143-150 dup
și f.24 d. instanței).
În drept fapta inculpatei de însușire în interes personal a unor bunuri pe care le gestiona, în calitate de vânzătoare la Bar ". C. R. de Sus aparținând SC F. C. SRL, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 215 ind 1 C.
Sub aspectul laturii subiective, inculpate a acționat cu vinovăție sub forma intenției în accepțiunea art. 19 C. pen.
Pe cale de consecință, apreciind că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 345 alin. 2 C. proc. Pen., în sensul că faptele cu care a fost sesizată există, au fost săvârșite de către inculpată, cu forma de vinovăție prevăzută de lege, instanța de fond a dispus condamnarea acesteia.
La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatei, instanța a avut în vedere dispozitiile art. 52 Cod penal, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpatei care nu are antecedente penale..
De asemenea, acesta s-a prezentat în fața organelor de urmărire penală, având o atitudine sinceră și fiind dispusă să repare prejudiciul cauzat.
Infracțiunea dedusă judecății a fost săvârșită în formă continuată prin mai multe acțiuni de însușire la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale. Astfel, instanța de fond a aplicat prevederile art. 41 alin 2 C. pen.
Având în vedere aceste considerente, în baza art.2151 alin.1 C., cu aplicarea art.41 al.2, 74 lit. a și 76 lit. d C.pen, instanța de fond a dispus condamnarea inculpatei la 8 luni închisoare.
În baza art.71 alin.1 și 2 C. pen. și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional CEDO s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii, de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe și până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanța de fond a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81
C. și apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea
4 acesteia. În consecință, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 8 luni, stabilit în condițiile art. 82 C.pen, atrăgându-i atenția inculpatei asupra prevederilor art.83 C. pen. privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alin. (5) C. pen. a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.
Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a eținut că SC F. C. SRL R. de SUS, prin asociatul unic R. I., s-a constituit parte civilă în faza de urmărire penală, cu suma de 86.654,85 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit, cu dobândă legală de la data însușirii și până la recuperarea totală (f. 5 și 11 dup).
Instanța de fond a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art. 998-999 C. civ pentru antrenarea răspunderii civile delictuale, respectiv: existența faptei ilicite, a prejudiciului, a raportului de cauzalitate între acestea și vinovăția autorului faptei.
Pentru aceste motive, în baza art.14 al.(3) și al.(4) și 346 al.(1)
C.proc.pen., instanța de fond a admis acțiunea civilă.
În ceea ce privește determinarea întinderii prejudiciului cauzat prin infracțiune, s-a reținut că în cauză au fost efectuate două expertize contabile.
Prin raportul de expertiză contabilă din data de (...), întocmit de către expert contabil Shahzad I. Ramona, s-au evidențiat o seamă de nereguli în modul de organizare a gestiunii Barului ". C.. Astfel, în evidențele contabile ale SC F. C. SRL nu exista o evidențiere distinctă a gestiunii acestui punct de lucru, pentru a se determina riguros intrările și ieșirile de marfă. De asemenea, pentru gestiunea respectivă nu a existat casă de marcat și prin urmare nu s-au întocmit bonuri fiscale, concluzionându-se că valoarea lipsei în gestiune nu poate fi determinată în mod cert (f. 87-94 dup).
La solicitarea SC F. C. SRL a fost efectuată o nouă expertiză contabilă de către expert contabil B. V., raportul de expertiză fiind depus la dosar în data de (...), aflându-se la filele 42-73 din dosarul de urmărire penală. Prin acest raport s-a concluzionat că minusul real din gestiune ar fi de 82782,50 lei, dar cu rezerve în ceea ce privește corectitudinea semnăturilor și valorilor înscrise în unele monetare.
S-au reținut ca și cauze ale acestei lipse următoarele: faptul că nu s-a urmărit evoluția stocului de marfă care a înregistrat o creștere scriptică lunară de aproximativ 20-30%, banii rezultați din vânzări nu se depuneau zilnic la casierie, depunerea făcându-se de 4-5 ori pe lună și faptul că nu se verifica stocul de marfă faptic la intervale mai mici de timp, la o analiză mai atentă observându-se că stocul faptic din magazin nu corespunde cu scopul scriptic.
Această organizare defectuoasă a fost relevată și de către inculpată care a arătat că marfa se primea în baza unor dispoziții de livrare, fiind ocazii în care aceste dispoziții erau trimise după mai multe zile, astfel că nu putea verifica marfa (f. 138 dup).
De asemenea, martora G. R. a arătat că necesarul de marfă era trecut pe hârtie simplă, nedatată și neștampilată, iar dispozițiile de plată erau semnate de regulă la data predării mărfii, dar au fost situații în care dispozițiile erau semnate și returnate ulterior ( f. 33 d. instanței.
Astfel de nereguli au fost evidențiate și la puncte de lucru ale firmei SC N. I. SRL, aparținând tot lui R. I., de către martora C. I., fostă angajată a acestei societăți. (f. 43 d. instanței) Astfel, martora a declarat că produsele
5 erau trecute pe dispozițiile de livrare cu prețuri mai mari, decât prețul real. Uneori mărfurile erau livrate fără dispoziții, acestea fiind transmise la interval de mai multe zile, uneori fiind trimise 2-3 dispoziții odată.
În aceste condiții, având în vedere că orice îndoială profită inculpatei și luând în considerare că probele administrate în cauză nu au demonstrat cu certitudine că minusul de 86.654,85 lei a fost rezultatul acțiunilor de însușire săvârșite de inculpată, instanța de fond a obligat-o doar la repararea prejudiciului recunoscut, respectiv 10.000 lei, cu dobânda legală, începând cu data de (...) (momentul epuizării infracțiunii) și până la achitarea integrală a sumei.
În baza art.191 alin.1 C. proc. pen. inculpata a fost obligată la cheltuieli judiciare în favoarea statului, în cuantum de 400 lei, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu Sherhak Lenghel D., ce a fost suportat din fondurile M.ui de J.
Împotriva acestei sentințe partea civilă S. F. C. S. R. DE SUS a declarat
recurs, solicitând instanței admiterea acestuia, casarea sentinței penale atacate sub aspectul modului de soluționare a laturii civile și rejudecând, să se dispună obligarea inculpatei la plata despăgubirilor civile în sumă de
86.654,85 lei, sumă care a fost stabilită potrivit procesului verbal de inventariere și control din data de (...).
În esență s-a susținut că inculpata a semnat inițial fără nicio obiecțiune acel proces-verbal și că aspectele reliefate de raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul B. V. care ar justifica rezerva în stabilirea întinderii prejudiciului la o sumă ce depășește 80.000 de lei nu sunt de natură a exonera de răspundere pe inculpată, care avea obligația să întocmească notele și documentele de recepție, predare-primire a mărfii și alte acte care să justifice stocul real de marfă raportat la stocul scriptic.
Analizând recursul declarat în cauză, Curtea apreciază că acesta este
nefondat.
Instanța de fond a reținut o stare de fapt conformă cu realitatea pe baza materialului probator administrat și a procedat la corecta soluționare a laturii civile, aplicând cu privire la întinderea prejudiciului principiul in dubio pro reo.
Astfel, s-a reținut în mod corect că prin raportul de expertiză contabilă din data de (...), întocmit de către expertul contabil Shahzad I. Ramona, s-au evidențiat o serie de nereguli în modul de organizare a gestiunii Barului ". C., în sensul că în evidențele contabile ale SC F. C. SRL nu exista o evidențiere distinctă a gestiunii acestui punct de lucru, pentru a se determina riguros intrările și ieșirile de marfă. De asemenea, pentru gestiunea respectivă nu a existat casă de marcat și prin urmare nu s-au întocmit bonuri fiscale, concluzionându-se că valoarea lipsei în gestiune nu poate fi determinată în mod cert (f. 87-94 dup).Or, lipsa casei de marcat și consecutiv neîntocmirea bonurilor fiscale nu este imputabilă inculpatei, ci conducerii societății care trebuia să ia măsuri în acest sens.
Prin al doilea raport de expertiză contabilă s-a concluzionat că minusul real din gestiune ar fi de 82782,50 lei, dar cu rezerve în ceea ce privește corectitudinea semnăturilor și valorilor înscrise în unele monetare.
S-au reținut ca și cauze ale acestei lipse faptul că nu s-a urmărit evoluția stocului de marfă care a înregistrat o creștere scriptică lunară de aproximativ 20-30%, banii rezultați din vânzări nu se depuneau zilnic la casierie, depunerea făcându-se de 4-5 ori pe lună și faptul că nu se verifica stocul de marfă faptic la intervale mai mici de timp, la o analiză mai atentă
6 observându-se că stocul faptic din magazin nu corespundea cu scopul scriptic.
Această organizare defectuoasă a fost relevată și de către inculpată care a arătat că marfa se primea în baza unor dispoziții de livrare, fiind ocazii în care aceste dispoziții erau trimise după mai multe zile, astfel că nu putea verifica marfa (f. 138 dup).
Astfel de nereguli au fost evidențiate și la puncte de lucru ale firmei SC N. I. SRL, aparținând tot lui R. I., de către martora C. I., fostă angajată a acestei societăți. (f. 43 d. instanței) Astfel, martora a declarat că produsele erau trecute pe dispozițiile de livrare cu prețuri mai mari decât prețul real. Uneori mărfurile erau livrate fără dispoziții, acestea fiind transmise la interval de mai multe zile, uneori fiind trimise 2-3 dispoziții odată.
Nu sunt reale nici susținerile recurentei în sensul că inculpata ar fi semnat fără obiecțiuni procesul-verbal de inventariere din data de (...). Din nota explicativă dată la acel moment de către inculpată (f. 8, d.u.p.) reiese că aceasta a susținut că apreciază ca fiind greșită suma de 84.399,75 lei constatată ca minus în gestiune și că nu-și explică această lipsă.
Ulterior, cu ocazia audierii în calitate de învinuită, inculpata a arătat modul de lucru în care își desfășura activitatea, cu acordul tacit al administratorului societății, și că tot cu acordul acestuia în perioada noiembrie 2008 - august 2009 nu a mai fost remunerată, deoarece în contul salariului aferent acestei perioade urma să achiziționeze de la aceeași societate niște materiale de construcții, inventarul din septembrie 2009 fiind dispus în momentul în care a solicitat predarea efectivă a acelor materiale (f.
137-142 d.u.p.).
În aceste condiții, instanța de fond a procedat în mod corect, având în vedere și cele constate prin rapoartele de expertiză efectuate, la obligarea inculpatei la plata sumei de 10.000 lei plus dobânda aferentă în favoarea părții civile, această lipsă din gestiune fiind efectiv recunoscută de inculpată.
În consecință, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de către partea civilă S. F. C. S. împotriva sentinței penale nr. 50 din 2 februarie 2012 a JUDECĂTORIei S. M..
Se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. partea civilă va fi obligată să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care
200 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, IN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de către partea civilă S. F. C. S. cu sediul în R. de Sus, nr. 116, jud. M. împotriva sentinței penale nr. 50 din 2 februarie 2012 a JUDECĂTORIei S. M..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.
Obligă pe partea civilă să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 20 iunie 2012 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
7
A. D. L. I. C. M. L. M.
M. V.-G.
G.,
Red.A.D.L./(...). Dact.H.C./2 ex./ J..fond: C.E. I. .
8
← Încheierea penală nr. 1474/2012, Curtea de Apel Cluj | Decizia penală nr. 1845/2012, Curtea de Apel Cluj → |
---|