Decizia penală nr. 150/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

DECIZIA PENALĂ NR.150/A/2012

Ședința publică din 11 septembrie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : I. M. - judecător JUDECĂTORI : V. V. A. GREFIER : L. C.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. este reprezentat de procuror S. D.

S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul T. A. G., împotriva sentinței penale nr. 124 din 27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr.(...), inculpatul fiind trimis în judecată prin R. P. de pe lângă Tribunalul Cluj pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev.de art.20 rap.la art.174 C.penal cu aplic.art.75 allin.1 lit.d C.penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.P. I., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar și partea vătămată L. G. C., lipsă fiind inculpatul T. A. G.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a apelului.

Apărătorul inculpatului, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună, reducerea pedepsei aplicate pe care o consideră prea mare. Solicită a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, a contribuit la aflarea adevărului și a beneficiat de procedura simplificată prev.de art.320/1 C. Apreciază că în speță s- ar putea reține circumstanțele atenuante în favoarea inculpatului cât și disp.art.73 lit.b C.penal, întrucât inculpatul a fost provocat de partea vătămată. Cu onorar din FMJ.

Partea vătămată L. G. C., arată că în urma fapte săvârșite de inculpat a rămas fără vedere și nu a declarat apel întrucât nu a înțeles exact ce trebuie să facă.

Reprezentantul P., solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței penale pronunțate de prima instanță. Referitor la solicitarea de a se reține scuza provocării, consideră că probele de la dosar nu susțin această variantă iar în ceea ce privește reținerea circumstanțelor atenuante, în mod corect prima instanță nu le-a reținut având în vedere gravitatea faptei comise.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 124 din 27 martie 2012 pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr.(...), în baza art. 334 C. s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului T. A. - G., porecla „Moartea";, fiul lui A. și S., ns. la data de (...) în C.-N., jud. C., cetățean român, studii 5 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în comuna A., sat A. F., nr. 105 A, jud. C., CNP : 1., fără antecedente penale, din infracțiunea de tentativă la omor, prev. de art. 20 rap. la art. 174 C., cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. d C., în infracțiunea de tentativă la omor, prev. de art. 20 rap. la art. 174 C., prin înlăturarea circumstanței agravante legale prev. de art. 75 alin. 1 lit. d C.

(respectiv săvârșirea faptei din motive josnice).

În baza art. 20 rap. la art. 174 C., cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C., a fost condamnat inculpatul T. A. - G., porecla „Moartea";, fiul lui A. și S., ns. la data de (...) în C.-N., jud. C., cetățean român, studii 5 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în comuna A., sat A. F., nr.

105 A, jud. C., CNP : 1., fără antecedente penale la 4 (patru) ani și 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

În baza art. 71 C., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a tz. a II-a C., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 174 C., rap. la art. 65 alin. 2 și 3 C., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, prev. de art. 64 lit. a tz. a II-a C., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei, conform dispozițiilor art. 66 C.

S-a constatat că partea vătămată L. G. C., domiciliat în sat I., com. Suici, jud.Argeș și S. C. J. C., cu sediul în C.-N., str. C. nr.3-5, jud.C. nu au formulat pretenții civile în cauză.

Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul T. A. G.

În baza art. 189 alin. 1 C., s-a stabilit în favoarea Baroului C. suma de 400 lei, reprezentând onorariile în cuantum de câte 200 lei cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru acordarea asistenței judiciare obligatorii a inculpatului, av. C. I. - pentru faza de urmărire penală și av. M. Gligor- pentru faza de judecată, care s-a avansat din FMJLC.

În baza art. 191 alin. 1 C., a fost obligat inculpatul la 650 lei cheltuieli judiciare către stat, sumă care include și onorariile apărătorilor desemnați din oficiu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 1015/P/2011 al P. de pe lângă Tribunalul Cluj, a fost trimis în judecată inculpatul T. A. G., pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art. 20 rap. la art. 174 C., cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. d C.

În motivarea actului de sesizare s-a reținut în sarcina inculpatului că la data de (...), pe pășunea din comuna A., județul C. (la o stână de oi, unde părțile erau ciobani), l-ar fi lovit repetat, din răzbunare, pe numitul L. G.-C. (cu un briceag și cu o „bîtă (ciobănească)" (și) în cap, în partea antero-laterală dreaptă, cu o intensitate foarte mare, provocându-i astfel victimei, cu intenție, un traumatism buco-maxilo-facial (cu evacuare de conținut O., cu fracturi de (masă) corp vertebral C 1 și corp (și arc) vertebral C 2 și cu o fractură complexă a viscerocraniului drept), în împrejurări în care a prevăzut și a acceptat posibilitatea pierderii vieții victimei - consecință ce nu s-a produs doar datorită rezistenței fizice a persoanei vătămate.

A fost atașat dosarul de urmărire penală nr. 1015/P/2011 al P. de pe lângă Tribunalul Cluj.

La termenul de judecată de la data de 13 martie 2012 inculpatul a declarat personal în fața instanței că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320 ind. 1

C. privind judecata în procedura simplificată a recunoașterii vinovăției, fiind audiat asupra acestui aspect (f. 12 fond).

Prin urmare, starea de fapt reținută prin rechizitoriul P. de pe lângă

Tribunalul Cluj și însușită ca atare de inculpat este următoarea:

La data de (...), pe fondul unei discuții în contradictoriu cu partea vătămată

L. G. - C. legată de hrănirea câinilor de la stână, inculpatul T. A. - G., cioban la oi, l-a agresat fizic cu brutalitate pe partea vătămată, inculpatul aplicându-i victimei lovituri cu mânerul de la o brișcă și cu o bîtă. Agresiunea s-a produs în timp ce părțile se aflau la stâna numitului F. I., pe raza comunei A.

Potrivit declarațiilor părții vătămate și a martorului ocular Bursuc P., inculpatul l-a lovit pe partea vătămată cu brișca în maxilarul drept, iar cu bîta peste picior și în cap, loviturile aplicate în zona capului fiind repetate (f. 24 u.p). Persoana vătămată și-a pierdut cunoștința în urma acestor lovituri.

Violența manifestată de inculpat a produs consecințe foarte grave asupra integrității corporale a victimei : traumatism cranio-maxilo-facial, cu multiple fracturi (complexă de viscerocraniu drept); cominutivă zigomatică dreapta (cu deplasarea zigomaticului și a tuturor apofizelor zigomatice); mandibulară dreapta

(dublă, deschisă); de masă laterală corp vertebral C 1, dreapta și de corp (și arc vertebral) C 2, precum și o plagă scelerată (superioară) ochi drept care a produs

„modificări morfofuncționale ireversibile" (infirmitate permanentă). Leziunile au necesitat (în lipsa complicațiilor) 90-100 de zile de îngrijiri medicale.

În sarcina inculpatului s-a reținut săvârșirea faptei din motive josnice, cu reținerea circumstanței agravante legale prev. de art. 75 alin. 1 lit. d C., întrucât inculpatul ar fi acționat din răzbunare, față de conduita părții vătămate de a refuza solicitarea inculpatului de a da apă de băut câinilor sau față de presupusele jigniri aduse de partea vătămată potrivit susținerilor inculpatului.

La termenul de judecată de la data de (...), instanța din oficiu a pus în discuție schimbarea încadrării juridice dată faptei reținute în sarcina inculpatului, în sensul înlăturării agravantei legale prev. de art. 75 alin. 1 lit. d C.

Asupra cererii de schimbare de încadrare juridică, instanța a reținut că mobilul faptei nu a fost probat ca fiind acela al răzbunării inculpatului, mai ales că injuriile aduse de partea vătămată nu au fost confirmate de probele administrate în cauză. . Pe de altă parte, sensul declarației date de inculpat în sensul că după ce i-a aplicat seria de lovituri părții vătămate s-ar fi simțit

„răzbunat"; nu poate fi interpretată altfel decât că inculpatul și-a calmat iritarea datorată refuzului părții vătămate de a da apă la câini, exprimarea acestuia fiind aleasă în mod nefericit, mai ales în contextul nivelului cultural și de școlarizare mai redus al acestuia. Practic, potrivit stării de fapt reținute, inculpatul și-a ieșit din fire datorită faptului că nu avea dispoziția necesară să se ocupe el de câinii de pază ai stânei iar partea vătămată nu a înțeles să facă el acest serviciu, în discuție nefiind așadar vreo acțiune păgubitoare a victimei la adresa inculpatului care să poată justifica în înțelesul limbajului comun o acțiune de răzbunare.

Pe cale de consecință, instanța a admis cererea de schimbare de încadrare juridică și a dispus înlăturarea circumstanței agravante legale prev. de art. 75 alin. 1 lit. d C., respectiv aceea a săvârșirii faptei din motive josnice.

În drept, fapta săvârșită de inculpatul T. A. - G., care, la data de (...), pe pășunea din comuna A., județul C. (la o stână de oi, unde părțile erau ciobani), l-a lovit repetat pe numitul L. G.-C. (cu un briceag și cu o „bîtă (ciobănească)" (și) în cap, în partea antero-laterală dreaptă, cu o intensitate foarte mare, provocându-i astfel victimei, cu intenție, un traumatism buco-maxilo-facial (cu evacuare de conținut O., cu fracturi de (masă) corp vertebral C 1 și corp (și arc) vertebral C 2 și cu o fractură complexă a viscerocraniului drept), în împrejurări în care a prevăzut și a acceptat posibilitatea pierderii vieții victimei - consecință ce nu s-a produs doar datorită rezistenței fizice a persoanei vătămate -, au întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor, prev. de art.

20 C. pen. rap. la art. 174 C. pen.,

Deși prin raportul de expertiză medico-legală și a suplimentului la acest raport (f. 15-20 dosar u.p) s-a reținut că acțiunea violentă exercitată de inculpatul

T. A. - G. nu a pus în primejdie viața victimei, această concluzie reflectă doar perspectiva medico-legală asupra acțiunii exercitate de inculpat.

În acest sens, instanța a subliniat faptul că noțiunea de „. în primejdie a vieții persoanei"; prezintă două accepțiuni: una juridică, constând în crearea unui pericol iminent pentru viața persoanei prin punerea în executare a unei acțiuni apte de a produce suprimarea vieții acesteia (moartea) și caracterizate de intenția specifică de omor; cea medico-legală, constând în crearea unui pericol iminent pentru viața persoanei, generat de natura și gravitatea vătămărilor produse prin fapta comisă.

Or, infracțiunea de tentativă la omor are în vedere înțelesul juridic al noțiunii de punere în primejdie a vieții persoanei, impunându-se analizarea poziției subiective a inculpatului raportat la faptă.

În acest scop, doctrina de specialitate și practica judiciară a stabilit faptul că intenția de a ucide va fi analizată în raport de toate împrejurările cauzei, cum ar fi instrumentul folosit de făptuitor, regiunea corpului vizată, numărul și intensitatea loviturilor, raporturile anterioare dintre agresor și victimă, sau atitudinea făptuitorului după comiterea faptei.

În speță, prin modul în care a acționat inculpatul, ținând seama de obiectul vulnerant („ciomagul ciobănesc") folosit la comiterea agresiunii fizice, de locul aplicării loviturilor (cap), de acțiunea de lovire repetată asupra aceleiași zone vitale precum și de intensitatea foarte mare a acestor lovituri (aspect al agresiunii evidențiat în actul medico-legal produs la dosarul cauzei, justificabil obiectiv prin consecințele morfo-fiziologice produse multiple traumatisme la cap și gât, f. 15-18, 19-20 dosar u.p.), se desprinde intenția indirectă de a ucide, rezultatul socialmente periculos fiind prevăzut și acceptat de inculpatul T.. În aceste condiții, poziția subiectivă a inculpatului fiind determinată pe baza probelor administrate în cauză, reținerea unei alte încadrării juridice a faptei de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. 2

C., nu ar putea fi justificată legal.

La individualizarea pedepsei care a fost aplicată inculpatului T. A. - G., instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72

C., reținând împrejurările săvârșirii faptei - pe fondul stării de iritare nejustificată a inculpatului, la refuzul părții vătămate de a hrăni el câinii stânei fără ca această obligație să fie stabilită în mod exclusiv în sarcina victimei; modul în care inculpatul a înțeles să acționeze- folosind ca obiect vulnerant un ciomag ciobănesc, de locul aplicării loviturilor (cap), de acțiunea de lovire repetată asupra aceleiași zone vitale precum și de intensitatea foarte mare a acestor lovituri (aspect al agresiunii evidențiat în actul medico-legal produs la dosarul cauzei, justificabil obiectiv prin consecințele morfo-fiziologice produse multiple traumatisme la cap și gât, f. 15-18, 19-20 dosar u.p.), de pe marginea cărora se desprinde intenția indirectă de a ucide, rezultatul socialmente periculos fiind prevăzut și acceptat de inculpatul T., lipsa antecedentelor penale a inculpatului aflat la prima confruntare cu legea penală și cu o bună reputație socială, dar și de atitudinea procesuală relativ sinceră a acestuia în fața organelor judiciare inclusiv în faza de urmărire penală, valorificată ulterior în fața instanței prin aplicarea procedurii recunoașterii vinovăției potrivit dispozițiilor art. 320 ind. 1

C., inculpatul asumându-și consecințele faptelor sale.

Instanța nu a putut onora solicitarea apărătorului inculpatului de a se reține în favoarea acestuia circumstanțe atenuante judiciare, având în vedere pe de o parte gravitatea faptei- săvârșită cu intenția indirectă de a ucide victima, fără un motiv justificat, iar, pe de altă parte, caracterul facultativ al reținerii unor astfel de circumstanțe, care nu sunt de natură a caracteriza persoana inculpatului într-o asemenea măsură încât doar reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege să poată conduce la o justă individualizare judiciară a pedepsei.

Pe baza acestor criterii, în baza art. 20 rap. la art. 174 C., cu aplicarea art.

320 ind. 1 alin. 7 C., a fost condamnat inculpatul T. A. - G., porecla „Moartea";, fiul lui A. și S., ns. la data de (...) în C.-N., jud. C., cetățean român, studii 5 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în comuna A., sat A. F., nr. 105 A, jud. C., CNP : 1., fără antecedente penale la 4 (patru) ani și

9 (nouă) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

În baza art. 71 C., s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de art. 64 lit. a tz. a II-a C., pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 174 C., rap. la art. 65 alin. 2 și 3 C., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice, prev. de art. 64 lit. a tz. a II-a C., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei, conform dispozițiilor art. 66 C.

Întrucât obiectele vulnerante folosite de inculpat la comiterea infracțiunii nu au putut fi identificate și ridicate de organul de cercetare penală, nu se impune aplicarea măsurii de siguranță a confiscării speciale, potrivit solicitărilor procurorului de ședință.

Conform art. 7 din Legea nr. 76/2008 instanța a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul T. A. G.

Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că partea vătămată L. G. C., domiciliat în sat I., com. Suici, jud.Argeș și S. C. J. C., cu sediul în C.-N., str. C. nr.3-5, jud.C. nu au formulat pretenții civile în cauză.

În baza art. 189 alin. 1 C., s-a stabilit în favoarea Baroului C. suma de 400 lei, reprezentând onorariile în cuantum de câte 200 lei cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru acordarea asistenței judiciare obligatorii a inculpatului, av. C. I. - pentru faza de urmărire penală și av. M. Gligor- pentru faza de judecată, care s-a avansat din FMJLC.

În baza art. 191 alin. 1 C., a fost obligat inculpatul la 650 lei cheltuieli judiciare către stat, sumă care include și onorariile apărătorilor desemnați din oficiu.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul T. A. G., solicitând prin apărătorul său desființarea sentinței penale atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună, reducerea pedepsei aplicate pe care o consideră prea mare,având în vedere că a recunoscut și regretat fapta comisă, a contribuit la aflarea adevărului și a beneficiat de procedura simplificată prev.de art.320/1 C. În motivarea apelului s-a mai arătat că în speță s-ar putea reține circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului precum și disp.art.73 lit.b C.penal, întrucât inculpatul a fost provocat de partea vătămată.

Analizând apelul formulat,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:

Pe baza probatoriului administrat în cauză,prima instanță a reținut o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prev.de art.20 rap.la art.174 C.penal ,constând în aceea că ,la data de (...), pe pășunea din comuna A., județul C. (la o stână de oi, unde părțile erau ciobani), l-a lovit repetat pe numitul L. G.-C. (cu un briceag și cu o „bîtă (ciobănească)" (și) în cap, în partea antero-laterală dreaptă, cu o intensitate foarte mare, provocându- i astfel victimei, cu intenție, un traumatism buco-maxilo-facial (cu evacuare de conținut O., cu fracturi de (masă) corp vertebral C 1 și corp (și arc) vertebral C 2 și cu o fractură complexă a viscerocraniului drept), în împrejurări în care a prevăzut și a acceptat posibilitatea pierderii vieții victimei - consecință ce nu s-a produs doar datorită rezistenței fizice a persoanei vătămate .

De altfel,inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei,solicitând a fi judecat în procedura simplificată prev. de art.320/1 C.,pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale,beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor pedepselor cf.al.7 al art.320/1 C.

Trecând apoi la sancționarea inculpatului ,instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art.72 C. ,respectiv atât circumstanțele reale ale cauzei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului respectiv gradul de pericol social ridicat al infracțiunii, dar și atitudinea sinceră a acestuia și lipsa antecedentelor penale,instanța analizând temeinic și argumentând judicios toate aspectele care au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei,inclusiv motivele pentru care nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante.

Raportat la solicitarea de a se reține scuza provocării în favoarea inculpatului,aceasta există ,potrivit art.73 lit.b C.,atunci când infracțiunea a fost săvârșită de inculpat sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinată de o provocare din partea persoanei vătămate,produsă prin violență printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă,ori in speță nu există aceste condiții,probele dosarului nerelevând o asemenea împrejurare.

Față de toate aceste aspecte,Curtea apreciază că prima instanță a realizat o judicioasă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, neimpunându-se modificarea acesteia,iar pedeapsa va fi în măsură să contribuie la reeducarea acestuia și la prevenirea săvârșirii pe viitor de noi fapte antisociale.

Prin urmare,în baza art.379 pct.1 lit.b C. va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Va stabili în favoarea Baroului de A. C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul T. A. G. împotriva sentinței penale nr. 124 din 27 martie 2012 a T.ui C.

Stabilește în favoarea Baroului de A. C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

Obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 11 septembrie 2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

I. M. V. V. A.

GREFIER, L. C.

Dact.I.M./Dact.S.M

4 ex./(...) Jud.fond. L.-M. F.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 150/2012, Curtea de Apel Cluj