Încheierea penală nr. 1310/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR PENAL NR. (...)

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 1310/R/2012

Ședința publică din data de 28 septembrie 2012

Instanța constituită din :

PREȘEDINTE : M. R. JUDECĂTORI : M. Ș.

V. V. A.

GREFIER : T. G.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. De I. a I. de C.

O. și de T. - S. T. C. reprezentat prin P. : DORU DOBOCAN

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații B. A. Z., P. D. M. și D. E. M. împotriva încheierii penale nr.41/C din (...) pronunțată în dosar nr. (...) al T. S., având ca obiect propunerea de prelungire a măsurii arestului preventiv.

La apelul nominal făcut în cauză la prima strigare se prezintă inculpatul B. A. Z., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Ilea I. M., cu delegație avocațială la dosar, inculpatul P. D. M., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, av. I. Emanuel Budea, din Baroul Sălaj, cu delegație avocațială la dosar și inculpatul D. E. M., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. I. M., cu delegație avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul B. A. Z. arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.

Se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului P. D. M., av. F. O., cu delegație avocațială la dosar, care solicită a se constata încetat mandatul de asistență juridică al apărătorului din oficiu și acordarea onorariului avocațial parțial.

Curtea constată încetat mandatul de asistență juridică al apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului P. D. M.

Inculpatul D. E. M. arată c are angajat apărător ales, av. Groza

Cristinel, cu care a discutat și care i-a spus că se va prezenta la acest termen de judecată.

Apărătorul inculpatului D. E. M. învederează instanței că a discutat cu apărătorul ales al inculpatului, care este pe drum, urmând să ajungă la instanță.

Curtea constată că la dosar nu există delegație de apărător ales pentru inculpatul D. E. M. și nici nu există cerere de strigare a cauzei pentru o anumită oră, însă față de precizările inculpatului dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru ora 9,30, în vederea prezentării apărătorului ales.

La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare se prezintă inculpatul B. A. Z., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. Ilea I. M., cu delegație avocațială la dosar, inculpatul P. D. M., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, av. I. Emanuel Budea, din Baroul Sălaj, cu delegație avocațială la dosar și inculpatul D. E. M., aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales, av. Groza Cristinel, fără delegație avocațială la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului D. E. M., av. I. M., cu delegație avocațială la dosar, care solicită a se constata încetat mandatul de asistență juridică al apărătorului din oficiu și acordarea onorariului avocațial parțial.

Curtea constată încetat mandatul de asistență juridică al apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului D. E. M.

Întrebați fiind de către instanță inculpații B. A. Z., P. D. M. și D. E. M. arată că își mențin recursurile declarate în cauză.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat Curtea acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Apărătorul inculpatului D. E. M. în principal solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând, respingerea propunerii de prelungire a măsurii preventive.

În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură, pe care o lasă la aprecierea instanței.

Apreciază ca nejustificată prelungirea măsurii arestului preventiv, așa cum rezultă din studierea dosarului, participarea inculpatului este diferită, astfel că solicită un tratament diferit în ceea ce-l privește. A., arată că din declarațiile martorilor audiați și din procesele verbale întocmite de către investigatorii sub acoperire nu rezultă că inculpatul ar fi avut vreo implicare în săvârșirea activității infracționale ce are legătură aceștia, indicând în acest sens solicită a se avea în vedere declarația martorului cu identitate protejată P. A., unde nu este precizat numele inculpatului.

Solicită, totodată, a se avea în vedere că inculpatul nu neagă fapta, dar a precizat că a fost doar intermediar în cercul de prieteni și cunoștea cine deține drogurile.

Referitor la motivele pentru care se solicită prelungirea stării de arest apreciază că acestea nu se încadrează în dispozițiile legale pentru admiterea propunerii, având în vedere și declarațiile constante ale inculpatului, care a recunoscut săvârșirea infracțiunii imputate și a învinuirilor aduse, nu a oscilat, nu a negat și nu a revenit asupra celor precizate, având o atitudine sinceră. Mai mult, inculpatul a indicat de la început alte persoane, alți consumatori și cine este furnizorul său, toate aceste date fiind necunoscute până la acel moment de anchetatori, existând astfel probabilitatea de a putea beneficia de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2002. Pentru aceleași considerente solicită a se constata că sunt nefondate susținerile primei instanțe referitoare la atitudinea nesinceră al inculpaților.

Mai solicită a se avea în vedere și circumstanțele personale, respectiv că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, astfel că pentru a se asigura desfășurarea urmăririi penale în bune condiții se pot lua față de clientul său anumite măsuri restrictive, care să asigure prezența acestuia la organele de cercetare.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 148 lit. b C. solicită a se constata că la dosar există doar prezumții și nu date că la comiterea infracțiunii reținute de către DIICOT au participat mai multe persoane, însă nu există probe că lăsat în libertate inculpatul ar putea influența aceste persoane.

Referitor la aplicabilitatea dispozițiilor art. 148 lit. f C., chiar dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea imputată este mai mare de

4 ani închisoare, raportat la atitudinea inculpatului de recunoaștere, de indicare a altor persoane și la circumstanțele personale ale acestuia, consideră că lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, putându-se lua față de inculpat o măsură neprivativă de libertate, ce a fi suficientă pentru a se asigura buna desfășurare a urmăririi penale.

Apărătorul inculpatului P. D. M. depune motivele de recurs și solicită admiterea căii de atac, cu consecința respingerii propunerii de prelungire a măsurii preventive.

Având în vedere dispozițiile art. 155 și art. 143 C. susține că în cauză nu sunt motive temeinice împotriva inculpatului, singurele dovezi împotriva acestuia fiind declarațiile coinculpaților prinși în flagrant, care în opinia sa au fost date în vederea reținerii prevederilor art. 16 din Legea nr.

143/2000. În acest sens învederează că a verificat convorbirile telefonice ale clientului său cu coinculpații arestați și din acestea nu a rezultat decât existența unor discuții banale și nu probe de vinovăție.

În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 148 lit. b C. solicită a se constata că acesta nu se regăsește în cauză. A., arată că la circa 6 - 7 zile de la arestarea coinculpaților clientul său este citat de către DIICOT, unde este prezintă și este reținut, fără a exista vreo probă că a încercat să zădărnicească aflarea adevărului.

Referitor la art. 148 lit. f C. solicită a se reține că deși infracțiunea dedusă cercetărilor este una gravă, trebuie avute în vedere și alte elemente decât limitele de pedeapsă și anume comportamentul inculpatului și antecedentele acestuia, iar Parchetul trebuie să motiveze în concret în ce constă pericolul social, simpla afirmație nefiind îndestulătoare.

Totodată, consideră că în cauză nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, iar alte elemente nu au apărut pentru a se justifica menținerea măsurii preventive, chiar dacă în fața instanței de fond a reținut că trebuie prelungită starea de arest pentru efectuarea unor acte de cercetare.

Apărătorul inculpatului B. A. Z. solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și punerea inculpatului în stare de libertate. În subsidiar, solicită a se constata că sunt îndeplinite condițiile pentru luarea unei măsuri neprivative de libertate, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive nu mai subzistă și nici nu au apărut temeiuri noi în acest sens.

Apreciază că raportat la datele din dosar nu rezultă că sunt îndeplinite dispozițiile art. 143, 148 C.. A., consideră că nu există date sau probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului ar zădărnici aflarea adevărului sau ar împiedica derularea procesului penal ori ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Totodată, consideră că cercetarea inculpatului în stare de libertate nu ar împiedica efectuarea altor acte de urmărire penală, deoarece acesta a fost audiat și a recunoscut comiterea faptelor, iar simpla afirmație a T. S. că nu a fost sincer nu se coroborează cu probele administrate în cauză și nici nu poate duce la prelungirea stării de arest.

În opinia sa măsura preventivă trebuie raportată la probele administrate până la acest moment și pericolul pentru ordinea publică trebuie evidențiat în concret pentru fiecare inculpat, precum și dispozițiile art. 5 paragraf 1 CEDO. Cu onorariu din FMJ.

Reprezentantul Parchetului în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C. solicită respingerea ca nefondate a recursurilor, apreciind că încheierea penală atacată este legală, temeinică și judicios motivată, corect constatându-se de către instanța de fond că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv și că acestea impun prelungirea măsurii preventive. Consideră și că în cauză sunt îndeplinite cumulativ condițiile prev. de art. 143 C., existând indicii și probe ce conduc la bănuiala rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile imputate, precum și prevederile art. 148 lit. b și f C., existând riscul că inculpații ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, direct sau indirect, că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea imputată este mai mare de

4 ani închisoare, iar lăsarea acestora în libertate în acest moment ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.

A., solicită a se avea în vedere că aplicarea art. 143 C. a fost analizată de instanța de fond cu ocazia luării măsurii arestului preventiv, dar și de către instanța de control judiciar cu ocazia judecării recursurilor declarate, precum și că Cedo a statuat că la luarea, menținerea sau prelungirea măsurii preventive aceste indicii și probe nu trebuie să aibă forța juridică de condamnare, ci doar să conducă la bănuiala rezonabilă că inculpații au comis infracțiunea imputată, bănuială care în cauză există și a fost constatată de instanța de fond și cea de recurs.

Învederează, totodată, că își însușește motivarea primei instanțe cu privire la incidența art. 148 lit. b și f C., solicitând a se reține că ultima dată Curtea de A. C. s-a pronunțat cu privire la inculpații B. și D. la data de 11 septembrie 2012, iar cu privire la inculpatul P. la data de 19 septembrie 2012, în sensul respingerii, pentru toți, a recursurilor declarate, iar de atunci nu au intervenit date care să schimbe sau să înlăture indiciile și probele existente.

Instanța pune în vedere părților că la data de 19 septembrie 2012

Curtea de A. C. s-a pronunțat cu privire la recursul declarat de inculpatul P. împotriva încheierii de luarea a măsurii arestului preventiv, în sensul respingerii acestuia, dar prin considerentele deciziei penale s-au înlăturat prevederile art. 148 lit. b C.

Inculpatul P. D. M., având ultimul cuvânt, arată că își menține poziția procesuală, solicitând cercetarea sa în stare de libertate și luarea unei măsuri restrictive, având în vedere că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

Inculpatul B. A. Z., având ultimul cuvânt, arată că regretă comiterea infracțiunii și solicită cercetarea în stare de libertate, deoarece nu a realizat consecințele faptelor sale.

Inculpatul D. E. M., având ultimul cuvânt, solicită a se avea în vedere că se află la prima confruntare cu legea penală, regretă comiterea faptei și că a procedat în această manieră datorită anturajului. Totodată, solicită cercetarea în stare de libertate, cu mențiunea că nu va mai comite astfel de infracțiuni.

C U R T E A

Prin încheierea penală nr.41/C din 25 septembrie 2012 a T. S., pronunțată în dosarul nr. (...), în temeiul art.159 C., raportat la art.155 C., art. 148 lit. b, f C. s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. S. și s- adispus prelungirea duratei arestării preventive în privința inculpaților: B.

A. Z. (fiul lui I. si M., născut la data (...), in municipiul S. M., judetul S. M., domiciliat in mun. S. M., str. T. Vuia bl. C3, ap.2, judetul S. M., posesor a C.I. seria SM nr. 2., CNP 1.), D. E.-M. (fiul lui I.-E. si M.-A., născut la data (...), în municipiul S. M., județul S. M., domiciliat în mun. S. M., str. Ambudului bl. CA11, ap. 10, județul S. M., posesor a C.I. seria SM nr. 1., CNP 1.) P. D.-M. (fiul lui M. si Ana, născut la data de (...) in municipiul S. M., județul S. M., domiciliat in sat V. S. M., comuna V. S. M., str. Tatarestiului nr. 9, județul S. M., posesor a C.I. seria SM nr. 3., CNP 1.), pe o durată de 30 zile, începând cu data de 30 septembrie 2012 și până la data de 29 octombrie 2012 inclusiv.

S-au respins cererile de luare față de inculpații B. A. Z., D. E.-M. și P.

D.-M. a unor măsuri restrictive de drepturi.

În temeiul art. 192 al. 3 C. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

În temeiul art. 189 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu Chende Ciprian în sumă de 100 lei s-a avansat din Fondul M.ui

Justiției către Baroul de A. S.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut ă prin cererea înregistrată sub numărul de mai sus Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. S. a solicitat instanței să dispună prelungirea măsurii arestării preventive fata de inculpații: B. A. Z. cercetat în dosar nr.40/D/P/2012, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din

Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. (cinci acte materiale) și deținere de droguri pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 din Legea

143/2000, cu aplicarea art. 33 lit a C.p.; D. E.-M., cercetat în dosar nr.40/D/P/2012, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. (două acte materiale) și deținere de droguri pentru consum propriu, prevăzută de art. 4 din Legea 143/2000, cu aplicarea art. 33 lit a C.p.; P. D.-M., cercetat în dosar nr.40/D/P/2012, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din

Legea 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. (patru acte materiale).

În susținerea sesizării s-a arătat în esență că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpați, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, deoarece aceștia au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de patru ani și lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. S-a menționat că urmărirea penală nu a fost finalizată până la acest moment, fiind necesară audierea unor persoane cu privire la care există probe că ar fi participat alături de inculpați și învinuiți la comiterea faptelor, dar și a altor persoane care au cumpărat droguri de risc, respectiv cannabis și hasis de la inculpați și învinuita C. M. G.

Analizând cererea formulată, în raport cu actele dosarului de cercetare penală și cu dispozițiile legale în materie, instanța a reținut următoarele:

La data de 02 septembrie 2012, prin încheierea penală nr.

35/C/2012 a T. S., s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților B. A. Z. și

D. E.-M., pe o durată de 29 zile. Măsura arestării preventive s-a întemeiat pe dispozițiile art. 149 indice 1 C. raportat la art. 143 C., art. 148 lit. b, f C., având în vedere ca existau indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile de trafic de droguri de risc și deținere de droguri pentru consum propriu, prevăzute de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art. 4 din Legea 143/2000, cu aplicarea art.

33 lit a C.p., precum și faptul că că existau date că prin lăsarea în libertate a inculpaților aceștia vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, inculpații au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si există probe certe ca lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În data de 11 septembrie 2012, prin încheierea penală nr.

35/C/2012 a T. S., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului P. D.-M., pe o durată de 20 zile. Măsura arestării preventive s-a întemeiat pe dispozițiile art. 149 indice 1 C. raportat la art. 143 C., art. 148 lit. b, f C., având în vedere ca existau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea

143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. (patru acte materiale), precum

și faptul că existau date că prin lăsarea în libertate a inculpatului acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si există probe certe ca lăsarea lui în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În privința faptelor pentru care sunt cercetați inculpații, la momentul luării măsurii arestării preventive s-au reținut următoarele:

În data de 03 mai 2012 organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că B. A. Z., P. D.-M., cât si P. D. V. au preocupări legate de circulația drogurilor de risc, respectiv cannabis si rezina de cannabis, substanță înscrisă pe tabelul anexă nr. III al Legii 143/2000, respectiv aceștia au vândut si oferit droguri de risc unor persoane doritoare să consume acest tip de drog, pe raza judetelor S. si S. M., fiind contactati telefonic, să se întâlnească și să achiziționeze cantitatea de droguri dorită.

În data de (...), D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. S., a autorizat, în condițiile art. 21 și 22 din Legea nr. 143/2000, introducerea în cauză a investigatorului acoperit cu nume de cod " M. R. care, împreună cu colaboratorul acestuia, cu nume de cod ". A., urma să procure cantitatea de 100 grame de cannabis si 100 grame rezina de cannabis de la B. A. Z., P. D.-M., P. D. V. precum și de la alte persoane din cercul de suspecți.

1. În data de (...), investigatorul acoperit cu nume de cod ". M. împreună cu colaboratorul cu numele de cod ". A. "; s-a întâlnit în jurul orelor 19:00, în mun. S. M. cu B. A. Z. si P. D.-M. de la care a achiziționat, pentru suma de 100 lei, fragmente vegetale, uscate, de culoare verde - oliv, despre care acesta a afirmat că este cantitatea de 2 grame de cannabis, respectiv tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropa, biosintetizată de planta cannabis, ce face parte din tabelul anexa nr. III din Legea nr.

143/2000, rep.

2. In aceeasi data, investigatorul acoperit cu nume de cod ". M. împreună cu colaboratorul cu numele de cod ". A. "; s-au întâlnit si cu P. D.

V., care a fost trimis de catre B. A. Z. si care i-a vândut fragmente vegetale, de culoare verde olive, ambalate in folie din aluminiu, despre care acesta a afirmat ca este cantitatea de 1 gram cannabis, iar investigatorul acoperit cu numele de cod ". R. "; i-a plătit acestuia suma de 50 lei. Cantitatea de droguri cumpărată de investigatorul acoperit a fost pusă la dispoziția învinuitului P. D. de către P. D.-M.

3. În data de (...), investigatorul acoperit cu nume de cod ". M. împreuna cu colaboratorul cu numele de cod ". A. "; s-a întâlnit în jurul orelor 18:00 cu B. A. Z. de la care a achiziționat, pentru suma de 150 lei, fragmente vegetale, uscate, de culoare verde - oliv, despre care acesta a afirmat că este cantitatea de 3 grame cannabis respectiv tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropa, biosintetizată de planta cannabis, ce face parte din tabelul anexa nr. III din Legea nr. 143/2000, rep.

4. In data de (...), investigatorul acoperit cu nume de cod ". M. s-a întâlnit cu B. A. Z. de la care a achiziționat, pentru suma de 200 lei o substanta vegetala solida, de culoare verde - oliv, cu aspect de rezina ambalata în patru folii din aluminiu despre care acesta a afirmat că este cantitatea de 4 grame rezina de cannabis (hasis), respectiv tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropa, biosintetizată de planta cannabis, ce face parte din tabelul anexa nr. III din Legea nr. 143/2000, rep. La această întâlinire B. A. Z. a fost însoțit de D. E. M. și de P. D. M., cantitatea de droguri fiind procurată de acesta din urmă.

În cadrul discuțiilor purtate de investigatorul acoperit cu nume de cod ". M. cu B. A. Z., acesta din urmă i-a propus să se întâlneasca în seara zilei de (...) în municipiul Z., pentru a-i vinde cantitatea de 30 grame de rezina de cannabis pentru suma de 1200 lei, respectiv 40 lei gramul de rezina de cannabis.

5. În data de 01 septembrie 2012 în jurul orei 21:00, organul de urmărire penală a fost sesizat de catre investigatorul acoperit cu nume de cod ". M. cu privire la faptul că B. A. Z. împreună cu D. E.-M., intenționează să comercializeze o cantitate de 30 grame de rezina de cannabis, respectiv droguri de risc, tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropa, biosintetizată de planta cannabis, ce face parte din tabelul anexa nr. III din Legea nr. 143/2000, rep. În baza informațiilor oferite de către investigatorul acoperit, în jurul orelor 22:00, B. A. împreuna cu D. E.- M., C. M.-G. și P. M. s-au deplasat cu autoturismul proprietate personală a lui D. E.-M., marca Audi A4, de culoare neagră având numărul de înmatriculare SM 0., în mun. Z., pe bld. M. V., în parcarea stației de carburanți OMV, iar investigatorul acoperit cu nume de cod ". R. s-a urcat în mașina acestuia, unde B. A. i-a vândut cantitatea de aproximativ 30 grame de rezină de cannabis, pentru care acesta a plătit suma de 1.000 de lei.

În acel moment au intervenit organele de poliție, care i-au somat pe B. A., D. E.-M., C. M.-G. și P. M. în conformitate cu dispozițiile legale după care în prezența martorilor asistenți au procedat la identificarea, marcarea, etichetarea si sigilarea bunurilor gasite asupra persoanelor sus mentionate, cat si a celor gasite in autoturismele sus mentionate. A., asupra lui B. A. au fost găsite trei bancnote din cupiura de 200 lei avand seriile

091E0978499, 091B0995295 si 066D0023229, patru bancnote din cupiura de 100 lei, avand seriile 068E1829402, 075C2819099,

087B4420547 si 078A3062116, o substanță vegetală solidă, de culoare verde-oliv, cu aspect de rezină, un telefon mobil care au fost ambalate într- un plic de hârtie de culoare albă sigilat cu sigiliul tip M.I. nr. 31070. În mașina lui D. E. - M. a fost găsită o substanță vegetală solidă, de culoare verde-oliv, cu aspect de rezină și un pliant de culoare albastră în care se afla tutun în amestec cu o substanță vegetală solidă, de culoare verde-oliv, cu aspect de rezină. Asupra lui C. M. - G. a fost găsită o balanță electronică de mare precizie fără marcă, de culoare argintie cu alb, în stare de funcționare și un cuțit de culoare argintie, cu mâner de culoare maro, cu inscripția „rostfrei";. Asupra numitului P. M. a fost găsit un telefon mobil marca Samsung GT-I9000, de culoare neagră.

Asupra investigatorului acoperit sub nume de cod ". R. a fost găsită o substanță vegetală solidă, de culoare verde-oliv, cu aspect de rezină care a fost ambalată într-o folie de aluminiu, cantitate de aproximativ 30 grame și introdusă într-un plic de hârtie de culoare albă si sigilate cu sigiliul tip M.I. nr. 31070 .

Cu ocazia constatării infracțiunii flagrante s-au luat imagini cu camera video marca "SONY"; salvate pe caseta TDK, M. DV, fiind înregistrate aproximativ 30 minute de filmare, precum și fotografii judiciare cu aparatul foto marca "NIKON"; fiind întocmit procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Din declarațiile coinculpaților B. A. Z., D. E.-M. și a învinuitei C. M. G., au rezultat indicii că inculpatul D. E.-M., fiind contactat de către B. A. Z., l-a contactat la rândul său pe inculpatul P. D. M., care a procurat cantitatea de aproximativ 22 grame de hașiș găsită cu ocazia flagrantului de la o persoană poreclită ,,Japca’’.

Din răspunsurile date de către inspector principal de poliție - farmacist I. Ana Nemeș din cadrul B.C.C.O C. Napoca - Laboratorul de P. și A. a drogurilor rezultă că subsanțele găsite în autoturismul făptuitorului și asupra investigatorului sub acoperire au fost compuse din:17 grame rezină de cannabis tetrahidrocannabinol(THC), substanță psihotropa, biosintetizată de planta cannabis, ce face parte din tabelul anexa nr. III din Legea nr. 143/2000; 2,1 grame grame rezină de cannabis tetrahidrocannabinol (THC), substanță psihotropa, biosintetizată de planta cannabis, ce face parte din tabelul anexa nr. III din Legea nr. 143/2000;

1,8 grame rezină de cannabis tetrahidrocannabinol(THC), substanță psihotropa, biosintetizată de planta cannabis, ce face parte din tabelul anexa nr. III din Legea nr. 143/2000; 0,8 grame rezină de cannabis tetrahidrocannabinol(THC), substanță psihotropa, biosintetizată de planta cannabis, ce face parte din tabelul anexa nr. III din Legea nr. 143/2000, în amestec cu tutun.

Deoarece au existat indicii temeinice ca inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați, așa cum prevăd dispozițiile art. 143 C. (care au rezultat din procesele verbale întocmite pe baza datelor furnizate de investigatorul sub acoperire, rezultatul analizelor de laborator, procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile învinuiților C. M. G., P. D., declarațiile investigatorului sub acoperire, coroborate în parte și cu declarațiile inculpaților) și au fost întrunite temeiurile prevăzute de art.

148 lit. b, f C., prin încheierile nr. 3. septembrie 2012 și 38/C/11 septembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Sălaj s-a dispus luarea măsurii arestării preventive fata de inculpații B. A. Z., D. E. M., pe o durata de 29 zile, și față de inculpatul P. D. M. pe o durată de 20 zile. Durata măsurii arestării preventive urmează a expira în data de 30 septembrie 2012.

Potrivit art. 155 C. prelungirea arestării preventive se poate dispune daca temeiurile care au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate.

Instanța a constatat că sunt întrunite în continuare dispozițiile art.

143 C. referitoare la existența indiciilor că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați. Trebuie menționat faptul că pentru luarea măsurii arestării preventive, respectiv pentru prelungirea acestei măsuri nu este necesară existența unor probe certe de vinovăție (necesare pentru pronunțarea unei hotărâri de condamnare), ci potrivit dispozițiilor art. 68 indice 1 C. existența unor date din care să rezulte presupunerea rezonabilă că persoanele față de care se efectuează cercetări au săvârșit faptele. În același sens sunt și prevederile dispozițiilor art. 5 alin. 1 lit. c CEDO care permit luarea măsurii arestării preventive atunci când există motive verosimile de a bănui că s-a comis o faptă prevăzută de legea penală. Aceste indicii reies din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, din procesele-verbale întocmite pe baza datelor furnizate de investigatorul sub acoperire, din declarațiile învinuitei C. M.-G. (fila 202-

207), declarațiile învinuitului P. D. V. (fila 14-15 vol. III), declarațiile investigatorului acoperit ". M. audiat în calitate de martor (fila 234-238), declarațiile făptuitorilor C. Ghita D., B. M. A., Balog Florin Ionel.

În privința inculpatului P. D. - M. care nu a recunoscut implicarea sa în comiterea faptelor, instanța a constatat că indiciile participării sale reies din declarațiile inculpatei C. M. - G. (fila 202-207), coroborate cu declarațiile inculpaților B. A. Z. (fila 95-96 vol.III) și D. E. (fila 100-101 vol.III), cu declarațiile făptuitorului Balog Florin Ionel. A. conținutului acestor declarații permit unui observator obiectiv să constate faptul că inculpatul P. D. - M. a participat la săvârșirea faptelor pentru care este cercetat, cu mențiunea că în faza de urmărire penală va continua administrarea mijloacelor de probă necesare, în baza cărora se va aprecia dacă se impune sau nu trimiterea sa în judecată.

În privința inculpaților B. A. Z. și D. E. indiciile săvârșirii faptelor pentru care sunt cercetați, rezultă din procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, din procesele-verbale întocmite pe baza datelor furnizate de investigatorul sub acoperire, din declarațiile învinuitei C. M.-G. (fila 202-207), declarațiile martorului ". M. (fila 234-238), declarațiile învinuitului P. D. V. (fila 14-15 vol. III), declarațiile făptuitorilor C. Ghita D., B. M. A., Balog Florin Ionel, procesele-verbale de confruntare, precum și din propriile declarații, aceștia recunoscând parțial comiterea faptelor.

De asemenea, instanța a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, cu cazurile prevăzute de art.

148 lit. b Cod procedură penală și art. 148 lit. f Cod procedură penală. Deși s-a susținut de către apărătorii inculpaților că nu ar fi întrunit cazul prevăzut de art. 148 lit. b Cod procedură penală, instanța a apreciat că raportat la contradicțiile care există între declarațiile inculpaților pe de o parte și între declarațiile inculpaților și ale învinuitei C. M.-G. pe de altă parte (învinuită care a avut o atitudine sinceră și a furnizat elemente importante pentru lămurirea cauzei și identificarea altor participanți), precum și la faptul că în cauză urmează a fi audiate alte persoane implicate în activități similare, ca traficanți sau consumatori, persoane care fac parte din anturajul inculpaților, justifică concluzia că există date că în ipoteza lăsării în libertate inculpații ar putea să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului, prin influențarea învinuitei minore sau a persoanelor respective.

În privința celui de-al doilea temei reținut la luarea măsurii arestării preventive, instanța a apreciat de asemenea că sunt întrunite în continuare condițiile prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală, având în vedere că infracțiunea de trafic de droguri pentru care sunt cercetați inculpații este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani si există probe certe din care rezultă că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În acest sens instanța a avut în vedere: natura infracțiunii pentru care sunt cercetați inculpații, respectiv trafic de droguri, o infracțiune de gravitate ridicată, dedusă atât din limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, cât și din consecințele pe care consumul de droguri îl are asupra persoanelor cărora le sunt furnizate ilegal astfel de substanțe; împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, rezultând din actele de urmărire penală efectuate până la acest moment că inculpații fac parte dintr-un grup de consumatori și vânzători de droguri de pe raza mun. S. - M., care și-a extins activitatea și în orașe de pe raza altor județe, inculpații fiind cercetați fiecare pentru săvârșirea mai multor acte materiale de trafic de droguri; aspectele care au reieșit ulterior luării măsurii arestării preventive în urma audierii inculpaților și învinuiților, referitoare la faptul că inculpații au comercializat droguri și altor persoane în afara investigatorului acoperit și colaboratorului acestuia, de unde reiese faptul că nu este vorba de un contact izolat al inculpaților cu astfel de activități (relevante în acest sens sunt declarațiile învinuitei minore, declarațiile făptuitorilor C. Ghita D., B. M. A., Balog Florin Ionel); rezonanța socială a faptelor și impactul negativ asupra opiniei publice raportat la amploarea pe care traficul de droguri o are în rândul tinerilor și la efectele negative asupra stării de sănătate a acestora, intervenția organelor judiciare trebuind să fie fermă în astfel de situații pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică. De asemenea instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaților ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare și ar crea în rândul cetățenilor un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social. Chiar și în jurisprudența CEDO s-a statuat că datorită gravității deosebite și a reacției publicului față de acestea, unele infracțiuni pot determina tulburări sociale care pot justifica arestarea și prelungirea arestării preventive, cel puțin o perioadă de timp (cauza Letellier c/a

Franței).

Referitor la aspectul invocat de apărătorii inculpaților în legătură cu faptul că aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, instanța a apreciat că în ipoteza în care inculpații vor fi trimiși în judecată, se va putea ține seama de acest aspect la individualizarea judiciară a pedepsei, dacă aceștia vor fi găsiți vinovați. Relevant la acest moment este faptul că inculpații au debutat în sfera infracțională prin săvârșirea unor fapte de gravitate ridicată, aspect care întărește concluzia că lăsarea lor în libertate la acest moment prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Instanța a constatat că de la data luării măsurii arestării preventive față de inculpați, organul de urmărire penală a procedat la efectuarea mai multor acte de cercetare și la administrarea mai multor mijloace de probă

(identificarea și audierea inculpatului P. D. M. și punerea sa sub acuzare; identificarea și audierea numiților B. A. și C. D., care sunt consumatori de droguri de risc furnizate de inculpatul D. E. M. și inculpatul P. D. M. s-au efectuat confruntări între inculpatul B. A. Z. și inculpatul D. E. M., între inculpatul B. A. Z. și inculpatul P. D. M., între învinuita C. M. și inculpatul

P. D. M. s-au efectuat un număr de două percheziții domiciliare la locuințele învinuiților T. Ș. și B. S.), necesitatea extinderii cercetărilor și implicit a actelor de urmărire penală apărând în urma audierilor efectuate.

Instanța a apreciat că propunerea Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D. de I. a I. de C. O. și T. - B. T. S., este întemeiată si cu referire la mijloacele de probă care urmează a fi administrate în dosarul nr. 40D/P/2012, pentru completarea urmăririi penale, respectiv: identificarea și audierea numitului L. C. despre care există date că este furnizor de droguri către inculpatului D. E. M. și învinuita C. M. identificarea și audierea unei persoane având porecla

„Japca";, persoană despre care există date că este furnizor de droguri către inculpații D. E. M. și P. D. M. și învinuita C. M. efectuarea unor percheziții domiciliare; identificarea și audierea consumatorilor de droguri la care inculpații le furnizau droguri, respectiv persoanelor având poreclele „Florin"; din localitatea B., „. din mun. S. M., „Dan"; din mun. Z.; identificarea și audierea unei persoane având prenumele „. despre care există date că ar fi participat la tranzacțiile de droguri împreună cu inculpații D. E. M., P. D. M. și învinuita C. M. finalizarea rapoartelor de constatare tehnico-științifică cu privire la cantitățile de droguri descoperite la flagrant, precum și bunurile descoperite respectiv un cântar de mare precizie și un cuțit pentru porționat drogurile.

În privința cererilor de luare a unor măsuri restrictive de drepturi formulată de apărătorii inculpaților, instanța a reținut pe de o parte faptul că se impune în continuare privarea de libertate a acestora pentru motivele arătate anterior, iar pe de altă parte apreciază că în cadrul soluționării propunerii de prelungire a arestării preventive, instanța este ținută să se pronunțe exclusiv asupra necesității prelungirii arestării (în sensul admiterii sau respingerii propunerii), inculpatul având posibilitatea să formuleze pe cale separată o cerere de înlocuire a măsurii arestării cu altă măsură preventivă. Dispozițiile legale referitoare la prelungirea măsurii arestării preventive nu fac trimitere la dispozițiile art. 146 alin. 11 indice 1

C., care prevăd doar în cazul respingerii propunerii de arestare preventivă posibilitatea judecătorului de a dispune luarea uneia din măsurile restrictive de drepturi. Din aceste motive, instanța a respins cererile de luare față de inculpați a unor măsuri restrictive de drepturi.

Împotriva mai sus menționatei încheieri, au declarat recurs în termenul legal inculpații B. A. Z., P. D. M. și D. E. M., solicitând, în principal, casarea încheierii penale atacate și rejudecând cauza, respingerea propunerii de prelungire a măsurii arestului preventiv.

În subsidiar, s-a solicitat de către toți inculpații înlocuirea măsurii arestului preventiv, cu o altă măsură neprivativă de libertate.

Apărătorul inculpatului D. E. M., a arătat că participarea clientului său este diferită de cea a coinculpaților, că nu neagă fapta, arătând doar că a fost intermediar în cercul de prieteni, a indicat de la început alți consumatori și furnizorul de droguri, că este la prima confruntare cu legea penală .

S-a mai arătat că nu sunt îndeplinite cerințele art.148 lit.f C., deoarece la dosar există doar prezumții și nu date că odată lăsat în libertate, inculpatul ar putea influența alte persoane.

De asemenea, apreciază că lăsarea sa în libertate nu prezintă nici un pericol concret pentru ordinea publică.

Apărătorul inculpatului P. D. M., a arătat de asemenea că disp.art.148 lit.f C., nu se regăsește în cauză, neexistând vreo probă că ar fi încercat să zădărnicească într-un fel sau altul aflarea adevărului iar afirmația parchetului că lăsarea sa în libertate ar prezenta un pericol pentru ordinea publică este doar o simplă afirmație.

Apărătorul inculpatului B. A. Z., consideră că nu există probe certe sau date că odată lăsat în libertate, inculpatul ar zădărnici aflarea adevărului, ar influența derularea procesului penal sau ar comite noi infracțiuni deoarece inculpatul a fost audiat și a recunoscut comiterea faptelor.

Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat până în acest moment și a disp.art.385/6 al.3 C.pr.pen, Curtea constată următoarele :

În dosarul nr.40/D/P/2012 al DIICOT B. T. S. sunt cercetați în prezent inculpații B. A. Z. sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc prev.de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2

C.pen., (5 acte materiale) și deținere de droguri pentru consum propriu prev.de art.4 din Legea nr.143/2000, D. E. M., cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc prev.de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic.ar.t41 al.2 C.pen., (2 acte materiale) și deținere de droguri pentru consum propriu prev.de art.4 din Legea nr.143/2000 și P. D. M. sub aspectul comiterii infracțiunilor cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de droguri de risc prev.de art.2 al.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.41 al.2 C.pen., (2 acte materiale) și deținere de droguri pentru consum propriu prev.de art.4 din Legea nr.143/2000.

Se reține în esență în sarcina celor trei inculpați că în perioada 1.06 -

(...) ar fi desfășurat activitățile ilicite descrise atât în propunerea de prelungire a arestului preventiv, cât și în motivarea încheierii atacate.

Instanța fondului a reținut în mod legal și temeinic că prelungirea arestării preventive se poate dispune conform disp.art.155 C., doar în situația în care temeiurile ce au determinat arestarea inițială impun în continuare privarea de libertate a inculpaților, ori au intervenit temeiuri noi care să justifice o asemenea măsură.

In privința tuturor celor trei inculpați recurenți, constatăm că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.143 C., referitoare la existența unor date că inculpații ar putea fi autorii infracțiunilor pentru care sunt cercetați.

În acest sens sunt procesele verbale de constatare a infracțiunii flagrante, procesele verbale întocmite pe baza datelor furnizate de investigatorul sub acoperire, declarațiile investigatorului acoperit Rădoiu M., declarațiile învinuiților C. M. G., P. D. V. precum și ale făptuitorilor C. Ghiță D., B. A. și Balog Florin Ionel precum și declarațiile inculpaților recurenți. Extrem de elocvente sunt procesele verbale de confruntare și răspunsurile date de inspector principal de poliție din cadrul BCCO C. Napoca Laboratorul de P. și A. a D.

Toate aceste indicii și probe conduc la bănuiala rezonabilă că inculpații ar putea fi autorii infracțiunilor pentru care sunt cercetați în prezentul dosar, aceste probe fiind apte a convinge chiar și un observator obiectiv cu privire la acuzațiile formulate împotriva lor.

In ceea ce privește incidența temeiului prev.de ar.148 lit.b C., Curtea constată că acesta nu-și găsește aplicabilitatea în privința nici unuia dintre inculpați deoarece nu există probe la dosar din care să reiasă că ar încerca zădărnicirea aflării adevărului, simpla poziție de nerecunoaștere sau de recunoaștere parțială acuzațiilor formulate împotriva lor nu conduce în mod automat la certitudinea că aceștia vor determina alte persoane din dosar să dea declarații nereale.De asemenea afirmațiile acuzării cu privire la vârsta fragedă unor dintre cei implicații în prezenta cauză nu înseamnă că aceste persoane ar putea, doar în baza acestui aspect, fi influențate.

.

În privința celui de al doilea temei pentru luarea măsurii arestării preventive constatăm că dip.art.148 lit.f C., sunt aplicabile doar inculpaților B. A. Z. și D. E. M. A., acești inculpați sunt cercetați pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea lor în libertate în acest moment prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. La aprecierea acestui pericol concret pentru ordinea publică instanța de recurs are în vedere atât considerentele avute în vedere de către instanța fondului cu privire la gravitatea faptelor formulate de către acești inculpați, împrejurările concrete în care se presupune că au fost comise faptele pentru care inculpații au fost judecați, presupusa activitate infracțională care a fost îndelungată în ceea ce-i privește pe cei doi inculpați B. A. Z. și D. E. M., dar

și de atitudinea pe care aceștia au avut-o pe parcursul procesului penal.

Din probele administrate până în acest moment, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul B. A. Z. și-a asumat un oarecare rol de conducător sau de lider a activității ilicite, el fiind cel care a participat la toate cele cinci acte materiale care au fost descoperite până în acest moment de către organele judiciare.

În ceea ce-l privește pe inculpatul D. E. M., în sarcina acestuia se reține în plus față de inculpatul P. D. M. că l-a transportat în repetate rânduri pe inculpatul B. A. Z. cu autoturismul proprietate personală, marca Audi A4, de unde putem deduce că acesta avea o participație mai mare la comiterea presupuselor fapte ilicite.

În plus, asupra celor doi inculpați a fost descoperită la data de (...) o cantitate însemnată de droguri, o balanță electronică de mare precizie și un cuțit de culoare argintie cu mâner de culoare maro.

Toate aceste aspecte, îndreptățesc instanța de control judiciar să aprecieze că participația inculpaților la comiterea faptelor ilicite a fost mai amplă, și pentru a putea afla adevărul în prezenta cauză se impune în continuare privarea de libertate a acestora.

Durata arestului preventiv în ceea ce-i privește pe cei doi inculpați nu au depășit limitele rezonabile având în vedere că aceștia au fost arestați preventiv la data de (...), prin încheierea penală nr.35/C/2012 a T. S.

Sunt reale susținerile apărătorilor inculpaților că aceștia sunt lipsiți de antecedente penale însă aceste aspecte prezintă relevanță mai ridicată cu prilejul unei eventuale individualizări a pedepsei în situația în care inculpații vor fi găsiți vinovați de săvârșirea infracțiunilor de care sunt cercetați în prezent.

Se impune privarea de libertate a acestor doi inculpați și pentru a crea în sânul comunității din care aceștia fac parte un sentiment de securitate și siguranță că astfel de fapte nu vor scăpa nesancționate de către organele judiciare.

Situația este diferită în ceea ce-l privește pe inculpatul P. D. M. a căror contribuție la presupusă activitate infracțională a fost mult mai redusă decât a celorlalți doi inculpați, acesta participând la comercializarea unor cantități extrem de mici de droguri, respectiv 2 grame pentru actul material din actul din data de (...) și 4 grame pentru actul material din (...).

De asemenea, vom reține că atitudinea acestui inculpat pe parcursul procesului a fost relativ sinceră și apreciem că nu există probe din care să rezulte că odată lăsat în libertate, inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului sau să comită noi fapte penale.

Pentru aceste considerente, Curtea va admite recursul declarat de către inculpatul P. D. M. și apreciind că scopul măsurilor preventive poate fi atins și fără privarea de libertate a acestuia va dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, impunând acestuia respectarea prevederilor art.145 al.1 ind.1 și al.1 ind.2 Cod proc.penala.

Pentru considerente expuse, vor fi respinse recursurile inculpaților D.

E. M. și B. A. Z., cu consecința obligării acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D I S P U N E :

În baza art. 385 ind.15 pct.2 lit. d C. admite recursul declarate de inculpatul P. D. M., fiul lui M. și ANA, născut la data de (...) aflat în prezent în Arestul IPJ S., împotriva Încheierii penale nr.41/C din (...) a T. S., pe care o casează cu privire la acest inculpat.

Rejudecând cauza, în baza art.139 C. rap. la art.145 C. dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu aceea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu sat V. S. M., com. V. S. M., jud. S. M., pe o durată de 30 de zile, începând cu data de (...) și până la data de (...).

In baza art. 145 al.1 ind. 1 si al.1 ind.2 Cod proc.penala, impune inculpatului să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b)să se prezinte la organele de poliție ale municipiului S. M. conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție, sau ori de câte ori este chemat; c)să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; d)să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; e) să nu se apropie de persoanele împreuna cu care a comis fapta, precum si de martori și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.

Atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se poate lua față de el măsura arestării preventive.

În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C. respinge ca nefondate recursurile inculpaților D. E. M. și B. A. Z., ambii aflați în arestul IPJ S., împotriva aceleiași hotărâri.

Stabilește onorarii parțiale din oficiu în sumă de 100 lei (de două ori câte 50 lei) ce se vor avansa din FMJ în favoarea avocatelor I. M. și F. O.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul inculpatului P. rămân în sarcina acestuia.

Obligă inculpații recurenți B. și D. la plata în favoarea statului a sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare inculpatul B., sumă din care 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din FMJ în favoarea av. Ilea M. I. și 250 lei, inculpatul D., din care 50 lei onorariu parțial din oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de (...).

PREȘEDINTE JUDECĂTORI M. R. M. Ș. V. V. A.

GREFIER T. G. red.MS/MB/(...)/jud.fond P. Ancuța

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Încheierea penală nr. 1310/2012, Curtea de Apel Cluj