Sentința penală nr. 13/2012, Curtea de Apel Cluj

R.

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR. (...)

SENTINȚA PENALĂ NR.13/2012

Ședința publică din 30 ianuarie 2012

I. constituită din: PREȘEDINTE : L. H. GREFIER : H. P.

P. de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin

PROCUROR : S. DOBRESCU

Pe rol fiind soluționarea cererii de executare a mandatului european de arestare emis la data de (...) de către procuror M. L. de la P. de pe lângă T. de M. I. din Evry, Franța, in dosar nr. parchet 1110030013 nr. instrucție

6/11/62, privind persoana solicitată POP F.-Ș. (fiul lui V. și M., născut la data de (...) în orș. N.-Oaș, județul Satu M., domiciliat în comuna V., sat V. nr. 106, județul Satu M., posesor al C.I, seria SM, nr. 3., eliberată de S. N.-Oaș la data de (...), CNP 1., cetățean român, în prezent arestat în Arestul IPJ Maramureș).

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă persoana solicitată Pop F.-

Ș., însoțit de organele de poliție din cadrul Poliției Județului Maramureș, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat P. Roman M. din Baroul Cluj, cu delegația depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Se constată că la dosar a fost depus mandatul european de arestare însoțit de traducerea în limba română. Un exemplar al mandatului european de arestare a fost înmânat persoanei solicitate.

S-a adus la cunoștința persoanei solicitate conținutul mandatului european de arestare emis pe numele său, posibilitatea de a consimți la predare precum și drepturile sale procesuale prevăzute de art.104 din Legea

302/2004.

Î. fiind, persoana solicitată arată că nu consimte la predare, întrucât are două procese pe rol în R. și dorește soluționarea acestora.. Persoanei solicitate i s-a explicat regula specialității prevăzută de art.115 din Legea 302/2004, Pop

F. Ș. arătând că nu renunță la acest beneficiu.

S-a procedat la audierea persoanei solicitate, declarația acesteia regăsindu-se în procesul-verbal atașat la dosar.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, se acordă cuvântul, conform prevederilor art.103 din Legea nr.302/2004, cu privire la executarea mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate.

Reprezentantul P., solicită arestarea persoanei solicitate pentru 25 de zile, urmând ca instanța să aprecieze dacă se impune predarea imediată sau amânarea predării persoanei solicitate Pop F.-Ș. către statul solicitant, în vederea executării mandatului european de arestare.

Apărătorul persoanei solicitate având cuvântul, cere amânarea predării acesteia către statul solicitant până după soluționarea proceselor pe care le are pe rol în R., arătând că, dacă se va dispune, totuși, arestarea persoanei solicitate, este în interesul acesteia ca predarea să se efectueze cât mai repede, pentru clarificarea situației juridice. Cu acordarea onorariului FMJ

Persoana solicitată Pop F. Ș. având ultimul cuvânt, arată că dorește rezolvarea problemelor pe care le are în țară.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față,

Prin încheierea penală nr. 4/HI din data de 26 ianuarie 2012 a Curții de

A. C., s-a dispus în baza art. 89 alin.3 rap. la art.102 și urm. din Legea nr.

302/2004, arestarea persoanei solicitate Pop F.-Ș. pe o perioadă de 5 zile începând cu data de 26 ianuarie 2012 și până la 30 ianuarie 2012, inclusiv, în baza semnalării din S.ul Informatic Schengen transmisă prin I. - B. S., cu adresa nr. 1315783/S./BAR/(...), ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare de către autoritățile judiciare din Franța.

Pentru a pronunța această încheiere, s-a reținut că P. de pe lângă Curtea de A. C. a sesizat instanța cu propunerea de luare a măsurii arestării, arătând că prin semnalarea introdusă în S.ul Informatic Schengen transmisă prin I. - B. S., cu adresa nr. 1315783/S./BAR/(...), s-a comunicat faptul că autoritățile judiciare din Franța au emis un mandat european de arestare față de cetățeanul român Pop F. Ș. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în grup organizat, pentru care legislația franceză prevede pedeapsa închisorii de cel mult 15 ani.

S-a procedat la depistarea, identificarea și ulterior la audierea și reținerea de către procuror pentru 24 de ore a persoanei solicitate Pop F. Ș. în condițiile art. 101 din Legea nr. 302/2004, începând cu data de 25 ianuarie

2012 ora 23:15 până la 26 ianuarie 2012 ora 23:15, din această durată fiind dedus intervalul de timp cu începere de la ora 1., ora la care persoana solicitată a fost depistată și condusă la sediul P. și audiată.

Persoana solicitată a fost prezentată în fața instanței la data de 26 ianuarie 2012, cu propunerea de luare a măsurii arestării față de aceasta pe o durată de 5 zile, începând cu data de 26 ianuarie 2012 și până la data de 30 ianuarie 2012, în vederea comunicării mandatului european de arestare în vederea predarea acesteia autorităților judiciare din Franța.

Persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință conținutul semnalării emisă pe numele său de către autoritățile judiciare franceze, ca urmare a emiterii unui mandat european de arestare. Î. fiind, persoana solicitată a arătat că nu este de acord cu arestarea și predarea sa către statul solicitant, întrucât are procese pe rol, în R.

Potrivit art. 89 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, semnalarea introdusă în

SIS echivalează cu un mandat european de arestare, dacă este însoțită de informațiile prevăzute în Anexa nr. 1. Cu titlu tranzitoriu, până la data la care SIS va avea capacitatea de a transmite toate informațiile menționate în Anexa nr. 1, semnalarea echivalează cu un mandat european de arestare în așteptarea transmiterii originalului.

Față de aceste dispoziții, având în vedere natura și gravitatea infracțiunilor pentru care este cercetată persoana solicitată, fapte incriminate în legislația română prin art.209 din Codul penal sub denumirea de furt calificat, și pedepsite cu până la 15 ani închisoare, Curtea a apreciat prin încheierea penală nr.4/HI/(...), ca fiind oportună luarea față de persoana solicitată a măsurii arestării pentru o durată de 5 zile, începând cu data de 26 ianuarie 2012 și până la 30 ianuarie 2012, inclusiv, în vederea prezentării de către procuror a mandatului european de arestare emis de autoritățile franceze pe numele persoanei solicitate, însoțit de traducerea în limba română. Această încheiere a rămas definitivă prin nerecurare.

La termenul fixat, a fost prezentat instanței mandatul european de arestare emis de către autoritățile judiciare franceze, însoțit de traducerea în limba română.

I. a adus la cunoștința persoanei solicitate drepturile prevăzute de art.104 din Legea nr.302/2004, respectiv a informat persoana solicitată cu privire la conținutul mandatului european de arestare, înmânându-i un exemplar al acestuia, mandat care a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale pentru comiterea, în calitate de complice, a 7 infracțiuni de furt în bandă organizată, prevăzute de art.132-71, 311-1, 311-9, 311-13, 311-14,

311-15, 121-6 și 121-7 din Codul penal francez, fapte pedepsite cu până la 15 ani închisoare.

S-a reținut ca stare de fapt în cuprinsul mandatului aceea că, în noaptea de 4/5 aprilie 2011 a fost comis un furt de marfă cu o valoare de 170.000 euro într-o parcare de odihnă de pa autostradă în zona J. (91). În noaptea de 6/7 aprilie 2011, Romeo C. și Florin Fanea au fost controlați, conducând un furgon conținând marfa furată în urmă cu două zile. Aceștia au recunoscut că au participat la furt împreună cu alte 3 persoane, identificate ulterior, prin intermediul interceptărilor telefonice, ca fiind P. A., P. C. Pop și G. sau G. Contra, toți de naționalitate română. Aceștia au indicat peun anumit F. ca fiind cel care dădea ordinele, din R.

Investigațiile realizate de către jandarmii de la B. de C. de la P. au permis să se efectueze apropieri cu alte 6 fapte, comise între 10 februarie 2011 și 31 martie 2011, în ceea ce privește furturi sau tentative de furt de marfă pe parcările de pe autostradă într-un perimetru foarte larg în jurul Parisului(un furt comis pe parcarea de pe autostradă la S. P. la M. pe autostrada A4, în noaptea de 9/(...); o tentativă de furt comisă pe parcarea de odihnă la L. J. pe autostrada A10, în noaptea de 1. martie 2011; un furt comis pe parcarea de odihnă de pe autostradă la F. pe autostrada A11 în doaptea de 17/(...); un furt comis pe parcarea de odihnă de la V. pe autostrada A1 în noaptea de 19/(...); un furt comis pe parcarea de odihnă de la N. le P. pe autostrada A11, în noaptea de

29/(...); un furt comis pe parcarea de odihnă de la A. pe autostrada A1, în noaptea de 30/(...). Telefoanele mobile ale altor 5 indivizi identificați au declanșat releurile telefonice situate în apropierea locurilor unde s-au comis furturile. Indivizii au fost uneori controlați în direct de către jandarmi la locurile de plată de pe autostradă și identităților lor au fost astfel relevate în proximitatea faptelor. Pe 12 septembrie 2011, P. C. Pop și P. A. fiind audiați, au pus în cauză pe G. sau G. Contra ca făcând parte din echipa lor și pe un anume F. Pop ca fiind comanditarul lor.

Î. fiind, persoana solicitată a arătat că nu consimte la predare către statul solicitant, întrucât are 2 procese pe rol în R.

Persoanei solicitate i s-a adus la cunoștință și i s-a explicat regula specialității, aceasta învederând că nu renunță la regula menționată, fiind de acord cu predarea către autoritățile franceze numai pentru infracțiunile care fac obiectul mandatului european de arestare.

S-a procedat la audierea persoanei solicitate, din declarația acesteia reieșind că a înțeles conținutul mandatului european de arestare emis pe numele său de autoritățile judiciare franceze, nu este de acord cu predarea către statul solicitant întrucât are 2 procese pe rol în R. și nu renunță la principiul specialității.

Din actele de la dosar, rezultă că persoana solicitată are calitatea de inculpat în dosarul nr.(...) al Judecătoriei B. M. cu obiect vătămare corporală gravă, dosar aflat pe rol și a fost condamnat în primă instanță de Judecătoria Baia Mare în dosar nr.(...) cu obiect ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, declarând recurs împotriva sentinței de condamnare.

Deși Pop F. Ș. are pe rolul instanțelor din R. 2 dosare, Curtea apreciază că se impune predarea persoanei solicitate, față de gravitatea mai mare a faptelor pentru care a fost emis mandatul european de arestare care rezultă din modalitatea de comitere a faptelor și prejudiciul cauzat, față de cele pentru care este cercetat în dosarele sus-amintite.

Raportat la împrejurarea că faptele care au motivat emiterea mandatului european de arestare sunt pedepsite de către legislația statului emitent cu până la 15 ani închisoare și au fost incluse de către autoritățile judiciare franceze în lista celor 32 de infracțiuni prev de art 96 alin1 din Legea nr.

302/2004 și care nu sunt supuse verificării îndeplinirii dublei incriminări, la poziția „. organizat sau armat"; precum și la faptul că nu sunt prezente în cauză motive obligatorii de refuz al executării mandatului, conform art.98 din Legea nr.302/2004 - instanța va admite cererea formulată de autoritățile judiciare din Franța cu privire la executarea mandatului european de arestare emis la data de (...) de către procuror M. L. de la P. de pe lângă T. de M. I. din Evry,

Franța, in dosar nr. parchet 1110030013 nr. instrucție 6/11/62, privind persoana solicitată POP F.-Ș..

În baza art. 103 din Legea nr.302/2004, se va menține măsura arestării persoanei pe o durată 24 de zile, începând cu data de 30 ianuarie 2012 și până la data de 22 februarie 2012, inclusiv, - măsura arestării fiind dispusă prin încheierea penală nr. 4/HI din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de A. C. în prezentul dosar - în vederea predării.

Se va constata că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității conferită de art.115 din Legea 302/2004.

În baza art.97 alin.2 din Legea nr. 302/2004, cetățeanul român va fi predat cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de acesta, să fie transferat în R. pentru executarea pedepsei.

Se va stabili în favoarea Baroului de A. C. suma de 640 lei onorariu pentru apărător din oficiu pentru reprezentarea persoanei solicitate în fața P. și a instanței, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

În baza art.87 din Legea nr. 302/2004, republicată, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Admite cererea formulată de autoritățile judiciare din Franța cu privire la executarea mandatului european de arestare emis la data de (...) de către procuror M. L. de la P. de pe lângă T. de M. I. din Evry, Franța, in dosar nr. parchet 1110030013 nr. instrucție 6/11/62, privind persoana solicitată POP F.-Ș., fiul lui V. și M., născut la data de (...) în orș. N.-Oaș, județul Satu M., domiciliat în comuna V., sat V. nr. 106, județul Satu M., posesor al C.I, seria SM, nr. 3., eliberată de S. N.-Oaș la data de (...), CNP 1., cetățean român, în prezent arestat în Arestul IPJ Maramureș și, în consecință:

În baza art. 103 din Legea nr.302/2004, dispune predarea persoanei solicitate Pop F.-Ș. către autoritățile judiciare din Franța.

În baza art. 103 din Legea nr.302/2004, menține măsura arestării persoanei solicitate Pop F.-Ș. pe o durată 24 de zile, începând cu data de 30 ianuarie 2012 și până la data de 22 februarie 2012, inclusiv, - măsura arestării fiind dispusă prin încheierea penală nr. 4/HI din 26 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de A. C. în prezentul dosar - în vederea predării.

Constată că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității conferită de art.115 din Legea 302/2004.

În baza art.97 alin.2 din Legea nr. 302/2004, cetățeanul român este predat cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate față de acesta, să fie transferat în R. pentru executarea pedepsei.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 640 lei onorariu pentru apărător din oficiu pentru reprezentarea persoanei solicitate în fața P. și a instanței, ce se va plăti din fondul M.ui Justiției.

În baza art.87 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 ianuarie 2012, în prezența persoanei solicitate.

PREȘEDINTE GREFIER L. H. H. P.

Red. 4 ex. LH/HP (...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 13/2012, Curtea de Apel Cluj