Sentința penală nr. 47/2012, Curtea de Apel Cluj

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR.(...)

SENTINȚA PENALĂ NR. 47/2012

Ședința publică din 9 aprilie 2012

Instanța constituită din : PREȘEDINTE : ANA C. GREFIER : L. C.

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin P. : V. T.

S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale adoptată la data de (...) în dosarul nr.416/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de A. C., formulată de petenta R. A. A D. P. C.-N.

La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile. P. de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 2 aprilie 2012, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

C U R T E A

Prin rezoluția din 9 februarie 2012 emisă în dosarul nr. 416/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de A. C. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc K. L. F. - pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, prev. și ped. de art. 246 cu aplic. art. 2481 din C. penal.

Pentru a pronunța această rezoluție, procurorul a constatat următoarele:

La data de (...), la cererea creditoarei S.C GPI T. S. S. Z., executorul judecătoresc K. L. F. a format dosarul execuțional nr. 462/ 2011, dosar în care

"continuă executarea silită declanșată de executorul judecătoresc S.u R. M. în dosarul execuțional 574/2010".

În plângerea penală depusă, petenta prin apărător, aprecizează că continuarea executării silite de către un alt executor judecătoresc decât cel care a început-o, la cererea creditorului, nu este permisă nici din perspectiva L.

1. și nici din perspectiva C.ui de P. C..

Se apreciază de către petentă că continuarea executării silite este permisă doar în situații expres prevăzute (abținerea sau recuzarea executorului, încetarea calității de executor judecătoresc, suspendarea exercițiului funcției de executor judecătoresc). În aceste cazuri de excepție, continuarea executării silite se realizează de către executorul judecătoresc desemnat de organul profesional competent (Colegiul Director al C. E. J.), iar nu la voința și solicitarea creditorilor.

P. continuării executării silite începute de un executor judecătoresc, de către un alt executor judecătoresc este o "inovație juridică" a creditoarei S. GPI T. S. SRL, în complicitate cu executorul judecătoresc K. L. F. În lipsa unei reglementări legale a posibilității continuării executării silite, transpare o nelegalitate evidentă a acestei "inginerii" prin intermediul căreia executorul judecătoresc K. L. F. a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile sale de serviciu.

Din actele premergătoare efectuate în cauză, inclusiv nota de informare a executorului judecătoresc K. L. F. rezultă că la data de (...) creditorul SC GPI T. S. SRL a înregistrat la K. L. F. o cerere de executare silită - continuarea executării silite începute de BEJ S. R. M. împotriva debitorului R. C.-N.

La această cerere, creditorul a anexat copia unei alte cereri, ce a fost înregistrată cu aceeași dată la BEJ S. R. M. prin care i se aduce la cunoștință, că renunță la serviciile sale. Executorul judecătoresc K. L. F. apreciază că situația renunțării la serviciile de executare silită a unui executor nu este reglementată, dar nici interzisă de prev. L. 1. și nici ale Regulamentului de aplicare a acestei legi, acesta apreciind că principiile generale de drept "ceea ce nu este interzis expres, înseamnă că este permis" sau "când legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem" sunt de aplicabilitate generală.

Critica făcută de petentă, în sensul că executorul judecătoresc K. L. F. nu a solicitat instanței competente încuviințarea executării silite, este neîntemeiată, întrucât titlul executoriu, respectiv decizia civilă nr. 1. 2011 a C. de A. C. a fost încuviințată de Judecătoria Cluj-Napoca prin încheierea irevocabilă nr. 9777/2011 (f.l05-113)

În conformitate cu prev. art. 3731 C.pr.civ. modificat prin L. nr. 2., instanța de executare încuviințează executarea silită a obligației stabilite prin titlu executoriu si nu cererea executorului judecătoresc, oricare ar fi el.

În acest caz, executorul judecătoresc a comunicat terților popriți adrese de înștiințare, prin care a adus la cunoștință că începând cu (...) executarea silită începută împotriva R. C.-N., de către executorul judecătoresc S. R. M. este continuată de către BEJ K. L. F.

La data de (...), creditorul S. GPI T. S. S. a depus o nouă cerere prin care precizează prima cerere înregistrată, în sensul cuantumului debitului restant, datorat de R. C.-N., iar la data de (...) terțul poprit E.ON Gaz Distribuție S.A. a virat în contul de consemnări al executorului judecătoresc suma de 597.062 lei, care a și fost eliberată imediat creditorului, având în vedere că nu existau alte cereri înregistrate de la alți eventuali creditori.

Ulterior, la data de (...) Administrația Finanțelor P.e C. a înregistrat o cerere la distribuire a prețului pentru suma de 1.600,47 lei reprezentând creanțe bugetare certe, lichide si exigibile, garantate.

La data de (...), terțul poprit E.ON Gaz Distribuție S.A. a virat în contul consemnării al executorului suma de 341.949,42 lei. În vederea distribuirii acestei sume, părțile au fost citate pentru data de (...).

Împotriva procesului-verbal de distribuție al prețului au formulat obiecțiuni debitorul R. C.-N., precum și Administrația Finanțelor P.e C., contestația fiind respinsă prin sentința civilă nr. 1. a J. C.-N. (f.132)

La data de (...), terțul poprit E.ON Gaz Distribuție S.A. a mai virat în contul de consemnări suma totala de 1.168.001,09 lei care au fost eliberați din nou creditorului S. GPI T. S. S., debitul fiind recuperat integral.

Prin urmare, continuarea executării silite pe care o reclamă petenta R. C.-N., că o face în mod abuziv executorul judecătoresc K. L. F., nu corespunde realități, executarea făcându-se în baza unui titlu executoriu, respectiv decizia civilă nr. 1., încuviințată de Judecătoria Cluj-Napoca prin încheierea irevocabilă nr. 9777/2011 (f.105-112) .

Având în vedere cele de mai sus, s-a apreciat că executorul judecătoresc

K. L. F. a procedat în mod corect respectând prevederile C.ui de P. C. în materia executării silite, fără a săvârșii vreo infracțiune, motiv pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză.

Prin rezoluția procurorului general adjunct al Parchetului de pe lângă

Curtea de A. C. nr.169/II/2/2012 din 24 februarie 2012 s-a respins plângerea petentei R. A. a D. P. C.-N. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale față de executorul K. L. F. din (...) , dată în dosar nr.416/P/2010.

Împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale, în termen legal, a formulat plângere întemeiată pe dispoz. art.278/1 C.pr.pen. petenta R. A. A D. P.

C.-N., solicitând desființarea rezoluției atacate și, trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale sau, reținerea cauzei spre judecare și, respectiv, condamnarea făptuitorului K. L. F. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. și ped. de art. 246 cu aplic. art. 2481 din C. penal.

În susținerea plângerii, au fost reiterate motivele din plângerea penală inițială, în sensul că, sunt întrunite în cauză elementele constitutive ale infracțiunii reclamate, respectiv că făptuitorul K. L. F., în exercițiul atribuțiilor de executor judecătoresc, a îndeplinit în mod defectuos actele de executare silită împotriva debitoarei R. A. a D. P. C.-N. și, prin aceasta, i-a cauzat o pagubă de 2.107.008,06 lei.

Făptuitorul K. L. F. a continuat în mod nelegal executarea silită începută de executorul S. R. M., la cererea creditoarei S. T. S. S. Z. încălcând dispoz. art.373/1 C.pr.civ. în sensul că, nu a solicitat încuviințarea executării silite și, respectiv, dispoz. L. nr.1., care prevăd expres cazurile în care este permisă continuarea executării de către un alt executor și, numai la numirea de către C. E. J.

Mai mult, se arată în plângere, pentru încălcarea dispozițiilor legale în materie, făptuitorul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 2000 lei, de către C. de D. al C. E. J. de pe lângă Curtea de A. C., în temeiul art.49 lit.c din L. nr.1..

Apoi, sentința civilă nr.1. a J. C.-N., reținută de organul de urmărire penală ca argument în soluția adoptată, ca prezentând autoritate de lucru judecat în privința competenței executorului judecătoresc - făptuitor în prezenta cauză, pe de o parte, a avut ca obiect o contestație a petentei împotriva unui act de executare, legalitatea continuării executării silite fiind analizată doar tangențial, iar pe de altă parte, sentința nu este definitivă, fiind atacată cu recurs, aflat în prezent în curs de soluționare.

Ver if ic ând rezoluț ia atac ată, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei și a înscrisurilor noi prezentate, în virtutea dispoz. art.278/1 alin.7

C.pr.pen., Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 228 alin.1 C.pr.pen., organul de urmărire penală, sesizat în vreunul din modurile prevăzute în art.221 C.pr.pen., dispune prin rezoluție începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzute în art.10 C.pr.pen.

În cauză, în mod corect, procurorul a constatat că există un caz de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale ( chiar dacă, nu este cel incident în speță) - cel prev. de art.10 lit.a C.pr.pen., respectiv, că fapta nu există, în fapt, așa cum vom arăta în continuare, fiind incident cazul prev. de art. 10 lit.d C.pr.pen. - nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii reclamate.

Pornind de la textul legal care incriminează infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor - art.246 C., se constată că într-adevăr, din conținutul actului de sesizare (plângerea petentei) și actele premergătoare efectuate în cauză, rezultă că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Chiar dacă făptuitorul K. L. F. a încălcat dispozițiile procedurale și ale legii speciale în materia executării silite, îndeplinind defectuos, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, actele de executare silită împotriva debitoarei R. C., nu s-a dovedit în cauză un element al laturii obiective - urmarea socialmente periculoasă, respectiv, vătămarea intereselor legale ale debitoarei petente, care să fie rezultatul direct al conduitei necorespunzătoare a făptuitorului.

Astfel, într-adevăr, potrivit art. 3731 C.pr.civ. cererea de executare silită, însoțită de titlul executoriu, se depune la executorul judecătoresc, care în termen de cel mult 5 zile de la înregistrarea cererii, va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite, înaintându-i în copie cererea de executare și titlul respectiv.

Instanța de executare încuviințează executarea silită a obl ig aț ie i s tab il ite

pr in titlul execu tor iu … ..

În temeiul încheierii prin care se admite cererea de încuviințare a executării silite, executorul judecătoresc poate proceda la executarea silită a obl ig aț ie i stabilite prin titlul executoriu în oricare dintre formele prevăzute de lege……

Încuviințarea executării silite este de drept valabilă ș i p en tru titlur ile

executorii care se vor emite de executorul judec ătoresc în c adrul procedur ii de

execu tare s il ită încuv iinț ate.

Rezultă așadar, din conținutul textului legal că, pentru a proceda la executarea silită, este necesară solicitarea încuviințării executării silite la instanța de executare competentă.

În cauză, făptuitorul nu a procedat în acest fel, admițând cererea creditorului, de continuare a executării începute și încuviințate în dos. exec. nr.574/2010 al BEJ S. R. M., în condițiile în care prin L. nr. 1., se prevăd în mod expres cazurile în care poate fi continuată executarea silită de un alt executor - în caz de suspendare sau excludere din profesie a executorului………... C. executorilor judecătorești are obligația de a asigura continuarea lucrărilor neexecutate ( art.51).

Pe de altă parte, așa cum rezultă din aceleași dispoziții ale codului de procedură civilă, cea ce instanța de executare încuviințează, ceea ce este suspus controlului judiciar este oblig aț ia s tab il ită pr in titl ul execu tor iu …..și, nicidecum controlul nu vizează persoana executorului, ci eventual, competența teritorială a acestuia ( problemă care nu se pune în discuție, în speță).

Din această perspectivă, nu se poate considera că făptuitorul s-a sustras controlului judiciar, așa cum a arătat și C. de disciplină al C. E. J. de pe lângă Curtea de A. C. în H. din (...) ( filele 56-58), iar prin aceasta să fi vătămat interesele debitoarei, prin executarea unor titluri nelegale, neverificate de judecător, după cum, o vătămare a intereselor petentei nu a rezultat nici din faptul că aceasta a învederat că a suportat cheltuieli de executare într-un cuantum ridicat, atât timp, cât nu s-a dovedit că sumele cheltuite cu acest titlu nu le-ar fi suportat dacă executarea era realizată de executorul inițial investit sau că, la acesta cheltuielile de executare ar fi fost mai mici.

Aceasta deoarece, oricare executor solicitat a realiza o executare silită, are dreptul pentru serviciul prestat la onorarii minimale și maximale, iar cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, care este ținut să suporte doar cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia - în condițiile art.39 din legea nr.1..

Așa fiind, dacă ar fi avut obiecțiuni cu privire la cheltuieli de executare nejustificate sau la cuantumul acestora ( pentru că, în esență, aceasta este nemulțumirea debitoarei), petenta avea la îndemână contestația la executare, în condițiile prevăzute de C. de procedură civilă, așa cum recomandă și art.61 din aceeași Lege nr.1., instrument pe care, de altfel, petenta l-a utilizat la un moment dat, în cursul procedurii și soluționat prin sentința civilă nr.1. a J. C.- N. (sentință, într-adevăr, nedefinitivă, din verificările efectuate rezultând că aceasta a fost recurată, recursul fiind în curs de soluționare la Tribunalul Cluj

- filele 126-132 dos. u.p.).

Așa fiind, chiar neconformă dispozițiilor legale în materie ( a fost, de altfel, sancționat disciplinar pentru aceasta - filele 56-58), conduita făptuitorului nu îmbracă forma ilicitului penal, nedovedindu-se existența unuia din elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.246 C., urmarea specifică acțiunii ce constituie elementul material, respectiv, vătămarea intereselor legale ale petentei.

Pentru toate aceste considerente, rezoluția atacată se constată întemeiată ( cu precizarea , mai sus făcută, referitoare la temeiul corect al neînceperii urmăririi penale), astfel că plângerea petentei se privește ca nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, în temeiul art. 278/1 alin.8 lit.a C.pr.pen.

În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. va fi obligată petenta să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 300 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE L.

H O T Ă R Ă Ș T E

În baza art. 278/1 alin.8 lit.a C.pr.pen. respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta R. A. A D. P. C.-N., cu sediul în C.-N., C. S. nr. 2, jud. C. împotriva rezoluției procurorului din 09 februarie 2012, emisă în dosar nr.

416/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de A. C.

În baza art. 192 alin.2 C.pr.pen. obligă petenta să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 300 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 09 aprilie 2012.

PREȘEDINTE GREFIER

ANA C. L. C.

Red. A.C./Dact.H.C.

3 ex./(...)

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 47/2012, Curtea de Apel Cluj