Contestaţie a DIICOT împotriva luării măsurii controlului judiciar faţă de inculpat.

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2014)

Respingere. Nedovedirea pericolului pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului cercetat pentru o presupusă infracţiune săvârşită fără violenţă. Practică

naţională şi CEDO

Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, încheiere din 25 martie 2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi

Prin încheierea penală nr. 15 din 17 martie 2014 a Tribunalului Sălaj, s-a respins propunerea DIICOT - Biroul Teritorial Sălaj privind prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.C.T. şi S.I..

În baza art. 237 raportat la art. 211, art. 215 C. proc. pen., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului C.C.T. (...), cu măsura controlului judiciar.

În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control

judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată DIICOT - Biroul Teritorial Sălaj cu privire la

schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la Poliţia Municipiului Zalău, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii:

a) să nu depăşească limita teritorială a Municipiului Zalău, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi;

b) să nu se apropie de persoanele vătămate/reprezentanţii persoanelor vătămate, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii (coinculpaţi, suspecţi, învinuiţi), de martori ori experţi şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;

c) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele respectiv - administrator societate comercială,asociat, angajat/colaborator al societăţii comerciale;

d) să comunice periodic, respectiv o dată la 30 de zile, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;

e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;

f) să nu emită cecuri.

În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive.

Dispune punerea în libertate a inculpatului C.C.T. de sub puterea M.A.P. nr. 2/U/21.01.2014 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sălaj (dos. ...), la expirarea duratei arestării preventive, respectiv la data de

21.03.2014, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art. 237 raportat la art. 211, art. 215 C. proc. pen., s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului S.I. (...) cu măsura controlului judiciar.

În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen., pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să informeze de îndată DIICOT - Biroul Teritorial Sălaj cu privire la schimbarea locuinţei;

c) să se prezinte la Poliţia Municipiului Zalău, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat.

În baza art. 215 alin. (2) C. proc. pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii:

a) să nu depăşească limita teritorială a Municipiului Zalău, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi;

b) să nu se apropie de persoanele vătămate/reprezentanţii persoanelor vătămate, de alţi participanţi la comiterea infracţiunii (coinculpaţi, suspecţi, învinuiţi),de martori ori experţi şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect, pe nicio cale;

c) să nu exercite profesia, meseria sau să nu desfăşoare activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele, respectiv - administrator societate comercială,asociat, angajat/colaborator al societăţii comerciale;

d) să comunice periodic, respectiv o dată la 30 de zile, informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă;

e) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme;

f) să nu emită cecuri.

S-a dispus punerea în libertate a inculpatului S.I. de sub puterea M.A.P. nr. 3/U/21.01.2014 emis de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului

Sălaj (dos. nr ), la expirarea duratei arestării preventive, respectiv la data de

21.03.2014, dacă nu este arestat în altă cauză.

În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

S-a constatat că inculpatul S.I. a fost asistat de apărător ales.

Pentru a dispune astfel, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că prin propunerea nr. 26D/P/2012 din 13.03.2014, înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de ... sub nr. ..., DIICOT -Biroul Teritorial Sălaj a solicitat prelungirea duratei măsurii arestării preventive a inculpaţilor C.C.T. şi S.I., începând data de 21.03.2014.

Referatul cu propunerea de prelungire a măsurii arestării preventive a fost motivat astfel:

În raport de prevederile art. 16 din Legea 255/2013 măsurile preventive pot fi prelungite în condiţiile legii noi.

Faţă de aceste prevederi, procurorii consideră că în cauză sunt prezente temeiurile de luare a măsurii arestării preventive prev. de art. 223 alin. 2 C.p.p.

Astfel din probele administrate în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpaţii au săvârşit infracţiunile intenţionate de constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 267 Cp. şi înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cp. , infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani.

Totodată, se consideră că în raport de criteriile avute în vedere de legiuitor privarea de libertate a celor trei inculpaţi estej necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

C.C.T. este unul din unul din liderii grupului infracţional organizat, cu un rol determinant în activitatea infracţională a grupului, foarte periculos şi violent. Aşa cum rezultă din declaraţiile inculpaţilor O.N.T. şi B.L. acesta îi domina pe mare parte dintre inculpaţii şi suspecţii din primul eşalon al grupului, iar în situaţiile în care nu se conformau nu ezita să folosească violenţa sau să solicite sprijinul unor persoane violente. Acesta a săvârşit un număr foarte mare de acte materiale, fiind începută până în prezent urmărirea penală doar pentru o parte dintre acestea (39 acte materiale). Prin faptele de înşelăciune săvârşite acesta a cauzat prejudicii imense părţilor vătămate. în privinţa modului de comitere a faptelor de înşelăciune, reţinem că inculpatul C.C. stătea de cele mai multe ori în umbră, neintrând în contact direct cu părţile vătămate,

fapt pentru care de altfel, deşi participant la aceste fapte şi prezent în numeroase locuri, acesta a fost audiat în cauzele respective ca martor. Periculozitatea acestuia este cu atât mai mare dacă avem în vedere faptul că operaţiunile de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani săvârşite cu societăţile din Ungaria a fost coordonată în primă fază de către acesta din penitenciar, folosindu-i în acest scop pe inculpaţii O.N.T. şi B.L.. Mai mult acesta după ce i-a folosit pe unii dintre inculpaţi la săvârşirea faptelor de înşelăciune i-a trimis din ţară (declaraţie O.N.T. cu privire la trimiterea în Marea Britanie a suspectului M.G.).

În privinţa anturajului inculpatului C.C., s-a reţinut că, din starea de fapt ce face obiectul prezentului dosar se desprinde faptul că, acesta era în permanenţă înconjurat de persoane cu conduită infracţională, respectiv de către membrii grupării.

In raport de toate cele expuse şi de antecedentele penale ale inculpatului, procurorii consideră că privarea acestuia de libertate se impune în continuare pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru odinea publică.

În privinţa inculpatului S.I., din datele cauzei se desprinde, de asemene, concluzia că se impune prelungirea măsurii arestării preventive fiind prezente temeiurile prev. de art. 223 alin.2 C.p.p.

Inculpatul S.I. este şi el unul dintre liderii grupării infracţionale precum şi unul dintre intermediarii bunurilor provenite din înşelăciuni. Acesta a participat la fapte cu prejudicii foarte mari. In urma cercetărilor efectuate după luarea măsurii arestării faţă de acesta au fost identificate noi bunuri provenind din înşelăciuni. Periculozitatea inculpatului este scoasă în relief şi de modul în care inculpatul a înţeles,, spre exemplu, să „sprijine" biserica din loc. Pria prin donarea unei centrale provenind din înşelăciuni.

Referitor la inculpatul C.V. ,s-a reţinut că şi faţă de acesta se impune privarea sa de libertate pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru odinea publică.

La fel ca inculpatul S.I. şi acesta este unul dintre membrii importanţi ai grupării, care, pe lângă faptul i-a sprijinit pe C.C.T. şi O.D. cu spaţiul său pentru a depozita şi vinde pe mai departe bunuri provenind din înşelăciuni, a şi achiziţionat, respectiv revândut astfel de bunuri.

De la luarea măsurii şi până în prezent s-au administrat mai multe mijloace de probă, constând în ridicări de documente privind bunuri provenite din înşelăciuni, identificări de bunuri, audieri de martori, extinderea urmăririi penale faţă de alte fapte şi persoane. În aceiaşi perioadă s-a solicitat prin comisie rogatorie autorităţilor austriece şi ungare administrarea unor mijloace de probă în vederea lămuririi faptelor cu caracter transfrontalier la care s-a făcut referire.Au fost audiaţi suspecţi în cauză, ocazie cu care s-au descoperit fapte noi săvârşite de membri grupului. Au fost conexate dosare înaintate de mai multe parchete, au fost efectuate percheziţii domiciliare (la domiciliul tatălui inculpatului S.I. fiind identificate fier beton şi ţeavă de aducţiune despre care există indicii că ar proveni din înşelăciuni).

Prelungirea măsurii arestării preventive este motivată de faptul că urmărirea penală este plină desfăşurare, urmând să fie identificaţi şi alţi participanţi la infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor.

De asemenea se impune completarea probatoriului prin efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală, analizarea mijloacelor de probă ce urmează a fi înaintate de autorităţile judiciare din Austria şi Ungaria şi extinderea cercetărilor pentru fapte noi. De asemenea se impune şi reaudierea inculpaţilor confruntarea unora dintre ei pentru lămurirea tuturor aspectelor cauzei.

Din probatoriul administrat până în prezent în cursul urmăririi penale, s-a apreciat că există indicii temeinice care conturează bănuiala rezonabilă în sensul art.5 pct.l lit. c din CEDO în sensul că cei trei inculpaţi au săvârşit faptele ce li se impută.

In raport cu prevederile art. 5 din CEDO, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârşit o infracţiune sau există motive temeinice de a crede în posibilitatea săvârşirii de noi infracţiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.

Din probatoriul administrat până în prezent rezultă că este îndeplinită şi această condiţie necesară detenţiei preventive a inculpaţilor inclusiv în privinţa prelungirii măsurii, timpul scurs de la luarea măsurii fiind unul rezonabil, în raport de complexitatea cauzei, numărul foarte mare de fapte şi de persoane implicate în cauză, multitudinea de probe ce se impun a fi administrate, raporturile cu autorităţi austriece şi ungare ca urmare a extinderii faptelor şi pe aceste teritorii.

Examinând actele şi lucrările dosarului s-au constatat următoarele:

Prin ordonanţele nr. 26D/P/2012 din 21.01.2014 ale DIICOT -Biroul Teritorial Sălaj, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de mai mulţi inculpaţi, printe care - C.C.T. şi S.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art 7 din Legea 39/2003; de art. 215 alin. 1,2,3,5/C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2/C.p., totul cu aplic. art. 33 lit. a Cp.

În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că în perioada 14.09.2007-06 ianuarie 2012, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, C.C.T., unul dintre liderii grupului iniţiat în cursul anului 2006, împreună cu O.D., C.V., M.D., S.I. şi alţi inculpaţi, învinuiţi şi făptuitori, în diferite participaţii,prin diferite mijoace frauduloase (emitere de file cec contrar dispoziţiilor legale, emitere de bilete la ordin fără acoperire, prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, atribuirea unor alte identităţi,utilizarea de documente provenind de la societăţi fictive - fără activitate comercială ) a indus în eroare mai mulţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, precum şi persoane fizice, cauzând acestora prejudicii care depăşesc în total 200.000 lei.În sarcina acestui inculpat s-a reţinut comiterea unui număr de 39 de acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune.

Indiciile concrete de comitere a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului rezultă din denunţul şi declaraţia inculpatului O.D. (dos.u.p.,vol.VIII,f. 1-44,vol. XXVII,f. 88-105), declaraţia inculpatului C.L. (dos. u.p., vol. XXX, f.180-185, vol.XXVII), declaraţia învinuiţilor S.S., S.I. (vol.XXX,XXVII,XXVIII) declaraţiile reprezentanţilor părţilor vătămate (dos. u.p., vol. IX;X), procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate în luna octombrie 2009 (dos. u.p.,vol.XII, f.148-349), înscrisuri(facturi fiscale, copii instrumente de plată).

În sarcina inculpatului S.I. s-a reţinut că în perioada februarie 2008 - ianuarie 2010, în calitate de lider al grupului, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu O.D., C.C.T., C.V., M.D. şi alţi inculpaţi, învinuiţi şi făptuitori, în diferite participaţii,prin diferite mijoace frauduloase( inclusiv prin folosire de file cec fără acoperire), a indus în eroare mai mulţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, precum şi persoane fizice, cauzând acestora prejudicii care depăşesc în total 200.000 lei. În sarcina acestui inculpat s-a reţinut comiterea unui număr de 16 de acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune.

Indiciile concrete de comitere a infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia rezultă din denunţul şi declaraţia inculpatului O.D. (dos.u.p.,vol.VIII,f. 1-44,vol. XXVII,f. 88-105), declaraţiile reprezentanţilor părţilor vătămate (dos. u.p., vol. IX;X),

procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice(dos. u.p., vol.IX,X,XIV),copii facturi fiscale, copii instrumente de plată.

Inculpaţii au fost arestaţi preventiv prin încheierea nr. 3/C/21.01.2014 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sălaj pentru o durată de câte 29 de zile începând cu data încarcerării. Inculpaţii au fost încarceraţi la data de

22.01.2014.

În cauză s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 143 C.p.p., art. 148 lit. f C.p.p., art.1491C.p.p., existând probe sau indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi şi s-a apreciat că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că ar fi generat un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile, determinat de starea de libertate a acestora, cercetaţi pentru comiterea unor infracţiuni cu grad ridicat de pericol social, pericol ce rezulta nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor,dar şi din punerea în pericol a relaţiilor sociale referitoare la bunul mers al activităţilor economice. S-a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică rezultă şi din modalitatea concretă de săvârşire a faptelor: activităţile infracţionale pentru obţinerea rezultatului ilicit s-au desfăşurat într-o perioadă mare de timp, la grupul iniţiat de cei trei inculpaţi aderând, în perioada 2007-2012, peste 35 de persoane, atrase de ideea obţinerii facile a unor câştiguri ilicite.

Din datele existente la dosar rezulta că au fost identificate până în prezent 36 de societăţi comerciale prejudiciate prin activitatea inculpaţilor, pagubele calculate până în prezent fiind de 1.772.635,23 lei(dos. u.p., vol. XXXI, f. 67-69,74),toate acestea relevând un grad de pericol social ridicat atât al faptei, cât şi al făptuitorilor.

S-a precizat că, deşi pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social - ca trăsătură esenţială a infracţiunii - totuşi acestea prezintă puncte de interferenţă, astfel că practica judiciară a conturat punctul de vedere majoritar, potrivit căruia pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport de datele referitoare la persoana inculpatului, cât şi de datele referitoare la faptă, adică natura şi gravitatea infracţiunii comise şi rezonanţa socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârşirii acesteia.

Totodată, instanţa, analizând dosarul de urmărire penală, a identificat, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii C.C.T. şi S.I.,aspecte din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică pe care aceştia îl prezintă în raport de datele referitoare la persoana lor.

Recursul declarat de inculpaţi împotriva încheirii nr.3/C/21.0.12014 a Tribunalului Sălaj a fost respins.

Prin ordonanţa din data de 13.02.2014, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, din infracţiunile de : constituire de grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 7 din Legea 39/2003;înşelăciune în convenţii, faptă prev. de art. 215 alin. 1,2,3,5/C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2/C.p. totul cu aplic. art. 33 lit. a Cp., în infracţiunile de : constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin 1 din Codul Penal cu aplic. art. 5 alin.l din Codul Penal, înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cp cu aplic. art. 41 alin 2 din Codul penal de la 1969 ( 39 acte materiale C.C.T., 16 acte materiale S.I. şi 12 acte materiale C.V.) cu aplic. art. 5 alin.l din Codul Penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal de la 1969 şi art. 5 al. 1 din Codul penal.

Prin Încheierea penală nr. 11/A/17.02.2014, s-a admis în parte propunerea DIICOT - Biroul Teritorial Sălaj de prelungire a măsurii arestării preventive a inculpaţilor (faţă de inculpatul C.V., anterior arestat, luându-se măsura controlului

judiciar). Contestaţiile formulate împotriva Încheierii penale nr. 11/A/17.02.2014 au fost respinse.

Potrivit art. 234 alin. (1) C. proc. pen., „arestarea preventivă a inculpatului poate fi prelungită, în cursul urmăririi penale, dacă temeiurile care au determinat arestarea iniţială impun în continuare privarea de libertate a inculpatului sau există temeiuri noi care justifică prelungirea măsurii”.

Analizând propunerea DIICOT -Biroul Teritorial Sălaj în raport cu actele şi lucrările dosarului, dar şi cu dispoziţiile legale menţionate, s-a apreciat că aceasta nu este întemeiată, întrucât deşi temeiurile care au determinat arestarea iniţială nu s-au modificat până la acest termen procesual, acestea nu impun în continuare privarea de libertate a inculpaţilor C.C.T. şi S.I..

Astfel, din materialul probator administrat până în acest moment procesual, s-a constatat că se menţine caracterul rezonabil al presupunerii că inculpaţii C.C.T. şi S.I. au săvârşit faptele pentru care sunt cercetaţi.

Periculozitatea faptelor de care sunt acuzaţi inculpaţii nu poate fi negată în raport de numărul mare al actelor materiale reţinute în sarcina lor, modalitatea concretă de comitere, urmările produse, prejudiciile presupus a fi create, numărul mare de părţi vătămate.

În prezenta cauză, există probe în legătură cu posibila implicare a inculpaţilor în săvârşirea unor activităţi ilicite cu consecinţe dintre cele mai grave asupra patrimoniului unui număr mare de părţi vătămate,activităţi ce au continuat chiar şi după ce aceştia au avut cunoştinţă despre împrejurarea că sunt cercetaţi în diferite dosare penale.

Însă, justificarea în continuare a prelungirii măsurii arestării preventive în vederea finalizării actelor de urmărire penală, respectiv identificarea tuturor participanţilor la comiterea infracţiunilor reţinute în cauză, reaudierea inculpaţilor, confruntarea acestora,etc. nu poate fi primită, atât timp cât aceleaşi motive au fost invocate cu ocazia solicitării prelungirii aceleiaşi măsuri în data de 17.02.2014, iar de la acel moment şi până în prezent nu au apărut motive noi care să justifice menţinerea inculpaţilor în stare de arest.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza W c. Elveţiei, cauza Stasaitis c. Lituaniei), simpla presupunere rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele nu este suficientă, în lipsa şi a altor elemente care să demonstreze că există un interes public real mai puternic, care prevalează faţă de regula generală a cercetării în stare de libertate. În jurisprudenţa sa, Curtea europeană a mai statuat (cauza Wemhoff c. Germaniei) cu titlu de principiu general în această materie, că detenţia preventivă trebuie să aibă un caracter excepţional, starea de libertate fiind regula, iar persistenţa motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracţiune, după o anumită perioadă nu mai este suficientă, autorităţile trebuind să analizeze situaţia personală a acuzatului mai în detaliu şi să găsească motive specifice pentru menţinerea sa în detenţie (cauza Khudoyorov c. Rusiei).

Potrivit art. 5 paragraful 3 din CEDO, modificat prin Protocolul nr.11 “orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere”.

Conform jurisprudenţei CEDO, menţinerea stării de detenţie preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesităţi reale şi de interes public care, în pofida prezumţiei de nevinovăţie,

prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea W.v.Elvenţia din 26 ianuarie 1993).

Este în primul rând datoria autorităţilor judiciare naţionale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenţia preventivă nu depăşeşte o perioadă rezonabilă. În acest scop şi având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumţiei de nevinovăţie, autorităţile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru şi împotriva existenţei unei necesităţi de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertăţii individuale şi care să constituie considerente pentru hotărârea autorităţilor de a respinge cererea de punere în libertate.

Persistenţa unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracţiune este o condiţie sine qua non pentru legalitatea menţinerii stării de detenţie, dar, după o anumită perioadă de timp ea nu mai este şi suficientă. În situaţiile în care autorităţile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca “relevante” şi “suficiente” CEDO a stabilit şi dacă autorităţile naţionale competente au arătat o “diligenţă specială” în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada v.Italia din 24 august 1988 şi hotărârea I.A.v.Franţa din 23 septembrie 1998).

În situaţiile în care autorităţile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca “relevante” şi “suficiente” CEDO a stabilit şi dacă autorităţile naţionale competente au arătat o “diligenţă specială” în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada v.Italia din 24 august 1988 şi hotărârea I.A.v.Franţa din 23 septembrie 1998).

Cauza este departe de a fi elucidată, urmărirea penală presupune o anchetă complexă şi de durată, privind un număr de cel puţin 39 de învinuiţi şi inculpaţi, iar referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive cuprinde aprecieri generale, fără a explica în concret motivele pentru care temeiurile iniţiale, care au dus la luarea măsurii arestării preventive, subzistă şi nici de ce măsura este în concret necesară pentru desfăşurarea urmăririi penale. Practic, referatul DIICOT Biroul Teritorial Sălaj conţine aceleaşi motive pentru care s-a solicitat anterior prelungirea măsurii arestării preventive, inculpaţii sunt cercetaţi în continuare cu privire la aceleşi fapte şi la acelaşi număr de acte materiale pentru care s-a solicitat arestarea preventivă, deşi în referatele DIICOT s-a menţionat de fiecare dată că se va extinde urmărirea penală cu privire la alte infracţiuni sau acte materiale.În intervalul de timp scurs de la luarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpaţi nu s-a lămurit starea de fapt cu privire la aceştia, cei doi nu au fost reaudiţi, confruntaţi, în condiţiile în care,în ceea ce îi priveşte, se impunea efectuarea anchetei cu celeritate.

Ori, tragerea la răspundere penală şi civilă are loc într-un cadru procesual bine definit, care nu poate fi încălcat pentru a se demonstra opiniei publice eficienţa organelor judiciare, deschizând astfel calea spre abuzuri. Organele judiciare sunt obligate să instrumenteze cauzele de orice natură cu respectarea legii şi a dreptului la un proces echitabil. Conceptul de proces echitabil înseamnă şi soluţionarea cauzelor intr-un termen rezonabil, astfel ca scopurile înfăptuirii actului de justiţie să îşi atingă finalitatea concretă a pedepsirii vinovaţilor şi a despăgubirii celor vătămaţi în drepturile şi interesele lor legitime prin comiterea de infracţiuni. Acestea se realizează exclusiv la finalul procesului penal, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, şi nu prin măsuri preventive luate sau menţinute cu încălcarea prevederilor legale care reglementează condiţiile de aplicabilitate ale acestora.

Scopul măsurilor preventive este cu totul diferit de scopul pedepsei, aceste două instituţii de drept având finalităţi deosebite, fiind evident aplicabile în faze absolut diferite ale procesului penal.

În condiţiile în care în cauză urmează a se identifica alţi participanţi la infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor şi se impune completarea probatoriului prin efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală, analizarea mijloacelor de probă ce urmează a fi înaintate de autorităţile judiciare din Austria şi Ungaria şi extinderea cercetărilor pentru fapte noi, menţinerea celor doi inculpaţi în stare de arest preventiv nu se mai justifică.

Analizând actele si lucrările dosarului, judecătorul de drepturi şi libertăţi constată, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 alin. (2) C. proc. pen., că în cauză nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru prelungirea măsurii arestului preventiv a inculpaţilor C.C.T. şi S.I., întrucât nu au fost constatate indicii precise în sensul unei necesităţi reale şi de interes public care, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, să prevaleze asupra regulilor privind libertatea individuală, dar sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar .

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în jurisprudenţa sa că justificarea pentru orice perioadă de detenţie, indiferent cât de scurtă, trebuie să fie demonstrată în mod convingător de către autorităţi (cauza Sarban împotriva Moldovei din 4.10.2005 şi Castraveţi împotriva Moldovei din 13.03.2007), iar prelungirea aproape automată a detenţiei contravine garanţiilor stabilite în art.5 par. 3 din CEDO (cauza Mansur contra Turciei şi Calashnikov contra Rusiei).

Astfel, potrivit art. 242 alin. (2) C. proc. pen., „Măsura preventivă se înlocuieşte, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai uşoară, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei şi a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).”

Potrivit art.202 al.1 C. proc. pen., “ Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.”

Potrivit art.202 al.3 C. proc. pen., „Orice măsură preventivă trebuie să fie proporţională cu gravitatea acuzaţiei aduse persoanei faţă de care este luată şi necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia.”

Potrivit art. 237 C.p.p., Judecătorul de drepturi şi libertăţi, dacă apreciază că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru prelungirea arestării preventive a inculpatului, respinge, prin încheiere motivată, propunerea procurorului, dispunând punerea în libertate a inculpatului la expirarea duratei acesteia, dacă nu este arestat în altă cauză.

(2) Dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, judecătorul de drepturi şi libertăţi poate dispune înlocuirea arestării preventive cu una dintre măsurile preventive prevăzute la art. 202 alin. (4) lit. b) - d).

Analizând dispoziţiile legale invocate şi, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei, judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că o măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) în privinţa acestora.

Având în vedere motivele pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive pentru inculpaţii C.C.T. şi S.I. şi care, aşa cum s-a arătat mai sus, subzistă în continuare în ceea ce priveşte persistenţa suspiciunii rezonabile şi a necesităţii

înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică, dar şi împrejurarea că la circa 2 luni de zile de la momentul arestării lor şi până în prezent, acest pericol nu mai are aceeaşi forţă ca şi la data la care s-a dispus măsura, prin raportare la scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpaţilor de la judecată, s-a considerat că măsura preventivă a controlului judiciar este suficientă şi proporţională cu gravitatea acuzaţiei, fiind astfel asigurată menţinerea unui just echilibru între interesul general al societăţii în desfăşurarea procesului penal şi interesul inculpaţilor.Măsura controlului judiciar s-a impus şi prin prisma luării aceleiaşi măsuri preventive faţă de alţi inculpaţi în cauză, dar şi având în vedere faptul că măsura arestului la domiciliu, în cursul urmăririi penale, s-a luat pe o perioadă determinată, care nu poate depăşi 180 de zile,putând fi, eventual, înlocuită cu o altă măsură. Cum, în acest moment nu există suficiente garanţii că urmărirea penală se va finaliza într-un termen scurt, măsura preventivă a controlului judiciar putând fi luată pe o durată nedeterminată, judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că această măsură corespunde scopului prevăzut de art.202 al.1 NCPP.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie DIICOT-BIROUL TERITORIAL SĂLAJ solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii tribunalului, rejudecânddosarul, a se dispune prelungirea arestării preventive a inculpaţilor C.C.T. şi S.I..

Procurorii au învederat că se impune prelungirea arestării, întrucât se menţin în continuare temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, fiind îndeplinite totodată exigenţele art. 5 din CEDO, referitoare la cazurile în care o persoană poate fi lipsită de libertate.

Se mai arată că, raportat la stadiul procedurii, faza urmăririi penale, prelungirea stării de arest preventiv a celor doi inculpaţi este justificată şi de necesitatea soluţionării cu celeritate a cauzei.

Procurorii învederează că, în actualul stadiu procesual, inculpaţii prezintă pericol pentru ordinea publică şi că subzistă în continuare temeiurile care au determinat arestarea iniţială şi care impun privarea de libertate, deoarece ele au fundamentare faptică în probatoriul cauzei şi corespund dispoziţiilor legale în materia prelungirii stării de arest a acestora.

Reprezentatul DIICOT, arată că infracţiunile pentru care inculpaţii sunt urmăriţi penal, prezintă o gravitate deosebit de mare, faptele de care sunt acuzaţi având rezonanţă în rândul opiniei publice, determinând reacţia negativă a acesteia, faţă de împrejurarea că persoanele asupra cărora planează astfel de acuzaţii, sunt judecate în stare de libertate.

Parchetul precizează că inculpatul C.C.T. este cercetat pentru un număr de 39 de acte materiale de înşelăciune, iar inculpatul S.I. pentru 16 acte materiale, ambii făcând parte dintr-un grup infracţional organizat, unde au avut calitatea de lideri. Se arată că întreg grupul este format din 39 de persoane, care au recurs la comiterea de infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului, cu un prejudiciu de peste 1.700.000 lei, ce este nerecuperat în prezent, rezultând astfel o periculozitate deosebită atât a faptelor cât şi a inculpaţilor pentru ordinea publică, fiind întrunite pe deplin cerinţele art. 223 alin. 2 NCPP.

Curtea examinând contestaţia declarată, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Curtea are a aminti că, în actualul stadiu procesual, judecătorul este chemat doar să stabilească, dacă există probe sau indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, dacă este incident vreunul dintre cazurile de

arestare prev. de art. 223 alin.1 şi 2 NCPP şi dacă se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive.

Sub acest aspect este de precizat că, în speţă, probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual, demonstrează că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor, continuă să subziste, deoarece probele ataşate dosarului confirmă susţinerile Parchetului.

Orice măsură privativă sau restrictivă de libertate trebuie particularizată, în raport cu împrejurările cauzei, complexitatea activităţii de urmărire penală şi persoana celui bănuit de comiterea unei infracţiuni, pentru ca aceasta să nu reprezinte un abuz din partea organului judiciar şi nicio abatere de la scopul prevăzut de lege.

În sistemul european de protecţie a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: primul este cel prevăzut în art. 5 din Convenţie care garantează libertatea şi siguranţa persoanei, acestea privind libertatea sa fizică şi anume dreptul oricărei persoane de a nu fi reţinută sau arestată în mod abuziv; cel de-al doilea priveşte restricţiile la libertatea de circulaţie, care intră în domeniul de aplicare al art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţie.

Dreptul la libera circulaţie atât în interiorul unui stat, cât şi între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art. 2 parag.3 din Protocolul nr.4.

Cât priveşte necesitatea prelungirii şi menţinerii măsurii preventive într-o societate democratică, instanţa europeană a statuat că prevederile aplicabile într-un stat, trebuie să respecte pe cât posibil valorile unei societăţi democratice, în special, preeminenţa dreptului. Pe de altă parte, autorităţile judiciare naţionale pot dispune restrângerea libertăţii unei persoane doar cu respectarea necesităţii proporţionalităţii măsurii şi a scopului pentru care aceasta a fost aplicată, respectiv buna desfăşurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau judecată, prevenirea săvârşirii unei alte infracţiuni.

Curtea reţine că în prezent, lăsarea inculpaţilor în libertate nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.

Într-o practică constantă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu se justifică privarea de libertate a unei persoane, doar pe baza prezumţiei dată de gravitatea faptei pentru care este cercetat inculpatul şi pe baza unui pericol ipotetic de a se sustrage urmăririi penale sau de a săvârşi o altă infracţiune. Însă, tot la fel de adevărat este că aceeaşi Curte a decis în mod constant că, dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, faţă de regula respectării libertăţii individuale fixată de Convenţie, prelungirea detenţiei unui acuzat este legitimă. (CEDH, 26 ianuarie 1993, W.c./Suise, 13 iulie 1996, Van der Tang c/Espagne, 6 noiembrie 2003, Pantano c/Italiei).

Analizând măsura arestării preventive a inculpaţilor C.C. şi S.I. şi din perspectiva dispoziţiilor art. 5 par.1 lit.c din Convenţie, Curtea de Apel, constată că sunt îndeplinite exigenţele acestui text de lege, arestarea inculpaţilor până la acest moment procesual fiind legitimă, ea neimpunându-se însă pe viitor, putând fi înlocuită cu o altă măsură preventivă mai uşoară, acuzaţii furnizând garanţii că vor participa la proces.

Curtea a apreciat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat şi prin luarea faţă de inculpaţi a controlului judiciar, neexistând riscul ca lăsarea acestora în libertate să influenţeze buna desfăşurare a procesului penal, sau ca ei să se sustragă de la urmărire penală, judecată, sau de la executarea pedepsei.

Curtea reţine că, sub aspectul temeiniciei cererii de prelungire a arestării preventive, s-a relevat că inculpaţii ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, în contextul în care faptele pentru care sunt cercetaţi au un grad ridicat de pericol social, însă, până la acest moment nu au fost decelate probe evidente, din

care să rezulte pericolul pe care l-ar demonstra inculpaţii pentru ordinea publică, în condiţiile în care, presupusele fapte ce li se impută ar fi fost comise în intervalul (septembrie 2007-ianuarie 2012 inculpat C.) şi (februarie 2008-ianuarie 2010 inculpat S.).

În context, Curtea invocă dispoziţiile art. 5 par. 3 din CEDO conform cărora „orice persoană arestată în condiţiile prevăzute în alin. 1, are dreptul să fie judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii”, dar şi statuările instanţei europene în cauza Neumeister c/Austriei potrivit cărora „temerea că acuzatul urmează să se sustragă de la proces nu este suficientă, ci ea trebuie analizată în raport de datele personale ale acuzatului, respectiv dacă are un loc de muncă, o stabilitate familială; această temere că inculpatul se va sustrage descreşte pe măsură ce acuzatul petrece mai mult timp în arest, datorită faptului că această perioadă urmează a fi dedusă, din durata eventualei pedepse ce este posibil să îi fie aplicată”.

Curtea reţine că pericolul pentru ordinea publică nu se identifică cu pericolul social al faptelor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, argument desprins din jurisprudenţa Curţii Europene şi că acest pericol nu se presupune generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenţei şi mai ales nemijlocit dovedit.

Curtea aminteşte de un principiu al dreptului penal modern, cuprins atât în normele interne cât şi în conţinutul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv de prezumţia de nevinovăţie de care trebuie să beneficieze orice persoană, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, dar şi de statuările jurisprudenţei instanţei europene, potrivit cărora regula în procesul penal este cercetarea persoanei în stare de libertate, privarea de libertate, fiind excepţia.

În practica CEDO, în cauza Tase c/România, s-a constatat că, în contra cerinţelor legii naţionale, făcea parte, din practica standard a organelor de anchetă, să nu ofere motive concrete pentru o cerere de arestare sau prelungire a acesteia, în special în măsura în care era implicat pretinsul pericol pentru ordinea publică.

Curtea reţine că în jurisprudenţa CEDO s-a reiterat faptul că o persoană acuzată de o infracţiune, trebuie să fie întotdeauna eliberată în procesul pendinte, exceptând cazul în care statul poate arăta că există motive „relevante şi suficiente”, pentru a justifica detenţia continuă, justificarea pentru orice perioadă de privare de libertate, indiferent cât de scurtă, trebuie să fie demonstrată în mod convingător de autorităţi.

Un motiv ce poate justifica arestarea preventivă sau prelungirea acesteia, cel puţin pentru o anumită perioadă de timp, trebuie considerat ca relevant şi suficient, doar dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reală a ordinii publice şi ca în cauza Tărău c/României, Curtea Europeană a constatat încălcarea art. 5 pct. 3 din Convenţie, ca urmare a faptului că instanţele naţionale nu au arătat în motivarea hotărârilor prin care au prelungit măsura arestării preventive, care este în concret, pericolul pentru ordinea publică, limitându-se la a reproduce în motivare textul de lege, refuzând să analizeze argumentele prezentate de inculpat, privind profilul său personal şi situaţia familială, neluând în calcul, nici un moment posibilitatea adoptării unei măsuri alternative, dintre cele prevăzute în dreptul intern, deşi art. 5 pct. 3 din Convenţie impune autorităţilor să aibă în vedere astfel de măsuri şi să le aplice ori de câte ori, situaţia se pretează şi acuzatul furnizează garanţii că va participa la proces.

CEDO a mai statuat că doar gravitatea acuzaţiilor îndreptate împotriva unei persoane nu poate justifica prelungirea detenţiei acesteia, dacă nu există indicii de fapt, după care să se poată afirma că ar fi existat riscul de a influenţa martorii (cauza Klyakhin c/Federaţia Rusă) şi că menţinerea unei persoane în stare de arest doar pe baza gravităţii faptei de care este acuzată, nu este compatibilă cu prevederile art. 5 par.3 din Convenţie, care impune ca autorităţile să justifice măsura prelungirii arestării preventive şi pe alte raţiuni concrete şi de asemenea, să ia în calcul şi alte măsuri preventive alternative arestării (cauza Patsouria c/Georgia).

Numai gravitatea faptelor şi severitatea sancţiunii aplicabile nu pot justifica prelungirea arestării preventive. Prin decizia Belevitskiy c/Rusiei din 1 martie 2007, CEDO a stabilit o încălcare a art. 5 par.3, deoarece instanţele nu invocau fapte concrete şi se bazaseră numai pe gravitatea acuzaţiilor, când prelungiseră detenţia inculpatului.

Mai mult, în cazul infracţiunilor fără violenţă, CEDO a considerat că acestea nu puteau pune în dificultate autorităţile, în ceea ce priveşte determinarea faptelor şi judecarea inculpaţilor în stare de libertate.(cauza Owsik c/Poloniei 2007).

De asemenea, Curtea reţine că invocarea vagă a pericolului ca inculpaţii să se sustragă de la urmărirea penală sau proces, fără a furniza niciun detaliu, alături de menţionarea limitei mari de pedeapsă ce se poate aplica în cazul dovedirii vinovăţiei acestora, duce la concluzia încălcării art. 5 par.3 din Convenţie, în cazurile în care autorităţile nu analizaseră posibilitatea aplicării altor măsuri preventive, respectiv eliberarea sub control judiciar, sau pe cauţiune, sau arestul la domiciliu. (cauza Dzyruk c/Poloniei 2006).

Ori, organele de urmărire penală nu au demonstrat în speţă, cum ar fi tulburată în mod real ordinea publică, prin lăsarea inculpaţilor în libertate.

CEDO arată că trebuie avute în vedere întotdeauna circumstanţele personale care garantează buna desfăşurare a procesului penal, în situaţia luării unei măsuri preventive mai puţin restrictive, respectiv faptul că inculpatul C.C.T. deşi are antecedente penale, şi-a câştigat anterior existenţa în mod licit, fiind conducător auto, are în întreţinere 2 copii minori, o soţie, are o locuinţă stabilă în România şi o reşedinţă în străinătate la Viena, este bine integrat social, fiind în vârstă de 39 de ani.

Inculpatul S.I. este în vârstă de 56 de ani, este căsătorit, a fost încadrat ca vânzător anterior arestării la S.C V. SRL Zalău, nu posedă antecedente penale, suferă de diabet zaharat.

S-a evidenţiat prin probele administrate, că deşi inculpaţii au avut cunoştinţă despre împrejurarea că împotriva lor se efectuează acte premergătoare, aceştia nu au acţionat în vreun sens negativ, raportat la acest fapt, prezentându-se la solicitarea organelor de cercetare.

Mai mult, inculpatul C.C.T. nu a încercat să se sustragă de la cercetări, deşi ar fi avut această posibilitate, întrucât are reşedinţa în Viena-Austria, fapt ce demonstrează că desfăşurarea procesului penal nu va fi perturbată prin lăsarea în libertate a inculpaţilor.

În speţa prezentă, nu s-a dovedit de către organele de anchetă că inculpaţii s-ar fi ascuns pentru a se sustrage de la urmărirea penală sau judecată şi nici nu au făcut pregătiri pentru astfel de acte; nu s-a probat că au încercat să influenţeze martorii ce urmează a fi audiaţi şi nici nu au distrus, alterat sau sustras mijloace materiale de probă şi nici nu au exercitat presiuni asupra părţilor vătămate pentru a le modifica susţinerile şi nici nu au realizat înţelegeri frauduloase cu acestea. Pe de altă parte, nu s-a pus în evidenţă existenţa unei suspiciuni rezonabile, în sensul că inculpaţii vor săvârşi cu intenţie o nouă infracţiune, liberi fiind.

Prin ordonanţele nr. 26D/P/2012 din 21.01.2014 ale DIICOT -Biroul Teritorial Sălaj, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de mai mulţi inculpaţi, printre care - C.C.T. şi S.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzute de art. 7 din Legea 39/2003; de art. 215 alin. 1,2,3,5/C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2/C.p., totul cu aplic. art. 33 lit. a Cp.

În fapt, s-a reţinut, în esenţă, că în perioada 14 septembrie 2007-06 ianuarie 2012, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, C.C.T., unul dintre liderii grupului iniţiat în cursul anului 2006, împreună cu O.D., C.V., M.D., S.I. şi alţi inculpaţi, învinuiţi şi suspecţi, în diferite participaţii, prin diferite mijloace frauduloase (emitere de file cec contrar dispoziţiilor legale, emitere de bilete la ordin fără acoperire, prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, atribuirea unor alte identităţi, utilizarea de documente provenind de la societăţi fictive - fără activitate comercială) a indus în eroare mai mulţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, precum şi persoane fizice, cauzând acestora prejudicii care depăşesc în total 200.000 lei. În sarcina acestui inculpat s-a reţinut comiterea unui număr de 39 de acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune.

Indiciile concrete de comitere a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului rezultă din denunţul şi declaraţia inculpatului O.D., declaraţia inculpatului C.L., declaraţia învinuiţilor S.S., S.I. declaraţiile reprezentanţilor părţilor vătămate, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate în luna octombrie 2009, înscrisuri (facturi fiscale, copii instrumente de plată).

În sarcina inculpatului S.I. s-a reţinut că în perioada februarie 2008 - ianuarie 2010, în calitate de lider al grupului, la diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, împreună cu O.D., C.C.T., C.V., M.D. şi alţi inculpaţi, învinuiţi şi suspecţi, în diferite participaţii, prin diferite mijloace frauduloase (inclusiv prin folosire de file cec fără acoperire), a indus în eroare mai mulţi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, precum şi persoane fizice, cauzând acestora prejudicii care depăşesc în total 200.000 lei. În sarcina acestui inculpat s-a reţinut comiterea unui număr de 16 de acte materiale ale infracţiunii de înşelăciune.

Indiciile concrete de comitere a presupuselor fapte rezultă din denunţul şi declaraţia inculpatului O.D. (dos.u.p.,vol.VIII,f. 1-44, vol. XXVII,f. 88-105),

declaraţiile reprezentanţilor părţilor vătămate (dos. u.p., vol. IX;X), procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice(dos. u.p., vol.IX,X,XIV), copii facturi fiscale, copii instrumente de plată.

22.01.2014.

În cauză s-a constatat că sunt incidente dispoziţiile art. 143 C.p.p., art. 148 lit. f C.p.p., art. 149 ind.1C.p.p., existând probe sau indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit presupusele fapte pentru care sunt cercetaţi şi s-a apreciat că lăsarea în libertate a acestora ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că ar fi generat un sentiment de insecuritate în rândul societăţii civile, determinat de starea de libertate a lor, cercetaţi pentru comiterea unor infracţiuni cu grad ridicat de pericol social, pericol ce rezulta nu numai din limitele de pedeapsă stabilite de legiuitor, dar şi din punerea în pericol a relaţiilor sociale referitoare la bunul mers al activităţilor economice. S-a apreciat că pericolul concret pentru ordinea publică rezultă şi din modalitatea concretă de săvârşire a faptelor: activităţile infracţionale pentru obţinerea rezultatului ilicit s-au desfăşurat într-o perioadă mare de timp, la

grupul iniţiat de cei trei inculpaţi aderând, în perioada 2007-2012, peste 35 de persoane, atrase de ideea obţinerii facile a unor câştiguri ilicite.

Din datele existente la dosar rezultă că au fost identificate până în prezent 36 de societăţi comerciale prejudiciate prin activitatea inculpaţilor, pagubele calculate până în prezent fiind de 1.772.635,23 lei (dos. u.p., vol. XXXI, f. 67-69,74), toate acestea relevând un grad de pericol social ridicat atât al faptei, cât şi al lor.

Totodată, instanţa, analizând dosarul de urmărire penală, a identificat, în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii C.C.T. şi S.I., aspecte din care rezultă pericolul concret pentru ordinea publică pe care aceştia îl prezentau în raport de datele referitoare la persoana lor.

Recursul declarat de inculpaţi împotriva încheierii nr.3/C/21.0.12014 a Tribunalului Sălaj a fost respins prin încheiere de către Curtea de Apel Cluj.

Prin ordonanţa din data de 13.02.2014, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor, din infracţiunile de: constituire de grup infracţional organizat, faptă prev. de art. 7 din Legea 39/2003; înşelăciune în convenţii, faptă prev. de art. 215 alin. 1,2,3,5/C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2/C.p. totul cu aplic. art. 33 lit. a Cp., în infracţiunile de : constituire de grup infracţional organizat prev. de art. 367 alin 1 din Codul Penal cu aplic. art. 5 alin.l din Codul Penal, înşelăciune prev. de art. 244 alin. 1 şi 2 Cp cu aplic. art. 41 alin 2 din Codul penal de la 1969 (39 acte materiale C.C.T., 16 acte materiale S.I. şi 12 acte materiale C.V.) cu aplic. art. 5 alin.l din Codul Penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal de la 1969 şi art. 5 al. 1 din Codul penal.

Pe de altă parte, pedepsele prevăzute de NCP sunt de 5 ani maxim pentru toate infracţiunile pentru care sunt cercetaţi inculpaţii în prezent (grup infracţional organizat şi înşelăciune).

Parchetul a arătat că, în raport de gravitatea faptelor aflate în curs de cercetare şi de numărul acestora, (39 pentru inculpatul Criste şi 16 acte de înşelăciune pentru inculpatul S.), măsura controlului judiciar ar fi neîntemeiată.

În opinia Curţii, însă, o asemenea apreciere este eronată, deoarece ar institui o prevalenţă - de nedorit dar şi de neimaginat - a unor criterii subiective asupra celor obiective, reprezentate de cerinţele textului legal incident (art. 5 par.1 şi 3 din CEDO).

Aşa fiind, în acord cu jurisprudenţa CEDO, dar şi cu practica instanţelor naţionale, Curtea consideră că măsura arestării preventive este una de excepţie şi că aceasta trebuie luată şi prelungită, doar în situaţia în care niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în disp.art. 202 NCPP nu este potrivită datelor speţei (cauza Wemhoff c/Germaniei).

Pe de altă parte, astfel cum s-a statuat constant în practica instanţelor, gradul de pericol social al faptei investigate, nu trebuie confundat cu pericolul concret pentru ordinea publică, acesta din urmă fiind necesar a fi stabilit în baza unor probe certe, probe ce nu se regăsesc în dosarul cauzei.

Totodată, în raport de datele specifice ale dosarului, nu s-ar mai putea aprecia că opinia publică ar fi afectată de lipsa de reacţie a autorităţilor judiciare, în condiţiile în care riposta acestora survine la mai bine de 2 ani de la finalizarea activităţii infracţionale reţinută în sarcina inculpaţilor (ianuarie 2012).

De altfel, soluţia dată de Tribunalul Sălaj şi însuşită de către Curte, este în consonanţă şi cu dispoziţiile art. 5 par.3 din CEDO, potrivit cărora „orice persoană arestată sau deţinută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii, iar punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii, care să asigure prezentarea persoanei în cauză, la audiere”, dar şi cu jurisprudenţa instanţei europene.

Astfel, în mai multe cauze CEDO a arătat că avantajele pe care le prezintă detenţia preventivă, nu pot fi negate (împiedicarea persoanei suspecte să fugă, evitarea distrugerii unor probe, împiedicarea comiterii unor noi infracţiuni), dar că aceasta are şi o serie de inconveniente, reprezentând o atingere adusă prezumţiei de nevinovăţie, producând o ruptură în mediul familial şi profesional, putând constitui uneori un mijloc de presiune asupra inculpatului, pentru a-l constrânge să mărturisească.

În cauza Neumeister c/Austriei, Curtea a decis că temerea ca acuzatul urmează să se sustragă de la proces nu este suficientă, ci ea trebuie analizată în raport de datele personale ale inculpatului, respectiv dacă are un loc de muncă şi o stabilitate familială, cazier.

Ori, în speţă, prin documentele depuse în probaţiune este dovedit că inculpatul C.C.T. a realizat anterior arestării, venituri din activităţi licite, este căsătorit, în vârstă de 39 de ani, are în întreţinere 2 copii minori, beneficiind de stabilitate locativă, familială şi profesională, ba mai mult, are şi reşedinţă în străinătate, în Austria, dar cu toate acestea nu s-a sustras urmăririi penale.

În privinţa inculpatului S., se remarcă că este în vârstă de 56 de ani, nu posedă antecedente penale, este diabetic, căsătorit şi anterior arestării a fost încadrat ca vânzător la un SRL din Zalău.

Pe de altă parte, în cauza Labita c/Italiei, Curtea a statuat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenţii provizorii, se face luându-se în considerare circumstanţele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii certe, cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, aspect nedovedit de către anchetatori.

În fine, mai este de notat convingerea instanţei că, prin prelungirea stării de arest a inculpaţilor s-ar ajunge, finalmente la depăşirea termenului rezonabil al duratei arestării prevăzut în art. 236 şi 239 NCPP, în condiţiile în care urmărirea penală nu este finalizată, fiind necesare efectuarea unor comisii rogatorii cu autorităţile judiciare din Austria şi Ungaria şi extinderea cercetărilor pentru descoperirea a noi infracţiuni în sarcina inculpaţilor, identificarea şi a altor participanţi la presupusele fapte pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, realizarea unor confruntări între aceştia, reaudierea lor.

Justificarea în continuare a solicitării prelungirii arestării preventive, în vederea finalizării actelor de urmărire penală (depistarea tuturor participanţilor la întreaga activitate infracţională reţinută în dosar întinsă pe perioada 2007-2012, comisii rogatorii cu autorităţile din Austria şi Ungaria, reaudierea inculpaţilor, confruntarea acestora), nu poate fi însuşită de către Curte, atâta timp cât aceleaşi motive au fost invocate şi cu ocazia cererii precedente, de prelungire a aceleiaşi măsuri din data de 17.02.2014, constatându-se că de atunci şi până în prezent, nu au apărut motive noi care să demonstreze pericolul inculpaţilor în tulburarea ordinii publice.

Dosarul este în curs de cercetare penală şi departe de a fi rezolvat, urmărirea penală presupune o anchetă complexă şi de durată, privind un număr de cel puţin 39 de învinuiţi şi inculpaţi, iar referatul cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive cuprinde aprecieri generale, fără a explica în concret, motivele pentru care temeiurile iniţiale, care au dus la luarea măsurii arestării preventive, subzistă şi nici de ce, măsura este în concret necesară pentru desfăşurarea urmăririi penale. Practic, referatul procurorilor conţine aceleaşi motive pentru care s-a solicitat anterior, prelungirea măsurii arestării preventive, inculpaţii sunt cercetaţi în continuare cu privire la aceleaşi fapte şi la acelaşi număr de acte materiale pentru care s-a solicitat

arestarea preventivă, deşi în referatele DIICOT s-a menţionat de fiecare dată că se va extinde urmărirea penală şi cu privire la alte infracţiuni sau alte acte materiale. În intervalul de timp scurs de la luarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpaţi, nu s-a lămurit starea de fapt cu privire la aceştia, cei doi nu au fost reaudiaţi, confruntaţi, în condiţiile în care, în ceea ce îi priveşte, se impunea efectuarea anchetei, cu celeritate.

În mod judicios instanţa de fond a concluzionat că „tragerea la răspundere penală şi civilă are loc într-un cadru procesual bine definit, care nu poate fi încălcat, pentru a se demonstra opiniei publice eficienţa organelor judiciare, deschizând astfel calea spre abuzuri. Organele judiciare sunt obligate să instrumenteze cauzele de orice natură, cu respectarea legii şi a dreptului la un proces echitabil. Conceptul de proces echitabil înseamnă şi soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, astfel ca scopurile înfăptuirii actului de justiţie să îşi atingă finalitatea concretă a pedepsirii vinovaţilor şi a despăgubirii celor vătămaţi în drepturile şi interesele lor legitime, prin comiterea de infracţiuni. Acestea se realizează exclusiv la finalul procesului penal, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, şi nu prin măsuri preventive luate sau menţinute cu încălcarea prevederilor legale care reglementează condiţiile de aplicabilitate ale acestora”.

Scopul măsurilor preventive este total diferit de scopul pedepsei, aceste două instituţii de drept, având finalităţi deosebite, aplicabile în faze diametral opuse ale procesului penal.

În condiţiile în care, în speţă urmează a fi identificaţi alţi participanţi la infracţiunile presupus a fi comise de către inculpaţi şi se impune completarea probatoriului prin efectuarea unor constatări tehnico-ştiinţifice cu privire la infracţiunile de evaziune fiscală, analizarea mijloacelor de probă ce urmează a fi înaintate de autorităţile judiciare din Austria şi Ungaria şi extinderea cercetărilor pentru fapte noi, prelungirea arestării faţă de cei doi inculpaţi, nu se mai justifică.

Analizând actele şi lucrările dosarului, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa de fond, a constatat judicios, în conformitate cu dispoziţiile art. 242 alin. (2) C. proc. pen., că în cauză nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru prelungirea măsurii arestului preventiv faţă de inculpaţii C.C.T. şi S.I., întrucât nu au fost constatate indicii precise în sensul unei necesităţi reale şi de interes public care, în pofida prezumţiei de nevinovăţie, să prevaleze asupra regulilor privind libertatea individuală, dar sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.

Astfel, în mod temeinic s-a reliefat că, instanţa europeană în jurisprudenţa sa, a precizat că justificarea pentru orice perioadă de detenţie, indiferent cât de scurtă, trebuie să fie demonstrată în mod convingător de către autorităţi (cauza Sarban împotriva Moldovei din 4.10.2005 şi Castraveţi împotriva Moldovei din 13.03.2007), iar prelungirea aproape automată a detenţiei contravine garanţiilor stabilite în art. 5 par.3 din CEDO (cauza Mansur contra Turciei şi Calashnikov contra Rusiei).

desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.”

În mod judicios şi temeinic, raportat la probatoriul cauzei, judecătorul de drepturi şi libertăţi a apreciat că o măsura preventivă mai uşoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1) în privinţa celor doi inculpaţi.

Curtea, având în vedere motivele pentru care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii C.C.T. şi S.I. şi care, subzistă în continuare în ceea ce priveşte persistenţa suspiciunii rezonabile şi a necesităţii înlăturării unei stări de pericol pentru ordinea publică, dar şi împrejurarea că la circa 2 luni de zile de la momentul arestării lor şi până în prezent, acest pericol nu mai are aceeaşi forţă ca şi la data la care s-a dispus măsura, prin raportare la scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii inculpaţilor de la judecată, consideră că măsura preventivă a controlului judiciar este suficientă şi proporţională cu gravitatea acuzaţiilor, fiind astfel asigurată menţinerea unui just echilibru între interesul general al societăţii în desfăşurarea procesului penal şi interesul inculpaţilor.

Pentru motivele ce preced, Curtea în baza art. 425¹ alin. 7 lit. b NCPP, va respinge ca nefondată contestaţia formulată de DIICOT -Biroul Teritorial Sălaj, împotriva încheierii penale nr.15/A/din 17 martie 2014 a Tribunalului Sălaj, privind prelungirea măsurii arestării inculpaţilor S.I. şi C.C.T..

Se va stabili onorariu apărător oficiu în sumă de 100 lei pentru apărătorul inculpatului C.C.T., av.., sumă ce se va plăti din FMJ în baza art. 272 alin.1 NCPP.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluţionarea contestaţiei DIICOT vor rămâne în sarcina statului în baza art. 275 pct.4 alin. 3 NCPP. (Judecător Delia Purice)

← Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Netemeinicie.		Înşelăciune. Intenţia de a înşela →

Contestaţie a DIICOT împotriva luării măsurii controlului judiciar faţă de inculpat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Contestaţie a DIICOT împotriva luării măsurii controlului judiciar faţă de inculpat.