Înşelăciune. Intenţia de a înşela

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2014)

Folosirea de calităţi mincinoase presupune utilizarea de titluri, funcţii pe care inculpatul nu le are în realitate (inculpatul a ascuns faptul că nu avea drept de decizie şi că nu era administrator cu puteri depline în cadrul firmei proprietare).Prin mijloc fraudulos trebuie înţeles acel mijloc care este veridic şi în mod obişnuit inspiră încredere, înlătură orice bănuială, dar care, în realitate, este mincinos.

Urmarea imediată la infracţiunea de înşelăciune, constă în producerea unei pagube materiale persoanei înşelate. Elementul subiectiv în cazul acestei infracţiuni constă în intenţie directă, inculpatul îşi dă seama că desfăşoară o activitate de inducere în eroare şi că prin aceasta produce o pagubă, urmare a cărei împlinire o urmăreşte în vederea realizării unui folos material injust (intenţie calificată prin scop). Nu interesează, pentru realizarea infracţiunii, mobilul de care este animat inculpatul. În speţă, apărarea inculpatului, a vizat buna lui credinţă la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare cu partea civilă.

Eroarea provocată ori menţinută, trebuie să aibă rol determinant în încheierea, executarea ori rezilierea contractului, condiţie care este îndeplinită, dacă fără această eroare cel înşelat nu ar fi încheiat, executat ori reziliat, contractul în condiţiile stipulate.

Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori, decizia nr. 23/A din 29 ianuarie 2014

Prin sentinţa penală nr. 124 din 9 aprilie 2013 a Tribunalului Cluj, în baza art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 C.pen , cu aplic. art. 74 lit. a, art. 76 lit. a C.pen. a fost condamnat inculpatul G.O.E., (...), pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prev. de 64 lit. a (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) şi c C.pen (dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi

comerciale pe teritoriul României), executarea pedepsei complementare începând după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 din Codul penal a fost privat inculpatul, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea pedepsei, de dreptul prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a din Codul penal.

În baza art. 14 şi urm., art. 346 C.pr.pen. rap. la art. 998 din Codul civil de la 1864 a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile P.E., (...) suma de

300.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de 26.07.2006 şi până la data plăţii efective.

S-a constatat că SC S. SRL nu are calitate de parte responsabilă civilmente raportat la acţiunea civilă exercitată de partea civilă P.E..

S-a luat act de renunţarea de către partea civilă SC S. SRL (...) la acţiunea civilă formulată în contradictoriu cu inculpatul G.O.E..

S-a respns acţiunea civilă formulată de partea civilă SC T.I.E. SRL (...) în contradictoriu cu inculpatul şi partea responsabilă civilmente SC S. SRL.

S-a dispus comunicarea prezentei sentinţe şi Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

În baza art. 189 din Codul de procedură penală s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. .) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 3500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare sumă ce include onorariul apărătorului din oficiu şi onorariul traducătorului autorizat H.C. (201,36 lei).

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că prin rechizitoriul nr. 261/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nr. 122/P/2007, a fost trimis în judecată inculpatul G.O.E., pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 C.pen.

Inculpatul este cetăţean german, nu s-a prezentat în instanţă deşi a fost legal citat, la dosarul cauzei există dovada faptului că a cunoscut despre existenţa procesului, primind termen în cunoştinţă, inculpatului aducându-i-se la cunoştinţă fiecare termen de judecată prin email.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut următoarele :

Inculpatul G.O.E., cetăţean german, a fost asociat al SC S. SRL (...), înregistrată la registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj sub nr. J (...), până la data de 09.05.2006, când, prin înscrisul intitulat „Act adiţional la contractul şi statutul SC S. SRL Cluj-Napoca şi contractul de cesiune", care a fost autentificat prin încheierea nr. 1418/09.05.2006 la Biroul Notarilor Publici Asociaţi B. din municipiul Cluj-Napoca, ..., a transmis prin cesiune către cetăţeanul german A.M. întregul său aport la capitalul social, păstrând calitatea de administrator al societăţii în discuţie, însă cu puteri limitate.

Din conţinutul contractului de cesiune menţionat rezultă în esenţă faptul că

noul asociat al SC S. SRL Cluj-Napoca este A.M., care deţine capitalul social în

proporţie de 100%, iar G.O.E. devine administrator neasociat pe o durată nedeterminată, puterile sale fiind limitate. În concret, prin semnarea contractului de cesiune, inculpatului G.O.E. i-au fost limitate puterile de decizie, fiindu-i interzis să contracteze credite, să garanteze cu bunurile societăţii comerciale, să înstrăineze sau să achiziţioneze bunuri imobile ale societăţii, fără o decizie în acest sens care să emane de la asociatul unic şi care să poarte semnătura acestuia.

Modificările aduse structurii şi statutului SC S. SRL Cluj-Napoca, semnate de către inculpat , au fost înscrise în Registrul Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj la data de 16.05.2006.

Examinând istoricul SC S. SRL Cluj-Napoca emis de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Cluj se constată că inculpatul G.O.E. figurează după data de 16.05.2006, când s-au efectuat menţiuni despre cesionarea părţilor sociale în favoarea lui A.M., ca administrator al firmei, fără a se indica dacă deţine puteri depline sau restrânse de administrare.

Aceste modificări nu au fost aduse la cunoştinţa angajaţilor SC S. SRL şi nici măcar la cunoştinţa instituţiilor bancare cu care firma colabora, astfel încât singurele persoane care la data faptelor din prezenta cauză cunoşteau faptul că inculpatul este doar administrator cu puteri restrânse sunt inculpatul şi A.M..

Firma S. a cumpărat la licitaţie parte din activele Combinatului U. din Cluj-Napoca, însă la epoca faptelor avea probleme financiare şi nu plătise în totalitate preţul imobilelor. Conturile firmei S. erau deschise la Banca M. al cărei director era atunci martorul S.I..

Partea civilă P.E., în calitate de administrator al SC T.I.E. SRL (...), fiind interesată să achiziţioneze un spaţiu de depozitare pentru firma sa, care are ca obiect principal de activitate comerţul en-gros cu produse metalurgice, a început să efectueze demersuri pentru găsirea unui spaţiu adecvat, apelând pentru informaţii în acest sens la cunoştinţele sale. În concret, 1-a abordat pe martorul H.I., căruia i-a împărtăşit intenţia de a achiziţiona o hală dotată cu poduri rulante, iar după un timp acesta din urmă 1-a contactat la sediul firmei, relatându-i că de la martorul S.I. a aflat că se vând halele fostului Combinat U. din Cluj-Napoca.

Partea civilă, însoţită de martorul H.I., s-a deplasat la Combinatul U., unde s-a întâlnit cu inculpatul G.O.E., care s-a prezentat ca reprezentant al firmei ce are în proprietate halele în discuţie. P.E. i-a împărtăşit inculpatului, cu care s-a înţeles în limba română, intenţia de a achiziţiona o hală cu terenul aferent, rămânând să se întâlnească în următoarele zile pentru a purta negocieri. Următoarele întâlniri s-au realizat la restaurantul Bolero din Piaţa Cipariu, în prezenţa martorilor H.I. şi S.I., context în care partea civilă şi-a manifestat interesul pentru achiziţionarea unui alt activ decât cel indicat de către inculpat, respectiv hala „Turnătoria de oţel 2", împreună cu terenul aferent de pe platforma Combinat U. din Cluj-Napoca, ....

Martorii H. şi S., care au participat la mare parte din negocieri, au declarat că în prezenţa lor inculpatul nu a încercat să determine partea vătămată să cumpere respectiva hală. În faza de urmărire penală martorul H. a declarat că inculpatul a fixat preţul de 1 milion de euro pentru jumătatea sudică a turnătoriei de oţel II şi că acesta a fost cel care a solicitat 300.000 euro la negru, pentru el, iar preţul ce trebuia menţionat în antecontractul de vânzare-cumpărare şi în contabilitatea firmelor era de 700.000 euro din care 300.000 euro se plăteau la data perfectării antecontractului, iar restul de

400.000 euro la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare. În faza de judecată, în al doilea ciclu procesual, martorul a arătat că partea vătămată P.E. a fost cel care a propus ca suma de 300.000 euro să o dea inculpatului la negru deoarece preţul impus de inculpat pentru hală era de un milion şi ceva de euro şi dorea scăderea lui. Facem precizarea că la momentul audierii martorului H., care este prieten cu partea vătămată P.E., aceasta din urmă era prezentă, la fel ca şi apărătorul său şi niciunul dintre ei nu au reacţionat încercând să acrediteze ideea că inculpatul a fost cel care a cerut banii la negru, cum ar fi fost firesc dacă martorul ar fi minţit. Prin urmare instanţa va reţine că iniţiativa dării banilor la negru i-a aparţinut părţii vătămate P.E. şi nu inculpatului şi în baza principiului in dubio pro reo.

În plus, în faza de urmărire penală, partea vătămată a declarat că iniţial nu a dorit să dea la negru suma de 300.000 euro la momentul semnării antecontractului ci doar la data încheierii contractului la notar, însă martorul S.I. prezent a spus că dacă nu le va da banii la momentul semnării antecontractului, fiind şi alţi cumpărători, hala va fi vândută acestora, acest lucru determinând partea vătămată să accepte plata către inculpat la momentul încheierii antecontractului. Deci, manoperele de determinare a părţii vătămate să încheie contractul în condiţiile stabilite nu au fost efectuate doar de inculpat ci şi de către martorul S., iniţial cercetat şi el pentru infracţiunea de complicitate la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.

În concret, la data de 26.07.2006, inculpatul, în calitate de administrator al SC S. SRL Cluj-Napoca a încheiat contractul de asistenţă juridică nr. 41/2006 cu Cabinetul Individual Avocat T.L.A., pentru redactarea antecontractului de vânzare-cumpărare a obiectivului Jumătate din Turnătoria de oţel 2 de pe Platforma Combinat U." şi în aceeaşi zi s-a redactat contractul în litigiu, în cuprinsul căruia se menţionează în esenţă faptul că SC S. SRL Cluj-Napoca, prin administratorul G.O.E., în calitate de promitentă-vânzătoare, se angajează să vândă către SC T.I.E. SRL Cluj-Napoca, dreptul de proprietate asupra imobilului Jumătatea sudică a Turnătoriei de oţel 2 împreună cu terenul şi suprafaţa de teren aferentă acestei hale", imobile amplasate în Cluj-Napoca.....

Sub aspectul preţului contractului, din conţinutul acestui înscris rezultă că de comun acord preţul stabilit de părţile contractante este de 700.000 euro, plus TVA, că în termen de 24 de ore de la semnarea antecontractului firma cumpărătoare se angajează să achite un avans în cuantum de 300.000 euro, plus TVA, prin virament bancar în contul firmei S. SRL Cluj-Napoca, deschis la Banca M. SA - Sucursala Cluj-Napoca, iar diferenţa de preţ, în cuantum de 400.000 euro, plus TVA, urmează să se achite la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Urmare a încheierii acestui antecontract de vânzare-cumpărare, SC T.I.E. SRL Cluj-Napoca a virat prin ordinul de plată nr. 360/27.07.2006 suma de 1.064.280 lei, reprezentând echivalentul avansului de 300.000 euro, în contul societăţii vânzătoare, iar în aceeaşi zi, conform susţinerilor părţii civile şi a martorilor H.I. şi S.I., P.E. a remis în numerar către învinuitul G.O.E., conform înţelegerilor anterioare, suma de

300.000 euro, la sediul SC T.I.E. SRL Cluj-Napoca, astfel: a achitat efectiv suma de

50.000 de euro şi diferenţa în lei (RON) la cursul BNR, bani care au fost număraţi de către inculpat şi, până la un punct - pentru că partea vătămată nu avea încredere în martor, de martorul S.I., care confirmă acest aspect de fapt. După numărarea banilor, inculpatul i-a aşezat într-o geantă sport şi în două pungi transparente, pe care le-a pus în portbagajul maşinii marca Audi care era parcată în curtea sediului societăţii susmenţionate.

Inculpatul a fost observat în deplasarea sa spre maşina parcată în curtea firmei T.I. SRL, având asupra sa geanta sport şi cele două pungi cu fişicuri de bani, de doi angajaţi ai acestei firme, în speţă de către numiţii C.C.E. şi S.R.V. care, audiaţi în cauză în calitate de martori, au confirmat acest aspect relevant, fiind susţinută astfel poziţia procesuală declarativă adoptată de către partea civilă P.E..

Pe lângă aceste probe testimoniale, la dosarul cauzei partea civilă a depus documente care atestă faptul procurării sumelor de bani necesare achitării în numerar a sumei de 300.000 de euro, solicitată de către inculpat pentru a „accepta" vânzarea activului în litigiu. Este vorba de documente bancare şi contracte de împrumut sub semnătură privată, din care reiese faptul că în data de 26.07.2006 a retras sume de bani din conturile sale bancare deschise la Banca C. şi de la Banca R. (sumele de

381.004,49 RON şi 234.230 RON), iar în intervalul 20-22.07.2006 partea civilă a luat împrumut de la persoane fizice sumele de 50.000 euro, 150.000 lei şi 1.000.000 lei.

După câteva luni de la momentul semnării antecontractului de vânzare-cumpărare în discuţie, în timp ce aştepta finalizarea tranzacţiei, în sensul autentificării contractului de vânzare-cumpărare pentru ca firma sa să devină proprietar conform legii în vigoare pe activul în litigiu, P.E. a fost contactat de un reprezentant al SC S. SRL Cluj-Napoca, respectiv de către noul administrator F.A., care 1-a informat că inculpatul G.O.E. nu avea putere de decizie pentru înstrăinarea activului firmei, întrucât nu era administrator cu puteri depline şi nu a avut acordul verbal sau scris al asociatului unic A.M., pentru încheierea tranzacţiei.

Prin urmare, după ce la data de 17.10.2006 inculpatul G.O.E. a fost revocat din funcţia deţinută în cadrul SC S. SRL Cluj-Napoca (aspect comunicat oficial la ORC Cluj), la data de 20.11.2006, prin încheierea nr. 3823/2006 emisă de Biroul Notarilor Publici Asociaţi B., ..., a fost autentificată Convenţia intervenită între SC S. SRL Cluj-Napoca şi SC T.I.E. SRL Cluj-Napoca, în baza căreia părţile de comun acord au hotărât desfiinţarea promisiunii de vânzare-cumpărare a activului de pe Platforma Combinat U., cu punerea lor în situaţia anterioară momentului 26.07.2006. În concret, partea civilă a confirmat prin semnarea convenţiei că a reintrat în posesia sumei de

300.000 euro, plătită cu titlu de avans pentru achiziţionarea activului în litigiu, la posesia căruia a renunţat declarativ, urmând să se procedeze şi la radierea notării antecontractului de vânzare-cumpărare din CF nr. 158393 Cluj-Napoca cu nr. top 8234/4.

La data de 22.02.2007 asociatul unic al SC S. SRL Cluj-Napoca, în speţă numitul A.M., a înţeles să transmită la dosarul cauzei, în susţinerea plângerii penale formulate de către partea civilă P.E., un înscris intitulat „Declaraţie" în care a confirmat încă o dată faptul că inculpatul G.O.E. a fost administrator al firmei cu puteri restrânse, neavând prin urmare drept de înstrăinare active din patrimoniul SC S. SRL Cluj-Napoca şi a precizat că nu a încheiat cu inculpatul nici un fel de acord oral sau scris în sensul notificării/acceptării acţiunilor, actelor sau promisiunilor materializate faţă de terţi şi că nici nu intenţionează să procedeze astfel în viitor. Raportat la conţinutul acestei precizări (înscris sub semnătură privată), coroborată cu menţiunile contractului de cesiune a părţilor sociale şi cu declaraţia martorei F.A. din faza de urmărire penală, faţă de care instanţa a făcut aplicarea art. 327 alin. 3 C.pr.pen., instanţa a considerat că s-a dovedit dincolo de orice dubiu că inculpatul nu avea voie să vândă hala respectivă, motiv pentru care a revenit şi asupra audierii prin comisie rogatorie internaţională a reprezentantului părţii civile SC S. SRL A.M..

În legătură cu apărarea anterioară a inculpatului cum că în Germania se face o distincţie clară între antecontractul de vânzare-cumpărare şi contractul de vânzare-cumpărare şi că primul nu reprezintă decât o modalitate de a asigura pe cumpărător cu privire la o acţiunea ulterioară de vânzare-cumpărare, facem precizarea că inculpatul cunoştea foarte bine că la data de 26.07.2006 se afla în România şi că firma S. este una românească, la fel ca şi T.I.E. şi, neexistând vreun element de extraneitate, contractului i se aplică legea română. Pe de altă parte, şi în România antecontractul de vânzare-cumpărare reprezintă doar o promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare însă inculpatul nu avea nici dreptul de a promite vânzarea. Pe de altă parte, în cadrul unui antecontract de vânzare-cumpărare se negociază preţul de vânzare, modalităţile lui de plată şi obligaţiile părţilor. Deci, principalele clauze, dacă nu toate, se negociază în cadrul antecontractului de vânzare-cumpărare, de cele mai multe ori încheierea acestuia fiind necesară pentru ca vânzătorul să se asigure că va primi întreg preţul înainte de a transmite proprietatea. Dacă personal inculpatul a considerat că îl va

determina pe A.M. să încheie contractul final până la expirarea termenului de 4 luni de plată a diferenţei de preţ sau pur şi simplu, încasând suma de 300.000 de euro nu ia mai păsat ce se întâmplă ulterior, în cauză nu are nicio relevanţă. Ceea ce contează este că inculpatul nu avea voie să vândă vreun imobil şi implicit nici să promită vânzarea (promisiunea vânzării fiind primul pas al vânzării) decât în baza acordului scris al asociatului unic, acord pe care nu l-a avut şi pe care ştia că nu îl are. Cât timp contractul de cesiune e clar sub acest aspect, iar A.M. a specificat că nu a dat acordul său inculpatului să vândă, nu se poate nici măcar presupune că persoana cu care inculpatul vorbea la telefon în limba germană în timpul negocierilor cu partea vătămată este A.M., indiferent ce asigurări a dat inculpatul în acest sens. De altfel, nici partea vătămată şi nici martorul H. nu au declarat că cunosc limba germană pentru ca cineva să-şi dea seama cu cine vorbea inculpatul şi despre ce, iar martorul S. îl sprijinea în tranzacţie pe inculpat, aspect ce reiese şi din declaraţia martorului C.V. potrivit căreia inculpatul a promis în prezenţa sa că va vinde un apartament din cartierul Bună Ziua din Cluj-Napoca şi va restitui părţii vătămate întreaga sumă de

300.000 euro pentru că nu se bazează pe faptul că martorul S. va restitui banii pe care personal i-a încasat pentru intermediere din cei 300.000 euro.

În ciuda evidenţelor, inculpatul nu a recunoscut că a primit suma de 300.000 de euro pentru sine, nu a recunoscut că puterile sale ca administrator erau limitate şi a susţinut că a discutat cu A.M. cu privire la vânzarea activului respectiv. Ne punem întrebarea, dacă este aşa, de ce a trimis A.M. în luna septembrie 2006 o altă persoană să verifice activitatea inculpatului, pe F.A., de ce aceasta a formulat mai multe plângeri penale împotriva inculpatului, de ce inculpatului i s-a revocat pe deplin calitatea de administrator, de ce A.M. a revocat şi celelalte promisiuni de vânzare-cumpărare pe care inculpatul le-a încheiat?

În plus, trebuie menţionat că conturile firmei S. erau la Banca M. în România, bancă al cărei director, aşa cum am menţionat, era la epoca faptelor martorul S.I., persoană suspectată iniţial a fi complice la infracţiunea comisă de inculpat. Prin urmare, există posibilitatea serioasă ca A.M. să nu fi ştiut de banii care au intrat în conturile societăţii sale, cu atât mai mult cu cât însuşi directorul băncii a afirmat că specimen de semnătură aveau doar inculpatul şi A.M. şi că primul efectua diverse plăţi de sume mici din conturile societăţii.

În legătură cu verificarea actelor societăţii S. de către o „armată de avocaţi” la momentul perfectării antecontractului de vânzare-cumpărare facem precizarea că actele puteau fi verificate de oricâte armate atâta timp cât inculpatul nu a prezentat cuiva contractul de cesiune al părţilor sociale, cât timp A.M. şi inculpatul nu au adus la cunoştinţa angajaţilor limitarea drepturilor inculpatului, cât timp consultând pe internet baza de date a Oficiului Registrului Comerţului, nu apărea limitarea drepturilor inculpatului. Atunci când partea civilă şi martorul H. au verificat situaţia societăţii prin intermediul lichidatorului judiciar B.R. au verificat dacă societatea S. este în insolvenţă şi dacă inculpatul este administrator, nu dacă puterile sale erau depline sau nu. De altfel nici în extrasul comunicat la dosarul de urmărire penală de către ORC nu apare limitarea puterilor de administrator ale inculpatului.

Faptele descrise mai sus au fost probate prin : plângeri şi declaraţii parte vătămată/parte civilă înscrisuri sub semnătură privată şi documente bancare, istoricul SC S. SRL Cluj-Napoca, declaraţii martori, antecontract de vânzare cumpărare datat

26.07.2006, declaraţia tradusă autorizat dată de A.M., convenţie de reziliere a antecontractului de vânzare-cumpărare, ordin de plată nr. 360/27.07.2006, contract de cesiune, declaraţii inculpat şi probele administrate în faza de judecată: declaraţia

părţii vătămate P.E., declaraţiile martorilor C.C.E., S.R.V., I.S.Z., M.I., H.I., S.I., D.I., R.V., C.V..

În drept, fapta inculpatului G.O.E. care, în luna iulie 2006, în calitate de administrator cu puteri restrânse în cadrul SC S. SRL Cluj-Napoca, în scopul dobândirii unui folos material injust, pe fondul negocierilor purtate cu partea civilă P.E. în calitate de asociat şi administrator al SC T.I.E. SRL Cluj-Napoca ( negocieri pentru care nu a fost autorizat în prealabil de către asociatul unic al SC S. SRL -A.M.), l-a determinat pe acesta să semneze antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 4/26.07.2006, pentru cumpărarea unui activ aparţinând SC S. SRL Cluj-Napoca, ascunzând faptul că nu are drept de decizie şi că nu este administrator cu puteri depline în cadrul firmei proprietare a activului în litigiu şi deci că nu are voie să vândă imobile, prejudiciind SC T.I.E. SRL şi pe reprezentantul său legal, în speţă pe partea civilă P.E., cu suma totală de 600.000 de euro, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, în modalitatea prev. şi ped. de art. 215 alin. 1,2,3,5 C.penal.

Considerând pe deplin dovedită vinovăţia inculpatului, în temeiul art. 215 alin. 1, 2, 3 şi 5 C.pen instanţa l-a condamnat pe inculpatul G.O.E. la pedeapsa închisorii, la individualizarea căreia, în temeiul art. 72 C.pen va ţine cont de dispoziţiile părţii generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă menţionate în partea specială (de la 10 la 20 de ani închisoare şi interzicerea unor drepturi), de persoana inculpatului care nu s-a prezentat în instanţă deşi a avut cunoştinţă despre ambele cicluri procesuale şi termenele acestora, despre faptul că din toate actele depuse de acesta la dosarul de urmărire penală rezultă că nu recunoaşte săvârşirea infracţiunii, deşi toate probele sunt împotriva acestei susţineri, de faptul că este o persoană tânără, fără antecedente penale, care până la data de 26.07.2006 a avut un comportament corespunzător pe teritoriul României, această din urmă împrejurare urmând a fi reţinută ca şi circumstanţă atenuantă potrivit art. 74 alin. 1 lit. a C.pen cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul prevăzut de lege conform art. 76 alin. 1 lit. a C.pen. În concluzie, instanţa l-a condamnat pe inculpat la pedeapsa de 4 ani închisoare ţinând cont şi de faptul că de la data comiterii faptei şi până în prezent a trecut o perioadă de 7 ani în care infracţiunea comisă de inculpat a ieşit în mare măsură din atenţia opiniei publice şi a societăţilor de mass media.

Inculpatul a fost condamnat şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a (dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), b (dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat) şi c C.pen (dreptul de a ocupa funcţia de administrator al unei societăţi comerciale pe teritoriul României), pe o perioadă de 4 ani, executarea pedepsei complementare începând după executarea pedepsei închisorii.

În baza art. 71 din Codul penal instanţa l-a privat pe inculpat, începând cu data rămânerii definitive a sentinţei şi până la executarea pedepsei, de dreptul prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a din Codul penal.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, partea vătămată P.E. a solicitat obligarea inculpatului, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC S. SRL la plata sumei de 300.000 euro şi dobânda legală, începând cu data de 26.07.2006, la zi, reprezentând suma pe care aceasta a achitat-o în numerar inculpatului.

Partea vătămată SC T.I.E. SRL a solicitat obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 50.000 euro reprezentând daune cauzate societăţii prin rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de inculpat în calitate de reprezentant al SC S. SRL, precum şi dobânda legală la această

sumă începând cu data de 26.07.2006 şi până la data achitării efective a sumei pretinse.

Au fost invocate prevederile art. 1000 alin. 3 (răspunderea comitentului pentru fapta prepusului) şi art. 1003 (răspunderea solidară) din Codul civil de la 1864.

A formulat pretenţii civile şi partea vătămată SC S. SRL care a solicitat obligarea inculpatului la plata despăgubirilor pe care a fost nevoită societatea să le achite părţii civile SC T.I.E. SRL ca urmare a rezilierii antecontractului de vânzare-cumpărare, însă prin actul aflat la fila 68 din dosarul de instanţă societatea a renunţat la pretenţiile civile fără a menţiona motivul demersului său.

În ceea ce priveşte pretenţiile părţii vătămate P.E. este evident că acestea sunt fondate în ce priveşte obligarea inculpatului la plata sumei de 300.000 euro cu dobânda legală de la data de 26.07.2010 şi până la data achitării integrale. Atât din declaraţiile părţii civile cât şi ale martorilor S.I., H.I., R.V., C.C.E. şi S.R.V., respectiv din contractele de împrumut şi ordinele de plată emanând de la Banca R. şi Banca C. rezultă că partea vătămată a scos bani din conturile personale în data de

26.07.2006, a obţinut sumele de 50.000 euro, 100.000 lei şi 150.000 lei împrumut în preajma zilei de 26.07.2007, toate acestea fiind predate inculpatului în prezenţa martorilor H. şi S., depunerea de către inculpat a banilor în portbagajul maşinii cu numere străine conduse de inculpat fiind adeverită de martorii S. şi C.

Nu s-a putut dispune însă obligarea inculpatului în solidar cu SC S. SRL deoarece aceasta din urmă nu are calitatea de parte responsabilă civilmente privind strict această acţiune civilă. Şi aceasta deoarece inculpatul a acţionat strict în interesul său atunci când a acceptat să i se plătească suma de 300.000 euro personal lui şi nu societăţii proprietare a halei vândute. Pornind de la faptul că inculpatul nu a avut nici măcar mandat de a vinde hala, nu se poate discuta despre faptul că ar fi acţionat în interesul societăţii, că ar fi fost în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau că şi-ar fi depăşit mandatul încredinţat, pentru a intra în teoriile ce privesc răspunderea comitentului pentru fapta prepusului. Aşa cum s-a menţionat, inculpatul a acţionat strict în interesul său personal şi acestuia nu i s-a încredinţat funcţia sau misiunea de a vinde vreun imobil proprietatea firmei, din contră, i s-a interzis acest lucru în mod expres printr-un act ale cărui dispoziţii le cunoştea. Mai mult, vânzarea la subpreţ a halei - şi facem sublinierea că presupunem că suma totală negociată de 1.000.000 euro ar fi fost un preţ real şi corect pentru jumătatea de turnătorie - deci din start există un prejudiciu de 300.000 de euro pentru firma „vânzătoare” -, nu este deloc în interesul firmei S.. Pentru partea civilă nici nu a existat aparenţa că inculpatul, atunci când a acceptat să primească suma de 300.000 euro, a acţionat în interesul firmei al cărei administrator era. Din contră, partea civilă P.E. a propus inculpatului că-i dă suma de 300.000 euro lui tocmai pentru ca acesta să scadă preţul, ştiindu-se că inculpatul mai are un asociat care însă nu trebuia să afle despre tranzacţia la negru. Deci partea civilă P.E. era perfect conştientă că băgând banii în buzunarul propriu inculpatul nu acţiona în interesul societăţii proprietare.

În ceea ce priveşte acţiunea civilă formulată de partea civilă SC T.I.E. SRL, având ca obiect obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 50.000 euro reprezentând daune cauzate societăţii prin rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat de inculpat în calitate de reprezentant al SC S. SRL, mai precis pretinse pentru motivul că partea civilă a fost nevoită ulterior rezilierii antecontractului să cumpere o hală mai scumpă, se arată în primul rând că preţul imobilelor achiziţionate ulterior a fost tot de 1.000.000 euro, iar în al doilea rând că partea civilă invocă culpa propriului administrator pentru a obţine suma pretinsă. Cât timp preţul real al jumătăţii sudice a turnătoriei de oţel II era de cel puţin

1.000.000 euro şi nu de 700.000 euro cât a negociat administratorul în mod fraudulos, cât timp o societate comercială îşi desfăşoară activitatea prin intermediul organelor ei de conducere, iar activitatea organelor de conducere ale unei societăţi - în speţă administratorul, este activitatea societăţii înseşi, cât timp nu s-a făcut dovada unui preţ mai mare de 1.000.000 euro, prejudiciul nu este cert, iar societatea îşi invocă propria culpă în producerea presupusului prejudiciu de 50.000 euro, în mod evident existând mai multe şanse de a nu fi reziliat contractul dacă preţul stipulat era unul serios, acţiunea civilă nu a putut fi decât respinsă ca nefondată.

În ce priveşte invocarea dispoziţiilor legale referitoare la răspunderea civilă delictuală în solidar, se arată că pentru a putea fi obligată SC S. SRL în solidar cu inculpatul în temeiul art. 1003 din Codul civil anterior trebuia ca prima să aibă la rândul său calitate de inculpată în cauză, iar infracţiunea să fi fost comisă în participaţie, ceea ce nu este cazul în speţă.

În concluzie, în baza art. 14 şi urm., art. 346 C.pr.pen. rap. la art. 998 din Codul civil de la 1864 (în vigoare la data de 26.07.2006) instanţa a obligat inculpatul să plătească în favoarea părţii civile P.E. suma de 300.000 euro sau echivalentul în lei la data plăţii, cu dobânda legală în materie civilă începând cu data de 26.07.2006 şi până la data plăţii efective.

S-a constatat că SC S. SRL nu are calitate de parte responsabilă civilmente raportat la acţiunea civilă exercitată de partea civilă P.E..

S-a luat act de renunţarea de către partea civilă SC S. SRL la acţiunea civilă formulată în contradictoriu cu inculpatul G.O.E..

S-a respins acţiunea civilă formulată de partea civilă SC T.I.E. SRL în contradictoriu cu inculpatul şi partea responsabilă civilmente SC S. SRL.

S-a dispus comunicarea prezentei sentinţe şi Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

În baza art. 189 din Codul de procedură penală s-a stabilit în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu (av. Cociş Alina) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul G.O.E. solicitând admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei tribunalului şi judecând în fond procesul, a se dispune achitarea sa în baza art. 10 lit d raportat la art 11 pct 2 lit a Cod procedură penală, de sub învinuirea comiterii infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prev de art 215 alin 1, 2, 3 şi 5 Cod penal, lipsind latura subiectivă, respectiv intenţia de a induce în eroare partea vătămată.

Apreciază că vina exclusivă îi aparţine acţionarului principal al societăţii, respectiv numitului A.M., acesta fiind obligat să aducă la cunoştinţa angajaţilor şi terţilor, faptul că inculpatul O. nu mai deţinea calitatea de administrator al societăţii, cu puteri depline. Probele testimoniale administrate în speţă, respectiv depoziţia martorei F. şi H.I., demonstrează faptul că inculpatul O. se ocupa efectiv de administrarea societăţii, la momentul semnării acelui antecontract.

Curtea examinând apelul declarat, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (faptele supuse judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că adevărul - infracţiunile deduse spre soluţionare instanţei - este, fără echivoc, cel pe care îl înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

În conformitate cu dispoziţiile art.66 alin.1 şi art.5/2 din Codul de procedură penală, precum şi cu cele ale art.23 alin.11 din Constituţia României, orice cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, deschiderea unei proceduri judiciare penale - prin începerea urmăririi penale - nefiind posibilă decât în condiţiile prevăzute de lege.

Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la pronunţarea unei decizii judecătoreşti de condamnare, prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte „erga omnes”; soluţia magistraţilor trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Pe lângă aceste reglementări din dreptul intern, instanţa de apel reţine că şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că: „principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligaţia de a arăta învinuitului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de vinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în faţa acuzatului în audienţă publică şi în vederea unei dezbateri în contradictoriu”. (plenul hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue şi Jabordo versus Spania).

Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecăruia o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale”. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).: (hotărârea Hobo Machado contra Portugaliei din 20 februarie 1996 paragraf 31; hotărârea CEDO din25 iunie 1997 în cauza Van Orshover contra Belgiei paragraf 38; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Rowe şi David contra Marii Britanii, paragraf 60 ;

hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Fitt contra Marii Britanii, paragraf 44.

Mai mult, aceeaşi Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate” (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).

Ca atare, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prealabil examinării pe fond a apelului inculpatului, Curtea reţine că acesta deşi a fost citat legal în faţa Tribunalului Cluj, nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, aceeaşi poziţie manifestând-o şi în faţa instanţei de apel, unde sub diferite pretexte, a solicitat amânarea procesului, deşi dosarul fusese înregistrat pe rolul instanţei de control judiciar din 5 iunie 2013, reuşind să fie judecat abia la 29 ianuarie 2014, ca urmare a numeroaselor încercări de tergiversare a soluţionării acestuia, manifestate de apelant.

Deşi a solicitat de nenumărate ori amânarea cauzei, pentru angajarea unui apărător ales şi pregătirea motivelor de apel, acestea nu au fost realizate în practică, inculpatul neangajându-şi un apărător şi nedepunând în scris vreo susţinere a variantei proprii de comitere a faptelor, cu privire la care a fost trimis în judecată.

Procesul a fost soluţionat în prezenţa apărătorului din oficiu, desemnat de către Curte, pe seama inculpatului şi care a susţinut achitarea apelantului în temeiul art. 10 lit.d raportat la art 11 pct 2 lit a Cod procedură penală, clientul său neavând intenţia de a induce în eroare pe partea civilă, lipsind astfel latura subiectivă a infracţiunii.

Se remarcă că inculpatul doar în faza de urmărire penală la 14 mai 2007 a dat o declaraţie în faţa organelor de poliţie şi în prezenţa apărătorului, ocazie cu care nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii de înşelăciune învederând textual că „nu este adevărat că i-am solicitat şi că aş fi primit de la d-l P.E. vreo sumă de bani în vederea încheierii antecontractului de vânzare a halei respective, sumele primite mi-au fost date conform promisiunii de vânzare-cumpărare existentă între noi, banii intrând în contul S. nefiind însuşiţi de mine. Eu am avut un acord verbal cu d-l M.A., în sensul că voi participa la licitaţie, iar în cazul în care voi câştiga el va prelua firma mea, respectiv S., garantând bonitatea societăţii mele cu suma de 800.000 euro, tot în baza înţelegerii noastre verbale, fără a materializa acest acord, în scris. Eu sunt cel care a înfiinţat S. în cursul anului 2005, eu fiind asociatul unic şi administratorul firmei. Nu cunosc motivele pentru care partea civilă P. nu a intrat în posesia halei, eu consider că actele pe care le-am încheiat împreună sunt perfect legale şi am avut acordul acţionarului majoritar, ca să le închei. În momentul de faţă nu doresc să propun alte probe în apărarea mea.”

Având în vedere criticile aduse de inculpat hotărârii tribunalului, instanţa de apel ţinând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja efectuat.

Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanţa de apel i-a oferit inculpatului O.G.E. ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica în mod util dreptul său de apărare (Vaturi împotriva Franţei- Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franţei- Hotărârea din 18 mai 2004) şi a asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare.

Noţiunea de proces echitabil cere ca instanţa internă de judecată să examineze problemele esenţiale ale cauzei şi să nu se mulţumească să confirme pur şi simplu rechizitoriul, trebuind să-şi motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României- Hotărârea din 15 decembrie 2007).

Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea acuzatului şi starea sa de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile activităţii sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată.

Instanţa de apel, examinând sentinţa atacată, a apreciat că Tribunalul Cluj a reţinut o stare de fapt bazată pe probe concludente şi just interpretate şi că în raport de aceasta, în mod judicios s-a stabilit vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deferit justiţiei.

Potrivit art.63 alin.2 C.proc.pen., probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea fiecăreia se face de organul judiciar în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Lămurirea cauzei sub toate aspectele pe baza probelor şi formarea convingerii judecătorului pe baza celor administrate reprezintă două poziţii de includere a capacităţii apreciative a instanţei în demersul indispensabil al aflării adevărului, interpretare care ar fi în consens şi cu Recomandarea R (94) 12 a Comitetului de Miniştri ai Statelor Membre asupra Independenţei eficacităţii şi rolului judecătorilor, potrivit căreia “judecătorii trebuie să dispună de puteri suficiente şi să fie în măsură să le exercite pentru a se achita de funcţiile lor”.

Deşi formarea propriei convingeri a judecătorului printr-o muncă de reflecţie şi de conştiinţă constituie suportul raţional al demersului judiciar pentru cunoaşterea faptelor, drept garanţie a unui proces echitabil şi în concordanţă cu disp.art.6 paragraf 2 din Convenţia Europeană şi Protocolul nr.7, instanţa are obligaţia de a-şi motiva soluţia dată cauzei, ceea ce implică justificarea procesului de convingere în mecanismul silogismului judiciar al aprecierii probelor. Această poziţie a instanţei de apel, este reliefată şi de practica CEDO - cauza Boldea contra României în care se arată că “judecătorul trebuie să răspundă cu argumente la fiecare dintre criticile şi mijloacele de apărare invocate de părţi”.

Probele administrate în faza de urmărire penală au aceeaşi valoare cu cele din faţa judecătorului, respectiv cele strânse în faţa procurorilor, se analizează coroborat cu cele realizate în faza cercetării judecătoreşti, iar scopul lor prev. în art. 62 Cod procedură penală, constând în aflarea adevărului, este identic, pentru ambele faze ale procesului penal.

Prin urmare, probele administrate în faza de urmărire penală nu servesc exclusiv pentru trimiterea în judecată a inculpatului, iar faptul că instanţa este obligată să verifice legalitatea lor şi să stabilească utilitatea şi concludenţa acestora în cadrul cercetării judecătoreşti, nu duce automat la concluzia eliminării celor din faza de urmărire penală.

Vinovăţia inculpatului G.O.E. în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, rezultă din : plângeri şi declaraţii parte vătămată/parte civilă, înscrisuri sub semnătură privată şi documente bancare, istoricul SC S. SRL Cluj-Napoca, declaraţii martori, antecontract de vânzare cumpărare datat 26.07.2006, declaraţia tradusă autorizat dată de A.M., convenţie de reziliere a antecontractului de vânzare-cumpărare, ordin de plată nr. 360/27.07.2006, contract de cesiune, declaraţii inculpat şi probele

administrate în faza de judecată: declaraţia părţii vătămate P.E., declaraţiile martorilor C.C.E., S.R.V., I.S.Z., M.I., H.I., S.I. , D I., R.V., C V.

Potrivit alin. 1 al art. 215 Cod penal infracţiunea de înşelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă.

Obiectul juridic principal al acesteia constă în relaţiile sociale cu caracter patrimonial, relaţii care trebuie să se bazeze pe încredere şi bună credinţă. La infracţiunea de înşelăciune încrederea este obţinută prin amăgire.

Elementul material al laturii obiective se realizează printr-o acţiune de inducere în eroare, săvârşită prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate. Prin oricare dintre cele două modalităţi, inculpatul îi creează părţii vătămate o falsă reprezentare a realităţii, indiferent de mijloacele folosite în acest sens.

Prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase presupune a face să se creadă, a trece drept reală, existentă, o faptă sau împrejurare care nu există şi a fost inventată. Această prezentare frauduloasă, denaturată sau alterată a realităţii, trebuie să fie aptă de a capta buna - credinţă, încrederea victimei şi să o inducă în eroare, să o amăgească sau să o menţină în eroarea produsă anterior. Pentru a realiza infracţiunea, inculpatul foloseşte anumite mijloace de înşelare (orale sau scrise) extrem de ingenioase şi variate, acestea depinzând de fantezia acestuia în imaginarea diferitelor modalităţi de înşelare a unor persoane - vulnerabilitatea acestora din urmă, fiind în raport direct proporţional cu naivitatea lor.

În speţa de faţă, corect inculpatul O. G. a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de înşelăciune, deoarece acesta, în luna iulie 2006, în calitate de administrator cu puteri restrânse în cadrul S., în scopul dobândirii unui folos material injust, pe fondul negocierilor purtate cu partea civilă P.E., în calitate de asociat şi administrator al SC T.I.E. SRL CLUJ, negocieri pentru care nu a fost autorizat în prealabil de către asociatul unic al firmei S. - A.M., l-a determinat pe acesta să semneze antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 4 din 26 iulie 2006, pentru cumpărarea unui activ aparţinând S. SRL CLUJ-NAPOCA, ascunzând faptul că nu are drept de decizie şi că nu este administrator cu puteri depline în cadrul firmei proprietare, a activului în litigiu şi că nu are voie să vândă imobile, prejudiciind astfel firma victimei P. şi pe reprezentantul său legal, cu suma totală de 600.000 euro.

În practica judiciară şi literatura de specialitate „s-a decis că săvârşeşte infracţiunea de înşelăciune acela care plăsmuieşte acte sub semnătură privată, pe care apoi le foloseşte pentru inducerea în eroare a unor persoane, în vederea determinării acestora să încheie convenţii păgubitoare pentru ele”.

Folosirea de calităţi mincinoase presupune utilizarea de titluri, funcţii pe care inculpatul nu le are în realitate (inculpatul O. a ascuns faptul că nu avea drept de decizie şi că nu era administrator cu puteri depline în cadrul firmei proprietare).Prin mijloc fraudulos trebuie înţeles acel mijloc care este veridic şi în mod obişnuit inspiră încredere, înlătură orice bănuială, dar care, în realitate, este mincinos.

speţă, apărarea inculpatului, a vizat buna lui credinţă la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 4 din 26 iulie 2006, cu partea civilă P.E..

Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care s-a produs urmarea imediată, respectiv paguba efectivă, în patrimoniul celui înşelat (persoană publică sau privată). Infracţiunea de înşelăciune se consumă la data producerii pagubei şi nu la cea a inducerii în eroare a părţii vătămate.

Potrivit alin.2 al art. 215 Cod penal atât înşelăciunea prevăzută în alin.1 cât şi cea reglementată în alin.3 al art 215 sunt mai grave dacă au fost săvârşite prin folosire de nume sau calităţi mincinoase, ori de alte mijloace frauduloase. Agravanta se referă la mijloacele frauduloase folosite de inculpat, respectiv nume sau calităţi mincinoase. Pot fi considerate mijloace frauduloase, toate acele mijloace de inducere în eroare care constituie prin ele însele infracţiuni (folosirea unor înscrisuri false, uzurparea de calităţi oficiale, falsul în declaraţii făcut în scopul obţinerii unor drepturi).

În literatura de specialitate s-a arătat că deosebirea dintre mijloacele de inducere în eroare din alin.1 şi mijloacele frauduloase din forma agravată este mai mult cantitativă sau de intensitate, că un mijloc trebuie considerat fraudulos atunci când este de natură să asigure mai uşor reuşita acţiunii inculpatului, când are aparenţa unui mijloc veridic, atunci când, în mod obişnuit inspiră încredere şi înlătură orice bănuială.

În speţa de faţă, infracţiunea de înşelăciune s-a săvârşit în forma agravată, deoarece inculpatul O. G. a ascuns părţii civile cocontractante faptul că, nu avea drept de decizie şi că nu era administrator cu puteri depline în cadrul firmei proprietare a activului în litigiu şi deci că, nu avea voie să vândă imobile, prejudiciind astfel SC T.I.E. SRL CLUJ şi pe reprezentantul său legal cu suma de

600.000 euro.

Potrivit alin 3 al art 215 Cod penal înşelăciunea în convenţii constă în inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate. Elementul material poate fi realizat atât printr-o acţiune de inducere în eroare cât şi prin aceea de menţinere în eroare, fapta de inducere sau menţinere în eroare trebuie să se realizeze cu prilejul încheierii sau executării unui contract. Prin expresia „cu prilejul încheierii unui contract” se înţelege intervalul de timp care se scurge de la începerea tratativelor şi până la stabilirea acordului de voinţă, iar prin expresia „ cu prilejul executării unui contract” rezidă intervalul de timp în care obligaţiile contractuale se găsesc în faza de aducere la îndeplinire până la definitiva executare.

Potrivit practicii constante a instanţei supreme, rezultă că, neexecutarea obligaţiilor ce derivă dintr-un contract încheiat, nu constituie infracţiunea de înşelăciune, dacă nu s-a stabilit că, s-au folosit manopere dolosive faţă de creditorul obligaţiei cu ocazia încheierii contractului. În acest sens, art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recunoscând anumite drepturi şi libertăţi, altele decât cele deja înscrise în Convenţie şi în primul Protocol adiţional la Convenţie, prevede că, „nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligaţie contractuală”.

Declaraţiile constante ale părţii civile şi ale martorilor C.C., S.R., I.S., M.I.,

H.I., S.I., D.I., R.V. şi C.V. ascultaţi nemijlocit de către instanţă, confirmă fără echivoc că inculpatul apelant în luna iulie 2006, în calitate de administrator cu puteri restrânse în cadrul S. SRL CLUJ-NAPOCA, în scopul dobândirii unui folos material injust, pe fondul negocierilor purtate cu partea civilă P.E., în calitate de asociat şi administrator al SC T.I.E. SRL CLUJ, discuţii pentru care nu a fost autorizat în prealabil de către asociatul unic S. SRL CLUJ-NAPOCA- A.M., l-a determinat pe acesta să semneze antecontractul de vânzare cumpărare nr. 4 din 26 iulie 2006, pentru cumpărarea unui activ aparţinând S. SRL CLUJ-NAPOCA, ascunzând faptul că nu avea drept de decizie şi că nu era administrator cu puteri depline în cadrul firmei proprietare a activului în litigiu şi deci că, nu avea voie să vândă imobile, prejudiciind SC T.I.E. SRL şi pe reprezentantul său cu suma de 600.000 euro, ceea ce pune în evidenţă că apelantul a folosit manopere dolosive, faţă de creditorul obligaţiei.

Curtea reţine astfel, că partea civilă a fost indusă în eroare, înşelarea victimei având un rol determinant în încheierea antecontractului, deoarece, fără această eroare partea civilă P. nu ar fi realizat convenţia, în condiţiile stipulate.

Folosirea unei calităţi mincinoase la încheierea antecontractului de către inculpat, constituie înşelăciune, deoarece a surprins buna credinţă a victimei P..

Principala problemă pusă în discuţie de o cauză penală este vinovăţia persoanei trimisă în judecată în raport cu faptele pentru care aceasta este acuzată.

În speţa de faţă, problema vinovăţiei este determinată de existenţa sau nu a intenţiei inculpatului de inducere în eroare a părţii vătămate.

Cercetarea judecătorească presupune administrarea de probe prin care să fie clarificată inducerea în eroare, respectiv un element fraudulos în plan subiectiv.

În cauză s-a audiat partea civilă, martorii în acuzare pentru a se dovedi elementul subiectiv, dacă victima a cunoscut la data încheierii antecontractului, calitatea inculpatului .

Intenţia, ca element subiectiv al infracţiunii de înşelăciune presupune atitudinea subiectivă în raport cu care se poate reproşa conduita persoanei acuzate. Răspunderea penală intervine deoarece persoana acuzată şi-a folosit capacitatea de înţelegere şi prevedere a faptelor, în scopul unui rezultat fraudulos. În cazul intenţiei, atingerea rezultatului fraudulos este chiar sursa actului de conduită.

Criteriile de evaluare a vinovăţiei decurg din comportamenul exterior al persoanei acuzate, de natură să clarifice sensul şi scopul acţiunilor întreprinse de aceasta.

Motivaţia actului de conduită este reflectată de modul în care persoana a acţionat.

Infracţiunea de înşelăciune este îndreptată contra patrimoniului, astfel încât diminuarea averii victimei trebuie să fie anticipată de către persoana acuzată, iar conduita inculpatului adaptată acestui scop. Cercetarea judecătorească trebuie să clarifice dacă s-au întrebuinţat sau nu, mijloace frauduloase pentru a fi încheiat un contract şi dacă au fost folosite mijloace nereale, de natură a menţine încrederea părţii vătămate în realitatea înţelegerii intervenită între părţi.

Curtea reţine că în această cauză este dovedit faptul că infracţiunea de înşelăciune s-a comis în varianta prev de art 215 alin. 1,2,3 şi 5 Cod penal, întrucât apelantul a indus în eroare partea vătămată folosindu-se de o calitate mincinoasă, pe care nu o avea la momentul încheierii antecontractului la 26 iulie 2006, ceea ce semnifică din punct de vedere juridic întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, surprinzând astfel buna credinţă a victimei (art. 215 alin 1, 2, 3 Cod penal).

În speţă, pentru inculpat sunt incidente şi prevederile alin. 5 al art. 215 C.pen. pe lângă cele ale alin. 1,2,3 C.pen, raportat la valoarea prejudiciului cauzat părţii civile P..

• Prin consecinţe deosebit de grave, potrivit disp. art. 146 C.pen., modificat prin

O.U.G. nr.207/2000 şi ulterior prin Legea nr. 456/2001, se înţelege o pagubă

materială mai mare de 2 miliarde lei, sau o perturbare deosebit de gravă a

activităţii persoanei juridice.

La încadrarea juridică dată faptei de înşelăciune săvârşită inculpatul apelant, art. 215 alin.1,2,3,5 Cod penal, Curtea a avut în vedere criteriul cantitativ valoric.

Ţinând cont că prejudiciul cauzat părţii civile este de 600.000 euro, nu se impune înlăturarea alin. 5 al art. 215 Cod penal, încadrarea juridică fiind una corectă.

În acelaşi sens, s-a dispus şi prin decizia dată de instanţa supremă în RIL nr. 14 din 22 mai 2006, reţinându-se că „în aplicarea dispoziţiilor art. 146 C.pen., în cazul infracţiunii continuate, caracterul de consecinţe deosebit de grave se determină prin totalizarea pagubelor materiale cauzate tuturor persoanelor fizice sau juridice, prin toate acţiunile sau inacţiunile prin care se realizează elementul material al laturii obiective a infracţiunii”.

Intenţia, ţinând de latura subiectivă a infracţiunii rezultă însă numai din materialitatea faptelor, iar elementele de fapt conţinute de probe se interpretează prin coroborare, analiză în cadrul căreia declaraţiile inculpatului, care sunt întotdeauna divizibile, pot servi la aflarea adevărului, în măsura în care converg - într-o cheie de interpretare ce ţine de silogismul logico-juridic, în mod credibil şi convingător, către ceea ce rezultă din ansamblul celorlalte probe administrate.

Ori, declaraţia inculpatului O. G. de nerecunoaştere a infracţiunii imputate este singulară, nefiind susţinută de vastul probatoriu scris, testimonial şi ştiinţific ataşat cauzei, condiţii în care va fi înlăturată.

Vinovăţia inculpatului apelant rezultă fără echivoc din declaraţia părţii civile P.E. din faza de urmărire penală- fila 12- în care arată textual: „Inculpatul mi-a condiţionat vânzarea imobilului de modul de achitare al preţului negociat la suma de

1.000.000 euro, respectiv a pretins să-i dau 700.000 euro în contul firmei pe care o administra, şi care era proprietara imobilului şi încă 300.000 euro, bani lichizi, pentru el, personal şi pe care trebuia să-i achit la încheierea antecontractului de vânzare cumpărare. În situaţia în care aş fi cunoscut situaţia reală a calităţii, respectiv a puterii cu care O. G. era investit la S. SRL CLUJ-NAPOCA, nu aş fi fost de acord cu încheierea tranzacţiei, în condiţiile în care s-a derulat”.

Aceeaşi poziţie procesuală a fost menţinută de partea vătămată P.E. şi în faţa instanţei de judecată.

Pe de altă parte, din conţinutul contractului în litigiu depus la fila 56 şi 101 dosar instanţă, rezultă că, S. SRL Cluj-Napoca, prin administratorul G.O.E., în calitate de promitentă-vânzătoare, se angajează să vândă către SC T.I.E. SRL Cluj-Napoca, dreptul de proprietate asupra imobilului Jumătatea sudică a Turnătoriei de oţel 2 împreună cu terenul şi suprafaţa de teren aferentă acestei hale", imobile amplasate în Cluj-Napoca, ...

Sub aspectul preţului convenit, din contract reieşea faptul că părţile au stabilit de comun acord suma de 700.000 euro + TVA, că în termen de 24 de ore de la semnarea antecontractului, firma cumpărătoare urma să achite un avans de 300.000 euro +TVA, prin virament bancar, în contul firmei S. SRL Cluj-Napoca, iar diferenţa

de preţ în cuantum de 400.000 euro + TVA urma a fi achitată la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică.

Conform înţelegerii SC T.I.E. SRL CLUJ a virat prin ordinul de plată nr. 360 din 27 iulie 2006, suma de 1.064.280 lei reprezentând echivalentul avansului de

300.000 euro, în contul societăţii vânzătoare, iar în aceeaşi zi, potrivit susţinerilor părţii civile şi a martorilor H.I. şi S.I., partea civilă P. a remis în numerar către inculpatul O. G. suma de 300.000 euro la sediul SC T.I.E. SRL.

Vinovăţia inculpatului apelant rezultă şi din declaraţiile martorul S.I. din faza de urmărire penală f 93, menţinută şi în faţa instanţei, -fila 119.

Astfel, martorul în faza de urmărire penală declară textual: „ P. a dat cei

300.000 euro la negru inculpatului apelant, care nu avea calitatea necesară în firma proprietară, pentru a putea vinde, nefiind administrator cu puteri depline”.

Şi în faţa Tribunalului Cluj martorul S. afirmă: „ La firma părţii civile P., în prezenţa mea s-au achitat către inculpat echivalentul sumei a 300.000 euro. Arăt că A.M. nu a participat la negocieri sau la încheierea antecontractului de vânzare-cumpărare. Toată lumea ştia că inculpatul este doar administrator şi că proprietarul era A.M.”.

În acelaşi sens, declară şi martorul H.I. în faza de urmărire penală- fila 87- şi în faţa Tribunalului Cluj- fila 113.

Astfel, Curtea reţine că în faţa organelor de poliţie martorul H. precizează textual: „ De comun acord P.E. s-a înţeles cu inculpatul apelant la o sumă de

1.000.000 euro, pentru hala respectivă, din care, doar 700.000 euro să fie precizaţi în contract, iar diferenţa să fie dată direct şi în bani către O. G., în momentul încheierii antecontractului. La data de 26 iulie 2006 am fost prezent când P.E. a predat lui O. G. suma de 300.000 euro, compusă din euro şi lei, bani care au fost puşi de acesta în autoturismul Audi. La o lună de zile de la încheierea antecontractului, partea civilă mi-a relatat că de fapt, în momentul încheierii antecontractului, inculpatul nu avea calitatea de administrator cu puteri depline”.

În faţa instanţei martorul H. precizează fără echivoc „Preţul halei era cca. 1 milion euro, din care 300.000 euro inculpatul O. îi punea pentru el la negru, iar din restul trebuia achitat un avans de 300.000 euro. În zilele următoare, avansul a fost achitat prin virament bancar, iar banii la negru, cash, la sediul firmei părţii vătămate. Acolo inculpatul a venit cu o maşină în portbagajul căreia a pus geanta de tenis a lui P.E., în care erau banii cash, din care o parte în euro şi o parte în lei. După o lună de zile inculpatul O. a sunat pe partea vătămată P., şi i-a spus că persoane de naţionalitate germană, care de fapt deţin halele, nu mai sunt de acord cu vânzarea.”

Vinovăţia inculpatului apelant rezultă şi din declaraţia martorei D.I. din faţa Tribunalului Cluj, fila 115 şi din faza de urmărire penală, care precizează textual: „ Menţin declaraţiile date şi în faza de urmărire penală şi arăt că sunt contabila firmei SC T.I.E. şi ştiu de la partea civilă P. că dorea să cumpere o hală, al cărei preţ negociat era de 1.000.000 euro, în actele contabile ale firmei SC T. trebuind să apară doar suma de 700.000 euro, pentru că partea civilă P. s-a înţeles cu inculpatul O. să-i dea 300.000 euro la negru. Am întocmit un ordin de plată pentru suma de 300.000 euro, ce reprezenta avansul. În legătură cu plata la negru a sumei de 300.000 euro, care nu s-a făcut din conturile firmei SC T. declar că, în perioada în care ar fi trebuit achitată, am văzut în curtea firmei o maşină de culoare neagră, cu numere străine. P.E. mi-a spus că vânzătorul a pretins acei bani la negru. Şeful meu, numitul P. mi-a spus că suma de 700.000 euro să fie evidenţiată în acte, iar cei 300.000 euro să fie plătiţi la negru”.

Şi martorul R.V. ascultat nemijlocit de Tribunalul Cluj - fila 116, învederează că: „P.E. mi-a comunicat că, preţul solicitat de administrator este de 1.000.000 euro, din care acesta i-a pretins 300.000 euro la negru”.

Curtea reţine că, inculpatul O. a preluat direct suma de 300.000 euro de la partea civilă P., în numerar, împrejurare dovedită prin declaraţiile martorilor C.C.,

S.R.V..

Din declaraţia martorului C.C. atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei - fila 81, rezultă că: „Acesta a observat o persoană care s-a îndreptat spre o maşină de culoare închisă, parcată în curtea firmei SC T., având pe umăr o geantă sport de culoare neagră şi în mâini, două plase de culoare deschisă, în care se vedeau aranjate teancuri de bani, respectivul a introdus plasa şi geanta în portbagajul maşinii şi a plecat. Persoana care a introdus bani în maşină avea o înălţime de 1,90 m, păr deschis la culoare, 40 de ani”.

Martorul S.R. în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei, relevă textual: „În cursul anului 2006, fiind cu C.E.C., am observat în curtea firmei SC T. un Audi negru, cu numere străine şi la un moment dat, din biroul directorului a ieşit acesta, respectiv P.E., martorul H. şi un bărbat care avea pe umăr o geantă sport de culoare neagră şi în mâini, două pungi transparente în care se aflau bani. Precizez că pungile aveau înălţimea de 40 cm şi se vedea că ele conţin bani respectivul a pus pungile şi geanta în portbagajul maşinii Audi şi a plecat. Persoana care a pus banii în autovehicul avea o înălţime de 1,90 m, constituţie atletică şi 40 ani. Sunt sigur că persoana care a introdus bani în maşină avea cicatrici pe faţă”.

Vinovăţia inculpatului apelant rezultă şi din declaraţia martorei I.S., din faza de urmărire penală- fila 94 şi din faţa instanţei, fila 96 care relevă textual: „ La 17 octombrie 2006 inculpatul a fost demis din firmă. În luna iulie 2006 acesta era administrator cu puteri limitate, având nevoie de împuternicire din partea asociatului unic M.A., pentru a vinde din bunurile societăţii.”.

Curtea reţine astfel, că din declaraţia acestei martore, care lucra efectiv în cadrul firmei unde şi inculpatul îşi derula activitatea, rezultă fără echivoc că inculpatul deşi nu avea calitatea necesară, a uzat de una mincinoasă, nereală pentru inducerea în eroare a părţii civile P., căruia i s-a prezentat ca fiind administratorul firmei proprietare.

Împrejurarea că inculpatul apelant a uzat de o calitate mincinoasă rezultă şi din scriptul depus la dosar şi intitulat „Declaraţie” al numitului A.M.. Astfel, la data de 22 iulie 2007, asociatul unic al S. SRL Cluj-Napoca numitul A.M. a depus la dosarul cauzei un înscris intitulat „declaraţie” în care a învederat că inculpatul G.O.E. a fost administrator al firmei, cu puteri restrânse, neavând drept de înstrăinare a activelor din patrimoniul S. SRL Cluj-Napoca, afirmând că, nu a încheiat cu apelantul niciun fel de acord oral sau scris în sensul notificării sau acceptării acţiunilor, actelor, sau promisiunilor materializate faţă de terţi şi că nici nu intenţionează să procedeze într-o asemenea manieră, pe viitor.

Potrivit art. 69 C.proc.pen., declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declaraţiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu, anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susţinerilor inculpatului să se facă în raport de

ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte şi împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.

Chiar şi în acest context, instanţa are facultatea, iar nu obligaţia de a reţine declaraţiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „declaraţiile pot servi” iar nu „servesc” doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.

Aşadar, declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpatului sunt simple afirmaţii, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecinţele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.

Dând sens şi dispoziţiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa de apel a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.

Deşi inculpatul a negat constant comiterea faptei, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susţinerile acestuia nu au suport probator.

Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.

Aşa fiind, nu poate fi acceptată achitarea inculpatului în baza art. 10 lit.d C.p.p.rap.la art. 11 pct.2 lit.a C.p.p. şi exonerarea sa de plata despăgubirilor civile.

Probele administrate nemijlocit în dosar, dovedesc fără echivoc că inculpatul G.O.E. şi-a înşelat partenerul de afaceri, prin inducerea sa în eroare în luna iulie 2006, cu privire la elemente esenţiale pentru determinarea sa, la încheierea antecontractului în litigiu, prin folosirea calităţii mincinoase de administrator cu putere de decizie în cadrul S. SRL Cluj-Napoca, în scopul de a dobândi pentru sine un folos material injust, respectiv suma de 300.000 euro, scop care a fost urmărit şi îndeplinit, conduită prin care a pricinuit o pagubă totală de 600.000 euro, în dauna SC T.I.E. SRL CLUJ şi a patrimoniului părţii civile P.E..

Şi latura civilă a primit o judicioasă soluţionare în cauză prin obligarea inculpatului la plata în favoarea părţii civile P. a sumei cu care aceasta a fost prejudiciată, ca efect al înşelăciunii.

Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat apelul promovat de inculpat în baza art. 379 pct. 1 lit b Cod procedură penală.

Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, conform art 189 Cod procedură penală.

Apelantul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 1200 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocaţial, conform art 192 alin 2 Cod procedură penală. (Judecător Delia Purice)

#Inselaciune. Jurisprudenta

← Contestaţie a DIICOT împotriva luării măsurii controlului...		Evaziune fiscală. Achitare. In dubio pro reo →

Înşelăciune. Intenţia de a înşela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Înşelăciune. Intenţia de a înşela