Decizia penală nr. 10/2013. Lovire sau alte violențe

Decizii și sentințe penale - Curtea de Apel Cluj (2013)

R O M Â N I A TRIBUNALUL SĂLAJ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ Operator date nr. 2516

DECIZIA PENALĂ Nr. 10/2013

Ședința publică de la 20 Februarie 2013 Completul compus din: PREȘEDINTE: B. D. Ț.

Judecător: S. M. Judecător: C. T. Grefier: M. J. D.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror Stana Pompilia din cadrul Parchetului de le lângă Tribunalul Sălaj

S-a luat în examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleul Silvaniei împotriva sentinței penale nr. 223 din_ a Judecătoriei Ș. l

S., privind pe inculpatul S. M. I., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe (art. 180 C.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, la solicitarea instanței, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Având cuvântul în dezbateri, reprezentanta Ministerului Public, procuror Stana Pompilia arată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. și ped. de art. 180, alin. 2 Cod penal. Pentru fapta sa, inculpatul, în baza art. 11, pct. 2 lit. a), raportat la art. 10lit. b¹ Cod procedură penală, a fost achitat. În baza art. 18¹alin. 3, art. 91 lit. c) Cod penal, s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1000 lei. Totodată, în temeiul art. 14, art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 1357 cod civil și art. 103din Legea nr. 71/2011, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă P.

R. și a obligat inculpatul la plata către acesta a sumei de 2000 lei reprezentând despăgubiri materiale și a sumei de 2000 lei reprezentând daune morale.

Prima instanță nu a apreciat corect gradul de pericol social al faptei infracționale, față de împrejurarea contextului săvârșirii faptei, de urmarea produsă și scopul acesteia, apreciind necesară condamnarea inculpatului.

Pentru aceste considerente, reprezentanta Ministerului Public solicită instanței admiterea recursului și casarea hotărârii atacate, iar în rejudecare condamnarea inculpatului S. Mariu I. la o pedeapsă cu închisoarea sau amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prev. și pedepsită de art. 180, alin. 2 Cod penal, cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.

Instanța reține cauza în pronunțare.

T R I B U N A L U L,

Prin sentința penală nr. nr. 223 din_ a Judecătoriei Ș. l S., în baza art.11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b¹Cod procedură penală,s-a dispus achitarea inculpatul S. M. -I. fiul lui Alexandru și M. a E., născut la data de_ în SS jud.Sălaj, domiciliat în SS str.George C. nr.37 jud.Sălaj, cetățean român, căsătorit, 1 copil minor, fără ocupație, CI seria SX nr.0. eliberat de orș.SS - CNP 1., fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În baza art. 18¹alin. 3, art. 91 lit. c Cod penal,s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 1000 lei.

În baza art. 14. art. 346 C.p.p. raportat la art. 1357 C.civ. și art. 103 din Legea nr. 71/2011,s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă P. R. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2000 lei reprezentând despăgubiri materiale și a sumei de 2000 de lei reprezentând daune morale.

În baza art.192 alin. 1 lit. d și art. 189 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a decide astfel, instanța de fond a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. SS din_, dosar nr.1556/P/2011, înregistrat la instanță la data de_ sub nr._ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. M. -I., domiciliat în Ș. S.

, str. George C., nr. 37, județul Sălaj, pentru comiterea infracțiunii de lovire, faptă prev. și ped. de art. 180 alin. 2 Cod penal.

S-a reținut în actul de sesizare al instanței că în data de_ partea vătămată P. R. se afla în cartierul Gh. L. din orașul Ș. S. când, la un moment dat, a traversat strada pe la colțul intersecției străzilor Gh. L. cu strada 22 Decembrie 1989, neasigurându-se corespunzător, fapt ce la determinat pe conducătorul autoturismului Dacia Logan cu nr. de înmatriculare Sj-48-MCM care circula pe strada 22 Decembrie 1989 dinspre autogară spre intersecție, să frâneze brusc. Autoturismul era condus de numitul S. Alexandru, iar pasager pe scaunul din dreapta față era fiul său, inculpatul S. M. I. .

Șoferul autoturismului l-a înjurat pe P. R. care și-a cerut scuze pentru traversarea neregulamentară, însă inculpatul s-a dat jos din mașină, s-a deplasat la

P. R. și l-a lovit pe acesta cu pumnii în zona feței. Partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut pe jos, moment în care inculpatul și-a continuat agresiunea, lovind-o cu picioarele.

Martorul Molnar Levente a văzut incidentul și a intervenit între cei doi, oprindu-l pe inculpat să-l mai agreseze pe P. R. . Incidentul a fost văzut și de către martorii Daniel I. și Timoc Daniel.

În momentul agresiunii, părții vătămate i-a căzut din buzunar telefonul mobil, iar ecranul i s-a spart.

Cu ocazia audierii inculpatului, acesta recunoaște doar că l-a împins pe P.

R. care a căzut pe jos, iar în momentul în care s-a ridicat, l-a lovit cu palma în zona feței. El și-a justificat fapta declarând că partea vătămată l-a prins de gât pe tatăl său, prin geamul mașinii aspect confirmat și de tatăl inculpatului, însă neconfirmat de martorii audiați în cauză.

Partea vătămată a suferit în urma agresiunii leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale, așa cum rezultă din certificatul medico- legal nr. 1447/I/a/496 din_ emis de Serviciul Județean de Medicină Legală

Z. .

Situația de fapt reținută în rechizitoriu s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă:declarațiile părții vătămate (f.11-12);declarații de martori ( f.13- 21);certificat medico-legal(f.5)declarație inculpat (f.9).

La dosarul cauzei s-a atașat fișa de cazier judiciar a inculpatului. Analizând probele administrate în cauză, instanța a reținut următoarele:

In data de_ partea vătămată P. R. se afla în cartierul Gh. L. din orașul Ș. S. când, la un moment dat, a traversat strada pe la colțul intersecției străzilor Gh. L. cu strada 22 Decembrie 1989, neasigurându-se corespunzător, fapt ce la determinat pe conducătorul autoturismului Dacia Logan cu nr. de înmatriculare Sj-48-MCM care circula pe strada 22 Decembrie 1989 dinspre autogară spre intersecție, să frâneze brusc. Autoturismul era condus de numitul S. Alexandru iar pasager pe scaunul din dreapta față era fiul său, inculpatul S. M. I. .

Șoferul autoturismului l-a înjurat pe P. R. care și-a cerut scuze pentru traversarea neregulamentară însă inculpatul s-a dat jos din mașină, s-a deplasat la

P. R. și l-a lovit pe acesta cu pumnii în zona feței. Partea vătămată s-a dezechilibrat și a căzut pe jos moment în care inculpatul și-a continuat agresiunea, lovind-o cu picioarele.

În momentul agresiunii, părții vătămate i-a căzut din buzunar telefonul mobil iar ecranul i s-a spart.

Cu ocazia audierii inculpatului, acesta recunoaște doar că l-a împins pe P.

R. care a căzut pe jos iar în momentul în care s-a ridicat, l-a lovit cu palma în zona feței. El și-a justificat fapta declarând că partea vătămată l-a prins de gât pe tatăl său, prin geamul mașinii aspect confirmat și de tatăl inculpatului însă neconfirmat de martorii audiați în cauză.

Z. .

Situația de fapt și vinovăția inculpatului s-a reținut că rezultă din următoarele mijloace de probă: declarațiile părții vătămate (f.11-12); declarații de martori ( f.13-21, 44, 45, 57, 58, 59); certificat medico-legal (f.5); declarație inculpat (f.9).

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului S. M. I. de a o agresa în data de_ pe partea vătămată P. R., provocându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire, faptă prev. de art. 180 alin.2 C.pen.

Potrivit art. 18¹ alin.1 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, iar potrivit alin.2, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Raportat la criteriile menționate, în ceea ce privește săvârșirea faptei, instanța a reținut că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Astfel, fapta s-a produs în contextul în care inculpatul se deplasa împreună cu familia sa într-un autoturism. Partea vătămată a traversat strada în mod neregulamentar, obligând conducătorul autoturismului în care se afla inculpatul să frâneze brusc. Această manevră neobișnuită a tulburat conducătorul auto și pasagerii autoturismului, chiar tatăl inculpatului conducând autoturismul, astfel că reacția exagerată a inculpatului la incident este bazată pe aceste două aspecte.

Instanța a reținut că inculpatul nu are antecedente penale și a recunoscut o parte din agresiunea comisă asupra părții vătămate P. R. .

Instanța a considerat că aplicarea unei amenzi administrative este suficientă pentru a ține pe viitor inculpatul departe de câmpul infracțional, constituind totodată și un avertisment suficient față de faptele săvârșite.

În baza art. 18/1 alin. 3, art. 91 lit. c Cod penal s-a aplicat inculpatului sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 500 lei.

Referitor la latura civilă, instanța a reținut că pe parcursul dezvoltării concluziilor pe fondul cauzei, avocatul părții civile a făcut referire la daune morale de 8000 lei și daune materiale de 2500 lei, cu toate că pe parcursul urmăririi penale și a procesului nu s-au modificat daunele solicitate în faza de urmărire penală: 2000 lei daune morale și 2000 lei daune materiale reprezentând contravaloarea telefonului distrus. Instanța a arătat că este permisă modificarea cuantumului pretențiilor solicitate în termenul legal, dar această modificare este limitată în timp,în cadrul cuvântului în dezbateri modificarea nemaifiind posibilă.

Față de cele arătate, în baza art. 14. art. 346 C.p.p. raportat la art. 1357 C.civ. și art. 103 din Legea nr. 71/2011, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă P. R. și a fost obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 2000 lei reprezentând despăgubiri materiale și a sumei de 2000 de lei reprezentând daune morale.

În baza art.192 alin. 1 lit. d și art. 189 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva sentinței penale nr. 223 din_ a Judecătoriei Ș. S. a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleul Silvaniei,apreciindu-se,în esență, că fapta reținută în sarcina inculpatului S. M. I. prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, impunându-se condamnarea acestuia.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate,precum și din oficiu,sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Tribunalul constată că

recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Conform art.1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, a persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.

În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți , în procesul penal.

În condițiile în care pretențiile civile sunt formulate de manieră globală, instanța este datoare,în virtutea rolului activ și luând în considerare și principiul disponibilității acțiunii civile,să solicite părții civile să precizeze cuantumul pretențiilor în funcție de natura acestora(daune materiale sau daune morale), întrucât diferă soluțiile ce se pot dispune cu privire la acestea.

Mai mult,în condițiile în care partea vătămată nu a făcut dovada unui prejudiciu material cert, nu poate fi admisă acțiunea civilă sub aspectul daunelor materiale. În ceea ce privește daunele morale, stabilirea cuantumului lor presupune și luarea în considerare a unor elemente de apreciere, neverificabile nemijlocit prin elemente probatorii, ceea ce impune și existența unei anumite eventualități de aproximare, pentru limitarea efectelor unei atari eventualități, este totuși necesar să fie avute în vedere anumite criterii de determinare a prejudiciului moral, cum sunt consecințele negative suportate sub aspect fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate și urmările produse prin lezarea lor, măsura în care a fost afectată viața victimei și situația profesională sau socială a acesteia, instanța fiind obligată a preciza care anume din aceste criterii au fost avute în vedere la acordarea daunelor morale.

Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil impune motivarea hotărârilor judecătorești, întrucât numai pe această cale se poate verifica maniera în care în circumstanțele concrete ale cauzei "justiția a fost servită". Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, în condițiile în care considerentele reprezintă partea cea mai întinsă a hotărârii, locul în care se indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței.

Printre pilonii de bază ai dreptului la un proces echitabil se numără și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste

aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

După cum s-a arătat în doctrină, motivarea trebuie să fie pertinentă, completă, întemeiată, omogenă, concretă, convingătoare și accesibilă. Motivarea este de esența hotărârilor, reprezentând o garanție pentru părți că cererile lor au

fost analizate cu atenție. Practica instanței supreme este orientată în acest sens, afirmând constant că inexistența motivării atrage casarea hotărârii, la fel și o motivare necorespunzătoare. Cu alte cuvinte, o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare în raport cu complexitatea cauzei echivalează, practic, cu inexistența motivării.

Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Întrucât Convenția nu vizează garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat ca fiind efectiv decât dacă aceste observații sunt cu adevărat "ascultate", adică examinate propriu-zis de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Curtea este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiției, că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003,

§ 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, § 15). Cât privește, spre exemplu, cauza Albina c. România (hot. din 28 aprilie 2005, § 30), Curtea relevă că orice hotărâre judecătorească trebuie motivată, astfel încât judecătorul să răspundă tuturor argumentelor prezentate de părți. Această obligație este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Curtea a apreciat că instanța nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susținere a părților, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluționarea cauzei, dar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea părții de un veritabil acces la justiție.

Curtea a admis că și o motivare sumară care s-a referit la toate argumentele invocate de părți corespunde exigențelor Convenției. În materie penală, lipsa motivării soluției pronunțate de instanța de recurs a fost sancționată de judecătorii europeni în cauza Boldea c. României.

Raportându-ne la hotărârea atacată,în ceea ce privește latura penală, se reține că sentința penală nr.223/_ este insuficient motivată, instanța neprocedând la analizarea probatoriului administrat și mulțumindu-se să rețină o stare de fapt care reia în totalitate cele reținute în rechizitoriu, deși aceeași instanță a constat că

"inculpatul a recunoscut doar o parte din agresiunea comisă asupra părții vătămate

P. R. ";, iar martorii audiați nu au confirmat susținerile inculpatului. Mai mult, în condițiile în care instanța a constatat că există contradicții între declarațiile persoanelor audiate în cauză, era datoare să precizeze care anume din aceste declarații sunt pertinente, concludente,utile cauzei și să înlăture depozițiile pe care le-a considerat ca fiind nesincere sau nerelevante în cauză.

Potrivit art. 69 C.proc.pen., declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt

coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în

speță. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declarațiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susținerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte și împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.

Chiar și în acest context, instanța are facultatea, iar nu obligația de a reține declarațiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma "declarațiile pot servi"; iar nu "servesc"; doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.

Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecințele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care tribunalul le va aprecia ca atare.

Pe de altă parte, declarațiile inculpatului date în faza judecății și în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se

coroborează cu alte probe.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, instanța este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).

Se constată, astfel, că J. Ș. S. nu a avut în vedere toate aceste aspecte cu ocazia motivării soluției date.

Cu privire la latura civilă a cauzei, se constată că, în cursul urmăririi penale, partea vătămată P. R. a arătat că înțelege să se constituie parte civilă cu suma de

4.000 lei, fără a preciza ce reprezintă suma solicitată ca despăgubiri (daune materiale sau daune morale)(dos. u.p.f.12 verso).

După sesizarea instanței de judecată,la termenul din data de_ ,s-a dispus citarea părții civile, cu mențiunea de a preciza dacă își menține constituirea de parte civilă formulată în cursul urmăririi penale (f.34).

La termenul de judecată din data de_, avocatul părții civile a solicitat acordarea unui termen în cauză, motivat de faptul că se află în concediu de odihnă (f.32,36).Deși a constatat depusă la dosar solicitarea avocatului părții civile, instanța nu a pus în discuție cererea formulată și a dispus citirea actului de sesizare, fiind astfel ignorate prevederile art. 302 C.p.p.,potrivit cărora instanța este obligată să pună în discuție cererile formulate și excepțiile invocate de procuror și oricare

dintre părți sau excepțiile invocate din oficiu și să se pronunțe asupra lor prin încheiere motivată.

La termenul de judecată din data de_, avocatul părții civile a solicitat din nou acordarea unui termen în cauză, motivat de faptul că se află în concediu de odihnă(f.43).Instanța a respins ca neîntemeiată cererea de amânarea a cauzei formulată de avocatul părții civile și a dispus audierea martorilor prezenți.

La termenul de judecată din data de_, avocatul inculpatului și al părții civile s-au prezentat în instanță, lipsă fiind părțile. Instanța a audiat martorii prezenți, după care a declarat închisă faza cercetării judecătorești și a acordat cuvântul în dezbateri.

Avocatul părții civile a solicitat, cu privire la latura civilă,admiterea cererii formulate și obligarea inculpatului la plata sumei de 8.000 lei reprezentând daune morale și a sumei de 2500 lei reprezentând daune materiale (din care 1500 lei- contravaloarea telefonului mobil - iPhone, care s-a deteriorat și 1.000 lei - contravaloarea brățării din material prețios, care s-a pierdut în incident(f.67).

Prin sentința penală nr. 223 din_ ,s-a dispus, cu privire la latura civilă, admiterea cererii formulate de P. R. și obligarea inculpatului la plata către partea civilă a sumei de 2.000 lei reprezentând despăgubiri materiale și a sumei de 2000 lei daune morale. În motivarea sentinței, instanța a precizat doar că pe parcursul dezvoltării concluziilor pe fondul cauzei, avocatul părții civile a făcut referire la daune morale de 8000 lei și daune materiale de 2500 lei, cu toate că pe parcursul urmăririi penale și a procesului nu s-au modificat daunele solicitate în faza de urmărire penală: 2000 lei daune morale și 2000 lei daune materiale reprezentând contravaloarea telefonului distrus. Instanța a arătat că este permisă modificarea cuantumului pretențiilor solicitate în termenul legal, dar această modificare este limitată în timp,în cadrul cuvântului în dezbateri modificarea nemaifiind posibilă.

Această "motivare";, pe de o parte, contrazice probatoriul administrat în cauză și mai sus expus (partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 4.000 lei, fără a preciza ce reprezintă această sumă, iar judecătorul fondului nu a lămurit acest aspect).

Pe de altă parte, și în ceea ce privește latura civilă a cauzei penale, viciul nemotivării hotărârii este cum nu se poate mai evident. Astfel, nu se poate discuta nici măcar despre vreo motivare sumară a hotărârii judecătorești în ceea ce privește latura civilă a cauzei penale, pentru că judecătorul fondului nu a făcut nicio precizare cu privire la incidența în cauză a răspunderii civile delictuale, respectiv - cu privire la întrunirea condițiilor privind existența unui prejudiciu de natură materială sau morală ce rezultă din probatoriul administrat, existența unei fapte ilicite, vinovăția inculpatului și, de asemenea, legătura de cauzalitate între fapta

ilicită și prejudiciu. De asemenea, din dosarul cauzei nu rezultă valoarea telefonului iPhone ori a brățării "din material prețios";, martorii audiați nedând detalii în acest sens (tipul, vechimea, valoarea telefonului, respectiv - materialul din care era confecționată brățara, gramajul,dacă, într-adevăr, aceasta a dispărut în timpul evenimentului din data de_ ) și nefiind întrebați cu privire la aceste aspecte,iar din înscrisul depus la filele 60-62 din dosar nu este în măsură să lămurească toate aceste împrejurări.

În consecință, sentința recurată este supusă casării, fiind afectată de motivele prev. de art. 3859pct. 9 și 10 C. proc. pen., sens în care recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleul Silvaniei va fi admis, decizia casată, iar cauza trimisă spre rejudecare la Judecătoria Șimleul Silvaniei, conform art. 38515pct. 2 lit. c) C. proc. pen., această instanță, urmând a soluționa toate aspectele privitoare la fondul cauzei.

Astfel, cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de fond va face o analiză detaliată a probelor administrate în cauză în raport și cu cererea de constituire de parte civilă formulată, reaudiind, în cazul în care va considera necesar, inculpatul, partea vătămată și martorii cu privire la toate împrejurările cauzei, cu atât mai mult cu cât depozițiile acestora, date în cursul cercetării judecătorești, nu sunt complete și detaliate.

De asemenea, cu ocazia rejudecării instanța de fond va analiza și celelalte motive de recurs invocate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Șimleul Silvaniei, împotriva sentinței penale nr. 223 din_ a Judecătoriei Ș. l S. .

Casează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe. Cheltuielile judiciare în recurs, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică la sediul instanței, azi 20 februarie 2013.

	Președinte,		Judecător,		Judecător,		Grefier,
B.	D. Ț.	M.	S. T.	C.	D. M.	J.

Red.-dact.ȚDB/ _

Dact. M.D./_

Jud.fond. SL

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

← Decizia penală nr. 239/15. Lovire sau alte violențe		Decizia penală nr. 112/2013. Lovire sau alte violențe →

Decizia penală nr. 10/2013. Lovire sau alte violențe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 10/2013. Lovire sau alte violențe