Decizia penală nr. 103/2013. Cerere de contopire a executarii pedepsei

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ Nr. 103/R/2013

Ședința publică de la 23 Aprilie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: G. A., judecător

: B. D., judecător

:P. A. D., președintele secției penale

  1. IER: R. M.

    Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud reprezentat prin procuror: SÎNGEORZAN ANGELA.

    Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de recurentul R. V., împotriva Sentinței penale nr. 388/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, având ca obiect cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.).

    La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul R. V., în stare de arest, asistat de avocat din oficiu R. O. S. .

    Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:

    Recurentul R. V. arată că își menține recursul formulat.

    Apărătorul recurentului și reprezentantul parchetului arată că nu mai au cereri de formulat.

    Nefiind cereri de formulat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere.

    Avocat R. O. S. solicită admiterea recursului în baza art. 385/15 pct. 2 Cod procedură penală, pentru motivele invocate de recurent în scris, casarea hotărârii atacate și rejudecând, înlăturarea sporului aplicat în urma contopirii pedepselor, de 2 luni.

    Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.

    Apreciază că în mod corect s-a stabilit că faptele pentru care s-au aplicat pedepsele prin Sentințele penale nr. 213/2012 și 342/2012 sunt concurente. Prin urmare, în mod corect s-au descontopit pedepsele rezultante de 1 an și 6 luni și de 1 an și 7 luni, în pedepsele de 1 an și 6 luni și respectiv 1 an și 4 luni. S-a menținut în mod corect revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 1 an și 3 luni aplicată prin Sentința penală 537/2010. S-au recontopit pedepsele aplicând mai întâi cumulul aritmetic urmare a revocării suspendării condiționate iar apoi urmare a cumulului juridic, s-a stabilit pedeapsa cea mai grea de executat de 2 ani și 7 luni, sporită prin aplicarea legală a unui spor de 2 luni, astfel încât recurentul urma să execute în mod

    corect pedeapsa de 2 ani și 9 luni. S-au anulat mandatele de executare, s-a emis un nou mandat și s-a dedus perioada executată din_ la zi.

    Prin urmare, apreciază că calculul de pedeapsă a fost corect și în mod legal s-a aplicat acel spor de 2 luni pe care-l contestă în prezent.

    Recurentul R. V. având ultimul cuvânt, solicită să se citească cererea depusă la dosar.

    Președintele completului de judecată dă citire memoriului depus la dosar, prin care se învederează următoarele: "Într-adevăr am avut trei infracțiuni pe fondul conducerii mașinii; una cu o imbibație alcoolică de 0,24 în care mi-au retras carnetul pe o perioadă de 3 luni, și o condamnare de 6 luni cu suspendare; una fără alcool și am avut avariere pe bara de protecție a mașinii și fără victime sau pagube materiale grave, fiind fără carnet am fost condamnat la 2 ani și 7 luni închisoare în care judecătoria din C. mi-a respins dosarul nefondat, trimis din nou la Tribunalul Dej pentru a fi verificat și ținut 8 luni pentru a fi soluționat, schimbând 3 procurori și de fiecare dată, că dacă nu aveam pedeapsa dinainte cu consumul de alcool primeam cu suspendare, iar cea pe care o fac acum de 1,6 luni este de o imbibație alcoolică de 0,30 alcoolemie fără accident, întrucât eram la cimitir la maică-mea. Tot ce vă rog, să-mi citiți declarația mea și a martorilor. Toate acestea le-am făcut pentru a-mi salva pe maică-mea de la moarte și în decurs de 3 ani am luptat cu boala lui maică-mea pentru a ține-o în viață și de fiecare dată eram cu maică-mea în mașină, făceam naveta între spital și casa ei fiind la o distanță de 1,7 km și pe aceeași stradă, nu o puteam transporta în alte condiții decât cu mașina, având 33 kg și diagnosticul de metastază hepatică, când am fost oprit, maică-mea era în mașină și toate acestea au fost verificate de domnii procurori. Deși după 7 zile a murit m-au lăsat liber să o înmormântez și după aceea am dat prima declarație la poliție recunoscând tot. Am rămas singur cu taică-meu, care are 83 de ani și fiind foarte bolnav și în momentul de față vorbesc cu vecinii în fiecare zi și mă asigur dacă are de mâncare sau medicamente. Vă rog să îmi verificați cele declarate cum au fost verificate de procuror, de judecătorul delegat și asistenta socială. Într-adevăr sunt vinovat pentru infracțiune, dar nu am făcut decât să o salvez pe maică-mea de durerile pe care le avea, trebuia în fiecare zi singur să-i administrez din 3 în 3 ore morfină, pe urmă din 6 în 6 ore (dacă cineva are mamă și ține la ea își dă seama prin ce am trecut termen de 3 ani și ce va mai urma). În urma acestor evenimente, pentru mine, am ajuns și eu bolnav fiind de la începutul pușcăriei pe spital și pe infirmerie și vă rog să verificați toate acestea la Penitenciarul Bistrița-Năsăud. Am scris această cerere pentru a-mi lua cele 2 luni pe care mi le-ați dat la contopire, pentru a-mi putea ajuta părintele și a mă putea trata mai bine. Vă rog să-mi luați în considerare această cerere, chiar dacă nu o să fie favorabilă pentru mine, măcar să verificați în mare dosarele să vedeți ce m-a adus să fac aceste infracțiuni";.

    Recurentul R. V. având ultimul cuvânt, arată că nu regretă ce a făcut, pentru că a vrut să-și salveze mama și i s-a spus că i se dă cu suspendare. Solicită reducerea sporului aplicat.

    Cauza rămâne în pronunțare.

    T R I B U N A L U L

    Deliberând asupra prezentului recurs penal, constată:

    Prin Sentința penală nr. 388/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, s-a admis cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat R. V. , fiul lui V. și R., născut la data de_ în orașul Dej, județul C., domiciliat în comuna Giera, sat Toager, nr. 192, județul Timiș, ffl în orașul Dej, str. Șt. Cicio P., nr. 10, județul C., CNP 1., deținut în Penitenciarul Bistrița, ca fiind întemeiată și în consecință:

    S-a constatat că infracțiunile (comise la data de_ ) pentru care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 213/_ a Judecătoriei Dej, definitivă la data de_ prin decizia penală nr. 1.053/R/2012 a Curții de Apel C., au fost săvârșite în concurs real prev. de art. 33 lit. a C.pen. cu infracțiunile (comise la data de_ ) pentru care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 342/2012 a Judecătoriei Dej, definitivă la data de_ prin decizia penală nr. 15/R/2013 a Curții de Apel C. .

    S-a constatat că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 213/2012 a Judecătoriei Dej și prin sentința penală nr. 342/2012 a Judecătoriei Dej au fost comise și în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare stabilit prin sentința penală nr. 537/2010 a Judecătoriei Dej.

    S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 213/2012 a Judecătoriei Dej, definitivă la data de_ prin decizia penală nr. 1.053/R/2012 a Curții de Apel C., în elementele ei componente și s-au repus pedepsele în individualitatea lor astfel:

    • 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având anulat permisul de conducere, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 33 lit. a, art. 37 lit. a C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 C.pr.pen.;

    • 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică care depășește limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 33 lit. a, art. 37 lit. a C.pen., cu aplic. art. 320 ind. 1 C.pr.pen.;

      S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 342/2012 a Judecătoriei Dej, definitivă la data de_ prin decizia penală nr. 15/R/2013 a Curții de Apel C., în elementele ei componente și s- au repus pedepsele în individualitatea lor, astfel:

    • 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul după ce permisul de conducere i-a fost retras sau anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 320 ind. 1 C.pr.pen., art. 33 lit. a C.pen., art. 83 C.pen. și art. 37 lit. a C.pen.

    • 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organului de poliție, prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 320 ind. 1 C.pr.pen., art. 33 lit. a C.pen., art. 83 C.pen. și art. 37 lit. a C.pen.

    • 1 an și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 537/2010 a Judecătoriei Dej - revocată.

      S-a menținut revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 537/2010 a Judecătoriei Dej, dispusă din sentința penală nr. 342/2012 a Judecătoriei Dej, ce va fi executată alăturat pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin această din urmă sentință, rezultând o pedeapsă finală de 2 ani și 7 luni închisoare, care, în baza art. 34 lit. b C.pen. rap. la art. 36 alin. 2 C.pen., a fost contopită cu pedepsele de 1 an și 1 an și 6 luni aplicate prin sentința penală nr. 213/2012 a Judecătoriei Dej, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 7 luni închisoare, care a fost sporită cu încă 2 luni, având în vedere întreaga activitate infracțională, inculpatul având de executat o pedeapsă de:

      - 2 ani și 9 luni închisoare.

      În baza art. 71 C.pen. s-au interzis petentului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen., pe toată durata executării pedepsei.

      În baza art. 36 al. 3 C.pen., s-au dedus din pedeapsa aplicată perioadele executate, respectiv din data de _ la zi.

      S-au anulat vechile mandate de executare a pedepselor și s-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei sentințe.

      S-a stabilit onorariu avocat oficiu de 100 lei pentru avocat R. O. S. .

      Potrivit art. 192 al. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

      Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

      Prin Sentința penală nr. 213/_ a Judecătoriei Dej, definitivă la data de_ prin decizia penală nr. 1.053/R/2012 a Curții de Apel C., ca urmare a retragerii recursului declarat de inculpat, petentul R. V. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, astfel: la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având anulat permisul de conducere, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., art. 37 lit. a C.pen., art. 320 ind. 1 C.pr.pen.; și la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică care depășește limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 33 lit. a, art. 37 lit. a C.pen., art. 320 ind. 1 C.pr.pen. (fapte comise la data de 28 martie 2012).

      Prin sentința penală nr. 342/_ a Judecătoriei Dej, definitivă la data de_ prin decizia penală nr. 15/R/2013 a Curții de Apel C., ca urmare a respingerii recursului declarat de inculpat, petentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare cu executare în regim de detenție, astfel: la o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul după ce permisul de conducere i-a fost retras sau anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 320 ind. 1 C.pr.pen., art. 33 lit. a C.pen., art. 83 C.pen. și art. 37 lit. a C.pen.; și la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organului de poliție, prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 320 ind. 1 C.pr.pen., art. 33 lit. a C.pen., art. 83 C.pen. și art. 37 lit. a C.pen. (fapte comise la data de 11 iunie 2011).

      Din adresa nr. E-17108/PBBN/_ emisă de Penitenciarul Bistrița (fila 11) rezultă că petentul a început executarea pedepselor la data de_ .

      Pe cale de consecință, raportat la conținutul hotărârilor judecătorești mai sus menționate, în temeiul art. 449 alin. 1 lit. a și b C.pr.pen, instanța de fond va admite cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul R. V. și va constata că infracțiunile (comise la data de_ ) pentru care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 213/_ a Judecătoriei Dej, definitivă la data de_ prin decizia penală nr. 1.053/R/2012 a Curții de Apel C., au fost săvârșite în concurs real prev. de art. 33 lit. a C.pen. cu infracțiunile (comise la data de_ ) pentru care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 342/2012 a Judecătoriei Dej, definitivă la data de_ prin decizia penală nr. 15/R/2013 a Curții de Apel C. .

      S-a constatat că infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 213/2012 a Judecătoriei Dej și prin sentința penală nr. 342/2012 a Judecătoriei Dej au fost comise și în termenul de încercare al suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare stabilit prin sentința penală nr. 537/2010 a Judecătoriei Dej.

      S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 213/2012 a Judecătoriei Dej, definitivă la data de_ prin decizia penală nr. 1.053/R/2012 a Curții de Apel C., în elementele ei componente și va repune pedepsele în individualitatea lor astfel:

    • 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având anulat permisul de conducere, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 33 lit. a, art. 37 lit. a C.pen., art. 320 ind. 1 C.pr.pen.;

    • 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică care depășește limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 33 lit. a, art. 37 lit. a C.pen., art. 320 ind. 1 C.pr.pen.

      S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 342/2012 a Judecătoriei Dej, definitivă la data de_ prin decizia penală nr. 15/R/2013 a Curții de Apel C., în elementele ei componente și repune pedepsele în individualitatea lor, astfel:

    • 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul după ce permisul de conducere i-a fost retras sau anulat, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 320 ind. 1 C.pr.pen., art. 33 lit. a C.pen., art. 83 C.pen. și art. 37 lit. a C.pen.;

    • 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organului de poliție, prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep., cu aplic. art. 320 ind. 1 C.pr.pen., art. 33 lit. a C.pen., art. 83 C.pen. și art. 37 lit. a C.pen.;

    • 1 an și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 537/2010 a Judecătoriei Dej - revocată.

S-a menținut revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 537/2010 a Judecătoriei Dej, dispusă din sentința penală nr. 342/2012 a Judecătoriei Dej, ce se va executa alăturat pedepsei rezultante de 1 an și 4 luni închisoare aplicată prin această din urmă

sentință, rezultând o pedeapsă finală de 2 ani și 7 luni închisoare, pe care, în baza art. 34 lit. b C.pen. rap. la art. 36 alin. 2 C.pen., care a fost contopită cu pedepsele de 1 an și 1 an și 6 luni aplicate prin sentința penală nr. 213/2012 a Judecătoriei Dej, în pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 7 luni închisoare, ce a fost sporită cu încă 2 luni, având în vedere întreaga activitate infracțională, inculpatul având de executat o pedeapsă de 2 ani și 9 luni închisoare , cu executare în regim de detenție.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, în termen petentul condamnat R.

V., solicitând în esență, admiterea acestuia, cu consecința înlăturării sporului de 2 luni închisoare aplicată în urma contopirii pedepselor, pentru a-și putea ajuta părintele în vârstă și pentru a se trata de afecțiunile care le are.

În motivarea recursului s-a relevat că a comis faptele pentru care este condamnat (infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice) pentru a-și salva mama, bolnavă de cancer, deplasându-se cu aceasta pe o distanță de doar 1,7 km., de la locuința sa la spital, care la scurt timp a și încetat din viață; că, în aceste condiții, tatăl său de 88 de ani și foarte bolnav a rămas singur, petentul fiind nevoit să solicite sprijinul vecinilor pentru a-i asigura hrana și medicația corespunzătoare și că, din cauza acestor probleme petentul s-a îmbolnăvit, încă de la începutul executării pedepsei, fiind internat fie în spital fie în infirmerie.

Recursul declarat în cauză este nefondat astfel încât, în baza disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va fi respins ca atare.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și examinând, potrivit disp. art. 385/6 C.pr.pen. întreaga cauză sub toate aspectele, tribunalul constată că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, ce nu este afectată de niciun viciu care să atragă reformarea acesteia.

Prin hotărârea recurată s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materie iar sporul de 2 luni închisoare este unul redus ca întindere și justificat de numărul mare al infracțiunilor comise de petent.

Având în vedere soluția preconizată și văzând și disp. art. 192 alin. 2 C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul-condamnat R. V., deținut în Penitenciarul Bistrița, împotriva Sentinței penale nr. 388/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .

Acordă av. R. O. S. suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă petentul-condamnat la plata sumei de 110 ei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în recurs, din care suma de 100 lei cu titlu de onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

G. A. B.

D.

-P.

A. D. R. M.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 103/R/2013

În baza disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul-condamnat R. V., deținut în Penitenciarul Bistrița, împotriva Sentinței penale nr. 388/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .

Acordă av. R. O. S. suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă petentul-condamnat la plata sumei de 110 ei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în recurs, din care suma de 100 lei cu titlu de onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

G. A. B.

D.

-P.

A. D. R. M.

Pentru conformitate cu originalul,

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 103/R/2013

În baza disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul-condamnat R. V., deținut în Penitenciarul Bistrița, împotriva Sentinței penale nr. 388/_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .

Acordă av. R. O. S. suma de 100 lei cu titlu de onorariu, sumă ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

Obligă petentul-condamnat la plata sumei de 110 ei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în recurs, din care suma de 100 lei cu titlu de onorariu avocațial.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

G. A.

B.

D.

-P.

A. D.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 103/2013. Cerere de contopire a executarii pedepsei