Decizia penală nr. 1092/2013. Contestatie la executarea pedepsei
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 1092/R/2013
Ședința publică din 05 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : M. | B., judecător |
JUDECĂTORI | : A. | D. L. |
: M. | R. | |
G.: L. | A. | S. |
Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către condamnatul K.
L. C. împotriva sentinței penale nr. 499 din data de 07 august 2013 pronunțată în dosar nr._ al T. ui Maramureș, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă condamnatul
K. L. L. C., în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Husar - G. Codruța, din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar ( f. 11 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Condamnatul K. L. C. arată că își menține recursul declarat și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al condamnatului K. L. C., solicită, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d din Codul de procedură penală coroborat cu art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, admiterea recursului declarat de către inculpat împotriva sentinței penale nr. 499/2013 pronunțată de către Tribunalul Maramureș, casarea acesteia și, rejudecând, să se dispună, în temeiul art. 461 lit. d Cod procedură penală, admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată, respectiv solicitarea de deducere din pedeapsa dispusă prin sentința penală nr. 371/2010 a T. ui Maramureș, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 957/2012 a Înaltei Curți de C. și Justiție, de 4 ani închisoare, în temeiul art. 15 din Legea nr. 302/2004, a perioadei efective în care acesta a fost deținut în Franța,
începând de la data de_ și nu de la data de_, cum a reținut Tribunalul Maramureș.
În consecință, solicită să se dispună admiterea contestației la executare. Cu onorariu FMJ.
Reprezentanta M. ui P. apreciază că instanța de fond, respectiv Tribunalul Maramureș, a respins în mod corect contestația la executare întemeiată atât pe dispozițiile art. 461 alin. 2 din Codul de procedură penală, cât și ale legii speciale nr. 302/2004, privind cooperarea judiciară internațională.
Susține că, în cauză hotărârea a rămas definitivă în data de 29 martie 2012 și fiind date că inculpatul, la vremea respectivă, nu se afla în țară, s-a
solicitat și s-a admis cererea pentru emiterea unui mandat european de arestare, respectiv mandatul din 4 aprilie 2012, acesta fiind adus efectiv din Franța în data de 4 iulie 2012. Astfel, în baza art. 15 din legea specială a cooperării judiciare internaționale, perioada de timp a fost dedusă, iar perioada de timp solicitată a fi dedusă, respectiv din anul 2010 nu este atestată practic de niciun fel de documente în cauză, ci doar de afirmația condamnatului în sensul că în anul 2010 a fost condamnat în Franța la o altă pedeapsă de 5 ani închisoare pentru viol, redusă apoi la 3 ani
închisoare. În acest sens, reiterează că pentru perioada evocată nu este nicio hotărâre judecătorească și niciun document justificativ, motiv pentru care apreciază că, în mod corect, Tribunalul Maramureș s-a raportat doar la actele care au raport de cauzalitate cu mandatul european de arestare.
În consecință, consideră că hotărârea pronunțată este una legală și solicită respingerea recursului ca nefondat.
Condamnatul K. L. C., având ultimul cuvânt, arată că a fost arestat în cursul anului 2010 și nu a anului 2012, pentru executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, care a fost redusă la 3 ani. Astfel, precizează că a executat pedeapsa în Franța, respectiv o perioadă de 2 ani și 2 luni, în două penitenciare, în regim închis și semideschis, sens în care depune la dosar două scripte.
În consecință, solicită deducerea perioadei pe care a executat-o în străinătate, respectiv din cursul anului 2010 și nu a lunii aprilie 2012.
C U R T E A
La data de_ a fost înregistrată pe rolul T. ui Maramureș contestația la executare formulată de condamnatul K. L. C. - fiul lui L. și R., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Baia Mare, în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 371/_ a T. ui Maramureș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 957/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție.
În motivarea cererii sale condamnatul a arătat că a fost arestat la data de_ de către autoritățile franceze în baza mandatului european de arestare emis de Tribunalul Maramureș, fiind reținut până la data de_ când a fost extrădat în România.
Prin sentința penală nr. 499/_ a T. ui Maramureș, pronunțată în dosar nr._ , în temeiul art. 461 alin.1 lit.d C.pr.pen. a fost admisă contestația la executare formulată de condamnatul K. L. C., născut la data de_, deținut în Penitenciarul Baia Mare și, în consecință:
În temeiul art.15 din Legea nr. 302/2004 s-a dedus din pedeapsa de 4 ani închisoare și interzicerea pe 3 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b C.pen., aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 371/_ a T. ui Maramureș, definitivă prin decizia nr. 957/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, perioada cât acesta a fost arestat în Franța în îndeplinirea mandatului european de arestare, respectiv_ -_ inclusiv.
Conform art. 192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu plătit din fondurile M. ui Justiției către d-na av. Marozsan Raluca.
Examinând contestația la executare formulată, tribunalul a reținut că aceasta este fondată, pentru următoarele motive:
Prin sentința penală nr. 371/_ a T. ui Maramureș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 957/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție, condamnatului K. L. C. i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe o durată de 3 ani, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000.
În baza acestei sentințe a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 441/_ .
La data de_ Tribunalul Maramureș a emis un mandat european de arestare pe numele condamnatului, fiind deținute date că acesta s-ar afla în străinătate.
Potrivit adresei nr. 1321505/_ a Centrului de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul SIRENE, condamnatul Dobrican A. Răzvan a fost arestat la data de_ în Franța, unde a fost deținut în vederea executării mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare române.
La data de_, condamnatul a fost predat de către autoritățile judiciare franceze și încarcerat în Arestul DGPMB.
Potrivit art.15 din Legea nr. 302/2004, perioada cât persoana condamnată este privată de libertate în străinătate în vederea aducerii la îndeplinire a unui mandat european de arestare sau a extrădării se deduce din durata pedepsei aplicate de instanțele române.
În consecință, având în vedere că petentul a fost arestat în Franța în perioada_ -_, în vederea aducerii la îndeplinire a mandatului european de arestare emis de Tribunalul Maramureș, în temeiul art. 461 lit. d C.pr.pen. raportat la art. 15 din Legea nr.302/2004, instanța a admis contestația la executare formulată și a dispus deducerea perioadei menționate din durata pedepsei în a cărei executare se află condamnatul.
Conform art. 192 alin.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, din care 100 lei onorariul apărătorului din oficiu plătit din fondurile M.J. către d-na av. Marozsan Raluca.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, prin apărătorul său, condamnatul K. L. C. , solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, rejudecând, să se dispună, admiterea contestației la executare așa cum a fost formulată, respectiv solicitarea de deducere din pedeapsa dispusă prin sentința penală nr. 371/2010 a T. ui Maramureș, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 957/2012 a Înaltei Curți de C. și Justiție, de 4 ani închisoare, în temeiul art. 15 din Legea nr. 302/2004, a perioadei efective în care acesta a fost deținut în Franța,
începând de la data de_ și nu de la data de_, cum a reținut Tribunalul Maramureș.
Recursul declarat în cauză este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 371/2010 a T. ui Maramureș a fost condamnat inculpatul K. L. C. la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru comiterea unor infracțiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000, iar în baza acestei sentințe a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr. 441/_ .
La data de_ Tribunalul Maramureș a emis un mandat european de arestare pe numele condamnatului, acesta fiind arestat în data de_ în Franța și predat de către autoritățile judiciare franceze în data de_ .
Instanța de fond în mod corect a dispus deducerea din pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată condamnatului a perioadei în care acestea a fost arestat în Franța în vederea aducerii la îndeplinire a mandatului european de arestare, respectiv din_ până în_ .
Împrejurarea că în prezenta cauză condamnatul a susținut că se impune a fi dedusă și perioada din cursul a anului 2010, perioadă în care s- a aflat în executarea unei pedepse de 3 ani închisoare în Franța (pedeapsă din care a executat efectiv 2 ani și 2 luni închisoare în două penitenciare din Franța), poate constitui, eventual, obiectul unei cereri distincte pe care condamnatul o poate formula întrucât în cauză în mod corect instanța de fond a dedus din pedeapsa aplicată condamnatului prin sentința penală nr. 371/2010 doar perioada în care acesta a fost arestat în vederea executării mandatului emis în baza acestei sentințe penale.
Pentru aceste considerente, având în vedere prevederile art. 38515pct.
1 lit. b C.pr.pen., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C.pr.pen., se va stabili onorariu avocațial și va fi obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul K. L.
C. (cu datele personale la dosar) împotriva sentinței penale nr. 499 din 7 august 2012 a T. ui Maramureș.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Husar G. Codruța.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 5 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
M. B. | A. | D. | L. | M. R. |
G.
L. A. S.
Red.MB/dact.MS 3 ex./_
Jud.fond: A..R.
← Sentința penală nr. 181/2013. Contestatie la executarea pedepsei | Decizia penală nr. 1358/2013. Contestatie la executarea pedepsei → |
---|