Decizia penală nr. 114/2013. Mentinere arest preventiv
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ /a1
DECIZIA PENALĂ Nr.114/R/2013
Ședința publică de la 07 Mai 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: P. L. E., vicepreședinte al tribunalului
: G. A., judecător
: B. D.
GREFIER: R. M.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud reprezentat prin procuror:
P. IONELIA.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul V. S. I., împotriva Încheierii penale din data de 29 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent V. S.
I., în stare de arest, asistat de avocat din oficiu Zagrai A. . Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Inculpatul recurent V. S. I. arată că își menține recursul formulat și depune la dosar, prin apărătorul său din oficiu, un memoriu, cuprinzând motivele de recurs, prin care solicită admiterea recursului, învederând că are patru copii minori, concubina sa nu are posibilități să-i întrețină. De asemenea, solicită judecarea sa în stare de libertate și să se dispună luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, nu se va sustrage, se va prezenta de fiecare dată când va fi chemat, a recunoscut faptele comise iar prejudiciul cauzat este în mare parte recuperat.
Reprezentantul parchetului și apărătorul recurentului arată că nu mai au cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere.
Avocat Zagrai A. solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în scris de recurent. Apreciază că hotărârea instanței de fond este netemeinică, raportat la faptul că s-a reținut în motivarea hotărârii că pericolul public rezultă din însăși natura infracțiunii - furt calificat - și se impune menținerea măsurii arestului preventiv. Însă, arată că inculpatul a comis infracțiunile de furt calificat, care nu sunt de o gravitate atât de mare pentru a produce neliniște în rândul opiniei publice. Pe de altă parte, recurentul a recunoscut comiterea faptelor și nu s-a sustras de la urmărirea penală. Consideră că procesul penal se poate desfășura în bune condiții și prin luarea unei măsuri neprivative de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În ce privește situația personală a recurentului, arată că are o situație familială grea, fiind singurul întreținător al familiei, nemaiavând nici un sprijin, iar opinia publică nu ar fi deranjată dacă acesta va fi pus în libertate.
Reprezentantul parchetului solicită în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respingerea recursului ca nefondat, și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare.
Apreciază că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică și în mod corect s-a apreciată că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și că se impune în continuare privarea de libertate, și pentru buna desfășurare a procesului penal.
Astfel, sunt întrunite condițiile generale prev. de art. 136 și 143 Cod procedură penală, în sensul că din probele existente la dosar rezultă că inculpatul a comis infracțiunile reținute în sarcina sa. De asemenea, sunt întrunite și condițiile speciale prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, respectiv pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile comise sunt mai mari de 4 ani închisoare iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Consideră că este îndeplinită și condiția pericolului concret, care rezultă din natura infracțiunilor comise și circumstanțele ce caracterizează persoana inculpatului, care a mai fost condamnat pentru infracțiuni similare, precum și pentru infracțiuni silvice și loviri, aceste din urmă infracțiuni, din prezentul dosar, fiind comise în stare de recidivă postexecutorie. Există riscul ca lăsat în libertate să comită noi infracțiuni, astfel că o măsură mai blândă ar fi neîndestulătoare.
Inculpatul recurent V. S. I. având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului pentru motivele arătate în scris.
T R I B U N A L U L
Deliberând asupra prezentului recurs penal, constată:
Prin Încheierea penală din data de 29 aprilie 2013, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, în baza art. 3001alin. 3 rap. la art. 160 C.pr.penală, s-a menținut ca fiind legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpatul:
- V. S. I. , fiul lui S. și S., născut la data de_ în municipiul Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, cu domiciliul în comuna Livezile, sat Cușma, nr. 69, jud. Bistrița Năsăud, ffl. în Prundu Bârgăului, bloc 7, sc. B, ap. 17, jud. Bistrița Năsăud, necăsătorit, patru copii minori, agricultor, posesor al CI seria XB nr. 3., eliberată de SPCLEP Bistrița, CNP 1., recidivist postexecutoriu, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i C.penal, cu aplic. art. 37 lit. b C.penal și furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g și i Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal ( 3 acte materiale) și art. 37 lit. b Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.
S-a stabilit onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei, pentru avocat Zagrai A.
.
Potrivit prevederilor art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare
au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1.524/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, dosar înregistrat sub nr. 4._ pe rolul Judecătoriei Bistrița, a fost trimis în judecată inculpatul V. S. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen., și furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. ( 3 acte materiale) și art. 37 lit. b C.pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen., reținându-se în sarcina acestuia următoarea stare de fapt:
La data de_ inculpatul V. S. I. s-a întâlnit cu învinuitul Lăcătuș I. n Teofil pe raza municipiului Bistrița, iar din discuții inculpatul a aflat că învinuitul lucrează la executarea unor lucrări de finisaje la imobilul din strada G-ral Grigore B. n nr. 44, aparținând SC STERN & CO SRL, unde se află depozitate mai multe scule electrice, mai exact flexuri, bormașini și drujbe, care pot fi sustrase. În jurul orelor 22.30-23.00 s-a deplasat în spatele clădirii indicate, a escaladat gardul din plasă de sârmă ajungând în curtea imobilului, de unde a pătruns în parterul imobilului prin forțarea unui geam, de unde a sustras două motofierăstraie marca Husqvarna și un flex marca Hilti, după care ieșit din imobil pe același geam pe care a pătruns. A pus sculele într-un sac de rafie, a luat-o pe jos spre zona podului Jelnei, unde a ascuns bunurile în vegetația de pe malul râului, pe care le-a luat apoi a doua zi de dimineață, în jurul orelor 07.30, ducându-se la domiciliul său din localitatea Cușma. După aproximativ 2 zile a vândut în orașul Năsăud unul dintre motofierăstraie contra sumei de 600 lei, iar flexul contra sumei de 150 lei, unor persoane necunoscute. Celălalt motofierăstrău l-a păstrate pentru sine, acesta fiind ridicat de către polițiști în data de_, în baza autorizației de percheziție nr. 8/_ emisă de Judecătoria Bistrița.
Conform înțelegerii avute cu Lăcătuș I. n Teofil, inculpatul urma să-i dea acestuia o parte din profit în schimbul pontului dat, însă inculpatul nu s-a mai întâlnit cu acesta, deoarece a plecat în Portugalia.
Săvârșirea acestei fapte rezultă din: declarațiile inculpatului și învinuitului Lăcătuș I. n Teofil, care au recunoscut săvârșirea faptei, procesul-verbal de cercetare la fața locului, de reconstituire, percheziție, constatarea tehnico-științifică (din care rezultă că o urmă papilară ridicată de la fața locului a fost creată de degetul mijlociu de la mâna dreaptă a inculpatului), declarațiile părții vătămate și ale martorilor, precum și din dovada de restituire a unui bun sustras.
În seara zilei de_, inculpatul V. S. I. se afla lângă mai multe garaje situate în spatele blocului nr. 7 din Prundu-Bârgăului, în care locuiește cu chirie, când s-a hotărât să intre într-unul dintre acestea, pentru a sustrage bunuri. A forțat lacătul de la ușa unui garaj aparținând părții vătămate Covaci Paul G., a intrat în interior, de unde a sustras două truse de scule, după care a părăsit garajul. În ziua următoare a vândut sculele unei persoane necunoscute pentru suma de 60 lei, în municipiul Bistrița. Inculpatul a declarat că a sustras doar trusele cu scule, nu și motofierăstrăul reclamat ca fiind furat de partea vătămată Covaci Paul G., deoarece acesta părea defect.
Prejudiciul produs nefiind recuperat, partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal față de autorul faptei cu suma de 400 lei.
Săvârșirea acestei fapte rezultă din: declarația inculpatului, a părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului și de conducere în teren.
În data de_, inculpatul V. S. I. se afla împreună cu concubina sa Puți L. și cu Horvath Florin în comuna Prundu-Bârgăului, la adresa unde locuiește cu chirie. În jurul orelor 21.00, inculpatul le-a spus acestora că se duce să vadă dacă nu poate intra în apartamentul nr. 20, aparținând părții vătămate Cozmi
C. Florin, pe a sustrage bunuri, știind că aici nu locuiește nimeni. După ce a încercat să deschidă încuietoarea ușii cu cuțitul, a forțat ușa împingând-o în interior și i-a chemat pe Puți L. și Horvtah Florin, pentru a sustrage bunuri. Din apartament au sustras o hotă electrică, bibelouri, pahare, cești de cafea, veselă și o pătură, bunuri pe care le-au transportat în apartamentul nr. 17. Toate bunurile au rămas apoi la V.
S. I. și Puți L., Horvath Florin plecând acasă a doua zi fără să ia nimic. În data de_, inculpatul a vândut hota verișoarei sale M. C., contra sumei de
50 lei, fără a-i spune că hota era furată. Restul bunurilor sustrase (bibelourile, paharele, ceștile de cafea, vesela și pătura), învinuita Puți L. le-a transportat cu ajutorul unui taxi în localitatea Josenii Bârgăului, unde le-a vândut surorii sale Puți Ana-M. și vecinilor acesteia, care, aflând că bunurile provin din furt, le-au aruncat pentru a nu avea probleme cu organele de poliție.
Hota sustrasă a fost predată în stare de funcționare părții vătămate Cozmi C. Florin, care a evaluat prejudiciul rămas nerecuperat la suma de 350 lei, cu care s-a constituit parte civilă în procesul penal.
Săvârșirea acestei fapte rezultă din: declarațiile inculpatului și ale învinuiților Horvath Florin și Puți L., care au recunoscut săvârșirea faptei, procesul-verbal de cercetare la fața locului și cel de conducere în teren, procesul-verbal de reconstituire, precum și declarațiile părții vătămate și ale martorilor.
În noaptea de 07/_, inculpatul V. S. I. a pătruns prin efracție în punctul de lucru situat pe strada V. Babeș nr. 26 din Bistrița, aparținând părții vătămate Î.I. Arman D., de unde a sustras, după îndoirea ușii metalice a unui fișet, mai multe scule electrice, mai exact două mașini de găurit și trei flexuri, toate marca BOSCH, bunuri evaluate de partea vătămată prin adresa de prejudiciu din data de_ la suma de 3.400 lei.
Din raportul de constatare tehnico-științifică nr. 195.446 din_ a IPJ Bistrița-Năsăud - Serviciul Criminalistic reiese că urma papilară ridicată de pe un cub de plastic aflată în interiorul fișetului metalic cu ocazia cercetării la fața locului a fost creată de inculpatul V. S. I. .
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul a recunoscut și comiterea acestei fapte, arătând că a vândut mașina de găurit și cele două flexuri unchiului său M. Mihai din cartier Ghina nr. 18 A, contra sumei de 50 lei bucata. Bunurile au fost ridicate de la acesta la data de_, ocazie cu care martorul M. Mihai a arătat faptul că a cumpărat bunurile de la inculpat fără să cunoască proveniența acestora.
Săvârșirea acestei fapte rezultă din: declarația inculpatului, a părții vătămate, a martorului M. Mihai, procesul-verbal de cercetare la fața locului, de interpretare a listing-ului telefonic, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 188/_ a IPJ Bistrița-Năsăud - Serviciul Criminalistic și rapoartele întocmite de către agenții de poliție din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Prundu-Bârgăului.
Potrivit art. 3001C.pr.pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că
temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Dacă se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Raportat la actele și lucrările dosarului, instanța de fond constată că măsura arestării preventive a inculpatului V. S. I. a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv ale art. 136 C.pr.pen., art. 143 C.pr.pen. și art. 148 lit. f C.pr.pen.
Astfel, potrivit art. 136 C.pr.pen., în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu închisoarea, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei, se poate lua una dintre următoarele măsuri preventive: reținerea, obligarea de a nu părăsi localitatea, obligarea de a nu părăsi țara sau arestarea preventivă. În ceea ce privește alegerea măsurii ce urmează a fi luată, alin. 8 al aceluiași articol prevede următoarele criterii complementare: scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii, sănătatea, vârsta, antecedentele penale și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Conform art.148 alin 1 C.pr.pen., măsura arestării preventive poate fi luată dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C.pr.pen., constând în probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penala, și numai în vreunul din cazurile pe care le reglementează art. 148 C.pr.pen. Potrivit art. 68/1 C.pr.pen., sunt indicii temeinice atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează urmărirea penală a săvârșit fapta.
Instanța de fond constată că măsura arestării preventive a fost luată față de inculpatul V. S. I. cu respectarea dispozițiilor art. 136, art. 143, art. 148 lit. f C.pr.pen. Astfel, în mod corect s-a reținut că sunt întrunite condițiile art. 143 C.pr.pen., în cauză existând indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat, în egală măsură fiind îndeplinite și cerințele art. 148 lit. f C.pr.pen., în sensul că pedeapsa închisorii este mai mare de 4 ani și există la dosar probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând îndeplinirea condiției prevăzute de art. 148 lit. f C.pr.pen., respectiv existența unor probe certe privind pericolul concret pentru ordinea publică, se constată că judecătorul care a dispus luarea măsurii preventive a considerat că judecarea inculpatului în stare de libertate ar genera un sentiment de insecuritate în rândul societății civile, în raport de gravitatea faptelor pentru care acesta este cercetat, împrejurările concrete ale derulării activității infracționale, aspectul că a mai săvârșit în trecut o multitudine de fapte antisociale - furt calificat, infracțiuni silvice, lovire - pentru care a fost condamnat la pedepse cu închisoarea, fiind liberat condiționat de mai multe ori, fără să înțeleagă clemența instanței - împrejurări ce au rămas neschimbate până în prezent.
Existența pericolului public rezultă din însăși natura infracțiunii - furt calificat
- pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, din stăruința acestuia în activitatea infracțională, din modalitatea concretă de comitere a faptelor - pe timp de
noapte, prin efracție, împreună cu mai multe persoane, prin pătrunderea în locuințe și sedii comerciale - dar și în considerarea valorii relativ ridicate a prejudiciului cauzat, și care s-a recuperat doar într-o mică proporție.
În ceea ce privește persistența inculpatului în câmpul infracțional, ca factor de apreciere a gradului de pericol concret pentru ordinea publică, reținem că acestuia i s- a aplicat o pedeapsă rezultantă de 1 an și 7 luni închisoare prin sentința penală nr._ a Judecătoriei Bistrița, din a cărei executare s-a liberat condiționat la data de_, cu un rest de 182 zile închisoare, fiind anterior condamnat de nenumărate ori pentru fapte asemănătoare cu cele care fac obiectul prezentului dosar - acestea din urmă fiind presupus comise în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b C.pen.
Nu în ultimul rând, lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către inculpat cât și de către alte persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte (a se vedea CSJ, secția penală, decizia nr._ )
Pentru toate aceste considerente, legate de circumstanțele concrete ale presupusei săvârșiri a faptelor, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, instanța de fond apreciază că măsurile preventive alternative sunt insuficiente pentru a înlătura starea de pericol social creată, buna desfășurare a procesului penal impunând în continuare menținerea unei măsuri preventive privative de libertate.
Apreciind că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu s-au schimbat, în cauză existând probe și indicii temeinice privind comiterea de către acesta a faptei pentru care s-a dispus luarea măsurii privative de liberate, fiind incident cazul prevăzut de art.148 alin.1 lit. f C.pr.pen. - întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta presupus comisă de către inculpat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică
- instanța de fond, în baza art. 300 1alin. 3 raportat la art. 160 C.pr.pen., va menține măsura arestării preventive a inculpatului ca fiind legală și temeinică.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul V.
S. I., solicitând admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate, cu obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu.
În motivarea recursului inculpatul a arătat că are patru copii minori, iar concubina sa nu are posibilități financiare de a-i întreține, iar în cazul în care va fi lăsat în libertate nu se va sustrage de la judecată și se va prezenta de fiecare dată când va fi chemat la instanță sau la organele de poliție, cu atât mai mult cu cât a recunoscut toate cele patru fapte de care este acuzat și a condus și organele de poliție pentru a recupera prejudiciul cauzat părților vătămate, care în mare parte a fost recuperat.
Recursul declarat de inculpat este neîntemeiat.
Potrivit art. 3001C.pr.pen., după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice, din oficiu, în camera de consiliu legalitatea și temeinicia arestării preventive și dacă se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare
privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.
Pornind de la aceste dispoziții legale și având în vedere actele și lucrările dosarului instanța de fond a făcut o analiză temeinică a situației juridice a inculpatului, concluzionând, în mod justificat, că temeiurile avute în vedere la luarea
măsurii arestării preventive față de inculpatul subzistă și în prezent, dispunând, prin urmare, menținerea acestei măsuri preventive.
Astfel, fără îndoială sunt în continuare întrunite cerințele prev. de art. 143 Cod procedură penală existând probe și indicii temeinice că inculpatul a comis faptele pentru care este trimis în judecată, acestea coroborându-se cu declarațiile de recunoaștere date de inculpat până în prezent.
De asemenea, în mod corect instanța de fond a reținut că inculpatul continuă să se afle în situația prevăzută de art.148 lit f Cod procedură penală pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este trimis în judecată în sensul că pedeapsa închisorii este mai mare de 4 ani și există la dosar probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Existența pericolului public a fost dedus de instanța de fond din chiar natura infracțiunii pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, din stăruința acestuia în activitatea infracțională, din modalitatea concretă de comitere a faptelor - pe timp de noapte, prin efracție, împreună cu mai multe persoane, prin pătrunderea în locuințe și sedii comerciale - dar și în considerarea valorii relativ ridicate a prejudiciului cauzat, și care s-a recuperat doar într-o mică proporție.
Totodată, s-a avut în vedere și faptul că inculpatul este recidivist, având în antecedente mai multe condamnări pentru fapte de același gen, ca și faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar reprezenta o încurajare a săvârșirii unor fapte similare atât de către inculpat cât și de către alte persoane care au această tendință, văzând lipsa de fermitate a justiției față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Față de toate aceste considerente, apreciind că încheierea atacată este legală și temeinică, în baza art. 385/15 pct 1 lit b Cod procedură penală tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând și disp. art. 192 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V. S. I. împotriva Încheierii penale din 29 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
Acordă avocatului din oficiu Zagrai A. onorariu în sumă de 100 lei, ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească 110 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
P. | L. E. | G. | A. -B. | D. R. M. |
Red/Dact P.L.E/R.M.
_
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._ /a1
COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 114/R/2013
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V. S. I. împotriva Încheierii penale din 29 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._ .
Acordă avocatului din oficiu Zagrai A. onorariu în sumă de 100 lei, ce se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat să plătească 110 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 7 mai 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | GREFIER, | |||
P. | L. E. | G. | A. -B. | D. R. M. |
Pentru conformitate cu originalul,
← Decizia penală nr. 1277/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 231/2013. Mentinere arest preventiv → |
---|