Decizia penală nr. 117/2013. Mentinere arest preventiv
Comentarii |
|
Dosar nr._ /a1
R O M Â N I A
TRIBUNALUL SĂLAJ PENAL
DECIZIA PENALĂ NR. 117
Ședința publică de la 30 Decembrie 2013 Completul compus din:
PREȘEDINTE C. T., președinte secție penală Judecător S. M.
Judecător D. B. Ț.
I. -M. O., grefier șef secție penală
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj este reprezentat de B. R., prim procuror adjunct.
S-au luat în examinare recursurile declarate de inculpații Ș. I. și V. A. -
V. - în prezent deținuți în Arestul I.P.J.-S. - contra încheierii penale din_ a Judecătoriei Z. pronunțată în dosar penal nr._, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul S. I. - în stare de arest - asistat de apărători aleși av. Sas Garofița și av. Mateș Radu și inculpatul V.
A. -V. - în stare de arest - asistat de apărător desemnat din oficiu av. Mateș M. . Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care;
Întrebați fiind, inculpații arată că își mențin recursurile declarate.
Apărătoarea inc. Ș. I. solicită admiterea recursului apreciind că nu mai sunt motive temeinice care să justifice menținerea măsurii arestării preventive, scopul putând fi realizat și fără privarea de libertate a inculpatului. Inculpatul are numai 14 ani astfel că nu prezintă un pericol social ridicat de natură a determina menținerea măsurii arestării preventive. Prezența părinților în instanță constituie o garanție pentru supravegherea inculpatului minor. Cum nu sunt indicii că acesta ar încerca zădărnicirea aflării adevărului, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și să se dispună una din măsurile prev.de art.145 Cod penal.
Av. Mateș Radu - în apărarea inc. Ș. I. - solicită admiterea recursului și cercetarea în stare de libertate apreciind că fapta nu este dovedită. Inculpatul nu s-a sustras de la urmărirea penală, a venit la organele de poliție personal, însoțit de părinții săi. Inculpatul a realizat consecința faptelor sale, nu are antecedente penale, iar lăsarea în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Cere ca în urma admiterii recursului, măsura arestării preventive să fie înlocuită cu măsura de a nu părăsi localitatea.
Av. Mateș M. - în apărarea inc. V. A. -V. - solicită admiterea recursului și cercetarea inculpatului în stare de libertate. Urmărirea penală s-a finalizat, inculpatul nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, astfel că disp.art.148 C.p.p.nu sunt îndeplinite. Apreciază că măsura restrictivă prev.de art.145 C.p.ar fi oportună pentru inculpat. Cere obligarea la plata onorariului pentru apărare din oficiu.
Procurorul apreciază încheierea atacată legală, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii impun în continuare menținerea măsurii arestării preventive, motiv pentru care pune concluzii de respingerea recursurilor promovate în cauză de ambii inculpați.
Inculpatul Ș. I. însușindu-și concluziile apărătorilor săi solicită admiterea recursului.
Inculpatul V. A. -V. cere judecarea în stare de libertate.
T R I B U N A L U L
Prin Încheierea penală din data de_ a Judecătoriei Z. în baza art.160 raportat la art.3001alin.1 Cod procedură penală s-a constatat că în mod legal și temeinic s-a dispus față de inculpații Ș. I. și V. A. V. măsura arestării preventive.
În baza art.3001alin.3 Cod procedură penală,s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului Ș. I., fiul lui S. și M., născut la data de_, în municipiul
Z., jud.S., cetățean român, fără studii, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în municipiul Z. jud. S. cu reședința în municipiul Z., str. Spicului, nr.11, jud.S. CNP 1., în prezent deținut în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului S., măsură dispusă prin Încheierea penală nr.62/A din data de_ a Judecătoriei Z., pronunțată în Dosar nr._ și pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr.38/J/_ .
În baza art.3001alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului V. A. V., fiul lui I. și F. N., născut la data de_, în municipiul Z., jud.S., cetățean român, necăsătorit, cu antecedente penale, domiciliat în com. Buciumi, sat B., nr.113, jud.S., CNP 1., în prezent
deținut în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului S., măsură dispusă prin Încheierea penală nr.62/A din data de_ a Judecătoriei Z., pronunțată în Dosar nr._ și pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr.39/J/_ .
S-a constatat stabilit termen de judecată a cauzei pentru data de_ .
În baza art.189 alin.1 Cod procedură penală, suma de 100 lei a fost avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul de Avocați S. pentru apărătorul din oficiu al inculpatului V. A. V., av.Mateș M., inculpatul Ș. I. fiind asistat de apărător ales.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din data de 23 decembrie 2013, din Dosar nr.2800/P/2013, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpații Ș. I., minor în vârstă de 14 ani și V. A. -V., minor în vârstă de 17 ani, ambii pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 și 2 lit.b) și c) și alin.21 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.99 alin.2 Cod penal în cazul inculpatului Ș. I., respectiv art.99 alin.3 Cod penal în cazul inculpatului V. A. -V. .
S-a reținut prin rechizitoriu că în data de_, în jurul orei 23:00, în timp ce se aflau pe str. Dumbrava 2, lângă magazinul Dam, din mun. Z., văzând-o pe partea vătămată P. A. -O., aflată în stare avansată de ebrietate împreună au luat hotărârea să o deposedeze de bunurile pe care le are asupra sa, astfel că s-au apropiat
de aceasta și i-au aplicat lovituri în zona feței, în urma cărora a fost proiectată la pământ, după care i-au luat 2 telefoane mobile, unul marca Nokia iar celălalt marca LG, pe care partea vătămată le ținea într-o mână, respectiv o borsetă prinsă de cureaua pantalonilor, unde au căutat și alte bunuri. În urma loviturilor aplicate partea vătămată a suferit leziuni constând în fracturarea piramidei nazale, ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico legală eliberat de S. J. de Medicină Legală S. .
Măsura arestării preventive a inculpaților a fost dispusă de către Judecătoria Zalău, la data de_, prin încheierea penală de la acea dată, nr.62/A din Dosar nr._, pe o durată de 15 zile, de la data de_ până la data de_ inclusiv pentru inculpatul Ș. I. și, respectiv, pe o durată de 20 de zile, de la data de_ până la data de_ inclusiv pentru inculpatul V. A. V. .
Temeiurile avute în vedere la momentul dispunerii măsurii arestării preventive a inculpatului au fost cele prevăzute de art.148 alin.1 lit.f) Cod procedură penală.
Instanța a reținut că în data de_, în jurul orei 23:00, în timp ce se aflau pe str. Dumbrava 2, lângă magazinul Dam, din mun. Z., văzând-o pe partea vătămată P. A. -O., aflată în stare avansată de ebrietate împreună au luat hotărârea să o deposedeze de bunurile pe care le are asupra sa, astfel că s-au apropiat de aceasta și i-au aplicat lovituri în zona feței, în urma cărora a fost proiectată la pământ, după care i-au luat 2 telefoane mobile, unul marca Nokia iar celălalt marca LG, pe care partea vătămată le ținea într-o mână, respectiv o borsetă prinsă de cureaua pantalonilor, unde au căutat și alte bunuri. În urma loviturilor aplicate partea vătămată a suferit leziuni constând în fracturarea piramidei nazale, ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico legală eliberat de S. J. de Medicină Legală S. .
Potrivit art.3001alin.1 Cod procedură penală, "după înregistrarea dosarului la
instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive";, iar conform art.3001alin.3 Cod procedură penală, "când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține, prin încheiere motivată, arestarea preventivă.";
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de temeiurile de drept avute în vedere la momentul dispunerii măsurii arestării preventive, instanța constată că măsura arestării preventive a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv cele ale art.143 Cod procedură penală și art.148 lit.f) Cod procedură penală, corespunzând și scopului prevăzut de art.136 Cod procedură penală, constând în buna desfășurare a procesului penal.
În acest sens, instanța apreciază că la momentul dispunerii măsurii arestării preventive au existat indicii temeinice, în sensul art.143 alin.3 Cod procedură penală, indicii din care rezultă presupunerea că inculpații Ș. I. și V. A. -V., față de care se efectuează cercetarea, au săvârșit fapta, avându-se în vedere declarația părții vătămate, declarația martorului Lăcătuș Casiu, dovezile de ridicare a bunurilor sustrase, raportul de constatare medico-legală, precum și declarațiile inculpaților în care aceștia arată că recunosc săvârșirea faptei de care sunt acuzați, în totalitate inculpatul V. A. -V. și, parțial, respectiv prezența sa la locul faptei, în ce-l privește pe inculpatul Ș. I. .
Au fost îndeplinite cumulativ și condițiile prevăzute de art.148 lit.f) Cod procedură penală.
Sub acest aspect, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care au fost trimiși în judecată inculpații, este îndeplinită prima condiție prevăzută de art.148 alin.1 lit.f) Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege este pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, infracțiunea de tâlhărie fiind pedepsită de lege cu închisoarea de la 7 la 20 de ani.
Cât privește pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților pentru ordinea publică, instanța reține că în lipsa unei definiții legale a acestei noțiuni, sunt avute în vedere atât gradul de pericol social concret al faptei, decurgând din modalitatea de săvârșire a acesteia, cât și circumstanțele personale ale fiecărui inculpat.
Astfel, inculpatul V. A. V. și inculpatul Ș. I. s-au întâlnit în seara zilei de_ cu partea vătămată aflată in stare evidentă de ebrietate în zona S. ui J. și partea vătămată i-a înjurat, iar Ș. I. i-a aplicat o lovitură în zona feței, aceasta căzând la pământ, iar atunci observând bunurile pe care le are asupra sa s-au hotărât să deposedeze partea vătămată de aceste bunuri mai aplicându-i și inculpatul V. A.
I. o lovitură pentru a-i lua un telefon din mână. De asemenea Ș. I. i-a luat părții vătămate dintr-o borsetă sau din buzunar un al doilea telefon mobil.
Raportat la persoana inculpaților, instanța reține că inculpatul V. A. V. este în vârstă de 17 ani, nu a frecventat școala și nu are loc de muncă și nici o locuință stabilă. Acesta are antecedente penale, potrivit fișei de cazier judiciar, iar prezenta faptă pentru care este cercetat este săvârșită în termenul de încercare al suspendării condiționate din executarea unei pedepse de 1 ani și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt și violare de domiciliu, pedeapsă aplicată prin sentința penală nr.131/_, definitivă la data de_ . Este așadar evident că deși a fost condamnat, beneficiind de clemența organelor judiciare și dispunându-se suspendarea executării pedepsei, inculpatul perseverează în activitatea infracțională, iar fapta nouă are o gravitate sporită, acesta neurmărind integrarea corespunzătoare în mediul social și îndreptarea după condamnare. De asemenea, din fișa de cazier judiciar rezultă și sancționarea administrativă cu amenda a inculpatului în două rânduri anterior condamnării pentru fapte similare de furt.
În privința inculpatului Ș. I., minor în vârstă de 14 ani, instanța reține că lipsa antecedentelor penale se datorează faptului că neavând vârsta legală pentru a fi angajată răspundere sa penală cu privire la faptele cu relevanță penală reținute până în acest moment de organele judiciare s-au pronunțat soluții de scoatere de sub urmărire penală sau neîncepere a urmăririi penale, astfel cum reiese din actele de la dosar. Din cuprinsul ordonanței din_ emisă în dosarul nr.1347/P/2013 reiese faptul că față de inculpatul Ș. I. a fost începută urmărirea penală într-un număr de 11 dosare penale ce au fost conexate fiind cercetat pentru infracțiuni de furt din autoturisme (8 acte materiale), conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat. Prin rechizitoriul din data de_ emis în dosarul 2398/P/2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale raportat la prevederile art.10 lit.e C.proc.pen. și art.50 C.pen față de făptuitorul Ș. I. în privința săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
Instanța mai reține din cuprinsul raportului de expertiză medico-legală psihiatrică efectuat în cauză faptul că inculpatul Ș. I. provine dintr-o familie dezorganizată, având o locuință improvizată și fără ca nici unul din membrii familiei să obțină venituri din muncă. Inculpatul nu a frecventat școala și este cunoscută apartenența acestuia la grupuri infracționale dând dovadă de dezinteres în ceea ce privește redresarea sa. La examenul s-a constatat că minorul are discernământul general și al faptei prezent, acesta dă dovadă de impulsivitate, toleranță redusă la frustrări cu iritabilitate, heteroagresivitate fizică și verbală, lipsă empatie, lipsa sentimentului de vinovăție și tendința de a da vina pe alții.
Toate aceste aspecte de natură comportamentală și psihologică constatate de către experți în privința inculpatului nu pot conduce decât la ideea că împotriva acestuia trebuie luate măsuri drastice, extreme pentru încercarea îndreptării comportamentului acestuia și determinarea conștientizării repercusiunilor pe care faptele antisociale le pot avea asupra vieții sale. Inculpatul prezintă indicii de precocitate și din concluziile raportului de expertiză și ale anchetei sociale se reține faptul că acesta a aderat la grupuri infracționale chiar și în mediul familial fiind angrenat sau cel care angrenează alți membrii ai familiei în activități de natură penală, dobândind astfel deja o oarecare deprindere în săvârșirea unor fapte de natură penală iar din actele de procedură analizate mai sus se poate concluziona faptul că activitatea infracțională bogată relevă conștientizarea de către acesta că poate profita de faptul că nu răspunde penal și nu au fost luate împotriva sa nici un fel de măsuri coercitive, fapt pentru care în plus, se impune atragerea atenției cu privire la faptul că o dată cu împlinirea vârstei de 14 ani și reținerea existenței discernământului este pasibil de pedepsele prevăzute de lege raportate la gravitatea faptelor săvârșite
Se observă, analizând înscrisurile menționate, că activitatea infracțională a ambilor inculpați a escaladat treptat, aceștia trecând de la fapte săvârșite împotriva patrimoniului, lipsite de violență, la fapte de tâlhărie pe timp de noapte. Din perseverența infracțională, premeditarea faptelor, modul de operare, instanța apreciază că săvârșirea de fapte îndreptate împotriva patrimoniului și persoanelor este modul în care ambii inculpați înțeleg să își procure mijloacele de existență, pedepsele aplicate anterior în cazul inculpatului V. A. V. nu și-au atins scopul de reeducare a inculpatului, în acest context lăsarea lor în libertate prezintă un pericol real pentru ordinea socială și relațiile sociale ocrotite de normele legale.
Instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpaților ar genera și un sentiment de insecuritate în rândul comunității locale, având în vedere rezonanța faptei săvârșite prin prisma modului și mijloacelor folosite și a perseverenței infracționale a celor doi inculpați.
În conformitate cu disp.art.3001alin.3 Cod procedură penală, în baza actelor dosarului, pentru considerentele avute în vedere atât la momentul dispunerii măsurii
arestării preventive a inculpaților, cât și pentru considerentele de mai sus, vizând analiza legalității și temeiniciei arestării preventive, instanța constată că se mențin temeiurile de drept prevăzute de art.148 alin.1 lit.f) Cod procedură penală.
De asemenea, apreciază că subzistența acestor temeiuri impune în continuare privarea de libertate a inculpaților pentru realizarea scopului avut în vedere la dispunerea acestei măsuri, scop constând, potrivit art.136 alin.1 Cod procedură penală, în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, astfel încât va dispune menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților Ș. I. și V. A. -V. .
Onorariul avocatului care a asigurat asistența juridică obligatorie a inculpatului
V. A. -V., dl.Mateș M., în sumă de 100 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Sălaj.
Împotriva acestei încheieri penale au declarat recurs cei doi inculpați,solicitând admiterea recursurilor,casarea hotărârii și judecarea lor în stare de libertate,faptele comise neprezentând pericol public.
Examinând motivele de recurs s-a constatat că recursurile declarate sunt nefondate ,urmând a fi respinse pentru următoarele considerente
Inculpații Ș. I., minor în vârstă de 14 ani și V. A. -V., minor în vârstă de 17 ani, ambii pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1 și 2 lit.b) și c) și alin.21lit.a Cod penal, cu aplicarea art.99 alin.2 Cod penal în cazul inculpatului Ș. I., respectiv art.99 alin.3 Cod penal în cazul inculpatului V. A. -
V. .
S-a reținut prin rechizitoriu,în fapt, că în data de_, în jurul orei 23:00, în timp ce se aflau pe str. Dumbrava 2, lângă magazinul Dăm, din mun. Z., văzând-o pe partea vătămată P. A. -O., aflată în stare avansată de ebrietate împreună au luat hotărârea să o deposedeze de bunurile pe care le are asupra sa, astfel că s-au apropiat de aceasta și i-au aplicat lovituri în zona feței, în urma cărora a fost proiectată la pământ, după care i-au luat 2 telefoane mobile, unul marca Nokia iar celălalt marca LG, pe care partea vătămată le ținea într-o mână, respectiv o borsetă prinsă de cureaua pantalonilor, unde au căutat și alte bunuri. În urma loviturilor aplicate partea vătămată a suferit leziuni constând în fracturarea piramidei nazale, ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, conform raportului de constatare medico legală eliberat de S. J. de Medicină Legală S. .
Ambii inculpați sunt cunoscuți cu comportamente antisociale, iar la examenul psihologic s-a constatat că minorul Ș. I. are discernământul general și al faptei prezent, acesta dând dovadă de impulsivitate, toleranță redusă la frustrări cu iritabilitate, heteroagresivitate fizică și verbală, lipsă empatie, lipsa sentimentului de vinovăție și tendința de a da vina pe alții.
În mod corect instanță de fond a apreciat ca în cauză, pentru buna desfășurare a urmăririi penale și pentru a preîntâmpina comiterea de noi fapte de către cei doi inculpați se impune menținerea măsurii arestării preventive.
Chiar dacă măsura arestării preventive a inculpaților minori se ia doar în cazuri excepționale,având în vedere natura faptei comise,infracțiunea de tâlhărie, care este o fapte extrem de gravă, modalitatea de comitere, mijloacele folosite, persoana celor doi inculpați, se apreciază ca lăsarea acestora în libertate reprezintă un real pericol pentru ordinea publică, generând și un sentiment de insecuritate în rândul comunității locale.
Pentru aceste considerente,în baza art.385/15 pct.1 lit.b cpp se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de cei doi inculpați.
Văzând și dispozițiile art.192 alin 2 cpp.
În numele L E G I I D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inc. V. A. -V. și Ș. I. împotriva încheierii penale din_ a Judecătoriei Z. .
Obligă inc. Ș. I. la 250 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inc. V. A. -
V. la 350 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând asistența juridică obligatorie acordată inculpatului va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul de avocați S. .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică la sediul instanței azi_ .
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
T. C. M. S. Ț. D. B. O. I. -M.
CT/IMO/_ / 4 ex.
← Decizia penală nr. 95/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 268/2013. Mentinere arest preventiv → |
---|