Decizia penală nr. 1175/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 1175/R/2013
Ședința publică din 19 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : M. | R. | , judecător |
JUDECĂTORI | : M. | B. | |
: A. | D. | L. | |
GREFIER | : L. | A. | S. |
Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat spre examinare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței penale nr. 301 din data de 12 martie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. -N., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, dat în dosar nr. 8874/P/2008, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpatul T. I.
, în stare de deținere, lipsă fiind apărătorul desemnat din oficiu, avocat R. C., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar ( f. 13 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea, raportat la absența apărătorului din oficiu al inculpatului prezent, și necesitatea prezentării avocat R. C., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar ( f. 13 ) pentru asigurarea asistenței judiciare obligatorii, în baza dispozițiilor art. 104 alin. ( 12 ) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, va striga din nou această cauză.
La cea de-a două strigare a cauzei se prezintă inculpatul T. I., în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat R. C., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar ( f. 13 ).
Se arată faptul că s-a formulat recurs în cauză de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, atât pe netemeinicie, cu privire la cuantumul pedepsei, cât și pe nelegalitate, respectiv motive de nelegalitate cu privire la operațiunile juridice neefectuate de prima instanță.
Inculpatul T. I. arată că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentanta M. ui P. arată că Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a declarat recurs împotriva sentința penale nr. 301 din data de 12 martie 2013 a Judecătoriei C. -N., privind pe inculpatul T. I. .
Susține că hotărârea instanței de judecată este criticată pentru nelegalitate și netemeinice, sens în care arată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, infracțiune prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr.
195/2002, comisă în data de 14 noiembrie 2008. De asemenea, inculpatul a recunoscut comiterea acestei infracțiuni, fiind aplicate dispozițiile art. 3201din Codul de procedură penală. Totodată, au fost acordate circumstanțele atenuante, conform art. 74 din Codul penal, pedeapsa fiind aceea de 6 luni închisoare.
În continuare, instanța de judecată a aplicat art. 85 din Codul penal, fiind vorba de anularea suspendării condiționate a unei pedepse anterioare de 2 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 67/2009 a Judecătoriei Turda. S-a constatat concursul de infracțiuni și s-a stabilit ca pedeapsa ce mai mare, aceea de 2 ani închisoare să fie din nou suspendată condiționat, în baza art. 81 din Codul penal, termenul de încercare fiind calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii anterioare, respectiv a sentinței penale nr. 67/2009 a Judecătoriei Turda.
În acest sens, arată că în cazierul judiciar al inculpatului sunt menționate toate condamnările penale definitive, acestea fiind în cuantum de 8, aspect care semnifică că instanța de judecată avea obligația de a se raporta la toate hotărârile judecătorești și nu doar la sentința penală nr. 67/2009. Astfel, susține că
instanța de judecată a făcut abstracție totală de toate celelalte hotărâri judecătorești și a pronunțat o hotărâre nelegală, pentru că, din cazier rezultă că sentința penală nr. 67/2009 a Judecătoriei Turda, respectiv condamnarea de 2 ani, a fost anulată și de altă instanță de judecată, dar există și o hotărâre de revocare a condamnării, respectiv sentința penală nr. 246/2010 a Judecătoriei Turda.
Totodată, solicită a se avea în vedere și faptul că în rechizitoriu a fost reținută și starea de recidivă a inculpatului, conform art. 37 lit. a din Codul penal, iar instanța de judecată, în hotărâre, nu a efectuat nicio mențiune cu privire la starea de recidivă și motivul pentru care aceasta a fost înlăturată prin aplicarea art. 85 din Codul penal și constatarea anulării suspendării condiționate. În consecință, susține că nu se poate aplica în continuare suspendarea și termenul de încercare din 2009, în condițiile în care a avut loc și revocarea condamnării anterioare de 2 ani închisoare și că instanța de judecată trebuia să se raporteze la toate condamnările din cazier. De asemenea, precizează că în motivele formulate în scris de procuror se indică toate operațiunile de contopire, de revocare și de anulare menționate.
În ceea ce privește netemeinicia hotărârii, arată că instanța de judecată a aplicat în mod greșit circumstanțele atenuante în condițiile unei persoane care are nu mai puțin de 8 condamnări definitive, sens în care apreciază că acestea nu sunt justificate. Astfel, chiar dacă vor fi reținute, consideră că o pedeapsă de 6 luni închisoare, suspendată condiționat reprezintă o clemență mult prea mare.
Pentru motivele expuse, solicită admiterea recursului și luarea în calcul a cazierului judiciar al inculpatului pentru efectuarea operațiunilor.
Apărătorul din oficiu al inculpatului T. I., cu privire la operațiunile juridice efectuate de către instanța fondului, apreciază că este o oroare a acesteia, însă în ceea ce privește sporirea cuantumului pedepsei aplicate solicitată de către Parchet consideră că aceasta este netemeinică, având în vedere tocmai modul în care inculpatul a înțeles să se prezinte în fața instanței de fond. Astfel, chiar dacă operațiunile juridice care au condus la pedeapsa aplicată sunt în parte eronat efectuate de către instanța fondului, apreciază că, totuși, cuantumul pedepsei aplicate este dat în conformitate cu atitudinea inculpatului,
care a și solicitat judecarea în temeiul prevederilor art. 3201Cod de procedură penală, dar și a întregii conduite a acestuia.
De asemenea, susține că nu este normal ca starea de recidivă să se ia în considerare numai în defavoarea inculpatului, pentru că acesta se poate corecta între timp.
În consecință, apreciază ca fiind corectă aplicarea circumstanțelor atenuante reținute de către instanța fondului în contextul în care inculpatul a avut o atitudine cooperantă în fața instanței.
Pentru motivele expuse, solicită respingerea în parte a recursului Parchetului și să nu se dispună aplicarea unei pedepse sporite inculpatului. Cu onorariu FMJ.
Inculpatul T. I., având ultimul cuvânt, lasă modul de soluționare al recursului la aprecierea instanței, cu precizarea că în prezent se află în executarea unui mandat de 5 ani și 9 luni închisoare.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.301 din 12 martie 2013 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul T. I. , pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere, fapta prevăzuta si pedepsita de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002, modificat prin OUG nr.63/2006 si republicata, cu aplicarea art. 74 si art. 76 C.penal, art. 3201C.pr.penala, la o pedeapsa de: 6 luni închisoare.
Conform art. 85 C.penal a fost anulată suspendarea condiționata a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicata inculpatului pentru art. 208, art. 209 C.penal aplicata prin SP nr. 67/_ a Judecătoriei Turda, s-a constatat concursul cu fapta dedusa judecății astfel ca inculpatul T. I. va executa pedeapsa cea mai grea de: - 2 ani inchisoare.
In baza art. 71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevăzuta de art. 71 alin.2 C.penal.
In baza art. 81 Cod penal, rap. la art. 85 alin. 3 C.penal, s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, care începe sa curgă de la data de_, data rămânerii definitive a SP nr. 67/2009.
In baza art.71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C.penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
In temeiul art. 359 Cod proc. penala s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a disjuns cauza fata de inculpatul R. C. L. .
In baza art. 191 Cod pr. penala, a fost obligat inculpatul T. I., sa plătească statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma in care se include si onorariu de 200 lei pentru apărătorul din oficiu a inculpatului av. Antal Stanca M., onorariu ce s-a plătit din FMJ.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că la data de_ organele de politie, in jurul orelor 18, au oprit in trafic in cart. Manastur din C. -
N. pentru lipsa plăcutelor de înmatriculare un autoturism marca Opel, la volanul căreia se afla inculpatul T. I. . In mașina mai era coinculpatul R. C.
L. si martorul Lusca A. . Firele de contact erau smulse, autoturismul funcționând prin legare pe contact direct. Cu acea ocazie inculpații au declarat ca au condus autoturismul amândoi.
Conform adreselor de la dosarul cauzei inculpații nu poseda permise de conducere.
Inculpatul a fost judecat conform art. 320 ind. 1 C.pr.penala, recunoașterea sa coroborându-se cu probele administrate in faza de urmărire penala.
Fapta inculpatului T. I. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul fară a poseda permis de conducere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 republicata.
Instanța a reținut vinovăția inculpatului T. I. si ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor prev.de art.72 C.pen. l-a condamnat pentru infracțiunea prev de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
Conform art. 85 C.penal instanța a anulat suspendarea condiționata a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicata inculpatului pentru art. 208, art. 209 C.penal aplicata prin SP nr. 67/_ a Judecătoriei Turda, s-a constatat concursul cu fapta dedusa judecății astfel ca inculpatul T. I. va executa pedeapsa cea mai grea de: - 2 ani inchisoare.
La stabilirea cuantumului pedepse instanța ținând seama de vârsta tânără a inculpatului și de faptul că își are asigurată existența prin muncă a făcut aplicarea circumstanțelor atenuante facultative prev. de art. 74, 76 C.pen.
In baza art. 71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatului de exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi ales, pe durata prevăzuta de art.71 alin.2 C.penal.
In baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit in condițiile art.82 Cod penal, apreciind ca scopul prevenției generale si speciale poate fi atins si daca pedeapsa nu va fi executata in regim de detenție.
In baza art.71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C.penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
In temeiul art.359 Cod proc. penala s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art.83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
In temeiul art.359 Cod proc. penala s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor prev. de art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, respectiv asupra consecințelor ce rezulta din săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate, înlăuntrul termenului de încercare, fapta acre are ca rezultat, executarea in regim de detenție atât a pedepsei dispusa in prezenta cauza, cat si a pedepsei ce se va aplica pentru infracțiunea viitoare care nu se cumulează ci se executa separat.
Având in vedere faptul ca inculpatul R. C. L. urmează a fi judecat in procedura comuna in raport si cu poziția acestuia de nerecunoaștere a acuzațiilor care i se aduc, instanța a disjuns cauza fata de inculpatul R. C.
L. .
In baza art. 191 Cod pr. penala, a obligat pe inculpatul T. I., sa plătească statului suma de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, suma in care se include si onorariu de 200 lei pentru apărătorul din oficiu a inculpatului av. Antal Stanca M., onorariu ce s-a plătit din FMJ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, criticând soluția primei instanța ca nefiind temeinică și legală în ceea ce-l privește pe inculpatul T. I. .
În motivarea recursului său, Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj- Napoca a învederat faptul că în mod greșit instanța de fond a dispus anularea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicată acestui inculpat prin sentința penală nr.67/2009 a Judecătoriei Turda în condițiile în care
această suspendare fusese anterior anulată printr-o altă hotărâre de condamnare, ba mai multe a fost și revocată, instanța de fond omițând să efectueze operațiunile de contopire cu toate că acestea se impuneau conform fișei de cazier. De asemenea, instanța de fond a omis să rețină starea de recidivă, iar raportat la toate împrejurările comiterii faptei reținute în sarcina inculpatului T.
, precum și la pericolul social concret al acesteia și persoana inculpatului se justifică majorarea cuantumului pedepsei aplicate.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie curtea reține următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere, fapta prevăzuta si pedepsita de art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002, reținându-se în sarcina sa că la data de_ organele de politie, in jurul orelor 18, a condus în cart. Mănăștur din C. -N. un autoturism marca Opel cu plăcuțele de înmatriculare lipsă. Inculpatul a recunoscut comiterea faptei și a solicitat judecarea sa în procedura simplificată prevăzută de art.320 ind.1 C.p.p.
Verificând fișa de cazier judiciar depusă la solicitarea instanței de fond, la dosarul acesteia (f.15-19), constatăm că inculpatul a suferit opt condamnări succesive începând cu pedeapsa de 2 ani suspendată condiționat prin sentința penală nr.67/2009 a Judecătoriei Turda apoi, cu pedeapsa de 3 ani și 3 luni aplicată prin sentința penală 396/2010 a Judecătoriei Turda, prin care s-a dispus anularea beneficiului suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare amintită mai sus și mai mult prin sentința penală nr.246/2010 a Judecătoriei Turda s-a dispus în baza art.83 C.p. revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aceasta urmând a fi executată alături de cea aplicată prin hotărârea atacată.
Raportat la toate aceste aspecte, la împrejurarea că instanța de fond nu a ținut seama de antecedentele penale ale inculpatului și nu a efectua operațiunile juridice care se impuneau, curtea, văzând și Decizia în Interesul Legii nr.70/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție potrivit căreia " instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță";, în baza art.385 ind.15 pct.2 lit.c C.p.p. va admite recursul promovat, va casa hotărârea în întregime în ceea ce-l privește pe inculpatul T. I. și va trimite cauza spre rejudecare instanței de fond.
Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va ține seama de aspectele invocate mai sus, va verifica și analiza fișa de cazier judiciar a inculpatului și va efectua în cazul în care se impun, operațiunile juridice aferente.
În baza art. 189 Cod proc.penală suma de 200 lei cuvenită cu titlu de onorariu avocațial din oficiu (av. R. C. ) se va avansa din FMJ.
Cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr. 301 din 12 martie 2013 a Judecătoriei C. - N., pe care o casează în întregime și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
În baza art. 189 Cod proc.penală suma de 200 lei cuvenită cu titlu de onorariu avocațial din oficiu (av. R. C. ) se avansează din FMJ.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 19 septembrie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
M. R. | M. | B. | A. D. L. |
GREFIER
L. A. S.
Red.M.R./S.M.D.
3 ex./_ Jud.fonf. O. C.
← Decizia penală nr. 633/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe... | Decizia penală nr. 561/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe... → |
---|