Decizia penală nr. 561/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.561/R/2013
Ședința publică din 22 aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. Ș., judecător
JUDECĂTORI: L. M.
M. B.
G.: M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRĂISTARU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva sentinței penale nr.346 din 8 februarie 2013 a Judecătoriei Baia Mare, pronunțată în dosarul nr._
, privind pe inculpatul P. D. D. trimis în judecată pentru săvârșirea
infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 gr/l alcool pur în sânge, prev.de art.87 al.1 din OUG nr.195.2002 republicată.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă av.Purcărin Paul în substituirea apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpatul P. D. D., av.Meteșan I., ambii avocați din cadrul Baroului C., cu delegațiile la dosar, lipsă fiind inculpatul P. D. D. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul M. ui P. susține recursul așa cum a fost formulat în scris, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii atacate și rejudecând cauza, a se dispune majorarea pedepsei aplicate inculpatului, stabilind o modalitate de executare prev.de art.86/1 C.pen., cu impunerea măsurilor de supraveghere obligatorii și a măsurii facultative prev.de art.86/3 al.3 lit.a C.pen., o astfel de soluție fiind corespunzătoare circumstanțelor constatate corect de prima instanță, care însă la procesul de individualizare realizat a avut în vedere o sancțiune care nu este de natură să contribuie la reeducarea inculpatului și atingerea scopului de prevenție specială.
Astfel, s-a reținut că fapta dedusă judecății prezintă un pericol social ridicat, însă din perspectiva lipsei de antecedente penale, a vârstei inculpatului și a altor împrejurări care prezintă o importanță mult mai redusă în procesul de individualizare a pedepsei, raportat la circumstanțele reale extrem de serioase sub aspectul pericolului constatat de instanță și de celelalte
împrejurări personale, a determinat instanța să aleagă această soluție de individualizare a cuantumului pedepsei și a modalității de executare.
Solicită a se avea în vedere că pe lângă aceste elemente, nu rezultă împrejurări care ar conduce instanța la concluzia că se poate realiza
reeducarea inculpatului, în condițiile unei clemențe deosebite raportat la gradul de alcoolemie a inculpatului și cazierul auto din care rezultă că
inculpatul nu este la primul conflict cu legea privind siguranța pe drumurile publice.
Prin urmare, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Apărătorul inculpatului P. D. D. solicită respingerea recursului formulat de parchet și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, apreciind că, la aplicarea cuantumului și modalității de executare a pedepsei, prima instanță a avut în vedere toate criteriile prev.de art.72 C.pen.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, a ajuns la vârsta pensionării și a recunoscut fapta comisă.
În consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat. Solicită acordarea onorariului avocațial pentru colega sa.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 346 din 8 februarie 2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Baia-Mare a condamnat pe inculpatul P. D. D.
, fiul lui V. și Z., născut la data de_ în C., jud. Maramureș, CNP
1., cetățean român, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, pensionar, fără antecedente penale, domiciliat în Comuna Săcălășeni, Sat C., nr. 17, jud. Maramureș, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu incidența prevederilor art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, la pedeapsa închisorii de 1an.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 3 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a Cod penal și s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata termenului de încercare conform art. 71 alin. 5 Cod penal.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul să plătească suma de 650 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul pentru avocat oficiu I. Natalia, ce se va vira din fondurile
M. ui Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare nr. 2787/P/2012 din_ a fost trimis în judecată inculpatul P. D. D. sub aspectul comiterii
infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002 modificată și republicată.
S-a reținut în conținutul actului de acuzare faptul că inculpatul, după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus autoturismul personal fiind implicat într-un accident de circulație soldat cu pagube materiale.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii ce a format obiectul actului de inculpare și a solicitat judecarea sa în baza procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției, prevăzută de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.
Examinând Rechizitoriul procurorului în raport cu probele administrate în cauză, J. ecătoria a reținut în fapt următoarele:
La data de_, în jurul orei 10:30, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Groși, în timpul exercitării atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier, au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale, pe DJ 182 B, în localitatea Săcălășeni, în fața imobilului cu numărul 1 A.
La fața locului organele de poliție au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate autoturismul marca Volkswagen Golf, având numărul de înmatriculare MM - 07 - XUP, aflat pe acostamentul DJ 182 B ( prezentând următoarele avarii: ușile față și stânga spate stânga înfundate, parbriz spart și oglindă retrovizoare stânga ruptă) precum și autoturismul marca Volkswagen Polo, având numărul de înmatriculare MM - 88 TDG, aflat în șanțul DJ 182 B (având următoarele avarii: capotă motor înfundată, aripi față stânga și dreapta îndoite, bară protecție față ruptă, faruri sparte și prag stânga înfundat).
După ce, în prezența martorilor asistenți Tode D. C. și N. V. n, conducătorii autoturismelor au fost identificați în persoana inculpatului P. D.
D. și a martorei Tode G. M. .
La orele 1058, respectiv 1103, s-a procedat la testarea acestora cu aparatul etilotest marca Drager, rezultatul testului indicând o valoare de1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul inculpatului (fila 13 dosar urmărire penală, respectiv o valoare de 0,00 alcool pur în aerul expirat în cazul martorei Tode G. M. .
Avându-se în vedere acest rezultat, inculpatul P. D. D. a fost condus la Spitalul J. ețean Dr. Constantin Opriș Baia Mare, în scopul recoltării probelor biologice.
Din Buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 1. din_ al Serviciului Medico-Legal J. ețean Maramureș inculpatul P. D. D. a avut în sânge o îmbibație alcoolică de 2,00 g%o la prima probă recoltată la ora 11:35 și respectiv 1,80 g%o la cea de-a doua probă recoltată la ora 12:35 -(fila 24 dosar urmărire penală).
În drept, fapta inculpatului P. DRGOMIR D., astfel cum a fost probată și recunoscută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală prevăzută și pedepsită de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 raportat la art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.
Vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii ce i-a fost reținută în sarcină a fost pusă în evidență prin administrarea următoarelor mijloace de probă: procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesul verbal, alcool test printer, alcool test printer, Buletin de analiză toxicologică a alcoolemiei nr.1. /_, proces verbal de relevare și buletin de examinare clinică, declarațiile martorilor N. V. n, Florian M., Tode G., Tode D.
, precum și propriile declarații detaliate ale inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei instanța a avut în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal respectiv: lipsa antecedentelor penale, pericolul social concret ridicat al faptei reflectat și în valoarea alcoolemiei testate, precum și atitudinea inculpatului în raport cu autoritățile judiciare, toate aceste aspecte determinând aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special prevăzut de lege.
Pentru individualizarea judiciară a executării pedepsei J. ecătoria a apreciat în raport cu împrejurările concrete ale speței și cu nevoile de apărare socială, faptul că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, sens în care s-a dat eficiență prevederilor art. 81 Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BAIA-MARE solicitând admiterea acestuia, redozarea pedepsei aplicate inculpatului de prima instanță în sensul majorării cuantumului acesteia și schimbarea modalității de executare a pedepsei în suspendare sub supraveghere.
S-a arătat, în esență, că raportat la gradul de alcoolemie a inculpatului P.
D. și la cazierul auto, din care rezultă că inculpatul nu este la primul conflict cu legea privind siguranța circulației pe drumurile publice, pedeapsa aplicată nu este în măsură să asigure reeducarea inculpatului și atingerea scopului de prevenție specială.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.38514 Cod procedură penală curtea constată că recursul este fondat și îl va admite, în ce privește modalitatea de executare a pedepsei, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, starea de fapt reținută de instanța de fond este una corectă, necontestată nici de către inculpat, nici de către Parchet.
J. ecata în primă instanță a avut loc potrivit procedurii reglementate de art.320/1 Cod procedură penală, inculpatul recunoscând fapta descrisă în actul de sesizarea a instanței și solicitând judecarea sa în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Așa fiind, valorificând eficient criteriile de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal, dar și dispozițiile art.320/1 alin.7 Cod procedură penală, potrivit cărora, în cazul pedepsei închisorii, inculpatul judecat în această procedură beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanța a aplicat o pedeapsă situată peste nivelul minimului special prevăzut de lege (minim redus cu 1/3), pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prev. de art. art.87 al.1 din OUG nr.195/2002 fiind închisoarea de la 1 la 5 ani, iar în urma reducerii cu o treime limitele sunt de la 8 luni la 3 ani și 4 luni închisoare.
În aceste condiții pedeapsa de 1 an închisoare aplicată de prima instanță este în măsură să asigure scopul pedepsei prev. de art.52 Cod penal, criteriile prevăzute de art.72 Cod penal fiind respectate.
Astfel, s-au avut în vedere lipsa antecedentelor penale, pericolul social concret ridicat al faptei reflectat și în valoarea alcoolemiei testate, precum și atitudinea inculpatului în raport cu autoritățile judiciare, toate aceste aspecte determinând aplicarea unei pedepse orientate peste minimul special prevăzut de lege.
Nu s-a ignorat nici gradul de pericol social al infracțiunii, care, așa cum s-a arătat, este unul ridicat, având în vedere că inculpatul a condus autoturismul pe drumurile publice având în sânge o alcoolemie foarte ridicată, de 2,00 g/l alcool pur în sânge, la o oră când circulația era intensă, și nici împrejurarea că a cauzat un accident rutier, soldat cu pagube materiale.
Coroborând însă toate circumstanțele, atât cele privitoare la faptă, cât și cele privind persoana inculpatului, s-a concluzionat judicios că pedeapsa de 1 an închisoare este în măsură să răspundă exigențelor scopului pedepsei.
Recursul parchetului este fondat în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei stabilite de instanță.
Raportat la specificul infracțiunii - infracțiune prin care se aduce atingere regimului circulației rutiere - al cărei pericol rezultă din însuși actul material al conducerii autovehiculului având în sânge o alcoolemie peste limita legală (iar în speță, alcoolemia a fost situată cu mult peste limita legală) și raportat și la natura și importanța relațiilor sociale ocrotite prin incriminarea acestei conduite ilicite, curtea constată că se impune ca inculpatul, chiar dacă nu execută efectiv pedeapsa, să fie obligat a respecta anumite restricții, menite să-l determine a avea o conduită mai responsabilă și să asigure un grad mai mare de prevenire, pe viitor, a repetării unei astfel de atitudini ilicite.
Prin restricțiile ce pot fi impuse inculpatului pe durata termenului de încercare, inclusiv aceea de a mai conduce vreun vehicul, suspendarea sub supraveghere este considerată a fi mai adecvată cazului concret dedus judecății.
În consecință, în baza art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare
împotriva sentinței penale nr. 346 din_ a Judecătoriei Baia Mare, pe care o va casa în parte, în ce privește modalitatea de executare a pedepsei.
Rejudecând cauza, în baza art.86/1 Cod penal se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare, pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conforma art.86/2 Cod penal.
În baza art.86/3 Cod penal se va impune inculpatului P. D. D., domiciliat în comuna Săcălășeni, sat C., nr.17, județul Maramureș, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș, potrivit programului ce i se va întocmi;
să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcere;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
să nu conducă nici un vehicul.
În baza art.359 Cod procedură penală se va atrage atenția inculpatului, conform art.86/4 alin.1 rap.la art.83, asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare, precum și referitor la neîndeplinirea cu rea-credință a obligațiilor și măsurilor dispuse de instanță, constând în revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili suma de 200 lei ca onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av.Meteșan I., sumă ce se va avansa din FMJ.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGI
D E C I D E :
În baza art. 38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare împotriva sentinței penale nr. 346 din_ a Judecătoriei Baia Mare, pe care o casează în parte, în ce privește modalitatea de executare a pedepsei.
Rejudecând cauza, în baza art.86/1 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului P.
D., pe durata termenului de încercare de 3 ani, stabilit conform art.86/2 Cod penal.
În baza art.86/3 Cod penal impune inculpatului P. D. D., domiciliat în comuna Săcălășeni, sat C., nr.17, județul Maramureș, ca pe durata termenului de încercare, să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș, potrivit programului ce i se va întocmi;
să anunțe, în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcere;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;
să nu conducă nici un vehicul.
În baza art.359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului, conform art.86/4 alin.1 rap.la art.83, asupra consecințelor săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare, precum și referitor la neîndeplinirea cu rea-credință a obligațiilor și măsurilor dispuse de instanță, constând în revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art.189 Cod procedură penală stabilește suma de 200 lei ca onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av.Meteșan I., sumă ce se va avansa din FMJ.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | ||
M. Ș. | L. | M. , | M. B. |
G.
M. B.
Red.L.M./M.N.
2 ex./_
J. .fond: O. F.
← Decizia penală nr. 1175/2013. Infractiuni rutiere-circulația... | Decizia penală nr. 564/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe... → |
---|