Decizia penală nr. 1203/2013. Tâlhărie
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1203/R/2013
Ședința publică din 24 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : I. | M. | , judecător |
JUDECĂTORI | : V. | V. | A. |
: L. | H. | ||
G.: L. | C. |
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRĂISTARU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul S. P. Trazan, împotriva sentinței penale nr.1927/_ a Judecătoriei B. M., pronunțată în dosar nr._ , inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2406/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c și alin. 2
indice 1 lit. a și b Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul S. P. Trazan, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Sabău I., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind, inculpatul învederează instanței că-și menține recursul declarat în cauză și că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate având ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere a executăriipedepsei, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și în acest fel. Solicită a se avea în vedere vârsta inculpatului, faptul că acesta nu a negat comiterea faptei și a recunoscut-o precum și împrejurarea că are o mamă bolnavă. Consideră că o pedeapsă cu executare în regim de detenție nu va duce la reeducarea inculpatului. Cu onorar din FMJ.
Repreezntantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe pentru considerentele arătate de aceasta. Apreciază ca justificată pedeapsa aplicată cât și modalitatea de executare a acesteia, având în vedere antecedența penală a inculpatului. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul S. P. T., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 1927 din 18 august 2013 a Judecătoriei B. M., pronunțată în dosarul nr._, în temeiul art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, a fost condamnat inculpatul S. P. T. , zis "P. ";, având CNP 1.
, născut la data de_ , în B. M., jud. Maramureș, fiul lui G. și M. V.
, fără ocupație, fără loc de muncă, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, domiciliat în loc. B. M., str. Pârâului, nr. 15/7, jud. Maramureș, în prezent arestat preventiv în Penitenciarul Gherla, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin. 2 ind. 1 lit. a și b Cod penal, cu incidența art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală, la pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare.
Conform art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art.
64 lit. a teza II Cod penal, pe toată durata prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, dispusă conform Încheierii penale nr. 1429/_ respectiv Mandatului de arestare preventivă nr. 46/U/_ al Judecătoriei B. M. .
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului de 4 ani și 10 luni închisoare, durata reținerii și arestării preventive, începând cu 06 iunie 2013 până la zi, inculpatul urmând a efectua diferența de pedeapsă.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, pentru S.N.D.G.J.
S-a luat act că nu există constituire de parte civilă în cauză, iar prejudiciul material cauzat prin infracțiune a fost recuperat prin restituire.
Conform prev. art. 19 alin. 2 din Legea nr. 82/2012, datele reținute pe suportul CD, depus la grefa instanței sub nr. 23/2013, s-au arhivat după rămânerea definitivă a hotărârii - soluționarea definitivă a cauzei.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul S. P.
T., la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în sumă de 800 lei din care 300 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, în faza de urmărire penală (200 lei - av. I. i A. și 100 lei - av. Ban Ș. ania R. ) și 200 lei onorariu apărător din oficiu Petrovai G. în faza de judecată, iar onorariile apărătorilor din oficiu au fost avansate conform prev. art. 189 alin. 2 Cod procedură penală, din fondurile M. ui Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul nr. 2406/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare inculpatul S. P. -T. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c și alin. 2 indice 1 lit. a și b Cod penal.
Inculpatul a recunoscut doar în fața instanței comiterea faptei, recunoașterea lui coroborându-se cu probele de la dosar, respectiv: plângerea și declarația părții vătămate, procesul verbal întocmit cu ocazia punerii la dispoziția organelor de poliție a codului IMEI al telefonului de către partea vătămată, procesul verbal de redare a înregistrărilor convorbirilor purtate, respectiv a mesajelor transmise/primite de inculpat pe telefonul sustras prin violență de la partea vătămată, acestea fiind stocate pe CD-UL 546 din 2013, proces-verbal de conducere în teren a organelor de poliție de către partea vătămată, pentru indicarea locului faptei și planșa foto anexă, portretul robot realizat de către I.P.J. Maramureș serviciul Criminalistic pe baza relațiilor comunicate de partea vătămată, procesul verbal întocmit cu ocazia prezentării inculpatului pentru recunoaștere din grup de către partea vătămată și planșa foto anexă, dovada de ridicare de la inculpat a telefonului marca LG aparținând părții vătămate, respectiv cea de predare a acestuia către partea vătămată, declarațiile martorilor, ale inculpatului și procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, solicitând judecarea lui în baza probelor administrate de parchet, conform procedurii simplificate.
Trecând la soluționarea cauzei, în baza probatoriului administrat și însușit de inculpat potrivit art.3201din Cod proc. penală, instanța a reținut în fapt următoarele:
În data de_, în jurul orei 16,00, inculpatul împreună cu alte două persoane de sex masculin neidentificate, s-au aflat pe strada Petofi Șandor din B.
M., în zona Liceului de Artă.
La ora de mai sus, pe trotuarul din fața porții de acces în liceu se afla și partea vătămată C. C. .
Inculpatul S. s-a lovit intenționat de partea vătămată, apoi i-a solicitat acesteia să-și ceară scuze, partea vătămată neconformându-se. În continuare, inculpatul a scos din buzunar un briceag, i l-a pus părții vătămate în zona spatelui și i-a cerut să se deplaseze în față, inculpatul și cele două persoane neidentificate urmând-o pe partea vătămată. Sub amenințarea exercitată de inculpat și de cele două persoane neidentificate partea vătămată a fost condusă până în zona Bisericii ortodoxe situată pe Valea Roșie, unde inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu pumnul în zona abdomenului, apoi i-a cerut să scoată din buzunar tot ceea ce are. De frică, partea vătămată a scos telefonul mobil marca LG, precum și suma de trei lei pe care i le-a dat inculpatului. În continuare inculpatul, însoțit de cele două persoane neidentificate, au părăsit locul faptei deplasându-se pe strada Holoși Ș. din B. M. .
În scurt timp partea vătămată a sesizat organele de poliție și a pus la dispoziția organelor de anchetă codul IMEI al telefonului sustras, acesta fiind 358331043523510. în care avea cartela Prepaid cu nr. de apel 0758506164.
În cauză, s-a autorizat cu titlu provizoriu interceptarea, înregistrarea și localizarea convorbirilor telefonice care urmau să se efectueze prin intermediul posturilor telefonice, având codul IMEI și nr. de apel puse la dispoziție de către partea vătămată.
În data de_, urmare a discuțiilor purtate de către inculpatul S. P.
T., de pe telefonul părții vătămate s-a reușit identificarea acestuia. Asupra inculpatului a fost găsit telefonul sustras prin violență de la partea vătămată, procedându-se la ridicarea lui, iar ulterior la predarea către partea vătămată.
Vinovăția inculpatului este dovedite prin probele existente în dosarul de urmărire penală, fiind recunoscută de altfel de către inculpatul care a solicitat judecarea sa în baza procedurii abreviate, prev. de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală.
În drept, fapta inculpatului S. P. T., care în data de_, în intervalul 16-16,30, fiind sprijinit moral de către două persoane rămase neidentificate până în prezent, în timp ce se afla pe str. Petofi Șandor din B. M.
, prin amenințarea părții vătămate C. C. cu un cuțit, a condus-o până în zona Bisericii ortodoxe situată pe Valea Roșie, unde inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu pumnul în zona abdomenului, apoi a deposedat-o de un telefon mobil marca LG, precum și de suma de 3 lei, de față fiind persoanele neidentificate, cauzându-i părții vătămate teamă și suferință fizică, respectiv un prejudiciu material în cuantum de 345 lei, a întrunit elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c și alin. 2 indice 1 lit. a și b Cod penal, cu incidența art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală, la pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare, cu executare în regim de detenție.
Conform art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II Cod penal, pe toată durata prev. de art. 71 alin. 2 Cod penal, apreciindu-se că dreptul de a fi ales este incompatibil cu săvârșirea unei infracțiuni.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, raportat la situația specială a inculpatului - arestat preventiv, s-a menținut starea de arest a inculpatului,
dispusă conform Încheierii penale nr. 1429/_ respectiv Mandatului de arestare preventivă nr. 46/U/_ al Judecătoriei B. M. .
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului de 4 ani și 10 luni închisoare, durata reținerii și arestării preventive, începând cu 06 iunie 2013 până la zi, inculpatul urmând a efectua diferența de pedeapsă.
La individualizarea pedepsei și a modului de executare, conform art. 72 Cod penal, plecând de la scopul pedepsei prev. de art. 52 Cod penal, a fost avut în vedere gradul de pericol social al faptei, respectiv pe timp de zi, în loc public, prin exercitarea de violențe asupra părții vătămate, căreia i s-a produs teamă și suferință fizică, cuantumul pedepsei.
S-a mai avut în vedere că inculpatul are antecedente penale. De asemenea, din fișa de cazier judiciar a inculpatului rezultă că față de acesta a fost luată de două ori măsura internării într-un centru de reeducare pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie.
Așa fiind, în raport de modul și circumstanțele săvârșirii faptei, coroborat cu persoana inculpatului care a mai săvârșit anterior fapte de aceeași natură prin urmare scopul pedepsei nu a fost atins, se apreciază că în favoarea inculpatului nu pot fi reținute circumstanțe atenuante judiciare, cu consecința reducerii limitei minime a pedepsei - redusă cu o treime, conform disp. art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod procedură penală, întrucât are antecedente penale, prejudiciul material a fost recuperat de partea vătămată, fără concursul inculpatului, iar reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. c Cod penal, separat de faptul că recunoașterea nu a fost efectuată în faza de urmărire penală, nu poate fi valorificată în condițiile în care inculpatul a uzat de procedura simplificată prev. de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, întrucât acest lucru ar echivala cu o dublă valență juridică.
Întrucât inculpatul prin fapta sa a adus atingere valorilor sociale apărate de legea penală, instanța a aplicat dispozițiile art. 64 al. 1 lit. a teza a II-a din Codul penal în sensul interzicerii drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în
funcții elective publice, cu aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. 2 Cod penal.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, pentru S.N.D.G.J.
Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța a luat act că nu există constituire de parte civilă în cauză, iar prejudiciul material cauzat prin infracțiune a fost recuperat prin restituire.
Conform prev. art. 19 alin. 2 din Legea nr. 82/2012, datele reținute pe suportul CD, depus la grefa instanței sub nr. 23/2013, s-au arhivat după rămânerea definitivă a hotărârii - soluționarea definitivă a cauzei.
Văzând și dispozițiile art. 191 Cod procedură penală, inculpatul fiind în culpă infracțională și procesuală, a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care cele reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, a fost avansat din fondurile M. ui Justiției, conform prev. art. 189 alin. 2 Cod procedură penală, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul S. P. -T.
, solicitând prin apărător casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate având ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și în acest fel. Solicită a se avea în vedere vârsta inculpatului, faptul că acesta nu a negat comiterea faptei și a recunoscut-o precum și împrejurarea că are o mamă bolnavă. Consideră că o pedeapsă cu executare în regim de detenție nu va duce la reeducarea inculpatului.
Analizând recursul formulat,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:
Pe baza probatoriului administrat în cauză,prima instanță a reținut o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c și alin. 2 indice 1 lit. a și b Cod penal.
În concret,fapta acestuia a constat în aceea că ,la data de_, în intervalul 16-16,30, fiind sprijinit moral de către două persoane rămase neidentificate până în prezent, în timp ce se afla pe str. Petofi Șandor din B. M.
, prin amenințarea părții vătămate C. C. cu un cuțit, a condus-o până în zona Bisericii Ortodoxe situată pe Valea Roșie, unde inculpatul i-a aplicat părții vătămate o lovitură cu pumnul în zona abdomenului, apoi a deposedat-o de un telefon mobil marca LG, precum și de suma de 3 lei, de față fiind persoanele neidentificate, cauzându-i părții vătămate teamă și suferință fizică, precum și un prejudiciu material în cuantum de 345 lei.
De altfel,inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei,solicitând a fi judecat în procedura simplificată prev. de art.320/1 C.pr.pen.,pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale,beneficiind astfel de reducerea cu o treime a limitelor pedepselor cf.al.7 al art.320/1 C.pr.pen.
Trecând apoi la sancționarea inculpatului ,instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art.72 C.pen. ,respectiv atât circumstanțele reale ale cauzei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv gradul de pericol social ridicat al infracțiunii,având în vedere modalitatea de comitere, dar și atitudinea sinceră a acestuia ,însă și existența antecedentelor penale, față de acesta luându-se de două ori măsura internării într-un centru de reeducare pentru comiterea infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie,instanța analizând astfel temeinic și argumentând judicios toate aspectele care au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei.
Față de toate acestea,Curtea apreciază că prima instanță a realizat o judicioasă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului,atât în ceea ce privește cuantumul acesteia cât și modalitatea de executare, neimpunându-se modificarea acestora,iar pedeapsa astfel stabilită va fi în măsură să contribuie la reeducarea acestuia și la prevenirea săvârșirii pe viitor de noi fapte antisociale.
Prin urmare,în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Va deduce din pedeapsa aplicata inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 6 iunie 2013 și până în prezent.
Va stabili în favoarea Baroului de Avocați C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M. ui Justiției.
Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. P. -T. împotriva sentinței penale nr. 1927 din 18 august 2013 a Judecătoriei B. M. .
Deduce din pedeapsa aplicata inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 6 iunie 2013 și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 septembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. M. V. V. A. L. H.
G. ,
L. C.
Dact.I.M./Dact.S.M 3 ex./_
J. .fond. I. B.
← Decizia penală nr. 729/2013. Tâlhărie | Decizia penală nr. 1042/2013. Tâlhărie → |
---|