Decizia penală nr. 1560/2013. Tâlhărie
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1560/R/2013
Ședința publică din 20 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: DP, judecător JUDECĂTORI: SS
V. G.
GREFIER: DS
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU
S-au luat spre examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria C. N. și de inculpații D. D. și M. M. împotriva sentinței penale nr.1019 din 27 septembrie 2013 a Judecătoriei C. N., inculpații fiind trimiși în judecată, după cum urmează:
inculpatul D. D., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin.1, alin.2 lit. c, alin. 21lit. a C.pen., cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen.
inculpatul M. M., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin.1, alin.2 lit. c, alin. 21lit. a C.pen., cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. M., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Pantea I. A. și inculpatul D. D., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Torok Pali Erzsebet, ambii avocați din Baroul Cluj, cu delegații la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care inculpații arată că-și mențin recursurile și că sunt de acord să fie asistați de apărătorii desemnați din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea în limitele prevăzute de lege, urmare a reținerii prevederilor art.320/1 C.pr.pen. În condițiile în care pentru infracțiunea de tâlhărie prev.de art.211 alin.1, alin.2 lit.c, alin.2/1 lit.a C.pen., cu aplic.art.320/1 C.pr.pen., limitele de pedeapsă sunt între 4 ani și 8 luni închisoare și 13 ani și 3 luni închisoare, pedeapsa aplicată inculpaților de 3 ani și 6 luni
închisoare, fără reținerea circumstanțelor atenuante este nelegală.
Apărătorul inculpatului M. M. solicită admiterea recursurilor declarate de Parchet și de inculpat, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei soluții legale, în sensul aplicării unei pedepse spre minimul special prevăzut de lege, având în vedere că inculpatul a recunoscut comiterea faptei. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Apărătorul inculpatului D. D. solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului, ca efect al reținerii circumstanței atenuante prev.de art.74 lit.c C.pen. și art.76 C.pen., având în vedere că acesta a recunoscut comiterea faptei, prevalându-se de disp.art.320/1 C.pr.pen., din momentul liberării condiționate -_ - nu a săvârșit alte infracțiuni, are copii minori în întreținere, iar mama lui este grav bolnavă. Lasă la aprecierea instanței recursul promovat de Parchet. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate, apreciind că nu se impune aplicarea unor pedepse în cuantum redus deoarece ambii inculpați au comis infracțiunea în stare de recidivă.
Inculpatul D. D., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate, deoarece are copii minori și o mamă bolnavă.
Inculpatul M. M., având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate.
C U R T E A :
Asupra recursurilor penale de față,
Prin sentința penală nr. 1019 din 27 septembrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei C. -N., a fost condamnat inculpatul D. D. - fiul lui A. și T., născut la data de_ în loc. C. -N., jud C., domiciliat în mun. C. -N., Aleea Moldoveanu, nr. 15, jud. C., ffl în C. -N., complex studențesc Hașdeu (lipsă spațiu), jud. C., CNP 1., pentru savarsirea infractiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2¹) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C.pen. și art. 3201C.pr.penala, la o pedeapsa de:
- 3 ani si 6 luni inchisoare.
Condamna pe inculpatul M. M. , zis "Bostanu"; și "Banderas";, fiul lui V. și R., născut la data de_ în loc. Câmpia Turzii, jud. C., domiciliat în loc. Câmpia Turzii, str. Rândunelei, nr. 3, jud. C., ffl în C. -N., str. Dorobanților, nr. 114, jud. C., CNP 1., cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2¹) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen. și art. 3201C.pr.penala, la o pedeapsa de:
- 3 ani si 6 luni inchisoare.
In baza art. 61 C.penal s-a revocat liberarea conditionata a restului de 409 zile inchisoare ramase de executat din pedeapsa de 2 ani inchisoare aplicata prin SP nr. 305/2009 a J. i C. N., din care a fost liberat conditionat la data de 14 mai 2013. S-a contopit restul ramas de executat cu pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare aplicata in prezenta cauza adăugându-se un spor de 6 luni inchisoare, inculpatul M. M. urmand a executa in regim de detentie, pedeapsa de:
- 4 ani inchisoare.
In baza art. 71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatilor de exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi alesi, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C.penal, inculpatii urmand a executa pedeapsa in regim de detentie.
In baza art. 350 C.pr.penala s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatilor D. D. si M. M. , iar in baza art. 88 C.penal s-a dedus din
pedeapsa aplicata inculpatilor perioada retinerii din data de_ si arestului preventiv incepand cu data de_ la zi.
S-a constatat lipsa pretentiilor civile ale partii vatamate I. M. C. .
In baza art.191 Cod pr. penala, a fost obligat fiecare inculpat in parte, sa plateasca statului suma de cate 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, cheltuieli in care se includ si onorariile aparatorilor din oficiu in suma de cate 300 lei fiecare, in favoarea av. Micu D. M. si av. M. D. Cristian, onorarii ce se vor achita din FMJ. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că inculpații D. D. și M.
M. , au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr.7369/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru săvârșirea infracțiunilor: inculpatul D.
D., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin.1, alin.2 lit. c, alin. 21 lit. a C.pen., cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. si inculpatul M.
M., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin.1, alin.2 lit. c, alin. 21lit. a C.pen., cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a C.pen.
Inculpatii au fost judecati in stare de arest preventiv.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta a reținut urmatoarele:
În data de_, în jurul orei 18.40, în timp ce se aflau în C. -N., în zona Bibliotecii Centrale Universitare "L. B. ";, inculpații D. D., M. M. și încă o persoană de sex masculin rămasă neidentificată au deposedat-o prin utilizare de amenințări pe partea vătămată I. M. C. de telefonul mobil marca Blackberry, culoare roșie, pe care îl avea asupra sa.Potrivit declarațiilor părții vătămate I. M.
, la data de_, în jurul orei 18.40, aceasta se afla în C. -N., în zona Bibliotecii Centrale Universitare "L. B. ";, așteptând niște prieteni. La un moment dat, de aceasta s-au apropiat trei persoane de etnie rromă, insotiti de un caine lup. Inculpatului M. M., i-a cerut o țigară si deoarece partea vătămată i-a spus că nu are țigări, i-a cerut bani. Atunci când partea vătamată i-a răspuns că nu are nici bani, una din celelalte două persoane din grup, identificată în persoana inculpatului
D., i-a spus că "nu-I va fi bine"; dacă nu le va da bani. În aceste condiții, inculpatul M. M. i-a cerut părții vătămate să-i dea telefonul mobil, amenințând-o că, în caz contrar, va asmuți câinele asupra sa și că o va lovi. De asemenea, partea vătămată a menționat că, după ce i-a cerut telefonul mobil, inculpatul M. M. a dus mâna la spate, partea vătamată crezând că acesta va scoate un cuțit. Fiindu-i teamă, partea vatămată s-a conformat solicitărilor inculpaților.
Inculpatii au fost judecati conform art. 320 ind. 1 C.pr.penala, recunoasterea lor coroborandu-se cu probele administrate in faza de urmarire penala, respectiv:
proces-verbal de cercetare la fața locului (f. 12-13) și planșa foto aferentă (f.
16-18)
declarația părții vătămate I. M. C. (f. 19-21)
proces-verbal încheiat cu ocazia depistării inculpatului D. D. pe str. N.
(f. 23)
proces-verbal încheiat cu ocazia depistării inculpatului M. M. pe str. 21
Decembrie 1989 (f. 24-25)
declarații inculpat D. D. (f. 27-28; 29-30)
declarații inculpat M. M. (f. 34-35; 36-37)
proces-verbal încheiat cu ocazia efectuării recunoașterii din grup (f. 41-42) și planșa foto aferentă (f. 44-49)
declarație martor-asistent Beretean Paul (f. 50-51)
proces-verbal de consemnare a aspectelor sesizate cu ocazia vizionării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere amplasate în zona în care s-a săvârșit fapta (f. 53) și planșa foto aferentă (f. 56-57)
CD conținând imaginile surprinse de camerele de supraveghere amplasate în zona în care s-a săvârșit fapta (f. 58)
fișă cazier judiciar inculpat M. M. (f. 60-62)
fișă cazier judiciar inculpat D. D. (f. 63-64)
Fapta inculpatului D. D., constând în aceea că, în data de_, în jurul orei 18.40, în timp ce se afla în C. -N., în zona Bibliotecii Centrale Universitare "L. B. ";, împreună cu inculpatul M. M. și cu încă o persoană de sex masculin rămasă neidentificată, a deposedat-o prin utilizare de amenințări pe partea vătămată I. M. C. de telefonul mobil marca Blackberry, culoare roșie, pe care îl avea asupra sa
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2¹) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C.pen..
Inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postexecutorie, termenul 1 al recidivei fiind reprezentat de condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208 - art. 209 alin. (1) C.pen. - S.pen. nr. 1099/_ a Judecătoriei C. -N. . Inculpatul a fost arestat preventiv la data de_ și liberat condiționat la data de_, cu rest de 414 zile.
Fapta inculpatului M. M., constând în aceea că, în data de_, în jurul orei 18.40, în timp ce se afla în C. -N., în zona Bibliotecii Centrale Universitare "L. B. ";, împreună cu inculpatul D. D. și cu încă o persoană de sex masculin rămasă neidentificată, a deposedat-o prin utilizare de amenințări pe partea vătămată I. M. C. de telefonul mobil marca Blackberry, culoare roșie, pe care îl avea asupra sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2¹) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen..
Inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, termenul 1 al recidivei fiind reprezentat de condamnarea la pedeapsa închisorii de 2 ani, aplicată prin S.pen. nr. 305/_ a Judecătoriei C. -N., definitivă prin D.pen. nr. 251/A/_ a T. ului C., inculpatul fiind arestat la data de_ și liberat condiționat la data de_, cu rest de 409 zile.
Partea vătămată I. M. C. nu s-a constituit parte civilă.
Instanta a reținut vinovatia inculpatilor si tinand seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor l-a condamnat pe inculpatul D. D. - pentru savarsirea infractiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2¹) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C.pen. și art. 3201C.pr.penala, la o pedeapsa de: - 3 ani si 6 luni inchisoare.
A fost condamnat inculpatul M. M., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2¹) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen. și art. 3201C.pr.penala, la o pedeapsa de: - 3 ani si 6 luni inchisoare.
In baza art. 61 C.penal s-a revocat liberarea conditionata a restului de 409 zile inchisoare ramase de executat din pedeapsa de 2 ani inchisoare aplicata prin SP nr. 305/2009 a J. i C. N., din care a fost liberat conditionat la data de 14 mai 2013. S-a contopit restul ramas de executat cu pedeapsa de 3 ani si 6 luni inchisoare aplicata in prezenta cauza și s-a adăugat un spor de 6 luni inchisoare,
inculpatul M. M. urmand a executa in regim de detentie, pedeapsa de: 4 ani inchisoare.
In baza art. 71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatilor de exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi alesi, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C.penal, inculpatii urmand a executa pedeapsa in regim de detentie.
In baza art. 350 C.pr.penala s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatilor D. D. si M. M. , iar in baza art. 88 C.penal s-a dedus din pedeapsa aplicata inculpatilor perioada retinerii din data de_ si arestului preventiv incepand cu data de_ la zi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA C. N. și inculpații D. D., M. M. .
Prin motivele scrise și orale Parchetul a învederat că hotărârea instanței de fond este nelegală, pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele imputate fiind de la 7 la 20 de ani, sancțiunea minimă ce se putea aplica inculpaților fiind de 4 ani și 8 luni închisoare.
Câtă vreme judecătoria le-a aplicat pedepse de câte 3 ani și 6 luni (inculpatul
D. ) și 4 ani închisoare ( inculpatul MOldovan), acestea sunt nelegale.
Inculpații prin recursurile promovate solicită reducerea pedepselor sub minimul special prevăzut de lege și în condițiile aplicării art. 3201Cod procedură penală.
Examinând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, Curtea ajunge la următoarele constatări:
Cu privire la recursul parchetului:
Potrivit art. 211 alin.1, alin 2 lit c și alin 21lit a Cod penal pedeapsa pentru tâlhăria comisă de două sau mai multe persoane împreună este de la 7 la 20 de ani.
Judecătoria a dat eficiență art. 3201Cod procedură penală față de ambii inculpați, reducându-le sancțiunile aplicate cu 1/3, însă a aplicat pedepse nelegale,deoarece reducerea acestora putea opera până la limita minimă de 4 ani și 8 luni închisoare.
Prin dispunerea în favoarea inculpaților a unor sancțiuni de 3 ani și 6 luni închisoare pentru inculpatul D. D. și de 4 ani închisoare pentru inculpatul M.
M., pedepsele apar nelegale urmând a fi modificate prin admiterea ca întemeiat a recursului Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca în baza art. 38515pct 2 lit b Cod procedură penală.
La dozarea și individualizarea judiciară a pedepselor Curtea va avea în vedere că inculpații sunt fără ocupație, recidiviști, astfel că doar sancțiunile de câte 5 ani închisoare fiecare vor contribui la o resocializare viitoare, pozitivă a acestora.
Așa fiind, se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria C. N., împotriva sentinței penale nr.1019 din 27 septembrie 2013 a Judecătoriei C. N., pe care o va casa în latura penală și rejudecând:
Va condamna pe inculpatul D. D. - pentru savarsirea infractiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2¹) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C.pen. și art. 3201C.pr.penala, la o pedeapsa de:
- 5 ani inchisoare.
Va condamna pe inculpatul M. M. , pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2¹) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen. și art. 3201C.pr.penala, la o pedeapsa de:
- 5 ani inchisoare.
In baza art. 61 C.penal se va revoca liberarea conditionata a restului de 409 zile inchisoare ramas de executat din pedeapsa de 2 ani inchisoare aplicata prin SP nr. 305/2009 a J. i C. N., din care a fost liberat conditionat la data de 14 mai 2013. Va contopi restul ramas de executat cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicata in prezenta cauza, inculpatul M. M. urmand a executa in regim de detentie, pedeapsa de:
5 ani inchisoare.
In baza art. 71 C.pen., se va dispune privarea inculpatilor de exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C.penal, inculpatii urmand a executa pedeapsa in regim de detentie.
În baza art. 88 C.penal se va deduce din pedepsele aplicate inculpatilor perioada retinerii din data de_ si arestului preventiv incepand cu data de_ la zi.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, în baza art. 192 alin 3 pct 3 Cod procedură penală.
Cu privire la recursurile inculpaților:
Curtea examinând modul în care instanța de fond a analizat critica privind individualizarea pedepsei principale aplicată recurenților D. D. și M. M., constată că nu a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea pedepsei, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispozițiile art.72 din Codul penal, deși evidențiind gravitatea faptei comise, prin prisma circumstanțelor reale efective, dar și a circumstanțelor personale ale inculpaților, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât și a celor care vizează strict persoana acestora, aprecierea, fiind făcută fără o preeminență a vreunuia din criteriile arătate, precum și consecințele pedepselor și a modalității de executare privative de libertate, prin prisma funcțiilor unei asemenea sancțiuni.
S-a constatat de către Curte că pedepsele aplicate de către judecătorie au fost nelegale, în condițiile în care minimul până la care se putea coborî era de 4 ani și 8 luni închisoare.
Curtea, în baza propriei analize, față de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei consideră că nu se impune a se da curs celor susținute, deoarece nu s-ar putea da eficiență într-un mod prioritar circumstanțelor personale, în raport cu celelalte, față de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.
Curtea consideră că pedeapsa principală rezultantă de câte 5 ani închisoare, cu executare prin privare de libertate, reprezintă o pedeapsă proporțională, atât cu gravitatea efectivă a faptei comise de recurenți, concretizată prin modul în care aceștia au acționat, în sensul că timp de zi prin utilizarea de amenințări au deposedat pe victima I. M. de un telefon mobil, aflându-se pe stradă, în loc public, și ea reliefează periculozitatea excesivă a modului de operare al recurenților
cât și profilul socio-moral și de personalitate a inculpaților, a căror atitudine în societate și procesuală în cauză, este parțial pozitivă. Nu este de omis faptul că prezenta infracțiune inculpații au comis-o în stare de recidivă.
Față de modul concret de săvârșire a faptei, cuantumul pedepsei principale de câte 5 ani închisoare, asigură realizarea concretă a scopurilor pedepsei, iar executarea sa, prin privare de libertate, va da posibilitate inculpaților, ca prin programele educaționale desfășurate și în mediu închis, cu valorificarea aptitudinilor acestora, să conducă, chiar și prin restrângerea libertății presupusă de o asemenea modalitate de executare la conștientizarea consecințelor faptelor lor, în vederea unei reinserții sociale reale a acestora.
Cuantumul sancțiunii nu se impune a fi redus față de gravitatea faptelor comise, consecințele acesteia, rezonanța în comunitate și a reacției pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, față de săvârșirea unor asemenea infracțiuni, așa încât nu este incident cazul de casare invocat, respectiv art.3859pct.14 C.pr.pen.
În raport cu cele menționate, sentința instanței de fond este legală și temeinică sub toate aspectele și verificându-se hotărârea atacată, instanța nu a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu potrivit art.3859alin.3 C.proc.pen.
Așa fiind, pentru motivele ce preced, recursul inculpaților se va respinge ca nefondat în baza art.38515pct.1 lit.b C.proc.pen.
Se va stabili în favoarea Baroului C. suma de câte 300 lei onorariu pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților, av.Pantea I. A. și Torok Pali Erzsebet, sume ce se vor avansa din FMJ, conform art 189 Cod procedură penală.
Inculpații vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei în recurs la câte 500 lei fiecare, din care câte 300 lei reprezentând onorariu apărător oficiu, conform art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria C. N., împotriva sentinței penale nr.1019 din 27 septembrie 2013 a Judecătoriei C. N., pe care o casează în latura penală și rejudecând:
Condamna pe inculpatul D. D. - fiul lui A. și T., născut la data de_ în loc. C. -N., jud C., domiciliat în mun. C. -N., Aleea Moldoveanu, nr. 15, jud. C., ffl în C. -N., complex studențesc Hașdeu (lipsă spațiu), jud. C., CNP 1., pentru savarsirea infractiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2¹) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. b) C.pen. și art. 3201C.pr.penala, la o pedeapsa de:
5 ani inchisoare.
Condamna pe inculpatul M. M. , zis "Bostanu"; și "Banderas";, fiul lui V. și R., născut la data de_ în loc. Câmpia Turzii, jud. C., domiciliat în loc. Câmpia Turzii, str. Rândunelei, nr. 3, jud. C., ffl în C. -N., str. Dorobanților, nr. 114, jud. C., CNP 1., cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (2¹) lit. a) C.pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) C.pen. și art. 3201C.pr.penala, la o pedeapsa de:
- 5 ani inchisoare.
In baza art. 61 C.penal revoca liberarea conditionata a restului de 409 zile inchisoare ramas de executat din pedeapsa de 2 ani inchisoare aplicata prin SP nr. 305/2009 a J. i C. N., din care a fost liberat conditionat la data de 14 mai 2013. Contopeste restul ramas de executat cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicata in prezenta cauza, inculpatul M. M. urmand a executa in regim de detentie, pedeapsa de:
- 5 ani inchisoare.
In baza art. 71 C.pen., dispune privarea inculpatilor de exercitarea drepturilor prevazute de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C.penal, inculpatii urmand a executa pedeapsa in regim de detentie.
În baza art. 88 C.penal deduce din pedepsele aplicate inculpatilor perioada retinerii din data de_ si arestului preventiv incepand cu data de_ la zi.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
.Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații D. D. și M.
M. , împotriva aceleiași sentințe.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de câte 300 lei onorariu pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților, av.Pantea I. A. și Torok Pali Erzsebet, sume ce se vor avansa din FMJ.
Obligă pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare ocazionate cu soluționarea cauzei în recurs la câte 500 lei fiecare, din care câte 300 lei reprezentând onorariu apărător oficiu.
Definitivă.
Pronuntata in sedinta publica din 20 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
DP | S. | S. | , V. | G. |
GREFIER
DS
Red. D.P./M.N.
5 ex./_
Jud.fond.-O. C.
← Decizia penală nr. 1042/2013. Tâlhărie | Decizia penală nr. 831/2013. Tâlhărie → |
---|