Decizia penală nr. 121/24. Mentinere arest preventiv

ROMÂNIA 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._ /a1

DECIZIA PENA LĂ NR. 121 /R Ședința publică din 24 mai 2013

Instanța constituită din: PREȘEDINTE: Alb C. Violeta - judecător

JUDECĂTORI: S. L. R. M.

B. C.

GREFIER: M. Eva

MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin procuror: B. I. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpații P. A. S. , fiul lui M. I. și Ana, născut la data de_ în B. M., județul M., CNP

1. arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla și M. T. A. , fiul lui C. V. A. și K. C., născut la data de_, CNP 1., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla împotriva încheierii penale din 21 mai 2013 a Judecătoriei B. M. pronunțată în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul-inculpat

P. A. S., în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul ales, avocat B.

E., recurentul-inculpat M. T. A., în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul ales, av.C. O., lipsă fiind apărătorul ales, av.B. I. .

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că s-a depus la dosar o cerere de lăsare a cauzei la a doua strigare, în jurul orelor 14-14,30 formulată de apărătorul ales al recurentului- inculpat, av.B. I. prin care arată că la orele 12:45 participă la căsătoria fiicei sale.

Instanța pune în discuție cererea apărătorului ales.

Dl.avocat C. O. solicită încuviințarea cererii, deoarece recurentul- inculpat insistă în prezența d-lui av.B. I. la soluționarea recursului.

Dl.avocat B. E. este de acord cu admiterea cererii. Reprezentantul parchetului este de acord cu admiterea cererii.

Instanța lasă cauza la a doua strigare, la orele 14.

La a doua strigare a cauzei se prezintă recurentul-inculpat P. A. S.

, în stare de arest preventiv, asistat de apărătorul ales, avocat B. E., recurentul-inculpat M. T. A., în stare de arest preventiv, asistat de apărătorii aleși, av.C. O. și av.B. I. .

Dl.avocat B. E. depune la dosar împuternicirea avocațială.

Nefiind chestiuni prealabile dezbaterii recursurilor, instanța dă cuvântul asupra acestora.

Apărătorul ales al recurentului-inculpat M. T. A., av.B. I. solicită în baza art. 38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și rejudecând, în principal, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu una din măsurile prev.de art. 145 sau 1451 Cod procedură penală, respectiv obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara. A depus la dosar motivele de recurs și anexe. La prima instanță, după luarea concluziilor procurorului și a apărătorilor, instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpaților constatând că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, însă nu s-au discutat în contradictoriu cererile subsidiare formulate, procurorul punând concluzii doar pe menținerea arestării preventive, iar respingerea cererilor nu a fost motivată. Face trimitere la cauzele Gerard Bernard contra Franței, Dktaras contra Lituaniei, Gosselin contra Franței, Carmanovici contra României, Bouchet contra Franței dând citire din motivele de recurs. Raportat la aspectele invocate este evident că hotărârea atacată este nelegală. Menținerea măsurii arestării preventive trebuie

argumentată, însă judecătorul fondului și-a format convingerea că inculpatul

M. este vinovat pentru că nu a recunoscut săvârșirea faptei așa cum trebuie.

Apărătorul ales al inculpatului M. T. A., av.C. O., susține concluziile formulate de colegul său, solicitând admiterea recursului casarea încheierii atacate și rejudecând, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive constatând că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării acesteia, iar altele noi nu au apărut. Ne-am învârtit într-un cerc raportat la susținerile parchetului că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică și odată lăsat în libertate ar putea influența buna desfășurare a procesului penal. Apreciază că acesta nu a făcut un asemenea lucru și nici nu va face, pentru a susține așa ceva trebuie dovezi, nu este suficient a se bănui că ar putea influența buna desfășurare a procesului penal. In această cauză avem o singură parte vătămată și se întreabă de ce nu au apărut și altele din moment ce s-a vorbit de cămătărie? Inculpatul a recunoscut faptul că l-a înjurat și amenințat pe partea vătămată, însă nu l-a șantajat. Nerecunoașterea perfectă a infracțiunii nu conferă dreptul instanței de a menține măsura arestării preventive. Apreciază că dacă în cauză s-ar fi administrat toate probele, inculpatul nu compărea în fața instanței. Pericolul concret pentru ordinea publică trebuie apreciat prin prisma persoanei inculpatului care este de trei ori

campion republican la rugby, a terminat o facultate, este în anul doi la masterat și are un comportament adecvat. Există garanția că nu va face "nici un pas greșit";.

Apărătorul ales al inculpatului P. A. S., av.B. E. solicită în baza art. 38515 pct.2 lit.c C.pr.pen. admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate cu consecința trimiterii spre rejudecare primei instanței, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea încheierii și rejudecând, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive deoarece temeiurile acesteia nu mai subzistă. Urmărirea penală este finalizată, instanța de fond a fost sesizată prin rechizitoriu. Corecția aplicată inculpatului este suficientă pentru ca acesta să nu se mai gândească vreodată să săvârșească o infracțiune sau să influențeze

buna desfășurare a procesului penal. Achiesează la concluziile formulate de colegii săi. Pericolul concret pentru ordinea publică nu subzistă. In ceea ce-l privește pe inculpatul pe care-l apară solicită instanței a avea în vedere faptul că acesta nu l-a amenințat niciodată pe partea vătămată, aspect recunoscut chiar de aceasta în declarația dată.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați deoarece prima instanță corect a menținut măsura arestării preventive a acestora, fiind incidente temeiurile care au determinat luarea ei. In cauză, se contestă probele, precum și existența infracțiunii pentru care au fost trimiși inculpații în judecată, însă apreciază că apărarea trebuie să facă dovada celor susținute. Pentru a nu se perturba buna desfășurare a procesului penal, temeiul avut în vedere de prima instanța este justificat. I se pare grav faptul că s-au făcut presiuni în vedere obținerii unei dobânzi, iar pentru că partea vătămată nu a putut să dea o asemenea dobândă s-a ajuns la comiterea unei infracțiuni atât de grave. Raportat la momentul procesual apreciază că se impune respingerea recursurilor, menținerea măsurii arestării preventive întrucât urmează a se administra probe și a se stabili adevărul. Apărarea poate să vină cu orice probe pentru a demonstra realitatea celor susținute, însă acestea pot avea relevanță sub aspectul circumstanțierii. Nu are relevanță ce fel de persoană este partea vătămată. Consideră că, deocamdată, este necesară menținerea măsurii arestării preventive luată față de cei doi inculpați.

Dl.avocat C. O., în replică, consideră că din punctul de vedere al d-lui procuror inculpații sunt vinovați, dar nu a venit cu argumente în sensul că vreunul din ei ar fi influențat în vreun fel bunul mers al anchetei. Inculpații au interesul să iasă din încurcătură, iar în cauză s-au administrat probe fără să se țină seama de apărările inculpaților.

Recurentul-inculpat P. A. S., la ultimul cuvânt, arată că nu l-a amenințat pe partea vătămată, solicită să fie judecat în stare de libertate.

Recurentul-inculpat M. T. A., la ultimul cuvânt, arată că singurul său gând este cum să nu mai prezinte pericol public. Solicită să fie judecat în stare de libertate urmând să respecte toate obligațiile ce-i vor fi impuse de instanță.

Instanța, reține cauza în pronunțare.

T.

Prin încheierea pronunțată la data de 21 mai 2013 în dosarul nr. _

, Judecătoria Baia Mare a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive luată față de inculpații P. A. S. și M. T.

A., constatând că temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri subzistă în continuare, motiv pentru care s-a menținut starea de arest preventiv luată față de acești inculpați pentru următoarele 60 de zile.

Pentru a pronunța această încheiere prima instanță, analizând măsura preventivă dispusă față de inculpați a constatat că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale incidente, fiind temeinică și legală.

Astfel, probele administrate până în prezent au condus la ideea că inculpații ar fi autorii infracțiunii pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, în acest sens fiind avute în vedere: plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, înregistrările audio-video a convorbirilor și discuțiilor purtate de către cei doi inculpați cu partea vătămată, redate în procesele-verbale și anexate în copie la dosar, notele de supraveghere operativă a întâlnirilor care au avut loc între inculpați și partea vătămată, înregistrările foto-video a întâlnirilor care sunt stocate pe suporți optici, procesele-verbale întocmite cu ocazia prezentării pentru recunoaștere din album foto a inculpaților de către martora M. și planșele foto anexă, procesul-verbal de interpretare a listingului convorbirilor telefonice purtate de către inculpați cu partea vătămată stocate pe suport optic, raportul de evaluare psihologică a părții vătămate, declarațiile inculpaților.

Din acestea a reieșit că, în perioada decembrie 2012-aprilie 2013, inculpații au conlucrat, iar sub pretextul recuperării unei creanțe inexistente, dar cu toate acestea producătoare de dobânzi exorbitante (numai prin voința exclusivă a inculpaților), au exercitat în mod implicit sau explicit acte de amenințare la adresa părții vătămate și a familiei acesteia, care au fost însoțite ori urmate de activități concrete (apelări telefonice repetate către partea vătămată, solicitări de întâlniri repetate cu partea vătămată, căutarea la domiciliu a părții vătămate, căutarea soției părții vătămate la locul de muncă), activități ilicite menite să inducă și să întrețină o permanentă stare de temere pentru partea vătămată și familia acesteia, conducând finalmente la o presiuni psihică insuportabilă, în scopul obținerii în mod injust și permanent a unor sume de bani necuvenite de la partea vătămată.

Pericolul concret pentru ordinea publică trebuie analizat în legătură cu gradul de pericol social extrem de ridicat al infracțiunii pentru care sunt cercetați inculpații coroborat cu modalitatea concretă de săvârșire a faptelor.

In ceea ce privește gravitatea infracțiunii, aceasta rezidă din împrejurarea că infracțiunea de șantaj, dincolo de limitele de pedeapsă

prevăzute de lege, respectiv de la 6 luni la 5 ani, este prevăzută ca o faptă gravă, în Legea nr. 39/2003.

Referitor la modalitatea concretă de săvârșire a faptei, prima instanță a reținut că aceasta se presupune a fi fost comisă în formă continuată, prin exercitarea de amenințări asupra persoanei vătămate, după o planificare minuțioasă și metodică a actelor ilicite, inclusiv prin luarea unor măsuri de protejare împotriva unor activități de identificare și probare a faptei penale.

S-a reținut că, ceea ce-i caracterizează pe inculpați sub aspectul periculozității, este și împrejurarea că aceștia nu au recunoscut săvârșirea faptei, aspect susceptibil să expună dintr-o anumită perspectivă partea vătămată și martorii, care nu au fost audiați în fața instanței și care ar putea fi influențați dacă inculpații ar fi cercetați în stare de libertate, periclitând astfel activitatea de administrare a probelor în faza de cercetare judecătorească, ceea ce ar duce la îngreunarea aflării adevărului judiciar.

Deși inculpații nu au antecedente penale, chiar Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite că prin gravitatea lor deosebită și prin reacția publicului la săvârșirea lor, anumite infracțiuni pot suscita o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie cel puțin pentru o perioadă de timp. Și din acest punct de vedere nu se poate susține că inculpații au depășit o detenție provizorie apreciată ca fiind rezonabilă, ceea ce să determine punerea lor în libertate având în vedere faptul că aceștia au fost arestați preventiv începând cu data de_ .

Față de aceste împrejurări, instanța a apreciat că punerea inculpaților în libertate la acest moment ar crea pericol pentru ordinea publică, iar din datele existente la dosarul cauzei instanța a considerat că se justifică presupunerea rezonabilă că asemenea fapte ar putea fi săvârșite și în viitor.

Având în vedere că de la data luării măsurii preventive și până la data sesizării instanței nu au apărut temeiuri noi care să justifice punerea în libertate a inculpaților, constatând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, prima instanța a dispus menținerea măsurii arestării preventive, dispunându-se judecarea inculpaților în stare de arest preventiv.

Pe cale de consecință, raportat la activitatea infracțională pentru care sunt cercetați inculpații, prima instanță a apreciat că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, motiv pentru care a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpați prin apărători, precum și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara formulată de inculpați, prin apărători, menținând măsura arestării preventive pentru următoarele 60 de zile față de ambii inculpați.

Împotriva încheierii au declarat recurs inculpații P. A. S. și M.

T. A. , ambii solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a încheierii penale din_ și, în rejudecare, să se dispună revocarea măsurii arestării preventive, în principal, și în subsidiar, dacă se va aprecia că subzistă

necesitatea menținerii unor măsuri preventive, luarea uneia dintre măsurile prevăzute de art. 145 sau art.1451 Cod procedură penală, obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara.

In motivarea recursului, inculpatul M. T. A., prin apărător, a arătat faptul că încheierea atacată este nelegală și netemeinică. Hotărârea este nelegală pentru nemotivarea menținerii măsurii arestării preventive, în principal, și motivarea neconformă cu principiile de drept și practica CEDO. In acest sens s-a făcut trimitere la hotărârea Gerard Bernard contra Franței din_, jurisprudența națională și internațională referitoare la art. 6 paragraf 2 din CEDO (Hotărârea Daktaras contra Lituaniei nr. 42095/1998, Hotărârea Leutscher contra Olandei din_ . Pronunțându-se cu privire la o eventuală menținere instanța trebuie să aprecieze sumar datele disponibile pentru a determina dacă bănuielile de care este acuzat au consistență. Nu se pot asimila bănuielile cu o constatare a culpabilității, de aceea hotărârile trebuie să constate "motive plauzibile pentru o bănuială legitimă și nu să constate vinovăția celui privat de libertate";. Arestarea preventivă a inculpatului s-a dispus potrivit lit.f a art. 148 C.pr.pen. motivându-se: "manoperele infracționale";, "îndrăzneala și determinarea";, "planificarea minuțioasă și metodică a actelor ilicite";, "măsurile de protejare a unor activități";,

"nerecunoașterea faptei";, "posibilitatea periclitării activității de administrare a probelor și de aflare a adevărului judiciar";, "proliferarea alarmantă a unor astfel de activități de extorcare de bani";, "violența psihică exercitată este de natură a crea posibilitatea unor reacții necontrolate a părții vătămate";. Cu privire la riscul presiunii asupra martorilor și părții vătămate CEDO a statuat constant că acesta trebuie evaluat în concret. Influențarea subiecților procesuali trebuie să se sprijine pe date reale și nu pe bănuieli extrase din interferențele pe care cauza le-ar avea asupra persoanelor implicate. Motivarea neînceperii cercetării judecătorești nu are acoperire în lege, dar nici în practica judiciară deoarece "starea probelor"; poate justifica detenția inițială dar nu poate justifica menținerea ei. In ceea ce privește măsura interdicției prevăzută de art. 145 sau 145 ind.1 C. pr. pen., acestea nu au fost discutate în contradictoriu, procurorul punând concluzii numai pe menținerea arestării preventive, iar respingerea cererilor nu a fost motivată.

Examinând recursurile declarate în baza motivelor invocate și din oficiu, tribunalul constată următoarele:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare nr. 1717/P/2013 au fost trimiși în judecată inculpații P. A. S. și M. T. A. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată prev.de art. 194 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal reținându-se în sarcina acestora că, în perioada decembrie 2012 - aprilie 2013, sub pretextul recuperării unei creanțe inexistente dar cu toate acestea producătoare de dobânzi exorbitante (numai prin voința exclusivă a inculpaților), au exercitat în mod implicit sau explicit acte de amenințare la

adresa părții vătămate și a familiei acesteia, care au fost însoțite ori urmate de activități concrete (apelări telefonice repetate către partea vătămată, solicitări de întâlniri repetate cu partea vătămată, căutarea la domiciliu a părții vătămate, căutarea soției la locul de muncă), activități ilicite menite să inducă și să întrețină o permanentă stare de temere pentru partea vătămată și familia acesteia, conducând finalmente la o presiune psihică insuportabilă, în scopul obținerii în mod injust și permanent a unor sume de bani necuvenite de la partea vătămată.

Cu privire la motivele invocate de inculpatul M. T. A. privind nemotivarea hotărârii instanței de fond, instanța de recurs nu poate primi o asemenea apărare, întrucât hotărârea pronunțată îndeplinește toate cerințele de redactare a acesteia. Mai mult, este adevărat că dreptul la un proces echitabil presupune, în principiu, și motivarea hotărârilor. Justițiabilii trebuie să se convingă că s-a făcut dreptate și că judecătorul a examinat probele administrate. In plus, enunțarea problemelor de drept și de fapt pe care judecătorul și-a întemeiat-o, trebuie să-i permită justițiabilului să aprecieze șansele de succes ale unui recurs. Acest drept nu este unul însă, absolut. Astfel, judecătorul nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți. Argumentele decisive pentru soluționarea cauzei vor trebui totuși să-și găsească repetarea în hotărâre, obligație pe care instanța de fond care s-a pronunțat în această speță, și-a îndeplinit-o.

În ceea ce privește obiectul dosarului, la înregistrarea acestuia la instanță, Judecătoria Baia Mare, în mod corect, a procedat la verificarea din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii, din perspectiva aplicării dispozițiilor art. 3001 raportat la art. 160 Cod procedură penală. Articolul 5 paragraf 4 al Convenției dă dreptul persoanelor lipsite de libertate să ceară și să obțină reexaminarea periodică a condițiilor procedurale și de fond care sunt esențiale pentru conformitatea cu Convenția a măsurilor luate la adresa lor. Această

înseamnă că instanța competentă trebuie să examineze nu numai conformitatea cu dispozițiile procedurale ale dreptului intern, ci și caracterul plauzibil al bănuielilor care au condus la luarea măsurii privative de libertate, precum și legitimitatea scopului urmărit de măsura luată. Articolul 5 paragraf 4 nu garantează nici un drept la o cale de atac împotriva deciziei de luare a măsurii sau de prelungire a acesteia însă, garantează cel puțin un grad de jurisdicție reprezentat de o instanță independentă.

În considerarea acestor prevederi și, evident, în aplicarea dispozițiilor legale din dreptul intern la care s-a făcut referire anterior, instanța reține că, dacă se constată că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, se dispune prin încheiere motivată revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. In caz contrar, însă, dacă instanța constată că temeiurile arestării inițiale s-au schimbat, menținerea măsurii arestării preventive nu mai este necesară față de scopurile urmărite prin

privarea de libertate sau că măsura preventivă nu este proporțională cu scopurile urmărite, poate dispune înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara. În prezenta cauză, instanța de recurs se va orienta spre o altă măsură, neprivativă de libertate, cea a obligării de a nu părăsi localitatea, apreciind că scopul bunei desfășurări a procesului penal poate fi atins și printr-o asemenea măsură.

Mai mult, la motivarea deciziei dată în recurs, decizie prin care a fost soluționată calea de atac promovată de inculpați privind menținerea lor în stare de arest preventiv de către instanța de fond, tribunalul constată că nu poate face abstracție de soluția pronunțată în dosarul vizând cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul M. T. A. . In situația în care, prin decizia penală nr. 120/R/_ pronunțată în dosarul nr._ al T. ui

M., inculpatul M. T. A. a fost pus în libertate provizorie, se impune a i se aplica un tratament juridic egal și inculpatului P. A. S. .

Pe cale de consecință, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală T. admite recursul declarat de inculpatul P. A. S. împotriva încheierii penale din 21 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, pe care o casează în parte și, rejudecând cauza, în temeiul art. 139 Cod procedură penală dispune înlocuirea măsurii preventive a arestării dispusă față de acest inculpat cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi

localitatea B. M., prevăzută de art. 145 Cod procedură penală.

În sarcina inculpatului P. A. S. se instituie obligațiile menționate în dispozitiv și i se atrage atenția asupra că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor de mai sus, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

În ceea ce îl privește pe inculpatul M. T. A., T. respinge recursul acestuia ca rămas fără obiect, dată fiind aceeași soluție, de admitere a cererii de liberare condiționată pe cauțiune.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul- inculpat M. T. A. la plata de cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar potrivit art. 192 alin. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

În temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală admite recursul declarat de inculpatul P. A. S. împotriva încheierii penale din 21 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, pe care o casează în parte și, rejudecând cauza:

În temeiul art. 139 Cod procedură penală dispune înlocuirea măsurii preventive a arestării dispusă față de inculpatul P. A. S. (C.N.P. 1.

, fiul lui M. I. și Ana, născut la data de_ în B. M., județul M., domiciliat în B. M., Bd. Traian nr. 30/31, județul M., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla) cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea B. M., prevăzută de art. 145 Cod procedură penală.

În baza art. 145 alin. 11 și art. 145 alin. 12 Cod procedură penală, pe

durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, impune inculpatului P. A.

  1. să respecte următoarele obligații:

    1. să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

    2. să se prezinte la Poliția B. M. conform programului de supraveghere stabilit de către aceasta, sau ori de câte ori este chemat;

    3. să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

    4. să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

    5. să nu se apropie de partea vătămată M. M. I. și martorii din prezenta cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului P. A. S. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 34/U din 25 aprilie 2013 emis de Judecătoria Baia Mare, dacă nu este arestat în altă cauză.

Atrage atenția inculpatului P. A. S. că în caz de încălcare cu rea- credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor de mai sus, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Respinge ca rămas fără obiect recursul declarat de inculpatul M. T.

A. (C.N.P. 1., fiul lui C. V. A. și Crista C., născut la data de_ în B. M., județul M., domiciliat în B. M., Bd. Republicii nr. 37/16, județul M. și fără forme legale în B. M., str. C. nr. 10/A, județul M. ) împotriva încheierii penale din 21 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ .

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul- inculpat M. T. A. la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar potrivit art. 192 alin. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24 mai 2013, ora 1525.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER,

Alb C. Violeta S. L. R.

M. B. C.

Eva M.

Red.S.L.R.M../T-red.E.M._ /3 ex.

J. ecător la fond: M. C. S.

Proces-verbal încheiat azi _

Prin încheierea penală din data de_ s-a admis sesizarea din oficiu a instanței privind eroarea strecurată în cuprinsul minutei și dispozitivului deciziei penale nr. 121/R/_ pronunțată în dosarul nr._ /a1 și s-a dispus îndreptarea minutei și dispozitivului deciziei în sensul că la pag.1 în loc de "dosar nr._ "; se va trece "Dosar nr. _

/a1";.

G. ier

Tribunalul Maramureș Cod operator - 2618 Secția Penală Minută

Dosar nr._ Decizia penală nr. 121/R/_ DECIDE:

În temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală admite recursul declarat de inculpatul P. A. S. împotriva încheierii penale din 21 mai

2013, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._, pe care o casează în parte și, rejudecând cauza:

În temeiul art. 139 Cod procedură penală dispune înlocuirea măsurii preventive a arestării dispusă față de inculpatul P. A. S. (C.N.P. 1.

, fiul lui M. I. și Ana, născut la data de_ în B. M., județul M., domiciliat în B. M., Bd. Traian nr. 30/31, județul M., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla) cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea B. M., prevăzută de art. 145 Cod procedură penală.

În baza art. 145 alin. 11 și art. 145 alin. 12 Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, impune inculpatului P. A.

  1. să respecte următoarele obligații:

    1. să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

    2. să se prezinte la Poliția B. M. conform programului de supraveghere stabilit de către aceasta, sau ori de câte ori este chemat;

    3. să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

    4. să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

    5. să nu se apropie de partea vătămată M. M. I. și martorii din prezenta cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului P. A. S. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 34/U din 25 aprilie 2013 emis de Judecătoria Baia Mare, dacă nu este arestat în altă cauză.

Atrage atenția inculpatului P. A. S. că în caz de încălcare cu rea- credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor de mai sus, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive.

Respinge ca rămas fără obiect recursul declarat de inculpatul M. T.

A. (C.N.P. 1., fiul lui C. V. A. și Crista C., născut la data de_ în B. M., județul M., domiciliat în B. M., Bd. Republicii nr. 37/16, județul M. și fără forme legale în B. M., str. C. nr. 10/A, județul M. ) împotriva încheierii penale din 21 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ .

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă recurentul- inculpat M. T. A. la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, iar potrivit art. 192 alin. 3 Cod procedură penală restul cheltuielilor judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24 mai 2013, ora 1525.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

Tribunalul Maramureș Cod operator - 2618 Secția Penală Copie - Minută

s.s. indescifrabil s.s. indescifrabil s.s. indescifrabil pt. conformitate

ROMÂNIA Cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Secția penală

Dosar nr._ /a1 din 24 mai 2013

Către

POLIȚIA MUNICIPIULUI B. M.

județul M.

Alăturat prezentei, vă trimitem copia dispozitivului deciziei penale nr. 121/R/_ , pronunțată în dosarul cu numărul mai sus indicat, prin care s-a admis recursul declarat de inculpatul P. A. S. împotriva încheierii penale din 21 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr.

_ și s-a dispus, în temeiul art. 139 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii preventive a arestării dispusă față de inculpatul P. A. S. (C.N.P. 1., fiul lui M. I. și Ana, născut la data de_ în B. M., județul M., domiciliat în B. M., Bd. Traian nr. 30/31, județul M., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla) cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea B. M. , prevăzută de art. 145 Cod procedură penală.

De asemenea, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P.

A. S. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 34/U din 25 aprilie 2013 emis de Judecătoria Baia Mare, dacă nu este arestat în altă cauză.

Facem precizarea că prezenta hotărâre este definitivă.

PREȘEDINTE

GREFIER

Alb C. Violeta

M.

Eva

ROMÂNIA Cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Secția penală

Dosar nr._ /a1 din 24 mai 2013

Către

INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL J. EȚULUI M.

Alăturat prezentei, vă trimitem copia dispozitivului deciziei penale nr. 121/R/_ , pronunțată în dosarul cu numărul mai sus indicat, prin care s-a admis recursul declarat de inculpatul P. A. S. împotriva încheierii penale din 21 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ și s-a dispus, în temeiul art. 139 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii preventive a arestării dispusă față de inculpatul P. A. S. (C.N.P. 1., fiul lui M. I. și Ana, născut la data de_ în B. M., județul M., domiciliat în B. M., Bd. Traian nr. 30/31, județul M. ,

arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla) cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea B. M. , prevăzută de art. 145 Cod procedură penală.

INSPECTORATUL J. EȚEAN DE JA. RMI M.

SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR J. EȚEAN PENTRU EVIDENȚA PERSOANELOR M.

- SERVICIUL PAȘAPOARTE -

Alăturat prezentei, vă trimitem copia dispozitivului deciziei penale nr. 121/R/_ , pronunțată în dosarul cu numărul mai sus indicat, prin care s-a admis recursul declarat de inculpatul P. A. S. împotriva încheierii penale din 21 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ și s-a dispus, în temeiul art. 139 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii preventive a arestării dispusă față de inculpatul P. A. S.

(C.N.P. 1., fiul lui M. I. și Ana, născut la data de_ în B. M., județul M., domiciliat în B. M., Bd. Traian nr. 30/31, județul M., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla) cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea B. M. , prevăzută de art. 145 Cod procedură penală.

De asemenea, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P.

A. S. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 34/U din 25 aprilie 2013 emis de Judecătoria Baia Mare, dacă nu este arestat în altă cauză.

Facem precizarea că prezenta hotărâre este definitivă.

PREȘEDINTE

GREFIER

Alb C. Violeta

M.

Eva

ROMÂNIA Cod operator - 2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Secția penală

Dosar nr._ /a1 din 24 mai 2013

Către

DIRECȚIA GE. RALĂ DE PAȘAPOARTE BUCUREȘTI

Alăturat prezentei, vă trimitem copia dispozitivului deciziei penale nr. 121/R/_ , pronunțată în dosarul cu numărul mai sus indicat, prin care s-a admis recursul declarat de inculpatul P. A. S. împotriva încheierii penale din 21 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ și s-a dispus, în temeiul art. 139 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii preventive a arestării dispusă față de inculpatul P. A. S. (C.N.P. 1., fiul lui M. I. și Ana, născut la data de_ în B. M., județul M., domiciliat în B. M., Bd. Traian nr. 30/31, județul M., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla) cu măsura preventivă a

obligării de a nu părăsi localitatea B. M. , prevăzută de art. 145 Cod procedură penală.

INSPECTORATUL GE. RAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ

București

PENITENCIARUL GHERLA

Alăturat prezentei, vă trimitem copia dispozitivului deciziei penale nr. 121/R/_ , pronunțată în dosarul cu numărul mai sus indicat, prin care s-a admis recursul declarat de inculpatul P. A. S. împotriva încheierii penale din 21 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr._ și s-a dispus, în temeiul art. 139 Cod procedură penală, înlocuirea măsurii preventive a arestării dispusă față de inculpatul P. A. S. (C.N.P. 1., fiul lui M. I. și Ana, născut la data de_ în B. M., județul M., domiciliat în B. M., Bd. Traian nr. 30/31, județul M., arestat preventiv, aflat la Penitenciarul Gherla) cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea B. M. , prevăzută de art. 145 Cod procedură penală.

De asemenea, s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului P.

  1. S. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 34/U din 25 aprilie 2013 emis de Judecătoria Baia Mare, dacă nu este arestat în altă cauză.

    Facem precizarea că prezenta hotărâre este definitivă.

    PREȘEDINTE

    GREFIER

    Alb C. Violeta

    M.

    Eva

    ROMÂNIA Cod operator - 2618

    TRIBUNALUL MARAMUREȘ

    Secția penală

    Dosar nr._ /a1 din 27 mai 2013

    Către

    POLIȚIA MUNICIPIULUI B. M.

  2. M., județul M.

Revenim la adresa acestei instanțe și alăturat prezentei vă trimitem copia deciziei penale nr. 121/R din 24 mai 2013, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, privind pe recurenții-inculpați P. A. S. , fiul lui M. I. și Ana, născut la data de_ în B. M., județul M., CNP 1. domiciliat în

B. M., B., nr. 30/31, județul M. și M. T. A. , fiul lui C. V. A. și K. C., născut la data de_, CNP 1., domiciliat în B. M., B. nr. 37/16, județul M. și fără forme legale în B. M., str. C., nr.10/A, județul M., precum și copia încheierii penale din_ prin care s-a dispus îndreptarea minutei și dispozitivului deciziei penale nr. 121/R din 24 mai 2013 pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus.

PREȘEDINTE GREFIER

Alb C. Violeta M. Eva

ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ Cod operator - 2618

SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR PENTRU EVIDENȚA ȘI ELIBERAREA PAȘAPOARTELOR SIMPLE AL J. EȚULUI M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 121/24. Mentinere arest preventiv