Decizia penală nr. 1214/2013. Furt calificat
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1214/R/2013
Ședința publică din 25 septembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: SS, judecător
JUDECĂTORI: V. G.
DP
G.: DS
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul M. G. O.
, împotriva sentinței penale nr.1868 din 08 august 2013 a Judecătoriei B. M., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g, i Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Handra O., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile civile E. Z., P. M. și S. C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul arată că-și menține recursul promovat și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună reducerea pedepsei aplicate inculpatului, ca urmare a reținerii dispozițiilor art.320/1 C.pr.pen. La instanța de fond, dosarul s-a judecat în baza art.320/1 C.pr.pen., deoarece inculpatul a recunoscut toate faptele pentru care a fost trimis în judecată, o pedeapsă în cuantum mai redus fiind suficientă pentru a se realiza scopul prev.de art.52 C.pen. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, apreciind că pedeapsa aplicată este pe măsura gravității faptelor comise.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită reducerea pedepsei aplicate.
C U R T E A
Asupra recursului declarat în cauză,
Analizând actele și lucrările dosarului nr._, înregistrat la Curtea de Apel C. în data de 25 septembrie 2013, instanța constată că prin Sentința penală nr. 1863 din_, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în același dosar, s-a dispus condamnarea inculpaților:
M. G. O. , născut la data de_ în Bistrița, județul Bistrița Năsăud, fiul lui natural și M. G., CNP 1., cetățean român, studii 5 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, domiciliat în B. M., str. Hija nr. 22A, județul Maramureș și fără forme legale în B. M., str. H., nr.46A/108, jud.
Maramureș, recidivist, arestat în altă cauză în Penitenciarul Gherla, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 37 lit. a Cod penal și art. 3201Cod de procedură penală la pedeapsa de 4 ani închisoare.
S-a descontopit pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1337/_ a J. ecătorie B. M. definitivă prin Decizia penală nr. 990/R/_ a Curții de Apel C. în componentele de 4 ani închisoare, 3 ani închisoare și 1 an închisoare ca urmare a revocării suspendării condiționate a aceste pedepse, aplicată prin Sentința penală nr. 1513/_ a Judecătoriei B.
definitivă la data de_ .
În baza art. 36 alin.1, raportat la art.33 lit. a Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal, au fost contopite pedepsele de 4 ani închisoare ( 2 fapte) și 3 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
În baza art. 83 Cod penal, s-a cumulat pedeapsa de 4 ani închisoare cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1513/_ a Judecătoriei B. M., definitivă la data de_, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare.
Cu consecințele prev. de art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal.
În baza art. 36 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare perioada executată de la_, la zi.
S-a anulat mandatul de executare emis în baza Sentinței penale nr. 1337/_ a J. ecătorie B. M. și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei hotărâri.
M. G. I. , născut la data de_, în Satu M., județul Satu M.
, fiul lui G. și I., CNP 1., cetățean român, studii 5 clase, fără ocupație, domiciliat în com. P., nr.333, județul Satu M. și fără forme legale în B. M., str. H., nr.46A/106, jud. Maramureș, arestat în altă cauză în Penitenciarul Gherla, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 3201Cod de procedură penală la pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-a descontopit pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1337/_ a J. ecătorie B. M. definitivă prin Decizia penală nr. 990/R/_ a Curții de Apel C. în componentele de 4 ani închisoare și 3 ani închisoare.
În baza art. 36 alin.1, raportat la art.33 lit. a Cod penal, art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele de 4 ani închisoare și 3 ani închisoare ( 2 fapte) în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare.
Cu consecințele prev. de art. 71, 64 lit. a teza a II-a Cod penal.
În baza art. 36 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare perioada executată de la_, la zi.
S-a anulat mandatul de executare emis în baza Sentinței penale nr. 1337/_ a J. ecătorie B. M. și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei conform prezentei hotărâri.
În baza art. 14 Cod de procedură penală, raportat la art. 1357, 1370 Cod civil, inculpați au fost obligați, în solidar, la plata despăgubirilor civile astfel:
10.900 lei către partea civilă E. Z. domiciliat în B. M. bd. T. nr. 31/47, jud. Maramureș și reședința în B. S. str. Mesteacănului nr. 58/A, jud. Maramureș,
6.800 lei către partea civilă P. M. domiciliată în B. S. str.
Mesteacănului nr. 144, jud. Maramureș,
10.000 lei către partea civilă Ș. C. domiciliată în B. S. str.
Mesteacănului nr. 144, jud. Maramureș.
În baza art. 191 Cod de procedură penală, inculpații au fost obligați la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de câte 900 lei din care câte 300 de lei reprezintă onorariul pentru apărătorul din oficiu care s-a avansat din fondurile M. ui Justiției către av. Moțoc Andrada, respectiv av. Ona D. .
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 10.03-_, în jurul orei 2200, inculpații M. G. O. și M. G. I., având asupra lor rucsacul cu uneltele pentru a forța pătrunderea în imobile, s-au deplasat din orașul B. M. cu autobuzul nr. 8 până în orașul B. S. . Ajungând pe str. Mesteacănului la imobilul cu nr. 58/A, au verificat să nu fie observați de vreo persoană, dacă este lumină sau mișcare, după care au sărit gardul împrejmuitor. După ce și-au pus mănușile, cu dalta avută asupra lor, inculpații au forțat sistemul de închidere al geamului de la bucătăria imobilului și au pătruns în interiorul locuinței, de unde au sustras mai multe bunuri (aparate electrocasnice și electrice, covoare, tacâmuri, băuturi, un DVD-player, imprimantă, lenjerii de pat și altele). Bunurile sustrase le-au pus într-o valiză pe care au găsit-o în casă și în mai multe plase, după care au părăsit locul faptei deplasându-se spre stația de autobuz din zonă, unde așteptau să sosească o mașină de la firma "Galant";, pe care au comandat-o prin telefon. Au încărcat bunurile sustrase în mașină și fără să aducă la cunoștința șoferului proveniența acestora s-au deplasat la locuințele lor unde au depozitat bunurile.
Prejudiciul cauzat părții vătămate E. Z. a fost în cuantum de 17.000 lei, care a fost recuperat parțial prin restituirea bunurilor, astfel că acesta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.900 lei, reprezentând restul bunurilor sustrase și nerecuperate (fila 27 dosar instanță).
În noaptea de 13/_, în jurul orei 2200, inculpații, s-au deplasat din orașul B. M. cu autobuzul nr. 8 până în orașul B. S. . Prin același mod de operare și folosind aceleași unelte, inculpații au forțat ușa de acces și au pătruns în imobilul nr. 38A, situat pe str. Mesteacănului din orașul B. S., de unde au sustras mai multe bunuri (aparate electronice, electrice, un televizor, bijuterii din aur și argint, un modem, etc.). Bunurile sustrase le-au pus în mai multe plase din rafie pe care le-au găsit în casă, după care au părăsit locul faptei, dar nu înainte de a comanda prin telefon un taxi la șoseaua principală. Au încărcat în mașină bunurile sustrase fără să aducă la cunoștința șoferului proveniența acestora deplasându-se la locuințele lor, unde au depozitat bunurile.
Prejudiciul cauzat părții vătămate P. M. a fost în cuantum de 7000 lei, din care au fost recuperate o parte prin restituire, astfel că aceasta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 6.800 lei reprezentând restul bunurilor sustrase și nerecuperate.
În noaptea de 15/_, în jurul orei 2200, inculpații s-au deplasat din orașul B. M. cu autobuzul nr. 8 până în orașul B. S. . Prin același mod de operare și folosind aceleași unelte, inculpații au pătruns în imobilul nr. 55, situat pe str. Mesteacănului din orașul B. S., prin forțarea geamului termopan al locuinței, de unde au sustras mai multe bunuri (aparate electronice, electrocasnice, componente calculator, un televizor, două telefoane mobile marca Samsung, respectiv Iphone, un laptop, cameră foto și video, bijuterii din aur gablonțuri, etc.). Bunurile sustrase le-au pus în mai multe plase pe care le-au găsit în casă, după care au părăsit locul faptei, dar nu înainte de a comanda prin telefon o mașină de la firma "Galant";, la șoseaua principală. Au încărcat în mașină bunurile sustrase fără să aducă la cunoștința șoferului proveniența acestora deplasându-se la locuințele lor, unde au depozitat bunurile.
Prejudiciul cauzat părții vătămate Ș. C. a fost în cuantum de 10.000 lei, din care a fost recuperat doar un încărcător și un cablu USB, astfel că
aceasta s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 10.000 lei reprezentând bunurile sustrase și nerecuperate.
În noaptea de 17/_, în jurul orei 2200, inculpații, s-au deplasat pe jos din orașul B. M. până în orașul B. S. . Prin același mod de operare și
folosind aceleași unelte, inculpații au pătruns în imobilul nr. 60, situat pe str. F. din orașul B. S., respectiv prin forțarea ușii de acces a locuinței. Inculpații nu au sustras bunuri din imobil, deoarece nu au găsit bunuri de valoare, motiv pentru care au prăsit locul faptei,
Partea vătămată P. M. E. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În aceeași noapte, după ce au pătruns în imobilul situat pe str. F. nr. 60 și nu au găsit bunuri pe care să le sustragă, inculpații, s-au deplasat pe aceeași stradă la imobilul nr. 116, unde prin același mod de operare și cu aceleași unelte au forțat ușa de acces și au pătruns în interior, de unde au sustras mai multe bunuri (aparate electronice, componente calculator, 5 TV- plasme, 2 home-cinema, 2 GPS-uri, 2 laptop-uri, bijuterii din cristale Swarovski, argint, etc.). Bunurile sustrase le-au pus în diverse valize și în lenjerii de pat sustrase tot din locuință, dar nu înainte de a comanda prin telefon un taxi de la firma "Galant";, la șoseaua principală. Au încărcat în mașină bunurile sustrase în mașină și fără să aducă la cunoștința șoferului proveniența acestora, s-au deplasat la locuințele lor, unde au depozitat bunurile.
Inculpații au efectuat două transporturi, deoarece nu puteau încărca în taxi toate bunurile sustrase deodată.
Prejudiciul cauzat părții vătămate G. M. a fost în cuantum de 20.000 lei, aceasta arătând că și-a recuperat o mare parte din bunuri, iar pentru bunurile nerecuperate ( GPS-uri, o plasmă, parfumuri și băuturi alcoolice) nu a precizat valoarea acestora, arătând că nu mai are pretenții de la inculpați.
Împotriva hotărârii pronunțate de către Judecătoria Baia Mare a declarat recurs inculpatul M. G. O. , nemulțumit de cuantumul pedepsei aplicate. În opinia acestuia pedeapsa pe care urmează să o execute este prea aspră, raportat la împrejurarea că, judecata, s-a desfășurat în procedura simplificată prevăzută de art. 3201C. penal.
Recursul declarat în cauză este nefondat.
Admițând cererea formulată de inculpat prin care solicită să fie judecat prin procedura simplificată prevăzută de art. 3201C. penal, prima instanță a reținut în mod corect vinovăția acestuia, dispunând condamnarea la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
Această pedeapsă a fost judicios dozată, instanța având în vedere cele cinci acte materiale ce intră în conținutul infracțiunii de furt calificat, împrejurarea că au fost comise pe timp de noapte, prin pătrunderea în imobilele părților vătămate.
Nu în ultimul rând, s-a avut în vedere starea de recidivă postcondamnatorie, raportat la pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1513 din 20.06.202 a judecătoriei B. M., infracțiune ce face obiectul prezentului dosar fiind comisă în perioada termenului de încercare de trei ani, stabilit prin această hotărâre.
De asemenea, s-a avut în vedere că inculpatul a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de cinci ani închisoare pentru fapte concurente cu cea din prezentul dosar, prin Sentința penală nr. 1337 din_ a Judecătoriei B. M. .
Punând pedepsele în individualizarea lor și efectuând operațiunile de contopire, instanța a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani.
Prin urmare, criticile referitoare la cuantumul pedepsei sunt nefondate, în condițiile în care s-a ajuns tot la o rezultantă de 5 ani, cât avea anterior de executat.
Pentru considerentele arătate în cuprinsul acestei decizii, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. G. O. , împotriva sentinței penale nr. 1868 din 8 august 2013 a Judecătoriei B. M. .
Se va stabili onorariul apărătorului din oficiu în suma de 200 lei în favoarea avocat Handra O. din cadrul BCAJ C., sumă ce va fi avansată din fondurile M. ui Justiției
Va obliga pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. G. O. , născut la data de_ în Bistrița, județul Bistrița Năsăud, fiul lui natural și M.
G., CNP 1., deținut în Penitenciarul Gherla, arestat în alta cauză, împotriva sentinței penale nr. 1868 din 8 august 2013 a Judecătoriei B. M. .
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Handra O. .
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 600 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 septembrie 2013 .
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | G. | , | ||||||
S. | S. | V. | G. | D. | P. | D. | S. |
Red.S.S./dact V.R. 2 ex./ _
J. .fond: M. C. S.
← Decizia penală nr. 1709/2013. Furt calificat | Decizia penală nr. 1638/2013. Furt calificat → |
---|