Decizia penală nr. 836/2013. Furt calificat
Comentarii |
|
R O M A N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.836/R/2013
Ședința publică din 11 iunie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: V. V. A.
JUDECĂTORI: L. H.
GREFIER: L. C.
: I. M.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. - reprezentat prin PROCUROR -
SEBASTIAN DOBRESCU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul P. R. V., împotriva sentinței penale nr.346/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei C. N., inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art.209 alin.1 lit. g și i C.pen. cu aplic. art. 37 lit. a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul P. R. V. personal, asistat de apărător desmenat din oficiu, av.O. B., din cadrul Baroului C., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul învederează instanței că nu a avut posibilitatea să-și angajeze apărător ales astfel că este de acord cu cel desemnat din oficiu.
Apărătorul inculpatului, depune la dosar două caracterizări care să fie avute în vedere la soluționarea cauzei.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună în principal, achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 C.pr.pen., iar în subsidiar, să se dea o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante. Astfel, solicită a se avea în vedere că inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei, a avut un comportament sincer iar prejudiciul minim cauzat a fost recuperat. Cu onorar din FMJ.
Reprezentantul Parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii primei instanțe, apreciind că în mod corect prima instanță a considerat că fapta inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Mai mult, solicită a se avea în vedere că inculpatul nu este la prima abatare cu legea penală. Cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul P. R. V., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 346 din data de 19 martie 2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoria Cluj-Napoca, în baza art. 208 - 209 al. 1 lit. g și i din C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a, art. 74 lit. c, art. 76 din C.pen. a fost condamnat inculpatul P. R. -V., fiul lui M. și R., născut la data de 21 martie 1989 în C. -N., CNP 1., necăsătorit, fără copii, studii 6 clase, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Sânpaul, sat Mihăiești, nr.140, jud. C., recidivist la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 37 lit. a din C.pen. s-a constatat starea de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată în condițiile art. 86^1, 86^2 din C.pen. prin sentința penală nr. 1070/16 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la data de 4 ianuarie 2011.
În baza art. 83 al. 1 din C.pen. s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1070/16 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la data de 4 ianuarie 2011, s-a dispus executarea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare alături de pedeapsa de 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 al. 2 din C.pen. s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute la art. 64 al. 1 lit a și b din C.pen. pe perioada prevăzută de art. 71 al. 2 din C.pen.
S-a constatat că prejudiciul a fost recuperat, iar partea vătămată H. ANA cu domiciliul în C. -N., str. N., nr. 14/38, jud. C. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 191 al. 1 din C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli de judecată avansate de stat.
În baza art. 189 al. 1 din C.p.p. onorariile avocaților desemnați din oficiu d- na CIUBUS O. M. de 200 lei și d-na HOHA L. de 200 de lei au fost avansate din fondurile M. ui Justiției.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 3288/P/2012 din_ al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, jud. C. a fost trimis în judecată inculpatul P. R. -
V. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i din C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen.
În actul de sesizare al instanței s-a reținut fapta inculpatului P. R. -V.
, care în cursul termenului de încercare stabilit în urma condamnării la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată în condițiile art. 86^1, 86^2 din C.pen. prin sentința penală nr. 1070/16 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca, definitivă prin nerecurare la data de 4 ianuarie 2011, în noaptea de 26/27 martie 2012, în jurul orei 3.00 a pătruns prin efracție în curtea imobilului nelocuit situat în Sânpaul, sat. Ș., nr. 141, jud. C. de unde a sustras mai multe obiecte din fier aparținând părții vătămate H. Ana cauzând un prejudiciu de 400 de lei.
Instanța a audiat inculpatul și partea vătămată și a administrat proba testimonială.
Instanța a administrat proba testimonială și analizând actele și lucrările dosarului reține următoarele:
La data de_ partea vătămată H. ANA a sesizat organele de cercetare penală cu privire la faptul persoane necunoscute au sustras bucăți de fier (tablă, scară metalică, țevi de diferite dimensiuni, jante de
autovehicul) din grajdul anexă la imobilul nelocuit situat în Sânpaul, sat. Ș., nr. 141, jud. C. .
La aceeași dată organele de poliție au observat în spatele Centrului de Colectare a fierului vechi din satul Rădaia două persoane de sex masculin iar pe drum un atelaj cu tracțiune animală condus de către o a treia persoană. Au fost identificați inculpatul P. R. V. și martorii Oneș E. și Oneș A. M. .
Din audierea celor trei persoane a rezultat că martorul Oneș A. M. a fost solicitat de către inculpat să îl ajute să transporte o cantitate de 457 de kg de diverse obiecte din fier, pe care le avea depozitate în spatele grădinii casei sale care se învecinează cu imobilul părții vătămate. În timp ce se deplasau spre Centrul de Colectare a fierului vechi din satul Rădaia s-au întâlnit cu martorul Oneș E. care i-a însoțit pe cei doi.
La Centrul de Colectare a fierului vechi din satul Rădaia inculpatul a predat martorei SA întreaga cantitate de material feros primind suma de 407 lei. Suma de bani a fost găsită și ridicată de la inculpatul P. (fila 18 dos. UP) și predată părții vătămate (fila 19 dos. UP).
Inculpatul a recunoscut că în noaptea de 26/27 martie 2012 a pătruns într-o anexă a imobilului părții vătămate de unde a luat mai multe obiecte din fier pe care le-a depozitat în gradina locuinței sale, iar a doua zi i-a cerut ajutorul martorului Oneș A. M. pentru a transporta bunurile la un centru de colectare a fierului vechi fără să-i spună martorului că aceste bunuri au fost sustrase.
Inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată în condițiile art. 86^1, 86^2 din C.pen. prin sentința penală nr. 1070/16 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la data de 4 ianuarie 2011.
În drept, instanța a reținut că faptele inculpatului P. R. -V., care în cursul termenului de încercare stabilit în urma condamnării la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată în condițiile art. 86^1, 86^2 din C.pen. prin sentința penală nr. 1070/16 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la data de 4 ianuarie 2011, în noaptea de 26/27 martie 2012, în jurul orei 3.00 a pătruns prin efracție în curtea imobilului nelocuit situat în Sânpaul, sat. Ș., nr. 141, jud. C. de unde a sustras mai multe obiecte din fier aparținând părții văătmate H. Ana cauzând un prejudiciu de 400 de lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g și i din C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material constă în acțiunea de luare a unui bun mobil, fără consimțământul părții vătămate din posesia acesteia.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ce constituie elementul material al infracțiunii și urmarea imediată - care constă atingerea adusă patrimoniului și în producerea unei pagube părților vătămate - rezultă din modalitatea în care a fost săvârșită fapta, stabilită și dovedită conform probelor aflate la dosarul cauzei.
Sub aspectul laturii subiective, faptele au fost săvârșite cu intenție directă prevăzută de art. 19 alin. 1 pct. 1 lit. a C. pen., inculpatul a prevăzut rezultatele faptelor sale și a urmărit producerea lui, intenție care rezultă din modul de săvârșire al faptei și din propriile declarații ale inculpatului, care a recunoscut săvârșirea acesteia.
La individualizarea pedepsei, instanța a ținut seama de criteriile generale prev. art. 72 din Codul pen., a luat în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile săvârșite de către inculpat, de starea de recidivă
postcondamnatorie, referitor la împrejurarea că parcurgerea unui proces penal finalizat cu o condamnare și prezentarea periodică la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj nu l-au împiedicat pe inculpat să săvârșească fapte noi, de gradul de pericol social relativ ridicat scăzut raportat la modalitatea de săvârșire și la prejudiciul cauzat. S-a constatat disponibilitatea inculpatului de a-și crea și apoi de a profita de ocazii minime pentru a sustrage bunuri.
În baza art. 208 - 209 al. 1 lit. g și i din C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a, art. 74 lit. c, art. 76 din C.pen. a fost condamnat inculpatul P. R. -V. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În baza art. 37 lit. a din C.pen. s-a constatat starea de recidivă postcondamnatorie raportat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată în condițiile art. 86^1, 86^2 din C.pen. prin sentința penală nr. 1070/16 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la data de 4 ianuarie 2011.
În baza art. 83 al. 1 din C.pen. s-a revocat suspendarea condiționată pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată în condițiile art. 86^1, 86^2 din C.pen. prin sentința penală nr. 1070/16 decembrie 2010 pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare la data de 4 ianuarie 2011, vom dispune executarea pedepsei de 6 luni închisoare alături de pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 al. 2 din Cod pen., s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 al. 1 lit. a și b Cod pen., pe perioada și în condițiile prev. de art. 71 al. 2 din C.pen., ținând seama de gravitatea faptei care creează o incompatibilitate morală și juridică cu calitatea de alegător și de ales în cadrul autorităților publice sau în funcții elective publice, precum și cu dreptul de a ocupa o funcție care
implică exercițiul autorității de stat.
S-a constatat că prejudiciul a fost recuperat, iar partea vătămată H. ANA nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 191 al. 1 din C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată.
În temeiul art. 189 al. 1 din C.p.p., onorariile avocaților desemnați din oficiu au fost avansate din fondurile M. ui Justiției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul P. R. V. , solicitând prin apărătorul său casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună în principal, achitarea sa în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 C.pr.pen., iar în subsidiar, să se dea o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante. Astfel, solicită a se avea în vedere că a recunoscut și regretat comiterea faptei, a avut un comportament sincer iar prejudiciul minim cauzat a fost recuperat.
Analizând recursul formulat,pe baza actelor și lucrărilor dosarului,Curtea reține următoarele:
Pe baza probatoriului administrat în cauză,prima instanță a reținut o stare de fapt corectă,corespunzătoare adevărului,din care a reieșit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art.209 alin.1 lit. g și i C.pen. cu aplic. art. 37 lit. a C.pen.
De altfel,inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei,declarând că în noaptea de 26/27 martie 2012 a pătruns într-o anexă a imobilului părții vătămate de unde a luat mai multe obiecte din fier pe care le-a depozitat în gradina locuinței sale, iar a doua zi i-a cerut ajutorul martorului Oneș A. M. pentru a transporta bunurile la un centru de colectare a fierului vechi fără să-i spună martorului că aceste bunuri au fost sustrase.
Trecând apoi la sancționarea inculpatului ,instanța de fond a avut în vedere toate criteriile generale prev. de art.72 C.pen.,respectiv atât circumstanțele reale ale cauzei, cât și circumstanțele personale ale inculpatului ,respectiv gradul de pericol social relativ scăzut raportat la valoarea mică a prejudiciului cauzat părții civile,atitudinea sinceră a acestuia ,motiv pentru care a și reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante,aplicându-i o pedeapsă sub minimul special (respectiv de 6 luni închisoare),precum și starea de recidivă,instanța analizând astfel temeinic și argumentând judicios toate aspectele care au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei.
În cauză ,solicitarea de a se dispune achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.18/1 C.pen. respectiv faptei lipsindu-i gradul de pericol social al unei infracțiuni raportat la valoarea mică a prejudiciului,va fi respinsă de către instanță ,întrucât inculpatul nu se află la prima confruntare cu legea penală ,mai mult, a săvârșit infracțiunea în perioada termenului de încercare din executarea unei pedepse anterioare,beneficiind așadar anterior de clemența instanței.
De altfel,așa s-a ajuns la pedeapsa de 2 ani închisoare,pentru că instanța în mod corect a facut aplicarea art.83 C.pen. privind revocarea suspendării condiționate de care a beneficiat inculpatul din executarea pedepsei anterioare,situație în care cele două pedepse se execută alături.
Față de toate aceste aspecte,Curtea apreciază că prima instanță a realizat o judicioasă individualizare a pedepsei aplicată inculpatului,atât în ceea ce privește cuantumul acesteia cât și modalitatea de executare, neimpunându-se modificarea acestora,iar pedeapsa va fi în măsură să contribuie la reeducarea acestuia și la prevenirea săvârșirii pe viitor de noi fapte antisociale.
Prin urmare,în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Va stabili în favoarea Baroului de Avocați C. - suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul M. ui Justiției.
Va obliga pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. R. V. împotriva sentintei penale nr. 346 din 19 martie 2013 a Judecătoriei C. N. .
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
V. V. A. L. H. I. M.
GREFIER,
L. C.
Dact.I.M./Dact.S.M 3 ex./_
Jud.fond. L. M.
← Decizia penală nr. 1714/2013. Furt calificat | Decizia penală nr. 1709/2013. Furt calificat → |
---|