Decizia penală nr. 1225/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1225/R/2013
Ședința publică din data de 27 septembrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: V. C. JUDECĂTORI: C. I.
: DP GREFIER: G. I. -B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin
procuror V. GĂZDAC
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul G. D. V. împotriva sentinței penale nr.46 din 04 aprilie 2013 a Judecătoriei Beclean, inculpatul fiind trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean nr.802/P/2012 pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.37 lit. a C pen, art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.37 lit. a C pen., art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplicarea art.37 lit. a C.pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a, b C pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului - avocat Petra E. G. în substituirea av. Petra V., din cadrul Baroului Bistrița Năsăud, cu delegație la dosar și apărătorul desemnat din oficiu avocat Szatmari F. Cornel, din cadrul Baroului Cluj cu delegație avocațială la dosarul cauzei, lipsa fiind inculpatul G. D. V. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat solicită instanței să constate că mandatul său își încetează efectele întrucât s-a prezentat apărătorul ales al inculpatului. Solicită acordarea onorariului din FMJ pentru studiu dosar.
Curtea, în temeiul art. 171 alin.5 C.p.p. constată încetat de drept mandatul apărătorului desemnat din oficiu av. Szatmari F. Cornel, întrucât s-a prezentat apărătorul ales al inculpatului și încuviințează onorariul parțial.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului, solicită instanțe admiterea recursului formulat, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza să dispună achitarea inculpatului în baza disp. art.11 alin.2 lit.a C.pr.pen., rap. la art.10 lit.a C.pr.pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.89 alin.1 din OUG nr. 195/2000.
Prin sentința Judecătoriei Beclean inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza disp. art.83 C.pen. s-a revocat beneficiul suspendării condiționate stabilite prin sentința penală nr.410/2012 a Judecătoriei Bistrița, s-au cumulat
pedepsele dispunându-se în final aplicarea unei pedepse cu executare de 2 ani și 2 luni închisoare.
Solicită achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului, deoarece instanța de fond a considerat că inculpatul se face vinovat de comiterea acestei infracțiuni încercând de a se sustrage de la stabilirea
faptelor și a vinovăției.
Astfel, potrivit art.89 din OUG nr. 195/2002, constituie infracțiune părăsirea locului de către conducătorul auto implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății mai multor persoane, ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni fără încuviințarea poliției ce efectuează cercetarea locului faptei.
Prin fapta de părăsire fără drept a locului accidentului sunt puse în pericol două valori sociale, și anume, siguranța pe drumurile publice ca obiect juridic principal și activitatea organelor judiciare ca obiect juridic adiacent.
Având în vedere că inculpatul se afla sub influența băuturilor alcoolice nu se poate susține că fapta nu s-a produs ca urmare a săvârșirii unei alte infracțiuni, însă trebuie analizat dacă este îndeplinită latura obiectivă a infracțiunii atâta timp cât inculpatul era cunoscut de proprietarul mopedului accidentat, era vecin cu acesta, deplasarea până la locuința sa era doar de câțiva metri iar inculpatul s-a întors imediat după săvârșirea accidentului.
Inculpatul s-a deplasat la locuința sa neurmărind să se sustragă de la tragerea sa la răspundere, ci acesta a apreciat că lovirea mopedului cu spatele nu era atât de gravă încât să fie apreciat ca un accident de circulație. Identificarea inculpatului nu a fost o problemă întrucât acesta era cunoscut de proprietarul mopedului accidentat. Inculpatul s-a întors imediat la locul accidentului prin urmare nu a fost pusă nici un moment în pericol vreuna din valorile sociale ocrotite de disp. art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002. Față de această infracțiune sunt îndeplinite condițiile art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen. rap. la art.10 lit.a C.pr.pen. întrucât fapta nu există și prin urmare solicită achitarea inculpatului pentru această infracțiune, urmând ca față de acest aspect instanța să reconsidere pedeapsa rezultantă.
Reprezentantul M. ui P. , solicită respingerea recursului declarat de către inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de procedura recursului.
În fața primei instanțe inculpatul s-a prevalat de disp. art.3201C.pr.pen., a solicitat să fie judecat în baza procedurii simplificate și a recunoscut în întregime faptele descrise în rechizitoriul procurorului.
Fapta de părăsire a locului accidentului în materialitatea ei a avut loc, prin urmare temeiul de achitare prev. de art.10 lit.a C.pr.pen nu poate fi susținut.
Teza normei de incriminare, respectiva ultima teza a art.89 din OUG nr.195/2002 este clară și neechivocă, nimeni nu poate părăsi locul unui accident de circulație fără încuviințarea organelor de poliție care efectuează cercetarea unei fapte. Nu are relevanță juridică faptul că părțile implicate în evenimentul rutier se cunosc sau nu, probele demonstrează clar vinovăția inculpatului pentru cele trei infracțiuni reținute în sarcina sa, inclusiv pentru infracțiunea de părăsirea locului accidentului, sens în care solicită respingerea recursului ca nefondat.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 46 din 4 aprilie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Beclean a fost condamnat inculpatul G. D. V. - fiul lui Grigore și S., născ. la data de_, în loc. C., jud. BN, cetățean român, studii
8 clase, muncitor, necăsătorit, recidivist postcondamnatoriu, având CNP 1.76.04.03.06.07.74, dom. în com. Șintereag, sat C., nr. 40, jud. BN - pentru săvârșirea infracțiunilor de:
conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat prev. de art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 republ., cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod pr. penală și a art. 37 lit. "a"; Cod penal, la pedeapsa de 4 luni închisoare;
conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 mod. și compl. cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod pr. penală și a art. 37 lit. "a"; Cod penal, la pedeapsa de 10 luni închisoare;
părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație, fără încuviințarea poliției, prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 mod. și compl. cu aplic. art. 320 ind. 1 Cod pr. penală și a art. 37 lit. "a"; Cod penal, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare;
S-a constatat că infracțiunile sus menționate au fost comise în concurs real și ideal prev. de art. 33 lit. "a"; și "b"; Cod penal, respectiv în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate stabilit inculpatului pentru pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin SP nr. 410/_ a Judecătoriei Bistrița (sentință rămasă definitivă la data de_ prin nerecurare) pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 republ.
În baza disp. art. 34 lit. "b"; Cod penal, au fost contopite pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente - de 4 luni închisoare, 10 luni închisoare și 1 an și 4 luni închisoare - și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 4 luni închisoare.
În baza disp. art. 83 alin. 1 Cod penal, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate acordat inculpatului pentru pedeapsa de 10 luni închisoare sus menționată și s-a dispus executarea alăturat și în întregime a celor două pedepse - de 1 an și 4 luni închisoare, respectiv 10 luni închisoare - rezultând o pedeapsă finală de 2 ani și 2 luni închisoare, în regim de detenție.
S-a făcut aplicarea disp. art. 71 rap. la art. 64 al.1 lit. "a"; Teza II-a și lit. "b";
C. penal.
S-a stabilit în favoarea Baroului BN suma de 50 lei cu titlu de onorariu avocațial parțial (cuv. av. S. Dan), sumă ce se va plăti din fondul M.J.
A fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, cuantum din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial parțial.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, faptele inculpatului, persoană care, la data de_ cu intenție, a condus pe drumul public autovehiculul proprietate personală, cu nr. de înmatriculare_, deși permisul de conducere îi fusese anulat și în timp ce în sânge prezenta o îmbibație alcoolică de 2,30 grame la mie (proba I), respectiv 2,15 grame la mie (proba a II-a), iar după ce a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu avarierea mopedului martorului C.
V., cu știință, a părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prev. de art. 86 alin. (2), art. 87 al. 1 și art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 mod. și compl., cu aplicarea art. 37 lit. "a"; C. penal
(prezentele infracțiuni fiind comise în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate stabilit inculpatului pentru pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin SP nr. 410/_ a Judecătoriei Bistrița).
In virtutea textelor de lege anterior menționate, a disp. art. 6 pct. 2 și art. 7 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului, a disp. art. 72 Cod penal și a disp. art. 320 ind. 1 Cod pr. penală, l-a condamnat pentru infracțiunile anterior menționate la pedeapsa de 4 luni închisoare, de 10 luni închisoare, respectiv 1 an și 4 luni închisoare (la
individualizarea judiciară a pedepselor stabilite inculpatului, instanța ținând seama de criteriile generale prev. de art.72 C.p., de gradul de pericol social ridicat al faptelor comise, de limitele de pedeapsă prevăzute de textile incriminatoare, precum și de persoana inculpatului, care nu se află la prima confruntare cu legea penală, dar care a recunoscut și regretat comiterea infracțiunilor pe întreg cursul procesului penal, respectiv concluziile consemnate în referatul de evaluare întocmit acestuia - fil. 89 - 92).
Raportat la modalitatea comiterii acestora (prin acțiuni distincte - în cazul infracțiunii prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republ., respectiv aceeași acțiune ce a întrunit elementele constitutive a două fapte penale - în cazul infracțiunilor prev. de art. 86 alin. 2 și art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republ.) și la momentul comiterii acestora, va constata că infracțiunile sus menționate au fost comise în concurs real și ideal prev. de art. 33 lit. "a"; și "b"; Cod penal, respectiv în cursul termenului de încercare al suspendării condiționate stabilit inculpatului pentru pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată prin SP nr. 410/_ a Judecătoriei Bistrița (sentință rămasă definitivă la data de_ prin nerecurare) pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 87 al. 1 din OUG nr. 195/2002 republ.
În baza disp. art. 34 lit. "b"; Cod penal, s-au contopit pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente - de 4 luni închisoare, de 10 luni închisoare și de 1 an și 4 luni închisoare - și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 4 luni închisoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul G. D. V. .
În susținerea recursului a criticat sentința pe motiv că fapta de părăsire a locului accidentului, prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 nu există, pentru că din punct de vedere al incriminării nu interesează orice accident de circulație, ci doar cele de o anumită gravitate, iar latura obiectivă a infracțiunii nu s- a realizat pentru că deplasarea a avut loc doar câțiva metri până la domiciliul său, inculpatul întorcându-se la locul accidentului.
S-a concluzionat că inculpatul nu a urmărit sustragerea de la tragerea la răspunderea penală.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 3856 alin 3 Cod procedură penală, Curtea de Apel constată următoarele:
În mod temeinic prima instanță a reținut starea de fapt pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale pe care inculpatul și le-a însușit în cursul judecății (f.86), starea de fapt constând în aceea că; după ce în anul 2012 inculpatul a fost condamnat definitiv pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 87 alin 1 din OUG nr. 195/2002 la 10 luni cu suspendarea condiționată a executării pedepsei iar
permisul i-a fost anulat din luna aprilie a anului 2012 în luna octombrie a aceluiași an a condus un autoturism; astfel, în 21 octombrie 2012, în jurul orelor 17.45a condus autoturismul pe drumul comunal 21 C. comuna Șintereag, și deplasându- se cu spatele pe o distanță de 10 m., a dat peste un moped parcat pe care l-a târât 10 m. până când l-a atenționat un martor ocular; adresându-i injurii martorului, a plecat cu autoturismul parcurgând o distanță de 67 m atât pe drumul comunal, cât și pe un drum secundar, pentru a ajunge în locul său obișnuit de parcare.
Organele de poliție au intervenit iar din probele biologice recoltate s-a constatat că prezenta o alcoolemie de 2,30 gr./mie.
Contrar susținerilor recurentului fapta sa, de a pleca de la locul accidentului, astfel cum a considerat prima instanță, întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de părăsirea locului accidentului prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Potrivit textului legal, constituie infracțiune părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat intr-un accident de circulatie in urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integritătii corporale ori a sănătatii uneia sau mai multor persoane ori daca accidentul s-a produs ca urmare a unei infractiuni, fara incuviintarea politiei care efectuează cercetarea locului faptei, și se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani.
În speță, inculpatul a acroșat un moped parcat pe drumul public conducând cu o alcoolemie ce atrage calificarea faptei ca fiind infracțiune, iar o alcoolemie de 2,30 gr./mie în niciun caz nu poate fi considerată nesemnificativă; așadar, chiar dacă inculpatul nu a cauzat vătămarea corporală sau uciderea unei persoane, a cauzat un accident ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni constând în conducerea unui autovehicul cu o alcoolemie peste limita legală.
Împrejurarea că inculpatul a plecat cu autoturismul fără încuviințarea poliției, a parcurs aproximativ 67 m, apoi l-a parcat pe locul său obișnuit, care se afla în linie dreaptă la aproximativ 10 m. de locul accidentului, nu atrage concluzia că părăsirea locului accidentului nu există.
Această infracțiune are drept rațiune a incriminării nu doar identificarea autorului accidentului și asigurarea acordării primului ajutor victimelor, ci și realizarea cercetării la fața locului în condiții care să asigure aflarea adevărului tocmai prin asigurarea conservării tuturor circumstanțelor accidentului.
Susținerea că inculpatul nu a avut nici un moment intenția de a părăsi locul accidentului, dovadă că s-a întors pe jos la fața accidentului, contravine stării de fapt din care se deduce cu ușurință că intenția inculpatului a fost împiedicarea stabilirii de către organele de poliție că a condus un autovehicul fără permis, cu alcoolemie ridicată și cauzând un accident cu daune materiale.
În consecință, în mod legal prima instanță a constatat întrunirea elementelor tuturor celor trei infracțiuni, prev. de art. 86 alin. 1, art.87 alin. 2 și art.98 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
La individualizarea pedepselor de câte 4 luni închisoare, 10 luni închisoare și 1 an și 4 luni închisoare, s-au avut în vedere toate criteriile generale și speciale prev. de art. 72 Cod penal respectiv că inculpatul are 39 de ani, este muncitor și a comis faptele în recidivă postcondamnatorie prev. de art.37 alin. 1 lit. a Cod penal raportat la pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată anterior.
În mod justificat prima instanță a aplicat pedepse sub minimul special, redus ca urmare a incidenței dispozițiilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală, însă
având în vedere și împrejurarea că inculpatul a persistat în comiterea infracțiunilor la regimul circulației pe drumurile publice.
Ca atare, este justificată pedeapsa rezultantă parțială de 1 an și 4 luni închisoare la care s-a cumulat aritmetic pedeapsa anterioară de 10 luni închisoare a cărei suspendare condiționată a fost revocată, precum și pedeapsa rezultantă finală de 2 ani și 2 luni închisoare în regim de detenție.
La examinarea cauzei nu au fost constatate aspecte de nelegalitate sau netemeinicie ce pot fi luate în considerare din oficiu de către instanță.
Așa fiind, în baza dispozițiilor art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând și dispozițiile art. 189 alin. 2 Cod procedură penală
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G. D. V.
împotriva sentintei penale nr. 46 din 4 aprilie 2013 a Judecătoriei Beclean.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Szatmari F. C.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 600lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 septembrie 2013 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
V. C. C. I. DP
GREFIER
G. B. I.
Red. C.V./M.N.
2 ex./_
Jud.fond.-V. M. L.
← Decizia penală nr. 54/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe... | Decizia penală nr. 182/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe... → |
---|