Decizia penală nr. 128/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
Dosar nr. _
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 128/R/2013
Ședința publică de la 03 Aprilie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE S. T.
Judecător A. -C. Ț. Judecător I. -M. L. Grefier L. B.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către petentul-recurent C. N.
D. împotriva sentinței penale nr.212 din_ a Judecătoriei Gherla, având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentul condamnat C.
N. D., aflat în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, av.Albu Nina M., cu delegație avocațială depusă la dosar.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. Crăciunescu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, la întrebarea instanței, petentul condamnat arată că înțelege să-și retragă recursul formulat în prezenta cauză.
Față de poziția procesuală a petentului-condamnat, instanța acordă cuvântul participanților.
Reprezentanta Parchetului, având cuvântul, solicită a se lua act de poziția procesuală a condamnatului, în sensul retragerii recursului; cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Apărătorul din oficiu al condamnatului-recurent, solicită a se lua a act de retragerea recursului. Totodată, solicită acordarea onorariului avocațial din FMJ.
Condamnatul C. N. D., având ultimul cuvânt, solicită instanței a lua act de retragerea recursului formulat în prezenta cauză.
T. UL
Prin sentința penală nr.212 din_ a Judecătoriei Gherla, în baza art. 450 alin. 2 C.p.p. a fost respinsă ca prematură cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul C. N. D., fiul lui N. și D., născut la_ de sub efectul pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 167/2012 a Judecătoriei Dej.
În baza art. 450 alin. 2 C. pen. a fost fixat termen la_, dată după care cererea poate fi reexaminată.
În temeiul articolului 189 Cod procedură penală, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avocat Henter A., în sumă de 100 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului Cluj.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p. a fost obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei sentințe penale a formulat recurs condamnatul C. N. D. pe care l-a retras însă în ședința publică din data de_ .
Având în vedere dispozițiile 3854alin. 2 rap. la art. 369 C.pr.pen. potrivit cărora părțile pot retrage recursul declarat până la închiderea dezbaterilor în recurs, în temeiul
acestora, se va lua act de retragerea de către recurentul C. N. D. a recursului declarat împotriva sentinței penale nr. 212/_ a Judecătoriei Gherla, condamnatul recurent urmând a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
PENTRU ACESTE M. IVE, ÎN NUMELE LEGII DECIDE
Ia act de retragerea de către petentul C. N. D., fiul lui N. și D., născut la_, a recursului declarat împotriva sentinței penale nr.212/_ a Judecătoriei Gherla.
În baza art.189 din Codul de procedură penală stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, (av.Albu Nina
M. ) ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
În baza art.192 alin.2 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, suma ce include și onorariul apărătorului din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică,azi_ .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR | |||
S. | T. | A. | Ț. | L. M. |
GREFIER
L. B.
Red.S.T./C.B./2 ex. Jud. fond: Nicoară M.
← Decizia penală nr. 254/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 209/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|