Decizia penală nr. 1331/2013. Lovire sau alte violențe
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1331/R/2013
Ședința publică din 16 octombrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. G., judecător
JUDECĂTORI: DP
L. H.
G.: DS
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror:
DANILA SUCIU
S-au luat spre examinare - pentru pronunțare - recursurile declarate de părțile civile DS, D. I., D. D. jr., T. L. și de Parchetul de pe lângă J. ecătoria Vișeu de Sus împotriva sentinței penale nr.262 din 23 octombrie 2012 a J. ecătoriei Vișeu de Sus, privind pe inculpatul T. G., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 180 al. 2 c.pen., art. 1¹ pct. 1 din Legea 61/1991 rep. și art. 321 al. 1 c.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a și b C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02 octombrie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.262 din 23 octombrie 2012 pronunțată de J. ecătoria Vișeu de Sus în dosarul nr._, în baza art. 11 pct. 2 lit. *a* rap. la art. 10 lit. *c* C.pr.pen. s-a dispus achitarea inculpatului T. G., de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală prev. și ped. de art. 181 al. 1 C.pen. prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. și ped. de art. 180 al. 2 C.pen. precum și de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prev. și ped. de art. 1¹ pct. 1 din legea 61/1991 ( actualmente art. 2 pct. 1 din legea 61/1991) și 321 al. 1 C.pen. cu aplicarea art. 33 lit. *b*. C.pen.
În baza art. 346 al. 3 C.pr.pen. au fost respinse ca inadmisibile acțiunile civile formulate de părțile civile S. de recuperare B., S. J. *C.
O. din B. M. și DS, D. D. jr., D. I. și T. L., moștenitori ai părții civile D. D. sen., decedat în cursul procesului.
În baza art. 192 al. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că partea vătămată D.
D. a fost agresată în data de_, iar în urma agresiunii a suferit un traumatism cranio-cerebral cu fractura fronto-parietală stângă și contuzie cerebrală minoră.
Leziunile traumatice au necesitat în totalitate 25-30 zile de îngrijiri medicale. Leziunile neurologice și fractura de coloană diagnosticate ca urmare a internărilor ulterioare în perioada 2009 - 2011 cât și decesul acestuia la _
nu au legătură de cauzalitate cu traumatismul cranio-cerebral din_ fiind de natură patologică.
Pentru a se ajunge la concluziile medicale susmenționate, Comisia de avizare și control a actelor medicale din cadrul I.M.L. C. Napoca a avut în vedere Raportul de nouă expertiză medico-legală nr. 3313/VI/d/14/2011 din_ întocmit de Institutul de Medicină Legală C. Napoca și întreg dosarul cauzei incluzând Raportul de expertiză medico-legală nr. 453/_ întocmit de Serviciul Medico-Legal J. B. M. și Raportul de expertiză medico-legal nr. 231/97/_ al Cabinetului Medico-Legal Sighetu Marmației privind rezultatul autopsiei și cauza decesului ( filele 189-197).
La termenul din 26 iunie 2012 s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 180 al. 2 c.pen. în infracțiunea prev. de art. 181 al. 1 c.pen., acordându-se termen pentru pregătirea apărării conform art. 334 c.pr.penală.
Cu privire la autorul faptelor și vinovăția acestuia probele nu sunt concludente, existând o puternică îndoială față de persoana inculpatului.
Astfel, la data de_ un agent al Poliției B., consemnează declarația părții vătămate în care aceasta susține că în momentul în care a deschis ușa de la barul *Iezerul* și a pășit înăuntru, un tânăr pe care-l știe ca fiind fiul lui G. Ganguru, persoană în vârsta de până la 20 de ani, i-a pulverizat un jet de spray lacrimogen în față după care l-a lovit în zona capului cu un par. Au intervenit niște bărbați printre care și martorul Călindruți Călin. Soția sa, se oprise să dea un telefon fiicei, apoi a intrat în local, a constatat starea sa și a sunat la 112 (filele 64- 65 dos urmărire penală).
La data de_, prin avocat, depune plângere penală împotriva a 5 persoane printre care și inculpatul de față solicitând cercetarea lor pentru tentativă de omor și amenințare.
S-a motivat că în data de_ se afla în fața Hotelului Iezer, însoțit de soție și o cunoștință. La un moment dat a venit un autoturism gri din care au coborât 5 persoane fiecare având în mână câte un par. Unul l-a sprayat în ochi după care toți l-au lovit cu bâtele în zona capului, a spatelui și peste mână.
S-au indicat ca martori soția, patronul localului și clienții din incinta hotelului ( filele 1-3 dosar de urmărire penale).
În declarația sa de parte vătămată din_ a indicat ca martori soția, mama și un tehnician veterinar pe nume G. din Moldova ( fila 4 dosar de urmărire penală).
La data de_ partea vătămată a arătat că declarația din_ nu-i aparține. Totodată a solicitat audierea în calitate de martori a numitului *G. Leahu ce locuiește lângă Stația PECO din B. * și a lui Călin Călindruți care *a ținut ușa în interiorul barului* și astfel a fost lovit în stradă de cei 5 învinuiți ( fila 8 dosar de urmărire penală).
Toți martorii indicați de partea vătămată au fost audiați în cursul urmăririi penale .
Prin rechizitoriu pct. 2, patru dintre învinuiți și anume T. G. sen, D.
V., D. Octavian și Mihali F. el, au fost scoși de sub urmărire penală motivându-se că învinuiții nu au participat la agresarea părții vătămate la_ ( probele au atestat că aceștia se aflau la Sighetu Marmației la medicul legist susținând că au fost agresați de partea vătămată și fiii săi din Italia în zilele de 14 -_ ).
Partea vătămată nu a putut fi audiată de instanță anterior decesului.
Soția sa, martora DS nu a putut fi audiată întrucât nu a părăsit sala de judecată aflându-se în permanență lângă apărătorul ales al părții vătămate.
Martora D. L., mama părții vătămate a decedat anterior procesului, declarația sa fiind citită de instanță în ședință publică. In confruntarea ei cu inculpatul a declarat inițial că nu l-a văzut niciodată ( fila 62 dosar de urmărire penală).
Martorul Călindruți D. a declarat că nu l-a văzut pe inculpat în ziua respectivă infirmând versiunile susținute de partea vătămată ( fila 39).
Martorii Badea Petre și Ordace M. Precop ( filele 40 și 97) au declarat că inculpatul în ziua respectivă a lucrat între orele 8,30 și 17,00-18,00 în B. B. construind o sobă de teracotă. Lucrarea fusese contractată de tatăl său și întrucât acesta plecase la Sighetu Marmației la medicul legist, inculpatul împreună cu martorul Badea Petru a edificat soba în apartamentul martorului Ordace M. Precop.
Inculpatul practic lucra în locul tatălui său iar în ceea ce privește ziua nu există nici un dubiu raportat la data examinării menționată în certificatul medico legal ( fila 242 dosar urmărire penală).
Poziția inculpatului a fost constantă în acest sens atât în cursul urmăririi penale cât și judecății.
Corespunde adevărului că între defuncta parte vătămată și familia sa pe de o parte și familia inculpatului există o stare conflictuală mai veche din cauza unui drum de trecere.
În urma unei agresiuni din 14 -_ familia inculpatului a formulat plângere penală împotriva părții vătămate.
Datorită versiunilor prezentate de partea vătămată în cursul urmăririi penale nu s-a lămurit dacă aceasta a fost agresată de o persoană sau 5 persoane și cine sunt acelea.
S-a constatat că partea vătămată fără nici un motiv apela la 112 invocând stări de pericol care nu se confirmau ( fila 112 dosar urmărire penală).
S-a mai reținut în rechizitoriu (deși nici o persoană nu a declarat așa ceva în cursul urmăririi penale, fiind doar o ipoteză) că inculpatul a acționat pentru a se răzbuna pe partea vătămată pentru agresiunea ce o exercitase la_ asupra tatălui și unchiului său.
O ipoteză la fel de plauzibilă este însă și aceea că partea vătămată a indicat ca autori ai agresiunii sale pe inculpat și familia sa pentru a contracara plângerea penală depusă împotriva sa și a fiilor săi. Această ultimă ipoteză s-a și confirmat din moment ce 4 dintre învinuiți au fost scoși de sub urmărirea penală.
Apoi, în ceea ce-l privește pe inculpat există o puternică îndoială raportat la comiterea faptelor și vinovăția sa.
Prezumția de nevinovăție este conținută în art. 6 paragraful 2 din Convenție ca și în dispozițiile art. 66 c.pr.pen.
Prezumția de nevinovăție privește în primul rând atitudinea judecătorului chemat să se pronunțe asupra acuzației, ca o garanție recunoscută persoanei acuzate.
În cauză nu există probe certe că inculpatul este autorul faptelor, astfel că instanța în temeiul art. 11 pct. 2 lit. *b* rap. la art. 10 lit. *c* c.pr.pen. a dispus achitarea.
În baza art. 346 al. 3 c.pr.pen. au fost respinse ca inadmisibile acțiunile civile formulate de părțile civile.
În baza art. 192 al. 3 c.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs părțile vătămate DS, D. DĂNUȚ, D. D. jr., T. L. si PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA VIȘEU DE SUS.
Parchetul de pe lângă J. ecătoria V. de Sus a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie condamnat inculpatul T. G. jr. pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală, portul în localuri și împrejurările în care s-ar putea primejdui viața sau integritatea corporală a persoanelor, a obiectelor anume confecționate pentru lovire și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și linistii publice prev. de art.181 alin.1 C.p., art.1/1 din Legea nr.61/1991 și art.321 alin.1 C.p., individualizarea pedepselor aplicate inculpatului pentru fiecare din cele trei infracțiuni, iar rezultanta să fie suspendată condiționat potrivit art.81 C.p., obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către părțile civile introduse în cauză, ca urmare a decesului părții vătămate în cursul procesului și obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile către părțile civile S. de R. B. și S. J. D.R.
Opriș B. M. .
În motivele de recurs s-a arătat că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât s-a acordat o eficiență sporită probelor administrate în faza cercetării judecătorești și nu au fosta analizate probele administrate în faza de urmărire penală, care prezintă relevanță și utilitate pentru justa soluționare a cauzei.
Probele nu au o valoare dinainte stabilită, iar aprecierea acestora se face de către organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Astfel, martorul Leordean V., jandarm în cadrul I.J.J. Maramureș a declarat în cursul urmăririi penale că, la data de 17 septembrie 2008 în timp ce era de serviciu cu colegul său Dunca M., s-au deplasat împreună la restaurantul Iezer din B. ca urmare a apelului pe serviciul de urgență 112, iar în momentul în care au ajuns, au aflat că a avut loc un incident în care a fost implicat un bărbat, care a și fost agresat și transportat la S. B., înainte ca aceștia să ajungă la fața locului. După aceasta s-au deplasat la spital și au luat o declarație părții vătămate, care a fost agresată de inculpat.
Scandalul care a avut loc în fața restaurantului Iezer este confirmat și de către martorul Matiș M., angajat al localului, precum și de către martorul Călindruț Dumitri.
Declarația părții vătămate D. D. dată imediat după incident la S. orașului B. și consemnată de agentul de poliție Huțuleac G. din cadrul Poliției B., care indică ca autor al infracțiunii pe T. G. jr. este apreciată ca relevantă, deoarece a fost luată imediat după producerea incidentului.
Partea vătămată a declarat ulterior că a fost agresată în același context și de către numiții T. G. senior, D. V., D. Octavian și Mihali F. rude cu inculpatul, fiind în dușmănie cu acesta din cauza unor litigii de natură civilă.
Părțile civile au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și rejudecând cauza pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie restituită cauza la procuror în vederea refacerii urmăririi penale sau trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Maramureș, după schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de vătămare corporală în cea de tentativă la omor prev. de art.20 raportat la art.174 lit.i C.p.
În motivele de recurs s-a arătat că prin rezoluția procurorului in 8 mai 2009 s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul T. G. jr. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.20 C.p. raportat la art.175 lit.i C.p. și art.321 alin.1 C.p., în considerarea tentativei la infracțiunea de omor, competența aparținând procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș .
În cuprinsul rechizitoriului s-a reținut că loviturile aplicate părții vătămate
D. de către inculpatul T. G. jr. nu au fost de mare intensitate și nu
se poate trage concluzia că agresorul ar fi urmărit sau acceptat suprimarea vieții părții vătămate, motive pentru care procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, schimbând intempestiv și nelegal încadrarea juridică a faptei din tentativă la omor calificat în lovire sau alte violențe, prin rechizitoriu.
În aceste condiții, este evident că odată ce s-a dispus schimbarea încadrării juridice din tentativă la infracțiunea de omor calificat, procurorul era obligat să își decline competența prin ordonanță în favoarea Parchetului de pe lângă J. ecătoria Vișeu de Sus, în condițiile în care dosarul nu a fost preluat de procurorul de la parchetul ierarhic superior potrivit art.209 alin.4/1 C.p.p.
Instanța a fost nelegal sesizată, în condițiile în care rechizitoriul a fost emis de un procuror necompetent material .
Rechizitoriul nr.309/P/2008 din data de 20 decembrie 2010 a fost emis de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, procuror devenit necompetent material în urma schimbării încadrării juridice pentru fapta ce a format obiectul cercetărilor.
Un act emis cu încălcarea dispozițiilor legale sau de către un organ necompetent, este lovit de nulitate absolută.
Pe cale de consecință, sesizarea instanței cu un rechizitoriu lovit de nulitate absolută, este nelegală și se circumscrie cazurilor de nulitate prevăzute în art.197 alin.2 C.p.p.
De asemenea, potrivit art,.332 alin.2 C.p.p. instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la sesizarea instanței, motiv pentru care nulitatea absolută constând în nelegala sesizare a instanței atrage aceeași soluție de restituire a cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.
Trimiterea în judecată pentru o altă faptă decât cea pentru care s-a efectuat urmărirea penală și pentru care s-a prezentat materialul de urmărire penală.
La data de 17 decembrie 2010 s-a întocmit procesul verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, considerându-se că au fost efectuate toate actele de urmărire penală în raport de săvârșirea de către inculpatul T. G. jr. a următoarelor fapte: tentativă la omor, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, precum și purtarea fără drept în localuri sau în locuri care ar putea primejdui integritatea persoanelor a unor obiecte interzise prevăzută de art.1/1 pct.1 din Legea nr.61/1991.
Ulterior prezentării materialului de urmărire penală, respectiv la data de_ procurorul a dispus prin rechizitoriu trimiterea în judecată a inculpatului pentru o altă faptă, schimbându-se încadrarea juridică din tentativă la infracțiunea de omor calificat în lovire sau alte violențe.
Potrivit art.253 C.p.p. dacă după prezentarea materialului de urmărire penală, se consideră necesar a fi schimbată încadrarea juridică, organul competent este obligat să reia procedura prezentării materialului de urmărire penală.
Părțile civile au mai arătat că sentința penală pronunțată de instanța de fond este nelegală prin faptul neaudierii părții civile DS - soția părții vătămate, pe motiv că aceasta a asistat la toate probele administrate în cauză.
Instanța de fond, respinge ca inadmisibilă acțiunea civilă a părții civile D.
S., în condițiile în care aceasta s-a constituit în mod corect parte civilă în cauză, care este moștenitor legal al părții vătămate.
În pofida acestor aspecte, instanța de fond a refuzat să o audieze pe partea civilă DS, deși aceasta se afla în sala de judecată și a dorit să fie audiată.
Părțile civile au mai criticat hotărârea instanței de fond pentru greșita schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din
infracțiunea de lovire sau alte violențe în cea de vătămare corporală, iar nu în cea de tentativă la omor calificat.
În motivarea acestui petit s-a arătat că atât procurorul de caz, cât și cel de ședință, precum și instanța de fond au interpretat greșit probele administrate în cauză, luând în considerare doar actele medicale existente la dosarul cauzei, fără a analiza natura leziunilor, obiectul folosit și urmările acestora.
Pentru aceste considerente, instanța de fond la termenul de judecată din
26 iunie 2012, a admis solicitarea eronată a procurorului de ședință de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.2 C.p. în infracțiunea de vătămare corporală prev. de art.181 alin.1 C.p., în condițiile în care aceștia s-au raportat doar la numărul zilelor de îngrijiri medicale stabilite prin noul raport de expertiză medico-legală întocmit de IML C. -Napoca și au ignorat diagnosticul stabilit de către medicii legiști, respectiv traumatism cranio-cerebral cu fractură fronto-parietală stângă.
În doctrină s-a arătat că stabilirea intenției de a ucide se face în funcție de instrumentul folosit, de zona vizată și de numărul și intensitatea loviturilor.
Analizând sentința penală atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de Parchetul de pe lângă J. ecătoria Vișeu de Sus și părțile civile, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, analizând doar probele administrate în faza cercetării judecătorești, fără să fie luate în considerare probele din faza de urmărire penală și astfel s-a ajuns la o soluție care este în contradicție cu probele administrate în cauză în ansamblul acestora.
Pe de altă parte, instanța de fond nu a motivat de ce anume nu pot fi luate în considerare probele administrate în faza de urmărire penală, care sunt în contradicție cu cele administrate în faza cercetării judecătorești și care sunt motivele acestor contradicții.
Având în vedere că instanța de fond a pronunțat o soluție de achitare a inculpatului doar în baza probelor administrate în faza de judecată, fără să țină seama și de probele administrate în faza de urmărire penală și să fie motivate eventualele contradicții existente între probele administrate în cauză în cele două faze procesuale, recursul promovat de Parchetul de pe lângă J. ecătoria Vișeu de Sus este întemeiat sub acest aspect.
Cu privire la solicitarea părților civile de restituire a cauzei la procuror pe motiv că instanța de fond a fost nelegal sesizată de un procuror necompetent material, că inculpatul a fost trimis în judecată pentru o altă faptă decât cea pentru care s-a efectuat urmărirea penală și pentru care a fost prezentat materialul de urmărire penală, se rețin următoarele:
Corespunde adevărului că prin rezoluția procurorului din 8 mai 2009 s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul T. G. jr. pentru tentativă la omor calificat prev. de art.20 c.p. raportat la art.175 lit.i C.p. și ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art.321 alin.1 C.p., competența în această situație aparținând Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, însă prin rechizitoriu s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat, în lovire sau alte violențe și a fost sesizată instanța competentă, respectiv J. ecătoria Vișeu de Sus, iar sub acest aspect nu au fost încălcate disp. art.197 alin.2 C.p.p. referitoare la nulitatea absolută.
Restituirea cauzei la procuror se poate dispune pe două temeiuri, respectiv restituirea în vederea refacerii rechizitoriului (art. 300 alin 2 Cod procedură penală) și restituirea pentru refacerea urmăririi penale (art. 332 Cod procedură penală).
Conform art. 300 alin 1 Cod procedură penală instanța este datoare să verifice din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare.
Potrivit art. 264 alin 1 Cod procedură penală rechizitoriul constituie actul de sesizare al instanței de judecată.
Jurisprudența și doctrina sunt într-o covârșitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanței conform art. 300 alin 1 Cod procedură penală poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în ceea ce privește conținutul actului de sesizare și nerespectării art. 264 alin 3 Cod procedură penală.
În principiu, examinarea eventualelor nulități din cursul urmăririi penale este o activitate distinctă de examinarea regularității actului de sesizare și rezultă din existența distinctă a art. 300 Cod procedură penală respectiv, a art. 332 Cod procedură penală.
În măsura în care se constată nulități ale urmăririi penale, care presupun restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia, ca o consecință firească se impune, evident și refacerea rechizitoriului. Această observație trebuie, însă corelată cu alte principii în materia efectelor nulității, astfel cum sunt acceptate în doctrină, susținându-se constant că în reglementarea Codului de procedură penală actual nu sunt dispoziții exprese în ceea ce privește efectul extensiv al nulității, urmând ca propagarea acestui efect să fie apreciată în fiecare caz concret de către organele judiciare în raport cu relația ce există între actul lovit de nulitate și celelalte acte procesuale întocmite.
Neobservarea unor dispoziții care reglementează urmărirea penală nu atrage, în toate cazurile nulitatea absolută și respectiv restituirea cauzei la procuror. Distinct, încălcarea unor dispoziții din faza urmăririi penale poate atrage în condițiile legale, nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută.
Această concepție a legiuitorului este reflectată de dispozițiile art. 197 alin 1, 2, 3 Cod procedură penală, art. 197 alin. 1 și 4 Cod procedură penală,
respectiv 332 alin 1 și 2 Cod procedură penală.
Revenind la aspectele de drept ale prezentei cauze, potrivit actualului Cod de procedură penală, noțiunea juridică de excepție, în sensul propriu-zis al acesteia, se referă la aspectele privind competența organelor judiciare, iar nu la nulități.
Potrivit Codului de procedură penală nulitatea nu este o excepție, ci o sancțiune procedurală care intervine în cazul încălcării dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal (art. 197 Cod procedură penală).
Distinct de excepții, cereri și chestiuni prealabile, astfel cum sunt reglementate de Codul de procedură penală, pentru verificarea anumitor acte ale fazei urmăririi penale au fost instituite proceduri judiciare specifice, care trebuie aplicate de judecător.
Astfel, pentru verificarea actului de sesizare, legiuitorul a instituit o procedură specifică, cea reglementată de art. 300 Cod procedură penală.
Potrivit art. 300 alin 2 Cod procedură penală în cazul când se constată că sesizarea nu a fost făcută potrivit legii, iar neregularitatea nu poate fi înlăturată de îndată și nici prin acordarea unui termen în acest scop, dosarul se restituie organului care a întocmit actul de sesizare în vederea refacerii acestuia.
Așa cum s-a menționat anterior, jurisprudența și doctrina sunt într-o covârșitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanței conform art. 300 alin 1 Cod procedură penală poartă asupra actului propriu-zis, asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în ceea ce privește conținutul actului de sesizare și respectării art. 264 alin 3 Cod procedură penală.
Or, din examinarea rechizitoriului întocmit în dosar nr. 309/P/2008 din 20 decembrie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș se constată că
nu există, la acest moment procesual temeiuri pentru a concluziona că nu au fost respectate dispozițiile privitoare la sesizarea instanței, aceasta fiind făcută prin rechizitoriu întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 262, 263 și 264 Cod procedură penală.
În realitate, apărarea a invocat nerespectarea unor dispoziții legale cu privire la modul la care a fost efectuată urmărirea penală, respectiv prezentarea materialului de urmărire penală și trimiterea în judecată pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost prezentat materialul de urmărire penală.
În consecință, Curtea constată că nu este întemeiată susținerea apărării, potrivit căreia nu se poate trece la judecarea pe fond a cauzei, deoarece urmărirea penală ar fi fost efectuată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, competent în raport de infracțiunea pentru care s-a început urmărirea penală împotriva inculpatului T. G. jr.
Potrivit art. 263 alin 1 Cod procedură penală rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală și trebuie să cuprindă fapta reținută în sarcina sa, încadrarea juridică etc.
Curtea, constată că rechizitoriul întocmit în prezentul dosar respectă acest cuprins prevăzut în art. 263 alin 1 Cod procedură penală.
Conform art. 317 Cod procedură penală judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței.
Față de argumentele expuse și examinând rechizitoriul din perspectiva celor două texte legale, Curtea constată ca neîntemeiată concluzia existenței unor neregularități ale actului de sesizare, în sensul că nu se poate trece la judecarea faptei și persoanei trimisă în judecată, cu încadrarea juridică respectivă, motive pentru care cererea formulată de părțile civile prin apărătorul ales al acestora de restituirea cauzei la procuror, nu este întemeiată.
Neîntemeiată este și susținerea părților civile referitoare la faptul că inculpatul a fost trimis în judecată pentru o altă faptă decât cea pentru care s-a început urmărirea penală, deoarece după prezentarea materialului de urmărire penală nu s-au administrat alte probe, care să conducă la o nouă prezentare a materialului de urmărire penală, ci s-a întocmit rechizitoriu de trimitere în judecată în baza probelor de care inculpatul avea cunoștință de la prezentarea
materialului de urmărire penală și nu în baza altor probe administrate după această fază procesuală, sens în care nici sub acest aspect nu se impune restituirea cauzei la procuror.
Tot neîntemeiată este și critica hotărârii instanței de fond referitoare la neaudierea părții civile DS, întrucât această omisiune a fost suplinită în recurs unde partea civilă a fost audiată cu privire la împrejurările în care a fost comisă fapta.
Susținerea părților civile referitoare la greșita schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din lovire sau alte violențe în vătămare corporală și nu în cea de tentativă la omor calificat, este întemeiată pentru următoarele considerente:
Omorul se săvârșește cu intenția de a suprima viața unei persoane (animus necandi), iar nu cu intenția generală de a vătăma. Expresia "uciderea unei persoane";, utilizată de textul art.174 C.pen., cuprinde implicit ideea orientării acțiunii spre un rezultat specific, constând în moartea victimei. Doctrina mai folosește noțiunea de "dol special";, definit ca voința de a suprima viața persoanei, sau "intenție precisă";, prevăzută special de lege ca element constitutiv al unor infracțiuni cu privire la care se incriminează producerea unui rezultat determinat.
Intenția are două forme: directă și indirectă. Fapta este săvârșită cu intenție directă când infractorul "prevede rezultatul faptei sale, urmărind
producerea lui prin săvârșirea acelei infracțiuni"; (art.19 pct.1 lit.a C.pen.), iar cu intenție indirectă când "prevede rezultatul faptei sale și, deși nu-l urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui"; (art.19 pct.1 lit.b C.pen.). Ceea ce deosebește deci, intenția directă de cea indirectă, este elementul volitiv. În timp ce la intenția directă, făptuitorul are o atitudine fermă față de rezultatul constând în moartea victimei, voind să se producă acel rezultat și nu altul, la intenția indirectă făptuitorul are în vedere o pluralitate de efecte posibile, dintre care unul este moartea victimei, fiindu-i indiferent care dintre aceste rezultate se va produce.
În practica judiciară, confirmându-se opiniile exprimate în doctrină, intenția de ucidere se deduce din materialitatea actului ("dolus ex re";) care, în cele mai multe cazuri, relevă poziția infractorului față de rezultat.
Deosebit de importante pentru caracterizarea poziției făptuitorului față de rezultat, sunt împrejurările în care s-a produs manifestarea de violență și care, indiferent de materialitatea actului, pot să releve sau să infirme intenția de ucidere.
În cazul infracțiunii de omor, rămasă în forma tentativei, actele de punere în executare a omorului, săvârșite până în momentul intervenției evenimentului întrerupător, trebuie să releve - prin natura lor și împrejurările în care au fost săvârșite - că infractorul a avut intenția specifică de omor, iar nu intenția generală de a vătăma.
Astfel, există tentativă de omor și nu vătămare corporală, ori de câte ori inculpatul acționează în așa mod încât provoacă leziuni la nivelul organelor vitale ale organismului victimei ori folosește instrumente sau procedee specifice uciderii. Nu are relevanță timpul necesar pentru îngrijiri medicale, deoarece acesta este caracteristic infracțiunilor de vătămare corporală și nu exprimă dinamismul interior al actului infracțional.
Anumite stări ale infractorului (stare de ebrietate avansată) ori defectuozitatea mijloacelor folosite de el în executarea actului, nu au relevanță în sine, întrucât intenția de omor se deduce din modul în care a acționat, iar nu din elemente exterioare.
Forma și modalitatea intenției, element al laturii subiective a infracțiunii, rezultă din materialitatea actului, din relațiile personale anterioare existente între
inculpat și victimă, din obiectul vulnerant folosit, numărul și intensitatea loviturilor, zona anatomică vizată, comportamentul ulterior al inculpatului.
Practica judiciară este unanimă atunci când reliefează că "pentru stabilirea poziției subiective a făptuitorului trebuie să se țină seama de toate împrejurările în care fapta a fost comisă, de obiectul folosit, de regiunea corpului vizată și de urmările produse sau care s-ar fi putut produce, iar dacă nu se poate stabili culpa făptuitorului în ceea ce privește consecința mai gravă produsă, atunci acesta va răspunde pentru tentativă la infracțiunea de omor";.
În cauză, obiectul folosit pentru aplicarea loviturilor părții vătămate este un par sau o bâtă de baseball, aspect reținut în întreaga stare de fapt și confirmată de concluziile certificatului medico-legal emis de Laboratorul de Medicină Legală Sighetu Marmației, respectiv raportul de expertiză medico-legală întocmit de IML
B. M., precum și raportul de nouă expertiză medico-legală întocmit de IML C. - Napoca, acestea coroborându-se cu declarațiile părții vătămate.
Zona vizată a fost printre altele capul și spatele victimei, aspect reținut în toate actele medico-legale întocmite în cauză.
Urmarea produsă a fost un traumatism cranio-cerebral acut cu fractură craniană fronto-parietală stânga în lungime de cca.20 cm, care a necesitat pentru vindecare un număr de 25 - 30 zile de îngrijiri medicale.
Având în vedere că instanța de fond în mod greșit a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de
lovire sau alte violențe în vătămare corporală și nu în cea de tentativă la infracțiunea de omor calificat, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.385/15 pct.2 lit.c C.p.p. urmează să fie admise recursurile formulate de părțile vătămate DS, D. DĂNUȚ, D. D. jr., T. L. si Parchetul de pe lângă J. ecătoria Vișeu de Sus împotriva sentintei penale nr. 262 din 23 octombrie 2012 a J. ecătoriei Vișeu de Sus care va fi casată în întregime și rejudecând cauza urmează să fie admisă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de părțile vătămate, vizându-l pe inculpatul T. G. jr. (Ganguru) și va fi schimbată încadrarea juridică din infractiunea de lovire prev.de art. 180 al.2 Cod penal în tentativă la infractiunea de omor calificat prev.de art. 20, 174, 175 lit.i Cod penal, cu trimiterea dosarului spre competentă soluționare Tribunalului Maramureș.
La instanța de fond cercetarea judecătorească urmează să fie reluată de la citirea actului de sesizare al instanței, cu raportarea la noua încadrare juridică a faptei dată prin prezenta decizie penală.
În baza art.189 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de Avocați C. suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.
Cheltuielile judiciare suportate de stat în recurs urmează să rămână în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către părțile vătămate DS, D. DĂNUȚ, D.
D. jr., T. L. si al Parchetului de pe lângă J. ecătoria Vișeu de Sus împotriva sentintei penale nr. 262 din 23 octombrie 2012 a J. ecătoriei Vișeu de Sus pe
care o casează în întregime și rejudecând:
Admite cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de părțile vătămate, vizându-l pe inculpatul T. G. jr. (Ganguru) și schimbă încadrerea juridică din infractiunea de lovire prev.de art. 180 al.2 Cod penal în tentativă la infractiunea de omor calificat prev.de art. 20, 174, 175 lit.i Cod penal, trimițând dosarul spre competentă soluționare Tribunalului Maramureș.
Stabilește onorariu apărător oficiu partial in suma de 100 lei in favoarea Baroului de Avocați C. - av. Sibana I., ce se achită din FMJ.
Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 16 octombrie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
V. G. | D. | P. | L. H. |
Red.V.G./S.M.D.
3 ex./_
J. .fond. M. Ș.
G.
DS
| ← Decizia penală nr. 58/12. Lovire sau alte violențe | Decizia penală nr. 344/2013. Lovire sau alte violențe → |
|---|
