Decizia penală nr. 1389/2013. Vătămare corporală gravă
| Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1389/R/2013
Ședința secretă din data de 25 octombrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE | : C. | I., judecător |
JUDECĂTORI | : I. | C. M. |
: V. | C. | |
GREFIER | : G. | I. -B. |
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror TRĂISTARU VIOLETA
S-a luat spre examinare - în vederea pronunțării - recursul declarat de către inculpatul V. V. D. împotriva sentinței penale nr.263 din_ a Judecătoriei T., inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă prev. și ped. de art. 182 alin.2 C.pen. cu aplicarea art. 99 C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză, lipsă părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că la dosarul cauzei s-au depus de către apărătorul ales al inculpatului concluzii scrise.
Instanța constată că mersul dezbaterilor și cuvântul părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18 octombrie 2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 263 din 5 iunie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei T., în baza art. 182 alin. 2 C pen, cu aplicarea art 99 C pen., art. 73 lit. b C. pen. și art 74 lit. a, ,b, c C pen, art. 76 lit. e C. pen. a fost condamnat inculpatul V. V. D. - fiul lui V. și L., născut la data de_ în T., Jud. C., cetățenia - română, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, domiciliat în mun. T., str. C. V., nr.96, ap. 13, jud.
C., C.N.P. 1. - la o pedeapsa de 3 luni inchisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 lit. a teza a doua C pen după împlinirea varstei de 18 ani.
In baza art. 110 C pen s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru 1 an 3 luni.
Potrivit art 359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prev. art 83
C. pen. referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei
S-a constatat că partea vătămată S. D. nu s-a constituit parte
civilă.
In baza art 14 C.pr.pen, art. 346 C pr pen, art 998 C civ, art 999 C. civ, art.
1000 alin. 2 C civ a fost obligat inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente V. V. si V. L. la despăgubiri materiale de 628,25 lei și
dobânda legală către partea civilă S. C. J. de U. C., reținând culpa părții vatamate de 50%
In baza art 191 alin 1, 3 Cpr.pen. a fost obligat inculpatul în solidar cu partile responsabile civilmente la cheltuieli judiciare catre stat, de 800 lei .
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în data de_, în jurul orelor 01,00 inculpatul V. V. D. a mers împreună cu martorii P. a
V. Dumitru, Michi Ionica și Bărbos A. Claudiu, din localitatea Petreștii de Mijloc în localitatea Petreștii de Jos, la pensiunea "La Vio";. În jurul orelor 3,00 au plecat pe jos, spre localitatea de domiciliu, iar la intersecția drumului cu Petrestii de Mijloc au ajuns un grup format din mai mulți tineri din care făcea parte și partea vătămată S. D. .
Pe fondul unor neînțelegeri anterioare martorul P. a V. Dumitru a chemat- o pe partea vătămată S. D. și a lovit-o cu pumnul în zona capului și feței.
În aceste condiții, grupul de tineri din care făcea parte partea vătămată s-a întors, l-a urmărit pe martorul P. a V. fără a-l ajunge.Partea vătămată s-a ridicat de jos și s-a deplasat spre V. V. D. și Bărbos A. Claudiu, ramasi la fata locului.
Partea vătămată S. D. a încercat să-l lovească pe inculpat, care a reușit să evite lovitura, moment în care partea vătămată l-a lovit pe martorul Bărbos A. Claudiu.
După acest moment inculpatul a luat o piatră și a aruncat-o înspre partea vătămată S. D., lovindu-o pe acesta în zona capului.
Inculpatul a plecat de la fata locului, iar partea vătămată a fost transportată la spital de martorul S. B. .
Leziunile părții vătămate S. D. au avut nevoie pentru vindecare de 48-52 de zile de îngrijiri medicale si au pus în pericol viața victimei.
Inculpatul a recunoscut comiterea faptei, nuanțându-si declarația în sensul că a aruncat piatra de frică, dorind sa-l îndepărteze pe partea civila, aflata lângă el, care a încercat sa-l lovească.
Fapta inculpatului V. V. D. care in data de_ a lovit-o pe partea vătămată S. D. provocându-i leziuni care i-au pus in primejdie viata constituie infracțiunea de vătămare corporala gravă, prev. de art. 182 alin. 2 C. pen.
Instanța a reținut că în momentul în care inculpatul a aruncat piatra acțiunea părții vătămate era încheiată, lovindu-l deja pe martorul Barbos. Astfel, instanța a constatat ca pana la momentul in care partea vătămata l-a lovit pe martorul Bărbos a existat un atac, care însă s-a epuizat, ulterior acestui moment intervenind riposta inculpatului.
Ca urmare, în cauză nu sunt incidente prev. art. 44 C.pen., referitoare la legitima apărare, atacul nefiind iminent ori in desfășurare.
La individualizarea judiciara a pedepsei, instanța a avut in vedere dispozițiile art. 72 C.pen., și anume prevederile părții generale a codului penal, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al infracțiunii comise, persoana inculpatului, împrejurările concrete ale comiterii infracțiunii; instanța a ținut seama de vârsta inculpatului, la momentul comiterii faptei 16 ani, de împrejurarea că provine dintr-o familie unită, care il sprijină, este student, a suferit in urma comiterii acestei fapte - urmare a atitudinii societății fața de el, fiind inculpat; urmările faptei, pe de alta parte, sunt foarte grave, viața victimei fiind pusă în pericol; totuși, instanța a reținut potrivit art. 74 lit. a, b, c C. pen. circumstanțe atenuante judiciare: lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră a inculpatului, stingerea acțiunii civile a părții vătămate..
Văzând împrejurările concrete ale faptei, inculpatul tocmai evitând lovirea sa de către partea vătămata, instanta a apreciat ca acesta a comis fapta fiind tulburat de atitudinea părții vătămate, aspect pe care l-a reținut conform art. 73 lit. b C. pen, circumstanța atenuanta .
În ceea ce privește aspectul invocate privitor la prescripția speciala a răspunderii penale, instanța a reținut ca infracțiunea s-a comis in data de _
. Examinând prevederile legale, instanța a constatat ca infracțiunea de vătămare corporala grava, prev. de art. 182 alin. 2 C pen, este sancționata cu pedeapsa închisorii cuprinsă între 2 si 10 ani închisoare.
Conform art. 122 lit. c C.pen. termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani (termenul de prescriptive se raporteaza la textul legal, de incriminare, nu la pedeapsa înjumătățită, conform art. 109 C pen, aspect care ține de individualizarea judiciară a pedepsei).
Ținănd seama de vârsta inculpatului, termenul de prescripție se injumătățește, la 4 ani.
Văzând dispozițiile art. 124 C.pen., art. 13 C pen, termenul de prescripție specială este de 6 ani, care se împlinește in data de_ .
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul V. V. D.
.
Acesta a criticat sentința atacată, în primul rând, pentru că în mod eronat
prima instanță nu a reținut legitimă apărare, fiindcă din starea de fapt nu rezultă că atacul derulat de victimă era deja epuizat, ci dimpotrivă atacul era în curs și îl viza pe martorul Bărbos A. care însoțea inculpatul.
În al doilea rând, s-a susținut că în mod nelegal instanța a constatat că nu a intervenit prescripția specială a răspunderii penale deoarece la data comiterii faptei, inculpatul era minor, iar datorită acestui fapt limitele de pedeapsă pentru
infracțiunea de vătămare corporală gravă, prev. și ped. de art. 182 alin. 2 Cod penal, nu sunt de la 2 la 10 ani, ci de la 1 an la 5 ani în temeiul art. 109 alin. 1 Cod penal.Potrivit art. 122 alin. 1 lit. b Cod penal, termenul de prescripție este de
5 ani; adăugând dispozițiile art. 129 Cod penal, care prevăd că termenul de prescripție a răspunderii penale se reduc la jumătate pentru inculpații minori la data comiterii faptei, precum și cu aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabilă reprezentată de art. 124 Cod penal, în forma în vigoare la data săvârșirii faptelor, rezultă că termenul de prescripție specială este de 3 ani și 9 luni, astfel încât procesul penal trebuia încetat.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 3856alin 3 Cod procedură penală, Curtea de Apel constată următoarele:
În mod temeinic prima instanță a reținut starea de fapt, necontestată de către inculpat, respectiv că în 22 august 2009 inculpatul împreună cu P. a V. Dumitru, Michi Ionică și Bărbos A. Claudiu au mers din Petreștii de Mijloc în Petreștii de Jos la Pensiunea "La Vio";, iar la întoarcere s-au întâlnit pe drum cu un alt grup de tineri din care făcea parte și partea vătămată S. D. ; martorul P. a V. care îl însoțea pe inculpat a chemat partea vătămată și a lovit-o cu pumnul în față, aceasta căzând la pământ; tinerii care o însoțeau au încercat să-l prindă pe martorul P. a V. însă nu l-au ajuns, răstimp în care partea vătămată s-a ridicat, a încercat să-l lovească pe inculpat care a evitat lovitura, după care l-a lovit pe martorul Bărbos A. ; inculpatul a luat o piatră a aruncat- o spre partea vătămată, piatra l-a nimerit în cap, iar aceasta a căzut iarăși la pământ, leziunile cauzate având nevoie de 48-52 de zile de îngrijiri medicale și punându-i în primejdie viața.
În mod temeinic prima instanță a reținut că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin 2
Cod penal, deoarece nu sunt întrunite condițiile legitimei apărări invocată de către inculpat.
Pe lângă cele arătate de prima instanță în motivarea soluției, respectiv atacul desfășurat de partea vătămată nu era iminent ori în desfășurare, Curtea reține că atacul nu poate să fie apreciat în mod izolat doar luând în considerare acțiunile fiecărei persoane din cele două grupuri în parte; motivul de recurs potrivit căruia prin aruncarea pietrei a intenționat să oprească atacul la care era supus martorul care îl însoțea, este netemeinic pentru că prima dată victima a fost atacată de către o persoană din grupul inculpatului și al martorului Bărbos, fără ca aceștia să fie intervenit în favoarea acesteia, atac care s-a finalizat cu doborârea victimei la pământ; ca urmare a acestui atac, victima, la rândul ei, ridicându-se de la pământ, a încercat prima dată să-l lovească pe inculpat, iar apoi a reușit să-l lovească pe martorul Bărbos A. ; de aceea nu poate fi primită susținerea inculpatului că prin aruncarea unei pietre în direcția victimei a acționat în stare de legitimă apărare.
Oricum, în mod just instanța a reținut în favoarea inculpatului comiterea faptei în stare de provocare determinată de conduita victimei, astfel cum prevede art. 73 lit. b C.pen.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs invocat, Curtea constată, ca și prima instanță, că nu a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.Astfel, cauza a parcurs mai multe cicluri procesuale și în mod justificat se ridică întrebarea dacă a intervenit prescripția.
Analizând acest aspect, se constată că art. 124 referitor la prescripția specială prevede că prescripția înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi au intervenit, dacă termenul de prescripție prev. de art. 122 Cod penal este depășit încă o dată; acest text este însă constituțional, așa cum a hotărât Curtea Constituțională prin decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012, publicată în M. Of. nr. 67 din 31 ianuarie 2013, în măsura în care nu împiedică aplicarea legii penale mai favorabile - reprezentată de forma anterioară a textului legal ce prevedea că este suficientă depășirea doar cu jumătate a termenului de prescripție prev. de art. 122 - faptelor comise sub imperiul legii vechi, ceea ce atrage incidența art. 13 Cod penal referitor la aplicarea legii penale mai favorabile, fiindcă prescripția specială ce prevedea un termen mai mic este mai blândă.
Termenul de prescripție al răspunderii penale este stabilit potrivit art. 122 în funcție de pedeapsa prevăzută de lege: în cazul speței de față, dacă legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani, termenul de prescripție este de 8 ani, iar când însă legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an dar care nu depășește 5 ani, termenul de prescripție este de 5 ani.
În mod eronat însă inculpatul a susținut în recurs că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă este de maxim 5 ani, deoarece art. 182 alin.2 Cod penal sancționează vătămare corporală gravă care a pus în primejdie viața cu închisoare de la 2 la 10 ani.
Potrivit art. 1411Cod penal prin pedeapsă prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei. În acest sens, afirmația recurentului că minoritatea nu reprezintă o cauză de reducere a pedepsei, ci, pur și simplu, o stare de fapt care potrivit art. 109 Cod penal ne obligă să ne referim în cazul minorilor la pedepsele reduse la jumătate nu poate fi primită deoarece dacă teza ar fi validă ar însemna ca și în cazul tentativei datorită prevederilor art. 21 alin.2 Cod penal să înțelegem că prin pedeapsa prevăzută de lege ne referim la pedepsele obținute prin reducerea cu
jumătate a limitelor legale, deoarece tentativa este o stare de fapt, ceea ce în mod evident încalcă sensul clar al art. 1411Cod penal care, fără nicio excepție, vizează strict pedeapsa prevăzută de norma incriminatoare pentru fapta săvârșită în formă consumată fără luarea în considerare a niciunei împrejurări și ar atrage reducerea sau majorarea acestor limite.
Teza avansată de către inculpat este criticabilă și datorită împrejurării că pentru minori există deja, în reglementarea art. 129 Cod penal, un mod special de calcul al termenelor de prescripție astfel încât, dacă pe lângă acest mod special de calcul, s-ar reduce cu jumătate limitele legale de pedeapsă pentru forma consumată, s-ar ajunge ca starea de minoritate să fie valorificată de două ori, ceea ce denaturează atât sensul art. 1411 Cod penal ce conține o normă de
interpretare, cât și sensul art. 129 Cod penal ce cuprinde o normă de derogare.
Așa fiind, motivele de recurs invocate sunt nefondate.
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul V. V. D., domiciliat în T., C. V., nr. 96, ap.13 jud. C. împotriva sentintei penale nr. 263 din 5 iunie 2013 a Judecătoriei T. .
Obligă pe recurent, in solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 octombrie 2013 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
I. C. M. V. C., C. I.
GREFIER
G. I. -B.
Red. C.V./M.N.
2 ex./_
Jud.fond.- C. P.
| ← Decizia penală nr. 720/2013. Vătămare corporală gravă | Decizia penală nr. 801/2013. Vătămare corporală gravă → |
|---|
