Sentința penală nr. 5/2013. Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte

R O M Â N I A

Dosar nr. _

Date cu caracter personal Nr. operator: 2516

TRIBUNALUL SĂLAJ PENAL

SENTINȚA PENALĂ NR. 5/S

Ședința Camerei de consiliu de la 7 august 2013 Completul compus din:

Președinte: M. S., judecător

: B. M., grefier

S-a luat în examinare cererea formulată de condamnatul C. L. G., în prezent deținută în Penitenciarul Deva, pentru revizuirea sentinței penale nr. 131/_ a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar penal nr._ .

Soluționarea cererii s-a făcut potrivit dispozițiilor art.403 (1)2Cod procedură penală, în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

T R I B U N A L U L :

Prin cererea formulată condamnatul C. L. G. a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 131/_ a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar penal nr._ prin care a arătat, în esență, că expertiza medico-legală efectuată în perioada imediat următoare săvârșirii faptei nu a fost luată în considerare de către organele de anchetă. Invocă dispozițiile art.art.393 Cod procedură penală și art.394 alin.1 lit.a și c Cod procedură penală. De asemenea, arată că nu are antecedente penale, a fost sincer în declarații și a avut un comportament adecvat în societate anterior condamnării sale. Invocă dispozițiile art.74 Cod penal și art.320 Cod procedură penală prin care se reduc limitele pedepsei cu o treime. Arată că este singurul întreținător al familiei sale și solicită clemență instanței de judecată.

Examinând cererea de revizuire formulată de condamnat s-a reținut că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente, urmând a fi respinsă.

Prin sentința penală sentinței penale nr. 131/_ a Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar penal nr._, inculpatul C. L. G. a fost condamnat la 5 ani închisoare cu privare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.183 Cod penal.

În sarcina inculpatului s-a reținut că în data de_ i-a aplicat părții vătămate Simoc Dan Robert o lovitură cu pumnul în zona feței în urma căreia acesta a căzut la pământ și s-a lovit cu capul de pavajul drumului, suferind leziuni traumatice în urma cărora a decedat.

Din analizarea pieselor și lucrărilor dosarului instanța constată că toate aspectele invocate de condamnat în cererea sa de revizuire ca fiind elemente noi au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii de condamnare.

1

Deci, aspectele invocate de inculpat nu constituie împrejurări noi care ar putea duce la admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire. Mai mult, chiar și procurorul în concluziile atașate la dosarul cauzei a arătat că cererea formulată nu se încadrează printre cazurile de revizuire prevăzute de art.394 Cod procedură penală.

Pentru aceste considerente, în baza art.403 Cod procedură penală respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către inculpatul C. L. G. .

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE L E G I I

H O T Ă R Ă Ș T E :

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 131 din_ a Tribunalului Sălaj formulată de condamnatul C. L. G. .

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședință publică la sediul instanței, azi 7 august 2013.

Președinte, Grefier,

M. S. B. M.

Red.MS/_

Dact.BM/_ 3 ex.

2

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 5/2013. Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte