Decizia penală nr. 1392/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.1392/R/2013

Ședința publică din data de 25 octombrie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE

: I.

C.

M.

JUDECĂTORI

: V.

C.

: C.

I.

GREFIER

: G.

I.

-B.

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin

procuror V. GĂZDAC

S-a luat spre examinare recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentinței penale nr.798 din_ a Judecătoriei C. -N., privind pe inculpatul C. P. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca dat în dosar nr.9302/P/2010 pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prev. și ped. de art.87 alin.1 din OUG nr. 195/2002.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul C. P. asistat de către apărător ales avocat L. M. din cadrul Baroului Sibiu, cu delegație avocațială la dosarul cauzei și apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat avocat Bocșa M. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care,

Inculpatul arată că își menține recursul formulat.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul C. P. solicită instanței să constate că mandatul său își încetează efectele întrucât s-a prezentat apărătorul ales al inculpatului. Solicită acordarea onorariului din Fondul M. ui de Justiție pentru studiu dosar.

Apărătorul ales al inculpatului depune la dosarul cauzei concluzii scrise și înscrisuri în circumstanțiere.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentantul M. ui P. , în temeiul art.38515alin.2 lit.d C.pr.pen. rap. la art.3856alin.3 C.pr.pen. solicită instanței respingerea recursului, casarea sentinței penale recurate și rejudecând, să dispună pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpatului C. P. pentru săvârșirea infracțiunii art.87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, la pedeapsa închisorii cu reținerea disp. art.81 și art.82 C.pen., privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Precizează faptul că inculpatul a condus pe drumurile publice un autoturism după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, având o alcoolemie peste limita

legală, valorile stabilite în urma recoltării probelor biologice de sânge fiind de 1,15 gr‰, la prima probă, respectiv 0,95 gr‰ la cea de-a două probă. Arată că, inculpatul a consumat băuturi alcoolice în mai multe localuri și a condus autoturismul pe mai multe străzi, avându-i ca pasageri pe numiții Perșa D. Alexandru și O. I. Elsabeta.

Raportat la aceste aspecte, precum și la faptul că inculpatul a dobândit permisul de conducere cu cca. 2 luni de zile înainte, apreciază că fapta săvârșită de acesta prezintă un grad de pericol sporit, având în vedere circumstanțele concrete în care infracțiunea a fost comisă și valoarea ridicată a alcoolemiei, iar pentru individualizarea corespunzătoare a pedepsei care să ducă la realizarea scopului procesului penal, se impune aplicarea față de inculpat a unei pedepse cu închisoarea, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, potrivit disp. art.81 Cod penal.

Apărătorul ales al inculpatului solicită menținerea sentinței penale nr.798/_ pronunțate de Judecătoria Cluj-Napoca ca temeinică și legală și respingerea recursului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Apărarea arată că instanța de fond a făcut o aprecierea corectă a stării de fapt și a dispus reținerea în cauză a dispozițiilor art.3201C.pr.pen., precum și a circumstanțelor atenuante prev. de art.74 alin.1 lit.a și c Cod penal și art.76 C.pen. În acest sens, a reținut aspectele privind lipsa antecedentelor penale a inculpatului și atitudinea sinceră a acestuia manifestată atât în cursul urmăririi penale, cât și pe parcursul procesului penal, inculpatul necontestând valoarea alcoolemiei, recunoscând și regretând fapta comisă.

Solicită instanței să aibă în vedere faptul că infracțiunea s-a petrecut cu cca.3 ani în urmă, când inculpatul avea doar 18 ani, în prezent acesta este student și este încadrat în câmpul muncii. În opinia sa, prin această modalitate de individualizare a pedepsei, prima instanță a urmărit să fie asigurat echilibrul dintre protecția socială prin menținerea ordinii de drept pe de o parte și ocrotirea personalității umane în integritatea ei, pe de altă parte. Pe lângă circumstanțele personale, instanța a reținut împrejurările în care fapta a fost comisă, cât și urmările pe care aceasta le-ar fi putut produce.

În spiritul unui proces echitabil și al aplicării legii penale mai favorabile se impune luarea unei măsuri de sancționare după o prealabilă analiză a circumstanțelor personale ale inculpatului, a împrejurărilor în care fapta a fost comisă, a naturii și gravității rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, aspecte de altfel avute în vedere de instanța de fond.

În opinia sa, incidența împrejurărilor ce constituie circumstanțe atenuante prev. de art.74 alin.1 lit.a și c C.pen. rap. la art.3201C.pr.pen. justifică și susțin temeinicia aplicării sancțiunii amenzii penale prin prisma art. 76 lit.e C.pen.

Raportat la cele expuse solicită respingerea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

Inculpatul C. P. având ultimul cuvânt, regretă fapta comisă, solicită respingerea recursului formulat.

C U R T E A

Deliberând constată că,

Prin sentința penală nr. nr. 798 din 20 iunie 2013, Judecătoria C. N. în baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, R cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a și c și 76 din

C.pen. și art. 3201din C.p.p. a condamnat pe inculpatul C. P., fiul lui D. Gavril si A. S., născut la data de 25 aprilie 1992 în loc. C. -N., jud. C., CNP 1.

, cetățean român, domiciliat in C. -N., A. C., nr. 2, bl. P4, ap. 88, jud. C., fără antecedente penale, stundent. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În temeiul art. 631din C.pen. s-a atras atenția inculpatului cu privire la faptul că în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui pedeapsa amenzii penale cu pedeapsa închisorii.

În baza art. 191 al. 1 din C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 230 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În baza art. 189 al.1 din C.p.p. onorariul avocatului desemnat din oficiu, d- nul DRUNEA C. A. de 200 lei va fi avansat din Fondurile M. ui Justiției.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Inculpatul C. P. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 9302/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 al.1 din OUG 195/2002 modif, în fapt, reținându-se că în noaptea zilei de 18 septembrie 2010, în jurul orei 2.30 inculpatul a condus pe drumurile publice, respectiv pe str. Calea Florești din C. -N. autovehiculul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, cu o îmbibație alcoolică de 1,15 g%o la ora 3.03 și 0,95 g%o la ora 4.03.

La termenul de judecată din data de 19 iunie 2013, înainte de momentul procesual al citirii actului de sesizare, inculpatul, asistat de apărător desemnat din oficiu, a declarat că recunoaște săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat aplicarea disp. art. 3201din C.p.p.

Instanța, admițând cererea formulată de către inculpat, în temeiul art. art.

320 ind.1 C. p.p. nu a mai administrat probe noi în cursul cercetării judecătorești.

Urmărirea penală împotriva inculpatului a început prin rezoluția din data de 22 mai 2011, fiind confirmată de către procuror la data de 24 mai 2011.

Conform procesului verbal de la fila 4 din dos. UP, noaptea zilei de 18 septembrie 2010, în jurul orei 2.30, organele de poliție au oprit în trafic, respectiv pe str. Calea Florești din C. -N. autovehiculul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_ . În prezența martorilor asistenți Persa D. și O. I. s-a stabilit că inculpatul a condus autovehiculul. Inculpatului i s-a cerut să se supună testării cu aparatul alcootest, rezultând o valoare de 0,62 ml/l alcool pur în aerul expirat la ora 2.42 și a declarat că în intervalul orar 21.00 - 2.20 a băut două beri cu alcool și

150 de ml de whisky. Ulterior a fost condus la UPU I unde a menținut aceeași declarație cu privire la consumul de alcool.

Ca urmare, inculpatului i-au fost recoltate probe biologice, astfel: din prima probă de sânge recoltată la ora 3,03 alcoolemia a fost de 1,15 gr%o alcool pur în sânge, iar la a doua probă prelevată la ora 4.03 a rezultat o alcoolemie de 0,95 gr%o.

În fața cursul urmăririi penale și în fața instanței inculpatul nu a contestat valorile alcoolemiei și a menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale.

Din buletinul de examinare clinică s-a reținut că inculpatul nu părea sub influența băuturilor alcoolice (fila 9 dos. UP).

Fapta inculpatului C. P. care, după ce a consumat băuturi alcoolice în noaptea zilei de 18 septembrie 2010, în jurul orei 2.30 inculpatul a condus pe drumurile publice, respectiv pe str. Calea Florești din C. -N. autovehiculul marca Dacia 1310 cu nr. de înmatriculare_, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, cu o îmbibație alcoolică de 1,15 g%o la ora 3.03 și 0,95 g%o la ora 4.03, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism de către o persoană având în sânge o îmbibatie alcoolică peste limita legala admisă, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 R.

La individualizarea pedepsei instanța a luat în considerare limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea săvârșită de către inculpat, dispozițiile art. 3201din C.p.p., gradul de pericol social al faptei raportat la gradul alcoolemiei puțin peste limita de 0,80 g/l alcool, de faptul că inculpatul a condus un autovehicul pe timp de noapte, când traficul este redus, de vârsta inculpatului, de faptul că nu are antecedente penale și a avut o conduită procesuală adecvată. Reținem cu prioritate împrejurările personale ale inculpatului, care a săvârșit fapta în urmă cu mai mult de trei ani, când avea vârsta de 18 ani, iar ulterior a devenit student cu rezultate notabile extracuriculare, fiind și angajat la o societate prestigioasă din domeniul IT. Așadar s-a reținut circumstanțele atenuante prev. de art. 74 lit. a și c din C.pen. și având în vedere limitele de pedeapsă ca urmare a reținerii disp. art. 3201din C.p.p., instanța a considerat că scopul pedepse, raportat la gravitatea faptei și persoana inculpatului poate fi atins și prin aplicarea unei amenzi penale.

În baza art. 87 al. 1 din OUG 195/2002, R cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. a și c și 76 din C.pen. și art. 3201din C.p.p. a fost condamnat inculpatul C. P. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2.000 de lei pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o imbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În temeiul art. 631din C.pen. s-a atras atenția inculpatului cu privire la faptul că în cazul sustragerii cu rea-credință de la executarea amenzii, instanța poate înlocui pedeapsa amenzii penale cu pedeapsa închisorii.

În baza art. 191 al. 1 din C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor de judecată, iar onorariul parțial al avocatului desemnat din oficiu va fi avansat din FMJ.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca solicitând casarea acestuia și rejudecând, să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, stabilită în condițiile prev.de art.3201C.pr.pen., corespunzătoare gradului de pericol social al faptei comise, cu aplicarea disp.art.81, 82 C.pen.

În motivarea recursului s-a arătat că raportat la natura și gravitatea infracțiunii, la circumstanțele comiterii acesteia chiar în condițiile existenței unor circumstanțe favorabile inculpatului nu se justifica aplicarea unei pedepse cu amenda ca urmare a reținerii dispozițiilor art.74 lit.a și c C.pen.

Conducerea pe drumurile publice a unor autovehicule de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice, indiferent de vârsta sau nivelul de instruire al acestora, generează întotdeauna o stare periculoasă pentru siguranța circulației rutiere, astfel că aplicarea unei pedepse constând într-o amendă penală poate avea ecouri negative în societate, destinatarii legii penale înțelegând această pedeapsă ca pe o libertate de a săvârși infracțiuni, întrucât sancțiunea apare ca fiind ușor de evitat.

Analizând actele dosarului prin prisma motivelor de recurs și din oficiu, Curtea reține că prima instanță a stabilit în mod corespunzător starea de fapt în baza probelor administrate în cursul procesului penal, reținând că inculpatul a condus pe drumurile publice la data de 18 septembrie 2010 autovehiculul marca Dacia 1310 cu nr.de înmatriculare_ aflându-se sub influența băuturilor alcoolice calculată la nivelul de 1,15 gr.%o la orele 3,03 și 0,95 gr.%o la ora 4,03.

Fapta a fost corect încadrată în drept în dispozițiile art.87 alin.1 din OUG 195/2002 și a fost recunoscută de inculpat încă din faza de urmărire penală, iar înainte de începerea cercetării judecătorești acesta s-a prevalat de dispoz.art.3201C.pr.pen.

Cu privire la individualizarea pedepsei, în mod corect s-a reținut că inculpatul poate beneficia de circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 lit.a și c C.pen., având în vedere că acesta nu are antecedente penale, iar imediat după săvârșirea faptei a avut o atitudine sinceră de cooperare și s-a prezentat în fața organelor judiciare de câte ori a fost chemat.

În același timp, având în vedere nivelul alcoolemiei situat înspre valoarea de la care fapta constituie infracțiune, împrejurarea că inculpatul avea vârsta de 18 ani, că de la data constatării faptei și până la trimiterea în judecată, iar ulterior condamnarea sa a trecut o perioadă de aproximativ 3 ani în care acesta a avut o conduită corespunzătoare, se poate considera că scopul pedepsei poate fi atins și prin alegerea unei pedepse cu amenda, atât în vederea reeducării inculpatului, cât și prevenirea săvârșirii acestui gen de infracțiuni de către inculpat și alte persoane.

Se mai reține în favoarea inculpatului că acesta este student și în același timp angajat la o societate în domeniul IT, având rezultate foarte bune, astfel că pentru evoluția sa profesională și în societate, condamnarea la pedeapsa închisorii nu se impune.

Față de considerentele mai sus expuse, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca este nefondat și va fi respins în baza art.38515pct.1 lit.b C.pr.pen.

Văzând și disp.art.192 alin.3 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE M. IVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca împotriva sentintei penale nr. 798 din 20 iunie 2013 a Judecătoriei C.

-N. .

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei onorariu partial pentru apărător din oficiu ce se va plăti din fondul M. ui Justiției, avocat Bocșa M. .

Cheltuielile judiciare rămân la stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 25 octombrie 2013 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I. C. M. V. C., C. I.

GREFIER

G. I. B.

red.C.I./A.C.

2 ex. - _

jud.fond.M. L.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1392/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice