Decizia penală nr. 994/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR.994/R/2013

Ședința publică din 31 iulie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: M.

B., judecător

JUDECĂTORI

: V.

C.

M.

R.

GREFIER

: M.

B.

Ministerul Public Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin procuror: VIOLETA TRĂISTARU

S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpat S. T.

, partea civilă S. C. J. DE U. C. -N. și partea responsabilă civilmente F. DE P. A V. S. împotriva sentinței penale nr. 753 din data de 26 aprilie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei G.

, privind judecarea laturii civile a cauzei penale, privind pe condamnații: S. T.

, porecla Boroș, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 250/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, pentru săvârșirea infracțiunilor de: ";conducere a unui autovehicul neînmatriculat";, prev. de art. 85 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b din Codul penal; ";conducere a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare ";, prev. de art. 85 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b din Codul penal; ";conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere ";, prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b din Codul penal; ";părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei";, prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b din Codul penal și ";vătămare corporală din culpă";, prev. de art. 184 alin. 2 și 4 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal și, condamnat prin sentința penală nr. 1447/2012 pronunțată la data de_ în dosarul penal nr._ a Judecătoriei G. ; și B. A. , porecla Mutu, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 250/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, pentru săvârșirea infracțiunilor de: ";fals în declarații ";, prev. de art. 291 din Codul penal și ";favorizarea infractorului";, prev. de art. 264 alin. 1 din Codul penal, cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal și, condamnat prin sentința penală nr. 1447/2012 pronunțată la data de_ în dosarul penal nr._ a Judecătoriei G. .

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul S. T. asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av.Batoș R. și și av.Vomir Bizo D. în substituirea apărătorului ales al părții civile B. M. R. av.Bârla N., toți avocați din cadrul Baroului C., cu delegațiile la dosar, lipsă fiind părțile civile B.

M. R., S. C. J. de U. C., S. de A. al J. C. și partea responsabilă civilmente F. de P. a V. S. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, întrebat fiind de către instanță, inculpatul S.

T., arată că este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursurilor.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul S. T. , solicită admiterea recursului și în consecință a se dispune reducerea cuantumului despăgubirilor materiale și morale precum și a rentei viagere dispusă de instanța de fond.

În ceea ce privesc daunele materiale, apreciază că acestea sunt într-un cuantum mult prea ridicat în raport cu faptul că dovezile depuse la dosar sunt în cuantum mai mic decât ceea ce instanța de fond a acordat, astfel încât solicită admiterea acestora în măsura în care au fost dovedite.

Referitor la daunele morale, susține că sunt acordate într-un cuantum mult prea ridicat precum și renta viageră în cuantum de 600 lei, având în vedere că partea civilă nu a dovedit veniturile realizate anterior accidentului pentru a se putea cuantifica întinderea cheltuielilor care urmează a fi efectuate.

Mai mult, inculpatul dorește să se împace cu partea vătămată în ce privesc despăgubirile.

Cu privire la recursul declarat de partea civilă S. C. J. de U.

C. -N. solicită respingerea acestuia având în vedere că deși a fost citat în fața primei instanțe nu s-a prezentat pentru a susține solicitarea de despăgubire.

În ceea ce privește recursul formulat de partea responsabilă civilmente F. de P. a V. S., solicită admiterea în parte a acestuia în ceea ce privește înlăturarea rentei lunare acordată părții civile sau reconsiderarea cuantumului acesteia. Solicită respingerea solicitării de acordare în solidar a despăgubirilor civile, având în vedere că partea responsabilă civilmente nu are o simplă garantare a despăgubirilor, fiind un obligat principal în plata acestora.

Apărătorul părții civile B. M. R. , solicită respingerea recursurilor declarate în cauză și, pe cale de consecință, menținerea în întregime a sentinței atacate.

În susținerea poziției procesuale arată că deși s-a susținut că inculpatul este dispus să se împace cu partea vătămată, până la acest moment nu s-a efectuat nici un demers în acest sens.

Apreciază că daunele acordate au fost corect stabilite, având în vedere că în urma accidentului produs de inculpat partea vătămată a necesitat 120-130 zile de îngrijiri medicale. Mai mult, la fila 67 din dosar, rezultă că acesta a fost încadrat în grad de handicap ca urmare a accidentului produs de inculpat, acesta pierzându-și în totalitate capacitatea de muncă.

Referitor la renta viageră, apreciază că și aceasta a fost corect admisă de către prima instanță.

Așa fiind, solicită respingerea recursurilor ca nefondate. Fără cheltuieli de judecată.

Reprezentantul M. ui P. , apreciază că toate recursurile declarate în cauză sunt fondate din diverse perspective.

În ce privește recursul părții civile S. C. J. de U. C. -N., acesta este întemeiat pentru considerentele arătate în memoriu de recurs depus la dosar. Într-adevăr așa cum arată această parte civilă, și-a formulat poziția procesuală în faza de urmărire penală, a dovedit cu scriptele depuse constituirea de parte civilă iar în faza de judecată, lipsa acesteia în susținerea formală a acestei constituiri nu prezintă importanță juridică.

Prin urmare, consideră că în mod nelegal instanța nu i-a satisfăcut pretențiile raportat la îndeplinirea condițiilor în ce privește răspunderea delictuală.

In ce privește recursurile declarate de inculpatul S. T. și partea responsabilă civilmente F. de P. a V. S., consideră că acestea sunt

întemeiate sub aspectul acordării nejustificate a rentei viagere pentru considerentele arătate de reprezentanții fondului în cuprinsul memoriului depus. În esență, dacă celelalte despăgubiri sunt justificate probator sub aspectul efectuării cheltuielilor cu existența raportului de cauzalitate caracterului cert al datoriei, din perspectiva acestei rente ea a fost acordată aleatoriu în condițiile în care persoana vătămată sub acest aspect al incapacității sale și încadrării în gradul de handicap primește o pensie corespunzătoare din fondul asigurărilor de stat.

Prin urmare, solicită admiterea recursurilor, casarea în parte a soluției primei instanțe, înlăturarea din cuprinsul dispozitivului obligația plății în solidar de către inculpat și fond a rentei viagere și a se acorda conform solicitărilor despăgubiri către partea civilă S. C. J. de U. C. în cuantumul arătat de aceasta, dispunând ca această obligație să fie îndeplinită de către inculpat în aceeași formă de solidaritate cu fondul. Solicită menținerea celorlalte dispoziții ca fiind legale și temeinice pentru considerentele arătate de instanță în motivare.

Inculpatul S. T., având ultimul cuvânt, arată că este de acord să achite suma pe care partea civilă o câștiga prin muncă însă nu este de acord ca partea responsabilă civilmente să se implice în cauză. Susține că dorește să se

împace cu partea vătămată.

C U R T E A :

Prin sentința penală nr. 753 din 26 aprilie 2013 a Judecătoriei G., pronunțată în dosarul nr._ , s-a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat condamnatul S. T. , porecla Boroș, născut la data de_ în municipiul C. -N., județul C., domiciliat în satul B., nr. 507,comuna B.

, județul C., posesor al C. I. seria KX nr. 4., codul numeric personal 1., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, în solidar cu partea responsabilă civilmente F. DE P. AL V. S. , să achite părții civile B. M. -R., următoarele despăgubiri civile: a) 4.200 lei daune materiale; b) 35.000 lei daune morale; c) 600 lei/lună, rentă viageră.

S-a constatat că persoanele vătămate S. C. J. de U. C. și S. de A. al J. C., nu s-au constituit părți civile.

A fost obligat condamnatul S. T. să achite 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a stabilit suma de 150 lei, onorar pentru apărătorul din oficiu al părții civile B. M. R., ce s-a avansat din fondurile M. ui Justiției, doamnei avocate Bîrla N. -P. .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Prin sentința penală numărul 1447/2012 a Judecătoriei G., rămasă definitivă, pronunțată în dosarul numărul_ (atașat), instanța a hotărât următoarele:

  1. 1. Condamnă pe inculpatul S. T. , porecla Boroș, fiul lui I. și E., născut la data de_ în municipiul C. -N., județul C., domiciliat în satul B.

    , nr. 507,comuna B., județul C., în prezent aflat în executarea unei pedepse cu închisoarea în Penitenciarul Bistrița, cetățenia română, studii 6 clase, stagiul militar nesatisfacut, în relație de concubinaj, 3 copii minori, fără ocupație, recidivist, posesor al C. I. seria KX nr. 4., codul numeric personal 1., la pedepsele de

    :

    1. 1 an 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neinmatriculat, prevăzută de articolul 85

      alineatul 1 din Ordonanța de U. a Guvernului numărul 195/2002, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.

    2. 1 an 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu numar fals de inmatriculare, prevăzută de articolul 85 alineatul 2 din Ordonanța de U. a Guvernului numărul 195/2002, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.

    3. 1 an 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană fără permis de conducere, prevăzută de articolul 86 alineatul 1 din Ordonanța de U. a Guvernului numărul 195/2002, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.

    4. 2 ani 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale unei persoane, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.

    5. 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămarea corporală din culpă, prevăzută de articolul 184 alineatele 2 și 4 din Codul penal, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.

    1. Contopește pedepsele de la punctul 1 în pedeapsa mai grea de 2 ani 3 luni închisoare, pe care o sporește cu 9 luni închisoare; în final 3 ani închisoare.

    2. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

    3. Interzice inculpatului drepturile prevăzute de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei.

  2. 1. Condamnă pe inculpatul B. A. , porecla Mutu, fiul lui I. și I., născut la data de_ în municipiul C. -N., județul C., domiciliat în municipiul

  1. -N., strada Cojocnei, nr. 2, apartamentul 52, județul C., locuind în fapt în satul B., nr. 643, comuna B., județul C., cetățenia română, studii 10 clase, stagiul militar satisfăcut, relație de concubinaj, 2 copii minori, angajat ca muncitor necalificat la S.C. Allcons Company S.R.L. C. -N., cu antecedente penale pentru care a intervenit reabilitarea de drept, posesor al C.I.P. seria PC nr. 3., codul numeric personal 1., la pedepsele de :

    1. 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de articolul 292 din Codul penal, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.

    2. 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de articolul 264 alineatul 1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.

    1. Contopește pedepsele de la punctul 1 în pedeapsa mai grea de 5 luni închisoare, fără spor; în final 4 luni închisoare.

    2. Suspendă condiționat executarea pedepsei precizate la punctul 1, pe durata termenului de încercare de 2 ani 5 luni.

    3. Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal, a căror nerespectare determină revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Pentru a pronunța hotărârea de mai sus, instanța a hotărât următoarele:

La data de_ inculpatul S. T. și partea vătămată B. M. R. s- au deplasat la locuința inculpatului K. D. Petru din satul Răscruci, comuna B.

, cu intenția de a cumpăra un autoturism.

În cursul nopții de 28/_ inculpații S. T. și K. D. Petru au perfectat vânzarea autoturismului marca Renault Clio, cu seria șasiu VF1B57R0509875207. Inculpatul S. T. a plătit prețul de 750 euro și a primit cheile și actele mașinii.

Conform evidenței S. ui P. Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor C., inculpatul S. T. nu deținea permis de conducere.

Din declarațiile învinuitului K. D. Petru și din înscrisurile aflate la dosar (contractul de vânzare-cumpărare a unui autovehicul rulat și actele autoturismului) reiese că la data de_ învinuitul K. D. Petru a cumpărat dintr-un parc auto din Munchen - Germania, un autoturism rulat marca Renault Clio, cu seria șasiu VF1B57R0509875207, pe care 1-a adus în România cu intenția de a-1 revinde. În Germania, anterior radierii din circulație, autoturismul a avut numărul de înmatriculare M-UR 1249. Învinuitul K. D. Petru nu a înmatriculat autovehiculul în România și nici nu a încheiat o asigurare pentru răspundere civilă obligatorie RCA.

Din verificările efectuate de Centrul de Cooperare Polițienească Internațională INTERPOL în baza de date "EUCARIS" - sistemul european de informații referitoare la vehicule și permise de conducere rezultă că autoturismul marca Renault Clio, cu seria șasiu VF1B57R0509875207 a fost radiat din circulație la data de_ .

Din adresa S. ui P. Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor C. reiese că autoturismul marca Renault Clio, cu seria șasiu VF1B57R0509875207 nu a fost înmatriculat pe teritoriul României și nici nu i s-au atribuit numere provizorii.

La data de_, în jurul orelor 0330, exercitându-și prerogativele de proprietar, inculpatul S. T. s-a urcat la volanul autoturismului pe care 1-a cumpărat de la K. D. Petru, în timp ce partea vătămată B. M. R. a luat loc pe bancheta din spate, și l-a condus pe drumul național DN IC, apoi pe drumul județean DJ 161, din satul Răscruci, până în satul B., județul C. .

La intrarea în localitatea B., după trecerea la nivel de cale ferată, în dreptul imobilului cu nr. 20, inculpatul S. T. nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum acoperit cu zăpadă bătătorită, a pierdut controlul direcției și a părăsit partea carosabilă, lovind cu partea lateral stânga a autoturismului un stâlp de electricitate aflat pe partea dreaptă a direcției de mers, ocazie cu care a fost accidentat grav pasagerul B. M. R., acesta suferind leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare un număr de 120-130 zile de îngrijire medicală și care i- au pus viața în pericol.

Inculpatul S. T. a încălcat următoarele dispoziții legale privind circulația pe drumurile publice:

  • art. 20 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.:"Pentru a conduce un autovehicul pe drumurile publice, conducătorul acestuia trebuie să posede permis de conducere corespunzător ...".

  • art. 21 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.:"Conducătorii de autovehicule ... trebuie să aibă cunoștințele și îndemânarea necesare conducerii și să fie apți din punct de vedere medical și psihologic ".

  • art. 23 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.:"Dreptul de a conduce un autovehicul ...pe drumurile publice îl are numai persoana care posedă permis de conducere ... ".

  • art. 35 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.:"Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor ...".

  • art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.:"Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță ".

  • art. 101 alin. 1 pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.:(1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni

    următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: 9. nereducerea vitezei în cazurile prevăzute de regulament".

  • art. 123 din Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 rep., aprobat prin H.G. nr. 1391/2006:"Conducătorul de vehicul este obligat să circule cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități ..., în următoarele situații: e) când partea carosabilă este acoperită cu ... gheață, zăpadă bătătorită, ...".

Inculpatul S. T. 1-a contactat telefonic pe K. D. Petru, căruia i-a spus că a fost implicat într-un accident de circulație și i-a cerut ajutor. După câteva minute, învinuitul K. D. Petru s-a deplasat la fața locului cu un autoturism proprietate personală, iar la cererea lui S. T. l-a transportat pe acesta și pe B.

M. R. până la domiciliul lui S. T. din satul B., nr. 507.

Inculpatul S. T. a încălcat obligațiile legale în caz de accident soldat cu victimă: de a anunța imediat poliția, de a apela numărul național unic pentru apeluri de urgență 112 pentru ca victimei să-i fie acordată asistența medicală de urgență și de a nu părăsi locul accidentului până la finalizarea cercetărilor efectuate de poliție.

În aceeași zi, în jurul orelor 1100S. T. a luat legătura cu inculpatul B.

A. și i-a spus că a produs un accident de circulație care nu s-a soldat cu victime. La propunerea lui S. T., inculpatul B. A. a acceptat să se prezinte la Poliția Comunală B. și să declare că el a condus autoturismul implicat în accident, în vederea întocmirii documentelor de constatare și a obținerii autorizației de reparație și pentru ca S. T. să nu fie tras la răspundere penală pentru că a condus fără permis.

Tot în ziua de_, S. T. s-a înțeles cu K. D. Petru ca acesta să declare la poliție, dacă va fi întrebat, că B. A. a condus autoturismul implicat în accident, pentru ca S. T. să nu fie tras la răspundere penală pentru fapta de conducere fără permis. Există indicii că învinuitul K. D. Petru a fost contactat telefonic de către organele de poliție în aceeași zi și a declarat verbal că B. A. a condus autoturismul implicat în accident.

La data de_, orele 1205inculpatul B. A. s-a prezentat la Poliția Comunală B. unde a dat o declarație pe propria răspundere, susținând în mod neadevărat că la aceeași dată, în jurul orelor 03 a condus pe raza localității B. autoturismul marca Renault Clio, cu seria șasiu VF1B57R0509875207, cu numărul de înmatriculare M-UR 1249, în care se mai aflau S. T. și B. M. R. și că a produs un accident de circulație care nu s-a soldat cu victime, ci numai cu pagube materiale. Declarația a fost semnată în calitate de martor asistent de către S. T.

.

Declarația a fost înregistrată cu nr. 16 în Registrul de accidente ușoare aflat la Poliția Comunală B. . în cuprinsul acesteia, pe formularul tipizat, este menționat faptul că "declararea necorespunzătoare a adevărului sau inducerea în eroare a organului de poliție cu privire la accident în scopul obținerii de foloase materiale necuvenite, se pedepsește conform Codului penal (art. 292, 215, 229)".

Organele de poliție s-au deplasat la fața locului împreună cu inculpații S.

T. și B. A. și au constatat avariile autoturismului, după care au întocmit pe numele lui B. A. procesul-vebal de constatare a contravenției seria AX nr. 0112183 din data de_, orele 1215și în baza art. 101 alin. 1 pct. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. și art. 123 pct. e) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 rep. i-au aplicat sancțiunea amenzii. De asemenea, i-au eliberat lui B.

A. autorizația de reparație a autovehiculului.

În cursul zilei de_ inculpatul B. A. și învinuitul K. D. Petru s-au deplasat la domiciliul lui S. T. și au constatat că B. M. R. era întins pe pat și nu se putea mișca. În după-masa aceleiași zile, B. M. R. a fost

transportat cu o sanie la domiciliul său din B., iar de acolo, cu ambulanța, la S.

C. de U. din C. -N. - U.P.U. 1.

Din biletul de ieșire din spital F.O. 37703/2010 al C. ii Neurologie C. - Secția Neurologie II, reiese că B. M. R. a fost internat în perioada 29.01 -_ cu diagnosticul: "TCC mediu cu leziune anxională difuză. Hemoragie intraparenchimatoasă în focare multiple (emisfer cerebelos drept. Fronto-parietal drept și nucleu caudat stâng. Hemipareză stânga). Traumatism toracic. Accident rutier. Sindrom psihoorganicposttraumatic. Bronșită cronică acutizata.

Conform concluziilor raportului de expertiză medico-legală nr. 1852/II/b/53 din_ întocmit de Institutul de Medicină Legală din C. -N., B. M. R. a prezentat leziuni corporale care s-au putut produce în cadrul unui accident rutier, leziunile au necesitat 120-130 zile de îngrijiri medicale, au pus în pericol viața victimei și pot data din 28/_ .

După ce victima a fost transportată la spital, lucrătorii Poliției Comunale B. au fost anunțați că în urma accidentului de circulație care a fost înregistrat în aceeași zi, a rezultat o victimă care se află internată în spital.

La orele 1900, organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către B. A. a faptei prev. de art art. 184 alin. 1 din C. pen. și a faptei prev. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

La orele 2200inculpatul B. A. a fost adus de la S. C. de U. din C.

-N. - U.P.U. 1 (unde s-a deplasat anterior pentru a se interesa despre starea victimei accidentului) și a fost audiat în calitate de făptuitor la Poliția Comunală B.

. B. A. a scris personal o declarație în care și-a menținut atitudinea nesinceră, susținând în mod nereal că el a condus autoturismul implicat în accident, pentru a îngreuna urmărirea penală față de inculpatul S. T., în ceea ce privește săvârșirea faptelor de conducere fără permis, vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

La indicațiile lui B. A., organele de poliție au identificat autoturismul avariat, care se afla în curtea imobilului din satul B., nr. 507, comuna B., aparținând familiei inculpatului S. T. . Autovehiculul avea demontate plăcuțele de înmatriculare și prezenta urme de accident pe partea stângă: la roata din față, uși, stâlpul dintre uși, aripi, pavilion și prag - aspecte consemnate în procesul-verbal de constatare încheiat la orele 2230semnat inclusiv de proprietarul imobilului S. E. și de B. A. - în calitate de făptuitor și de conducător al autovehiculului implicat în accident.

Cu prilejul investigării locului accidentului, activitate care a început la orele 23 și la care a participat martorul asistent Sigmărean Cristian, inculpatul B. A. a declarat (conform înțelegerii avute cu S. T. ) că el a condus autoturismul implicat în evenimentul rutier, semnând în această calitate procesul-verbal încheiat de lucrătorii de poliție. În acest înscris s-a precizat că nici autoturismul și nici victima nu se mai aflau la fața locului, că au fost identificate și fixate prin fotografiere urme de adâncime în zăpadă aflate pe acostamentul de pe marginea din dreapta a drumului județean DJ 161, precum și urme de frecare aflate pe stâlpul electric aflat la intersecția DJ 161 cu str. T. . S-a constatat că suprafața părții carosabile era din asfalt, avea o lățime de 6,70 m, lățimea spațiilor verzi era de 3,40 m, drumul era prevăzut cu o bandă de circulație pe un sens, iar suprafața carosabilă era acoperită cu zăpadă. A fost întocmită o schiță a accidentului, care a fost anexată procesului-verbal.

La orele 2353B. A. a fost testat cu aparatul Drager Alcotest, care a indicat valoarea 0,00 mg/L alcool pur în aerul expirat.

După efectuarea cercetării la fața locului, la data de_, în intervalul orar 0000-0100B. A. a fost reaudiat în calitatea de făptuitor la sediul Poliției Comunale B., în prezența martorului Sigmărean Cristian, ocazie cu care a

revenit asupra declarației anterioare și a precizat că autovehiculul implicat în accident a fost condus de către S. T. . Inculpatul B. A. a recunoscut că în ziua anterioară a dat declarații care nu erau conforme realității, pentru a-l ajuta pe inculpatul S. T. .

Din declarația părții vătămate B. M. R. reiese că S. T. a condus autoturismul implicat în accident. Partea vătămată a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului S. T. pentru vătămare corporală din culpă, urmând să-și precizeze pretențiile civile ulterior.

Prin încheierea din data de_, instanța a disjuns latura civilă a cauzei penale și a dispus judecarea acesteia în mod separat, astfel că s-a format prezentul dosar (_ ).

Persoana vătămată B. M. R. s-a constituit parte civilă prin actul de la fila 18, împotriva inculpatului S. T. în solidar cu partea responsabilă civilmente F. de P. al V. S., prin care solicită obligarea inculpatului și a părții responsabile civilmente la achitarea în favoarea sa a următoarelor sume: 5000 lei - daune materiale; 40.000 euro - daune morale; contravaloarea medicamentelor necesare pe viitor, în sumă de 350 lei/lună; rentă viageră în sumă de 500 lei/lună - datorită faptului că în urma accidentului nu mai este apt pentru a munci.

În drept, se invocă art. 14, 16 din Codul de procedură penală. În probațiune, proba testimonială și cu înscrisuri.

La termenul din data de_, partea civilă B. M. -R. a precizat personal că nu are pretenții civile față de inculpatul B. A. (f.25).

Autoturismului marca Renault Clio, cu seria șasiu VF1B57R0509875207, condus de către inculpatul S. T., care a fost implicat în accidentul din care a rezultat vătămarea corporală a lui B. M. R. nu era înmatriculat în circulație și nu era asigurat pentru răspundere civilă obligatorie RCA.

Potrivit art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor și Normelor privind F. de P. a V. S. -

F.P.V.S. (puse în aplicare prin Ordinul nr. 1/2008 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor) F. de P. a V. S. garantează, în condițiile legii, despăgubirea persoanelor care au suferit prejudicii în urma unor accidente produse de autovehicule neasigurate și despăgubește persoanele prejudiciate dacă acestea nu sunt despăgubite de cei care le-au prejudiciat. Prin decizia numărul 3/2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție- Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că: În procesul penal, F. de protecție a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate. Această decizie este obligatorie pentru instanțe în temeiul articolului 4145 alineatul 4 din Codul de procedură penală.

La fila 67 se află un certificat de încadrare în grad de handicap, în care se arată că numitul B. M. -R. prezintă o deficiență funcțională medie și se încadrează în gradul de handicap mediu cu valabilitate permanentă. Acest act s-a emis în baza referatului medical de la fila 68, iar din acest din urmă act reiese că numitul B. M. -R. prezintă mai multe leziuni cauzate într-un accident din 2010. De asemenea, la fila 27 se află o decizie asupra capacității de muncă emisă la data de_ în care se arată că numitul B. M. -R. are capacitatea de muncă pierdută în totalitate și se încadrează în gradul II de handicap.

La fila 29 se află un cupon mandat poștal din care reiese că numitul B.

M. -R. a primit suma de 33,50 lei reprezentând drepturi bănești pentru persoane cu handicap în luna decembrie 2012.

La fila 30 se află un cupon de pensie din care reiese că numitul B. M. -

R. a primit suma de 358 lei reprezentând pensie pentru luna ianuarie 2013. Prin urmare, reiese că, din cauza accidentului provocat de condamnatul S.

T., partea civilă B. M. -R. a rămas fără capacitate de muncă și primește venituri totale de 391,5 lei/ lună.

Din declarațiile de martori de la filele 43 și 44 reiese că partea civilă B. M.

-R., în urma accidentului suferit a fost internat în spital o anumită perioadă și nu putea să se deplaseze singur. După externare, partea civilă avea probleme de deplasare și a fost ajutat de soția sa timp de 5-6 luni. În timpul spitalizării și câteva luni după aceea, partea civilă a avut nevoie de alimentație specială și de medicamente dar martorii nu au reușit să precizeze valoarea acestora.

Din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză (f.54-55 din dosarul de urmărire penală, atașat) reiese că partea civilă B. M. -R. a fost victima unui accident rutier în data de_, iar în urma accidentului a suferit leziuni corporale care au necesitat 120-130 zile de îngrijiri medicale și au pus în pericol viața victimei.

Conform art.1169 din Codul civil ,,Cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.’’ iar potrivit art.112 din Codul de procedură civilă, reclamantul trebuie să indice în cererea de chemare în judecată motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea și să depună o dată cu cererea de chemare în judecată și probele necesare. De asemenea, conform art.129 alin.1 din Codul de procedură civilă, părțile au obligația … să-și probeze pretențiile și apărările. Instanța constată că partea civilă, nu a depus la dosar și nu a propus toate probele necesare dovedirii pretențiilor civile, respectiv nu a dovedit decât parțial cuantumul daunelor materiale în sumă de 5000 lei, nici contravaloarea medicamentelor necesare pe viitor și nici renta viageră în sumă de 500 lei/lună (mai exact, nu a dovedit veniturile pe care le avea anterior accidentului).

Totuși, așa cum s-a arătat în practica judiciară (Curtea de Apel C. -secția penală și de minori, decizia numărul 412/_, publicată în Buletinul Curților de Apel, nr._, pag.183-186), conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, partea civilă poate obține rambursarea prejudiciului material în măsura în care s-a stabilit realitatea acestuia precum și caracterul rezonabil al cuantumului, în virtutea dreptului la un proces echitabil al părții civile reglementat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor și, conform principiului rolului activ pe care trebuie să-l aibă judecătorul în soluționarea cauzelor, principiu înscris în art.4 din Codul de procedură penală. Dacă legislația națională nu permite o rezolvare judicioasă a dosarului, magistrații trebuie să suplinească administrarea probelor și motivarea hotărârii, prin normele dreptului european, putând stabili "în echitate" o sumă corespunzătoare în favoarea părții civile (cauza Comingersoll c. Portugalia, CEDO 2000). Evaluarea prejudiciului se poate face și prin raportarea la situații similare, prin apreciere.

Prin urmare, instanța a apreciat că partea civilă este îndreptățită la suma de 4.200 lei daune materiale și la daune morale.

În legătură cu moneda în care se face plata daunelor morale, instanța nu i- a obligat pe inculpat și pe F. de P. a V. S. la plata despăgubirilor în euro, așa cum s-a solicitat, deoarece, conform art.3 alin.3 din Regulamentul nr. 4 republicat privind regimul valutar din_, emis de Banca Națională a României, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, numărul 616/2007, operațiunile în valută se pot efectua numai pe baza acordului de voință al părților. În speță, nu există acordul inculpatului și al părții responsabile civilmente cu privire la aceste operațiuni. În consecință, instanța a acordat suma de 35.000 lei, cu titlu de daune morale.

Referitor la contravaloarea medicamentelor necesare pe viitor, în sumă de 350 lei/lună și rentă viageră în sumă de 500 lei/lună, instanța a apreciat că cele două aspecte trebuie unificate întrucât nu se justifică acordarea lor separată, având aceeași natură. Prin urmare, s-a acordat părții civile o singură sumă de bani, care a inclus atât renta viageră cât și medicamentele necesare pentru viitor. Instanța a apreciat că partea civilă este îndreptățită la suma totală de 600 lei/lună, rentă viageră.

Prejudiciul cauzat părții civile nu a fost recuperat, astfel că în temeiul art.14 alin.3 lit.b) din Codul de procedură penală și al art.998 și 1003 din Codul civil (vechi) și conform art.3 și art.220 din Legea nr.71/2011, inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente F. de P. al V. S.

, să achite părții civile, despăgubirile civile precizate mai sus.

Persoanele vătămate S. C. J. de U. C. și S. de A. al

J. C. nu s-au constituit părți civile în ceea ce privește contravaloarea serviciilor de asistență medicală acordate victimei B. M. R., deși au fost citate în instanță (f.22 și 23 din dosarul nr._, atașat și f.11 și 12 din prezentul dosar). Având în vedere principiul disponibilității, specific procesului civil și în temeiul art.346 alin.1 din Codul de procedură penală, s-a constatat că persoanele vătămate nu s-au constituit părți civile.

Împotriva acestei sentinței au declarat recurs, în termen legal, inculpatul S.

T., partea civilă S. C. J. DE U. C. -N. și partea responsabilă civilmente F. DE P. A V. S. .

În susținerea motivelor de recurs, inculpatul prin apărătorul său a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor materiale și morale precum și a rentei viagere acordate de instanța de fond.

În ceea ce privesc daunele materiale, apreciază că acestea sunt într-un cuantum mult prea ridicat în raport cu faptul că dovezile depuse la dosar sunt în cuantum mai mic decât ceea ce instanța de fond a acordat, astfel încât solicită admiterea acestora în măsura în care au fost dovedite.

Referitor la daunele morale, susține că sunt acordate într-un cuantum mult prea ridicat precum și renta viageră în cuantum de 600 lei, având în vedere că partea civilă nu a dovedit veniturile realizate anterior accidentului pentru a se putea cuantifica întinderea cheltuielilor care urmează a fi efectuate.

S. C. J. de U. C. N. a solicitat admiterea recursului și în consecință, admiterea acțiunii civile formulate în cauză și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor ocazionate de spitalizarea părții vătămate B. M. R. .

Asociația F. de P. a V. S., în susținerea motivelor sale de recurs a solicitat înlăturarea obligării la plata rentei lunare și respingerea obligării FPVS la plata cheltuielilor de spitalizare precum și menținerea cuantumului daunelor morale acordate părții civile și a obligării in solidum cu inculpatul la plata despăgubirilor către partea civilă.

Examinând hotărârea pronunțată prin prisma criticilor formulate curtea reține următoarele.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. T. pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 85 alin.1, 85 alin.2, 86 alin.1, 89 alin.1,din OUG 195/2002, art. 184 alin.2,4 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. b C.p.

Prin sentința penală nr. 1447/2012 a Judecătoriei G. a fost condamnat inculpatul S. T. la pedepsele de :

  1. 1 an 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 85 alin.1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art. 3201C.p.p..

  2. 1 an 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 85 alin. 2 din O.U.G. 195/2002,, cu aplicarea art. 3201C.p.p...

  3. 1 an 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002,, cu aplicarea art. 3201C.p.p...

  4. 2 ani 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută. de art. 89 alin. 1 din O.U.G. 195/2002,, cu aplicarea art. 3201C.p.p.

  5. 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 184 alin. 2 și 4 C.p., cu aplicarea art. 3201C.p.p.

Au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa mai grea de 2 ani 3 luni închisoare, sporită cu 9 luni închisoare la 3 ani închisoare.

Prin sentința penală nr. 753/26 aprilie 2013 a Judecătoriei G., pronunțată în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea civilă și a fost obligat condamnatul S. T. , în solidar cu partea responsabilă civilmente F. DE P. AL V. S., să achite părții civile B. M. -R., următoarele despăgubiri civile: a) 4.200 lei daune materiale; b) 35.000 lei daune morale; c) 600 lei/lună, rentă viageră.

Criticile ce vizează cuantumul despăgubirilor civile acordate sunt nefondate.

Astfel,din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că partea civilă în urma accidentului suferit a fost internat în spital o anumită perioadă și nu putea să se deplaseze singur. După externare,partea civilă avea probleme de deplasare și a fost ajutat de soția sa timp de 5-6 luni. În timpul spitalizării și câteva luni după aceea, partea civilă a avut nevoie de alimentație specială și de medicamente dar martorii nu au reușit să precizeze valoarea acestora.

Din raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză rezultă că partea civilă B. M. -R. a fost victima unui accident rutier în data de_, iar în urma accidentului a suferit leziuni corporale care au necesitat 120-130 zile de îngrijiri medicale și au pus în pericol viața victimei.

Instanța de fond a reținut în mod corect că, deși daunele materiale solicitate de partea civilă nu au fost dovedite decât parțial, în raport cu practica judiciară în materie și cu jurisprudența CEDO, întrucât evaluarea prejudiciului se poate face și prin raportare la situații similare, în cauză este justificată acordarea sumei de 4200 lei daune materiale.

În ceea ce privește daunele morale, s-a apreciat în mod just că, raportat la suferința cauzată părții civile suma de 35.000 lei este de natură să asigure o justă și echitabilă despăgubire a părții vătămate pentru prejudiciile nepatrimoniale ce i-au fost cauzate. De asemenea, sunt nefondate și criticile ce vizează acordarea rentei lunare și cuantumul acesteia.

Sunt fondate însă criticile ce vizează neacordarea cheltuielilor de spitalizare către S. C. J. de U. C. N. .

Astfel, unitatea spitalicească s-a constituit parte civilă în cauză în cursul urmăririi penale prin adresa nr. 4668 din 28 mai 2013 solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 1851,1 lei, sumă ocazionată de îngrijirile medicale acordate părții vătămate. În consecință, solicitarea formulată în cauză este întemeiată sens în care, recursul declarat de S.

C. J. de U. C. N. va fi admis iar inculpatul va fi obligat în solidar cu F. de P. a V. S. la plata către partea civilă S.

C. J. de U. C. a sumei de 1851,1 lei cheltuieli de spitalizare.

Cât privește celelalte critici invocate de FPVS în motivele de recurs, acestea sunt de asemenea nefondate. Astfel, așa cum în mod corect a reținut instanța de fond, potrivit art. 251 din Legea nr. 32/2000 F. de P. a V. S. garantează, în condițiile legii, despăgubirea persoanelor care au suferit prejudicii în urma unor accidente produse de autovehicule neasigurate și despăgubește persoanele prejudiciate dacă acestea nu sunt despăgubite de cei care le-au prejudiciat. Prin decizia numărul 3/2010, pronunțată de Î.C.C.J., într-un recurs

în interesul legii, s-a stabilit că: în procesul penal, F. de protecție a victimelor străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur, iar nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate. În consecință, soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică și sub acest aspect astfel că, având în vedere și prevederile art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p. recursul declarat de FPVS precum și cel declarat de inculpat vor fi respinse ca nefondate.

Pentru considerentele expuse mai sus, având în veder și dispozițiile art. 38515pct. 2 lit. d C.p.p. recursul declarat de S. C. J. de U. C. N. va fi admis în sensul celor învederate anterior.

În temeiul art. 189 și 192 alin. 2 C.p.p. se va stabili onorariu avocațial și vor fi obligați recurenții respectiv inculpatul și F. de P. a V. S. la plata în favoarea statului a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE M. IVE, IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

În baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen. admite recursul declarat de S.

C. J. DE U. C., cu sediul în C. N., str.C. nr.3-5 împotriva sentinței penale nr.753 din 26 aprilie 2013 a Judecătoriei G., pe care o casează doar cu privire la modalitatea de soluționare a laturii civile față de această parte civilă.

Rejudecând în aceste limite, obligă inculpatul S. T., în solidar cu F. de P. a V. S. la plata către partea civilă S. C. J. de U.

C. a sumei de 1851,1 lei cheltuieli de spitalizare.

În baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen. respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpatul S. T. și de F. DE P. A V. S.

împotriva aceleiași hotărâri.

Stabilește onorar apărător din oficiu în sumă de 200 lei ce se va avansa din FMJ în favoarea av.Bartoș R. .

Cheltuielile judiciare avansate de stat în recursul părții civile rămân în sarcina statului.

Obligă inculpatul și F. de P. a V. S. la plata în favoarea statului a sumei de 500 lei - inculpatul, sumă din care 200 lei se va avansa din FMJ în favoarea apărătorului din oficiu și respectiv 300 lei - F. de P. a V.

S. .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 31 iulie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

M. B.

V.

C.

M.

R.

GREFIER,

M. B.

Red.M.B./ .08.2013.

Dact.H.C./4 ex. Jud.fond: G. I. .

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 994/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice