Decizia penală nr. 14/2013. Omor calificat
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 14/A/2013
Ședința publică din 24 ianuarie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : M. | B., judecător |
JUDECĂTORI | : A. | D. L. |
G.: L. | A. | S. |
Ministerul Public reprezentat prin VIOLETA TRĂISTARU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul M. V. împotriva sentinței penale nr. 614 din data de 06 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._ privind pe inculpatul M. V. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, dat în dosar nr. 256/P/2012, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpatul M. V., în stare de arest, lipsă fiind apărătorul desemnat din oficiu al acestuia, avocat P. M. E., precum și avocatul substituent al acestuia, Szatmari-F. Vladimir, ambii din cadrul Baroului C., cu delegații la dosar ( f. 13, 14 ) și, respectiv părțile civile M. A. F. reprezentant legal de M.
M., S. M. S. M. și S. de U. "Dr. Constantin O. "; B.
M. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea, raportat la absența apărătorului desemnat din oficiu în favoarea inculpatului-apelant, avocat P. M. E. și, respectiv obligativitatea asistenței judiciare în cauză, în baza dispozițiilor art. 104 alin. (12) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, va striga din nou această cauză.
La cea de-a două strigare a cauzei se prezintă inculpatul M. V., în stare de arest, asistat de avocat Szatmari-F. Vladimir în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat P. M. E., ambii din cadrul Baroului
C., cu delegații la dosar ( f. 13, 14 ), lipsă fiind părțile civile M. A. F. reprezentant legal de M. M., S. M. S. M. și S. de U.
"Dr. Constantin O. "; B. M. .
Apărătorul inculpatului depune la dosar un înscris intitulat "memoriu";.
Inculpatul M. V. arată că își menține declarațiile date anterior în cauză, cu precizarea că a recunoscut comiterea faptei și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea apelului și aplicarea disp. art. 3201Cod procedură penală. De asemenea, solicită să se rețină faptul că fapta a fost comisă pe fondului consumului de alcool, precum și disp. art. 74 raportat la
art. 76 Cod penal, respectiv a circumstanțelor atenuante și personale ale inculpatului. Cu onorariu FMJ.
Reprezentanta M. ui P. solicită respingerea apelului și apreciază că soluția primei instanțe este legală și temeinică, având în vedere starea de fapt analizată în mod corect și recunoscută de către inculpat. Raportat la limitele de pedeapsă ale infracțiunii comise, starea de recidivă și circumstanțele avute în vedere consideră că nu se impune desființarea cu privire la aspectele sesizate și, în consecință, solicită menținerea ca atare a hotărârii.
Inculpatul M. V., având ultimul cuvânt, arată că nu a înțeles aspectele ce vizează aplicarea disp. art. 3201Cod procedură penală și că, ulterior expertizei solicitate, a formulat și depus două memorii la dosarul cauzei prin care a menționat că nu solicită administrarea altor probe și că a recunoscut comiterea faptei. În concluzie, susține că apelul vizează neaplicarea în favoarea sa a disp. art. 3201Cod procedură penală, a căror aplicare o solicită.
C U R T E A
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș din 21 iunie 2012 emis în dosarul cu nr. 256/P/2012 înregistrat la instanță sub nr._ a fost trimis în judecată inculpatul M. V. pentru săvârșirea tentativei la
infracțiunea de omor calificat prev. de art. 20 C.penal raportat la art. 174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. c C.penal, cu aplicarea art. 37 lit. a C.penal, reținându-se în esență că în noaptea de 15/16 mai 2012 în timp ce se afla la locuința din S., pe fondul consumului de alcool și al unor discuții telefonice contradictorii cu soția sa, aflată în Italia, a încercat să suprime viața fiului său minor A. F. .
Prin sentința penală nr. 614/_, pronunțată de Tribunalul Maramureș în dosar nr._, a fost condamnat inculpatul M. V., (fiul lui Ș. și M., născut la data de_ în localitatea Bârsana, județul Maramureș, CNP 1.
, cetățean român, fără ocupație, căsătorit, cu doi copii minori, stagiul militar satisfăcut, studii 8 clase, domiciliat în com. Moftinu sat Moftinu Mic nr. 184, jud. Satu M., fără forme legale în com. Strâmtura sat S. nr. 56, jud. Maramureș, arestat preventiv, aflat în prezent în Penitenciarul Gherla) pentru săvârșirea infracțiunii de: tentativă la omor calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, art. 175 alin.1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal, la pedeapsa de 8 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal ca pedeapsă complementară pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 61 Cod penal a fost revocată liberarea condiționată a restului neexecutat de 502 zile (liberat la data de_ ) din pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 8764/2008 pronunțată de T. din Roma secția a 7-a penală, recunoscută prin sentința penală nr. 410/F din
13 decembrie 2010 a Curții de Apel București, rest care a fost contopit cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute rezultanta de 8 ani închisoare. Cu consecințele prev. de art. 71, 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 350 C.pr.pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului iar în baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul preventiv începând cu 01 iunie 2012 la zi.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile M. M. în favoarea minorului M. A. F., domiciliat în S. nr. 56 com. Strâmtura, suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale.
A fost obligat inculpatul să plătească cheltuieli de spitalizare ocazionate cu asistența medicală acordată părții vătămate M. A. F. după cum urmează:
către S. Județean de U. "Dr. C-tin O. "; B. M. suma de 11.870,24 lei cu dobânda legală până la achitare;
către S. M. S. M. suma de 497,57 lei cu dobânda legală până la achitare.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească suma de 1100 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 200 lei reprezintă onorariul avocatului desemnat din oficiu Lupșe M. ela.
Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut următoarele:
Inculpatul M. V. este căsătorit cu numita M. Măsioara de aproximativ 19 ani și are cu aceasta trei copii. Până în anul 2006, când a plecat la muncă în Italia, inculpatul a locuit cu familia sa în loc. Moftinu Mic, nr. 184, jud. Satu M., unde, de altfel, își avea stabilit domiciliul.
În anul 2007, soția inculpatului a plecat și ea în Italia la muncă, iar cei trei copii rezultați din căsătorie au locuit cu bunica lor în localitatea S. .
Cum în anul 2008 inculpatul a fost condamnat de autoritățile italiene, relațiile dintre inculpat și soția sa s-au deteriorat până au ajuns să se separe datorită atât faptei pentru care a fost condamnat (viol) cât și violențelor repetate la care era supusă atât ea cât și copiii lor. După liberarea sa din penitenciar, la data de 28 noiembrie 2011, inculpatul s-a stabilit la mama sa, unde de fapt locuiau și cei trei copii, în localitatea S. .
Relațiile dintre inculpat și soția sa au continuat să fie foarte tensionate, inculpatul reproșându-i o presupusă relație cu un alt bărbat, iar soția sa, faptul că nu-i permite minorului A. F. să vină la ea în Italia și să locuiască cu ea.
În luna mai 2012, în contextul în care mama inculpatului a fost internată în spital cu o fractură la un picior, inculpatul s-a dus s-o viziteze. Cum mama sa nu a fost externată în ziua aceea, din cauza unor complicații, inculpatul a rămas în oraș unde a consumat băuturi alcoolice. La plecarea din S. M. a mai cumpărat niște bere pe care apoi a consumat-o la locuința sa din loc. S. . Pe fondul consumului de alcool, inculpatul a purtat mai multe discuții telefonice în ziua aceea (15 mai 2012) cu soția sa.
La ultima discuție telefonică pe care au avut-o în jurul orelor 23,00, inculpatul s-a certat cu soția sa pe motiv că aceasta a cerut să vorbească cu fiul lor, M. A., pentru că intenționa să-l ducă pe minor împreună cu sora sa în vacanță la ea în Italia. În acest context, inculpatul, după ce i-a comunicat soției sale la telefon că "îl va trimite doar în sicriu";, a luat un cuțit din bucătărie, cu care i-a aplicat fiului său - părții vătămate minore, mai multe lovituri în zona hemitoracelui stâng, în timp ce acesta dormea.
Speriat de cele întâmplate și dându-și seama de consecințele faptei sale, inculpatul a încercat să se sinucidă prin mai multe moduri, însă cum nu a reușit, a luat legătura cu fiica sa care locuia în S. M., M. C., căreia i-a comunicat că l-a omorât pe fratele ei. Cunoscându-și tatăl, aceasta nu a crezut inițial spusele acestuia, însă auzind gemetele fratelui ei, a anunțat serviciul de urgență. La sosirea organelor de poliție însoțiți de cei doi martori audiați de instanță, în locuință a fost găsită atât partea vătămată M. A. întinsă pe
jos și plină de sânge, cât și inculpatul, așezat în pat și acoperit cu o plapumă.
Potrivit raportului de constatare medico-legală nr. 433 din_ întocmit de Serviciul Medico- Legal Județean B. M., partea vătămată a suferit patru leziuni traumatice produse prin lovire cu un corp tăietor-înțepător, lovituri care i- au pus în primejdie viața.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei însă a susținut atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței că nu-și aduce aminte derularea evenimentelor și nici nu a realizat ce s-a întâmplat decât după ce l-a lovit pe minor.
De altfel, raportul de expertiză psihiatrică relevă faptul că deși are discernământul faptelor sale, inculpatul prezintă o tulburare de personalitate labil-emoțională, tip impulsiv pe fondul consumului nociv de alcool și o reacție depresivă cu auto și hetero agresivitate.
Având în vedere starea de fapt expusă, instanța constată că fapta comisă de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 Cod penal raportat la art. 174, art. 175 alin.1 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal, faptă pentru care i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 8 ani închisoare cu executare în regim de detenție.
La individualizarea judiciară a pedepsei, s-a avut în vedere pe de o parte poziția procesuală sinceră a inculpatului, însă pe de altă parte, gradul de pericol social ridicat al faptei comise, concretizat prin exercitare de violențe asupra fiului său minor, dar și persoana inculpatului care persistă în comiterea de infracțiuni cu consecințe deosebit de grave, dacă avem, în vedere prima infracțiune pentru care a fost condamnat dar și cea prezentă.
În acest context, așa cum s-a menționat mai sus, instanța a avut în vedere că, prin sentința penală nr. 8764/2008 pronunțată de T. din Roma secția a 7-a penală, recunoscută prin sentința penală nr. 410/F din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel București inculpatul a mai fost condamnat la pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de viol, pedeapsă pe care inculpatul a executat-o până la data de_ când a fost liberat condiționat cu un rest neexecutat de 502 zile.
Cum prezenta infracțiune a fost comisă după liberarea condiționată și până la considerarea ca executată a acelei pedepse, adică în noaptea de 15/16 mai 2012, instanța a constatat că inculpatul se află în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal, drept pentru care, în temeiul art. 61 Cod penal, a fost revocată liberarea condiționată a restului neexecutat de 502 zile (liberat la data de_ ) din pedeapsa de 4 ani și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 8764/2008 pronunțată de T. din Roma secția a 7-a penală, recunoscută prin sentința penală nr. 410/F din 13 decembrie 2010 a Curții de Apel București, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute rezultanta de 8 ani închisoare.
Împotriva inculpatului, în faza de urmărire penală s-a emis mandat de arestare preventivă la data de_, măsură care a fost menținută pe parcursul
judecării cauzei apreciindu-se că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri.
Având în vedere soluția pronunțată prin prezenta hotărâre, chiar dacă nu este încă definitivă, instanța, pe aceleași considerente, a apreciat că se justifică privarea în continuare de libertate a inculpatului, dat fiind și faptul că lăsarea sa în libertate ar fi de natură să creeze un sentiment de insecuritate în familie, raportat la dependența alcoolică și comportamentul violent al acestuia.
Pe cale de consecință, tribunalul a menținut în continuare măsura arestării preventive, urmând să deducă din pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare reținerea și arestul preventiv începând cu data de_ la zi.
E adevărat că soția inculpatului, reprezentându-l pe minor în instanță a comunicat că nu înțelege să se constituie parte civilă față de acesta, însă
instanța, în exercitarea rolului activ, raportat la vârsta și interesele minorului, a apreciat că se impune acordarea sumei de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru daune morale, sumă care, măcar în parte poate compensa atât suferințele
fizice suferite cât și cele morale cauzate de împrejurarea că aceste violențe au fost provocate chiar de cel care trebuia să-i acorde îngrijire și protecție.
A fost obligat inculpatul să plătească cheltuielile de spitalizare ocazionate cu asistența medicală acordată părții vătămate M. A. F. respectiv: către S. Județean de U. "Dr. C-tin O. "; B. M. suma de 11.870,24 lei cu dobânda legală până la achitare și către S. M. S. M. suma de 497,57 lei cu dobânda legală până la achitare.
În temeiul art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească cheltuieli judiciare statului, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul M. V., prin apărătorul său, solicitând admiterea apelului și aplicarea disp. art. 3201Cod procedură penală. De asemenea, solicită să se rețină faptul că fapta a fost comisă pe fondului consumului de alcool, precum și disp. art. 74 raportat la art. 76 Cod penal, respectiv a circumstanțelor atenuante și personale ale inculpatului.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, precum și în conformitate cu prevederile art. 371 alin. 2 C.pr.pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea reține următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș din_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. V. pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat prevăzută de art. 20 C.pen., rap. la art.
174 alin. 1, art. 175 alin. 1 lit. c C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen., reținându-se că în noaptea de 15/16 mai 2012, în timp ce se afla în locuința sa din S., pe fondul consumului de alcool și al unor discuții telefonice contradictorii cu soția sa aflată în Italia, a încercat să suprime viața fiului său minor, A. F., căruia i-a aplicat mai multe lovituri în zona hemitoracelui stâng cu un cuțit de bucătărie.
Procedând la reținerea vinovăției inculpatului, pe baza materialului probator administrat atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața instanței de fond, s-a apreciat în mod corect că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale tentativei la omor calificat prevăzute de art. 20 C.pen., rap. la art. 174, art. 175 alin. 1 lit. c C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, s-a avut în vedere de către instanța de fond în mod corect atât poziția sinceră a inculpatului și regretul pe care l-a manifestat ulterior comiterii faptei, împrejurarea că, deși are discernământul faptelor sale, acesta prezintă o tulburarea de personalitate labil emoționată, iar pe de altă parte, împrejurarea că acesta nu se află la prima confruntare cu legea penală, acesta fiind condamnat anterior prin sentința penală nr. 8764/2008 a T. ui din Roma, Secția a VII-a Penală la o pedeapsă de 4 ani și 2 luni închisoare, pedeapsă din a cărei executare a fost liberat condiționat la data de_ cu un rest neexecutat de 502 zile.
Susținerea formulată de inculpat în apel, potrivit căreia dorește să se prevaleze de prevederile art. 3201C.pr.pen., este neîntemeiată. Astfel, în ședința publică din_, prezent în fața instanței, deși i s-a adus la cunoștință atât de către instanță, cât și de către apărătorul său, faptul că poate beneficia de prevederile art. 3201C.pr.pen., inculpatul a înțeles să formuleze cereri în probațiune, respectiv a solicitat efectuarea unei noi expertize medico-legale psihiatrice. În consecință, s-a procedat la declanșarea cercetării judecătorești și la administrarea de probe, astfel că având în vedere prevederile art. 3201C.pr.pen., care stipulează că inculpatul poate beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă în situația în care declară până la începerea cercetării judecătorești că recunoaște comiterea faptelor reținute în sarcina sa, în cauză inculpatul nu mai poate beneficia de aceste prevederi. Mai mult, inculpatul nu poate beneficia nici
de prevederile art. XI din OUG 121/2011, cercetarea judecătorească fiind declanșată în cauză ulterior intrării în vigoare a Legii 202/2010.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică sub toate aspectele, astfel că având în vedere dispozițiile art. 379 pct. 1 lit. b C.pr.pen., apelul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 350 C.pr.pen. și art. 88 C.pen., se va menține starea de arest a inculpatului și se va deduce din pedeapsa aplicată acestuia durata arestului preventiv începând cu data de_ la zi.
În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C.pr.pen., se va stabili onorariu avocațial și va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M. V. (cu datele personale la dosar) împotriva sentinței penale nr. 614 din 6 decembrie 2012 a T. ui Maramureș.
Menține starea de arest preventiv a inculpatului.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 1 iunie 2012 și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av. Szatmari F. Vladimir.
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi, 24 ianuarie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | G. | |||
M. B. A. | D. | L. L. | A. | S. |
Red.MB/dact.MS 2 ex./_ Jud.fond: O.G.
← Sentința penală nr. 47/2013. Omor calificat | Sentința penală nr. 14/2013. Omor calificat → |
---|