Decizia penală nr. 1487/2013. Înșelăciune
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal 8428
DECIZIA PENALĂ NR.1487/R/2013
Ședința publică din data de 08 noiembrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: V. C., judecător JUDECĂTORI: C. I. ,
: I. C. M.
GREFIER: G. I. -B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin
procuror V. GĂZDAC
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul SS S., împotriva sentinței penale nr.297 din_ a Judecătoriei Turda, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals privind
identitatea, fals în declarații în vederea emiterii sau utilizării instrumentelor de plată electronice și efectuarea de operațiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată electronică fără consimțământul titularului instrumentului și prin utilizarea neautorizată a unor date de identitate, fapte prev. și ped. de art.215 alin.1, 2, 3 C.pen, art.26 și art.27 alin.1, 2 din Legea nr. 365/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
La apelul nominal se prezintă inculpatul SS în stare de arest asistat de către apărător ales avocat Maier M. Raul, din cadrul Baroului Cluj și apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat - avocat Bîrcu D. A. din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind partea vătămată A. S. și partea civilă B.
F. I. - S. ursala C. T.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care,
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul SS solicită instanței să constate că mandatul său își încetează efectele întrucât s-a prezentat apărătorul ales al inculpatului. Solicită acordarea onorariului din Fondul M. ui de Justiție pentru studiu dosar.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinței penale recurate și rejudecând, încetarea procesului penal pentru infracțiunea prev. de art.26 și art.27 alin.1, 2 din Legea nr.365/2002. Depune la dosarul cauzei practica judiciară, respectiv o decizia a Curții de Apel Cluj - Secția
Contencios care stabilește corespondența dintre economic - comercial și raportul dintre aceste două activități ca parte a unui întreg. Respectiv activitatea comercială este parte din activitatea economică, raportat la aceste amendamente și la denumirea legii care incriminează aceste două infracțiuni, respectiv Legea la comerțul electronic, raportat și la prevederile art.1 pct 11 din Legea nr.365/2002.
Raportat la aceste aspecte și la faptul că inculpatul a plătit prejudiciul, consideră că, instanța de fond trebuia să dispună încetarea procesului penal și pentru aceste două infracțiuni, care se încadrează în prevederile art.741C.pen., prevederi care ar trebui să îi profite inculpatului. Apreciază că cele două infracțiuni se încadrează în legile speciale.
Curtea trebuie să analizeze aceste aspectele raportat la faptul că inculpatul nu poate profita de calea apelului, mai mult în sentința instanței de fond nu se face referire în nici un fel cu privire la apărările inculpatului, iar instanța nu analizează apărările cu privire la cele două infracțiuni economice.
Reprezentantul M. ui P. solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prima instanță a adoptat fața de inculpat o soluție de încetare a procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune pe temeiul art.741alin.2 teza II-a C.pen., întrucât s-a recuperat prejudiciul, iar pentru ale două infracțiuni prev . de Legea nr.365/2002 privind comerțul electronic, inculpatul a fost condamnat. Pedeapsa stabilită de prima instanță ca urmare a anulării unei suspendări condiționate a fost aceea de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție.
Hotărârea primei instanțe se critică pe considerentul că nu au fost extinse disp art.741C.pen. și cu privire la cele două infracțiuni prevăzute în legea specială. În realitate aceste dispoziții nu pot să aibă niciun efect asupra celor doua infracțiuni prevăzute de legea specială, deoarece chiar dacă ar fi vorba de infracțiuni economice disp art.741C.pen. se referă la acele infracțiuni care produc o pagubă, ori infracțiunile prevăzute de Legea nr.365/2002 privind comerțul electronic sunt prin excelență infracțiuni de pericol, prin urmare nu pot fi extinse disp art.741C.pen. față de aceste două infracțiuni.
Cele două infracțiuni sunt în vigoare, nu au fost abrogare sau declarate neconstituționale iar pedepsele au fost stabilite în limitele legale, prin urmare apreciază hotărârea legală și temeinică solicită respingerea recursului ca nefondat.
În replică, apărătorul ales al inculpatului arată s-a produs o pagubă de cca. 2000 lei, banii au fost extrași de la bancomat în urma obținerii frauduloase a acelui cod PIN. Consideră că în speță este vorba de o infracțiune economică - comercială și s-a produs un prejudiciu prin retragerea de numerar. Cu privire la art.26 din Legea nr.365/2002 ar putea să existe discuții fiind vorba de fals în declarații, iar cu privire la art.27 din aceeași lege consideră că este îndeplinită întrutotul condiția de
infracțiune economică.
Inculpatul S. SS având ultimul cuvânt, arată că se află în executarea unei pedepse de 3 ani închisoare și lasă la aprecierea instanței soluția ce urmează a o pronunța în cauză.
CURTEA
Deliberând constatză că,
Prin sentința penală nr.297 din_, Judecătoria Turda în baza art 334 C.pr.pen. a dispus schimbarea incadrarii juridice a infractiunilor retinute in sarcina
inculpatului SS S. din: -inșelăciune, prevde art. 215 alin 1,2,3 Cod pen. ; fals in declarații în vederea emiterii sau utilizării instrumentelor de plată electronice, prev.de art. 26 din Legea 365/2002 ; efectuarea de operațiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată electronică fără consimțământul titularului instrumentului și prin utilizarea neautorizată a unor date de identificare, prev. de art 27 alin 1,2 din Legea 365/2002 cu aplic. art 41 alin 2 Cod Penal cu aplicarea art 33 lit a, b C pen in inșelăciune, prev. de art. 215 alin 1,2 Cod pen. ; fals in declarații în vederea emiterii sau utilizării instrumentelor de plată electronice, prev.de art. 26 din Legea 365/2002 ; instigare la efectuarea de operațiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată electronică fără consimțământul titularului
instrumentului și prin utilizarea neautorizată a unor date de identificare, prev. de art 25 C pen rap la art 27 alin 1,2 din Legea 365/2002 cu aplic. art 41 alin 2 Cod Penal cu aplicarea art 33 lit a, b C pen si respinge celelate cereri de schimbare a incadrarii juridice (in instigare, respectiv complicitate la art 26 legea 365/2002 si in complicitate la art 27 alin 1, 2 legea 365/2002 cu aplicarea art 41 alin 2 C pen).
In baza art 11 pct 2 lit b Cpr pen, art 10 lit i ind 1 C pr pen, rap la art 74 ind 1 alin 2 teza a doua C pen, s-a incetat procesul penal pornit impotriva inculpatului SS S. - fiul lui G. și al Teodorei, născut la data de_ în Turda, jud. Cluj, cetățean român, studii 8 clase, necăsătorit, fără ocupație, fără antecedente penale, domiciliat în C. T., str. O., nr.2, Bl.F14, ap 16, jud. Cluj, CNP: 1. - pentru infractiunea d einselaciune, prev de art 215 alin 1, 2 C pen si s-a aplicat o amenda administrativa de 1000 lei.
In baza art 25 C pen rap la art 27 alin 1, 2 din Legea 365/2002, cu aplicarea art 41 alin 2 C pen, instigare la efectuarea de operațiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată electronică fără consimțământul titularului instrumentului și prin utilizarea neautorizată a unor date de identificare a condamnat pe inculpatul SS S. la o pedeapsa de 1 an inchisoare.
S-a facut aplicarea art 71 C pen, art 64 lit a teza a doua C pen.
In baza art 26 Legea 365/2002, fals in declarații în vederea emiterii sau utilizării instrumentelor de plată electronice condamna pe inculpatul SS S. la o pedeapsa de 3 luni inchisoare
S-a facut aplicarea art. 71 C. pen, art 64 lit a teza a doua C pen.
In baza art 865C.pen, rap la art 85 C.pen. s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani 6 luni inchisoare - Sentinta penala nr 158/2011 a Judecatoriei Turda si 3 ani inchisoare - Sentinta penala nr 34/2012 a Judecatoriei Turda (pe care o descontopeste in pedepsele componente: 3 ani inchisoare, 8 luni inchisoare si 2 ani 6 luni - in urma anularii suspendarii sub supraveghere aplicata prin SP 158/2011 a Judecatoriei Turda) si contopeste prezentele pedepse - potrivit art 33 lit a C pen, art 34 lit b C pen - 3 luni, 1 an inchisoare cu cele aratate anterior - 2 ani 6 luni inchisoare, 3 ani inchisoare, 8 luni inchisoare - aplicand pedeapsa cea mai grea, de 3 ani inchisoare.
S-a facut aplicarea art 71 C pen, art 64 lit a teza a doua C pen.
In baza art 27 alin 1, 2 legea 365/2002, cu aplicarea art 41 alin 2 C pen, cu aplicarea art 3201C pen, efectuarea de operațiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată electronică fără consimțământul titularului instrumentului și prin utilizarea neautorizată a unor date de identificare condamna pe inculpata B. I.
A. - fiica lui I. si M., nascuta in data de_, in C. T., Cluj, roman, 12 clase, dom C. T., str Republicii, nr 4, bl K1, sc 8, et 2, ap 87, Cluj; ffl C.
T., str O., nr 2, bl F14, ap 16, Cluj, CNP 2. - la o pedeapsa de 1 an inchisoare.
S-a facut aplicarea art 71 C pen, art 64 lit a teza a doua C pen.
In baza art 81 C pen, art 82 C. pen s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pentru 3 ani termen d eincercare.
S-a atras atentia inculpatei asupra prev art 83 C. pen . S-a facut aplicarea art 71 alin. ultim C. pen.
S-a constatat recuperat prejudiciul de 2250 lei cauzat partii vatamate A. S.
- C. T., str O., nr 9, bl F12, sc A, ap 6, Cluj
In baza art 191 alin 1, 2 C.pr.pen. a fost obligat fiecare inculpat la cate 500 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul nr 3032/P/2010 al Parchetului de pe langa Judecatoria Turda, inregistrat cu nr_ la Judecatoria Turda, inculpatul SS S. a fost trimis in judecata pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals privind identitatea, fals in declarații în vederea emiterii sau utilizării instrumentelor de plată electronice și efectuarea de operațiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată electronică fără consimțământul titularului instrumentului și prin utilizarea neautorizată a unor date de identificare, fapte prev. și ped. de art. 215 alin 1,2,3 Cod Penal, art.26 si art. 27 alin 1,2 din Legea 365/2002 cu aplicarea art 41 alin 2 C pen și inculpata B. I. A. a fost trimisa in judecata pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals privind identitatea, fals in declarații în vederea emiterii sau utilizării instrumentelor de plată electronice și efectuarea de operațiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată electronică fără consimțământul titularului instrumentului și prin utilizarea neautorizată a unor date de identificare, fapte prev. și ped. de art. 215 alin 1,2,3 Cod Penal, art.26 si art. 27 alin 1,2 din Legea 365/2002 cu aplicarea art 41 alin 2 C pen.
S-a retinut, prin actul de sesizare a instantei, urmatoarea stare de fapt :
Inculpatul SS S., a obținut, cardul bancar aparținând părții vătămate A. S., încunoștințând despre acest aspect și pe inculpata B. I. A. . Deoarece nu cunoșteau codul PIN aferent acestui card bancar, cei doi au căutat un mijloc de a utiliza cardul, fără a fi necesară cunoașterea acestui cod.
Diferite site-uri de pe internet oferă spre vânzare produse ce pot fi cumpărate și prin transfer bancar,utilizând un card, totodată nefiind necesară comunicarea codului PIN pentru a efectua o tranzacție valabilă. Așa cum reiese și din propria declarație, (filele18-23), din comunicările firmei Gecad Epayment, filele60-69, cât și din răspunsul providerului de internet UPC România, fila 77, inculpata și-a creat un cont de utilizator pe site-ul www.epayment.ro, iar cu ajutorul cardului bancar aparținând părții vătămate a cumpărat 6 coduri de reîncărcare pentru cartele Orange, valoarea acestora, împreună cu comisionul aferent fiind de 205.64 lei,filele 51,55.
Inculpatii au încercat să retragă bani de la un bancomat din orașul C. T., dar necunoscând codul PIN, nu au reusit.filele18-23 .
Inculpatul, prin demersuri repetate, a reușit să obțină de la un angajat al băncii B. codul PIN. S-a prezentat telefonic mai multor angajați ai B. ca fiind A.
S., respectiv titularul cardului, și prin mijloace frauduloase a reușit să obțină codul PIN, pe care banca l-a furnizat ca urmare a insistențelor inculpatului și având în vedere contractul de credit încheiat între bancă și partea vătămată. La dosar
există un suport electronic (CD) pe care se află stocate discuțiile purtate între învinuitul SS S. și angajații B., precum și un proces verbal de redare integrală a acestor convorbiri întocmit de organele de cercetare penală ale poliției, filele 28-34 și 144. Având în vedere că B. a fost de acord să înainteze organelor de urmărire penală aceste discuții, procesul verbal împreună cu CD-ul constituie mijloc de probă conform art 91 ind 6 alin 2 Cod Proc Pen.
In data de_, inculpatii au retras banii din contul atasat cardului apartinand partii vatamate filele 35-39.
Aceasta stare de fapt s-a retinut conform urmatoarelor probe: plângerile și declarațiile părții vătămate - filele 9-14; declarațiile învinuiților - filele 15-24; răspunsurile B., UPC și Gecad Epayment international, filele 48-70; proces verbal cu privire la imaginile capturate cu ocazia tranzacțiilor frauduloase, filele 35-39; declarațiile martorilor - filele 25-27; proces verbal de efectuare a percheziției domiciliare, fila 41; proces verbal de consemnare a discuțiilor purtate între învinuit și angajații B. ,filele 28-34; procese verbale de verificări și investigații ,filele 70,71,91-93,100,116.
Partile vatamate nu s-au constituit parte civila.
Cauza nr_ a Judecatoriei Turda a fost solutionata prin Sentinta penala nr 275/2012, care, prin Decizia penala nr 1824/R/2012 a Curtii de Apel Cluj a fost casata in intregime, cauza fiind trimisa spre rejudecare Judecatoriei Turda, admitandu-se recursurile inculpatilor.
In data de_, cauza s-a reinregistrat la Judecatoria Turda cu nr_ . In fata instantei de judecata, in sedinta publica din data de_ prin avocatul ales, inculpate B. I. A. a depus un inscris - fila 42 - in forma autentica, prin care a declarat ca doreste sa îi fie aplicabile prev art 320 ind 1 C pr
pen, intrucat a comis fapta de care este invinuita
Instanta, dupa ascultarea procurorului si a avocatului inculpatei, a constatat ca in cauza sunt incidente dispozitiile art 3201C pr pen, intrucat inculpata a recunoscut comiterea faptei de care este invinuita prin rechizitoriu si nu a solicitat administrarea altor probe.
Analizand materialul probator al cauzei, tinand seama de dispozitiile art 320 ind 1 C pr pen, care fac referire la solutionarea cauzei raportat la materialul de urmarire penala, instanta retine ca declaratia inculpatulei din fata instantei de judecata (fila 42) este confirmata de materialul de urmarire penala.
In privinta inculpatului SS S. s-a desfasurat cercetarea judecatoreasca, fiind audiati inculpatul (fila 34), partea vatamata A. S. (fila 45), s-au depus inscrisuri (46, 48, 59, 60), s-au citit declaratiile martorilor Zai Alexandra I. si Micu Claudiu N., conform art 327 alin 3 C pr pen (25, 26), s-au citit declaratiile inculpatei B., conform art 325 alin 2 C pr pen (18, 20).
Raportat la materialul probator administrat in cauza, examinand declaratia inculpatului, coroborata cu a inculpatei, cu procesul verbal de redare convorbiri telefonice, cu cdul continand imagini video, se retine urmatoarea stare de fapt:
In anul 2009, partea vatamata A. S., detinatorul unui card B. F., cu linie credit de 2250 lei, a fost contactat de banca, in vederea reinnoirii cardului. Fiind de acord, cardul urma sa ii fie comunicat prin curierat. S-a emis cardul cu nr 5126960600171352. Partea vatamata nu a primit cardul, doar un plic cu codul PIN. A sesizat banca in momentul in care a primit un extras de cont aferent cardului conform caruia ar fi efectuat mai multe plati prin internet. Verificandu-se
contul, la banca, s-a stabilit ca intreaga suma disponibila in cont fusese utilizata(retrasa).
Din probele aratate anterior, a rezultat ca instrumentul bancar - cardul - a intrat in posesia inculpatului SS S. care l-a dat inculpatei B., comunicandu-i ca nu are codul PIN, ca doreste sa-l obtina de la banca emitenta.
In privinta modului in care au intrat in posesia cardului, acesta nu a putut fi determinat, inculpatii afirmand ca au gasit cardul, iar banca sustinand ca acesta a fost livrat unei persoane(in data de_ - fila 104), la o adresa situata in vecinatatea locuintei inculpatilor, unei persoane care a prezentat cartea de identitate a numitei Zai F. . Insa Zai F. a declarat ca nu a fost in tara din anul 2008, anterior pierzandu-si actul de identitate (filele 104, 91, 100)
Pana la momentul in care au intrat in poseia codului PIN, inculpata a efectuat mai multe operatiuni, prin intermediul internetului, operatiuni pentru care nu a fost necesara furnizarea PIN ului cardului. (55) Aceste operatiuni le-a efectuat prin intermediul calculatorului de la locuinta surorii sale Micu I. Gratiela si a lui Micu Claudiu (persoana care a chemat-o sa aiba grija de nepot, dandu-i acces la calculator, 81).
Produsele au fost comandate de catre inculpata (care si-a furnizat numele), plata fiind facuta prin cardul cu nr 5126960600171352 (filele 60-69, 71, 77, 20)
In vederea obtinerii codului PIN, inculpatul si inculpata au sunat repetat la banca, inculpatul obtinand, intr-o convorbire telefonica, schimbarea adresei de livrare a pin ului la adresa sa, O., 2 bl F14, ap 16. (fila 33).
In momentul primirii noului PIN,_ (fila 104), inculpatii s-au deplasat impreuna la un ATM B., inculpata efectuand operatiunile de retragere bani, inculpatul fiind langa ea, asistand (cd inregistrare video 36-39, declaratie inculpat 34).
In final, inculpatii au retras integral suma disponibila in contul cardului, 2250 lei, cheltuind-o impreuna (34)
Inculpata a recunoscut comiterea faptei, inculpatul fiind si el, in mare parte sincer, aratand ca a efectuat convorbirile telefonice, incercand si obtinand, in cele din urma, codul PIN, a fost de fata la retragerea banilor, cunoscand despre operatiunile efectuate prin internet.(fila 34). Declaratia din fata instantei reprezinta o modificare a atitudinii sale procesuale, anterior nerecunoscand comiterea faptelor. Fapta inculpatului SS S. care, în perioada iunie-august 2009 a indus în eroare operatorii băncii B. Groupe Societte Generale, prin folosirea unei calități mincinoase, folosindu-se de mijloace frauduloase constituie infracțiunea de
inșelăciune,faptă prev. și ped. de art. 215 alin 1,2, Cod pen. .
Intre parti nu exista nici o relatie contractuala astfel incat se va schimba incadrarea juridica, corespunzator, din inselaciune, prev de art 215 alin 1,2, 3 C pen.
Fapta inculpatului SS S. care, în perioada iunie-august 2009 a făcut declarații false față de operatorii băncii B. în vederea utilizării elementelor de plată electronică (obtinand PIN ul cardului si folosindu-l fara drept) constituie infracțiunea de fals in declarații în vederea emiterii sau utilizării instrumentelor de plată electronice,faptă prev. și ped. de art. 26 din Legea 365/2002 .
Fapta inculpatului SS S. care, în perioada iunie-august 2009 a indemnat-o pe inculpata B. I. A. sa efectueze mai multe retrageri frauduloase din contul părții vătămate A. S. constituie infracțiunea de instigare la efectuarea de operațiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată
electronică fără consimțământul titularului instrumentului și prin utilizarea neautorizată a unor date de identificare, faptă prev. și ped. de art art 25 C pen rap la art 27 alin 1,2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41. alin 2 Cod pen, urmand a se schimba corespunzator incadrarea juridica a infractiunii, din art 27 alin 1,2 din Legea 365/2002 cu aplic. art. 41. alin 2 Cod pen.
Inculpatul a comis infractiunile cu intentie, cunoscand ca nu are dreptul sa foloseasca cardul, pinul, drind sa o determine pe inculata B. sa faca acest lucru, urmarind obtinerea unui folos material.
In baza art 334 C.pr.pen. s-a dispus schimbarea incadrarii juridice a infractiunilor retinute in sarcina inculpatului SS S. din inșelăciune, prev. de art. 215 alin 1,2,3 Cod pen. ; fals in declarații în vederea emiterii sau utilizării
instrumentelor de plată electronice, prev.de art. 26 din Legea 365/2002 ; efectuarea de operațiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată electronică fără consimțământul titularului instrumentului și prin utilizarea neautorizată a unor date de identificare, prev. de art 27 alin 1, 2 din Legea 365/2002 cu aplic. art 41 alin 2 Cod Penal cu aplicarea art 33 lit a, b C pen in inșelăciune, prev. de art. 215 alin 1,2 Cod pen. ; fals in declarații în vederea emiterii sau utilizării instrumentelor de plată electronice, prev.de art. 26 din Legea 365/2002 ; instigare la efectuarea de operațiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată electronică fără consimțământul titularului instrumentului și prin utilizarea neautorizată a unor date de identificare, prev. de art 25 C pen rap la art 27 alin 1,2 din Legea 365/2002 cu aplic. art 41 alin 2 Cod Penal cu aplicarea art 33 lit a, b C pen si respinge celelate cereri de schimbare a incadrarii juridice (in instigare, respectiv complicitate la art 26 legea 365/2002 si in complicitate la art 27 alin 1, 2 legea 365/2002 cu aplicarea art 41 alin 2 C pen).
Raportat la infractiunea de inselaciune, prev de art 215 alin 1, 2 C. pen, vazand imprejurarea ca inculpatul a achitat partii vatamate A. S. suma de 2250 lei, raportat la data faptei, instanta a constatat ca in cauza sunt incidente prev art
74 ind 1 alin 2 teza a doua, urmand a inceta procesul penal pornit impotriva inculpatului SS S. pentru infractiunea de inselaciune, prev de art 215 alin 1, 2 C pen si a aplica o amenda administrativa de 1000 lei (la individualizarea acestei sanctiuni administrative s-au avut in vedere valoarea prejudiciului, reparat de inculpat, atitudinea sincera a acestuia, dar si antecedenta penala a acestuia).
La individualizarea judiciara a pedepselor, instanta a avut in vedere dispozitiile art 72 C pen si anume prevederile partii generale a codului penal, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al infractiunii comise, persoana inculpatului, imprejurarile concrete ale comiterii infractiunii. Astfel, se va avea in vedere activitatea complexa depusa de inculpat ulterioara momentului in care, in mod necunoscut instantei, a intrat in posesia cardului partii vatamate, desfasurata in vederea obtinerii PIN ului care i-a dat posibilitatea folosirii disponibilului din cont (a purtat mai multe convorbiri telefonice, a determinat lucratorii bancari sa trimita PIN ul la adresa sa), pericol ridicat prin crearea unei insecuritati in privinta sistemului bancar, sincer in parte, cu activitate infractionala concurenta.
In baza art 25 C. pen rap la art 27 alin 1, 2 legea 365/2002, cu aplicarea art 41 alin 2 C. pen, instigare la efectuarea de operațiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată electronică fără consimțământul titularului instrumentului și prin utilizarea neautorizată a unor date de identificare va condamna pe inculpatul S.
SS la o pedeapsa de 1 an inchisoare.
S-a facut aplicarea art 71 C pen, art 64 lit a teza a doua C pen.
In baza art 26 din Legea nr. 365/2002, fals in declarații în vederea emiterii sau utilizării instrumentelor de plată electronice a condamnat pe inculpatul SS
S. la o pedeapsa de 3 luni inchisoare
S-a facut aplicarea art 71 C pen, art 64 lit a teza a doua C pen.
In baza art 865C pen, rap la art 85 C pen s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani 6 luni inchisoare - Sentinta penala nr 158/2011 a Judecatoriei Turda si 3 ani inchisoare - Sentinta penala nr 34/2012 a Judecatoriei Turda (pe care a descontopit-o in pedepsele componente: 3 ani inchisoare, 8 luni inchisoare si 2 ani 6 luni - in urma anularii suspendarii sub supraveghere aplicata prin SP 158/2011 a Judecatoriei Turda) si a contopit prezentele pedepse - potrivit art 33 lit a C pen(fiind in concurs real, inainte de condamnarea definitiva pentru vreuna dintre ele), art 34 lit b C pen - 3 luni, 1 an inchisoare cu cele aratate anterior - 2 ani 6 luni inchisoare, 3 ani inchisoare, 8 luni inchisoare - aplicand pedeapsa cea mai grea, de 3 ani inchisoare.
S-a facut aplicarea art 71 C pen, art 64 lit a teza a doua C pen.
Fapta inculpatei B. I. A. care, în perioada iulie-august 2009, a efectuat, în mod repetat, în cadrul aceleiași rezoluții infracționale retrageri și transferuri frauduloase din contul părții vătămate A. S. constituie infracțiunea de efectuarea de operațiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată electronică fără consințământul titularului instrumentului și prin utilizarea neautorizată a unor date de identificare prev și ped . de art. 27 alin 1, 2 din Legea 365/2002 cu aplicarea art 41 alin 2 Cod Penal, inculpata comitand infractiunea cu intentie, cunoscand ca efectueaza operatiuni bancare intr-un cont care nu ii apartine.
La individualizarea judiciara a pedepsei, instanta a avut in vedere dispozitiile art 72 C pen si anume prevederile partii generale a codului penal, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al infractiunii comise, persoana inculpatului, imprejurarile concrete ale comiterii infractiunii. De asemenea, instanta a avut in vedere dispozitiile art 3201alin 4, 7 C pr pen, potrivit carora limitele speciale ale pedepsei se reduce cu o treime in cazul pedepsei inchisorii si cu o patrime in cazul pedepsei amenzii penale.
Vazand limitele pedepsei reduse conform art 3201C pr pen, instanta a tinut seama de imprejurarile concrete ale comiterii infractiunii: inculpata sincera, fara antecedente penale (imprejurari firesti in societate, nefiind nevoie recompensarea suplimentara a acestora), prejudiciu de valoare ridicata, pericol ridicat in privinta securitatii sistemtului bancar.
In baza art 27 alin 1, 2 din Legea 365/2002, cu aplicarea art 41 alin 2 C pen, cu aplicarea art 3201C pen, efectuarea de operațiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată electronică fără consimțământul titularului instrumentului și prin utilizarea neautorizată a unor date de identificare va condamna pe inculpata B. I. la o pedeapsa de 1 an inchisoare.
S-a facut aplicarea art 71 C pen, art 64 lit a teza a doua C pen.
Deoarece pedeapsa aplicata este mai mica de 3 ani inchisoare, inculpata nu are antecedente penale, iar instanta a apreciat ca reeducarea acesteia se poate face fara executarea in regim de detentie (in prezent avand loc de munca), in baza art 81 C pen, art 82 C pen s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei pentru 3 ani termen de incercare.
S-a atras atentia inculpatei asupra prev art 83 C pen .
S-a facut aplicarea art 71 alin ult C pen.
S-a constatat recuperat prejudiciul de 2250 lei cauzat partii vatamate A. S.
.
In baza art 191 alin 1, 2 C pr pen a fost obligat fiecare inculpat la cate 500 lei
cheltuieli judiciare catre stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul SS S. solicitând casarea acesteia și rejudecând, să se dispună încetarea procesului penal și pentru infracțiunile prevăzute de art.26 și art.27 alin.1 și 2 din Legea nr.365/2002 luându-se în considerare dispozițiile art.74/1 C.pen.și împrejurarea că inculpatul a acoperit prejudiciul cauzat prin faptele comise.
În motivarea recursului s-a arătat că infracțiunile prevăzute de Legea nr.365/2002 trebuie să se încadreze în noțiunea de infracțiuni economice pentru a fi circumscrise dispoz.art.741C.pen., întrucât activitatea comercială este o parte din activitatea economică, iar legea care incriminează cele două infracțiuni le definește ca infracțiuni care se referă la comerțul electronic.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea reține că prima instanță, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească,a stabilit în mod corespunzător starea de fapt și încadrarea juridică, precum și vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de
art.25 rap.la art.27 alin.1,2 din Legea nr.365/2002 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.și art.26 din Legea nr.365/2002, iar cu privire la infracțiunea prev.de art.215 alin.1 și2 C.pen.a dispus încetarea procesului penale în baza art.11 pct.2 lit.b rap.la art.10 lit.i1C.pr.pen.și art.741alin.2 teza a II-a C.pen.
Astfel, a rezultat din probele existente la dosar că în perioada iunie-august 2009 inculpatul SS S. a indus în eroare operatorii băncii B. Groupe Societe Generale prin folosirea unei calități mincinoase și a făcut declarații false față de operatorii băncii în vederea utilizării elementelor de plată electronice (obținând PIN- ul cardului deținut de partea vătămată A. S. ), după care a îndemnat-o pe inculpata B. I. A. să efectueze mai multe retrageri frauduloase, suma obținută fiind de 2250 lei, fapte corect încadrate în infracțiunile de înșelăciune prev.de art.215 alin.1 și 2 C.pen., fals în declarații în vederea emiterii sau utilizării
instrumentelor de plată electronice prev.de art.26 din Legea nr.365/2002 și instigare la efectuarea de operațiuni financiare prin utilizarea unui instrument de plată electronică fără consimțământul titularului instrumentului și prin utilizarea neautorizată a unor date de identificare prev.de art.25 C.pen.rap.la art.27 alin.1 și 2 din Legea nr.365/2002 cu aplic.art.41 alin.2 C.pen.
În cursul procesului penal, inculpatul a achitat părții vătămate A. S. suma de 2250 lei, iar în cazul infracțiunii de înșelăciune reținând legea penală mai
favorabilă s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.741C.pr.pen. cu referire la legea penală mai favorabilă conform art.13 C.pen. și s-a dispus încetarea procesului penal în baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 lit.i1C.pr.pen.
În ceea ce privește celelalte două infracțiuni prevăzute de Legea nr.365/2002, Curtea reține că acestea nu se încadrează în categoria celor pentru care potrivit art.741C.pr.pen. se poate dispune aplicarea unei sancțiuni administrative, în cazul în care prejudiciul cauzat este recuperat.
Potrivit dispozițiilor art.741C.pen. care se referă la reducerea pedepsei sau aplicarea unei sancțiuni administrative în cazul unor anumite infracțiuni, intră sub incidența acestuit text mai multe infracțiuni expres determinate printre care și
înșelăciune, precum și "infracțiuni economice prevăzute în legi speciale, prin care s-a pricinuit o pagubă";.
Infracțiunile prevăzute de art.25, 26 și art.27 din Legea nr.365/2002 sunt prevăzute în această lege la capitolul infracțiuni săvârșite în legătură cu emiterea și utilizarea instrumentelor de plată electronică și cu utilizarea datelor de identificare în vederea efectuării de operațiuni financiare și sunt definite ca "falsuri în declarații în vederea emiterii sau utilizării instrumentelor de plată electronică"; și respectiv
"efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos";.
Din modul în care sunt reglementate aceste infracțiuni rezultă că pentru a fi întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni nu este necesară producerea unei pagube, ceea ce înseamnă că sunt infracțiuni de pericol, valoarea socială ocrotită fiind siguranța operațiunilor financiare prin utilizarea instrumentelor de plată electronică.
Aplicarea dispozițiilor art.741C.pen., este condiționată nu numai de prezența unor infracțiuni economice prevăzute prin legi speciale, dar și de producerea unei pagube prin aceste infracțiuni.
Referitor la infracțiunea de fals în declarații, este evident că prin aceasta nu s-a produs o pagubă, iar cu privire la efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, chiar dacă inculpatul a participat la retragerea unei sume de bani prin folosirea unui instrument de plată electronică, nu caracterizează infracțiunea prevăzută de art.27 din Legea nr.365/2002 și nu îi schimbă trăsăturile ei esențiale, ca infracțiune de pericol.
Având în vedere cele de mai sus, se apreciază că paguba s-a produs ca urmare a săvârșirii infracțiunii de înșelăciune și nu se poate extinde aplicarea dispozițiilor art.741și la infracțiunile prevăzute de art.26 și art.27 alin.1 și 2 din Legea nr.365/2002, pentru a se dispune începerea procesului penal.
În consecință, și având în vedere că instanța de fond a procedat în mod corect la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului în concordanță cu toate criteriile de individualizare prev.de art.72 C.pen., ținându-se cont de împrejurarea că inculpatul a comis și alte infracțiuni aflate în concurs real cu cele din prezenta cauză, recursul declarat este nefondat,urmând a fi respins în baza art.38515pct.1 lit.b C.pr.pen.
Întrucât s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepselor de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sent.pen.nr.158/2011 a Judecătoriei Turda și 3 ani închisoare aplicată prin sent.pen.nr.34 din 2012 a aceleiași instanțe, iar instanța de fond a efectuat o nouă contopire a tuturor pedepselor ce compun pedepse rezultante cu pedepsele aplicate prin hotărârea atacată, în mod corect s-a stabilit ca pedeapsa rezultantă să fie executată în regim de detenție, având în vedere că nu există suficiente garanții că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, raportat la întreaga activitate infracțională a inculpatului.
Văzând disp.art.192 alin.2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul SS S., aflat în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr. 297/26 iunie 2013 a Judecătoriei Turda.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj, suma de 100 lei, ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu parțial pentru apărător din oficiu, av.Bîcu A. .
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | GREFIER | |||||
V. | C. C. | I. | I. | C. | M. | G. I. B. |
red.C.I./A.C.
3 ex. - _
jud.fond.P. C.
← Decizia penală nr. 895/2013. Înșelăciune | Decizia penală nr. 162/2013. Înșelăciune → |
---|