Decizia penală nr. 1549/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.1549/R/2013

Ședința publică din 19 noiembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE

: L.

H., judecător

JUDECĂTORI

: I.

M.

: V.

V. A.

GREFIER

: L.

C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - reprezentat prin PROCUROR - SEBASTIAN DOBRESCU

S-a luat spre examinare recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, împotriva sentinței penale nr.186/_ a Judecătoriei Năsăud, pronunțată în dosar nr._, privind pe inculpatul M. M., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, pentru comiterea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr.195/2002, republicată și părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, prev. de art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 republicată, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. M. personal, asistat de apărător ales, av.R. S., din cadrul Baroului B. Năsăud, cu delegație avocațială depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, în instanță se prezintă apărătorul desmenat din oficiu pentru inculpat, av.Burciu Janina, din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar care solicită acordarea onorariului avocațial parțial din oficiu pentru studierea dosarului și prezentarea la termenul de judecată.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Reprezentantul Parchetului arată că în cauză s-a urmat procedura prev.de art.320/1 C.pr.pen. pentru o faptă iar pentru cealaltă faptă s-a disjuns cauza, ceea ce contravine disp.art.320/1 alin.2 C.pr.pen., motiv pentru care solicită admiterea recursului cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.

Apărătorul inculpatului solicită respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală. Astfel, arată că art.320/1 alin.2 C.pr.pen., prevede că judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală doar atunci când inculpatul declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și nu solicită administrare de probe. Acest conținut trebuie interpretat în sensul că această recunoaștere a inculpatului trebuie să se refere la faptele care compun o anumită infracțiune și nu toate infracțiunile. Este adevărat că rațiunea principală pentru care legiuitorul a adoptat această normă a fost aceea a

celerității dar această rațiune nu trebuie să creeze o discriminare între mai multe categorii de inculpați care în aceeași situație, în care ar fi trimiși în judecată pentru mai multe fapte conexe, unii care recunosc doar parțial să nu beneficieze de această șansă pe care legiuitorul a dat-o iar alții să beneficieze. Apreciază că în mod corect instanța a considerat că disp.art.320/1 C.pr.pen., sunt aplicabile în speță chiar dacă inculpatul nu a recunoscut ambele fapte reținute în sarcina sa deoarece disp.art.320/1 C.pr.pen., sunt dispoziții în favoarea inculpatului. Dispozițiile art.320/1 C.pr.pen., trebuie să fie coroborate cu disp.art.38 C.pr.pen., care spune că în caz de conexitate instanța poate dispune disjungerea cauzei. Inculpatul a susținut de la început că nu a părăsit locul accidentului ci s-a deplasat tocmai pentru a veni în întâmpinarea organelor de poliție pentru că așteptase deja o jumătate de oră și acestea nu veniseră. În concluzie, apreciază că se poate face aplicarea art.38 C.pr.pen., referitor la disjungere iar inculpatul poate să fie judecat separat pentru a doua faptă pe care nu a recunoscut-o.

Inculpatul M. M., având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului arătând că regretă fapta comisă, respectiv că a consumat alcool însă nu poate să recunoască infracțiunea de părăsirea locului accidentului întrucât nu se face vinovat de comiterea ei.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 186 pronunțată la 18 septembrie 2013 de Judecătoria Năsăud, pronunțată în dosarul nr._, a fost condamnat inculpatul M. M., fiul lui George și Ana, născut la data de_, în loc. Mintiu, com. Nimigea, jud. B. Năsăud, domiciliat în mun. B., str. Ș. cel M., nr.22,sc. F,ap.93. jud. B. Năsăud CNP 1., fără antecedente penale:

- la pedeapsa de 7 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320/1 alin.7 Cod procedură penală și ale art. 74 lit.a și art. 76 lit. e. Cod penal .

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71- 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În baza dispozițiilor art. 81 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, stabilind termen de încercare pentru inculpat, potrivit dispozițiilor art. 82 cod penal de 2 ani și 7 luni.

S-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei prev. de art. 83 Cod penal.

Pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii, respectiv 1 zi.

S-a disjuns acțiunea penală având ca obiect infracțiunea de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului, implicat într-un accident de circulație în urma căreia a rezultat vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată și s-a dispus formarea unui nou dosar pentru care stabilește termen de judecată la data de_ .

A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care suma de 400 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în faza de urmărire penală în favoarea av. N. O. M. s-a avansat din fondurile M. ui Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud emis în dosarul nr. 919/P/2011, înregistrat la această instanță sub nr._ a fost trimis în judecată inculpatul M. M. pentru comiterea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 87 alin.1 din OUG nr. 195/2002, republicată și părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, prev. de art. 89 alin.1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că în data de_, la ora 19,18, dispeceratul I.P.J. B. Năsăud a fost sesizat că pe DJ 173B, între localitățile Cepari și Mintiu, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Echipa de cercetare la fața locului a identificat la locul indicat, pe drumul public (DJ 173B), în zona nelocuită, numită "Măgherușan";, pe partea dreapta a drumului în direcția Mintiu - Cepari, un atelaj hipo tractat de un cal, cu numărul de înregistrare BN 215, oprit cu fața înspre Cepari care avea montat în partea superioară un suport din lemn folosit pentru transportul fânului, care nu prezenta avarii.

Conducătorul atelajului a fost identificat la fața locului în persoana numitului Pintea

V., domiciliat în Mintiu, nr. 215, jud. B. Năsăud. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i s-a prelevat o probă de sânge în vederea determinării îmbibației alcoolice.

Toate aceste aspecte sunt consemnate în procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de poliție în data de 15 iulie 2011.

La fața locului a fost identificată victima accidentului rutier, în persoana numitului Pintea B., minor, fiul numitului Pintea V., conducătorul atelajului. Întrucât victima acuza dureri la cap și la genunchi a fost transportat la Spitalul orășenesc Năsăud, unde a fost diagnosticat cu politraumatism prin accident rutier, TCC Comoție cerebrală, escoriații multiple, contuzie genunchi bilateral.

Conducătorul atelajului le-a declarat polițiștilor că în timp ce se deplasa dinspre Mintiu spre Cepari cu căruța respectivă, în care se mai aflau soția sa și cei patru copii ai lor, inclusiv victima Pintea B., s-a întâlnit cu un autovehicul jeep ce venea cu viteză mare din sens opus, dinspre Cepari, și circula pe mijlocul drumului, astfel că autovehiculul jeep a acroșat atelajul hipo, iar fiul său Pintea B. a căzut din căruță suferind rănile respective. După producerea coliziunii, conducătorul auto a oprit la o distanță de aproximativ 20m de locul impactului și s-a întors pe jos să vadă ce s-a întâmplat. Între cei implicați în accident a avut loc un schimb de replici, fiecare susținându-și nevinovăția, iar la un moment dat, după aproximativ 20 de minute de discuții în contradictoriu, conducătorul autovehiculului a părăsit locul accidentului la volanul jeepului, continuându- și deplasarea înspre Mintiu.

Conducătorul atelajului hipo le-a mai declarat polițiștilor că la volanul jeepului se afla consăteanul său, numitul M. M. și că după modul în care se comporta și vorbea conducătorul auto era sub influența alcoolului.

Dispeceratul IPJ B. -Năsăud a sesizat prin apelul de urgență 112 Postul de Poliție Nimigea, despre săvârșirea unui accident de circulație cu victime în satul Mintiu. Agentul de poliție Tănase George s-a deplasat înspre satul Mintiu și a luat legătura telefonică cu persoana care a apelat 112 respectiv Pintea Saveta, stabilind că accidentul de circulație a avut loc pe DJ 173 B în afara localității Mintiu spre satul Cepari și a fost comis de către numitul M. M. din B. ce conducea un autoturism cu nr. străine și care a intrat cu autoturismul în atelajul condus de Pintea V. în care se mai aflau reclamanta și fiul acesteia Pintea B. în vârstă de 13 ani. Până a ajunge la locul unde s-

a produs accidentul, agentul de poliție Tănase George a fost sunat de Pintea Saveta care l-a anunțat că, co n ducă to rul a u to im p lica t în a ccide n t a pă răsit locu l a ccide ntu lui și a plecat înspre satul Mintiu. Atunci agentul de poliție Tănase George a anunțat telefonic Serviciul Rutier de la IPJ BN solicitând ajutorul acestora întrucât este accident cu victimă și fugă de la locul faptei.

Agentul de poliție Tănase George a efectuat verificări pentru căutarea autoturismului și a conducătorului auto, iar în jurul orelor 20,00 (la circa o oră de la momentul producerii accidentului) a identificat autoturismul implicat în accident pe o stradă laterală a DJ 173 B, din localitatea Mintiu în fața imobilului cu nr. 66, în fața locuinței numitului Todoran George care este unchiul inculpatului. Autoturismul era marca Isuzu DMAX, înmatriculat în Irlanda cu numărul de înmatriculare 04 WW 4574, avea motorul pornit, iar lângă acesta se afla inculpatul .

Inculpatul a fost testat cu aparatul alcool test rezultatul fiind 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Autoturismul implicat în accident a fost găsit la o distanță de circa 1,5 km de locul unde s-a produs accidentul și prezenta avarii pe partea stângă.

Întrebat fiind despre avarii conducătorul auto a recunoscut că a fost implicat într-un accident cu un atelaj condus de Pintea V. și că a părăsit locul accidentului deoarece intenționa să anunțe organele de poliție, dar a trecut pe la fratele său M. G. ce locuiește în apropiere și care îl aștepta să-l anunțe despre accident.

Inculpatul a declarat că în_ a consumat alcool la domiciliul său din B. petrecând cu prietenii până dimineața la ora 04,00. În data de _ în jurul orelor 14,00 a consumat un pahar de țuică de circa 20 ml și o sticlă de bere cu alcool de 500 ml, apoi s-a urcat la volanul autoturismului marca Isuzu DMAX, înmatriculat în Irlanda cu numărul de înmatriculare 04 WW 4574 și l-a condus din B. - Cepari - Mintiu, pe o distanță de circa 17 km.

Conform Buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 452 din data de _

. inculpatul avea la ora 20.40. ora prelevării primei probe de sânge, o îmbibație alcoolică de 1,60 g/l alcool pur în sânge, iar după o oră aceasta era de 1,50 g/l alcool pur în sânge. Prin Ordonanța organelor de poliție judiciară din data de_, ora 04,00, în temeiul art. 143 rap. la art. 148 alin. (1) lit. f) din C.proc.pen. s-a dispus reținerea pentru

24 de ore a învinuitului.

An a lizâ n d p rob e le ad m inistrate în f a za d e u rm ă rire pe n a lă, p rin rap o rta re la

d ispo zițiile a rt. 3 20 /1 co d p roce du ră pe n a lă, in sta nța a reținu t în f ap t u rm ăto a rele :

În data de_, la ora 19,18, dispeceratul I.P.J. B. Năsăud a fost sesizat că pe DJ 173B, între localitățile Cepari și Mintiu, s-a produs un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Echipa de cercetare la fața locului a identificat la locul indicat, pe drumul public (DJ 173B), în zona nelocuită, numită "Măgherușan";, pe partea dreapta a drumului în direcția Mintiu - Cepari, un atelaj hipo tractat de un cal, cu numărul de înregistrare BN 215, oprit cu fața înspre Cepari care avea montat în partea superioară un suport din lemn folosit pentru transportul fânului, care nu prezenta avarii.

Conducătorul atelajului a fost identificat la fața locului în persoana numitului Pintea

V., domiciliat în Mintiu, nr. 215, jud. B. Năsăud. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și i s-a prelevat o probă de sânge în vederea determinării îmbibației alcoolice.

Toate aceste aspecte sunt consemnate în procesul verbal de cercetare la fața locului întocmit de poliție în data de 15 iulie 2011.

La fața locului a fost identificată victima accidentului rutier, în persoana numitului Pintea B., minor, fiul numitului Pintea V., conducătorul atelajului. Întrucât victima acuza dureri la cap și la genunchi a fost transportat la Spitalul orășenesc Năsăud, unde a

fost diagnosticat cu politraumatism prin accident rutier, TCC Comoție cerebrală, escoriații multiple, contuzie genunchi bilateral.

Agentul de poliție Tănase George a efectuat verificări pentru căutarea autoturismului și a conducătorului auto, iar în jurul orelor 20,00 (la circa o oră de la momentul producerii accidentului) a identificat autoturismul implicat în accident pe o stradă laterală a DJ 173 B, din localitatea Mintiu în fața imobilului cu nr. 66, în fața locuinței numitului Todoran George care este unchiul inculpatului. Autoturismul era marca Isuzu DMAX, înmatriculat în Irlanda cu numărul de înmatriculare 04 WW 4574, avea motorul pornit, iar lângă acesta se afla inculpatul .

Inculpatul a fost testat cu aparatul alcool test rezultatul fiind 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Autoturismul implicat în accident a fost găsit la o distanță de circa 1,5 km de locul unde s-a produs accidentul și prezenta avarii pe partea stângă.

Întrebat fiind despre avarii conducătorul auto a recunoscut că a fost implicat într-un accident cu un atelaj condus de Pintea V. .

Inculpatul a declarat că în_ a consumat alcool la domiciliul său din B. petrecând cu prietenii până dimineața la ora 04,00. În data de _ în jurul orelor 14,00 a consumat un pahar de țuică de circa 20 ml și o sticlă de bere cu alcool de 500 ml, apoi s-a urcat la volanul autoturismului marca Isuzu DMAX, înmatriculat în Irlanda cu numărul de înmatriculare 04 WW 4574 și l-a condus din B. - Cepari - Mintiu, pe o distanță de circa 17 km.

Conform Buletinului de analiză toxicologică - alcoolemie nr. 452 din data de _

. inculpatul avea la ora 20.40. ora prelevării primei probe de sânge, o îmbibație alcoolică de 1,60 g/l alcool pur în sânge, iar după o oră aceasta era de 1,50 g/l alcool pur în sânge. Prin Ordonanța organelor de poliție judiciară din data de_, ora 04,00, în temeiul art. 143 rap. la art. 148 alin. (1) lit. f) din C.proc.pen. s-a dispus reținerea pentru

24 de ore a învinuitului.

Această stare de fapt rezultă din coroborarea procesului verbal de sesizare din oficiu (f. 30) cu procesul verbal de cercetare la fața locului și schița locului faptei (f. 31-34), declarațiile inculpatului M. M. (f.45-58),Buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1644/IX/a/452 din_ eliberat de S.M.L. B. -Năsăud a inculpatului

M. M. (f.60), rezultatul alcoolemiei cu aparatul alcootest (f. 61) și declarațiile martorilor Pintea V., Pintea Saveta, R. Ovidiu L. ida, Avram I. și Avram T. (f. 70- 89). În drept, fapta inculpatului M. M. de a conduce pe drumurile publice un autovehicul având o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g./l. alcool pur în sânge, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g./l. alcool pur în sânge, prev. de art. 87 alin 1 din OU.G. 195/2002, republicată.

În baza acestui text legal, cu aplicarea art. 320/1 ind.7 Cod procedură penală, art. 74 lit.a și art. 76 lit. e Cod penal, instanța urmează a condamna pe inculpat la pedeapsa de 7 luni închisoare.

La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, precum și persoana inculpatului care a avut o comportarea bună înainte de comiterea faptei rezultată din lipsa antecedentelor penale potrivit cazierului aflat la fila 106 dosar.

Instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71-64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod

penal.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea acesteia, instanța

în baza art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind termen de încercare pentru inculpat potrivit art. 82 Cod penal de 2 ani și 7 luni.

Instanța a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul în care inculpatul va comite în perioada termenului de încercare o nouă infracțiune.

Potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a Teza a II-a și lit.b Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal, instanța a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținerii, respectiv 1 zi.

Instanța a apreciat că dispozițiile art. 320/1 alin.2 Cod procedură penală sunt aplicabile în speță, chiar dacă inculpatul nu a recunoscut ambele fapte reținute în actul de sesizare a instanței, deoarece dispozițiile art. 320/1 Cod procedură penală introduse prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 sunt dispoziții de procedură favorabile inculpatului (prevăd reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii), iar inculpatul nu poate fi privat de această posibilitate numai datorită faptului că între două sau mai multe fapte există conexitate.

Dispozițiile art. 320/1 alin.2 Cod procedură penală trebuie coroborate cu disp. art. 38 Cod procedură penală care prevăd că în toate cazurile de conexitate, precum și în cazul de indivizibilitate prev. de art. 33 lit. a Cod procedură penală, instanța poate dispune, în interesul unei bune judecăți, disjungerea cauzei.

În caz contrar, inculpații aflați în aceiași situație juridică (comiterea mai multor fapte penale, aflate în concurs real) ar beneficia de un tratament juridic diferit în funcție de modul în care au fost trimiși în judecată, respectiv prin același act de sesizare sau prin mai multe acte de sesizare.

Față de cele arătate, instanța în baza art. 38 Cod procedură penală a disjuns acțiunea penală având ca obiect infracțiunea de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului, implicat într-un accident de circulație în urma căreia a rezultat vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei prev. de art. 89 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată și dispune formarea unui nou dosar pentru care stabilește termen de judecată la data de_ .

În baza art. 191 cod procedură penală instanța a obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 lei cu titlu cheltuieli judiciare, din care suma de 400 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu în faza de urmărire penală în favoarea av. N.

O. M. s-a avansat din fondurile M. ui Justiției.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud, criticând sentinta atacată ca fiind nelegală si a solicitat casarea acesteia si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond cu motivarea că în cauză s-a făcut o gresită aplicare a legii.

În acest sens s-a arătat că în mod nelegal instanta de fond a admis cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedura simplificata doar cu privire la una din infractiunile cu care a fost sesizată, dispunând fată de cealaltă infractiune disjungerea cauzei si judecarea potrivit procedurii comune deoarece acest procedeu nu este permis fată de cerintele art. 320/1 C.proc.pen. care impun ca recunoasterea sa privească toate faptele care fac obiectul judecatii.

Recursul declarat în cauză este fondat.

Potrivit art. 320/1 al. si 2 C.proc.pen., până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaște săvârșirea faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că

re c unoaș te în totali tate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită

administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată.

Concluzia care se desprinde din sintagma ";recunoaste în totalitate"; este aceea că procedura reglementată de dispozițiile sus-menționate nu poate fi aplicată decât unitar, cu privire la întreaga cauză, iar nu fragmentat, în raport de fiecare din infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.

De altfel, prin decizia nr. 2551 din 16 august 2012 a ICCJ s-a arătat că art. 3201alin. (2) C. proc. pen. a impus condiția de admisibilitate a cererii, ca inculpatul să recunoască în totalitate faptele reținute în actul de sesizare si că procedura nu este aplicabilă în situațiile în care inculpatul recunoaște doar o parte din faptele pentru care a fost trimis în judecată.

Justificarea acestei concluzii este aceea că această condiție a fost impusă pentru a exclude posibilitatea aplicării mixte, în cadrul aceluiași proces, atât a procedurii simplificate ( pentru faptele recunoscute ), cât și a celei de drept comun ( pentru faptele nerecunoscute ).

Mai este de observat că prin Decizia nr. 16/_, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, statuând că:"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3201alin. 7 fraza a II a din Codul de procedură penală, stabilește că: ";într-un proces penal având ca obiect o pluralitate de infracțiuni (concurs) în a cărei alcătuire intră și o infracțiune care se pedepsește cu detențiunea pe viață, iar săvârșirea tuturor infracțiunilor este recunoscută de inculpat, judecarea cauzei se face, pentru toate infracțiunile, potrivit procedurii de drept comun.";

Or, dacă legiuitorul a exclus această posibilitate în cazul unor fapte care cad sub incidența art. 3201alin. 7 fraza a II-a (de principiu, grave), nu se poate admite că a acceptat în mod implicit o asemenea aplicare în ipoteza unor fapte mult mai putin severe. În final, asa cum s-a statuat prin decizia nr. 376 din 24 septembrie 2013

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 320^1 alin. 2 C.proc.pen., condiționarea aplicării procedurii simplificate de recunoașterea tuturor faptelor din rechizitoriu, nu este de natură a afecta drepturile constituționale referitoare la dreptul la un proces echitabil, la dreptul la apărare și la prezumția de nevinovăție deoarece, asa cum s-a retinut prin decizia aratată, procedura obișnuită oferă toate garanțiile necesare desfășurării unui proces echitabil cu respectarea deplină a dreptului la apărare și este, din perspectiva individualizării pedepsei, mai favorabilă în comparație cu procedura specială.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 385/15 pct. 2 lit. d C.proc.pen. se va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud împotriva sentinței penale nr. 186 pronunțată la 18 septembrie 2013 de Judecătoria Năsăud, pe care o va casa în întregime si se va dispune rejudecarea cauzei de instanța de fond si conexarea la dosarul disjuns.

Potrivit art. 189 C.proc.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj 100 lei onorariu ce va fi suportat din fondul M. ui Justiției.

În temeiul art. 192 al. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud împotriva sentinței penale nr. 186 pronunțată la 18 septembrie 2013 de Judecătoria Năsăud, pe care o casează în întregime si dispune rejudecarea cauzei de instanța de fond si conexarea la dosarul disjuns.

Stabilește în favoarea Baroului Cluj 100 lei onorariu ce va fi suportat din fondul M. ui Justiției.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 19 noiembrie 2013.

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

L.

H.

I.

M.

V.

V.

A.

GREFIER,

L. C.

Dact.L.H./Dact.S.M 4 ex./_

Jud.fond. G. C. M.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1549/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice