Decizia penală nr. 1563/2013. Furt calificat
Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 1563/R/2013
Ședința publică din 21 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : M. | R. | , judecător |
JUDECĂTORI | : M. | B. | |
: A. | D. | L. | |
GREFIER | : L. | A. | S. |
Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul C. C. împotriva sentinței penale nr. 286 din data de 10 iunie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei D., privind pe inculpatul C. C., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej, dat în dosar nr. 663/P/2012, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 83 Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă pentru inculpatul
C. C. apărătorul desemnat din oficiu, avocat Stănoiu L., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar ( f. 13 ), lipsă fiind inculpatul C. C. și partea civilă M. D. C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Se constată că s-a depus un memoriu de către inculpatul C. C. privind motivele de recurs.
Reprezentanta M. ui P., întrucât inculpatul cunoaște de existența procesului, iar procedura este îndeplinită, consideră că nu se impune amânarea cauzei și că se poate efectua dezbaterea recursului.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al inculpatului C. C. solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale și, rejudecând, să se aibă în vedere circumstanțele atenuante ale inculpatului și să se constate că prejudiciul a fost recuperat, acesta având o valoare mică.
De asemenea, solicită aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special, iar în condițiile art. 81 Cod penal să se dispună suspendarea condiționată a acesteia.
Reprezentanta M. ui P. opinează că nu sunt motive de casare a hotărârii instanței de fond, pentru că circumstanțele atenuante solicitate au fost deja recunoscute și acordate, iar suspendarea condiționată solicitată este practic imposibilă în condițiile în care s-a aplicat art. 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a unei pedepse anterioare, astfel că pedeapsa rezultantă se execută în regim de detenție.
În concluzie, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.286 din_, Judecătoria Dej a condamnat pe inculpatul: C. C. , fiul lui S. și M., născut la_ în Cluj - Napoca, județul Cluj, de cetatenie română, studii școala profesională, încadrat în muncă, necasatorit, recidivist, stagiul militar nesatisfacut, CNP: 1., domiciliat în comuna C. str.Viilor nr. 27 jud. Cluj, la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.e Cod penal, cu aplic.art. 37 lit a,art 83 c.penal, art 74, art 76 lit c c.penal.
În temeiul art.83 cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 980 din_ dată de Judecătoria Dej în dosar nr._ și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, alături de pedeapsa stabilită prin prezenta, în final inculpatul va executa 1 an 6 luni închisoare în regim de detenție.
În temeiul art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 teza II alin.1 lit. a Cod penal pe durata executării pedepsei.
S-a constatat că partea vătămată M. D. C. are prejudiul în sumă de 1500 lei recuperat,astfel că nu se constituie parte civilă în cauză cu această sumă.
S-au respins pretențiile părții vătămate M. D. C. care se constituie parte civilă cu suma de 1000 lei reprezentând daune morale,ca neîntemeiate.
S-a constatat ca inculpatul are aparator ales.
În temeiul art. 191 Cod proc. penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului în suma de 350 lei.
Pentru a pronunța această soluție, judecătoria a reținut că în seara zilei de 22 mai 2012, inculpatul C. C., în timp ce-și desfășura activitatea la o spălătorie auto situată pe str. M. Viteazul din mun. D., a observat lângă un autoturism marca VW Golf aparținând unei persoane de sex masculin pe care o cunoștea, un telefon mobil, îmbrăcat într-o husă din piele de culoare neagră, bun pe care a hotărât să-l sustragă.
Trecând la executarea acestei hotărâri infracționale, inculpatul a acoperit telefonul măturând peste acesta resturi gunoiere, iar după plecare părții vătămate, identificată ulterior în persoana numitului M. D. C., a constatat că este vorba despre un telefon mobil marca SAMSUNG GALAXI S PLUS, și a înstrăinat acest telefon, a doua zi către martorul MĂGUREAN I., cu suma de
250 lei, martorul neluând la cunoștință despre proveniența ilicită a bunului cumpărat. (filele 4-7, 15-28, 32-36).
Prin fapta sa, inculpatul C. C. a cauzat părții vătămate M. D.
un prejudiciu în sumă de 1500 lei, care a fost recuperat ulterior.
Inculpatul C. C. a recunoscut săvârșirea faptei, arătând modul și împrejurările în care a comis-o (filele 15-19, 35-36).
Starea de fapt așa cum a fost reținută s-a dovedit cu probe și mijloace de probă: plângerea și declarația părții vătămate (filele 4-6), procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare (fila 7), dovezile de predare - primire (filele 8,31), copiile facturilor fiscale (filele 11-12), declarațiile inculpatului (filele 15-19), declarațiile martorilor (filele 20- 28, 32-34, 77, 88), procesul- verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 35-36).
În drept, fapta inculpatului C. C. care în seara zilei de 22 mai 2012, în jurul orei 19,00, în timp ce se afla în loc public și-a însușit pe nedrept un telefon marca SAMSUNG GALAXI S PLUS, despre care știa că aparține
părții vătămate M. D. C., cauzând astfel un prejudiciu în sumă de 1500 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208, art. 209 al. 1 lit.e din Codul penal.
Întrucât inculpatul a săvârșit noua infracțiune în timpul termenului de încercare de 2 ani și 8 luni stabilit prin Sentința penală nr. 980/2011 a Judecătoriei D., față de acesta se vor aplica și disp. art. 37 lit.a și art. 83 din Codul penal, cu privire la starea de recidivă și revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului C. C., instanța a ținut seama de gradul de pericol social al faptei, modul concret de săvârșire, persoana inculpatului care este recidivist, a fost condamnat prin Sentința penală nr. 980 din_ a Judecătoriei D. la 8 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe termenul de încercare de 2 ani și 8 luni, pentru săvârșirea unei infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice, cât și sancționat administrativ în mod repetat pentru săvârșirea unor
infracțiuni contra persoanei și a patrimoniului (copia fișei de cazier a inculpatului (fila 13).
Față de aceste elemente de individualizare, instanța a condamnat pe inculpatul C. C. la pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru săvârșirea
infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.e Cod penal, cu aplic.art. 37 lit a,art 83 c.penal, art 74, art 76 lit c c.penal.
În temeiul art.83 cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 8 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 980 din_ dată de Judecătoria Dej în dosar nr._ și va dispune executarea în întregime a acestei pedepse, alături de pedeapsa stabilită prin prezenta, în final inculpatul va executa 1 an 6 luni închisoare în regim de detenție.
În temeiul art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 teza II alin.1 lit. a Cod penal pe durata executării pedepsei.
Prejudiciul cauzat părții vătămată M. D. C. în sumă de 1500 lei a fost recuperat.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 lei reprezentând daune morale.
Având în vedere că prejudiciul cauzat părții vătămate, în sumă de 1500 lei, a fost recuperat prin restituirea bunului însușit, pretențiile părții vătămate pentru suma de 1000 lei reprezentând daune morale, nu sunt nejustificate, astfel că, au fost respinse aceste pretenții ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs inculpatul C. C.
, criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.
În motivarea recursului său, inculpatul a învederat faptul că se impune achitarea sa având în vedere faptul că acesta nu a comis infracțiunea de furt, eventual cea prevăzută de art.216 C.p. însușirea bunului găsit, întrucât telefonul Samsung nu se mai afla în posesia părții vătămate în momentul însușirii acestuia de către inculpat, ci se afla căzut printre resturile menajere din spălătoria auto unde lucra inculpatul.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:
În urma administrării în condiții de legalitate a unui probatoriu util, pertinent și concludent, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.
Astfel, se constată pe deplin dovedită vinovăția inculpatului care care în seara zilei de 22 mai 2012, în jurul orei 19,00, în timp ce se afla în loc public și-a însușit pe nedrept un telefon marca SAMSUNG GALAXI S PLUS, despre care știa
că aparține părții vătămate M. D. C., cauzând astfel un prejudiciu în sumă de 1500 lei.
Fapta reținută întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208, art. 209 al. 1 lit.e din Codul penal și nici într-un caz cele ale infracțiunii de însușire a bunului găsit prev. de art.216 C.p. .
Pentru a conchide astfel, curtea avut în vedere modalitatea de comitere a faptei, împrejurarea, ce rezultă din probele administrate în cauză coroborate cu însăși declarațiile de recunoaștere a comiterii faptei date de inculpat în cursul urmăririi penale (acesta sustrăgându-se cercetării judecătorești), că inculpatul cunoștea că bunul aparține părții vătămate, întrucât, după ce l-a observat pe jos în locul unde fusese parcată mașina părții vătămate, l-a acoperit cu gunoiul măturat și abia după aceea și l-a însușit în momentul în care colegul său a terminat spălarea autoturismului și, mai mult l-a ascuns în buzunarul pantalonilor săi.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, apreciem că aceasta s-a realizat cu respectarea prevederilor art.72 C.p., instanța de fond constatând în mod corect că fapta prezintă pericolul social al unei infracțiuni și dând dovadă de clemență prin reținerea unor circumstanțe atenuante favorabile inculpatului prev. de art.74 C.p., atitudinea sa sinceră din cursul urmăririi penale și coborând ca urmare, cuantumul pedepsei mult sub minimul special prevăzut de lege.
Așa fiind, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat recursul declarat.
Va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Stănoiu L. .
Va obliga pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul C. C. (fiul lui S. și M., născut la_ în Cluj - Napoca, județul Cluj, de cetatenie română, studii școala profesională, încadrat în muncă, necasatorit, recidivist, stagiul militar nesatisfacut, CNP: 1., domiciliat în comuna C. str.Viilor nr. 27 jud. Cluj,) împotriva sentintei penale nr. 286 din 10 iunie 2013 a Judecătoriei
.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Stănoiu L. .
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 noiembrie 2013 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
M. R. M. B. A. D. L.
GREFIER
L. A. S.
red.M.R./S.M.D.
3 ex. - _
jud.fond.Cătinean C.
← Decizia penală nr. 252/2013. Furt calificat | Decizia penală nr. 176/2013. Furt calificat → |
---|