Decizia penală nr. 1579/2013. Mentinere arest preventiv

R O M Â N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a1

DECIZIA PENALĂ NR.1579/R/2013

Ședința publică din 25 noiembrie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE: M. Ș., judecător JUDECĂTORI: ANA C.

L.

M.

GREFIER

: B.

M.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin PROCUROR - V. TRAISTARU

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații G.

I.

, G.

G.

și T. V. împotriva încheierii penale f.n. din data de _

3 a

Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect menținerea stării de arest a inculpaților.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpații G. I. și G.

G., în stare de arest, asistați de av.Jitaru Dan în substituirea apărătorului ales al inculpaților av.Budișan C. și inculpatul T. V., în stare de arest, asistat de apărător ales av.C. Cuc Gianina C., toți avocați din cadrul Baroului C., cu delegațiile la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebați fiind de către instanță inculpații G. I., G. G. și T. V. arată că își însușesc recursurile formulate de către apărătorii aleși.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursurilor.

Apărătorul ales al inculpaților G. I. și G. G. , solicită admiterea recursurilor declarate de inculpați și, în consecință, punerea în libertate a acestora întrucât în acest moment nu mai subzistă motivele pentru care s-a dispus luarea acestei măsuri și nu există temeiuri noi care să impună menținerea acesteia.

În susținerea recursurilor arată că măsura arestării preventive a fost luată pentru infracțiunea de dare de mită. Ulterior, s-a extins acțiunea penală iar în acest moment s-a emis un rechizitoriu, inculpații fiind acuzați de infracțiunea de dare de mită și delapidare. Susține că atâta vreme cât măsura arestării a fost luată exclusiv pentru infracțiunea de dare de mită, menținerea oricărei alte măsuri cu privire la înlocuirea acesteia se va circumscrie exclusiv cu privire la infracțiunea de dare de mită.

În subsidiar, solicită înlocuirea acestei măsuri cu o măsură neprivativă de libertate, respectiv obligarea de a nu părăsi țara, având în vedere situația personală a inculpaților care sunt la prima confruntare cu legea penală, mama și fiul inculpatei având grave probleme de sănătate.

Pentru aceste considerente, solicită admiterea recursurilor așa cum au fost formulate.

Apărătorul ales al inculpatului T. V. , solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, în consecință, a se dispune în principal punerea în

libertate a inculpatului iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicția de a părăsi localitatea.

În susținerea recursului arată din probele de la dosar rezultă cu certitudine modalitatea de săvârșire a infracțiunii de delapidare, inculpatul asumându-și consecințele faptelor sale.

Pe de altă parte, pericolul concret al infracțiunii nu corespunde pericolului social concret pe care îl prezintă inculpatul.

Solicită a se avea în vedere persoana inculpatului care se află la prima confruntare cu legea penală, beneficiază de sprijinul moral și afectiv al familiei și este o persoană integrată în societate, astfel că nu se poate susține că acesta se va sustrage de la cercetarea judecătorească.

In consecință, solicită admiterea recursului, apreciind că măsura arestării preventive este excesivă.

Reprezentantul M. ui P. , solicită respingerea recursurilor formulate de cei trei inculpați și menținerea încheierii atacate ca fiind temeinică și legală.

Din perspectiva parchetului, instanța de fond a făcut o analiză corectă a situației premisă dedusă judecății la termenul respectiv, a constatat și a supus verificării inițial temeiul de arestare din perspectiva măsurilor dispuse de instanță și din perspectiva motivației în ceea ce privește conținutul acestor temeiuri și întinderea lor stabilit deja prin hotărâre cu autoritate de lucru

judecat, ca urmare a respingerii cererilor formulate de inculpați atât cu ocazia arestării cât și cu ocazia prelungirilor ulterioare.

Apreciază că aceste temeiuri subzistă în continuare în aceeași formă, neintervenind nici o împrejurare care să o modifice.

Față de art.136 C.pr.pen., susține că instanța în mod corect a considerat că nu există elemente noi, întrucât toate aspectele arătate în fața instanței referitoare la situația personală a inculpaților au același conținut și formă ca și cele prezentate cu ocazia cererilor anterioare.

De asemenea, au fost respectate disp.art.159 al.13 C.pr.pen., nedepășindu- se durata rezonabilă stabilită legal prin dispoziții procedurale de 180 zile.

Prin urmare, solicită menținerea hotărârii atacate și respingerea recursurilor formulate de către inculpați.

Inculpata G. G. , având ultimul cuvânt, depune la dosar un memoriu care solicită a fi avut în vedere la soluționarea cauzei. Solicită cercetarea sa în stare de libertate.

Inculpatul G. I. , având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său. Solicită judecarea în stare de libertate, susținând că va respecta toate obligațiile impuse în sarcina sa.

Inculpatul T. V. , având ultimul cuvânt, arată că regretă cele întâmplate. Solicită judecarea sa în stare de libertate.

C U R T E A :

Prin încheierea penală din 14 noiembrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Sălaj, în baza art.3001rap. la art. 160balin.(3) Cod procedură penală, s-a menținut în continuare măsura arestării preventive luată față de inculpații G. I. (fiul lui C. și E., născut la data de_ în Panticeu, jud. C., domiciliat în G., str. P. nr. 588, jud. C., CNP 1. ) și G.

G. S. (fiica lui N. și A., născută la data de_ în G. ,jud. C., domiciliată în G., str. P. nr. 588, jud. C., CNP 2. ) prin încheierea penală nr. 24/C/_, pronunțată în dosar nr. 3._ a Tribunalului Sălaj, respectiv față de inculpatul T. V. (fiul lui V. și V., născut la data de

_ în J., jud. Sălaj, domiciliat în loc. Var nr. 132, jud. Sălaj, CNP 1. ),

prin încheierea penală nr. 26/C/_, pronunțată în dosar nr. 3._ a Tribunalului Sălaj.

S-a constatat că inculpații au fost asistați de apărători aleși. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul parțial, în sumă de 150 lei, pentru apărător din oficiu (av.Covaci

M. ), va fi avansat către Baroul de avocați Sălaj, din fondurile M. ui Justiției și Libertăților Cetățenești.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin încheierea penală nr. 25/C/_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în Dosar nr. 3_ s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj și s-a dispus, în baza art.1491raportat la art.148 alin.1 lit. f) Cod procedură penală, arestarea preventivă a inculpaților G. I. (fiul lui C. și E., născut la data de_ în Panticeu, jud. C., domiciliat în G., str. P. nr. 588, jud. C., CNP 1.

) și G. G. S. (fiica lui N. și A., născută la data de_ în G.

,jud. C., domiciliată în G., str. P. nr. 588, jud. C., CNP 2. ), acuzați de comiterea infracțiunii de dare de mită prev. și ped. de art. 6 al.1 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 7 al.2 din Legea nr. 78/2000 și art. 255 al. 1 C.p., pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de_ și până la data de_ inclusiv. Această măsură a fost prelungită succesiv de către instanță, potrivit legii, ultima oară, până la data de până la data de _ , inclusiv.

În fapt, s-a reținut că inculpatul G. I. este proprietarul autoutilitarei marca IVECO cu nr. de înmatriculare_ . Conform declarațiilor inculpatului, la data de_, aflându-se în piața de mașini din loc. C., a fost contactat de o persoană pe nume Mihai, din Galați, care l-a întrebat dacă nu este interesat să cumpere cupru la un preț mai mic decât prețul de piață. Inculpatul s-a arătat interesat, iar Mihai a contactat niște persoane din loc. Galați, cărora le-a spus că în dimineața zilei de_ G. I. va fi prezent în fața porții de intrare în Combinatul Siderurgic Galați cu autoutilitara mai sus menționată. În seara zilei de_, inculpatul s-a deplasat cu autoutilitara în Galați, iar în dimineața zilei de_ în fața Combinatului Sidex a fost contactat de două persoane împreună cu care s-a deplasat la un depozit din periferia orașului Galați unde a încărcat în autoutilitară o cantitate de aproximativ 4.000 kg cupru în formă de panouri. Persoanele respective i-au eliberat un aviz de însoțire a mărfii ce conținea date nereale, iar inculpatul după ce a achitat pentru marfa cumpărată suma de 6000 euro, s-a îndreptat înspre casă unde a ajuns în seara zilei de_ . După ce a ajuns acasă, inculpatul a achiziționat cu suma de 20-30 lei un aviz de însoțire a mărfii de la o persoană necunoscută care a și completat acel aviz, destinatar fiind Rezervele de stat J. .

În dimineața zilei de_, inculpatul împreună cu soția sa, inculpata G.

G. S. s-au deplasat cu autoutilitara înspre loc. J. urmând conform propriilor declarații să predea cuprul la Remat SA, deplasarea făcând-o la J. deoarece au auzit că aici cuprul este plătit mai bine ca în altă parte, respectiv cu 10 lei/kg. În jurul orelor 10, circulând pe raza loc. Var, autoutilitara condusă de către inculpat a fost oprită pentru un control de un echipaj de poliție format din subinspector de poliție Chiba D. și agent de poliție T. C., ambii din cadrul Poliției O. ului J. . Fiind solicitate documentele conducătorului auto și documentele aferente mărfii transportate, inculpatul a prezentat avizul de însoțire a mărfii nr. 1562 din_, seria DC nr. 0. . La expeditor era înscrisă SC Dinamic Carting SRL din loc. F., jud. C., iar la destinatar era înscris

"Rezervele S. ului J. ";, marfa transportată fiind "cupru catozi"; în cantitate de 3020 kg. De asemenea, pe avizul de însoțire a mărfii, în partea dreaptă era inserată mențiunea "Marfa se refuză. Nu are destinația corectă";, lângă această

mențiune fiind o semnătură și o ștampilă a unității teritoriale J. a R. de stat.

Având în vedere aceste aspecte și existând serioase suspiciuni cu privire la proveniența mărfii, inculpatul a fost chemat la sediul Poliției O. ului J., acesta deplasându-se cu autoutilitara în curtea unității de poliție.

La momentul opririi în trafic, în autoutilitara condusă de inculpat se aflau un număr de trei persoane, pe lângă cei doi inculpati mai aflându-se o persoană de sex masculin neidentificată până în prezent. Pe drumul înspre poliție, persoana necunoscută a părăsit autoutilitara nemaiajungând la sediul Poliției O. ului J. . După ce autoutilitara a fost parcată în curte, subinspectorul de poliție Chiba D. i-a adus la cunoștință inculpatului faptul că aceasta va fi sigilată. Totodată, organele de poliție l-au contactat pe numitul B. R. din loc. J. care deține o societate comercială ce comercializează deșeuri feroase și neferoase pentru a-l consulta cu privire la eventuala proveniență a mărfii și la documentele necesare pentru transportul acesteia.

Numitul B. R. s-a deplasat la sediul Poliției J. unde a discutat cu subinspectorul Chiba D., iar după ce a ajuns la sediul firmei sale a fost contactat telefonic de către o persoană pe nume F. care i-a spus că polițiștii din J. au oprit o persoană care transporta cupru și că aceasta are asupra sa un aviz de însoțire a mărfii eliberat de către SC Dinamic Carting SRL al cărei administrator era F. . Totodată, F. a arătat faptul că marfa transportată nu este a lui și dacă nu îi cunoaște pe polițiști oferind orice sumă de bani pentru ca marfa să nu fie confiscată.

B. R. l-a contactat telefonic pe agentul de poliție T. C. și l-a chemat la sediul firmei sale unde i-a adus la cunoștință faptul că persoanele oprite în trafic sunt dispuse să ofere orice sumă de bani pentru a nu confisca marfa. Agentul de poliție T. C. s-a întors la sediul Poliției O. ului J. unde i-a adus la cunoștință și subinspectorului de poliție Chiba D. cele relatate de B. R., ambii formulând un autodenunț.

Ulterior, cu ocazia audierii de către subinspectorul de poliție Chiba D. a celor doi inculpatii, aceștia i-au oferit și i-au dat suma de 3000 euro formată din

6 bancnote din cupiura 500 euro pentru a nu confisca cantitatea de cupru transportată, moment în care au fost prinși în flagrant de către organele de urmărire penală.

Prin încheierea penală nr. 26/C/_ pronunțată de Tribunalul Sălaj în Dosar nr. 3_, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj și s-a dispus, în baza art.1491raportat la art.148 alin.1 lit. f) Cod procedură penală, arestarea preventivă, a inculpatului T. V. (fiul lui V. și V., născut la data de_ în J., jud. Sălaj, domiciliat în loc. Var nr. 132, jud. Sălaj, CNP 1. ) acuzat de comiterea infracțiunii de delapidare, prev. și ped. de art. 215 1al. 1 C.p., pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de_ și până la data de_ inclusiv. Această măsură a fost prelungită succesiv de către instanță, potrivit legii, ultima oară, până la data de până la data de _ , inclusiv.

În fapt, s-a reținut că inculpatul T. V. are calitatea de expert în cadrul Unității Teritoriale 95 Var a Autorității Naționale a R. S. ului și P.

S. din anul 2007, fiind angajat al acestei instituții din anul 1990. Printre atribuțiile de serviciu ale inculpatului sunt și acelea de a răspunde de aprovizionarea unității, gestionarea, distribuirea, exploatarea și întreținerea obiectelor de inventar și mijloacelor fixe și produse RS din unitate, de a răspunde, controla și verifica integritatea cantitativă și calitativă a stocurilor de feromangan și cupru depozitate în unitate.

Inculpatul T. V. îi cunoaște pe inculpații G. I. și G. G. S.

, din anul 1998 - 1999, având o relație de prietenie cu aceștia. În urmă cu aproximativ două săptămâni, aflându-se la domiciliul inculpaților G., inculpatul T. V. a fost întrebat de către inculpatul G. I. dacă nu cunoaște o sursă de aprovizionare cu cupru în zona loc. J. .

Inculpatul T. V. știind că în magazia UT 95 Var sunt depozitate 1847 tone cupru catodic și că există anumite plusuri în gestiune, i-a comunicat inculpatului G. I. faptul că îi poate face el rost de cupru. Cuprul aflat în depozitele UT 95 Var este în formă de plăci, fiind depozitat sub formă de paleți în care se află aproximativ 40-50 de plăci.

Spre sfârșitul anului 2012 a fost efectuat inventarul anual la UT 95 Var rezultând cantitatea de 1847 tone cupru catodic, iar de la acel moment până în prezent nu au mai existat intrări sau ieșiri de cupru din unitate.

La data de_ inculpatul T. V. a discutat telefonic cu inculpatul G.

I. și aceștia s-au înțeles ca în dimineața zilei de_ inculpatul G. să vină cu o autoutilitară la sediul UT 95 Var pentru a încărca cantitatea de cupru promisă de inculpat.

În dimineața zilei de_, în jurul orei 09.00, autoutilitara cu nr. de înmatriculare_ în care se aflau inculpații G. I. și G. G. S. ,

precum și ginerele lor au ajuns la poarta din spate a UT 95 Var și l-au contactat telefonic pe inculpatul T. V. .

Inculpatul s-a deplasat la acea poartă și a oprit sursa de alimentare cu energie a camerelor de luat vederi care supravegheau zona din spate a incintei unității. După aceea, inculpatul G. I. a parcat autoutilitara în partea laterală a magaziei în care era depozitat cuprul, iar inculpatul T. V., cu ajutorul unui motostivuitor, a transportat din magazie trei sau patru paleți cu plăci din cupru pe care le-a încărcat în autoutilitara inculpatului G. I. . În acest timp, inculpatul G. I. și ginerele său se aflau în interiorul autoutilitarei aranjând paleții de cupru, iar inculpata G. G. S. stătea lângă autoutilitară. După încărcarea cuprului, inculpatul G. I. a prezentat un aviz de însoțire a mărfii pe care era menționată o societate comercială la rubrica expeditor și Rezervele de

S. J., la rubrica destinatar.

Inculpatul T. V. a completat avizul cu cantitatea de 3250 kg cupru catodic și, totodată, a scris pe aviz "Marfa se refuză. Nu are destinația corectă";, semnând și ștampilând cu ștampila unității. După aceea, inculpata G. G.

S. i-a remis inculpatului T. V. suma de 3000 euro formată din 6 bancnote din cupiura 500 euro.

La scurt timp după ce inculpatul G. I. a părăsit incinta UT 95 Var cu autoutilitara, a fost oprit de către un echipaj al Poliției Rutiere, care, verificând documentele de însoțire a mărfii, l-au condus pe inculpat la sediul Poliției O. ului J. și, totodată, au contactat UT 95 Var, solicitând ca cineva din conducerea unității să se prezinte la sediul Poliției J. pentru a explica mențiunile de pe avizul de însoțire a mărfii.

La sediul Poliției O. ului J. s-a deplasat T. V., care, la solicitarea subinspectorului de poliție Chiba D., a dat o declarație olografă, în care a făcut afirmații nereale. După ce a ieșit din sediul poliției, inculpatul T. V. s-a deplasat la autoturismul proprietate personală, parcat în fața unității de poliție, autoturism în care se afla suma de bani dată de către inculpata G. G., a luat această sumă de bani și i-a restituit întreaga sumă de 3000 euro inculpatei

  1. G. S. . După acest moment, inculpații G. I. și G. G. S. au oferit și dat subinspectorului de poliție Chiba D. suma de 3000 euro, fiind surprinși în flagrant de către organele de urmărire penală, după care au fost reținuți și arestați preventiv în aceeași cauză.

    Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, întocmit la data de_, în dosar nr.267/P/2013, au fost trimiși în judecată, în stare de arest,

    inculpații G. I. și G. G. S. , fiind acuzați de comiterea infracțiunilor de dare de mită prev. și ped. de art. 6 al.1 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 7 al.2 din Legea nr. 78/2000 și art. 255 al. 1 C.p. și complicitate la

    delapidare cu cons ecințe deosebit de grave , prev. și ped. de art.26 Cp. rap. la art. 2151al.1 și 2 C.p., cu aplic art. 33 lit. a C.p., precum și inculpatul T. V.

    , acuzat de comiterea infracțiunilor de delapidare cu consecințe deosebit de grave, prev. și ped. de art. 215 1al. 1 și 2 C.p. și complicit ate la dare de mită , prev. și ped. de art. 26 Cp. rap. la art.255 al.1 C.p., cu aplic art. 33 lit. a C.p., deoarece În urma inventarului efectuat la UT 95 J., privind stocul de cupru, a rezultat o lipsă în gestiune de 372 tone de cupru, valorând 10.900.474,20 lei. Întrucât în data de_, inculpatul T. V. a declarat că începând din anul 2000, a mai dat, în aproximativ 10-15 rânduri, circa 100 tone de cupru inculpaților G. I. și G., cercetările penale s-au extins, astfel că, a fost schimbată și încadrarea juridică a faptelor pentru care cei trei inculpați au fost trimiși în judecată. La Tribunalul Sălaj a fost înregistrat dosarul nr._ și s- a fixat termen de judecată la data de 11 decembrie 2013.

    Drept urmare, instanța a procedat în conformitate cu disp.art. 3001Cod procedură penală, conform cărora, după înregistrarea dosarului la instanță, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea și temeinicia arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive. Astfel, disp. art. 160bCod procedură penală,

    1. In cursul judecatii, instanta verifica periodic, dar nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii preventive.

    2. Dacă instanta constata ca arestarea preventiva este nelegala sau ca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat sau nu exista temeiuri noi care sa justifice privarea de libertate, dispune, prin incheiere motivata, revocarea arestarii preventive si punerea de indata in libertate a inculpatului.

    3. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanta dispune, prin incheiere motivată, mentinerea arestarii preventive.

Verificând așadar cauza sub aceste aspecte, tribunalul a constatat la acest moment procesual, măsura arestării preventive a celor trei inculpați este în mod evident, legală, (fiind dealtfel supusă în mai multe rânduri cotrolului judiciar, pe parcursul urmăririi penale), temeiurile care au stat la baza acesteia nu au încetat (în sensul că nu a avut loc o dezincriminare sau reducere a limitelor legale de pedeapsă iar pericolul pentru ordinea publică, înțeles ca o reacție din partea colectivității față de gravitatea faptelor săvârșite, nu a încetat, prin trecerea unei perioade de aproape 4 luni de la arestare - termen rezonabil raportat la gravitatea faptelor săvârșite și complexitatea cauzei -) ba chiar mai mult, există temeiuri noi, constând în aceea că, prin actul de sesizare a instanței, inculpații sunt acuzați de fapte mult mai grave, decât cele avute în vedere cu ocazia arestării preventive.

Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații G. I., G.

G. S. și T. V. .

Inculpații G. I., G. G. S. au solicitat admiterea căii de atac promovate,casarea în întregime a încheierii recurate și rejudecând cauza, a se dispune punerea lor de îndată în libertate deoarece nu mai subzistă motivele pentru care s-a dispus luarea măsurii arestului preventiv, și nici temeiuri noi care să justifice menținerea acestora.

În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea măsurii cu o altă măsură neprivativă de libertate având în vedere că inculpații sunt la prima confruntare cu legea penală și au grave probleme de familie.

Apărătorul ales al inculpatului T. V. a solicitat în principal, revocarea măsurii arestului preventiv și în subsidiar, înlocuirea acestei măsuri cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, motivat de faptul că faptele reținute în sarcina sa nu prezintă un grad de pericol deosebit, că inculpatul este la prima confruntare cu legea penală, este o persoană integrată în societate și nu există dovezi că s-ar sustrage de la cercetarea judecătorească.

Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acestea sunt nefondate, urmând a fi respinse pentru următoarele considerente:

Instanța fondului a procedat în conformitate cu dispozițiile art. 3001Cod procedură penală, respectiv a procedat la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv la momentul la care a fost sesizată cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G. I. -pentru săvârșirea infracțiunilor de dare demită, prev de art 6 alin 1 din Legea nr. 78/2000, raportat la art 7 alin 2 din Legea nr. 78/2000 și art

255 alin 1 Cod penal, și complicitatea la delapidare prev de art 26 Cod penal, raportat la art 2151alin 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art 41 alin 2 Cod penal, totul cu aplicarea art 33 lit a Cod penal, a inculpatei G. G. pentru pentru săvârșirea infracțiunilor de dare de mită, prev de art 6 alin 1 di Legea nr. 78/2000, raportat la art 7 alin 2 din Legea nr. 78/2000 și art 255 alin 1 Cod penal, și complicitatea la delapidare prev de art 26 Cod pnal, raportat la art 2151alin 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art 41 alin 2 Cod penal, totul cu aplicarea art 33 lit a Cod penal și a inculpatului T. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare prev de art 2151alin 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art 41 alin 2 Cod penal și complicitate la dare de mită prev de art 26 Cod penal, raportat la art 6 alin 1 di Legea nr. 78/2000, raportat la art 7 alin 2 din Legea nr. 78/2000 și art 255 alin 1 Cod penal.

S-a reținut în sarcina inculpatului T. V. că, având calitatea de gestionar și fiind în executarea atribuțiilor de serviciu, în perioada 2000-24 iulie 2013 prin mai multe acte materiale, și-a însușit fără drept cupru în valoare de 11.117.466,8 Ron, și că i-a înmânat inculpatului G. G. suma de 3000 euro, cunoscând că aceasta urma să ofere polițiștilor cu scopul ca aceștia să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu.

În sarcina inculpaților G. I. și G. G. s-a reținut că au promis diferite foloase materiale și apoi au oferit suma de 3000 euro polițiștilor care au depistat în trafic o cantitate de cupru, provenită din infracțiune, cu scopul ca aceștia să nu își îndeplinească atribuțiile de serviciu, și că în perioada 2000-2013 prin mai multe acte materiale au cumpărat de la inculpatul T. V. cupru în valoare de 11.117.466,8 Ron, cunoscând că marfa a fost însușită fără drept și ajutându-l astfel să delapideze.

Probele administrate până în acest moment respectiv: declarațiile inculpaților, ale învinuiților P. M. F., B. R. G., G. R., ale martorilor T. C.

, Chiba D., M. Alin, Vasil S. Dan, Cheța E., Cheța Vlad, Nițu I., Vâlcelean G., Dolhăscu Costel, Bărbulescu S., teglaș M., T. Raluca, Avram P., Burde Ilona, P. A., Sabou Iustin, R. Mihai, S. I. și S. Denisia, procesele verbale de constatare a infracțiunii flagrante, de transcrierea convorbirii flagrante, și de transcrierea convorbirilor ambientale din 24 iulie 2013, procesele verbale de ridicare de inventariere, de percheziție domiciliară, adresele REMAT SĂLAJ și ANRSPS, raportul de audit public intern, și raportul de expertiză

criminalistică, sunt apte să convingă un observator obiectiv că inculpații ar putea fi autorii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Sunt astfel îndeplinite cerințele art 143 Cod procedură penală.

De asemenea, subzistă temeiul de arestare avut în vedere la momentul luării și ulterior a prelungirii acestei măsuri preventive, respectiv art 148 lit f Cod procedură penală.

Dacă prima teză a acestui text legal nu comportă niciun fel de discuție - pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina celor trei inculpați fiind mai mari de 4 ani închisoare-, cu privire la teza a II-a vom reitera practica constantă în materie, conform căreia, deși noțiunea de pericol social concret al faptelor deduse judecății nu se confundă cu noțiunea de pericol concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților, acestea se află într-o stare de interdependență și nu pot fi analizate separat.

Vom observa astfel că, acuzațiile formulate împotriva celor trei inculpați sunt extrem de grave, reținându-se în sarcina lor crearea unui prejudiciu extrem de ridicat părții civile ADMINSITRAȚIA N. A R. DE S. ȘI P. S. - U.

T. 95 J. și oferirea unei sume consistente de bani polițiștilor care i-au oprit în trafic pentru a ascunde urmele pretinselor lor activități ilicite, că pretinsa activitate infracțională s-a desfășurat pe parcursul a 13 ani, ca activitatea lor ilicită a fost stopată doar cu ocazia prinderii în flagrant de către organele judiciare, că până în acest moment al procesului penal, au avut o atitudine parțial sinceră, că modalitățile în care au fost comise faptele reținute în sarcina lor au fost extrem de elaborate, dovedind premeditare și crearea unei aparențe de legalitate.

Pretinsa activitate infracțională a inculpaților a fost și este de natură să creeze o rezonanță negativă și o anumită stare de insecuritate socială în sânul comunității în care acestea au fost săvârșite.

Această reacție este cu atât mai amplificată cu cât s-a reținut ca și perioadă infracțională 2000-2013, perioadă în care se susține că inculpații și-au obținut mijloacele de existență și au dobândit bunuri valoroase doar din desfășurarea acestor activități ilicite.

În atare situații, reacția autorităților judiciare trebuie să fie fermă pentru a descuraja comiterea de fapte similare și a preveni comiterea de noi infracțiuni.

Raportat la cele expuse anterior, constatăm că temeiul avut în vedere la momentul luării și apoi a prelungirii arestului preventiv, subzistă și impune în continuare privarea de libertate a inculpaților pentru a asigura desfășura buna a procesului penal și pentru a împiedica sustragerea inculpaților de la cercetarea judecătorească, cercetarea care încă nu a început.

Aspectele invocate de către inculpata G. G. cu privire la starea sa de sănătate și la situația mamei și a fiului ei, nu sunt de natură a justifica punerea sa în libertate în acest moment al procesului penal.

Pe de o parte, afecțiunile invocate de către inculpată nu sunt dovedite, iar pe de altă parte, situația dificilă în care se află mama și fiul ei, trebuiau avute în vedere anterior săvârșirii faptelor pentru care a fost trimisă în judecată în prezentul dosar.

Constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii recurate, Curtea va respinge ca nefondare recursurile declarate de către inculpați, conform dispozițiilor art 38515pct 1 lit b Cod procedură penală,

Văzând și dispozițiile art 192 alin 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații G. I., născ. la_, G. G. S., născ. la_ și T. V., născ. la _

, aflați în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 14 noiembrie 2013 a Tribunalului Salaj.

Obligă pe recurenti să plătească în favoarea statului suma de câte 300 lei fiecare, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 noiembrie 2013 .

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

M. Ș. ANA C. L. M.

GREFIER

M. B.

Red. M.Ș./M.N.

5 ex./_

Jud.fond.-M. S.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1579/2013. Mentinere arest preventiv