Încheierea penală nr. 1349/2013. Mentinere arest preventiv
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._ /a6
ÎNCHEIERE PENALĂ NR.1349/R/2013
Ședința secretă din data de 18 octombrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE | : C. | I. | |
JUDECĂTORI | : I. | C. | M. |
: V. | C. | ||
GREFIER | : G. | I. | -B. |
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C., reprezentat prin PROCUROR - V. TRĂISTARU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul S. LS împotriva încheierii penale fără număr din data de 10 octombrie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Tribunalului B. -Năsăud, având ca obiect menținerea măsurii arestării preventive.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpatul S. L.
S., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Burciu Janina, din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Curtea, în temeiul art. 290 alin.2 C.pr.pen. raportat la infracțiunea dedusa judecății și starea de minoritate a părții vătămate, din oficiu, pune în discuția părților desfășurarea judecății cauzei în ședință secretă.
Reprezentanta M. ui P. si apărătorul inculpatului, arată că sunt de acord.
Curtea, în temeiul art. 290 alin.2 C.pr.pen., declară ședința de judecată secretă și dispune evacuarea publicului din sala de judecată.
Inculpatul arată că își menține recursul formulat și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat arată că în încheierea de ședință recurată se reține faptul că inculpatul a fost prezent când s-a pus în discuție menținerea măsurii arestării, ori acest aspect nu este adevărat întrucât inculpatul a fost dus pentru efectuarea unor analize la Spitalul Penitenciar Dej, În opinia sa, instanța a emis târziu citațiile pentru termenul de judecată din data de 10 octombrie 2013, iar inculpatul nu a mai fi putut fi prezentat în fața instanței de judecată. Apreciază că, inculpatul nu se afla într-o stare de boală gravă care nu i-ar fi permis să se prezinte în fața instanței de judecată, sens în care solicită efectuarea unei adrese către Tribunalul B. Năsăud pentru verificarea caietului grefierului pentru a fi îndreptată această eroare materială și o adresă către Spitalul Penitenciar Dej pentru a ne confirma că inculpatul nu se afla într-o stare gravă de sănătate care nu ar fi permis acestuia să se prezinte în fața instanței de judecată.
Reprezentanta M. ui P. , precizează faptul că nimeni nu contestă că inculpatul a fost lipsă la judecată, iar instanța în cuprinsul încheierii prin care s- a dispus asupra măsurii preventive a făcut distincția între lipsa de procedură și lipsa justificată și s-au purtat discuții inclusiv în prezența apărătorului ales al
inculpatului cu luarea poziției sale procesuale raportat la această lipsă. În măsura în care se consideră că a existat din partea penitenciarului o comunicare falsă, în sensul că, inculpatul nu se afla în situația la care se referă art.1491alin.6 C.pr.pen., părțile pot face plângere penală pe cale separată, întrucât obiectul acestui recurs nu se referă la constatarea falsului încheierii de ședință, sens în care solicită respingerea cererii.
Inculpatul S. LS arată că a fost dus la Spitalul Penitenciar Dej în data de 09 octombrie 2013 și nu a primit citație pentru termenul de judecată din data de 10 octombrie 2013, decât în cursul aceleiași zile.
Curtea, având în vedere că nu se contestă împrejurarea că inculpatul a lipsit la judecarea cauzei, precum și la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv la termenul din 10 octombrie 2013, atât inculpatul cât și apărătorul acestuia confirmând că inculpatul se afla depus la Spitalul Penitenciar Dej la momentul respectiv, apreciază că nu este necesară efectuarea unei adrese către Tribunalul Bistrița Năsăud în acest sens, iar eroarea materială strecurată în încheierea din 10 octombrie 2013 nu afectează judecarea recursului și poate fi reparată pe calea unei încheieri separate de îndreptare a erorii materiale.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, în principal în temeiul art.38615alin.2 lit.b C.pr.pen. solicită instanței admiterea recursului formulat, casarea încheierii penale recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, apreciind că în mod nelegal inculpatul arestat nu a fost prezentat instanței de fond, întrucât citația fost emisă cu întârziere. Mai mult inculpatul nu se afla în stare de boală, acesta fiind dus la Spitalul Penitenciar Dej pentru efectuarea unor analize, iar acest caz nu se circumscrie dispozițiilor art.1491alin.6 C.pr.pen. care prevăd că "inculpatul nu poate fi adus în fața instanței de
judecată din cauza stării sănătății ori din cauză de forță majoră sau în stare de necesitate";.
Raportat la considerente expuse, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
În subsidiar, în temeiul art.38615alin.2 lit.d C.pr.pen. solicită instanței admiterea recursului formulat, casarea încheierii penale recurate și rejudecând cauză să dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, întrucât în opinia sa nu subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.
Având în vedere că partea vătămată și mare parte din martorii încuviințați au fost audiați, inculpatul nu are cum să mai influențeze buna desfășurare a procesului penal, acesta nu se va sustrage judecății, pericolul social a fost diminuat, iar susținerile instanței de fond cu privire la faptul că cercetarea judecătorească nu a fost finalizată nu pot fi avute în vedere.
Raportat la cele expuse solicită admiterea recursului formulat, cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentanta M. ui P. solicită respingerea recursului ca nefondat, întrucât în opinia sa sub aspectul conținutului de formă nu există nicio cauză de nulitate care să impună casarea cu trimitere spre rejudecare a verificării arestului preventiv sub aspectul temeiniciei și legalității, iar în subsidiar, ca și prima instanță, consideră că nu au intervenit modificări de natură a schimba temeiurile sau a pune în discuție necesitatea punerii în libertate a inculpatului prin luarea unei măsuri restrictive de drepturi.
Sub aspectul condițiilor referitoare la derularea judecății așa cum deja a precizat este posibilă derularea acesteia și în lipsa inculpatului dacă se face dovada că nu poate fi prezentat în fața instanței pentru că este bolnav. Instanța
este ținută să soluționeze aceste cereri în termenele procedurale necesare, are posibilitatea să amâne cauza în lipsa inculpatului pentru motivele prevăzute de lege dacă se impune și este cerut acest fapt. Sub aspectul cerințelor de amânare arată că în cuprinsul încheierii penale nu s-a cerut amânarea cauzei de către apărătorul ales al inculpatului pe motiv că ar exista o posibilitate de prezentare sau că inculpatul ar dori să se prezinte personal, iar poziția procesuală a acestuia a fost exprimată prin apărătorul său ales.
În ceea ce privește fondul cauzei, nici din perspectiva parchetului sub aspectul temeiurilor și a legalității acestei măsuri nu au intervenit modificări de la ultima verificare realizată de prima instanță și consfințită de instanța de recurs ca urmare a respingerii recursului inculpatului. Probațiunea administrată în cauză nu aduce elemente noi raportat la temeiurile reținute, iar în cauză a fost acordat un ultim termen înainte de dezbaterea pe fond a cauzei, ca urmare a cererii inculpatului de a se audia martori în circumstanțiere referitor la persoana sa.
În opinia sa, nici sub aspectul duratei rezonabile nu există vreo problemă care să facă posibilă discuția cu privire la punerea în libertate prin revocare acestei măsuri.
Raportat la cele expuse, reprezentanta parchetului apreciază că soluția primei instanțe este legală, temeinică, solicită menținere acesteia întrucât în esență temeiurile acestei măsuri și necesitatea menținerii sale nu s-au modificat.
Inculpatul S. LS având ultimul cuvânt, solicită instanței să dispună luarea unei măsuri mai puțin restrictive de libertate. Învederează faptul că a fost transferat la Spitalul Penitenciar Dej în data de 09 octombrie 2013, de unde a și fost adus pentru acest termen de judecată și va mai sta acolo până miercuri - 23 octombrie 2013.
CURTEA
Deliberând constată că,
Prin încheierea penală din 10 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul Bistrița Năsăud în dosarul nr._, conform art. 300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive luate față de inculpatul S. LS, fiul lui Ludovic și G. Gyongi, născut la data de_ în mun. B., jud. B. Năsăud, domiciliat în mun. B., str. Bulevardul Decebal, nr. 11, sc.A, ap.3, jud. B. - Năsăud, CNP-1., ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile care au stat la baza luării acesteia subzistă.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud nr. 126/P/2013 a fost trimis în judecată inculpatul S. LS, pentru comiterea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin. 1 și alin. 3 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, reținându-se că acesta locuiește în municipiul
B., B-dul Decebal, bl. nr. 11, sc. A, apt. 3, județul B. -Năsăud, împreună cu părinții săi și sora lui S. G., precum și cu fiica acesteia, respectiv nepoata inculpatului S. G. Erzebet (în vârstă de 6 ani).
Inculpatul este necăsătorit, și fiind coleg de serviciu cu tatăl părții vătămate minore M. A. I. (în vârstă de 6 ani, fiind născută la data de_ ), adică cu martorul M. M. (ambii lucrând în schimburi diferite la Kaufland România SCS, Filiala B., în calitate de lucrători comerciali), încă de la începutul semestrului ll al anului 2013, între aceștia a existat o înțelegere, în
sensul ca inculpatul să o ia de la școală pe partea vătămată, împreună cu nepoata sa (ambele minore fiind în clasa pregătitoare la același Colegiu Național
"A. M. u"; B. ).
Ca urmare, în acea perioadă, la diferite intervale de timp, partea vătămată s-a aflat la locuința inculpatului aproximativ 3 ore după terminarea programului școlar, după care era dusă la domiciliul ei (municipiul B., str. L., nr. 8, județul B. -Năsăud), fie de către părinții acesteia, sau de către inculpat.
Astfel, s-a apreciat că din probele cauzei rezultă că, în luna februarie 2013, profitând de imposibilitatea părții vătămate de a-și exprima valabil consimțământul (datorită vârstei sale), inculpatul a determinat-o în mai multe rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, să-l masturbeze, în scopul de obținere a unor satisfacții sexuale, și aceasta sub pretextul de a-i permite accesul la calculator, și totodată în condițiile în care era găzduită de către inculpat la domiciliul lui.
În concret, inițial, într-o după masă a unei zile, din luna februarie 2013, în condițiile în care partea vătămată s-a aflat la domiciliul inculpatului, ambii aflându-se în fața calculatorului (pe același scaun, unul lângă celălalt), sub pretextul de a o lăsa să se joace pe calculator și să-și scrie numele, inculpatul i-a cerut să-l masturbeze, și fiind de acord, apoi, inculpatul s-a ridicat de pe scaun, s-a dezbrăcat de pantaloni până la genunchi, i-a arătat părții vătămate modalitatea în care să-l masturbeze, în sensul că și-a pus mâinile peste mâinile ei, și astfel "amândoi"; au procedat la "mișcări"; de sus în jos asupra penisului acestuia, de mai multe ori.
După aceea, partea vătămată a continuat să-l masturbeze pe inculpat, de mai multe ori, așa după cum a fost "învățată";, ocazie cu care aceasta chiar l-a văzut apoi, ejaculând. Ulterior inculpatul și-a îmbrăcat pantalonii, s-a dus la baie, după care a revenit și a șters de pe jos cu mo-pul. Apoi, partea vătămată s-a jucat în continuare pe calculator, iar la un moment dat inculpatul a dus-o la domiciliul ei, lăsând-o în grija bunicii sale, căreia însă, aceasta nu i-a relatat nimic despre cele petrecute, întrucât inculpatul a atenționat-o asupra faptului că, dacă va spune cuiva, nu o va mai lăsa să se joace pe calculator, sau că "o va da afară din casă";.
În acea zi la domiciliul inculpatului se mai afla nepoata sa, care își făcea
lecțiile în bucătărie, precum și unchiul inculpatului, respectiv martorul Dani Dezideriu, care fiind în vizită, privea la televizor, într-o altă cameră.
S-a apreciat că din probele cauzei mai rezultă că de fapt, în aceeași lună (februarie 2013), inculpatul a mai luat-o de la școală pe partea vătămată, de mai multe ori, și sub același pretext, i-a solicitat să-l masturbeze aproape de fiecare dată, ceea ce s-a și realizat.
În concret, a rezultat că de fiecare dată, când i s-a solicitat, partea vătămată l-a masturbat pe inculpat, în condițiile în care aceasta se afla pe patul din acea cameră în care se afla calculatorul, stând în poziția șezut, iar inculpatul în fața ei, în picioare, cu pantalonii dezbrăcați până la genunchi, cu precizarea că, de asemenea, în momentele respective nepoata inculpatului se afla la domiciliu, făcându-și temele în bucătăria apartamentului. Totodată, potrivit declarației părții vătămate, rezultă că inculpatul a procedat în același mod, tocmai la locuința părții vătămate, într-o ocazie în care a dus-o la domiciliul ei, unde nu se afla nimeni acasă.
De asemenea, a mai rezultat și că aproape de fiecare dată, ca urmare a masturbării în împrejurările arătate, inculpatul ejacula, partea vătămată procedând la manipularea organului sexual al acestuia, și fiindcă nu a realizat că ceea ce i s-a solicitat de către inculpat, nu era un comportament adecvat/corespunzător vârstei sale.
Despre cele petrecute, partea vătămată i-a relatat inițial tatălui său, care la rândul lui i-a povestit soției sale (mamei părții vătămate), și prin urmare la data de_, au fost sesizate organele de poliție.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 336/II/c/3 din_ al Serviciului Județean de Medicină Legală B. -Năsăud (f. 24), rezultă că la data examinării părții vătămate, respectiv la_, aceasta nu a prezentat leziuni traumatice pe cap, mucoasa bucală, corp, membre superioare, membre inferioare, precum și regiunile genitală și anală.
În cauză, s-a procedat la înregistrarea audio-video a părții vătămate, precum și la transcrierea declarației înregistrate a acesteia, versiunea sa în sensul masturbării inculpatului, de mai multe ori, la diferite intervale de timp, la solicitarea lui, fiind constantă (f.18-21). De asemenea, s-a efectuat de către D.G.A.S.P.C B. -Năsăud un raport de evaluare psihodiagnostic și evaluare clinică și/sau psihoeducațională asupra părții vătămate, din considerentele căruia rezultă că, urmare a unui test proiectiv efectuat, a rezultat că partea vătămată minoră a fost supusă la un comportament sexual neadecvat de către inculpat, totodată făcându-se recomandarea inclusiv a unor ședințe de consiliere psihologică individuale a minorei (f. 27-28). Ulterior s-a mai întocmit un alt asemenea raport, de către psihologul R. Roxana T. (f. 30-33), din cuprinsul căruia rezultă aceleași aspecte despre care partea vătămată a făcut vorbire în declarațiile date organelor de poliție și procurorului.
Cu ocazia cercetării la fața locului, în cauză s-a ridicat lenjeria intimă și pantalonii de trening ale inculpatului (coletele nr. 1 și 2).
Partea vătămată minoră (reprezentată de tatăl său), nu s-a constituit parte civilă în procesul penal (f. 51), însă în cauză acțiunea civilă se impune a se exercita din oficiu potrivit art. 17 din Codul de procedură penală.
În drept, s-a considerat că faptele inculpatului de a-i solicita părții vătămate minore (în vârstă de 6 ani), în baza aceleiași rezoluții infracționale, în prima decadă a lunii februarie 2013, să-l masturbeze, în mai multe rânduri, în scopul obținerii unor satisfacții sexuale, profitând de imposibilitatea acesteia de a-și exprima valabil consimțământul, constituie infracțiunea de viol, prev. de art. 197 alin. 1 și alin. 3 C.pen., cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
În ce privește încadrarea juridică a faptei, s-a invocat Decizia penală nr. III/2005 a Înaltei Curți de C. și Justiție, Secțiile Unite, potrivit căreia, prin act sexual de orice natură susceptibil a fi încadrat în infracțiunea de viol prev. de art. 197 din Codul penal, se înțelege orice modalitate de obținere a unei satisfacții sexuale prin folosirea sexului sau acționând asupra sexului între persoane de sex diferit sau de același sex, prin constrângere sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-și exprima voința. Invocăm totodată și deciziile penale nr. 702/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție și nr. 12/A/_ a Curții de Apel Timișoara, aflate în copie la dosarul cauzei (f. 78-87).
S-a menționat că inculpatul are vârsta de 19 ani, nu are antecedente penale, și că, fiind de rea-credință, realizând urmările și consecințele faptelor sale, în scopul exonerării de răspundere penală, nu și-a recunoscut vinovăția, susținând doar că într-o anumită împrejurare, în cursul lunii februarie 2013, aflându-se la domiciliu, în fața calculatorului, îmbrăcat în trening, împreună cu partea vătămată minoră, pe scaune diferite, aceasta doar din greșeală l-a atins peste trening, în zona organelor genitale, în condițiile în care și-a dat mâna stângă în spate, totodată prinzându-l apoi de penis și strângându-l de câteva ori, context în care acesta a și finalizat ejacularea, pe pardosea. A declarat însă că, nu își explică în nici un fel pretinsul gest al părții vătămate, dar că, anterior momentului respectiv, într-adevăr s-a masturbat în baie, fără a ejacula însă cu acea ocazie, deoarece a fost întrerupt de nepoata sa, care venise la baie. De
asemenea, inculpatul a mai arătat că, încă de la vârsta de 13 ani, obișnuia să se masturbeze în baia locuinței, procedând în acest mod o dată sau de două ori pe săptămână, totodată obișnuind să vizioneze și filme porno.
S-a apreciat că apărările inculpatului sunt puerile și neverosimile, raportat la probele cauzei, în esență neputându-se accepta că de fapt partea vătămată "ar fi fabulat";, raportat la detaliile și împrejurările arătate în declarațiile date, etc., referitor la faptele reținute în sarcina acestuia. Pe de altă parte, în cauză versiunea inculpatului, este necredibilă, și fiindcă pretinsul comportament
"sexual"; al părții vătămate este inexplicabil, având în vedere vârsta sa, precum și împrejurările (scopul) în care aceasta s-a aflat la domiciliul inculpatului.
Pentru săvârșirea faptelor descrise în rechizitoriu, inculpatul a fost reținut la data de_ . Apoi, prin încheierea penală nr. 17/CC/_ a Tribunalului
B. -Năsăud, respingându-se propunerea de arestare preventivă a inculpatului, față de acesta instanța a dispus luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea B., pe o durată de 30 zile. Ulterior, inculpatul a fost arestat preventiv, pe timp de 15 zile prin încheierea penală nr. 296/R/_ a Curții de Apel C., începând cu data punerii efective în executare a mandatului.
Mandatul de arestare preventivă nr. 2/_ al Curții de Apel C., a fost pus în executare la data de_, măsura preventivă a arestului, urmând să expire astfel la data de_ .
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că prin Încheierea penală nr.296/R/2013 a Curții de Apel C. -secția penală și de minori, pronunțată în dosarul penal nr._, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului S. LS pe o durată de 15 zile, începând cu data punerii efective în executare a mandatului de arestare preventivă.
S-a reținut în motivare că prin Încheierea nr.17/CC din_, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalul Bistrița Năsăud, s-a respins ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul
B. -Năsăud, iar în baza art.1491alin 12 rap. la art.146 alin 111și art. 145 Cod procedură penală s-a dispus luarea față de inculpatul S. LS, fiul lui Ludovic și G. Gyongi, născut la data de_, în mun. B., jud. B. Năsăud, cu domiciliul în mun. B., str. Bulevardul Decebal, nr. 11, sc. A, ap.3, jud. B. - Năsăud, CNP.1. a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea B. pe o durată de 30 zile.
Conform art. 145 aliniat 11Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la I.P.J. B. Năsăud, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de acest organ sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea procurorului sau a instanței de judecată; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
Inculpatul a fost obligat ca, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, să respecte și obligația prev. de art. 145 alin 12lit. c Cod procedură penală, respectiv să nu se apropie de partea vătămată și să nu comunice cu aceasta sau cu părinții acesteia, direct sau indirect.
A fost atenționat inculpatul asupra dispozițiilor articolului 145 aliniatul 3 Cod procedură penală și s-a dispus comunicarea încheierii organelor și instituțiilor prevăzute de articolul 145 aliniatul 21Cod procedură penală.
S-a acordat avocatului din oficiu Săsărman M. onorariu în sumă de 200 lei, ce se va suporta din fondurile M. ui Justiției, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin rezoluția din 14 februarie 2013, emisă de Poliția municipiului B. - Biroul de Investigații Criminale în dosarul nr.126/P/2013, s-a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul S. LS pentru comiterea infracțiunii de viol prev. de art. 197 alin 1 și 3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin 2 Cod penal, rezoluție ce a fost confirmată prin rezoluția din 14 februarie 2013 a Parchetului de pe lângă tribunalul B. -Năsăud.( f.3,4)
Tot la data de 14 februarie 2013 organele poliției judiciare au procedat la reținerea învinuitului, pentru 24 de ore, măsură ce a expirat în data de 15 februarie 2013 orele 13,40.
Ulterior, prin Ordonanța din 15 februarie 2013, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat, pentru comiterea infracțiunii de viol prev. de art. 197 al. 1 și al. 3 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal(6 acte materiale), constând în aceea că în perioada ianuarie - februarie, profitând de imposibilitatea părții vătămate M. A. I. în vârstă de 6 ani de a-și exprima valabil consimțământul a determinat-o în 6 rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, să-l masturbeze, în scopul de obținere a unor satisfacții sexuale.
Prin propunerea de arestare preventivă s-a arătat că în cauză sunt întrunite disp. art. 143 Cod procedură penală, existând probe (indicii temeinice) că inculpatul a săvârșit infracțiunile menționate, această împrejurare fiind dovedită prin plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile învinuitului, declarațiile martorilor M. M., M. M. E. și S. G. .
Din analiza prevederilor art.143, art.145, art.1451, art.146, art.1491Cod procedură penală a rezultat că pentru luarea oricăreia dintre măsurile preventive arătate în art. 136 Cod procedură penală este necesar să existe probe sau indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
S-a apreciat că, deși legea nu o prevede în mod expres, este evident că pentru luarea măsurii arestării preventive, cea mai severă dintre măsurile preventive, și având caracter de excepție, indiciile temeinice de care face vorbire art. 143 Cod procedură penală trebuie să aibă o puternică forță probantă nelăsând nici un dubiu cu privire la realitatea comiterii faptei.
De altfel, art.5 paragraf 1 lit. c din Convenția europeană a drepturilor omului condiționează luarea măsurii arestării preventive de existența unor motive verosimile de a bănui că cel privat de liberate a săvârșit o infracțiune.
Noțiunea de "motive plauzibile"; este o noțiune autonomă dezvoltată de Curtea europeană în mai multe cauze (Brogan ș.a c/Regatul Unit, Fox, Campbell și Hartley c/Regatului Unit etc.) reținându-se că ceea ce poate fi considerat
"plauzibil"; depinde de circumstanțele fiecărei cauze, însă presupune existența unor fapte sau a unor informații nu doar sincere și autentice, ci de natură a convinge un observator obiectiv că persoana în cauză a putut comite infracțiunea pentru care este arestată.
În prezenta cauză existența "indiciilor temeinice"; a fost dedusă de procuror având în vedere declarațiile părții vătămate minore M. A. I. și a martorilor M. M. și M. M. E., părinții acesteia, cărora minora le-a relatat cele întâmplate.
S-a menționat că la dosar există 3 declarații ale părții vătămate (f.11-16) dintre care 2 date în fața organului de cercetare penală și una la procuror, între acestea existând, însă, anumite contradicții.
Astfel, la organele de poliție minora a arătat că la momentul la care l-a masturbat pe inculpat, la cererea lui, acesta se afla așezat pe scaun, în timp ce, la procuror, precizează că inculpatul stătea în picioare în spatele scaunului pe care era ea așezată.
Totodată, în primele două declarații partea vătămată arată că inculpatul i-a cerut să-l masturbeze în 5-6 rânduri, dintre care o dată chiar la ea acasă, la procuror declarând că aceasta s-a întâmplat de 6 ori, la locuința acestuia.
La rândul său inculpatul, atât la procuror, cât și audiat în fața instanței, a prezentat propria sa versiune asupra celor întâmplate, arătând că minora i-a atins organul genital din greșeală, s-a ridicat de pe scaun și a ejaculat aflându-se cu spatele la partea vătămată, precizând că partea vătămată i-a povestit că l-a văzut și pe tatăl său dezbrăcat, i-a pus acestuia mâna pe penis și i l-a sărutat.
În aceste condiții, s-a apreciat că se impune efectuarea unui raport de evaluare de către un psiholog specializat care, prin metode specifice, să deceleze realitatea susținerilor părții vătămate, care dintre variante este cea corectă, cu atât mai mult cu cât de aceasta depinde și încadrarea juridică a faptei și să verifice și aspectele susținute de inculpat referitoare la cele ce i-au fost relatate de către minoră, și că ceeași modalitate de ascultare ar trebui urmată și față de minora S. G. Erzsebet, nepoata de frate a inculpatului, ce a fost audiată de organele de poliție în prezența unui părinte (f.16), nerezultând însă că, acesteia sau părintelui, i s-au pus în vedere dispozițiile art.80 Cod procedură penală rap. la art.149 Cod penal, astfel că declarația acesteia nu a putut fi luată în considerare.
Față de cele de mai sus tribunalul a apreciat că deși în cauză există indicii temeinice privind săvârșirea faptei pentru care este cercetat inculpatul, acestea nu au caracterul unor "motive plauzibile"; în sensul art. 5 din CEDO care să justifice luarea măsurii arestării preventive.
S-a reținut, raportat la faptul că prin propunerea de arestare preventivă s-a mai arătat că în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 148 al. 1 lit. f Cod procedură penală, inculpatul săvârșind fapte pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, că într-adevăr, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpat este închisoarea mai mare de 4 ani, însă pentru ca textul de lege mai sus arătat să fie incident în cauză este necesar să existe probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un astfel de pericol.
Tribunalul a apreciat că, față de particularitățile prezentei cauze și în raport de probele administrate până în prezent, existența pericolului public pe care l-ar prezenta inculpatul nu poate fi dedus, doar teoretic, din natura juridică a infracțiunii pentru care este cercetat acesta și circumstanțele în care s-ar fi comis fapta, cu atât mai mult cu cât acestea nu sunt cu certitudine stabilite, și că este evident că împrejurarea că inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei în varianta reținută de organele de cercetare, nu poate fi considerată ca un temei pentru a se aprecia că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică, câtă vreme dreptul la apărare este garantat oricărei persoane bănuite de comiterea unei infracțiuni, iar alegerea modului de exercitare a acestui drept este la latitudinea titularului său.
S-a mai reținut că inculpatul este tânăr, nu are antecedente penale și nici un istoric de abuz sexual, este încadrat în muncă, aspecte care conduc, alături de cele de mai sus, la concluzia că buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată și prin luarea unei alte măsuri preventive, detenția preventivă având un caracter excepțional ( CEDO cauza Wemhoff c/Germaniei), pentru toate aceste considerente tribunalul respingând ca neîntemeiată propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul B. -Năsăud, totodată luând, în baza art.1491alin 12 rap. la art.146 alin 111și art. 145 Cod procedură penală, a dispus luarea față de inculpatul S. LS a măsurii preventive a
obligării de a nu părăsi localitatea B. pe o durată de 30 zile, cu fixarea de obligații.
Împotriva mai sus menționatei sentințe a declarat recurs în termenul legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița Năsăud solicitând instanței de control judiciar să constate că acesta este nelegală și netemeinică deoarece la dosar cauzei există probe sau indicii temeinice din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunii pentru care este cercetat în dosarul parchetului nr. 126/P/2013 și sunt îndeplinite și cerințele art. 148 alin.1 lit. f C. pr. pen., deoarece pedeapsa prevăzută de lege pentru o infracțiune de viol prev. de art. 197 alin.1 și 3 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pr. pen. este mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol, concret pentru ordinea publică, pericol ce poate fi dedus din împrejurarea în care se presupune că s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia si elementele ce caracterizează persoana inculpatului, recurs considerat de către instanța ierarhic superioară, prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat până la acel moment și a dispozițiilor art. 3856alin.3 C.pr. pen., fondat, fiind admis pentru o serie de considerente.
Astfel, instanța de recurs a arătat că instanța fondului a reținut în încheierea recurată că la momentul formulării propunerii de arestare preventivă existau probe și indicii temeinice privind săvârșirea faptei pentru care este cercetat inculpatul care insă nu aveau caracterul unor motive plauzibile în sensul arătat de art. 5 din CEDO și care să justifice luarea fată de inculpatul S. LS (considerând că se mai impuneau a fi administrate și alte probe precum un raport de evaluare de către un psiholog specializat care prin metode științifice să deceleze susținerile părții vătămate care până la acest moment a dat trei declarații în prezentul dosar declarații între care există anumite contradicții), că nu a fost respectată modalitatea de audiere a martorei minore S. G. Erzsebet, nepoata de frate a inculpatului - ca urmare această declarație fiind lipsită de orice valoare juridică - și că, raportat la particularitatea cauzei și la persoana inculpatului, existența pericolului public pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, nu există decât teoretic.
Cu toate acestea instanța fondului a respins propunerea de arestare preventivă și a dispus luarea față de inculpat a măsurii de a nu părăsi localitatea
B. pe o perioadă de 30 zile, deși raționamentul formulat de aceasta ar fi justificat respingerea propunerii de arestare preventivă și neluarea nici unei alte măsuri preventive, deoarece în esență s-a reținut că nu există probe sau indicii suficiente pentru a conduce la presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunii pentru care este cercetat, deoarece declarațiile minorelor nu pot fi luate în considerare, iar pe de altă parte nici că lăsarea în libertate al inculpatului ar prezenta vreun pericol pentru ordinea publică.
S-a mai arătat de către instanța de control judiciar faptul că de la momentul la care instanța fondului s-a desesizat ca urmare a pronunțării încheierii recurate, în cauză au mai fost administrate probe, respectiv a mai fost audiat inculpatul în data de 15 februarie, au fost audiați martorii Dani Dezideriu, M. Ana, Kociș Suzana și Lupșa N., a fost întocmit un referat de evaluare psihodiagnostic și evaluare clinică psihoeducațională care a relevat că partea vătămată M. A.
I. în vârstă de 6 ani a fost supusă unui comportament sexual neadecvat de către inculpat, că nu a perceput actul în sine ca un abuz fizic sexual sau de altă natură, și că nu prezintă nici un simptom specific tulburării de stres posttraumatic,
recomandându-se ședințe de consiliere psihologică individuală, acest raport de evaluare fiind întocmit de către doi psihologi, la dosar mai existând atașată și redarea înregistrării audio-video a declarației părții vătămate minore.
Raportat la aceste noi probe administrate de către organele de urmărire penală, coroborate cu cele care au fost produse până la acel moment procesual, Curtea a constatat că există suficiente probe și indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul S. LS, în perioada ianuarie - februarie 2013, profitând de imposibilitatea părții vătămate, minoră în vârstă de 6 ani, de a-și exprima valabil consimțământul, a determinat în 6 rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, să îl masturbeze, în scopul obținerii unei satisfacții sexuale.
Curtea a mai arătat că analiza făcută probelor administrate în faza de urmărire penală până la momentul sesizării instanței cu propunerea de arestare preventivă nu este conformă cu cadrul procesual respectiv cu soluționarea unei propuneri de arestare preventivă. Constatarea nulității absolute sau relative a probelor este apanajul instanței investite cu soluționarea fondului, instanța sesizată cu propunerea de luare a unei măsuri preventive având doar obligația legală de a verifica dacă există probe sau indicii temeinice din care să rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea fi autorul infracțiunii pentru care este cercetat în prezentul dosar.
În acest sens s-a pronunțat în mod constat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului care, în numeroase decizii, a arătat că pentru a se dispune față de o persoană o măsură preventivă nu este necesar ca probele să aibă aceeași forță ca și acelea care ar conduce la o soluție de condamnare. Este important a fi reținută precizarea făcută de instanța europeană în sensul că obiectul întregii cercetări a unei persoane în timpul detenției ce-și găsește justificarea în dispozițiile art.5 paragraf 1 lit. c, este de a efectua ancheta penală, prin confirmarea sau prin îndepărtarea bănuielilor concrete care au justificat arestarea persoanei în cauză. Faptele ce au dat naștere la bănuielile în discuție nu trebuie să fie de același nivel ca cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau chiar pentru a fundamenta o anumită acuzație, care au a fi probate în faza ulterioară a urmăririi penale angajate împotriva persoanei reținute.
Raportat la cele de mai sus, Curtea a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 143 C. pr. pen.
În cadrul analizei dacă în speța dedusă judecății există motivul de arestare prev. de art. 148 lit. f C. pr. pen., s-a observat ca că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea în sarcina inculpatului, respectiv art. 197 alin.1 și 3 este închisoarea de la 10 - 25 ani și interzicerea unor drepturi.
Apărătorul inculpatului a învederat instanței de control judiciar că încadrarea juridică dată faptei reținute în sarcina inculpatului este greșită putându-se eventual vorbi de infracțiunea de perversiuni sexuale cu un minor. Chiar dacă organele de urmărire penală, urmare a continuării cercetărilor, vor constata că acesta ar fi încadrarea juridică corectă, la momentul instrumentării cauzei, instanța de recurs fiind ținută de încadrarea juridică dată faptei prin ordonanța procurorului, tot este prezentă o infracțiune aspru sancționată de legiuitul român.
De asemenea, s-a constatat că lăsarea în libertate a inculpatului la acel moment al procesului penal prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce derivă, nu doar din gravitatea deosebită a faptei pentru care este cercetat ci și din împrejurarea din care se susține că acesta a fost săvârșită - asupra unei părți vătămate în vârstă de 6 ani sub pretextul de a i permite accesul la calculator înșelând grav încredere părinților fetitei care i-au încredințat-o pentru a fi supravegheată cât timp ei erau la serviciu - de consecințele pe termen lung pe care această presupusă faptă penală le-ar putea avea asupra părții vătămate, de faptul că se susține că s-au comis 6 acte materiale, dar și de reacția comunității la lipsa unei acțiuni ferme din partea organelor investite cu menținerea ordinii de drept.
S-a reținut că infracțiunile privitoare la viața sexuală având ca victime minori, prin atingerea gravă pe care le aduc valorilor ocrotite de legea penală creează în rândul comunități o rezonantă socială extremă, o puternică tulburare deoarece majoritatea cetățenilor au o sensibilitate sporită la aflarea că cele mai vulnerabile persoane, copii, sunt supuși unor asemenea acțiuni ilicite.
Inculpatul a depus în fața instanței de control judiciar numeroase caracterizări, o evaluare psihologică din data de_, și numeroase diplome care atestă competentele sale profesionale, precum și un certificat medico-legal din care rezultă că a suferit leziuni traumatice ce necesită pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale, susținând că a fost agresat de organele de poliție, și ca atare declarațiile pe care le-a dat în fața acestora, de recunoaștere parțială a faptei reținute în sarcina sa sunt nereale, fiind obținute prin constrângere fizică, urmând a formula plângere penală pentru comiterea infracțiunii de purtare abuzivă împotriva autorilor.
Instanța de recurs a arătat că nu analizează la acel moment veridicitatea susținerilor inculpatului, deoarece nu are cadrul procesual adecvat și nici elemente suficiente în acest sens, însă a apreciat că aceste aspecte nu au relevanță pentru soluționarea propunerii de arestare preventivă, deoarece așa cum s-a arătat anterior, există probe sau indicii temeinice, în afara declaraților inculpatului, care sunt apte să convingă un observator obiectiv că inculpatul ar putea fi autorul
infracțiunii reținute în sarcina sa.
Pentru considerentele expuse, Curtea a apreciat că se impune casarea în întregime a încheierii recurate, cu consecința admiterii propunerii de arestare preventivă, conform dispozitivului, constatând de asemenea că urmărirea penală este aproape finalizată, și ca atare, arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de doar 15 zile este suficientă în faza respectivă a procesului penal, motiv pentru care s-a dispus în consecință.
Analizând actele și lucrările dosarului în cadrul oferit de disp.art.300/2 Cod procedură penală, instanța a reținut că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpatul S. LS subzistă, măsura preventivă luată este legală și temeinică, astfel că în baza disp.art.300/2 Cod proc. penală rap. la art.160 Cod proc. penală a fost menținută.
Conform disp.art.300/2 Cod procedură penală, în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160^b, acest text de lege prevăzând că în cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Dacă instanța constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere motivată, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Raportat la dispozițiile legale enunțate, s-a apreciat că sunt întrunite în continuare condițiile prev. de art.143 Cod procedură penală, întrucât există probe și indicii temeinice care conduc la presupunerea rezonabilă că inculpatul S. L.
S., în perioada ianuarie - februarie 2013, profitând de imposibilitatea părții vătămate, minoră în vârstă de 6 ani, de a-și exprima valabil consimțământul, a
determinat în 6 rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, să îl masturbeze, în scopul obținerii unei satisfacții sexuale, relevante fiind în acest sens: declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de redare a înregistrărilor audio-video din data de_, raportul de evaluare psihodiagnostic și evaluare clinică și/sau psihoeducațională, întocmit la data de_ de Serviciul Intervenție în situații de abuz, neglijare, exploatare, din cadrul Direcției Generale de Asistența Socială și Protecția Copilului B. -Năsăud, care concluzionează că minora a fost supusă unui comportament sexual neadecvat de către băiatul pe care îl numește
"Sobi";, că nu a perceput actul în sine ca un abuz fizic sexual sau de altă natură, și că nu prezintă nici un simptom specific tulburării de stres posttraumatic, recomandându-se ședințe de consiliere psihologică individuală (raport de evaluare întocmit de către doi psihologi), declarația reprezentantei legale a minorei, M. M. E., declarațiile martorilor M. M., Lupșa N. ,
S. G. Erzsebet, Dani Desideriu, M. Ana, Kocis Susana, dar și declarațiile date de inculpatul S. LS, prin care acesta din urmă a recunoscut doar că se masturba și că a avut la un moment dat un comportament indecent față de minoră, în condițiile în care nu a avut acces la baia apartamentului, probe și indicii temeinice reținute de instanța de control judiciar la pronunțarea Încheierii penale nr. 296/R/2013.
După cum s-a menționat în hotărârile judecătorești anterioare prin care s-a dispus, respectiv menținut măsura arestării preventive, așa cum a arătat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase decizii, pentru a se dispune față de o persoană o măsură preventivă nu este necesar ca probele să aibă aceeași forță ca și acelea care ar conduce la o soluție de condamnare. Este important a fi reținută precizarea făcută de instanța europeană în sensul că obiectul întregii cercetări a unei persoane în timpul detenției ce-și găsește justificarea în dispozițiile art.5 paragraf 1 lit. c, este de a efectua ancheta penală, prin confirmarea sau prin îndepărtarea bănuielilor concrete care au justificat arestarea persoanei în cauză. Faptele ce au dat naștere la bănuielile în discuție nu trebuie să fie de același nivel ca cele necesare pentru justificarea unei condamnări sau chiar pentru a fundamenta o anumită acuzație, care au a fi probate în faza ulterioară a urmăririi penale angajate împotriva persoanei reținute. În aceste condiții, nu se poate susține că s-a adus atingere prezumției de nevinovăție în ceea ce îl privește pe inculpat.
În ceea ce privește condițiile prev. de art.148 lit.f Cod procedură penală, s-a apreciat că sunt întrunite în continuare temeiurile avute în vedere de instanța care a dispus luarea măsurii arestării preventive, respectiv faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pretins comisă este mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, acesta fiind reflectat de natura și gravitatea infracțiunii pretins comise, limitele mari ale pedepsei prevăzute de lege pentru aceasta (pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, respectiv art.197 alin.1 și 3 fiind închisoarea de la 10 - 25 ani și interzicerea unor drepturi).
Pericolul concret pentru ordinea publică, constatat de instanța de control judiciar, derivă nu doar din gravitatea deosebită a faptei pretins comise de inculpat, dar și din împrejurarea în care se susține că acesta a fost săvârșită - asupra unei părți vătămate în vârstă de 6 ani, sub pretextul de a i se permite accesul la calculator, înșelând grav încrederea părinților fetiței, care i-au încredințat-o pentru a fi supravegheată cât timp ei erau la serviciu - din consecințele pe termen lung pe care această presupusă faptă penală le-ar putea avea asupra părții vătămate, de faptul că se susține că s-au comis 6 acte materiale, dar și din reacția comunității la lipsa unei acțiuni ferme din partea organelor investite cu menținerea ordinii de drept, la comiterea de infracțiuni
privitoare la viața sexuală având ca victime minori, prin atingerea gravă pe care le aduc valorilor ocrotite de legea penală, creând în rândul comunități o rezonanță socială extremă, o puternică tulburare, deoarece majoritatea cetățenilor au o sensibilitate sporită la aflarea că cele mai vulnerabile persoane, copiii, sunt supuși unor asemenea acțiuni ilicite (în acest sens Decizia nr.1435/2002 a Înaltei Curți de C. și Justiție).
Susținerile formulate în apărare, reprezentate de faptul că probațiunea administrată în cursul judecății relevă o incertitudine asupra numărului de acte materiale pretins comise de către inculpat, asupra modului de derulare a acțiunilor, iar unele declarații îl exonerează pe inculpat de răspundere penală (ex.declarația martorului Dani Desideriu), că partea vătămată, dintr-o rivalitate față de prietena sa, nepoata inculpatului, determinată de faptul că inculpatul ține mai mult la aceasta, ar fi făcut afirmațiile grave la adresa lui S. LS, că partea vătămată-minoră a declarat că nu a manifestat teamă, ură, sau reținere față de inculpat și nici altcineva nu a făcut vorbire că ar existe vreo temere în acest sens, nu pot fi luate în considerare, în condițiile în care cercetarea
judecătorească nu este finalizată.
Este nerelevantă, față de considerentele expuse, susținerea apărării, în sensul că reprezentanții legali ai părții vătămate regretă faptul că inculpatul este arestat, și că în accepțiunea acestora și posibil a părții vătămate inculpatul nu este o persoană periculoasă, iar afirmația că conduita inculpatului este corespunzătoare, starea sa de sănătate nu este bună, iar mediul penitenciar i-a determinat declanșarea epilepsiei, boală pe care nu o avea înainte, în susținerea revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și înlocuirea cu o măsură mai puțin restrictivă este neîntemeiată, față de aspectul că sunt întrunite în cauză în sarcina inculpatului condițiile prev. de art.143,148 lit.f Cod procedură penală, și a disp. art.160/b al.2 Cod procedură penală, care prevăd că revocarea măsurii arestării preventive are loc doar dacă nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dacă arestarea preventivă este nelegală, sau dacă temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat, condiții care nu sunt întrunite în prezenta cauză, în acest moment procesual.
S-a apreciat că interesul public, ca și necesitatea bunei desfășurări a procesului penal justifică menținerea arestării preventive (CEDH, 27 iunie 1968), prin prisma motivelor avute în vedere în hotărârea judecătorească prin care s-a dispus luarea acesteia, dar și în condițiile în care, pe parcursul instrumentării cauzei, inculpatul a dat declarații în care a adoptat o poziție procesuală diferită, iar prin prisma afirmațiilor reprezentanților părții vătămate și a inculpatului, că niciuna dintre aceste persoane nu s-au gândit "că se poate ajunge aici";, între ei existând o atmosferă de amiciție, fiind prieteni de familie și nu s-au gândit că în urma acelui denunț "se va ajunge atât de departe";, se consideră că există riscul
influențării reprezentanților legali ai părții vătămate și a martorilor.
Pentru considerentele expuse, și cum în cauză nu s-a făcut dovada schimbării temeiurilor ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive (expuse concret în considerentele Încheierii penale nr.296/R/2013 a Curții de Apel C. - singurele elemente a căror subzistență e necesar a fi examinată), respectiv a condițiilor prev. de art.143 Cod procedură penală și art.148 lit.f Cod procedură penală - și în legătură cu acestea din urmă, neprobarea faptului că pericolul social pentru ordinea publică, reținut de către instanța care a dispus luarea măsurii arestării preventive s-a diminuat sau disipat (încât să justifice luarea unei măsuri preventive mai puțin restrictive - obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea), în baza disp.art. 300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b Cod procedură penală, a fost menținută măsura arestării preventive
luate față de inculpatul S. LS ca fiind legală și temeinică, întrucât temeiurile ce au stat la baza luării acesteia subzistă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul S. LS solicitând casarea încheierii atacate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, apreciind că în mod nelegal inculpatul arestat nu a fost prezentat instanței de fond, întrucât citația a fost emisă cu întârziere.
S-a susținut că inculpatul nu se afla în stare de boală, acesta fiind dus la Spitalul Penitenciar Dej pentru efectuarea unor analize, iar acest caz nu se circumscrie dispozițiilor art.1491alin.6 C.pr.pen. care prevăd că "inculpatul nu poate fi adus în fața instanței de judecată din cauza stării sănătății ori din cauză de forță majoră sau în stare de necesitate";.
În subsidiar, s-a solicitat casarea încheierii atacate și rejudecând, să se dispună înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea, întrucât nu subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv.
S-a susținut că inculpatul nu are cum să influențeze buna desfășurare a procesului penal, deoarece partea vătămată și majoritatea martorilor încuviințați au fost audiați, acesta nu se va sustrage judecății, iar pericolul social a fost diminuat.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește cererea formulată de inculpat, prin apărător, de a se dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, pe motiv că acesta nu a fost prezent când s-a pus în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, deși prezența sa era obligatorie, fiind arestat, Curtea reține că potrivit art.149/1 alin.6 C.pr.pen. în cazul în care inculpatul este arestat și din cauza stării de sănătate nu poate fi adus în fața judecătorului, propunerea de arestare va fi examinată în lipsa inculpatului, dar în prezența apărătorului, căruia i se dă cuvântul pentru a formula concluzii.
La termenul de judecată din 10 octombrie 2013 de la Tribunalul B. - Năsăud, când s-a pus în discuție legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive, inculpatul se afla în Spitalul Penitenciar Dej și a avut cunoștință despre proces, deoarece a fost citat, la dosar existând dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu semnătura inculpatului. Pe de altă parte, la termenul din
10 octombrie 2013, a fost prezent apărătorul ales al inculpatului, care a pus concluzii cu privire la starea de arest a acestuia.
Prin urmare, Curtea apreciază că au fost respectate dispozițiile legale menționate mai sus, astfel că nu se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul B. -Năsăud.
În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține că tribunalul, verificând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat, în baza art.300/2 C.pr.pen. rap.la art.160/b C.pr.pen., a constatat în mod corect că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și-au păstrat actualitatea.
Prin Rechizitoriul nr. 126/P/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul
B. -Năsăud a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul S. LS pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev.de art.197 alin.1 și 3 C.pen. cu aplic.art.41 alin.2 C.pen., reținându-se în esență, că în perioada ianuarie - februarie, profitând de imposibilitatea părții vătămate M.
A. I. în vârstă de 6 ani de a-și exprima valabil consimțământul a determinat- o în 6 rânduri, în baza aceleiași rezoluții infracționale, să-l masturbeze, în scopul de obținere a unor satisfacții sexuale.
Prin încheierea penală nr.296 din 4 martie 2013 a Curții de Apel C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 15 zile începând cu
data punerii efective în executare a mandatului, reținându-se ca temeiuri de arestare dispozițiile art.143 și 148 lit.f C.pr.pen.
Având în vedere că nu au apărut temeiuri noi care să justifice privarea de libertate a inculpatului, ceea ce se impune a se analiza în acest moment este dacă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive (art.143 și 148 lit.f C.pr.pen.) subzistă în continuare.
În mod corect a constatat prima instanță că există la dosar date din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Probațiunea administrată până în prezent în faza de urmărire penală și cu ocazia judecării cauzei pe fond pune în evidență existența unor indicii temeinice în sensul art.143 C.pr.pen. care justifică menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat.
Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie, conform jurisprudenței CEDO "factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie";, măsura arestării preventive a inculpatului fiind conformă scopului instituit prin art. 5 din CEDO.
În privința condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f C.pr.pen., cerința cuprinsă în teza I a acestui articol (referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul) este îndeplinită, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Acest pericol pentru ordinea publică rezultă din natura și gravitatea deosebită a faptei reținute în sarcina inculpatului, împrejurările concrete în care se presupune că infracțiunea a fost comisă - asupra unei părți vătămate în vârstă de 6 ani, sub pretextul de a i se permite accesul la calculator, înșelând grav încrederea părinților fetei, care i-au încredințat-o pentru a fi supravegheată cât timp ei erau la serviciu, consecințele pe termen lung pe care această presupusă faptă le-ar putea avea asupra părții vătămate, persoana inculpatului și, nu în ultimul rând, rezonanța socială negativă a faptelor în rândul comunității din care face parte inculpatul, starea de insecuritate creată în rândul societății de împrejurarea că, presupusul autor al unei astfel de fapte grave, este cercetat în stare de libertate.
Nu în ultimul rând, Curtea reține prin prisma deciziei CEDO "N contra Austriei"; din 27 iunie 1968 că la menținerea unei persoane în detenție, magistrații nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia.
Atât prin referire la conținutul acestei decizii, cât și a celei pronunțate "în cauza Dolgova contra R. iei din 2 martie 2006, Curtea învederează că în privința inculpatului sunt întrunite cerințele vizate și temeiul de arestare reglementat de art.148 lit.f C.proc.pen.";
Din actele de la dosar rezultă că inculpatul S. LS este în vârstă de 19 ani, are studii medii, este necăsătorit, nu are antecedente penale și nu a recunoscut comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată.
În cauză subzistă situația prevăzută de art. 136 alin. 1 C. pr. pen., respectiv se impune menținerea măsurii arestării preventive pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, în condițiile în care la Tribunalul B. -Năsăud cauza s-a amânat pentru data de 15 noiembrie 2013, termen pentru care au fost citați în vederea audierii un număr de 8 martori (3 din rechizitoriu și 5 propuși în apărarea inculpatului).
În aceste condiții, nu se justifică luarea unei alte măsuri preventive neprivative de libertate, prev.de art.145 sau 145/1 C.pr.pen., așa cum s-a solicitat de către apărătorul inculpatului.
Perioada de timp de la momentul arestării - 05 martie 2013 - nu se poate susține că nu ar mai fi rezonabilă, un interval relativ scurt de 7 luni de zile neputând diminua pericolul pentru ordinea publică a lăsării inculpatului în libertate, interesul public fiind încă unul prezent și real, mai ales în contextul naturii și gravității faptei în discuție.
Așa fiind, Curtea concluzionează că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv subzistă în continuare și nu au suferit modificări, motiv pentru care în baza art.38515pct.1 lit.b C.pr.pen. recursul declarat de inculpatul S. LS împotriva încheierii din 10 octombrie 2013 a Tribunalului B. -Năsăud va fi respins ca nefondat.
Văzând și disp.art.192 alin.2 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul S. LS, aflat in prezent in Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale f, nr. din 10 octombrie 2013 a Tribunalului B. Năsăud.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 100 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Burciu Janina.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18 octombrie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | |||
C. I. I. | C. | M. | V. | C. |
GREFIER
G. I. -B.
Red.C.I./A.C.
3 ex./_ Jud.fond.G. A.
| ← Decizia penală nr. 34/2013. Mentinere arest preventiv | Decizia penală nr. 12/2013. Mentinere arest preventiv → |
|---|
