Decizia penală nr. 1586/2013. Șantaj
Comentarii |
|
ROMÂNIA CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 1586/R/2013
Ședința publică din 26 noiembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE | : M. | R. | , judecător |
JUDECĂTORI | : M. | B. | |
: A. | D. | L. | |
GREFIER | : L. | A. | S. |
Ministerul Public reprezentat prin AUREL. SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații P.
F. , K. V. G. , C. M. P. și P. S. împotriva sentinței penale nr. 304 din data de 04 septembrie 2013, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Z., privind pe inculpatul P. F., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, pe inculpatul C. M. -P., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj, prev. de art. 26 raportat la art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal, pe inculpatul
K. V. -G., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj, prev. de art. 26 raportat la art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal și pe inculpatul P. S., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj, prev. de art. 26 raportat la art. 194 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 37 lit. a Cod penal, toți prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, dat în dosar nr. 208/P/2013.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că nu se prezintă niciuna dintre părți.
Derularea, finalizarea dezbaterilor și cuvântul pe fond al părților s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 21 noiembrie 2013, când părțile prezente au pus concluzii în dezbaterea recursurilor declarate, conform încheierii de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, pronunțarea amânându-se la acest termen de judecată pentru a da posibilitatea părților de a formula concluzii scrise.
C U R T E A
Prin Rechizitoriul din data de_ al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, din Dosar nr. 208/P/2013, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului P. F. e - în stare de aret preventiv pentru comiterea a două infracțiuni de șantaj prev. de art. 194 alin.1 C.p. cu aplicarea art. 75 alin.1 lit.a C.p. și art. 37 lit. a C.p., art,
194 alin.1 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p., totul cu aplicarea art. 33 lit. a
C.p. și a inculpaților K. V. G. - în stare de arest preventiv, C. M.
P. și P. S. pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj la complicitate prev. de art. 26 rap la art. 194 alin.1 C.p. cu aplicarea art. 75 alin.1 lit. a
C.p. și cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. pentru inculpatul P. S. . Cauza fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. la data de_ sub numărul _
.
În cuprinsul actului de sesizare a instanței, s-a reținut, în esență că inculpatul P. F. în perioada_ -_ a amenințat-o cu acte de violență pe partea vătămată S. Z. G. pentru a o determina să îi restituie suma de 5 000 euro inculpatului C. M. P., fiind ajutat cu acte de complicitate morală și materială de inculpații K. V. G., C.
M. P. și P. S. . De asemenea se reține că în cursul lunii mai 2013 inculpatul P. F. a amenințat-o cu acte de violență pe partea vătămată
K. A. pentru a o determina să îi restituie suma de 1100 lei și 100 euro datorată învinuitei P. Terezia.
Pentru dovedirea situației de fapt expusă în rechizitoriu au fost menționate următoarele mijloace de probă: declarațiile învinuitului P. F. (f. 34-35, 38-39, 40, 41, 46-48), declarațiile învinuitului K. V. G. (f.
52-53, 56-58, 59-61), declarațiile învinuitului C. M. P. (f. 66-67, 72- 73), declarații învinuit P. Terezia (f. 198-199), declarațiile părții vătămate
S. Z. G. (f.1, 3, 4, 75-77, 181-183), declarațiile părții vătămate Rus R. Ionuț (f.136-137), declarațiile părții vătămate Rus I. (f.138), declarațiile părții vătămate Buboi L. Florica ( f. 139 ), declarațiile părții vătămate Buboi L. (f. 140), declarațiile părții vătămate C. V. Cristian (f. 142), declarație parte vătămată K. A. (f. 207-208), declarațiile martorului P.
S. (f. 78-79, 80-82), declarațiile învinuitului P. S. (f.162-163), declarații învinuit Seleși Simion (f. 203-204), declarația martorei Gui I. (f. 170-171), declarația martorei S. Katalin (f. 185-186), declarație martor Szatmari C. (f. 191- 192), declarație martor Man I. Olimpiu (f. 193-194), declarație martor Demeny Erzsebet (f. 209-210), declarație martor Lupău F. (f. 215-216), declarație martor S. Dumitru (f. 217-218), proces -verbal de confruntare (f. 213- 214), fișe de cazier judiciar P. F. (f.36), fișe de cazier judiciar K. V. G. (f. 55 ); fișe de cazier judiciar C. M. P. (64-65), fișe de cazier judiciar P. S. (f-. 155, 156), fișe de cazier judiciar
P. Terezia (f. 196), fișe de cazier judiciar Seleși Simion (f., 202), delegație apărător ( f. 42, 43), planșe fotografice (f. 87-100, 109-111, 118-128, 177-
179, 187-189), proces verbal percheziție (f. 105-108), proces verbal de prezentare pentru recunoaștere după planșe fotografice (f.166-169).
Prin declarația dată în faza de judecată partea vătămată S. Z. G. arată că se constituie parte civilă în cauză față cu suma de 1 000 000 euro față de fiecare din cei patru inculpați (f. 182) menținându-și și în fața instanței de judecată aceste pretenții civile.
Partea vătămată K. A. prin declarația din faza de urmărire penală (f. 208) arată că nu dorește să se constituie parte civilă în cauză.
Inculpații P. F., K. V. G. și C. M. la termenul de judecată din data de_ iar inculpatul P. S. la termenul din data de_, în prezența apărătorilor aleși, au solicitat ca judecata să fie făcută
potrivit prevederilor art.3201 Cod procedură penală, fiecare dintre aceștia declarând că recunosc săvârșirea faptelor în totalitate așa cum au fost reținute în actul de sesizare a instanței, nu doresc să formuleze cereri privind administrarea de probe, solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le
însușesc, își mențin declarațiile date în fața organelor de urmărire penală și nu doresc să dea o declarație detaliată asupra faptelor în fața instanței (f. 65, 66, 67, 183). În baza cererii inculpaților, admise de către instanță, judecarea cauzei s-a făcut potrivit procedurii simplificate prevăzute la art. 320/1 Cod procedură penală, exclusiv pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Au fost depuse la dosarul cauzei referatele de evaluare ale inculpaților C. M. ( f. 45-47), K. V. G. (f. 48-50), P. F. (f. 51-55) și P.
(f. 56-59), întocmite de către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Pe latura civilă a cauzei a fost audiată partea vătămată S. Z. G. declarația acesteia fiind depusă la fila 184 din dosar.
Prin sentința penală nr. 304/_ a Judecătoria Zalău, pronunțată în dosar nr._ , s-a dispus:
1. În baza art. 194 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.1 lit. a Cod penal și a art. 37 alin.1 lit. a Cod penal, cu aplicarea și a prevederilor art. 3201 alin.7 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul P. F. zis « O. U », fiul lui F. și S., născut la data de_, în localitatea Motru, jud. Gorj, domiciliat în localitatea Ș. S., str. Ialomiței, nr.53, jud. Sălaj, CNP 1., cetățean român, studii medii, necăsătorit, fără ocupație și loc de muncă, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de șantaj (în dauna părții vătămate
S. Z. G. ).
În baza art.71 alin.1 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.
S-a constatat că infracțiunea de șantaj comisă în dauna părții vătămate S. Z. G. a fost săvârșită și descoperită în cursul termenului de încercare de 4 ani al suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr.262/_ a Judecătoriei Ș. S. definitivă prin nerecurare la data de_ .
În baza art.83 alin.1 Cod penal a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 262/2012 a Judecătoriei Ș. S. și s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare alături de pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință, rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare.
2. În baza art. 194 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 37 alin.1 lit. a Cod penal, cu aplicarea și a prevederilor art. 320/1 alin.7 C.pr.pen. a fost condamnat inculpatul P. F. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de șantaj (în dauna părții vătămate K. A. ).
În baza art.71 alin.1 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.
S-a constatat că infracțiunea de șantaj comisă în dauna părții vătămate K. A. a fost săvârșită și descoperită în cursul termenului de încercare de 4 ani al suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr.262/_ a Judecătoriei Ș. S. definitivă prin nerecurare la data de_ .
În baza art.83 alin.1 Cod penal a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.262/2012 a Judecătoriei Ș. S. și s-a dispus executarea pedepsei de 2 ani închisoare alături de pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință, rezultând o pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare.
S-a constatat că inculpatul P. F. a fost condamnat prin Sentința penală 102/_ a Judecătoriei Ș. S. definitivă la data de_, la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, iar infracțiunile de șantaj ce fac obiectul prezentei cauze au fost săvârșite de inculpat înainte de rămânerea definitivă a Sentinței penale 102/2013 a Judecătoriei Ș. S. .
În baza art.865 alin.1 rap. la art. 85 alin.1 Cod penal, a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 102/2013 a Judecătoriei Ș. S. și s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani în pedepsele componente de: 1 an închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 8 luni închisoare, 6 luni închisoare (aplicate prin SP 262/2012 a Judecătoriei Ș. S. ), 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare
(aplicate prin SP 102/2013 a Judecătoriei Ș. S. ) și înlătură sporul de 1 an (aplicat prin SP 102/2013 a Judecătoriei Ș. S. ).
În baza art.36 alin.1 Cod penal raportat la art. 33 lit. a și art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentință, de 3 ani închisoare și 2 ani și 8 luni închisoare, cu pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an
închisoare (aplicate prin SP 102/2013 a Judecătoriei Ș. S. ), aplicându-se inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare pe care o sporește cu 1 an, iar inculpatul va executat în final pedeapsa de 4 ani închisoare cu privare de libertate.
În baza art.71 alin.1 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante a închisorii aplicate prin aceasta.
În baza art.350 alin.1 C.pr.pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului P. F. .
În baza art.88 alin.1 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului P. F. durata reținerii și arestării preventive, de la data de_ la zi.
În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 194 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.1 lit. a Cod penal și a prevederilor art. 320/1 alin.7 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul K. V. -G. zis « CHINEZUL », fiul lui F. și F., născut la data de_, în localitatea Ș.
, jud. Sălaj, domiciliat în localitatea Ș. S., sat C., nr.71, jud. Sălaj, CNP 1., cetățean român, studii 10 clase, văduv, fără ocupație și loc de muncă, fără antecedente penale, la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la șantaj (în dauna părții vătămate S. Z. G. ).
În baza art.71 alin.1 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin aceasta.
În baza art.861 alin.1 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art.862 alin.1 Cod penal.
A fost desemnat Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj pentru supravegherea inculpatului pe durata termenului de încercare.
În baza art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj;
să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Datele prevăzute la art. 863 alin.1 lit. b, c și d Cod penal se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.
În baza art.350 alin. 3 lit. b C.pr.pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului K. V. G., dacă acesta nu este arestat în altă cauză.
În baza art.88 alin.1 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului K. V. G. durata reținerii și arestării preventive, de la data de_ până la data punerii în libertate.
În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 194 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.1 lit. a Cod penal și a prevederilor art. 320/1 alin.7 Cod procedură penală a fost condamnat inculpatul C. M. -P., fiul lui
P. și I., născut la data de_ în loc. Valcău de Jos, jud. Sălaj, domiciliat în mun. Z., str. Dumbrava, nr.18, bl. P16, sc. A, ap. 14, jud. Sălaj, CNP 1., cetățean român, studii medii, căsătorit, instructor auto, fără antecedente penale, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la șantaj (în dauna părții vătămate S.
Z. G. ).
În baza art.71 alin.1 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin aceasta.
În baza art.81 alin.1 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art.82 alin.1 C.pen.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.
În baza art.88 alin.1 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei aplicate inculpatului C. M. -P. durata reținerii și arestării preventive, de la data de_ până la data de_ inclusiv.
În baza art. 26 Cod penal raportat la art. 194 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.1 lit. a Cod penal și a art. 37 alin.1 lit. a Cod penal, cu aplicarea și a prevederilor art. 320/1 alin.7 C.pr.pen. a fost condamnat inculpatul P. S., fiul lui P. și S., născut la data de_, în localitatea Ș. S. jud. Sălaj, domiciliat în localitatea C. orașul Ș. S.
, nr. 86, jud. Sălaj, CNP 1., cetățean român, studii profesionale, necăsătorit, fără ocupație și loc de muncă, cu antecedente penale, la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la șantaj (în dauna părții vătămate S. Z. G. ).
S-a constatat că infracțiunea de complicitate la șantaj ce face obiectul prezentei cauze a fost săvârșită și descoperită în cursul termenului de încercare de 4 ani al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de
1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr.
43/_ | a Judecătoriei Ș. | S. | definitivă prin Decizia penală |
900/R/_ | a Curții de Apel C. . |
În baza art. 864 alin. 1 Cod penal raportat la art.83 alin.1 Cod penal a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.43/2012 a Judecătoriei Ș. S. și s-a dispus executarea pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare alături de pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință, în final inculpatul va executa pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare cu privare de libertate.
În baza art.71 alin.1 Cod penal, i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin aceasta.
În baza art.88 alin.1 Cod penal s-a dedus din durata pedepsei rezultante a închisorii aplicate inculpatului P. S. prin prezenta sentință durata reținerii și arestării preventive, de la data de_ până la data de_ .
În baza art. 14 și art. 346 alin.1 C.pr.pen., raportat la art. 1357 și 1382 Cod civil, s-a admis în parte acțiune civilă formulată de partea civilă
S. Z. G. domiciliat în loc. B., com. N., nr. 84, jud. Sălaj, fiind obligați inculpații P. F., K. V. G., C. M. P. și P. S. la plata în solidar a sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale.
S-a luat act de faptul că partea vătămată K. A. nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar prejudiciul cauzat acesteia este nerecuperat.
În baza art. 118 alin 1 lit. e Cod penal s-a confiscat de la inculpatul P.
suma de 1530 lei dobândită prin săvârșirea infracțiunii de șantaj în dauna părții vătămate K. A. .
În baza art. 118 alin.1 lit. b Cod penal au fost confiscate următoarele bunuri folosite de inculpați la comiterea infracțiunii de șantaj, respectiv complicitate la șantaj:
de la inculpatul P. F. un telefon mobil marca Sony Ericsson model K330 seria IMEI 35657402-5. -7 și cartela SIM Orange cu seria 1205180009377P05G1
de la inculpatul K. V. G. un telefon mobil marca Nokia model 1200 seria IMEI_ 78/8 și cartela Sim Orange seria 1103190019454P04G11
de la inculpatul C. M. -P. un telefon mobil marca Motorola cu serie IMEI 358268009780140 și cartela Sim Cosmote cu nr. 8940031110629576579
de la inculpatul P. S. telefonul mobil marca Nokia 1202 serie IMEI 358264039017165, bunuri care au fost ridicate de la inculpații P. F.
, K. V. G. și C. M. în baza procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de_, iar de la inculpatul P. S. în baza procesului verbal de efectuare a percheziției corporale din data de _
.
În temeiul prevederilor art. 348 rap la art. 109 alin.4 C.pr.pen. s-a dispus restituirea către inculpații P. F. și C. M. P. a bunurilor ridicate de la aceștia în baza procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de_ și care nu au fost confiscate de la inculpați potrivit dispozițiilor prezentei sentințe.
În baza art.359 C.pr.pen. i s-a atras atenția inculpatului K. V. G. asupra prevederilor art.864 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi
infracțiuni, nerespectarea cu rea credință a măsurilor de supraveghere și neîndeplinirea obligațiilor civile, în cursul termenului de încercare.
În baza art.359 C.pr.pen. i s-a atras atenția inculpatului C. M. P. asupra prevederilor art.83 și 84 C.pen. privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau neîndeplinirea obligațiilor civile, în cursul termenului de încercare.
În baza art. 189 alin.1 C.pr.pen. s-a dispus avansarea din fondurile M. ui Justiției către Baroul Sălaj a sumei de 700 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu, din care suma de 300 lei onorariu parțial pentru av.
S. M. a pentru asistența juridică asigurată inculpatului P. F. în faza de urmărire penală, suma de 200 lei onorariu parțial pentru av. B. Ana M. pentru asistența juridică asigurată inculpatului K. V. în faza de judecată și suma de 200 lei onorariu parțial pentru av.Zaharie R. pentru asistența juridică asigurată inculpatului P. S. în faza de judecată.
În baza art.191 alin.1 și 2 C.pr.pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat după cum urmează: inculpatul P. F. suma de 850 lei, inculpatul K. V. G. suma de 750 lei, inculpatul C.
P. suma de 400 lei, inculpatul P. S. suma de 400 lei.
Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
Partea vătămată S. Z. a început în 2005 să facă cursuri în vederea obținerii permisului de conducere, cu inculpatul C. M. -P., care este instructor auto. În urma discuțiilor dintre ei, inculpatul i-ar fi promis părții vătămate că întrucât are cunoștințe pe la poliție și la permise poate să îi facă rost de un permis fals, cu toate categoriile, în schimbul sumei de 5000 de euro. Pentru a avea o justificare în momentul când va primi banii, inculpatul a întocmit un contract de împrumut în care a consemnat că l-a împrumutat pe S. Z. cu suma de 5000 de euro, pentru o lună de zile, cu dobândă de 500 euro. Inculpatul afirmă că în realitatea chiar l-a împrumutat pe S. Z. cu acești bani, dar ulterior acesta nu a mai restituit împrumutul. În perioada următoare, inculpatul C. a încercat să își recupereze banii, dar a fost refuzat de partea vătămată cât și de tatăl acestuia, care chiar l-a agresat pe inculpat. Inculpatul C. M. nu a inițiat vreo acțiune în justiție pentru recuperarea acestor bani.
Inculpații K. V. -G., poreclit "Chinezu";, P. F., poreclit
"O. u";, și P. S. locuiesc în Ș. S. și sunt cunoscuți în zonă ca făcând parte dintr-o grupare care a săvârșit mai multe fapte cu violență și că se ocupă și cu recuperarea unor datorii.
În cursul lunii mai 2013, inculpatul P. S. a aflat de la martorul Lupău F. despre această datorie a lui S. Z. față de C. M. și l-a informat despre aceasta pe inculpatul K. V. . Din discuția telefonică din_, la ora 18:29, purtată între K. V. -G., având nr. de telefon 0751357989 și P. S., având nr. de telefon 0752946677, rezultă că aceștia știu de mama lui C., domiciliată în Valcău și prin intermediul acesteia vor să îl contacteze pe inculpatul C. M. .
Într-o altă convorbire din aceeași dată, la ora 18:40, inculpatul P. F.
, folosind nr. de telefon 0745479172, l-a contactat pe inculpatul K. V. -
G., pe nr. de telefon 0751357989 și i-a comunicat că treaba cu cei 5000 de euro nu e prostie, dând în continuare detalii despre creditorul acestei sume, care e din Valcău de Jos cât și despre debitor, care ar fi din N., se ocupă cu materiale de construcții și are bani (f. 72 vol. II ). Rezultă clar din
convorbire că cei doi se referă la mama inculpatului C. M. și la partea vătămată S. Z. .
În data de_, inculpații s-au hotărât să se deplaseze în Valcău pentru a discuta cu mama inculpatului C. .
Astfel, la ora 12:30, inculpatul P. S. discută cu inculpatul K.
V., căruia îi oferă informații suplimentare despre mama inculpatului C. spunându-i că aceasta este poreclită C. inoaie, iar numele ei este Gui E. ,
KVG.: - Da cunoaște și el. Cum o cheamă pe femeie? Că-l sun pe BRISCU și-l întreb.
S.: - Stai numai un pic să văd cum îi zice acolo, "C. INOAIE"; îi zice de poreclă.
KVG.: - "C. INOAIE";?
S.: - Da stai numai să văd cum zice aici. Cum o scris … acesta, băgai- aș .. …! Și pe pensionari îi am eu aici lasă-i în… mea! GUI E. .
KVG.: - Cum?
S.: - GUI E. .
KVG.: - (NEINTELIGIBIL)? S.: - GUI, GUI.
KVG.: - GUI E. ?
S.: - Da, da. "C. INOAIE"; îi zice, porecla. ( f.492-493)
La ora 13.10 au o nouă convorbire, în care discută despre datoria de
5.000 de euro, iar P. S. îl îndeamnă pe K. să meargă să o caute pe martora Gui E. și să îi ofere că îi recuperează datoria, deoarece ei se ocupă cu așa ceva.
S.: - Nu, nu, nu. Cu acela cu cinci mii nu, nu, nu. O auzit el, o auzit el. Aia îi ceva neam cu el, știi? Și nu știu unde o mers el în sat acolo și o auzit el discuția asta, știi?
KVG.: - Da. Și noi dacă mergem la ea îi zicem că acesta ne-o trimis? S.: - Păi îi zicem, uite am auzit de la cineva …, știi?
KVG.: - Îhî.
S.: - Că ai de luat de la ăia. No, noi ne ocupăm cu așa ceva. Dacă te interesează, că am auzit că ți-o bătut și pruncul. Știi? Că atunci deja ea deja știe, bă stai că ăștia știu ceva.
KVG.: - Îhî.
S.: - Când mergeți la ea, o zis că dacă mai mergeți vă bate, vă tot amenință. Îi zici care-i treaba, că ia ni, se rezolvă. Spune-ne care e treaba …. Îți spun că ar vrea baba. ( f.275-276 vol. II )
Rezultă clar din aceste convorbiri că și inculpatul K. și inculpatul
P. știau exact de datoria pe care se ofereau să o recupereze și modul în care vor să procedeze la recuperarea acesteia.
În aceeași zi, la scurt timp după acest dialog, inculpații K. V. -G. și P. F., cu autoturismul BMW cu nr. de înmatriculare_, condus de primul, s-au deplasat în comuna Valcău de Jos unde au căutat-p pe martora Gui E., mama inculpatului C. M. . Cei doi i-au spus martorei că știu de datoria pe care fiul ei nu o poate recupera de la S. Z. și i-au cerut numărul inculpatului C. M. pentru a discuta cu acesta și oferindu-se să îl ajute pentru a-și recupera banii.
Faptul că cei doi au fost împreună în Valcău este confirmat atât de martora Gui E. care i-a recunoscut pe ambii inculpați pe baza planșei fotografice, dar și imaginile surprinse de camerele de supraveghere din comuna Valcău de Jos, care confirmă ca în intervalul orar 13,50-13,58, autoturismul cu nr._ s-a deplasat prin Valcău de Jos (f. 277 vol. II). Din interceptările convorbirilor telefonice efectuate de K. V. rezultă că în
intervalul orar 13:50-13:58 acesta a trimis și a recepționat cinci mesaje scrise, în tot acest timp el fiind localizat pe antena situată în Valcău de Jos, ceea ce confirmă odată în plus această stare de fapt.
La ora 14:50, inculpatul P. F. l-a și sunat pe inculpatul C. M.
, pe nr. de telefon 0761048290, înțelegându-se să se întâlnească în aceeași zi, în Ș. pentru a discuta.
În după-amiaza acelei zile, inculpatul C. M. s-a deplasat în Valcău unde a discutat cu mama sa, după care împreună s-au deplasat spre
Z. . În Ș. S., inculpatul C. M. l-a sunat pe inculpatul P. F. după care aceștia s-au întâlnit în zona denumită "sub Brădet";. Inculpatul P.
F. a venit singur, cu motocicleta, aspect confirmat atât de inculpatul C.
M. cât și de martora Gui E. . În discuția purtată între cei doi inculpați, P.
F. s-a oferit ca împreună cu băieții, să-i recupereze suma de 5.000 de euro de la S. Z. -G. . Deși a realizat din primul moment metodele ilegale prin care se vor recupera aceștia bani, inculpatul C. M. a acceptat oferta inculpatului P. F. e, deoarece, așa cum arată chiar el, era singura lui cale de a-și mai recupera banii.
În data de_, inculpații P. F. și K. V., cu autoturismul marca BMW, de culoare albastră, înmatriculat în Irlanda cu nr. 02-D-69384, s-au deplasat în N., unde inculpatul P. F. a intrat în magazinul deținut de familia părții vătămate S. Z. . Aici l-a căutat pe acesta, martora S. Katalin confirmând că inculpatul vroia să discute doar cu S.
Z. și se vedea pe el că avea ceva de ascuns. Având în vedere că erau și alte persoane de față, inculpatul i-a zis lui S. Z. că are ceva fier de vândut, dar acesta i-a refuzat oferta, după care inculpatul P. F. a plecat.
La scurt timp după aceasta, inculpații P. și K. au o convorbire, la ora 18:22, în care P. îi relatează lui K. că a făcut rost de numărul de telefon al lui S. Z. și că îl va suna pentru acea datorie. Îl întreabă pe K.
V. ce să îi zică lui S., iar K. îi indică să se prezinte ca fiind văr de-al lui C. M., iar apoi să facă referire și la "ăla mare"; - Măgureanu B. din Ș., prieten de-al inculpaților, cu scopul evident de a-l speria pe S. Z. și a-l face să se conformeze și să plătească suma cerută :
KVG.: - Am mers acasă. Zi, "Nu da în șmecherii și în alte treburi că…"; PF.: - Aha, aha. Dar îi spun…
KVG.: - …
PF.: - Dar îi spun despre cine-i vorba, nu?
KVG.: - Da, da, da.
PF.: - …
KVG.: - "Zi"; și de celălalt, de acela mare.
PF.: - Da, da, da, da, da. (f 300. ).
La scurt timp după asta, la ora 18:30, inculpatul P. F. l-a și sunat pe S. Z., pe nr. de telefon 0751837386, spunând că este din grupul băieților din Ș.: Măgureanu, Chinezu, O. u, și că este un nepot de-al lui C. M., căruia S. Z. îi datorează din anul 2005 suma de
5.000 de euro. Totodată i-a cerut acestuia să restituie această sumă de
5.000 de euro, deoarece în caz contra nu va ajunge bine. S. Z. nu a recunoscut datoria nici nu s-a arătat dispus să plătească banii.
Z.: - Alo!
PF.: - Alo! ZOLI?
Z.: - Da!
PF.: - Bună! De la ȘIMLEU te sunăm. MĂGUREAN, cu O. U, cu CHINEZUL. Cunoști?
……………………………………………………. PF.: - Deci tu nu ești dator la nimeni?
Z.: - Dar cum să fiu dator?
PF.: - Deci….nimeni tu, așa-i? Mă! Deci fii atent! Eu n-am…Deci eu n- am treabă cu tine că tu ești țepar și dai țepe la multă lume. Dar tu dacă nu-i dai banii la unchiul, ăștia cinci mii de euro, tu n-ajungi bine. Îți spun să știi(
f.301 )
Imediat după această convorbire, la ora 18:35, inculpatul P. F. l- a sunat din nou pe inculpatul K., căruia i-a relatat toată discuția pe care a avut-o cu S., iar K. i-a și spus lui P. că în cazul acesta trebuie să "îi dea"; lui S., fiind evidentă referirea la agresiune :
PF.: - Da i-am zis. Ce o zis. Ameninți la mine, că eu o să fiu urmărit și de astea? No, bine zice. O zi bună! Ceao!
K.: - No, trebuie datu-i !
…………………………………………. PF.: - Ce să mai zic altceva? Hî?
K.: - Trebuie prins. Nu ai ce face.
PF.: - Păi, altfel nu se poate. Numai pe partea asta, numai așa, că vezi că-i tupeist, îi figurant, el nu știe de cine-i vorba, el nu cunoaște, el nu știu ce, nu știu cum! Tot de astea auzeam. No! Că de ce nu merge la poliție, la tribunal o zis și de astea ni. (f.303).
Imediat după ce a fost sunat de inculpatul P. F., partea vătămată S. s-a deplasat la poliție pentru a reclama amenințarea. Martora
S. Katalin confirmă că a auzit o parte din convorbirea telefonică și și-a dat seama că ceva nu este în regulă, dar că fiul ei a plecat din firmă, fără a spune exact unde merge.
La ora 18:41, partea vătămată S. Z. a și sunat la numărul de urgență 112, cerând ajutorul poliției, aspect confirmat atât de el, de martora
S., care a relatat că la scurt timp după ce fiul ei a plecat, la sediul firmei a venit un polițist, interesându-se de ce s-a sunat la 112, dar și de fișa de intervenție la eveniment (f. 11).
În aceeași seară, la ora 21:27, inculpatul P. F. a discutat din nou cu inculpatul K. V., spunându-i că vrea să îl sune pe S. de pe un alt număr, deoarece S. înregistrează convorbirea. K. îi indică lui P. să sune și să îi zică lui S. "degeaba mă, că tu nici nu știi că cine îți dă în cap amu mă !"; (f. 304).
Seara, partea vătămată a ajuns acasă, martora S. Katalin confirmând că acesta era speriat de cele întâmplate, îi tremurau mâinile. Partea vătămată cât și martora S. Katalin mai confirmă că imediat după primele amenințări partea vătămată a luat sedative, deoarece era stresat de aceste amenințări.
Întrucât în noaptea de 28/_, de pe telefonul inculpatului P.
S. a fost apelată de mai multe ori partea vătămată S. Z., care și a închis telefonul, în ziua următoare partea vătămată a sunat pe numărul lui
P. S. să vadă cine și de ce l-a căutat. P. S., prin convorbirea de la ora 13:01 i-a comunicat acest lucru inculpatului K., iar K. l-a informat pe P. că inculpatul P. F. l-a sunat pe S. și i-a spus "de alea grele"; - referire evidentă la amenințări.
KVG.: - N-ai răspuns ?
S.: - Păi am răspuns o dată, "Te-a sunat altcineva, o să te sune mai târziu."; "Da cine, cine, cine ? Da ce, m-ai căutat azi-noapte ?"; "Te-a căutat dracu ! Te-a sunat ! Aseară, nu azi-noapte."; "Da cine ești, cine ești, cine ești ?";
KVG.: - Că l-a sunat aista și i-a dat de-alea grele.
S.: - Da ? Da când … ? (f. 500).
Și din această discuție rezultă evident că inculpații K. V. și P.
S. erau în cunoștință deplină cu demersurile întreprinse de inculpatul P.
F. .
Tot în data de_, inculpatul P. F. l-a sunat din nou pe
S. Z., la ora 10:07, spunându-i că nu mai are scăpare, iar la ora 10:19, într-o altă convorbire, când S. îi spune că este justiție, P. F. îi spune că nu ajunge bine "cu băieții"; :
PF.: - Mă! Îl cunoști pe MĂGUREANU? Pe CHINEZII? Pe ăștia îi cunoști?
………………………………………………………………………………………… PF.: - Mă, lasă tu justiția, mă. Mă, tu lasă justiția. Tu dă-ți banii dacă
vrei să fie bine. Scurt și la subiect. Poți să mă înregistrezi, poți să faci ce vrei. Ascultă-mă ce-ți zic! Dacă tu nu-i banii, tu nu ieși bine cu băieții. Ai vedea. Ai vedea. Că n-o să…,
În finalul discuției că "nu ajungi bine fraiere. În sac intri tu. În sac de plastic și te mănâncă peștii,";
PF.: - …te amenință…Mă! Nu te amenință nimeni. Nu te amenință. S-
a…
Z.: - Dar atunci de ce zici că vii cu gașca?
PF.: - Mă, du-te să te fut în gură că și ieri m-ai înregistrat și i-ai zis la
fata aia în pula mea că CHINEZUL, că MĂGUREAN, că de astea, că nu știu ce că nu știu cum. Hă? Că ai tu înregistrări și mergi la poliție. Păi, du-te, mă, futu-ți poliția în gură, mă. Dă-ți datoriile, băga-mi-aș pula în gura ta. Că tu nu ajungi bine fraiere. În sac intri tu. În sac de plastic și te mănâncă peștii, fraiere. (f. 309). Este evident și din această convorbire că P. F. nu urmărește decât să îl determine în orice fel pe S. Z. să plătească cei 5000 de euro. În acest timp, S. Z. se afla deja la poliție unde a dat o declarație în legătură cu aceste aspecte.
În cursul aceleiași zile, la ora 12:01, inculpatul P. F. l-a sunat pe
S. Z. și de pe nr. de telefon 0747453100, amenințându-l că nu mai are de trăit mult dacă nu dă cei 5.000 de euro (f.342 vol. II). Și această discuție a fost înregistrată de partea vătămată pe propriul telefon. Inculpatul P. i-a dat părții vătămate numărul inculpatului C., să-l sune pe acesta în legătură cu datoria.
Imediat după aceasta, la ora 12:36, partea vătămată l-a contactat pe inculpatul C. M., pe nr. de telefon 0761048290. Cei doi au mai multe convorbiri, în care inculpatul C. N M. i-a confirmat lui S. că el i-a trimis pe băieți să îl amenințe pe S. Z. și că aceștia nu glumesc, iar dacă partea vătămată mai vrea să trăiască, mai bine să îi dea cei 5.000 de euro (f. 337 vol. II ).
Din convorbirea avută în data de_, la ora 17:57, între inculpații
P. și C. rezultă clar că la doilea a fost sunat de Zoli, care i-a reproșat că i-a trimis pe acești "băieți"; să recupereze banii, că a fost amenințat că va ajunge băgat în sac, iar inculpatul C. se declară mulțumit de acestea și îl
încurajează pe P. să procedeze la fel în continuare: "lasă, ca să fie sub teroare, să știe ce înseamnă treaba asta";.
M.: - O zis că ați fost mulți, o zis că ați fost mai mulți și că îs nepot. Da, zic: Îs nepot da! Ce-i cu asta? Ce? Îs nepotul lu…Da, îi unchiul meu! Ce treabă ai tu, zic? Tu, te rog să vii să te achiți de datorie dacă nu vrei să ajungi rău. Așa i-am spus. Vezi că ajungi rău! Că zice. M-a amenințat că mă bagă în sac de plastic, auzi?
PF.: - Păi, așa i-am și zis. Am zis că nu știu multe!
M.: - Bine, foarte bine domnu O. U. Mă bucur și acesta…Foarte bine! Lasă ca să, să fie sub teroare. Să știe ce înseamnă treaba asta.
PF.: - E, și ce o zis domnu șef când i-ai zis de sac, când o auzit de sac și de astea?
M.: - Zice:Domnule, ăștia mi-o spus că dacă nu…Zic: Domnule, da ăștia nu glumesc, domnule! Da, ce crezi că-ți merge cum ți-o mers și cu ceilalți pe care i-ai fraierit, zic? (f. 92 vol.. II)
Și din convorbirile purtate în data de 29.05. între inculpații P. și K. rezultă clar că aceștia plănuiesc să se întâlnească cu partea vătămată, dar că aceasta se teme și nu vrea să se întâlnească cu ei :
PF.: - Te-ai întâlnit cu aista ?
KVG.: - Nu, nu. Se teme măi, nu vrea.
PF.: - Nu vrea să vie ? Se teme, așa-i ?
KVG.: - Nu o zis că se teme. O zis că acum e plecat. Da-apoi zic, nu ai zis că ne întâlnim într-o oră jumătate ?
Aceste aspecte rezultă clar și din discuțiile purtate de inculpatul K. cu fratele său, P. F. -I., în data de_, la ora 23:29:
KVG.: - Păi că el către O. U zicea că nu-i dator la nimeni. Dacă vrei să i-o faci cu garda, F. E, și s-o dai în gardă, nu…, nu mergi și zici…, nu zici către el "Ți i-oi aduce săptămâna viitoare."; Nu ?
PFI.: - E.
KVG.: - Atunci o ții pe nu, "Eu nu ți-s dator."; Nu ? Mie mi-a zis, mă !
"Mă, că n-am fost la poliție, că am și eu probleme cu poliția."; Îți dai seama că-i țepar, F. ! Da ce Q7 are, mă !
PFI.: - Du-te, mă !
KVG.: - Da, da ! Că l-a văzut ala din…, prin Z., care trebuie să-i…, la care trebuie să-i deie banii, știi ?
PFI.: - Îhâ.
KVG.: - Și i-a zis, "Mă, tot timpul ești urmărit !"; "Ce ? Cum îs urmărit
? Ce, amu cu ce mașină îs ?"; "Cu un Q7 !"; și i-a zis număru, știi ? ( f. 308 vol. II).
Din toate convorbirile purtate între inculpatul P. F. și partea vătămată, respectiv între inculpați, rezultă clar amenințările care i-au fost aduse lui S. Z. pentru a-l determina să plătească suma de 5.000 de euro. Într-o convorbire, inculpatul P. F. chiar a făcut referire că partea vătămată va vedea ce este în autoturismului inculpaților și își va da seama că ei nu glumesc. Cu ocazia percheziției autoturismului au fost identificate în portbagaj niște pete care par a fi de sânge, ceea ce confirmă seriozitatea amenințărilor proferate de inculpatul P. .
Partea vătămată, deși era în mod evident speriată de toate aceste amenințări, a încercat să arate că nu îi este frică de ei, deoarece știa că dacă arată că se teme de inculpați nu mai avea scăpare de ei (f. 181-183 ).
În data de_, partea vătămată s-a deplasat la Z., la organele de poliție pentru a se încerca prinderea în flagrant a autorilor. Chiar și în aceste condiții, după ce aflat de la inculpatul C. că S. este în Z., P. l-a sunat pe S. și l-a amenințat în continuare.
În discuția de la ora 12:48, purtată între inculpații P. și C., P. l- a întrebat pe acesta dacă i-a spus lui S. Z. că le dă lor bani pentru faptul că îl șantajează. C. M. neagă acest lucru și îi spune lui P. că nu zice el de acestea, deoarece aceste lucruri nu se spun prin telefon.
Printr-o altă convorbire, purtată la ora 16:26, partea vătămată S. i-a comunicat inculpatului C., că este de acord să îi dea banii, dar să
vorbească cu "băieții"; să îi dea pace și să nu îl mai amenințe. Cei doi se înțeleg să se întâlnească în stația de alimentare Rompetrol, din Z., unde partea vătămată S. urma să îi predea lui C. M. suma de 5.000 de euro.
La ora 17.00, partea vătămată are o discuție cu inculpatul K., care îl asigură că dacă dă cei 5.000 de euro nu mai pățește nimic, deoarece el (K.
) este șeful. Totodată se oferă să vină în Z. împreună cu O. u pentru ca partea vătămată să se convingă că ei sunt de încredere și că nu va mai primi amenințări de la O. u (f. 329 vol. II ).
Imediat, la ora 17.05, K. îl sună pe P. și îl cheamă să se întâlnească urgent. În convorbire se aude și că inculpatul K. se adresează între timp unui terț, pe care îl cheamă să meargă cu ei, deoarece pe el nu îl știe S., și poate intra pe la baie. Acest interlocutor este inculpatul P. S.
, astfel cum recunoaște chiar și el (f. 163).
KVG.: - "Hai și tu și vedem ce-i pe acolo, știi? Că pe tine nu te știe.
Intri până acolo, intri la baie."; Unde ești, mă?
PF.: - Îs pe CIANGĂI.
KVG.: - Hai repede amu, ni ia, jos. Amu ni, ia, hai.
PF.: - Amu, amu, amu?
KVG.: - Amu, ni, ia hai jos! Amu, ni ia în fața…Dar amu hai! (f.252 vol. II ):
La scurt timp, la ora 17:10 și inculpatul P. este sunat de către partea vătămată S., iar P. la fel îi spune lui S. să îi aștepte că vin și ei la Z., la Rompetrol, iar până nu ajung ei să nu îi dea bani lui C. .
După aceasta, inculpatul P. F. s-a întâlnit cu inculpații K. și
P. și toți trei se deplasează cu autoturismul BMW, condus de K. la stația Petrom din Ș. unde alimentează în valoare de 50 de lei. Alimentarea a avut loc la ora 17:15, conform bonului de casă (f. 83), iar inculpatul P. i- a achitat martorei Szatmari C., vânzătoare la stație, doar 30 de lei deoarece nu avea mai mulți bani, spunându-i că are de mers până la Z., iar la întoarcere îi va plăti și diferența de 20 de lei. Acest aspect este confirmat și de martoră și demonstrează că inculpații plănuiau să se întoarcă din Z. cu bani - obținuți de la S. Z. .
După ce au pornit spre Z., la ora 17:18, inculpatul K. l-a sunat pe martorul Man I. -Olimpiu, pe nr. de telefon 0744372135, și l-a rugat să meargă până la Rompetrol și să vadă dacă nu cumva este poliția acolo.
KVG.: - Că trebuie să mă întâlnesc cu cineva și mă tem că-i cu garda pe acolo, știi ? Și să mergi să te învârți o dată, să vezi, doară tu vezi dacă-i ceva mișcare sau nu.
B.: - Departe de aici ?
KVG.: - Nu ! În ROMPETROL.
B.: - Hai să văd când vine asta. Hai că o sun, și dacă vine amu te sun înapoi.
KVG.: - Sună-mă, să știu. Bine ? (f. 284 vol. II).
Fiind preocupat de acest aspect, la ora 17:31 inculpatul K. l-a sunat din nou pe martorul Man I. cerându-i să meargă la Rompetrol deoarece el se teme că este ceva acolo, rugându-l să verifice inclusiv prin WC dacă vede vreo mișcare. La ora 17:38 iar îl sună pe acesta și îl roagă să meargă, arătând că și el a ajuns dar se teme să meargă acolo (f. 285 vol. II ). Toate acestea demonstrează clar că inculpații știau exact motivul pentru care se deplasează la Z. și că este posibil să fie prezente și organele
de poliție la fața locului.
Martorul Man confirmă că a verificat în Rompetrol să nu fie organe de poliție, fără să știe din ce motiv l-a trimis inculpatul K., dar bănuia că e vorba de ceva nelegal, după care K. l-a sunat din nou și i-a cerut să se întâlnească.
Martorul Man s-a întâlnit cu cei trei în zona fabricii Michelin, unde inculpatul K. i-a cerut acestuia să îl ducă cu autoturismul să pe inculpatul P. până la Rompetrol, el cu inculpatul P. urmând să meargă după aceea. Acest aspect este confirmat parțial și prin declarațiile inițiale ale inculpaților P. și K., care au arătat că s-au despărțit de P. în zona Michelin.
Martorul Man I. s-a deplasat până la magazinul Multicom, situat chiar lângă stația Rompetrol, iar acolo inculpatul P. a coborât din mașină, martorul plecând.
Inculpatul P. S. a intrat în stația Rompetrol, a verificat să nu fie înăuntru organele de poliție după care, la ora 18:00, l-a sunat de pe nr. de telefon 0752946677 pe inculpatul K. și i-a comunicat că totul este liber acolo, iar C. și S. stau la masă și vorbesc. Acest aspect este confirmat nu doar de interceptările telefonice ci și prin declarațiile inculpatului P.
S. .
KVG.: - Da, mă !
S.: - No, îi liber pe aici, mă. Peste tot, tot roată m-am învârtit.
KVG.: - Îi liber.
S.: - Îhâ. Ei vorbesc acolo la masă.
KVG.: - No bun, hai !
S.: - Cu bătrânu…(f.286 vol. II ).
În următoarea convorbire dintre cei doi, la ora 18:01, inculpatul P. îi indică inculpatului K. să intre cu autoturismul la magazinul Multicom, imediat după peco :
S :- Da. Îhâ. No. Hai intră, mă… KVG.: - Cum ?
S.: - Intră cu mașina la MULTICOM sau ce pula mea îi aici, știi ?
Dincolo de…
KVG.: - Unde la MULTICOM ?
S.: - Aici… Hai, treci pe lângă PECO și intri în dreapta după aia, imediat. După PECO, imediat în dreapta. (f. 287 vol. II ).
La 18.03, inculpatul P. îl și sună pe S. G. și îi supune să vină la Multicom, unde au intra și ei cu mașina (f. 336 vol. II ).
După convorbire, S. Z. și inculpatul C. au ieșit din stația Rompetrol și s-au îndreptat spre Multicom, iar inculpatul P., văzând acestea, la ora 18:04 l-a și sunat pe inculpatul K. și i-a comunicat acest lucru, inclusiv faptul că nu îi urmărește nimeni pe cei doi :
S.: - Vin în parcare amu.
KVG.: - Da, da, da ! Da uită-te nu vine nimeni după ei.
S.: - Da, da, că aici îs eu în spate lor.
KVG.: - Stai acolo și te uită.
S.: - Da, da. Hai pa ! (f. 286 vol. II ).
După aceea, cei trei inculpați și partea vătămată au discutat în curtea magazinului Multicom, partea vătămată i-a înmânat inculpatului C. M. un plic în care se afla suma de 4.500 euro în bancnote înseriate, iar cei trei inculpați l-au asigurat pe S. Z. că de acum nu va mai fi amenințat de nimeni. Apoi cei trei inculpați s-au îndreptat spre autoturismul inculpatului
K., moment în care au fost surprinși în flagrant de organele de poliție. De
asemenea, pe trotuarul din fața stației Rompetrol a fost identificat și inculpatul P. S. ( f. 115-117 )
Starea de fapt reținută rezultă fără dubiu din declarațiile inculpatului
C. M., ale părții vătămate, ale martorilor Gui E., S. Katalin, Szatmari C. și Man I., din interceptările convorbirilor telefonice, din înregistrarea convorbirii ambientale dintre S. Z. și inculpați, din imaginile surprinse de camerele de supraveghe din Valăcu în data de_, și cele de la de la magazinul Multicom din data de_ . Inculpații P. F.
, K. V. și P. S. deși în declarațiile date inițial nu au recunoscut comiterea faptelor, ulterior pe parcursul urmăririi penale au dat declarații ample în care au recunoscut o mare parte din aspectele reținute mai sus, iar în declarațiile date în fața instanței de judecată arată că recunosc întrutotul starea de fapt reținută în actul de sesizare.
Partea vătămată K. A. locuiește în N., iar prietena acesteia, martora Dimeny Erzsebet în com. Crasna. Prin intermediul acesteia din urmă, partea vătămată K. A. a cunoscut-o pe învinuita P. Terezia, tot din Crasna, căreia i-a vândut diferite cantități de cereale. În ianuarie 2013, partea vătămată a cerut și a primit un împrumut de la învinuită în sumă de
1.100 lei și 100 de euro, pe un termen de o lună, motivând că trebuie să își cumpere azot pentru grâu.
După ce a expirat termenul, învinuita a contactat-o pe partea vătămată în mod repetat pentru a-i restituit suma de bani împrumutată. Partea vătămată nu a restituit banii, invocând ca aceștia au fost dați împrumut până la sfârșitul anului.
La o dată ulterioară, învinuita P. Terezia s-a întâlnit în Crasna cu învinuitul Selesi Simion, care e din Ș. . I-a povestit acestuia ce a pățit cu
K. A., iar Selesi Simion i-a zis învinuitei P. Terezia că aranjează el ca acesta să își recupereze banii, fără a preciza prin cine sau prin ce metoda va rezolva asta. În acest sens, învinuitul Selesi a povestit ce a aflat de la P. Terezia învinuitului P. S., căruia i-a dat numărul învinuitei P. Terezia. Învinuitul P. S. s-a deplasat în Crasna, unde s-a întâlnit cu învinuita
P. Terezia și a aflat de la aceasta detalii referitoare la această datorie, promițând că vor încerca să o recupereze. Apoi prin intermediul învinuitului
, a aflat despre aceste aspecte și inculpatul P. F. .
Deși învinuita P. Terezia și a dat seama că învinuitul P. și prietenii acestuia vor recupera banii pe căi ilegale, aceasta a acceptat propunerea. Acest aspect rezultă în mod cert din faptul că învinuitul P. nu a prezentat nimic care să îi indice învinuitei că recuperarea datoriei se va face prin instanță, iar învinuita și-a dat seama că aceștia sunt mafioți, cum i-a relatat apoi învinuitului Selesi Simion. Faptul că a dat declarații mincinoase în calitate de învinuită, ascunzând faptul că s-a întâlnit personal cu P. S., este un alt argument care susține această concluzie.
Ulterior, învinuita s-a deplasat și la N., unde l-a căutat pe K. A.
, dar tot nu a reușit să recupereze banii.
Întâlnindu-se peste ceva timp cu învinuitul Selesi Simion, acesta i-a comunicat că dacă îi vor recupera banii, ea va primi doar jumătate din suma la care avea dreptul, iar învinuita i-a spus lui Selesi că aceștia sunt de fapt niște mafioți.
În urma informației primite de la P. S., la începutul lunii mai 2013, inculpatul P. F. l-a contactat telefonic pe K. A., căruia i-a spus că el este un nepot de-al lui P. Terezia și a cerut ca partea vătămată să îi dea suma de 1.100 lei și 100 de euro, pe care i-o datora învinuitei. L-a amenințat totodată pe K. A. că dacă nu va da banii, îi va rupe mâinile și
picioarele, îl va pune în cărucior cu rotile, îl va omorî. După o primă convorbire, inculpatul l-a și căutat pe K. A. în N. unde s-a deplasat singur, cu motocicleta. Au discutat în stradă, fără a fi de față alte persoane, iar inculpatul l-a amenințat din nou pe acesta cu acte de violență în cazul în care nu va plăti banii. Partea vătămată a cerut un termen până în data de 15 mai, când urma să încaseze salariul. Aceste aspecte sunt confirmate prin declarațiile ambelor părți, și prin procesul verbal de confruntare.
În data de 15 mai 2013, inculpatul s-a deplasat din nou în N., unde l-a căutat pe K. A., care i-a dat suma de 500 lei. Inculpatul i-a spus că până deseară, partea vătămată să facă rost și de restul de 600 lei. Partea vătămată a mai făcut rost și de restul sumei și seara s-a întâlnit din nou cu inculpatul, căruia i-a dat 600 de lei. Inculpatul a motivat urgența prin faptul că trebuie să plece la București și are nevoie de bani. Tot inculpatul i-a dat termen părții vătămate pentru ultima sumă de 100 euro, până vineri, în data de_ .
Ulterior, în data de_, la ora 19:29, partea vătămată, folosind nr. de telefon 0752488893 l-a sunat pe inculpat pe nr. 0745479172 și i-a spus că nu a reușit să facă rost de cei 100 de euro. Din discuția purtată între ei, rezultă în mod clar că inculpatul îl urgentează să facă rost și de cei 100 euro, că dacă nu "iasă urât";. De asemenea îi spune că dacă vrea să fie băieți finuți cu el, partea vătămată să facă rost de bani (f. 66-68 vl II).
În data de_, partea vătămată s-a deplasat la Șimeu S. unde i-a mai predat inculpatului P. F. suma de 430 de lei, achitând întreaga datorie.
Fiind căutat ulterior de învinuita P. Terezia, partea vătămată i-a spus acesteia că a plătit tot, aspect ce rezultă atât din declarațiile acestora cât și din convorbirile telefonice din_, purtate între cei 2 și inculpatul P. F.
. Aceasta din urmă nu i-a dat nici un ban învinuitei P. Terezia din suma recuperată.
Inculpatul P. F. prin declarația dată în faza de urmărire penală (f. 41) recunoaște în totalitate comiterea acestei fapte, iar declarațiile de recunoaștere ale acestuia se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză: declarațiile părții vătămate, declarațiile învinuiților P. Terezia și Seleși Simion, declarația martorei Dimeny Erzsebet, procesul verbal de redactare a convorbirilor telefonice.
În drept,
1. Fapta inculpatului PILSE F. care în perioada 28-_ a amenințat-o cu acte de violență pe partea vătămată S. Z. -G., pentru a o determina să îi restituie suma de 5.000 de euro inculpatului C. M. -P.
, fiind ajutat cu acte de complicitate morală și materială de către inculpații
K. V. -G., C. M. -P. și P. S., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin.1 lit. a) C.p. și art. 37 lit.a) C.p.
Sub aspectul laturii obiective infracțiunea a fost comisă prin acțiunea inculpatului de constrângere a părții vătămate prin exercitarea față de aceasta de amenințări cu acte de violență și amenințări cu moartea, făcută cu scopul precizat de a o determina pe partea vătămată să dea o sumă de bani inculpatului C. M. . Infracțiunea de șantaj se consumă în momentul în care s-a adus atingere libertății morale a persoanei vătămate prin constrângere, și anume momentul în care acesteia i-a fost produsă starea de temere ce îi afectează libertatea morală prin îngrădirea libertății psihice a părții vătămate de a acționa potrivit voinței sale, nu interesează dacă persoana constrânsă satisface sau nu pretenția făptuitorului.
În speță amenințările proferate de inculpatului P. F. cu exercitarea de acte de violență, inclusiv amenințări cu moartea, insistența inculpatului în proferarea de amenințări și referirile făcute la persoane cunoscute în zonă ca având un comportament violent, dar și la victime ale actelor lor de violentă, în mod cert au produs părții vătămate o stare de neliniște și de temere pentru viața și integritatea sa corporală; aspecte susținute de faptul că imediat ce a fost sunat de inculpatul P. F., în data de_ ora 18.41 partea vătămată a solicitat ajutorul organelor de poliție, iar în noaptea de 28/_ și-a închis telefonul mobil
Nu interesează sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de șantaj dacă suma de bani i se cuvenea sau nu inculpatului
C. M., relevanță prezintă doar modul injust în care inculpatul a încercat să o determine pe partea vătămată să dea această sumă de bani.
Sub aspect subiectiv inculpatul a acționat cu intenție directă, a avut reprezentarea faptei lui și a consecințelor acesteia pentru persoana vătămată, urmărind scopul special prevăzut de lege și anume obținerea în mod injust a unui folos pentru inculpatul C. M. și pentru sine.
S-a reținut circumstanța agravantă prev. de art. 75 alin.1 lit. a C.p. întrucât la săvârșirea infracțiunii au participat 4 persoane împrejurare ce a sporit încredere și îndrăzneala autorului. Astfel inculpatul P. F. a fost ajutat cu acte de complicitate materială și morală de către inculpații K.
, P. S. și C. M., înainte și în timpul comiterii infracțiunii inculpatul P. F. a comunicat telefonic și s-a întâlnit cu fiecare dintre acești inculpat, a primit informații de la ei cu privire la partea vătămată și datoria acesteia, fiind susținut și încurajat în exercitarea și continuarea actelor de amenințare.
2. Fapta inculpatului P. F. care în cursul lunii mai 2013 a amenințat-o cu acte de violență pe partea vătămată K. A., pentru a o determina să îi restituie suma de 1100 lei și 100 de euro învinuitei P. Terezia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.a) C.p.
Acțiunea de constrângere a părții vătămate și în acest caz a fost exercitată prin amenințări cu acte de violență, având ca obiect determinarea părții vătămate de a da o sumă de bani, ca urmare a acțiunii inculpatului părții vătămate i s-a creat o puternică stare de temere, aspect ce rezultă și din faptul că în scurt timp aceasta a făcut rost de sumele de bani solicitate, sub aspect subiectiv inculpatul acționat cu intenție directă a avut reprezentarea faptului că acțiunea sa este injustă și creează o stare de temere părții vătămate și a urmărit și scopul prevăzut de textul incriminator obținerea în mod injust a unui folos pentru sine și pentru învinuita P. Terezia.
Potrivit fișei de cazier judiciar a inculpatului (f.201-202) prin Sentința penală nr.262/_ a Judecătoriei Ș. S. definitivă prin nerecurare la data de_ inculpatul P. F. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, iar cele două infracțiuni de șantaj, reținute în sarcina inculpatului în prezenta cauză, infracțiuni comise cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, au fost săvârșite de inculpat în cursul termenului de încercare, situație în care, fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 37 alin.1 lit. a C.p., a fost reținută starea de recidivă postacondamnatorie pentru ambele infracțiuni de șantaj.
II. Fapta inculpatului K.
V.
-G. care în cursul lunii mai
împreună cu inculpatul P.
S.
a acordat ajutor moral și material
inculpatului P. F. la săvârșirea infracțiunii de șantaj împotriva părții vătămate S. Z. -G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la șantaj, prev. de art. 26 C.p. raportat la art. 194 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.1 lit.a) C.p.
Sub aspectul laturii obiective inculpatul K. V. a săvârșit infracțiunea prin ajutorul moral acordat inculpatului P. F.: i-a furnizat informațiile obținute de la inculpatul P. S. despre datoria părții vătămate către inculpatul C. M. pe care ar puteau recupera, l-a îndrumat pe inculpatul P. F. cu privire la modul în care să își conceapă activitatea de amenințare, l-a încurajat în continuarea activității infracționale; dar inculpatul a contribuit la comiterea infracțiunii de șantaj comisă de inculpatul P. F. și prin acte de complicitate materială: l-a însoțit pe inculpatul P. F. la mama inculpatului C. M. de unde au obținut datele de contact ale acestuia din urmă, l-a însoțit pe inculpatul P.
F. la prima întâlnire a acestuia cu partea vătămată, precum și la momentul în care parte vătămată intenționa să achite suma inculpatului C.
M. . Sub aspect subiectiv inculpatul K. V. a acționat cu intenție directă în accepțiunea art. 19 alin.1 pct. 1lit. a C.p. a avut reprezentarea faptei comise de inculpatul P. F. dar și a faptului că prin acțiunile sale îl ajută pe acesta, îl îndrumă, îi întărește hotărârea infracțională și îl ajută în menținerea și punerea în continuare în aplicare a acesteia, urmărind acest lucru.
La săvârșirea infracțiunii de șantaj în dauna părții vătămate S. Z. au participat toți cei patru inculpați, așa cum s-a reținut în starea de fapt, iar sub aspect subiectiv inculpatul K. V. a avut reprezentarea acestui fapt: cu doi dintre inculpați P. S. și P. F. a conlucrat și comunicat în mod direct, iar despre contribuția inculpatului C. M., încurajările făcute de acesta, a aflat de la inculpatul P. F. așa cum rezultă din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice. Față de aceste împrejurare s-a reținut în ce îl privește pe inculpatul K. V. circumstanța agravantă prev. de art. 75 alin.1 lit. a C.p.
Fapta inculpatului C. M. -P., care în perioada 27-_ a acceptat propunerea inculpaților P. F. și K. V. -G. de a-i recupera prin metode injuste suma de 5000 euro de la partea vătămată SZocs Z. G., iar apoi l-a ajutat cu acte de complicitate morală pe inculpatul P. F. să săvârșească infracțiunea de șantaj împotriva părții vătămate S. Z. -G., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la șantaj, prev. de art. 26 C.p. raportat la art. 194 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.1 lit.a) C.p.
Sub aspectul elementului material inculpatul C. M. a comis infracțiunea prin ajutorul moral acordat inculpatului P. F., pe de o parte prin faptul că l-a aprobat pentru actele de amenințare făcute și l-a încurajat în continuare acestora, pe de altă parte prin faptul că a confirmat părții vătămate faptul că băieții care îl amenință el i-a trimis și că nu este de glumit cu aceștia. Sub aspect subiectiv așa cum rezultă din probele administrate, inclusiv declarațiile inculpatului C. M. de la început a avut reprezentarea faptului că inculpații vor folosi mijloace injuste (amenințări și violență) pentru recuperarea sumei, ulterior i-a fost confirmat acest lucru de către inculpatul P. F. și de la partea vătămată, a acceptat recuperarea sumei în acest mod și chiar i-a sprijinit pe inculpați acționând cu intenție directă.
Chiar dacă inculpatul C. M. a comunicat direct doar cu inculpatul P. F., acesta a avut reprezentarea faptului că la comiterea
infracțiunii de șantaj participă mai multe persoane, în mod cert acesta cunoștea despre participarea a cel puțin încă două persoană alături de el: inculpatul P. F. și inculpatul K. V. . Astfel inculpatul cunoștea că la mama sa au fost două persoane care s-au oferit să îi recupereze datoria de la partea vătămată S. Z., inculpatul P. F. i-a spus că a fost
împreună cu "Chinezu"; la societate comercială a părții vătămate - aspecte recunoscute de inculpat în declarațiile date în faza de urmărire penală (filele 66, 72-73), iar atât în convorbirile telefonice dintre inculpatul C. și inculpatul P., cât și în convorbirile inculpatului C. cu partea vătămată se face în repetate rânduri referire la "băieții"; care se ocupă de recuperarea sumei. Pentru existența circumstanței agravante prev. de art. 75 alin.1 lit. a
C.p. nu este necesară prezența celor trei persoane la locul faptei și nici ca fiecare dintre aceștia să se cunoască între ei sau să aibă o înțelegere directă, important este ca participantul să aibă în plan subiectiv reprezentarea faptului că participă cel puțin trei persoane, aceasta fiind de natură a-i spori încrederea; fiind o circumstanță reală reținerea acesteia este condiționată doar de faptul ca participantul să o cunoască sau să o prevadă. Pornind de la acest considerente, având în vedere împrejurările comiterii infracțiunii de complicitate la șantaj, instanța apreciază că se impune reținerea circumstanței agravante prev. de art. 75 alin.1 lit. a C.p. față de inculpatul
C. M. .
Fapta inculpatului P. S., care în cursul lunii mai 2013 împreună cu inculpatul K. V. -G. l-a ajutat pe inculpatul P. F. să săvârșească infracțiunea de șantaj împotriva părții vătămate S. Z. -G.
, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la șantaj, prev. de art. 26 C.p. raportat la art. 194 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 75 alin.1 lit.a) C.p., cu aplicarea art. 37 lit.a) C.p.
Contribuția inculpatului P. S. constă pe de o parte în ajutorul moral acordat inculpaților K. V. și P. F. - prin comunicarea informaților aflate despre datoria părții vătămate S. Z. către inculpatul
C., furnizarea de informații privind modul în care se poate lua legătura cu inculpatul C. M., oferirea de sugestii privind modul de abordare a martorei Gui E., dar și acte de sprijin materială a inculpaților: a oferit telefonul său mobil pentru ca ceilalți doi inculpați să comunice cu parte vătămată și astfel să nu fie recunoscuți dacă convorbirile erau înregistrate, i- a însoțit pe inculpați la locul în care urm să fie predată suma de bani de către parte vătămată având rolul de a verifica locul întâlnirii pentru a nu fi prinși de organele de poliție. Încă de la început inculpatul P. S. a cunoscut faptul că inculpații Pilse și K. doresc să determine pe partea vătămată prin constrângere să restituie suma de bani - tocmai în acest scop le-a oferit și informațiile deținute, pe parcurs a aflat de la inculpatul K. că inculpatul P. F. a adresat telefonic amenințări cu moartea părții vătămate și cu toarte acestea a fost de acord să participe și să îi ajute pe
inculpați în momentul predării banilor de către partea vătămată. Din toate aceste împrejurări rezultă vinovăția inculpatului care a acționat cu intenție directă.
Având în vedere contribuția concretă a inculpatului P. S. așa cum a fost reținută anterior, vinovăția inculpatului, instanța apreciază că ajutorul acordat de acesta este unul semnificativ și esențial pentru reușita activității infracționale, mai ales prin prisma informațiilor oferite. Nu se poate reține că inculpatul a avut o contribuție minimă și că fapta acestuia este una lipsită în mod vădit de importanță astfel încât aceasta să nu
prezinte gradul de pericol social al unei infracțiuni așa cum a susținut apărătorul inculpatului în apărare.
Întrucât inculpatul a cunoscut că la comiterea faptei participă cel puțin trei persoane (alături de el inculpații P. și K. ) a fost reținută și față de acesta, circumstanța agravantă prev. de art. 75 alin.1 lit. a C.p.
Starea de recidivă postcondamnatorie a fost reținută deoarece prin
43/_ a Judecătoriei Ș. S., definitivă prin D.p. 900/_ a Curții de Apel C., inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare, cu suspendare sub supraveghere, iar infracțiunea de complicitate la șantaj ce face obiectul cauzei a fost săvârșită în timpul termenului de încercare.
Reținând vinovăția inculpaților și constând ca fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 345 alin. 2 C.p.p. instanța a dispus condamnarea inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților instanța s-a raportat la dispozițiile art.72 alin.1 și art.52 Cod penal și a avut în vedere gradul de pericol social al faptei săvârșite, apreciat prin raportare la criteriile prev. de art. art.181 alin.2 Cod penal, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.
În ce privește gradul de pericol social al faptelor, instanța a apreciat că, având în vedere modul de săvârșire prin participarea mai multor persoane, modul de constrângere a părților vătămate prin amenințări repetate cu acte de violență și cu moartea, urmarea produsă constând în starea de temere produsă părților vătămate, faptele comise de către inculpați prezintă un grad de pericol social abstract și concret ridicat.
Instanța a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpaților.
Inculpatul P. F. este în vârstă de 35 ani, este necăsătorit nu are un loc stabil de muncă. Potrivit fișei de cazier judiciar inculpatul este cunoscut cu antecedente penale fiind condamnat la pedeapsa închisorii pentru comiterea a trei infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere și a infracțiunii de uz de fals, de asemenea față de inculpat a fost pusă în mișcare acțiunea penală în alte două dosare penale pentru infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără permis de conducere, furt calificat și distrugere. Din concluziile referatului de evaluare rezultă că inculpatul a comis faptele ce fac obiectul dosarului ca urmare a unor factori interni ce țin de modul în care și-a interiorizat unele norme morale și de familie, de personalitatea dizarmonic structurată, dar și a factorilor externi ce țin de anturajul cu care s-a identificat. Se reține că inculpatul își minimizează greșelile, are o personalitate antisocială manifestată prin agresivitate, impulsivitate, dispreț față de siguranța altor indivizi, lipsa remușcărilor, are o imagine negativă la nivelul comunității. Pe parcursul procesului penal, inițial inculpatul a avut o atitudine nesinceră, negând săvârșirea ambelor fapte reținute în sarcina sa (f. 38-39, 40) ulterior a recunoscut comiterea acestora.
Inculpatul K. V. G. este în vârstă de 34 ani, a urmat 10 clase, nu are un loc stabil de muncă, este văduv și are un copil minor ce se află în grija inculpatului. Potrivit fișei de cazier judiciar, inculpatul nu are antecedente penale, a suferit două condamnări în Italia pentru furt și complicitate la furt dar aceste hotărâri de condamnare nu sunt recunoscute de autoritățile române, motiv pentru care nu s-a putut eține starea de recidivă. Din referatul de evaluare a inculpatului rezultă că acesta are o
imagine controversat la nivelul comunității locale fiind suspectat de opinia publică și de autorități ca fiind o persoană antisocială care își asigură existența din activități ilicite, folosindu-se de agresivitate și intimidare în atingerea scopurilor. Se concluzionează că inculpatul K. V. prezintă o predispoziție pentru încălcarea normelor legale, înclinațiile sale antisociale manifestându-se în decursul timpului în diverse arii sociale însă într-o manieră controlată astfel încât să evite răspunderea penală. Se apreciază că această situație este dificil de schimbat, având în vedere preocupările inculpatului care sunt o sursă de controverse, aspect care va afecta reintegrare sa socială. Inculpatul a avut inițial o atitudine nesinceră a negat comiterea faptelor și a dat declarații neconforme cu realitatea (f.52, 56-58), ulterior a recunoscut în mare parte comiterea faptelor (f. 59, 222).
Inculpatul C. M. P. este în vârstă de 55 ani, este căsătorit, are doi copii majori, are un loc de muncă fiind instructor auto. Potrivit fișei de cazier judiciar (f. 64) inculpatul a fost condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendare condiționată pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă fiind reabilitat în anul 2000. Potrivit concluziilor referatului de evaluare inculpatul are o imagine pozitivă în comunitate, fapta a fost comisă pe fondul unor factori contextuali, conduita ilicită a inculpatului are un caracter excepțional, apreciindu-se că inculpatul va reuși să depășească prezenta situație fără să întâmpine dificultăți în procesul de reintegrare socială. Pe parcursul procesului penal inculpatul a avut de la început o atitudine sinceră, a colaborat cu organele judiciare și a dat declarații detaliate asupra faptelor.
Inculpatul P. S. este în vârstă de 38 ani, nu este căsătorit, a desfășurat activități lucrative ca și șofer la diferite societăți comerciale. Potrivit fișei de cazier judiciar (f. 155) inculpatul este cunoscut cu antecedente penale a fost condamnat de două ori la pedeapsa închisorii pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, ultraj și ultraj contra bunelor moravuri, dar și la pedeapsa amenzii penale pentru
infracțiunea de fals în înscrisuri. Infracțiunea ce face obiectul cauzei a fost comisă în cursul termenului de încercare a suspendării sub supraveghere a pedepsei închisorii așa cum s-a reținut anterior. Potrivit referatului de evaluare inculpatul a comis faptele datorită relației de prietenie cu coinculpații P. F. și K. V. ; datorită faptului că în ultimii ani a devenit tot mai evidentă dificultatea inculpatului de a se adapta la reguli și norme, pe fondul unei tendințe depresive, inculpatul are nevoie de servicii specializate cu rol de îndrumare în găsirea unor repere motivaționale. Pe parcursul procesului penal a avut o atitudine sinceră, a cooperat cu organele judiciare și a recunoscut săvârșirea faptelor.
La stabilirea pedepsei pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților instanța a dat eficiență și prevederilor art. 320/1 alin. 7 C.p.p. privind reducerea cu o treime a limitelor pedepsei închisorii prevăzute de lege.
Instanța a avut în vedere la stabilirea cuantumului pedepselor și de prev. de art. 78 alin.1 C.p. cu privind efectele reținerii circumstanței agravante prev. de art. 75 alin.1 lit. a C.p., însă raportat la gravitatea faptelor și persoana inculpaților apreciază că nu se impune aplicarea unui spor peste maximul special.
În ce privește pe inculpații P. F. și P. S. față de care s-a reținut comiterea infracțiunilor de șantaj și complicitate la șantaj în stare de recidivă postcondamnatorie, având în vedere că infracțiunile au fost comise în cursul termenului de încercare al suspendării executării pedepsei
închisorii, nu se va face aplicarea regimului sancționator comun al recidivei postcondamnatorii prev. de art. 39 alin. 1 C.p. (cumulul juridic al pedepselor) ci s-a dat eficiență regimului sancționator special prev. de art. 83 Cod penal, respectiv cumulul aritmetic.
Față de circumstanțele reale și personale ale cauzei, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, prev. art. 78 alin.alin.1 C.p. și prev. art. 320/1 alin.7 C.p.p. instanța l-a condamnat pe inculpatul Pisel F. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de șantaj în dauna părții vătămate S. Z. G. și pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de șantaj în dauna părții vătămate K. A., apreciind că acestea vor fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.
Așa cum s-a arătat anterior, ambele infracțiuni de șantaj au fost săvârșite și descoperite în cursul termenului de încercare de 4 ani al suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului P. F. prin sentința penală nr.262/_ a Judecătoriei Ș.
S., definitivă la data de_ prin nerecurare, în consecință în temeiul art.83 alin.1 Cod penal, s-a impus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare pedeapsă care urmează a fi executată (cumul aritmetic) alături de fiecare din pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentință, rezultând pedepsele de 3 ani închisoare respectiv 2 ani și 8 luni închisoare, care în mod obligatoriu se impune a fi executată în loc de detenție, cu privare de libertate (Decizia 1/201011 ÎCCJ - Secțiile Unite, dată în soluționarea recursului în interesul legii).
De asemenea, instanța a constatat că inculpatul P. F. a fost condamnat prin Sentința penală 102/_ a Judecătoriei Ș. S. definitivă la data de_, la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, iar infracțiunile de șantaj ce fac obiectul prezentei cauze au fost săvârșite de inculpat înainte de rămânerea definitivă a Sentinței penale 102/2013 a Judecătoriei Ș. S. . Ca urmare a acestui fapt în baza art.865 alin.1 rap. la art. 85 alin.1 Cod penal, s-a anulat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 102/2013 a Judecătoriei Ș. S., pedeapsa rezultantă de 3 ani a fost descontopită în pedepsele componente de: 1 an închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare, 8 luni închisoare, 6 luni închisoare (aplicate prin SP 262/2012 a Judecătoriei Ș. S. ), 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare (aplicate prin SP 102/2013 a Judecătoriei Ș. S. ) și sporul de 1 an (aplicat prin SP 102/2013 a Judecătoriei Ș. S. ).
Cele două infracțiuni de șantaj fiind comise în concurs real cu
infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală 102/2013 a Judecătoriei Ș. S., în baza art.36 alin.1 Cod penal raportat la art. 33 lit. a și art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentință, de 3 ani închisoare și 2 ani și 8 luni închisoare, cu pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare (aplicate prin SP 102/2013 a Judecătoriei Ș. S. ), pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare o va spori cu 1 an, iar inculpatul va executa în final pedeapsa de 4 ani închisoare cu privare de libertate.
Cât privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art.71 Cod penal, instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a Cod penal și lit.b) Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta, apreciind că acesta este nedemn a ocupa funcții ce implică încrederea publică și exercițiul autorității de stat. Având în vedere prevederile art.3 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și jurisprudența națională dezvoltată pe marginea acestui articol, instanța a apreciat că instituirea unei interdicții pentru inculpat de a vota ar constitui o măsură disproporționată față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana inculpatului. Având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea inculpatului a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. c), d) și
Cod penal. Instanța a avut în vedere la stabilirea pedepselor accesorii decizia nr.74/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție dată în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza I-lit. c) nu se va face automat, fiind supusă aprecierii instanței, în funcție de criteriile prevăzute de art.71 alin.3 Cod penal.
Prin ordonanța procurorului din data de_, s-a dispus reținerea inculpatului P. Florile începând cu data de_ ora 00.50, fiind dedus intervalul cuprins între_ ora 18.00 și_ ora 00.50 (f. 49). Prin
încheierea penală 31/A din data de_ a Judecătoriei Z. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 zile, de la data de_ până la data de_, măsura arestării preventive fiind menținută de instanță pe toată durata judecății.
Față de gradul de pericol social abstract și concret al faptelor comise, dar și față de circumstanțele personale ale inculpatului, așa cum au fost reținute anterior, în special perseverența infracțională crescută, comportamentul agresiv, lipsa de respect a inculpatului față de lege și norme sociale, lipsa de compasiune a inculpatului față de victimele faptelor sale - aspecte reliefate de referatul de evaluare, a apreciat că punerea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică și că se mențin temeiurile avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive. Perioada de arest preventiv se încadrează în noțiunea de termen rezonabil așa cum este acesta definit de practica instanțelor interne și jurisprudența CEDO, nefiind în măsură a înlătura sau diminua aceste temeiuri. Se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive prev. de art. 148 alin. 1 lit. d) și f) C.p.p, subzistând în continuare și pericolul ca inculpatul să se sustragă de la judecată și de la executare pedepsei, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică în condițiile în care așa cum rezultă și din concluziile referatului de evaluare inculpatul încalcă cu ușurință normele de conviețuire socială, își minimizează vinovăția și nu prezintă empatie față de victimele faptelor sale. Pe aceste considerente, în baza art. 350 alin.1 C.pr.pen. instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P. F. .
În baza art. 88 alin.1 Cod penal instanța s-a dedus din pedeapsa rezultantă a închisorii aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală durata reținerii și a arestării preventive de la data de_ la zi.
Având în vedere gradul de pericol social al faptelor comise, contribuția efectivă și circumstanțele persoanele ale inculpatului K. V.
G., atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, prev. art.78 alin.1 C.p. și prev. art. 320/1 alin.7 C.p.p. instanța l-a condamnat pe inculpatul K. V. G. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la șantaj, apreciind că aceasta va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient. Cât privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art.71 Cod penal,
instanța i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a Cod penal și lit.b) Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta, apreciind că acesta este nedemn a ocupa funcții ce implică încrederea publică și exercițiul autorității de stat. Având în vedere prevederile art.3 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și jurisprudența națională dezvoltată pe marginea acestui articol, instanța a apreciat că instituirea unei interdicții pentru inculpat de a vota ar constitui o măsură disproporționată față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana inculpatului. Având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța apreciază că nu se impune interzicerea inculpatului a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. c), d) și
Cod penal. Instanța a avut în vedere la stabilirea pedepselor accesorii decizia nr.74/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție dată în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza I-lit. c) nu se va face automat, fiind supusă aprecierii instanței, în funcție de criteriile prevăzute de art.71 alin.3 Cod penal.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în contextul probelor administrate, având în vedere vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, concluziile referatului de evaluare dar și faptul că inculpatul are în grijă un copil minor, instanța a apreciat că inculpatul a conștientizat gravitatea faptelor dale și consecințele unor asemenea fapte, iar scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim de detenție. Având în vedere însă imaginea negativă din societate, comportamentul antisocial, agresivitatea și impulsivitatea acestuia instanța a apreciat însă că inculpatul are nevoie în procesul de reintegrare socială, pentru reeducare și evitarea recidivării în săvârșirea de fapte similare, de supravegherea și consilierea unui serviciu de specialitate.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute art.861 alin. l Cod penal, și în consecință a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit dispozițiilor art.862 alin.1 Cod penal.
A fost încredințată supravegherea inculpatului, pe durata termenului de încercare, Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.
În baza art.863 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj;
să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Datele prevăzute la art. 863 alin.1 lit. b, c și d Cod penal s-a comunicat Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.
Prin ordonanța procurorului din data de_, s-a dispus reținerea inculpatului K. V. începând cu data de_ ora 02.30, fiind dedus intervalul cuprins între_ ora 18.00 și_ ora 02-630 (f. 63). Prin încheierea penală 31/A din data de_ a Judecătoriei Z. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 zile, de la data de_ până la data de_, măsura arestării preventive fiind menținută de instanță pe toată durata judecății.
În condițiile în care instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, având în vedere prevederile art. 350 alin.3 lit. b. C.p.p. măsura arestării preventive nu mai poate fi menținută și instanța urmează a dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă acesta nu este arestat sau deținut în altă cauză.
În baza art. 88 alin.1 C.pen. instanța a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală durata reținerii și a arestării preventive de la data de_ până la data punerii sale în libertate.
Având în vedere gradul de pericol social al faptelor comise, contribuția efectivă și circumstanțele persoanele ale inculpatului C. M.
P., atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, prev. art.78 alin.1 C.p. și prev. art. 3201 alin.7 C.p.p. instanța l-a condamnat inculpatul C. M. P. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la șantaj, apreciind că aceasta a fost de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.
Cât privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art.71 Cod penal, instanța i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a Cod penal și lit.b) Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta, apreciind că acesta este nedemn a ocupa funcții ce implică încrederea publică și exercițiul autorității de stat. Având în vedere prevederile art.3 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și jurisprudența națională dezvoltată pe marginea acestui articol, instanța a apreciat că instituirea unei interdicții pentru inculpat de a vota ar constitui o măsură disproporționată față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana inculpatului. Având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța apreciază că nu se impune interzicerea inculpatului a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. c), d) și
Cod penal. Instanța a avut în vedere la stabilirea pedepselor accesorii
decizia nr.74/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție dată în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza I-lit. c) nu se va face automat și va fi supusă aprecierii instanței, în funcție de criteriile prevăzute de art.71 alin.3 Cod penal.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, în contextul probelor administrate, având în vedere vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale și conduita anterioară bună, preocuparea constantă a acestuia de a-și câștiga în mod licit existența sa și a familiei sale, concluziile referatului de evaluare care sunt în același sens, instanța a apreciat că inculpatul a conștientizat gravitatea faptelor dale și consecințele unor asemenea fapte, iar scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, care poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim de detenție.
Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute art.81 alin. l Cod penal, și în consecință a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art.82 alin.1 Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit. b) Cod penal.
Prin ordonanța procurorului din data de_, s-a dispus reținerea inculpatului C. M. începând cu data de_ ora 23.30 (f. 74), prin încheierea penală 31/A din data de_ a Judecătoriei Z. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 zile, de la data de_ până la data de_, inculpatul fiind pus în libertate la data de_ ca urmare a admiterii recursului declarat de inculpat față de încheierea penală 31/A/2013 a Judecătoriei Z. .
În baza art. 88 alin.1 C.pen. instanța a dedus din pedeapsa închisorii aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală durata reținerii și a arestării preventive de la data de_ până la data de_ inclusiv.
În ce îl privește pe inculpatul P. S., având în vedere împrejurările comiterii faptei, contribuția efectivă a inculpatului și circumstanțele personale ale acestuia, instanța a apreciat că față de acesta se impune aplicarea unei pedepse orientate spere minimul special, astfel că
raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de lege și prev. art. 3201 alin.7
C.p.p. instanța l-a condamnat pe inculpatul P. S. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de complicitate la șantaj în dauna părții vătămate S. Z. G., apreciind că aceasta a fost de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.
Așa cum s-a arătat anterior, infracțiunea de complicitate la șantaj a fost săvârșită și descoperită în cursul termenului de încercare de 4 ani al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 43/_ a Judecătoriei Ș. S. definitivă prin Decizia penală 900/R/_ a Curții de Apel C., în consecință în baza art. 864 alin. 1 Cod penal raportat la art.83 alin.1 Cod penal s-a impus revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.43/2012 a Judecătoriei Ș. S. și
executarea pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare alături de pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, care în mod obligatoriu se impune a fi executată în loc de detenție, cu privare de libertate (Decizia 1/201011 ÎCCJ - Secțiile Unite, dată în soluționarea recursului în interesul legii).
Cât privește aplicarea pedepsei accesorii, în baza art.71 Cod penal, instanța i-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a II-a Cod penal și lit. b) Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin aceasta, apreciind că acesta este nedemn a ocupa funcții ce implică încrederea publică și exercițiul autorității de stat. Având în vedere prevederile art.3 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dar și jurisprudența națională dezvoltată pe marginea acestui articol, instanța a apreciat că instituirea unei interdicții pentru inculpat de a vota ar constitui o măsură disproporționată față de natura infracțiunii săvârșite de inculpat și de persoana inculpatului. Având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea inculpatului a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. c), d) și
e) Cod penal. Instanța a avut în vedere la stabilirea pedepselor accesorii decizia nr.74/2007 a Înaltei Curți de C. și Justiție dată în recurs în interesul legii, care a statuat că interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) teza I-lit. c) nu se va face automat și va fi supusă aprecierii instanței, în funcție de criteriile prevăzute de art.71 alin.3 Cod penal.
Instanța a constatat că prin sentința penală 43/2012 a Judecătoriei Ș. S. (f. 210 219) a fost scăzută din pedeapsa de 1 an și 4 luni
închisoare aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive de la data de_ la data de_, iar ca urmare a cumulării pedepsei de 1 an și 4 luni aplicată prin sentința 43/2012 la pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, în baza art. 88 alin.1 Cod penal instanța i-a dedus și din pedeapsa rezultantă a închisorii aplicată inculpatului de 1 an și 8 luni durata arestării preventive de la data de_ la data de_ .
Sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că în cauză s-a constituit parte civilă partea vătămată S. Z. G. cu suma de 1.000.000 euro față de fiecare inculpat în parte, reprezentând daune morale. Partea civilă invocă producerea prin fapta inculpaților a unui prejudiciu moral constând în starea de temere și neliniște produsă, care i-a afectat sănătatea, viața normală a membrilor familie acestuia, inclusiv bunul mers al activității societăților comerciale deținute de familia sa.
Chiar dacă partea vătămată nu a încercat un prejudiciu ca urmare a predării către inculpați a sumei de bani pentru care a fost constrâns să o dea, prin comiterea infracțiunii de șantaj, amenințările cu violența, insistența inculpatului în acțiunile de intimidare și amenințare, având mai ales în vedere și renumele și imaginea negativă în comunitatea locală a inculpaților, cunoscuți ca autori ai unor acte de violență, în mod cert a produs o stare de temere părții vătămate, neliniște, i-a afectat cursul normal al vieții, libertatea de decizie, cu alte cuvinte i-a produs o suferință psihică, un prejudiciu de natură morală.
Având în vedere cele reținute anterior și starea de fapt, instanța a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art. 1349 și 1357 Cod
civil privind angajarea răspunderii civile delictuale a inculpaților față de parte civilă S. Z. G.: existența unei fapte ilicite săvârșite cu vinovăție, în speță săvârșirea de către inculpați a infracțiunii de șantaj, complicitate la șantaj, (fiind dovedită vinovăția acestora așa cum s-a reținut anterior) existența unui prejudiciu de natură morală produs pății vătămate și, de asemenea, legătura de cauzalitate directă între fapta ilicită și prejudiciu. Răspunderea civilă delictuală este guvernată de principiul reparării integrale a prejudiciului cauzat prin atingerea adusă drepturilor unei persoane, inclusiv a prejudiciului cauzat ca urmare a atingerii aduse unui interes legitim .
Principiul reparării integrale a prejudiciului suferit presupune înlăturarea tuturor consecințelor dăunătoare ale unui fapt ilicit și culpabil, fie ele patrimoniale sau nepatrimoniale, în scopul repunerii, pe cât posibil, în situația anterioară a persoanelor prejudiciate. Criteriul echității exprimă cerința ca indemnizația să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a părții vătămate. În temeiul Convenției Europene a Drepturilor Omului, acest criteriu se traduce prin necesitatea ca partea vătămată să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral diferit, cuantumul despăgubirilor să fie astfel stabilit încât să aibă efecte compensatorii și in același timp să nu constituie venituri nejustificate.
La aprecierea cuantumului sumei de bani ce ar reprezenta o echitabilă compensație pentru prejudiciul moral încercat de parte vătămată, instanța a avut în vedere pe de o parte că partea vătămată a fost constrânsă prin amenințări cu acte de violență și chiar cu moartea, că presiunea creată acesteia a fost mare în condițiile în care era contactat cu insistență de inculpatul P., la intervale relativ scurte de timp, pe de altă parte instanța a avut în vedere și faptul că partea vătămată a fost constrânsă prin amenințări proferate prin intermediul telefonului și nu direct și nemijlocit, perioada în care a fost supusă constrângerii de către inculpați este una scurtă, de 3 zile. În plus, în prezent partea vătămată nu pare a manifesta un sentiment de teamă față de inculpați în condițiile în care a declarat în fața instanței că dorește ca inculpații să fie lăsați liberi, să se poată întâlni și discuta cu aceștia la un suc. Raportat la toate considerentele de mai sus, instanța a apreciat că pretențiile părții civile sunt mult exagerate și depășesc cuantumul sumei care prin prisma elementelor arătate mai sus ar fi în măsură să compenseze prejudiciului moral efectiv suferit, tinzându-se la obținerea unor beneficii necuvenite, considerând că suma de 5.000 lei reprezintă o indemnizație de natură să compenseze suferința morală produsă părții civile.
Potrivit art. 1369 C.civ., alături de autorul unei fapte delictuale răspund solidar cu acesta și persoanele care l-au îndemnat sau ajutat în orice fel să pricinuiască prejudiciul. În consecință în baza art. 1369 și art. 1382 cod civil toți cei patru inculpați au fost obligați în solidar la plata prejudiciului produs părții civile.
Având în vedere toate considerentele de mai sus, în baza art. 14 și art. 346 alin.1 C.pr.pen., raportat la art. 1357 și 1382 Cod civil, instanța a admis în parte acțiune civilă formulată de partea civilă S. Z. G. și a obligat pe inculpații P. F., K. V. G., C. M. P. și P. S. la plata în solidar a sumei de 5000 lei cu titlu de daune morale către partea civliă.
Instanța a luat act de faptul că partea vătămată K. A. nu s-a constituit parte civilă în cauză, iar prejudiciul cauzat acesteia este nerecuperat. Inculpatul P. F. nu a restituit suma de 1530 lei primită
de la partea vătămată K. A. nici părții vătămate, nici învinuitei P. Terezia, în consecință această sumă reprezintă un folos obținut din comiterea infracțiunii de șantaj, iar în baza art. 118 alin 1 lit. e Cod penal s- a dispus confiscarea de la inculpat a acestei sume.
Așa cum rezultă din starea de fapt reținută, declarațiile inculpaților și procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice: inculpatul P. F. a săvârșit infracțiunea de șantaj prin amenințări făcute telefonic folosind telefonul mobil marca Sony Ericsson cu nr. 0745479172 (f. 39), inculpatul
K. V. Gheroghe a obținut informații de la P. S., a îndrumat și încurajat pe inculpatul P. F. în săvârșirea infracțiuni de șantaj, tot prin convorbiri telefonice efectuate de pe telefonul mobil marca Nokia cu nr. de telefon. 0751357989 (f. 59), inculpatul C. M. a comunicat cu inculpatul P. F. și cu partea vătămată de pe telefonul mobil marca Motorola cu nr. de telefon 0761048290 (f. 67), iar inculpatul P. S. a oferit informațiile folosite de inculpații P. și Komiate la comiterea infracțiunii de șantaj tot telefonic folosind telefonul marca Nokia cu nr. 0752946677 (f. 163). Aceste telefoane mobile și cartele telefonice sunt
bunuri folosite în mod direct și nemijlocit de inculpați la comiterea elementului material al infracțiunilor de șantaj și complicitate la șantaj și au fost ridicate de la inculpații P. F., K. V. și C. M. prin procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de_ (f. 115-117) și de la inculpatul P. S. prin procesul verbal de percheziție corporală din data de_ (f. 159). În aceste condiții în baza art. 118 alin.1 lit. b Cod penal se va dispune confiscarea: de la inculpatul P. F. un telefon mobil marca Sony Ericsson model K330 seria IMEI 35657402-5.
-7 și cartela SIM Orange cu seria 1205180009377P05G1, de la inculpatul
K. V. G. un telefon mobil marca Nokia model 1200 seria IMEI_ 78/8 și cartela Sim Orange seria 1103190019454P04G11, de la inculpatul
C. M. -P. un telefon mobil marca Motorola cu serie IMEI 358268009780140 și cartela Sim Cosmote cu nr. 8940031110629576579, de la inculpatul P. S. telefonul mobil marca Nokia 1202 serie IMEI 358264039017165.
Instanța a constatat că potrivit procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de_ de la inculpații P. F. și C.
M. au fost ridicate alături de telefoanele mobile și alte bunuri, sume de bani și înscrisuri care însă nu au nici o legătură cu prezenta cauză (f. 116- 117), dintre care a fost restituită doar suma de 990 lei inculpatului C. M. (f. 113). Având în vedere prevederile art. 109 alin.4 rap. la art. 348 Cod procedură penală instanța a dispus restituirea către inculpații P. F. și
C. M. P. a bunurilor ridicate de la aceștia în baza procesului verbal de constatare a infracțiunii flagrante din data de_ și care nu au fost confiscate de la inculpați potrivit dispozițiilor prezentei sentințe sau restituite în faza de urmărire penală.
În baza art.359 C.pr.pen. i-a fost atrasă atenția inculpatului K. V.
G. asupra prevederilor art.864 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni, nerespectarea cu rea credință a măsurilor de supraveghere și neîndeplinirea obligațiilor civile, în cursul termenului de încercare, iar inculpatului C. M. P. i s-a atras atenția asupra prevederilor art.83 și
84 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau neîndeplinirea obligațiilor civile, în cursul termenului de încercare.
Instanța a constatat că în faza de urmărire penală inculpatului P. F. i-a fost desemnat apărător din oficiu av. S. M. a (f. 421) care a asigurat asistența juridică a inculpatului cu ocazia audierii acestuia ca învinuit și inculpat în data de_, ora 00-1.00, mandatul apărătorului din oficiu a încetat la prezentarea apărătorului ales al inculpatului av. Mateș R., fiind acordat onorariul parțial pentru apărătorul din oficiu ( 50% din onorariul cuvenit de 600 lei ).
În faza de judecată inculpații K. V. și P. ivici S. au fost asistați de către apărători din oficiu av. B. Ana A. (f. 62 vl.III) și av. Zaharie R. (f. 64 vl. III), la al doilea termen de judecată mandatul apărătorilor din oficiu a încetat prin prezența apărătorilor aleși ai inculpaților, fiind acordat apărătorilor onorariu parțial în cuantum de 75% din cuantumul cuvenit pentru faza de judecată de 300 lei. În consecință în baza art. 189 alin.1 C.pr.pen. s-a dispus avansarea din fondurile M. ui Justiției către Baroul Sălaj a sumei de 700 lei reprezentând onorariile apărătorilor din oficiu, din care suma de 300 lei onorariu parțial pentru av. S. M. a pentru asistența juridică asigurată inculpatului P. F. în faza de urmărire penală, suma de 200 lei onorariu parțial pentru av. B. Ana M. pentru asistența juridică asigurată inculpatului K. V. în faza de judecată și suma de 200 lei onorariu parțial pentru av. Zaharie R. pentru asistența juridică asigurată inculpatului P. S. în faza de judecată.
Instanța a avut în vedere că inculpatul P. F. a fost asistat de către apărător din oficiu cu prilejul luării măsurii arestării preventive, iar onorariul cuvenit acestuia de 200 lei a fost avansat din fondurile M. ui Justiției, instanța ținând cont de acest fapt la stabilirea cheltuielilor judiciare datorate de inculpat statului.
În baza art.191 alin.1 și 2 C.pr.pen., instanța a obligat inculpații la plata de cheltuieli judiciare către stat, ținând cont la stabilirea cuantumului de onorariile apărătorilor din oficiu avansate de stat și măsura în care fiecare inculpat a provocat aceste cheltuieli, astfel: inculpatul P. F. suma de 850 lei, inculpatul K. V. G. suma de 750 lei, inculpatul C.
M. P. suma de 400 lei, inculpatul P. S. suma de 400 lei.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs inculpații P. F., K.
V. G., C. M. P. și P. S., prin apărătorii lor.
Prin recursul declarat, inculpatul P. F. a solicitat admiterea recursului declarat împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond.
În motivarea recursului se arată că instanța de fond a fost prea severă cu inculpatul P. F., sens în care arată că acesta a avut mai multe pedepse, care au fost contopite și s-a dispus aplicarea unui spor.
Având în vedere că pentru una din infracțiunile de șantaj a fost aplicată pedeapsa de 1 an închisoare, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate, rezultând o pedeapsă de 3 ani închisoare și, respectiv o altă pedeapsă de 2 ani și 8 luni închisoare, context în care, chiar dacă s-ar aprecia că pedeapsa efectiv aplicată pentru infracțiunea de șantaj este de 1 an închisoare, respectiv de 8 luni închisoare pentru cea de-a doua infracțiune de șantaj, consideră că sporul aplicat este unul mult prea mare.
Inculpatul K. V. G. a solicitat admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârii, cu aplicarea în favoarea inculpatului a unei pedepse într-un cuantum mai redus, sub minimul special prevăzut de lege, reținând în favoarea acestuia atât circumstanțe atenuante legale, cât și judiciare.
În motivarea recursului se arată că inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, având o atitudine corespunzătoare pe parcursul procesului
penal. De asemenea, mai arată că inculpatul are o fetiță minoră, în vârstă de 4 ani de zile, inculpatul având în întreținerea sa exclusivă o fetită minoră, de 4 ani.
Prin recursul său, inculpatul P. S. a solicitat admiterea recursului formulat de către inculpat, casarea sentinței atacate, cu achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b1C.pr.pen. cu referire la art. 181Cod penal, motivat pe faptul că deși inculpatul și-a recunoscut vina în fața instanței de fond, iar aceasta a judecat cauza conform procedurii simplificate, achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct.
2 raportat la art. 10 lit. b1Cod procedură penală este compatibilă cu procedura simplificată, cu precizarea că există numeroase decizii în sensul solicitat, inclusiv ale Înaltei Curți de C. și Justiție, respectiv prin care s-a dispus achitarea unor inculpați.
Inculpatul C. M. P. , prin recurs, a solicitat admiterea recursului formulat.
În data de_ inculpatul C. M. P. a depus la dosarul cauzei o cerere prin care solicită instanței în conformitate cu art. 385/4 alin. 2 raportat la art. 369 C.pr.pen. să ia act de retragerea recursului formulat.
Analizând recursurile declarate, Curtea reține următoarele:
Referitor la recursul declarat de inculpatul C. M. P., Curtea constată următoarele:
În data de_ Curtea constată că s-a depus la dosarul cauzei o cerere de către inculpatul C. M. P. prin care acesta arată că își retrage recursul formulat în cauză.
Față de această împrejurare și văzând dispozițiile art. 3854alin.2 C.pr.pen. rap. la art. 369 C.pr.pen., Curtea urmează a lua act de retragerea recursului declarat de către inculpatul C. M. P. .
Cu privire la recursurile inculpaților P. F., K. V. G. și P.
S., Curtea reține următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj din_ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților P. F., K. V. G.
, P. S. și C. M. P. pentru comiterea infracțiunilor de șantaj prevăzută de art. 194 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a și art. 37 lit. a C.pen., în ceea ce îl privește pe inculpatul P. F. (două acte materiale) și complicitate la infracțiunea de șantaj prevăzută de art. 26 C.pen., raportat la art. 194 alin. 1 C.pen., art. 75 alin. 1 lit. a C.pen., în ceea ce îi privește pe ceilalți inculpați.
S-a reținut sub aspectul stării de fapt că inculpatul P. F. a amenințat-o cu acte de violență pe partea vătămată S. Z. G. pentru a o determina să îi restituie suma de 5.000 Euro inculpatului C. M. P., fiind ajutat cu acte de complicitate morală și materială și de inculpații K.
V. G., C. M. P. și P. S. .
În sarcina inculpatului P. F. s-a mai reținut că a amenințat-o cu acte de violență pe partea vătămată K. A. pentru a o determina să restituie suma de 1100 lei și 100 Euro datorată învinuitei P. Terezia.
În ședința publică din_, prezenți în fața instanței, inculpații K.
V. G., C. M. P. și P. F. au solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în cauză în conformitate cu prevederile art. 320/1 C.pr.pen.
De asemenea în ședința publică din_ inculpatul P. S., prezent în fața instanței, a solicitat ca judecata să aibă loc în conformitate cu probele administrate în faza de urmărirea penală, potrivit prevederilor art. 320/1 C.pr.pen.
În consecință, instanța de fond a procedat la reținerea vinovăției inculpaților, sub aspectul comiterii infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată, și procedând la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate, l-a condamnat pe inculpatul P. F. la o pedeapsă de 1 an închisoarea pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 194 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a C.pen., și art. 37 lit. a C.pen., respectiv 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 194 alin. 1 C.pen. și art. 37 lit. a C.pen., și reținerea art. 320/1 C.pr.pen.
În baza art. 83 C.pen., a fost revocată suspendarea condiționată a executări pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 262/2012 a Judecătoriei Ș. S., iar în baza art. 86/5 alin. 1 rap. la art. 85 alin. 1 C.pen., a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 102/2013 a Judecătoriei Ș. S. și în urma efectuării operațiunilor juridice, i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare sporită cu un an, urmând ca inculpatul să execute în final 4 ani
închisoare în regim de detenție.
În ceea ce îl privește pe inculpatul K. V. G. raportat la criteriile generale de individualizare, prevăzute de art. 72 C.pen., instanța de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsă de 10 luni închisoare și a dispus suspendarea sub supraveghere a executări acesteia.
În privința inculpatului C. M. P., instanța de fond i-a aplicat acestuia o pedeapsă de 8 luni închisoare cu aplicarea art. 81, 82 C.pen., iar în ceea ce îl privește pe inculpatul P. S., instanța i-a aplicat o pedeapsă de 4 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii reținute în sarcină prin actul de sesizare al instanței, iar în baza art. 86/4 C.pen., a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 4 luni
închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare în regim de detenție.
Criticile formulate de inculpați, critici ce vizează individualizarea judiciară a pedepselor aplicate de instanța de fond, sunt neîntemeiate. Astfel, în ceea ce îl privește pe inculpatul P. F., criticile formulate de acesta au vizat atât cuantumul pedepselor aplicate pentru infracțiunile deduse judecății, cât și sporul prea mare ce a fost aplicat și care a condus la stabilirea unei pedepse rezultante de 4 ani închisoare apreciată de inculpat ca fiind prea mare.
Astfel, este real că inculpatul a avut pe parcursul procesului o conduită sinceră, că a înțeles să se prevaleze de dispozițiile art. 3201C.pr.pen., însă aceste împrejurări coroborate cu criteriile generale de individualizare prevăzute de dispozițiile art. 72 C.pen., au fost avute în vedere de instanța de fond, aceasta aplicându-i inculpatului pedepse orientate spre minimul prevăzut de dispozițiile art. 194 alin. 1 C.pen. Au fost avute în mod just în vedere de către instanța de fond toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen. și aspectele ce caracterizează persoana inculpatului, aspecte relevate de referatul de evaluare existent la dosarul cauzei (f. 51,55).
Nu în ultimul rând, efectuarea operațiunilor juridice de revocare a suspendării condiționate, respectiv de anulare a suspendării sub supraveghere a condus instanța de fond la aplicarea unui spor de pedeapsă de 1 an închisoare, spor care nu se impune a fi redus având în vedere operațiunile juridice de contopire și antecedența penală a inculpatului.
În ceea ce îl privește pe inculpatul K. V. G., criticile formulate de acesta au vizat cuantumul pedepsei aplicate de instanța de
fond apreciind că se impune reducerea acesteia ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante și a acordării unei eficiențe mai mari prevederilor art. 3201C.pr.pen.
Având în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C.pen., aspectele ce caracterizează persoana inculpatului desprinse din cuprinsul referatului de evaluare întocmit în cauză (f. 48, 50), Curtea apreciază că pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată inculpatului cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia corespunde unei juste individualizări, astfel că nu se impune reducerea acesteia, soluția pronunțată fiind legală și temeinică.
În ceea ce îl privește pe inculpatul P. S., acesta a solicitat sa întemeiată pe prevederile art. 10 lit. b1C.pr.pen., apreciind că fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Este real că procedura simplificată a judecării cauzei reglementată de prevederile art. 3201C.pr.pen. nu exclude posibilitatea achitării inculpaților și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, însă în cauză nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 181C.pr.pen.
Astfel, șantajul este o infracțiune contra libertății persoanei, obiectul juridic al acesteia constând în relațiile sociale referitoare la libertatea morală a persoanei. În sarcina inculpatului P. S., prin actul de sesizare al
instanței s-a reținut că împreună cu inculpatul K. V. G. l-au ajutat cu acte de complicitate morală și materială pe inculpatul P. F. să săvârșească infracțiunea de șantaj, împotriva părții vătămate S. Z. G. .
Contribuția inculpatului la comiterea faptei constând în comunicarea de informații cu privire la modul în care se poate lua legătura cu inculpatul
C. M., oferirea de sugestii privind modul de abordare a martorei Gui E.
, și oferirea telefonului mobil pentru ca ceilalți doi inculpați să comunice cu partea vătămată, nu poate fi neglijată și nu poate conduce la concluzia că fapta comisă este de natură să aducă o atingere minimă valorilor ocrotite de lege.
În consecință, Curtea va reține că vinovăția inculpatului a fost în mod corect reținută de instanța de fond, iar soluția pronunțată este legală și temeinică și sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei aplicate, a efectuării operațiunilor juridice de revocare și a modalității de executare a pedepsei.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere prevederile art. 385/15 pct. 1 lit. b C.pr.pen., recursurile declarat de inculpații P. S. ,
V. G. și P. F. vor fi respinse ca nefondate, soluția pronunțată fiind legală și temeinică.
În temeiul art. 88 C.pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P. F. perioada arestului preventiv începând cu data de 30 mai 2013 la zi.
În temeiul art. 189 și art. 192 alin. 2 C.pr.pen. se va stabili onorariu avocațial și vor fi obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În baza art. 385 indice 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații P. S., K. V. G. si P. F. (cu datele personale la dosar) împotriva sentinței penale nr. 304/_ a Judecătoriei Z. .
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul C. M. P. împotriva aceleiași sentințe.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P. F. perioada detenției preventive începând din data de 30 mai 2013 la zi.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C. sumele de 300 lei, respectiv 200 lei cu titlu de onorariu avocațial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu (av. Tudoroniu Mara T. . și, respectiv, Bara S. ) care se avansează din FMJ.
În baza disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpați la plata cheltuielilor judiciare în recurs după cum urmează:
pe inculpatul P.
S.
la plata sumei de 800 lei;
pe inculpatul K.
V.
G. la plata sumei de 600 lei;
pe inculpatul P.
F.
la plata sumei de 400 lei;
pe inculpatul C.
M.
P. la plata sumei de 200 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din_ .
PREȘEDINTE
JUDECĂTORI
M. R.
M.
B.
A.
D. L.
GREFIER
A. S.
Red.MB/dact.MS 2 ex./_
Jud.fond: D.E.M.
← Decizia penală nr. 456/2013. Șantaj | Decizia penală nr. 52/28. Șantaj → |
---|