Decizia penală nr. 1360/2013. Șantaj
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1360/R/2013
Ședința publică din 21 octombrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: ANA C., judecător JUDECĂTORI: L. M.
M. Ș.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRAISTARU
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul B. I. G. împotriva sentinței penale nr.401 din_ a Judecătoriei T., pronunțată în dosarul nr._, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj prev.de art.194 al.1 C.pen., cu aplic.art.41 al.2 C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul B. I. G., în stare de arest, asistat de către apărătorul desemnat din oficiu av.Vomir Bizo D.
, din cadrul Baroului Cluj, cu delegația la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, inculpatul B. I. G. arată că își însușește recursul declarat de către apărătorul său și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul B. I. G., solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, a reținere în favoarea inculpatului dispozițiile art.74 lit.a și c C.pen., raportat la art.76 lit.e C.pen., și, pe cale de consecință, a se reduce cuantumul pedepsei aplicate de prima instanță.
Ca modalitate de executare a pedepsei, solicită a se face aplicarea dip.art.81 sau art.86/1 C.pen., respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
În susținerea recursului arată că față de celălalt coinculpat cercetat în acest dosar, respectiv P. C., instanța de fond a înțeles să aplice aceeași pedeapsă ca și inculpatului, de 1 an închisoare, însă față de aceasta s-a dispus aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării acesteia.
Consideră că raportându-ne la poziția procesuală a inculpatului care a recunoscut și regretat fapta reținută în sarcina lui, la conduita avută anterior săvârșirii faptei deși este adevărat că există la dosar cazierul judiciar al
inculpatului, se poate observa că ultima condamnare a acestuia a fost aplicată printr-o sentință din anul 2001, deci în urmă cu 12 ani de zile, perioadă de timp în care inculpatul nu a mai avut conflicte cu legea penală.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că inculpatul a fost judecat în procedura simplificată prev.de art.320/1 C.pr.pen., precum și faptul că deși legea
nu prevede împăcarea la astfel de infracțiuni, partea vătămată a depus la dosar un script din care rezultă că nu are nici o pretenție de la inculpat.
În subsidiar, solicită a se dispune aplicarea dip.art.86/1 C.pen., respectiv o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere pentru ca inculpatul să fie supravegheat de organele abilitate și pentru a se verifica dacă pe viitor acesta își respectă sau nu obligațiile impuse în sarcină de către instanță.
Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului. Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Reprezentantul M. ui P. solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale arată că nu se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei pentru considerentele avute în vedere de prima instanță, legate de complexitatea faptei atât în ce privesc infracțiunile desfășurate cu privire la partea vătămată, durata în timp a acestora și consecințele în plan patrimonial asupra părții vătămate.
Elementele legate de caracterul obiectiv al acestor circumstanțe stabilite în cursul procesului penal, necontestate de inculpat, conduc la concluzia la care a ajuns și instanța, respectiv că fapta comisă de inculpat are un grad de pericol social concret ridicat datorită tocmai acestor premise.
Nu consideră relevant referirea la situația personală a coinculpatei, aceasta fiind minoră și într-o altă situație, raportându-ne la circumstanțele personale, ceea ce a și determinat instanța conform motivării hotărârii să aplice o altă modalitate de executare.
Apreciază că situația circumstanțelor reale și personale ale inculpatului, justifică acest mod de individualizare a executării pedepsei care solicită a fi menținut.
Inculpatul B. I. G. , având ultimul cuvânt, solicită aplicarea unei pedepse cu suspendare.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 401 din 23 septembrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei T., în baza art. 194 alin.1 C. penal, art. 41 alin.2 C. penal, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin.1-4, 7 C. pr. penală, a fost condamnat inculpatul B.
I. G., fiul lui I. și M., născut in_, în localitatea T., județul Cluj, domiciliat în localitatea T., str. M. V., nr. 45, apt. 25, jud. Cluj, C.N.P. 1.
, în prezent deținut la Penitenciarul Gherla, pentru comiterea infractiunii de șantaj, la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an.
In baza art. 71 C.pen. au fost interzise inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a tz II C.pen. de la data ramanerii definitive a prezentei si pana la finalizarea executarii pedepsei.
În baza art. 350 C. pr. penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art. 88 C. penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la_ la zi.
În baza art. 194 alin.1 C. penal, art. 41 alin.2 C. penal, cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin.1-4, 7 C. pr. penală, a fost condamnată inculpata P. C., fiica lui Romeo și
C. I., născută la_ în T., jud. Cluj, dom. În T., str. M. V. nr. 45, ap.13, jud. Cluj, fără ocupație, neșcolarizată, CNP 2. pentru comiterea infractiunii de șantaj, la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an.
In baza art. 71 C.pen. au fost interzise inculpatei drepturile prevazute de art. 64 lit. a tz II C.pen. de la data ramanerii definitive a prezentei si pana la finalizarea executarii pedepsei.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani calculat conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin.5 C. pen. s-a suspendatexecutarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C. pr. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art. 83 C. pen. referitor la cazurile de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
S-a constatat că partea vătămată nu a formulat pretenții civile în cauză.
S-a dispus confiscarea specială de la fiecare dintre inculpați a sumei de câte 2325 lei.
In baza art. 191 alin. 1, 2 C.pr.pen. a fost obligat fiecare dintre inculpați la plata către stat a sumei de câte 1050 lei, din care suma de 300 lei onorariu av. oficiu Uță
A. și suma de 300 lei onorariu av. oficiu Raica D. se va avansa din FMJ.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Rechizitorul nr.2068/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților după cum urmează:- B. I. G. pentru săvârșirea infr. de șantaj, faptă prev. și ped. de art. 194 alin. 1 din Codul Penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal, P. C. pentru săvârșirea infr. de șantaj, faptă prev. și ped. de art. 194 alin. 1 din Codul Penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal
In fața instanței de judecată, anterior deschiderii cercetării judecătorești, inculpații, pe rând, in baza art. 320 ind.1 C. pr. penală, au declarat că recunosc în totalitate săvârșirea faptelor reținute în sarcina acestora, nu solicită administrarea de probe și solicită ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunosc și le insușesc.
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanța a reținut starea de fapt recunoscută de inculpați și care a fost indicată în rechizitoriu după cum urmează:
La data de_, s-a prezentat la sediul poliției Municipiului T., partea vătămată P. C. I., din mun. T., str. L., nr. 50, bl. E 2, apt. 6, jud Cluj care a formulat o plângere penală împotriva inculpatului B. I. G., sub aspectul comiterii infracțiunii de șantaj, faptă prev. și ped. de art. 194 alin.1 Cod Penal.(fila 9 dosar u.p.).
Astfel, partea vătămată P. C. I. a arătat faptul că în cursul anului 2012 a întreținut contra cost relații sexuale cu numita P. C., iar ulterior partea vătămată a fost contactată de către inculpatul B. I. G. care i-a comunicat faptul că P. C. este concubina sa și datorită faptului că partea vătămată a întreținut relații sexuale cu aceasta trebuie să plătească sume de bani.
Din declarațiile inculpaților, ale părții vătămate și ale martorilor, precum și din procesele verbale de redare a convorbirilor în mediu ambiental și de prindere în flagrant rezultă că în cursul anului 2013, partea vătămată a fost forțată, prin amenințări și violențe, să-i plătească inculpatului B. I. G. și inculpatei P.
C. diverse sume de bani, partea vătămată fiind nevoită chiar să-și vândă locuința.
Garsoniera părții vătămate situată pe strada M. V., nr. 45 a fost a fost vândută, din prețul obținut partea vătămată predând inculpaților, în urma acțiunilor de constrângere, suma de 4000 lei.
La datele când partea vătămată trebuia să primească pensia era contactată de către inculpatul B. I. G. și inculpata P. C., aceștia solicitându-i prin amenințări repetate în cursul anului 2013 remiterea pensiei sau a unei sume mari din aceasta.
În timp ce partea vătămată se afla la sediul Poliției, cunoscând că urmează să fie căutat pentru a remite sume de bani, a fost contactată telefonic de către inculpatul B. I. G. care i-a spus: "C. e, ai luat pensia? Să vii să îmi aduci banii că dacă nu te găsesc și te omor!";.
Prin Ordonanța Procurorului din data de_, s-a dispus autorizarea pe o perioadă de 48 de ore a înregistrării în mediul ambiental și de imagini purtate de către inculpatul B. I. G., partea vătămată P. C. I. și ale oricărei alte persoane cu care aceștia poartă discuții în legătură cu infracțiunea de șantaj ce face obiectul prezentului dosar penal.
În aceeași zi a fost organizat un flagrant, fiind surprinși inculpatul B. I.
G. și inculpata P. C., în timp ce primeau suma de 300 de lei, capcanată anterior, de la partea vătămată.
Inculpata P. C. a declarat că în urmă cu circa 2 ani a întreținut relații sexuale cu partea vătămată, recunoscând că în cursul anului 2013, împreună cu concubinul său, inculpatul B. I. G., au amenințat pe partea vătămată cu depunerea unei plângeri la poliție, invocând faptul că atunci când acesta a întreținut relații sexuale cu inculpata, cea din urmă ar fi avut doar 13 ani, lucru total neadevărat.
De asemenea, inculpata P. C. a mai arătat că inculpatul B. I. G. a exercitat agresiuni fizice asupra părții vătămate cu scopul de a o determina să le remită diverse sume de bani.
Și inculpatul B. I. G. a arătat cu ocazia audierii sale faptul că într- adevăr a constrâns împreună cu inculpata P. C. pe partea vătămată P. C.
să le remită diverse sume de bani, în unele cazuri chiar agresând partea vătămată pentru a obține acele sume de bani.
De asemenea, inculpatul B. I. G. a mai arătat că în data de_, data organizării flagrantului, a amenințat cu moartea pe partea vătămată P. I. C. în cazul în care acesta nu îi va da banii din pensie.
Martora T. că E., sora părții vătămate P. C. I. a declarat că avea cunoștință de la fratele său faptul că a fost obligat de către inculpatul B. I. G. și de inculpata P. C. să le remită diverse sume de bani, în mai multe cazuri partea vătămată comunicându-i că a fost agresat de către inculpat.
În ce privește analiza stării de fapt indicate în rechizitoriu și recunoscută de inculpați conform procedurii reglementate de art. 320 ind. 1 C. pr. penală, instanța, examinând-o prin raportare la prevederile legale incidente, inclusiv cele ale art. 63 alin.2 privitor la aprecierea probelor, constată că este susținută de probele administrate în cursul urmăririi penale așa cum au fost expuse anterior, neexistând inadvertențe sub acest aspect, concluzia fiind în sensul că inculpații au comis infracțiunile cu privire la care s-a dispus trimiterea acestora în judecată.
În ce privește sumele remise inculpaților de către partea vătămată, chiar dacă partea vătămată a indicat inițial un cuantum total de 6000 lei, iar în fața instanței un cuantum de 5850 lei, instanța va reține că suma rezultată din coroborarea declarațiilor menționate mai sus este de 4650 lei, nefiind susținută de alte probe decât propria afirmație a părții vătămate predarea unei sume superioare.
În drept, fapta inculpatului B. I . G. , care în cursul anului 2013, împreună cu inculpata P. C., în cadrul aceleiași rezoluții infracționale, a efectuat mai multe acte materiale de constrângere a părții vătămate P. C. I., prin amenințare și exercitare de violențe asupra acestuia, pentru ca acesta să le remită suma de aproximativ 4650 lei, sumă ce le-a fost remisă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 194 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal.
Fapta inculpatei P. C. , care în cursul anului 2013, împreună cu inculpatul B. I . G. , în cadrul aceleiași rezoluții infracționale, a efectuat mai multe acte materiale de constrângere a părții vătămate P. C. I., prin amenințare asupra acestuia, pentru ca partea vătămată să le remită suma de aproximativ 6000 de lei, sumă ce le-a fost remisă, întrunește elementele constitutive
ale infracțiunii de șantaj în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 194 alin. 1 Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal.
La individualizarea pedepsei care a fost aplicată fiecăruia dintre inculpați, instanta a avut in vedere criteriile generale de individualizare, prevazute de art. 72 C.pen., atitudinea de recunoaștere a săvârșirii faptelor, perseverența infracțională a inculpatului care a suferit multiple condamnări anterioare, împrejurarea că prejudiciul a rămas nerecuperat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal inculpatul B. I. G. solicitând reducerea cuantumului pedepsei și suspendarea condiționată a executării acesteia.
În ședința publică din data de 21 octombrie 2013, prin apărător din oficiu, inculpatul și-a menținut solicitările, arătându-se că pot fi reținute circumstanțe atenuante în favoarea acestuia, având în vedere că a recunoscut și regretat fapta, că a avut o conduită bună după ultima condamnare din anul 2001, că partea vătămată a depus la dosar un script din care rezultă că nu mai are nicio pretenție
față de inculpat.
În subsidiar s-a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pentru a se verifica respectarea de către inculpat a obligațiilor impuse.
Verificând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, conform prevederilor art.385/14 Cod procedură penală, Curtea de Apel constată că recursul nu este fondat și îl va respinge, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Astfel, se constată că instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, pronunțând o hotărâre temeinică și legală, susținută de probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale.
A rezultat din ansamblul probator că în cursul anului 2013, inculpatul recurent B. I. G., împreună cu inculpata P. C., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a efectuat mai multe acte materiale de constrângere a părții vătămate P. C. I., prin amenințare și exercitare de violențe asupra acestuia, pentru ca acesta să le remită suma de aproximativ 4650 lei, sumă ce le- a fost remisă.
Analiza obiectivă a probelor administrate relevă justețea soluției pronunțate de instanța de fond sub aspectul existenței faptei și a vinovăției inculpatului recurent B. I. G. în comiterea acesteia, vinovăție de altfel recunoscută de inculpat, care a solicitat să fie judecat în procedura reglementată de art.320/1 Cod procedură penală privind recunoașterea vinovăției, punând în evidență și caracterul adecvat al pedepsei aplicate, atât ca și cuantum cât și ca modalitate de executare.
Prima instanță a efectuat o corectă individualizare a pedepsei, în măsură să reflecte gradul de pericol social concret al faptei comise și de natură a realiza scopul pedepsei astfel cum este acesta reglementat de art.52 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei care a fost aplicată inculpatului instanța de fond a respectat criteriile generale de individualizare prev. de art.72 Cod penal, respectiv limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social al faptei, atitudinea de recunoaștere a săvârșirii faptei, perseverența infracțională a inculpatului care a suferit multiple condamnări anterioare, împrejurarea că prejudiciul a rămas nerecuperat.
Săvârșirea prezentei fapte este o dovadă că pedepsele anterior aplicate, chiar dacă pentru inculpatul B. I. G. este împlinit termenul de reabilitare, nu și- au atins scopul in considerarea cărora au fost aplicate.
În mod corect instanța de fond a reținut că infracțiunea comisă de inculpat prezintă un grad de pericol social care impune executarea pedepsei prin privare de libertate, gradul de pericol social al faptei rezultând atât din pedeapsa prevăzuta
de legiuitor pentru sancționarea acesteia, cât și din împrejurările concrete de săvârșire, fiind vorba de constrângerea unei persoane în vârstă, prin amenințare și exercitarea de violențe asupra acesteia, să remită suma totală de 4650 lei, partea vătămată fiind nevoită chiar să își vândă locuința pentru a putea face față solicitărilor inculpatului, faptă comisă în mod repetat, inculpatul dând dovadă de curaj și perseverență infracțională, după ce a mai fost confruntat anterior cu legea penală.
Nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante și coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege, redus cu o treime ca efect al reținerii prevederilor art.320/1 Cod procedură penală, raportat la gradul de pericol social concret al faptei comise, sinceritatea inculpatului primind relevanță prin stabilirea unei pedepse orientate spre nivelul minim special prevăzut de lege, în condițiile în care fapta comisă este sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani, iar limitele reduse cu o treime ca efect al reținerii prevederilor art.320/1 Cod procedură penală sunt de la 4 luni la 3 ani și 8 luni închisoare.
În ce privește solicitarea de suspendare condiționată sau supraveghere a executării pedepsei Curtea de Apel constată că aceasta nu poate fi primită, raportat la gravitatea faptei comise, la ecourile acesteia în rândurile comunității, o pedeapsă cu suspendarea executării nefiind aptă să asigure prevenția generală, descurajarea altor persoane în comiterea de fapte similare, și nici prevenția specială, inculpatul perseverând în încălcarea legii.
Pentru considerentele prezentate, constatând că hotărârea atacată este temeinică și legală, Curtea de Apel va respinge în baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală ca nefondat recursul declarat de către inculpatul B. I. G.
, fiul lui I. si M., născut la 6 februarie 1985 împotriva sentinței penale nr. 401 din 23 septembrie 2013 a Judecătoriei T. .
Potrivit art.88 Cod penal, art.385/17, art.383 alin.2 Cod procedură penală se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 22 august 2013 și până în prezent.
În baza art.189 Cod procedură penală se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Vomir Bizo D. .
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorar avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul B. I. G., fiul lui
si M., născut la 6 februarie 1985 împotriva sentinței penale nr. 401 din 23 septembrie 2013 a Judecătoriei T. .
Deduce din pedeapsa aplicata inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 22 august 2013 și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Vomir Bizo D. .
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
ANA C. | L. | M. | M. Ș. |
REFIER
M. B.
Red. L.M./M.N.
2 ex./_
Jud.fond: V. M. B.
← Decizia penală nr. 52/28. Șantaj | Decizia penală nr. 1456/2013. Șantaj → |
---|