Decizia penală nr. 1641/2013. Mărturie mincinoasă

ROMANIA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.1641/R/2013

Ședința publică din 04 decembrie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. G., judecător JUDECĂTORI: DP

SS

GREFIER: DS

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror: DANILA SUCIU

S-a luat spre examinare recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla împotriva sentinței penale nr.1628 din 25 octombrie 2013 a Judecătoriei G., privind pe inculpații V. L., I. E., M. C., trimiși în judecată după cum urmează:

  • V. LS , pentru săvârșirea instigării la infracțiunea de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 25 raportat la articolul 260 alineatul 1 din Codul penal cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 și articolului 37 literele a) și b) din Codul penal;

  • I. E. L. , pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 260 alineatul 1 din Codul penal cu aplicarea articolului 37 litera a) din Codul penal;

- M. C. V. , pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 260 alineatul 1 din Codul penal cu aplicarea articolului 37 literele a) și b) din Codul penal;

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul V. L., aflat în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, av.Coroi A., inculpatul I. E.

L., aflat în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, av.Dumbrăveanu Diana și inculpatul M. C. V., aflat în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, av.Corăbian B., toți avocații din Baroul Cluj, cu delegații la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care inculpații arată că sunt de acord să fie asistați de apărătorii desemnați din oficiu.

Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.

Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se procedeze în mod corect la contopirea pedepselor aplicate inculpaților. Astfel, în privința inculpatului V. L. instanța trebuia să facă aplicarea disp.art.39 alin.2 C.pen. și nu art.39 alin.1 C.pen. și ca atare, să efectueze contopirea între pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea comisă în prezentul dosar și restul rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani, rest calculat de la_ la zi. S-ar fi constatat că pedeapsa cea mai mare ar fi fost restul rămas neexecutat și cu aplicarea unui eventual spor de pedeapsă se stabilea pedeapsa ce urma a fi executată de către inculpat, din care s-ar fi dedus perioada executată de la_ la zi (din 14 ani închisoare).

Cu privire la inculpatul I. E., după stabilirea pedepsei pentru fapta de mărturie mincinoasă din prezentul dosar, aceea de 3 ani și 8 luni închisoare, instanța trebuia să constate că această faptă s-a comis în timpul executării pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.532/2010 a Judecătoriei Turda. Se impunea contopirea conform art.39 alin.2 C.pen. între pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare și restul rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare, care se consideră executată parțial în perioada_ -_, dată la care s-a comis fapta din prezentul dosar. Urmare a contopirii, s-ar fi ales pedeapsa cea mai grea, care ar fi fost restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, la care s-ar fi adăugat un spor, obținându-se pedeapsa rezultantă ce urmează a fi executată și din care trebuia să se deducă perioada executată de la_ la zi și nu de la_, când s-a început executarea pedepsei de 8 ani.

Referitor la inculpatul M. C. V., de asemenea, trebuia să se facă aplicarea art.39 alin.2 C.pen. și nu art.39 alin.1 C.pen., deoarece fapta de mărturie mincinoasă a fost comisă la_, în timpul executării pedepsei de 8 ani și 2 luni. Instanța trebuia să contopească pedeapsa pentru mărturie mincinoasă de 1 an închisoare cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani și 2 luni închisoare, rest calculat de la data de_ la zi.

Apărătorul inculpatului V. L. solicită admiterea recursului declarat de Parchet, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea din prezentul dosar cu restul rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani închisoare,

fără a se aplica un spor de pedeapsă. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Apărătorul inculpatului I. E. solicită admiterea recursului declarat de Parchet, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se facă aplicarea disp.art.39 alin.2 C.pen., deoarece infracțiunea de mărturie mincinoasă din prezentul dosar a fost comisă în timpul executării pedepsei aplicate pentru infracțiunea de tâlhărie. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Apărătorul inculpatului M. C. solicită admiterea recursului declarat de Parchet, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea din prezentul dosar cu restul rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare, fără a se aplica un spor de pedeapsă. Cu onorariu avocațial din FMJ.

Inculpatul V. L., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.

Inculpatul I. E., având ultimul cuvânt, arată că nu știe pentru ce a fost condamnat la 3 ani și 8 luni închisoare.

Inculpatul M. C., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.

C U R T E A :

Asupra recursului penal de față,

Prin sentința penală nr. 1628 din 25 octombrie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei G., a fost condamnat inculpatul V. L. S. , fiul lui I. și M., născut la data de_ în municipiul Turda, județul Cluj, cetățean român, studii 9 clase, necăsătorit, recidivist, posesor al cărții de identitate seria KX nr. 0., eliberat de SCPLEP Turda, codul numeric personal 1., domiciliat în municipiul Turda, strada Lotus nr. 11, apartamentul 8, județul Cluj, în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, la pedeapsa de :

-- 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, prevăzută de articolul 25 raportat la articolul 260 alineatul

1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 și articolul 37 literele a) și b) din Codul penal.

  1. S-au descontopit pedepsele contopite prin sentința penală nr. 370/2011 a T. ului Cluj și s-a înlăturat sporul de 2 ani închisoare și cel de 1 an închisoare, aplicate prin această sentință apoi menține operațiunile efectuate prin acestă sentință, cu excepția ultimelor două operațiuni de contopire.

  2. În temeiul articolului 39 alineatul 1 din Codul penal, au fost contopite următoarele pedepse:

    1. 9 ani închisoare și

    2. 11 ani închisoare, stabilite prin sentința penală numărul 370/2011 a T. ului Cluj;

    3. 6 ani 10 luni închisoare, stabilită prin sentința penală numărul 495/2010 a Judecătoriei Turda,

    4. 2 ani 3 luni închisoare, stabilită prin sentința penală numărul 131/2011 a Judecătoriei Turda;

    5. 4 ani închisoare, precizată la punctul 1 de mai sus iar dintre acestea aplică pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare, pe care o sporește cu 3 ani închisoare; în total 14 ani închisoare.

  3. În temeiul art. 61 C.pen., art. 39 al.2 C.pen. s-a menținut revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 770/2004 a T. ului Cluj și s-a contopit pedeapsa de mai sus, aplicată prin prezenta (14 ani închisoare), cu restul neexecutat de 872 zile închisoare, în pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare la care s-a aplicat un spor de 1 an închisoare, în final 15 ani închisoare.

5.S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

  1. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei.

  2. În baza art. 174, art.176 C.pen., art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a, art.65 al.1 și 2 și art. 66 Cod Penal au fost interzise inculpatului pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice.

8.S-a scăzut din pedeapsa finală, timpul executat începând cu data de _

, până la zi.

9. S-a anulat mandatul de executare cu numărul 438/2011 emis la_ de Tribunalul Cluj. Dispune emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei finale din prezenta sentință.

  1. 1. A fost condamnat inculpatul I. E. -L. , fiul lui V. și O.

    , născut la data de_ în municipiul Turda, județul Cluj, cetățean român, studii 7 clase, căsătorit, are un copil minor, recidivist,posesor al cărții de identitate seria KX nr. 6., eliberată de SCPLEP Turda, codul numeric personal 1., în prezent deținut în Penitenciarul Gherla, domiciliat în municipiul Turda, strada Dacia nr. 2, apartamentul 2 județul Cluj, la pedeapsa de :

    -- 3 ani 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de articolul 260 alineatul 1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 37 litera a) din Codul penal.

    1. În temeiul articolului 39 alineatul 1 din Codul penal, contopește următoarele pedepse:

      1. 3 ani 8 luni închisoare, precizată la punctul 1. de mai sus;

      2. 8 ani închisoare, stabilită prin sentința penală numărul 532/2010 a Judecătoriei Turda iar dintre acestea s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare; în final 8 ani 6 luni închisoare.

    2. Au fost interzise petiționarului drepturile prevăzute de articolul 64 alineatul 1 litera a) teza a II-a din Codul penal, pe durata executării pedepsei.

    3. S-a scăzut din pedeapsa finală, timpul executat începând cu data de_ până la zi.

    4. S-a anulat mandatul de executare cu numărul 686/_ emis de Judecătoria Turda. S-a dispus emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei finale din prezenta sentință.

    5. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

  2. 1. A fost condamnat inculpatul M. C. -V. , fiul lui V. și L.

    , născut la data de_ în municipiul Turda, județul Cluj, cetățean român, fără studii, deținut în Penitenciarul Baia Mare, necăsătorit, recidivist, posesor al al cărții de identitate provizorii seria PC nr. 4. eliberat de SCPLEP Cluj Napoca, codul numeric personal 1., domiciliat în municipiul Turda, strada Margaretelor nr. 46, județul Cluj, la pedeapsa de :

    -- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de articolul 260 alineatul 1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 37 literele a) și b) din Codul penal și cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.

      1. Au fost descontopite pedepsele contopite prin sentința penală nr. 1005/2011 a Judecătoriei G. și înlătură sporul de 2 luni închisoare.

      2. În temeiul articolului 39 alineatul 1 din Codul penal, s-au contopit următoarele pedepse:

        1. 8 ani închisoare și

        2. 4 ani închisoare, stabilite prin sentința penală numărul 532/2010 a Judecătoriei Turda;

        3. 2 ani 6 luni închisoare, stabilită prin sentința penală numărul 69/2011 a Judecătoriei Turda,

        4. 1 an închisoare, precizată la punctul 1 de mai sus iar dintre acestea s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 3 luni închisoare; în final 8 ani 3 luni închisoare.

      3. Au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei.

      4. S-a scăzut din pedeapsa finală, timpul executat începând cu data de _

        , până la zi.

      5. S-a anulat mandatul de executare cu numărul 1062/2011 emis de Judecătoria Gherla. S-a dispus emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei finale din prezenta sentință.

      6. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

  3. Au fost obligați inculpații să achite fiecare, câte 800 lei, cheltuieli judiciare către stat din care, suma totală de câte 300 lei pentru fiecare, reprezentând onorar pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondurile M. ui Justiției, doamnei avocate Henter A., doamnei avocate Bârla N. -P. și domnului avocat M. I. .

    Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul numărul 482/P/2011 Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V. L. -Semptimiu, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la mărturie mincinoasă, prevăzută de articolul 25 raportat la articolul 260 alineatul 1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 și articolul 37 literele a) și b) din Codul penal.

    Prin același rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.

    E. -L. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de articolul 260 alineatul 1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 37 litera a) din Codul penal.

    Tot prin rechizitoriul de mai sus trimiterea în judecată a inculpatului M.

    C. -V. pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de articolul 260 alineatul 1 din Codul penal, cu aplicarea articolului 37 literele a) și

    b) din Codul penal.

    La termenul din data de_ (fila 13), inculpatul M. C. -V. a declarat conform articolului 3201din Codul de procedură penală, că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare a instanței, nu solicită administrarea de probe și cere ca judecata să aibă loc în baza probelor din faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește.

    Inculpații V. L. -Semptimiu și I. E. -L. nu recunosc săvârșirea infracțiunii.

    Analizând probele aflate la dosar precum și normele juridice în vigoare, instanța a reținut următoarele:

    Cei trei inculpați sunt de vârste apropiate și au suferit până în prezent fiecare din ei mai multe condamnări la pedeapsa închisorii cu executarea pedepselor, întâlnindu-se astfel și cunoscându-se între ei, fie în calitate de co-participanți la faptele pentru care au fost trimiși în judecată, fie în cursul

    executării pedepselor în penitenciarele în care au fost încarcerați concomitent. Din fișele de cazier judiciar rezultă în ceea ce-1 privește pe inculpatul V. L.

    S. că, după liberarea sa condiționată la data de_ din executarea unei pedepse rezultante de 7 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie, din care i-a rămas un rest neexecutat de 872 zile, a fost arestat din nou la data de _

    , pentru o altă astfel de infracțiune și încarcerat apoi în Penitenciarul Gherla, fiindu-i aplicată pentru această din urmă faptă, la data de_, o pedeapsă rezultantă de 6 ani și 10 luni închisoare, inculpații M. C. V. și I.

    E. L., care și ei fuseseră liberați condiționat din executarea unor condamnări anterioare, primul la data de_ din executarea unei pedepse rezultante de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat, din care i-a rămas neexecutat un rest de 473 zile închisoare, iar al doilea la data de_ din executarea unei pedepse rezultante de 8 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat comisă în timpul minorității, din care i-a rămas neexecutat un rest de 1192 zile închisoare, ambii au fost arestați din nou la data de_ pentru o infracțiune de tâlhărie comisă împreună și depuși ulterior în Penitenciarul Gherla, fiindu-le aplicată pentru această faptă la data de_ câte o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare (filele 71, 76, 106).

    Distinct de faptele pentru care i s-au aplicat condamnările descrise mai

    sus, V. LS a mai fost cercetat penal și trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj nr. 421/P/2010 din_ pentru infracțiunile de tâlhărie și tentativă la omor deosebit de grav, comise la data de_, împreună cu un autor încă neidentificat asupra părților vătămate Domnița L. tina I. și Domnița Stelian. Din actele probatorii relevante ale dosarului de urmărire penală respectiv, rezultă că la data menționată când în jurul orei 22:45 partea vătămată Domnița L. tina I. s-a reîntors de la serviciu cu autoturismul la locuința sa din Turda, strada Narciselor nr. 16, conducând mașina pe aleea dintre garajele din fața blocului, a observat în zonă doi bărbați care, în timp ce ea a mers la portbagaj s-au

    îndreptat spre ea, motiv pentru care din precauție a urcat din nou la volan spre a aștepta ca aceștia să treacă de locul unde oprise autoturismul.

    I-a observat astfel mai bine pe cei doi, văzând că bărbatul mai scund ce avea o șapcă în cap vorbea la telefon și discuta ceva cu cel care îl însoțea, după care și-au continuat deplasarea spre celelalte garaje, împrejurare în care și-a sunat cu telefonul celular soțul, iar văzând că nu răspunde a aprins farurile spre a se asigura dacă bărbații de mai înainte mai sunt sau nu prin zonă. Insă cei doi se ascunseseră după gardul viu din fața scării de acces în imobilul respectiv, astfel că, după ce partea vătămată Domnița L. tina I. și-a luat cumpărăturile din mașină și s-a îndreptat spre intrarea în bloc, 1-a observat pe bărbatul mai scund - identificat ulterior în persoana inculpatului V. LS - că stătea ghemuit lângă gardul viu. Speriindu-se de el, a început să strige, moment în care cei doi au intervenit și au imobilizat- o, târând-o apoi spre un loc neiluminat de la colțul blocului și cauzându-i cu această ocazie leziuni la picioare. Acolo cei doi au au încercat să-i sustragă inelele de pe mâini, lanțul de la gât și poșeta, târând-o și în zona gardului viu, iar bărbatul mai scund (V. LS ) i-a pus părții vătămate mâna peste față pentru a o împiedica să mai strige: țipetele ei fiind totuși auzite de martorii Antal Vilhelm și Lazăr A., care însă, în prima fază nu au intervenit, neînțelegând prea bine ce se întâmplă. în acest timp a apărut acolo soțul Domnița Stelian, împrejurare în care agresorul mai înalt îmbrăcat în alb a fugit, luând cu el poșeta părții vătămate Domnița L. tina I. în care se aflau documentele ei de identitate, bani (cea 20-30 lei) și carduri bancare aferente conturilor curente personale și ale firmei a cărei administrator era. Cel de-al doilea agresor identificat ulterior ca fiind V. LS, în momentul în care a încercat și el să fugă și a fost prins de bluză de către Domnița L. tina I., a scos un obiect tăietor - înțepător (probabil cuțit) și i-a aplicat acesteia o lovitură în zona antebrațului drept, care i-a secționat tendonul. în acel moment agresorul a scăpat iar partea vătămată Domnița L. tina I. s-a refugiat în bloc pentru a chema ajutoare, apucând să-i strige soțului să se ferească întrucât bărbatul respectiv are cuțit. Acesta a continuat însă agresiunea și împotriva lui Domnița Stelian, căruia i-a aplicat mai multe lovituri cu obiectul înțepător - tăietor în zona brațelor, a toracelui și a abdomenului, până când victima în urma faptului că a început să piardă foarte mult sânge, nu a mai putut opune rezistență. în acea încleștare, partea vătămată Domnița Stelian a reușit să îl muște pe agresor de urechea stângă provocându-i o rană ce a început să-i sângereze, după care reușind să scape, agresorul s-a îndreptat în fugă spre gardul viu, unde datorită sârmei ghimpate existente în interior și-a pierdut acolo pantofii tip adidas din picioare și șapca sport, care au fost depistate și ridicate împreună cu celelalte categorii de de urme, cu ocazia cercetării locului faptei (filele 15-16, 21-39, 34-41).

    Cele două victime ale agresiunii au fost transportate la spital pentru a li se acorda îngrijiri medicale, viața lui Domnița Stelian - care intrase în șoc hemoragie - fiind salvată ca urmare a intervenției medicale de urgență.

    Prin raportul de constatare medico-legală nr. 6496/II/i/l74/_ al Institutului de Medicină Legală Cluj Napoca s-a concluzionat că partea vătămată Domnița Stelian a suferit leziuni corporale (plagă înjunghiată

    penetrantă în spațiul 7 interiostal stâng hemitorace stâng hemoperitonal plagă penetrantă diafragmatică cu decapsulare splenică, multiple excoriații în zona scapulară, hematoame pe antebrațul drept) care s-au putut produce prin

    lovire cu corp înțepător - tăietor, ce au necesitat 26 - 28 zile de îngrijiri medicale și au pus în primejdie viața victimei (.filele 16, 32).

    Prin raportul de constatare medico-legală nr. 6717/II/a/182/_ al Institutului de Medicină Legală Cluj Napoca s-a concluzionat că partea vătămată Domnița L. tina I. a suferit leziuni corporale (tumefacția

    piramidei nazale, echimoze la ambele pleoape, la antebrațul drept, plagă tăiată de 10 cm cu tumefacția țesuturilor moi, hematoame, excoriații și echimoze multiple în zona brațului și cotului, în zona deltoidiană stângă și în zona coapsei stângi, a genunchilor stâng și drept) ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, corp tăietor și cădere, care au necesitat 20 -30 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare (filele 16, 30).

    În cursul urmăririi penale partea vătămată Domnița L. tina I. 1-a recunoscut în cadrul procedurii recunoașterii din grup pe V. LS, ca fiind acela dintre agresorii care i-a aplicat loviturile cu obiectul tăietor - înțepător. ( filele 17, 42-44).

    S-a procedat apoi la examinarea medico-legală a presupusului agresor V.

    LS, spre a se verifica declarațiile părților vătămate privitoare la mușcarea urechii acestuia, concluzionându-se prin raportul de constatare medico-legală nr. 8727/II/a/2018/_ al Institutului de Medicină Legală Cluj Napoca în acest sens că susnumitul prezenta pe urechea stângă, la nivelulm lobului o cicatrice hiperpigmentată de 0,4 cm, deasupra și lateral de aceasta, pe marginea liberă cicatrice de 0,4 cm, leziuni care s-au putut produce prin mușcătură umană. Apoi, în urma examinării mulajului dentiției părții vătămate Domnița Stelian și a efectuării unui experiment judiciar, medicul legist a apreciat că aspectul morfologic de pe urechea examinată corespunde ocluziei pe care o prezintă partea vătămată ( filele 17, 50-52).

    S-a mai efectuat și o examinare biocriminalistică a obiectelor mijloace de probă abandonate de agresori la locul faptei, concluzionându-se prin raportul dec expertiză biocriminalistică nr. 43906/_ al I.G.P.R. -Institutul de Criminalistică faptul că a fost prelevată de pe suprafața interioară a șepcii sport sus-descrise o microurmă constituită din celule epiteliale a cărei genotipare a pus în evidență, corespunzător markerilor genetici analizați, un amestec de profile genetice ce provine de la trei persoane și în care, în urma interpretării rezultatelor obținute, a rezultat că se află și profilul genetic al probelor biologice de referință recoltate de la numitul V. LS, care are de 2.463.054.187 ori mai multe șanse să fie contributor la formarea acelui amestec, decât o altă persoană necunoscută din populație. (FILELE 17, 57-60).

    Totodată, în rechizitoriu s-a mai reținut că examinarea urmelor și mijloacelor materiale de probă descoperite la locul faptei, au evidențiat

    existența urmelor de sânge din grupul sanguin B al inculpatului V. L.

    S., ca și existența unor urme de sânge din grupurile sanguine ale celor două victime pe componntele lui de îmbrăcăminte și încălțăminte abandonate acolo. ( filele 16, 31, 33, 49).

    În plus, s-a mai remarcat că, deși V. LS nu a recunoscut săvârșirea faptelor reținute afirmând că nu cunoaște strada Narciselor din Turda și nu a fost niciodată pe acea stradă, că nu a deținut pantofi și șapcă sport și nu sunt ai lui adidașii și șapca sport respective, cu ocazia examinării comportamentului simulat prin tehnica poligraf, a rezultat că a manifestat

    comportament simulat în răspunsurile sale la întrebările relevante ale cauzei (filele 17, 46-48, 53 - 56).

    În baza probatoriului susdescris, la care s-au adăugat și declarațiile celor două părți vătămate și ale martorilor Antal Vilhelm, Lazăr A., Bobiș

    G. și Pașcu I. uț G., prin rechizitoriul menționat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului V. LS pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie prev. de art. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit.b, c și alin. 2llit.a, b Cod penal (cu referire la partea vătămată Domnița

    L. tina I. ) și de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art. de art. 20 rapartamentul la art. 174, art. 176 lit.d Cod penal ( cu referire la partea vătămată Domnița Stelian), ambele cui aplicarea art. 37 lit.a și art. 33 lit.a Cod penal (filele 15-20).

    Dosarul împreună cu rechizitoriul au fost înaintate spre soluționare la Tribunalul Cluj unde cauza a fost înregistrată sub nr._ (filele 132, 133). În cursul cercetării judecătorești la prima instanță, la termenul de judecată din_, după cum rezultă din copia încheierii de ședință, atunci când s-a intenționat să i se ia interogatoriu, inculpatul V. LS a declarat că nu dorește să facă o recunoaștere a vinovăției -conform art. 3201Cod pr. penală și că se prevalează de dispozițiile art. 70 alin. 2 Cod pr. penală privind dreptul de a nu face nici o declarație iar la final a propus prin apărătorul desemnat din oficiu încuviințarea martorului I. E. L., care să fie citat din penitenciarul G., martor ce în mod evident el i 1-a indicat

    apărătorului său. (filele 137- 138).

    Fiind audiat ca martor la termenul din_, I. E. L. a susținut că în vara anului 2010, în timp ce se afla în aceeași cameră de detenție din penitenciarul G. cu numitul M. C. V., co-inculpat cu el în același dosar în care au fost condamnați la pedepsele de 8 ani închisoare pentru tâlhărie, acesta i-ar fi relatat că a mai comis o faptă prin vara anului 2009, în perioada festivalului berii din Turda, când împreună cu încă o persoană cu numele de Vaier sau V. ar fi agresat o femeie într-o zonă din Micro III Turda, femeie ce era cu soțul său, și când a coborât din mașină să intre în scara blocului, i-au sustras poșeta; iar întrucât femeia a opus rezistență, a tăiat-o la o mână, după care întrucât a intervenit și soțul femeii în urma strigătelor acesteia, 1-a tăiat și pe el. I. E. L. a mai relatat în fața instanței că după circa două săptămâni de la data celor povestite de M.

    C. V. a fost mutat din acea cameră de detenție în altă cameră, în care, la un moment dat, în ianuarie 2011 a fost repartizat și inculpatul din acea cauză

  4. LS, iar din discuțiile cu el ar fi aflat că inculparea ce i se aduce acestuia din urmă este similară cu fapta pe care i-o relatase M. C. V.

. Din copia declarației de martor ce i s-a luat de către instanță, mai rezultă că la întrebările suplimentare ce i s-au adresat, I. E. L. a răspuns că

M. C. V. i-ar mai fi spus că în poșeta sustrasă de la femeie se aflau cârduri bancare, acte și suma de 1 milion jumătate sau 1,5 milioane, de asemenea, că s-a bătut cu femeia și cu bărbatul, dar nu i-a zis că ar fî suferit leziuni, că i-ar mai fi spus că și-a pierdut cu acea ocazie adidașii, unul dintre ei la locul agresiunii celălalt pe drum întrucât era băut, iar în privința contribuției celeilalte persoane Vaier sau V., M. C. V. i-ar fi spus că atunci când început încăierarea Vaier ar fi fugit de la fața locului (filele 12,139).

Având în vedere aspectele relatate de către I. E. L., din încheierea de ședință de la acel termen rezultă că procurorul de ședință a solicitat în probațiune audierea numitului M. C. V., instanța admițând cererea și dispunând citarea lui din Penitenciarul Gherla

Fiind audiat ca martor la termenul de judecată din_ M. C.

V. a relatat sub jurământ în fața instanței că știe că inculpatul V. LS este trimis în judecată pentru tentativă la omor și în legătură cu acea faptă dorește să precizeze că el a comis-o. A susținut în acest sens că în luna august 2009 a participat la zilele Turzii și a consumat acolo alcool, iar apoi plecând de acolo spre casă prin Micro III ar fi văzut-o pe partea vătămată Domnița L. tina I. coborând dintr-o mașină, un jeep a cărui culoare nu o reține, fiind însoțit atunci de tatăl său care ulterior, în toamna anului 2010 a decedat.

În continuare a relatat că după coborâre, partea vătămată a urcat înapoi în aututurism, astfel că el cu tatăl său s-au ascuns după niște garaje, din apropiere iar când partea vătămată a ieșit din nou din autoturism și s-a îndreptat spre locul în care locuia, ei i-au apărut în față de după garaje. Atunci s-a susținut că partea vătămată s-a speriat și a început să strige, lăsându-se la un moment dat jos, astfel că el a prins-o și tatăl său i-a smuls geanta după care a fugit. Imediat afirmă că a apărut și un bărbat, probabil soțul părții vătămate care i-a sărit în spate, 1-a lovit și 1-a mușcat în zona obrazului și de deget. El a mai relatat că bărbatul respectiv nu 1-a mușcat de ureche, cum a înțeles de la martorul I. E. L. că susține acel bărbat. în urma loviturilor primite de la bărbatul respectiv afirmă că a început și el să lovească, iar după ce 1-a mușcat și 1-a amenințat cu moartea, s-a enervat și a scos un cuțit pe care îl avea asupra sa, în buzunarul de la pantaloni din spate, și a început să-1 lovească cu el pe bărbatul în cauză. Apoi, la un moment dat susține că a vrut să fugă, dar soțul părții vătămate 1-a prins de picior și partea vătămată Domnița L. tina I. l-a ținut de umăr, moment în care a lovit-o cu cuțitul în zona mâinii, lovindu-1 și pe bărbat care a căzut din nou și atunci a reușit să fugă. înainte de a reuși să fugă, susține că și-a pierdut la fața locului adidașii din picioare ce erau de culoare albă cu roșu și jobenul de pe cap, afirmând că nu poate preciza cum arată acel joben, posibil gri închis, dar nu reține exact pentru că în acea zi și-1 cumpărase.

Mai rezultă din copia declarației de martor dată în fața instanței că M.

C. V. a mai afirmat că îl cunoaște pe inculpatul V. LS din anul 2003 din penitenciar, dar de atunci și până în prezent nu a avut nici un fel de relații cu el, mai relatând totodată că a ajuns să depună acea

declarație în urma discuțiilor pe carele-a avut în penitenciar cu I. E. L.

, în cursul cărora a aflat că inculpatul este inculpat de fapta pe care el a comis-o, fiind convins că oricum, adevărul va ieși la iveală. El a mai afirmat că nici ADN-ul nu este al inculpatului ci al lui, susținând că a aflat de la inculpat în penitenciar că de pe probele prelevate nu s-ar fi evidențiat ADN-ul inculpatului, care i-ar mai fi spus că el nu are nici o legătură în comiterea

infracțiunilor și că femeia l-ar fi recunoscut pe el.

Acesta a mai răspuns și la alte întrebări ce i-au fost adresate, mai afirmând - printre altele - că tatăl său era îmbrăcat la acel moment cu un sacou de culoare mai deschisă și cu pantaloni negri fără a avea ceva pe cap și

că este mai înalt cu un cap decât el. (filele 11, 142).

Urmare celor susținute de numitul M. C. V. cu ocazia audierii sale ca martor, procurorul de ședință ce a participat la audiere la acel termen de judecată s-a sesizat din oficiu cu privire la comiterea de către acesta a infracțiunii de mărturie mincinoasă, întocmind în acest sens un

proces-verbal de sesizare pe care 1-a depus la parchet pentru înregistrare și proces-verbal instrumentare (filele 10).

Apoi în continuarea judecării cauzei din dosarul nr._ rezultă că pe baza probelor din cursul urmăririi penale și a celor administrate în cadrul cercetării judecătorești, Tribunalul Cluj prin sentința penală nr. 370/_ a înlăturat ca nesincere declarațiile martorilor I. E. L. și M. C.

V., reținând că probele administrate în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești dovedesc indubitabil că inculpatul V. LS este autorul faptelor ce i-au fost reținute prin actul de sesizare, comise asupra părților vătămate Domnița L. tina I. și Domnița Stelian, motiv pentru care i- au aplicat acestuia o pedeapsă rezultantă de 14 ani închisoare (filele 80-84, 147-155).

Împotriva hotărârii de condamnare, V. LS a formulat calea de atac intitulată greșit recurs susținând în memoriul olograf transmis Curții de Apel Cluj că acuzațiile ce i-au fost aduse de către Tribunalul Cluj nu sunt adevărate, ca și nici susținerile procurorului și ale părților vătămate, deoarece el nu a comis acele infracțiuni și este nevinovat. El a mai menționat că a contestat în instanță probele cu grupa sa de sânge, afirmând totodată că nu a avut niciodată o armă albă, că nu nu le-a cunoscut și nu le cunoaște pe părțile vătămate. în consecință, a solicitat instanței de apel să dispună anularea condamnării, având în vedere că din declarația numitului M.

C. V. reiese că acesta ar fi comis faptele ce i s-au reținut lui în sarcină . La fel, în declarația dată în fața instanței de apel V. LS și-a reiterat susținerile din memoriul olograf susdescris, menționând că nu el este autorul infracțiunilor ce i s-au reținut și nu înțelege de ce prima instanță nu a luat în considerare declarația adevăratului autor al faptei, adică a numitului

M. C., mai afirmând că atunci când a fost în P. Jilava i s-ar fi comunicat că are grupa sanguină 0, pe când în rechizitoriu și în motivarea instanței i se reține că ar avea grupa B.3. (filele 156-160).

Prin decizia penală nr. 211/_, Curtea de Apel Cluj i-a respins ca nefondat apelul lui V. LS, apreciind că în mod temeinic prima instanță a reținut că din probele administrate rezultă cu certitudine că acesta a comis faptele reținute în sarcina sa și că în mod justificat a înlăturat declarația martorului M. C. V., care afirmând că el a comis faptele nu a reușit să relateze toate detaliile relevante în care acestea s-au produs (filele 85-92, 162- 168).

Inculpatul din acea cauză V. LS a formulat apoi recurs împotriva hotărârilor primei instanțe și a instanței de apel, menționând în memoriul olograf ce cuprinde motivele de recurs că nu este de acord cu condamnarea sa pe indicii sau presupuneri când știe că nu el a comis acele infracțiuni și că s-a găsit și persoana vinovată care a recunoscut comiterea acelor fapte, respectiv numitul M. C. V., pe care 1-a propus să fie reaudiat, solicitând ca pe această bază și prin luarea în considerare a faptului că grupa lui sanguină este 0 iar nu B 3, să i se admită recursul și să se dispună achitarea sa. (filele 169-171).

Însă înalta Curte de C. și Justiție, prin decizia penală nr. 794/_ a reținut că, la termenul acordat pentru soluționarea recursului, recurentul

V. LS a învederat instanței că înțelege să retragă recursul formulat, luând astfel act de retragerea recursului (filele 172 -174).

În acest context, cu ocazia înregistrării și instrumentării prezentului dosar penal având ca obiect procesul - verbal de sesizare din oficiu al procurorului de ședință ce a participat la judecarea la Tribunalul Cluj a dosarului_ susdescris, după începerea urmăririi penale împotriva sa pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, în declarațiile date

inculpatul M. C. V. a afirmat că nu este adevărat ce a susținut în cursul ascultării sale ca martor în fața instanței de judecată, acea declarație dând-o în urma inducerii sale în eroare de către V. LS care i-a spus că nu își atrage în acest mod nici o consecință negativă, fiind posibil să-i fie computate pedepsele. El a relatat că a fost arestat preventiv în cursul anului 2011 pentru o infracțiune de tâlhărie pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare, iar la un moment dat a fost încarcerat în panitenciarul G. și V. LS, pe care îl cunoaște din anul 2004. în timpul efectuării în curtea penitenciarului a orelor de sport, susține că a reușit să aibă cu el unele discuții în cursul cărora V. i-a spus că este arestat pentru tâlhărie și tentativă de omor, iar după mai multe astfel de discuții, pentru a putea beneficia de computarea pedepsei sale, a fost de acord cu propunerea lui de a lua faptele acestuia pe el, crezând că va beneficia astfel de reducerea pedepsei. După ce și-a dat acordul, inculpatul a relatat cum V. L.

S. i-a prezentat cum a comis el faptele, respectiv că în luna august 2009, împreună cu un tovarăș de-al său al cărui nume nu i 1-a spus, fiind într-o seară pe o stradă lângă blocuri din municipiul Turda, au observat o femeie lângă o mașină în aproprierea unor garaje, care în momentul când i-a văzut s- a speriat și s-a închis în mașină. Atunci susține că V. i-a spus că el și tovarășul său s-au ascuns lângă un gard viu și au așteptat-o pe femeie până a coborât iarăși din mașină, pe care au agresat-o și apoi au deposedat-o de geantă, după care întrucât a intervenit un bărbat în apărarea femeii, ce ulterior s-a dovedit a fi soțul acesteia, tovarășul său a fugit cu geanta. în continuare susține că V. i-a povestit că a mai rămas acolo și s-a luptat cu bărbatul respectiv pe care 1-a tăiat cu un cuțit, abia astfel reușind să fugă. în ce privește celelalte amănunte ale cauzei, afirmă că le-a aflat din cuprinsul rechizitoriului.

Ulterior, după ce a fost audiat la Tribunalul Cluj, M. C. V. a afirmat că a discutat cu alți deținuți despre ceea ce a făcut, care i-au spus că împrejurarea că a luat faptele asupra sa nu îl ajută ci dimpotrivă îi crește pedeapsa. Din acest motiv afirmă că a hotărât să relateze organelor de cercetare penală că nu el a comis faptele respective, că declarațiua dată la Tribunalul Cluj n u este adevărată, și că a dat acea declarație la propunerea și insistențele repetate ale lui V. LS, care i-a spus că aceasta îl va ajuta la reducerea pedepsei, (filele 68-69).

Având în vedere susținerile în sensul celor de mai sus ale inculpatului M.

C. V., conform cărora a fost determinat să dea acea declarație neconformă cu adevărul în fața instanței de către V. LS, s-a început urmărirea penală și împotriva acestuia din urmă pentru infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă, care însă cu ocazia punerii sale sub inculpare a declarat că nu recunoaște comiterea faptei și nu dorește să facă nici o declarație cu privire la această faptă, ci doar a propus audierea numitului I.

E. L., deținut în Penitenciarul Gherla, care poate declara că în timp ce se afla în aceeași cameră de detenție cu M. C. V., acesta i-ar fi spus că el cu tatăl său ar fi comis tentativa de omor pentru care era el judecat, (filele 73-74).

Fiind reaudiat inculpatul M. C. V., acesta și-a menținut susținerea că nu a comis împreună cu tatăl său faptele pentru care era judecat V. LS, ci că acesta 1-a determinat în împrejurările descrise să dea declarații de martor în instanță în care să ia faptele asupra sa, spunându-i că i se va comuta pedeapsa și nu va avea probleme. în ce privește susținerile lui V. privitoare la colegul de detenție I. E. L., M. C. V. a relatat că acesta 1-a sfătuit și el despre ceea ce trebuia să zică la Tribunalul Cluj când va fi audiat ca martor, citindu-i totodată de pe o hârtie (posibil din rechizitoriul ce-i fusese înmânat lui V. ) ce scria acolo despre faptele reținute în sarcina lui V. LS . (filele 97, 98).

Pe baza noilor susțineri ale lui M. C. V. și a celor declarate de

V. LS, din care rezultau că nu au fost reale afirmațiile din declarația de martor dată de I. E. L., cum că ar fi aflat de la primul din cei doi că el ar fi comis o faptă similară cu cea pentru care era judecat V., s-a dispus extinderea cercetărilor și a urmăririi penale și împotriva lui I. E.

L., căruia în final i s-a reținut și lui - ca și lui M. C. V. - infracțiunea de mărturie mincinoasă, după care, prin luarea în considerare a datelor noi rezultate din actele de probatiune ridicate în copie din dosarul instanțelor de judecată de fond, apel și recurs, i s-a reținut la sfârșit lui V.

LS infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă și cu privire la I.

E. L., adică o astfel de infracțiune săvârșită în formă continuată, (filele 99-100, 133-176).

Cu ocazia audierii sale în vederea punerii sub acuzare, inculpatul I.

E. L. a refuzat să scrie personal o declarație și în privința faptei reținute a afirmat că își menține cele declarate la instanță când a fost audiat ca martor, respectiv că M. C. V. ar fi fost cel care i-a povestit în penitenciar că el a comis o faptă împotriva unei femei și a unui bărbat din municipiul Turda, pe care pe unul din ei, i-a tâlhărit; iar ulterior stând de vorbă în penitenciar și cu V. LS care i-a povestit pentru ce era inculpat, și-a dat seama că este vorba de aceeași faptă pe care i-a relatat-o mai înainte M.

C. V., V. afirmând când a auzit:" Ia uite pentru cine sunt eu vinovat". Atunci susține că V. 1-a întrebat dacă acceptă să fie ascultat ca martor în dosarul lui, propunere cu care a fost de acord,, menționând la ascultarea sa la

instanță că ar fi aflat cele declarate de la M. C. V., (fi 02-104).

Inculpatul M. C. V. și-a menținut aceeași poziție la toate audierile sale în cauză, în sensul că nu este adevărat ceea ce a declarat cu ocazia audierii ca martor la Tribunalul Cluj, afirmând că a făcut aceasta ca urmare inducerii sale în eroare de către V. LS cum că poate

beneficia de computarea și reducerea pedepsei, relatând cum acesta i-a spus în ce mod să relateze în fața instanței de judecată că a comis faptele, și cum la rândul său I. E. L. 1-a instruit despre ce să spună la instanță ca să pară credibil că el este autorul faptelor reținute în sarcina lui V. LS

, astfel cum erau reținute în rechizitoriu, reiterând aceste aspecte și la confruntarea sa cu colegul de detenție I. E. L. . (filele 68 - 70, 97-98,

,120, 122-124, 183-185).

Inculpatul I. E. L. nu a recunoscut nici un moment că nu este real ceea ce a afirmat la audierea sa ca martor în fața instanței T. ului Cluj, nici măcar în cursul confruntării sale cu M. C. V., el susținând în pofida evidenței că nu se consideră vinovat de comiterea

infracțiunii de mărturie mincinoasă reținute (filele 102-103, 121-122, 125-

126, 186-188).

Nici inculpatul V. LS nu a recunoscut că i-a instigat pe ceilalți doi colegi de detenție și co-invinuiți în prezenta cauză, să facă declarații mincinoase ca martori în dosarul în care el era judecat de Tribunalul Cluj pentru infracțiunile de tâlhărie și tentativă la omor deosebit de grav, menținându-și și în dosarul de față poziția adoptată în cursul judecării sale pentru acele infracțiuni, respectiv că nu el a fost autorul acelor fapte . (filele 73 -74,127-129,180-182).

Nerecunoașterile ultimilor doi inculpați sunt însă infirmate de declarațiile din prezentul dosar ale inculpatului M. C. V., care se coroborează cu elementele de fapt ce rezultă din mijloacele de probă și celelalte documente descrise mai sus, preluate în copie din dosarul_ al T. ului Cluj în care numitul V. LS a fost condamnat definitiv și irevocabil pentru faptele ce i-au fost reținute în acel dosar prin hotărârile pronunțate, în cadrul cărora declarațiile de martori ale lui M. C. V. și I. E. L. au fost înlăturate motivat ca nesincere și nereflectând adevărul.

Starea de fapt reținută mai sus este dovedită cu următoarele probe

administrate în cursul urmăririi penale: proces-verbal de sesizare din oficiu al procurorului de ședință din_ (filele 10); copia declarației martorului M.

C. V. din_ (filele ll); copia declarației martorului I. E. L. (filele 12); adresă privind actele preluate în copie din dosarul de urmărire penală nr. 421/P/ 2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj (filele 14); copia rechizitoriului 421 /P/2010 din_ privind trimiterea în judecată a inculpatului V. LS (filele 15-20); copia procesului verbal de cercetare la fața locului din_ împreună cu planșa fotografică (filele 21 - 29); copia raportului de constatare medico-legală nr. 6717/II/a/182/2009 al I.M.L. Cluj Napoca privind pe partea vătămată Domnița L. tina I. (filele 30); copia buletinului de analiză nr. 9643/VIIIc/28/_ al I.M.L. Cluj Napoca privind grupul sanguin 0 al părții vătămate Domnița L. tina I. (filele l 31); copia raportului de constatare medico-legală nr. 63 96/II/a/174/2009 al

I.M.L. Cluj Napoca privind pe partea vătămată Domnița Stelian (filele 32); copia buletinului de analiză nr. 9642/VIIIc/27/_ al I.M.L. Cluj Napoca privind grupul sanguin 0 al părții vătămate Domnița Stelian (filele 33); copia declarației părții vătămate Domnița L. tina I. (filele 34-39); copia declarației părții vătămate Domnița Stelian (filele 40-41); copia procesului verbal de recunoaștere din grup a lui V. L.

S. (filele 42-44); copiile declarațiilor inculpatului V. LS (filele 46

  • 48); copia buletinului de analiză nr. 8725/VIII/C/30/2009 al I.M.L. Cluj Napoca privind grupul sanguin B al inculpatului V. LS (filele 49); copia raportului de constatare medico - legală nr. 8727/II/a/218/2010 al I.M.L. Cluj Napoca privind leziunile de mușcătură de la ureche ale lui

    V. LS (filele 50); copia planșei fotografice privind experimentul judiciar cu mulajul dentar (filele 51-52); copia raportului de testare cu tehnica poligraf al ui V. LS (filele 53-56); copia raportului de expertiză biocriminalistică nr. 439906/2011 al I.G.P.R. - Institutul Criminalistic (filele 57-60); copia declarației martorului Antal Vilhelm (filele 61

  • 62); copia declarației martorului Lazăr A. (filele 63-64); copia declarației martorului Bobis G. (filele 65-66); referat cu propunere de trecere a cauzei

în urmărire

penală

proprie

(filele l 00); adresa P.

ui G.

nr. U/102373/2012

conținând

componența camerelor de detenție în care s-au aflat încarcerați inculpații V.

LS, M. C. V. și I. E. L. în cursul lunilor mai - iunie 2011 (filele l08-118); proces-verbal de preluare în copie la dosar a unor documente

procedurale din dosarul nr._ privind judecata în primă instanță, în apel și în recurs a lui V. LS (filele l33); copia declarației părții vătămate Domnița L. tina I. din_ (filele 134-135); copia declarației părții vătămate Domnița Stelian din_ (filele 136); copia încheierii de ședință din_ (filele 137-138); copia declarației martorului I. E. L. (filele 139); copia încheierii de ședință din_ (filele 140-141); copia declarației martorului Moldo van C. V. (filele 142); copia încheierii de ședință din_ (filele 143-l44); copia referatului de evaluare a inculpatului V. L.

S. (filele 145-146); copia încheierii de ședință din_ (filele 147-148); copia sentinței penale nr. 370/_ a T. ului Cluj (filele 80 -84, 149 - 155); copia declarației de apel intitulată greșit recurs, a inculpatului V. L.

S. împreună cu adresa de înaintare a ei la Tribunalul Cluj (filele 156-157); copia încheierii de ședință a Curții de Apel Cluj din data de_ (filele 158); copia memoriului olograf al lui V. LS privind motivele de apel (filele 159); copia declarației inculpatului V. LS din_ (filele 160); copia declarației părții vătămate Domnița L. tina I. din_ (filele 161); copiei deciziei penale nr. 21 l/A/_ a Curții de Apel Cluj (filele 85-91; 162-168);copia adresei Curții de Apel de înaintare a dosarului la Î.C.C.J. (filele 169); copia declarației olografe conținând motivele de recurs a lui V. LS împreună cu adresa de înaintare a acestuia la instanță (filele170-171); copia deciziei penale nr. 794/_ a Secției Penale a

I.C.C.J. prin care s-a luat act de retragerea recursului (filele 172 - 174); declarațiile inculpatului M. C. V. din prezentul dosar (filele 68-69, 97-98, 120, 123-124, 183); proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 184-185); declarațiile inculpatului V.

LS (filele 73-74; 127-129, 179-180); proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 1818-182); declarațiile inculpatului I.

E. -L. (filele 102-104, 121, 125-126, 186); proces- verbal de confruntare (filele 122) și proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 187-188);

De asemenea, în cursul judecății s-au administrat următoarele probe: declarația inculpatului M. C. -V. (fila 13) și declarațiile martorilor (filele 24-26 și 37). În cursul judecății au fost audiați martorii Antal Vilhelm, Lazăr A. și Bobiș Ghiorghie (filele 24-26). Aceste declarații nu sunt utile cauzei întrucât nu se referă la aspectele esențiale din prezentul dosar (martorii nu pot preciza cine sunt autorii infracțiunii de tâlhărie și nici autorii infracțiunii de mărturie mincinoasă). Prin urmare, aceste declarații nu vor fi luate în considerare la stabilirea stării de fapt din prezentul dosar. În schimb, declarația martorei Domnița L. tina-I. (fila 37) este utilă cauzei întrucât, fiind victima infracțiunii de tâlhărie a precizat cine sunt autorii infracțiunii de tâlhărie (repectiv că unul din ei este V. LS și o persoană necunoscută dar a precizat că persoana necunoscută nu face parte dintre inculpații prezenți în sală iar infractorii aveau între 18 și 24 de ani), astfel că s-a dovedit falsă afirmația inculpatului M. C.

-V., în sensul că el ar fi săvârșit infracțiunea de tâlhărie împreună cu tatăl său.

Din coroborarea probelor aflate la dosar reiese că inculpații se face vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

În drept: l.Faptele inculpatului V. LS care în timp ce era judecat la Tribunalul Cluj în dosarul nr._ pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și tentativă la omor deosebit de grav și se afla încarcerat în Penitenciarul Gherla pentru executarea unei alte pedepse, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul lunilor mai - iunie 2011, i-a determinat pe colegii deținuți în același penitenciar I. E. L. și M. C.

V. să accepte să dea declarații de martor la instanță prin care să-1 ajute să scape de răspundere penală pentru faptele în privința cărora era judecat, primul din ei să declare în fața instanței că ar fi aflat de la M. C. V. că el ar fi comis faptele ce îi erau reținute lui, iar acesta din urmă să recunoască în fața instanței că el împreună cu tatăl său ulterior decedat ar fi comis acele fapte, cei doi acceptând și dând astfel de declarații ca martori în cursul cercetării judecătorești din acea cauză la Tribunalul Cluj, la datele de_ și respectiv_, întrunesc elementele constitutive ale instigării la infracțiunea de mărturie mincinoasă, în formă continuată, prev. de art. 25 rap. la art. 260 alin.l, cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal.

Inculpatul V. LS a comis faptele de mai sus în stare de recidivă mare postexecutorie, în raport de condamnarea sa la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie aplicată prin sentința penală nr. 770/_ a T. ului Cluj, definitivă prin decizia penală nr. 314/_ a Curții de Apel Cluj din care a fost liberat condiționat la data_ cu un rest neexecutat de 872 zile închisoare, precum și în stare de recidivă mare postcondamnatorie raportat la condamnarea sa la pedeapsa rezultantă de 6 ani și 10 luni închisoare aplicată tot pentru infracțiunea de tâlhărie prin sentința penală nr. 495/_ a Judecătoriei Turda, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 123/_ a T. ului irevocabilă prin decizia penală nr. 64/_ a Curții de Apel Cluj, în legătură cu care a fost arestat preventiv la data de_, urmând să se aplice deci față de el prevederile privind starea de recidivă atât ale art. 37 lit. b Cod penal, cât și cele ale art. 37 lit.a Cod penal (A se vedea în acest sens decizia nr. XVIII/_ a înaltei Curți de C. și Justiție -Secțiile Unite, privind admiterea recursului în interesul legii).

      1. Fapta inculpatului I. E. L. care în timp ce se afla încarcerat în Penitenciarul Gherla a acceptat solicitarea colegului său deținut V. LS - ce era judecat în dosarul nr._ al tribunalului Cluj pentru infracțiunile de tâlhărie și tentativă la omor deosebit de grav - de a da o declarație de martor în fața instanței, în care să afirme în mod mincinos că ar fi aflat de la colegul lor de detenție M. C. V. că el ar fi comis

        infracțiunile ce i se rețineau celui dintâi, dând o astfel de declarație neconformă cu adevărul la audierea sa ca martor în data de_, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 al.l Cod penal.

        Inculpatul I. E. L. a comis fapta de mai sus în stare de recidivă mare postcondamnatorie, raportat la condamnarea sa la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare aplicată pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie prin sentința penală nr. 532/_ a Judecătoriei Turda, rămasă definitivă prin decizia penală 374/_ a Curții de Apel Cluj, în legătură cu care a fost arestat preventiv la data de_ și se afla în cursul executării ei, urmând deci să i se aplice acestuia și prevederile art. 37 lit.a Cod penal privind starea de recidivă.

      2. Fapta inculpatului M. C. V. care în timp ce se afla încarcerat în Penitenciarul Gherla a acceptat solicitarea colegului de detenție V. LS - ce era judecat în dosarul T. ului Cluj nr._ pentru infracțiunile de tâlhărie și tentativă la omor deosebit de grav - de a da o declarație ca martor în fața instanței în care să recunoască faptul că el

împreună cu tatăl său, ulterior decedat, au fost autorii acelor fapte, dând o astfel de declarație neconformă cu adevărul la audierea sa ca martor la data de_, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 al.l Cod penal.

Inculpatul M. C. V. a comis fapta de mai sus în stare de recidivă mare postexecutorie, raportat la condamnarea sa la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat aplicată prin sentința penală nr. 65/_ a T. ului Cluj, din executarea căreia a fost liberat condiționat la data de_ cu un rest neexecutat de 473 zile închisoare, precum și în stare de recidivă mare postcondamnatorie, în raport de condamnarea sa la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare pentru infracțiunea de tâlhărie aplicată prin sentința penală nr. 532/_ a Judecătoriei Turda, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 374/_ a Curții de Apel Cluj, în legătură cu care a fost arestat preventiv la data_ și se afla în cursul executării ei, urmând să se aplice și față de el atât prevederile art. 37 lit.b Cod penal, cât și cele ale art. 37 lit.a Cod penal. (Idem, decizia nr. XVIII/2007 a I.C.C.J. Secțiile Unite).

Așa cum s-a arătat mai sus, inculpatul M. C. -V. a recunoscut integral săvârșirea infracțiunii și a solicitat aplicarea dispozițiilor articolului 3201din Codul de procedură penală. Prin urmare, instanța a reținut la încadrarea juridică a infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, și dispozițiile articolului 3201din Codul de procedură penală.

La individualizarea pedepsei ce s-a stabilit fiecărui inculpat, instanța a avut în vedere următoarele criterii prevăzute de articolul 72 din Codul penal:

  1. gradul de pericol social al faptelor, care este relativ ridicat raportat la valoarea lezată și modul de săvârșirea infracțiunilor;

  2. persoana inculpatului V. LS, care are vârsta de 27 de ani, a absolvit 9 clase, este necăsătorit și are un copil minor, aflându-se în prezent în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Gherla. A suferit mai multe condamnări, fiind recidivist (filele 74, 76-77);

  3. persoana inculpatului I. E. -L., care are vârsta de 26 ani, a absolvit 7 clase, este căsătorit și are un copil minor, aflându-se și el în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Gherla. A suferit mai multe condamnări, fiind recidivist (filele 102, 106).

  4. persoana inculpatului M. C. -V., care are vârsta de 28 ani, este fără studii și necăsătorit și se află și el în executarea unei pedepse privative de libertate în Penitenciarul Gherla. A suferit mai multe condamnări, fiind recidivist, (filele 68, 70-71).

  5. limitele speciale ale pedepsei, conform articolului 3201alineatul 7 din Codul de procedură penală în privința inculpatului M. C. -V. .

În baza acestor elemente, instanța a stabilit inculpatului V. LS, o pedeapsă de 4 ani închisoare, inculpatului I. E. L., o pedeapsă de 3 ani 8 luni închisoare iar inculpatului M. C. V., o pedeapsă de 1 an închisoare.

Prin sentința penală nr. 495/_ a Judecătoriei Turda, rămasă definitivă la_, s-a stabilit inculpatului V. LS, o pedeapsă de 6 ani 10 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de

articolul 211 alineatul 1, alineatul 2 litera c) din Codul penal, fapta fiind săvârșită în data de_ .

Prin aceeași sentință s-a revocat liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 770/2004 a T. ului Cluj și s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 872 zile închisoare, cu pedeapsa de 6 ani 10 luni închisoare; în pedeapsa mai grea de 6 an 10 luni închisoare, fără spor; în final 6 ani 10 luni închisoare.

S-a dedus din pedeapsă timpul executat începând cu data de_ până la zi. Inculpatului i s-au interzis drepturile prevăzute de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal.

Prin sentința penală nr. 131/_ a Judecătoriei Turda, rămasă definitivă la data de_, s-a stabilit inculpatului V. LS, o pedeapsă de 2 ani

3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de articolul 208 alineatul 1, articolul 209 alineatul 1 literele a), e), g) și i) din Codul penal, cu aplicarea articolului 75 litera c) și articolul 37 litera a) din Codul penal, fapta fiind săvârșită în data de_ .

Prin aceeași sentință s-a revocat liberarea condiționată a inculpatului din executarea pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 770/2004 a T. ului Cluj și s-a contopit restul de pedeapsă rămas neexecutat de 872 zile închisoare, cu pedeapsa de 2 ani 3 luni închisoare; în pedeapsa mai grea de 872 zile închisoare, fără spor; în final 872 zile închisoare.

Prin sentința penală numărul 370/_ a T. ului Cluj, instanța a hotărât următoarele:

A fost condamnat inculpatul V. LS zis "Didi";, fiul lui V. I. și Bucur M., născut la data de_ în Turda, județul Cluj, C.N.P. 1., posesor al CI seria KX nr. 0. eliberată de către Poliția Turda, domiciliat în loc. Turda, str. Lotus, nr. 11,bl.F-9,sc. A,ap.8, jud.Cluj, cetățean român, necăsătorit, un copil minor, studii 9 clase, fără ocupație și fără loc de muncă, stagiul militar nesatisfăcut, recidivist, în prezent aflat în arest preventiv în P. G., la următoarele pedepse:

-9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al. 1, al. 2 lit. b și c, al. 2/1 lit. a și b C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen.,

- 11 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav prev. de art. 20 C.pen. raportat la art. 174, art. 176 lit.d C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen.

În temeiul art.71 C.pen. au fost interzise inculpatului pe perioada executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit.a teza a II-a C.pen.

În baza art. 174, art.176 C.pen., art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a, art.65 al.1 și 2 și art. 66 Cod Penal au fost interzise inculpatului pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice.

S-a constatat că infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului în prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului la pedepsele de 6 ani și 10 luni închisoare , aplicată prin Sentința penală nr. 495/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda, definitivă prin Decizia penală nr. 64/R/_ a C.A.Cluj și de

2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 131/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda, definitivă prin neapelare la data de_ .

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani și 10 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 495/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda, definitivă prin Decizia penală nr. 64/R/_ a C.A.Cluj în

pedeapsa de 6 ani și 10 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al. 1, al. 2 lit. c, al. 2/1 lit. a C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen., art. 75 lit. c C.pen. și restul de 872 zile rămas de executat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 770/0_ a T. ului Cluj.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 131/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda, definitivă prin neapelare la data de_, în pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al.1, art. 209 lit. a,e, g și i c.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C.pen., art. 75 lit. c C.pen. și restul de 872 zile rămas de executat din pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 770/0_ a T. ului Cluj.

În temeiul art.33 lit.a, art.34 lit.b C.pen., art. 36 al.1 C.pen.s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta și cele de 6 ani și 10 luni închisoare respectiv de 2 ani și 3 luni închisoare aplicate prin sentințele penale de mai sus, în pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare pe care a sporit-o cu 2 ani închisoare, aplicând inculpatului pedeapsa de 13 ani închisoare.

S-a constatat că infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea în prezenta cauză și cele pentru care s-a dispus condamnarea prin sentințele penale de mai sus au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie față de condamnarea la pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 770/0_ a T. ului Cluj.

În temeiul art. 61 C.pen., art. 39 al.2 C.pen. s-a menținut revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 770/2004 a T. ului Cluj (dispusă prin Sentința penală nr. 495/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda și Sentința penală nr. 131/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda și au fost contopite pedeapsa de mai sus, aplicată prin prezenta, cu restul neexecutat de 872 zile închisoare, rezultând pedeapsa cea mai grea de 13 ani închisoare la care aplică un spor de 1 an închisoare, în final inculpatul execută pedeapsa ce mai grea, de:

-14 închisoare.

În temeiul art. 36 al.3 C.pen., art. 88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului detenția executată în baza sentințelor penale anterioare și timpul reținerii și al arestării preventive începând cu data de_ și până la zi.

În temeiul art. 350 al. 1 C.pr.pen. s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului .

Pentru executarea pedepsei finale s-a emis mandatul numărul 438/_ .

Din cele arătate anterior reiese că infracțiunea din prezentul dosar a fost săvârșită înainte să rămână definitivă o hotărâre pentru vreuna din infracțiunile pentru care a fost condamnat anterior inculpatul, astfel că acestea sunt concurente potrivit articolului 33 litera a) din Codul penal.

Operațiunile efectuate prin sentința penală numărul 370/2011 a T. ului Cluj sunt corecte și se bucură de autoritate de lucru judecat, astfel că au fost menținute.

În temeiul articolului 39 alineatul 1 din Codul penal s-au descontopit pedepsele contopite prin sentința penală nr. 370/2011 a T. ului Cluj și s-a înlăturat sporul de 2 ani închisoare și sporul de 1 an închisoare apoi instanța a contopit toate pedepsele iar dintre acestea va aplica pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare.

La stabilirea limitelor în care a fost sporită pedeapsa de bază, instanța a avut în vedere următoarele criterii: numărul mare și gradul de pericol social al

faptelor săvârșite, care este relativ foarte ridicat; cuantumul fiecărei pedepse aplicate precum și totalul acestor pedepse (33 ani și 1 lună închisoare); persoana condamnatului, care este recidivist și limitele speciale ale pedepsei de bază. Raportat la aceste criterii, instanța a sporit pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare, cu 3 ani închisoare; în total 14 ani închisoare.

În temeiul art. 61 C.pen., art. 39 al.2 C.pen. s-a menținut revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicate inculpatului prin Sentința penală nr. 770/2004 a T. ului Cluj (dispusă prin Sentința penală nr. 495/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda și Sentința penală nr. 131/_ pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Turda) și contopește pedeapsa de mai sus (14 ani închisoare), aplicată prin prezenta, cu restul neexecutat de 872 zile închisoare, rezultând pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare la care s-a aplicat un spor de 1 an închisoare, în final 15 ani închisoare.

În privința inculpatului I. E. -L., instanța a reținut că, prin sentința penală numărul 532/_ a Judecătoriei Turda, definitivă la data de_, s-a stabilit inculpatului I. E. -L., o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de articolul 211 alineatul 1, alineatul 2 literele a) și b) și alineatul 21literele a) și c) din Codul penal apoi s-a dedus din pedeapsă timpul executat începând cu data de_ până la zi. Inculpatului i s-au interzis drepturile prevăzute de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal.

Pentru executarea pedepsei finale s-a emis mandatul numărul 686/_ .

Infracțiunea din prezentul dosar este săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie, astfel că, în temeiul articolului 39 alineatul 1 din Codul penal s-au contopit pedepsele de 3 ani 8 luni închisoare, precizată mai sus și 8 ani închisoare, stabilită prin sentința penală numărul 532/2010 a Judecătoriei Turda iar dintre acestea s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

La stabilirea limitelor în care a fost sporită pedeapsa de bază, instanța a avut în vedere următoarele criterii: numărul și gradul de pericol social al faptelor săvârșite, care este relativ ridicat; cuantumul fiecărei pedepse aplicate precum și totalul acestor pedepse (11 ani 8 luni închisoare); persoana condamnatului, care este recidivist și limitele speciale ale pedepsei de bază. Raportat la aceste criterii, instanța a sporit-o pedeapsa cea mai grea precizată anterior, cu 6 luni închisoare; în final 8 ani 6 luni închisoare.

În temeiul articolului 71 din Codul penal, petiționarului i s-au interzis drepturile prevăzute de 64 alineatul 1 litera a) teza a II-a din Codul penal, pe durata executării pedepsei.

În temeiul articolului 39 alineatul 1 din Codul penal, s-a scăzut din pedeapsa rezultantă, timpul executat începând cu data de_ până la zi.

În temeiul articolului 420 și articolului 449 din Codul de procedură penală, s-a anulat mandatul de executare emis anterior și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei rezultante.

În privința inculpatului M. C. -V., instanța a reținut că, prin sentința penală numărul 1005/_ a Judecătoriei G., s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 449 alin. 1 lit. a Cod de procedură penală, instanța a admis cererea formulată de condamnatul M. C. V. , fiul lui V. și L., născut la data de 0_ în Turda, jud. Cluj, CNP 1., cetățenie română, fără studii, fără ocupație, fără loc de muncă, recidivist, cu domiciliul în comuna Feleac, sat Vâlcele, jud. Cluj, f.f.l. în Turda, str. Margaretelor nr. 53 A, jud. Cluj, cu privire la contopirea pedepselor aplicate prin sentințele penale nr. 532/2010 și nr. 69/2011 ale Judecătoriei Turda și, în consecință:

Au fost descontopite și repuse în individualitatea lor pedepsele pronunțate prin sentința penală nr. 532/2010 a Judecătoriei Turda.

S-a constatat că faptele pentru care M. C. V. a fost condamnat prin sentințele penale nr. 532/2010 și nr. 69/2011 ale Judecătoriei Turda sunt concurente.

În temeiul art. 36 alin. 2 din Codul penal raportat la art. 33 alin. 1 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal s-au contopit:

  1. pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 532/2010 a Judecătoriei Turda;

  2. pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 532/2010 a Judecătoriei Turda;

  3. pedeapsa de 2 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 69/2011 a Judecătoriei Turda

alegând pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni închisoare, aplicând pedeapsa cea mai grea de 8 ani 2 luni închisoare.

În temeiul art. 88 alin. 1 din Codul penal și al art. 36 alin. 3 din Codul penal din pedeapsa rezultantă finală de 8 ani 2 luni închisoare s-a scăzut de la_ până la zi.

În temeiul articolului 420 și articolului 449 din Codul de procedură penală s- au anulat mandatele de executare a pedepsei emise anterior (MEPI nr. 685/2010 și nr. 74/2011 ale Judecătoriei Turda) și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru executarea pedepsei stabilite prin această hotărâre.

În temeiul articolului 71 din Codul penal au fost interzise petentului dreptul prevăzut de articolul 64 litera a teza a II-a din Codul penal pe durata executării pedepsei.

Pentru executarea pedepsei finale s-a emis mandatul numărul 1062/2011.

Din cele arătate anterior reiese că infracțiunea din prezentul dosar a fost săvârșită după rămânerea definitivă a hotărârilor anterioare prin care a fost condamnat anterior inculpatul (în timpul executării pedepsei), astfel că infracțiunea din prezentul dosar este în stare de recidivă postcondamnatorie, potrivit articolului 37 litera a) din Codul penal.

În temeiul articolului 39 alineatul 1 din Codul penal s-au descontopit pedepsele contopite prin sentința penală nr. 1005/2011 a Judecătoriei G. și s- a înlăturat sporul de 2 luni închisoare apoi instanța a contopit toate pedepsele iar dintre acestea a aplicat pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

La stabilirea limitelor în care a fost sporită pedeapsa de bază, instanța a avut în vedere următoarele criterii: numărul mare și gradul de pericol social al faptelor săvârșite, care este relativ foarte ridicat; cuantumul fiecărei pedepse aplicate precum și totalul acestor pedepse (15 ani și 6 luni închisoare); persoana condamnatului, care este recidivist și limitele speciale ale pedepsei de bază. Raportat la aceste criterii, instanța a sporit pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, cu 3 luni închisoare; în final 8 ani 3 luni închisoare.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a reținut că natura faptelor săvârșite și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpaților duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de natură electorală prevăzut de articolul 64 litera a) teza a II-a din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în

autoritățile publice sau în funcții elective publice, motiv pentru care exercitarea acestuia a fost interzisă pe durata executării pedepsei.

Instanța nu a interzis dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi ales, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia Sabău și Pârcălab împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Celeași aspecte au fost avute în vedere de instanța supremă în decizia numărul 74/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii. Or, faptele care au făcut obiectul prezentei cauze nu au conotație electorală, astfel că instanța a apreciat că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. Dreptul de a fi ales s-a impus a fi interzis deoarece inculpații nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru concetățenii lor față de care aleg să aibă comportamentul anterior analizat.

În consecință, în temeiul articolului 71, alineatul 2 și alineatul 3 din Codul penal instanța a interzis inculpaților dreptul prevăzut la articolul 64, litera a) teza a II-a din Codul penal, pe durata executării pedepsei aplicate.

Din rechizitoriu reiese că inculpații sunt arestați în altă cauză, astfel că în temeiul articolului 350 Codul de procedură penală această situație s-a menționat în dispozitiv.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA GHERLA solicitând admiterea căii de atac promovate, casarea sentinței și rejudecând cauza, a se aplica în mod corect dispozițiile art. 39 alin 2 Cod penal, față de inculpații V. LS, I. E. L. și M. C.

V. .

Totodată procurorii au cerut efectuarea de către instanța de recurs a tuturor operațiunilor de contopire ce se impun, în vederea soluționării judicioase a cauzei.

Examinând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, Curtea ajunge la următoarele constatări:

Cu privire la inculpatul V. LS, instanța de judecată i-a aplicat pedeapsa de 4 ani închisoare pentru instigare la mărturie mincinoasă prev de art. 25 rap. art. 260 din C. pen. cu art. 41 alin. 2 și art. 42, și aplic. art. 37 lit. a și b din C. pen.

Se constată că inculpatul se află în recidivă postexecutorie față de condamnarea la pedeapsa de 7 ani închisoare pronunțată prin sentința penală 770/2004 a T. ului Cluj și acest fapt a determinat instanța să se orienteze cu privire la cuantumul pedepsei de 4 ani închisoare.

Totodată, însă inculpatul se află și în stare de recidivă postcondamnatorie, față de pedeapsa de 872 zile pronunțată prin sentința 131/_ a Judecătoriei Turda definitivă la data de_ și față de pedeapsa de 6 ani și 10 luni pronunțată prin sentința penală nr. 495/_ a Judecătoriei Turda, definitivă la data_ .

In mod judicios, instanța a relevat și semnificația sentinței penale 370/_ a T. ului Cluj definitivă la data de_ ," însă doar în privința faptului că pedepsele de 9 ani și 11 ani închisoare, au fost aplicate pentru faptele de tâlhărie și tentativă de omor, și se aflau într-un concurs real de infracțiuni cu faptele de tentativă la furt calificat și tâlhărie, pentru care s-au aplicat pedepsele de 872 de zile și respectiv 6 ani și 10 zile - prin sentințele penale 131/2012 și 495/2010 ale Judecătoriei Turda. Mai mult, toate faptele cuprinse în cele 3 sentințe menționate s-au comis în perioada liberării condiționate din pedeapsa de 7 ani, pronunțată

prin sentința 770/2004 a T. ului Cluj în starea de recidivă postcondamnatorie.

Prin urmare, pedeapsa rezultantă așa cum s-a arătat, în sentința 370/2012 a T. ului Cluj este de 14 ani închisoare și s-a efectuat deducerea pedepsei executate de la_ la zi - întrucât una dintre infracțiunile concurente pentru care s-a aplicat inițial pedeapsa de 6 ani și 10 luni, prin sentința penală 495/2010, începuse a fi executată de la acea dată.

Față de cele expuse, Curtea apreciază că în mod prioritar se impune a lua în considerație operațiunile realizate în baza art. 33, 36 din C. pen., reținute prin sentința nr. 370/2011 a T. ului Cluj - reconsiderându-se astfel un prim termen al recidivei postcondamnatorii, prin pedeapsa de 14 ani închisoare - în raport, cu fapta care face obiectul dosarului actual. Cu alte cuvinte, sentința penală 370/2012 a T. ului Cluj trebuie să rămână în cadrul operațiunii de contopire de pedepse prin concurs de infracțiuni, cu sentințele 131/2011 și 495/2010.

Curtea apreciază că inculpatul se afla în executarea unei pedepse rezultante reconsiderate, de 14 ani închisoare pedeapsă care a început a fi executată la_ . Instigarea la mărturie mincinoasă comisă în formă continuată, în lunile mai și iunie 2011 (_ ,_ ) permite a se constata că s-a consumat la ultima dată menționată. In aceste condiții instanța ar fi trebuit să aplice dispozițiile art. 39 alin. 2 din C. pen., și nu ale art. 39 alin. 1 din C. pen., și ca atare să efectueze contopirea la recidiva mare postcondamnatorie între pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată pentru fapta actuală și restul rămas neexecutat din pedeapsa de 14 ani, rest calculat de la_ la zi. S-ar fi constatat că pedeapsa cea mai mare ar fi fost restul rămas neexecutat și cu aplicarea unui eventual spor de pedeapsă se stabilea pedeapsa ce urma a fi executată de către inculpat. S-ar fi dedus din aceasta doar pedeapsa executată de la_ la zi - (din 14 ani închisoare).

Cu privire la inculpatul I. E. - L. după stabilirea pedepsei pentru fapta de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin. 1 cu aplic, art. 37 lit. a din

C. pen. aceea de 3 ani și 8 luni închisoare instanța de judecată trebuia să constate că această faptă s-a săvârșit în timpul executării pedepsei de 8 ani închisoare pronunțată prin sentința penală nr. 532/_ a Judecătoriei Turda definitivă la data de_, condamnare care constituie de altfel primul termen al recidivei mari post condamnatorii. Prin urmare se impunea a se face contopirea specifică conform art. 39 alin. 2 din C. pen. - și nu art. 39 alin. 1 din C. pen.: între pedeapsa de 3 ani și 8 luni închisoare și restul neexecutat din pedeapsa de 8 ani, aplicată prin sentința penală 532/_ a Judecătoriei Turda. În acest sens se reține că pedeapsa de 8 ani se consideră executată parțial de la data de_ până la data de_ când s-a comis fapta ce face obiectul prezentei cauze. Urmare contopirii, potrivit art. 39 alin. 2 din C. pen. s-ar fi ales pedeapsa cea mai grea.. Deducerea perioadei executate se impune a fi făcută de la data de_ la zi, și nu de la data de_ - când s-a început executarea pedepsei de 8 ani.

Cu privire la inculpatul M. C. V. instanța 1-a condamnat la o pedeapsă de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 alin. 1 cu aplic. art. 37 lit. a și b din C. pen.Fapta s-a comis în stare de recidivă postexecutorie față de condamnarea pronunțată prin sentința penală 65/0_ a T. ului Cluj .

În mod judicios instanța a constatat că prin sentința 1005/_ a Judecătoriei G. s-au contopit pedepsele stabilite anterior pentru inculpat de 4 ani și 8 ani prin sentința 532/_ și 2 ani și 6 luni prin sentința 69 din_ ambele ale Judecătoriei Turda.

Fapta care face obiectul prezentei cauze, săvârșite la data de_ orientează infracțiunea actuală spre recidivă postcondamnatorie dar nu în raport cu sentința de contopire 1005/2011, ci cu sentințe penale anterioare.

Pe cale de consecință Curtea apreciază că în urma contopirii pedepselor potrivit dispozițiilor art. 36, din C. pen dar numai pe cele care privesc sentințele 532/2013 și 62/2011 așa cum s-a realizat prin sentința 1005/_ a Judecătoriei G., pedeapsa rezultantă este de 8 ani și 2 luni închisoare.

Prin urmare Curtea apreciază că această pedeapsă, actualizată se consideră în executare și nu pedeapsa de 8 ani dispusă prin sentința 532/2010 a Judecătoriei Turda și a început executarea ei la data de_ .

În final, urmare dispozițiilor art. 37 lit. a din C. pen în cauză trebuie sa se facă aplicarea art. 39 alin. 2 din C. pen. și nu al dispozițiilor art. 39 alin. 1 din C. pen., întrucât fapta de mărturie mincinoasă este comisă la data de_ -în timpul executării pedepsei de 8 ani și 2 luni.

Astfel, instanța ar fi trebuit să contopească pedeapsa pentru mărturie mincinoasă de un an închisoare cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani și 2 luni închisoare - rest calculat de la data de_ la zi. S- ar fi ales pedeapsa cea mai mare, care în mod evident ar fi fost restul rămas neexecutat la care s-ar fi adăugat eventual un spor corespunzător, și s-ar fi obținut pedeapsa rezultantă. Din această pedeapsă finală s-ar fi scăzut doar ceea ce s-a executat de la data săvârșirii ultimei fapte,_ până la zi.

Judecătoria Gherla, neefectuând operațiunile de contopire în modalitatea expusă a pronunțat o sentință nelegală.

Față de conținutul recursului în interesul legii inserat în Decizia nr. 70/2007 a ÎCCJ, Curtea reține însă că "instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță";, condiții în care se va admite ca fondat în baza art. 38515pct 2 lit d Cod procedură penală recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla împotriva sentintei penale nr. 1628 din 25 octombrie 2013 a Judecătoriei G., pe care o va casa în întregime si va dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, Judecătoria Gherla.

La primirea dosarului, față de conținutul deciziei nr. 70/2007 a ÎCCJ pronunțată în RIL, Judecătoria Gherla va trebui să efectueze în mod corect operațiunile de contopire conform art 39 alin 2 Cod penal, pe care nu a putut să le realizeze în mod direct, în recurs Curtea de Apel.

Se vor stabili onorarii pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților M. C.

, V. L., I. E. câte 300 lei ce se vor achita Baroului de Avocați Cluj din fondurile MJ, în baza art. 189 Cod procedură penală.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, în baza art. 192 pct 3 alin 3 Cod procedură penală

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla

împotriva sentintei penale nr. 1628 din 25 octombrie 2013 a Judecătoriei G.

, pe care o casează în întregime si dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, Judecătoria Gherla.

Stabilește onorarii pentru apărătorii din oficiu ai inculpaților M. C. ,

V. L., I. E. câte 300 lei ce se achită Baroului de Avocați Cluj din fondurile MJ.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4 decembrie 2013 .

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

V. G.

D.

P.

,

SS

GREFIER

DS

Red. D.P./M.N.

3 ex./_

Jud.fond.-G. I.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1641/2013. Mărturie mincinoasă