Decizia penală nr. 135/2013. Traficul de influență

Comentarii

0

ROMA. A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.135/A/2013

Ședința publică din 19 iunie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: DP, judecător JUDECĂTOR: M. B.

GREFIER: DS

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial C. este reprezentat prin procuror: A. MĂRINCEAN

S-au luat spre examinare - pentru pronunțare - apelurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚI. ALĂ ANTICORUPȚIE - SERVICIUL TERITORIAL C. și de

inculpatul S. C. M. împotriva sentinței penale nr.285 din 23 iulie 2012 a Tribunalului C., inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 din Legea 78/2000.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 12 iunie 2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.

C U R T E A

Asupra apelurilor penale de față,

În baza lucrărilor dosarului constată că, prin sentința penală nr. 285 din 23 iulie 2011 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului C., a fost condamnat inculpatul S. C. M. , fiul lui I. și N. S., născut la data de_ în mun. Sibiu, jud. Sibiu, cetățean român, fără antecedente penale, CNP 1., dom. în C. -N., str. I. R. P. nr.26, jud. C., f.f.l. în C. -N.

, str. A. M. nr. 2, jud. C. la pedeapsa de:

- 2 ( doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 71 C.pen. au fost interzise inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C.pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.

În temeiul art.86/1 C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare stabilit conform art.86/2 C.pen., respectiv acela de 4 ani.

În temeiul art.86/3 alin.1 C.pen. a fost obligat inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere date în competența Serviciului de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj :

1. să se prezinte la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj conform programului stabilit de acest serviciu;

2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c ) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Potrivit art.359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art.86/4 C.pen.

În temeiul art.71 alin.5 C.pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

Potrivit art.191 C.p.pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 850 lei.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în fapt că prin rechizitoriul nr.136/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția națională Anticorupție - Serviciul Teritorial C., a fost trimis în judecată inculpatul S. C. M. , cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. 1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000.

Sub aspectul stării de fapt s-a reținut aceea că inculpatul S. C. M. la data de_, cu ocazia unei convorbiri telefonice a lăsat să se creadă față de denunțătorul Bold I. B. el că are influență, prin intermediul unor persoane, asupra unor funcționari publici cu atribuții de decizie din cadrul Guvernului României, pe care îi poate determina să aprobe alocarea prin hotărâre de Guvern a unei sume de bani pentru Primăria comunei I. ești, jud. Vâlcea, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2011, în scopul de a fi remisă ulterior S.C. ONILSERV S.R.L. pentru decontarea unor lucrări efectuate în perioada 2008-2009, comunicându-i că "costul" intervenție pentru persoanele care sa facă demersuri pe lângă funcționarii publici în cauză îl reprezintă 10 % (100.000 euro) din valoarea totală a sumei ce urma a fi primită.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2007-2009, S.C. ONILSERV S.R.L. Râmnicu Vâlcea, ai cărei asociați și administratori sunt martorii Lepădatu V. M. și Giuran I. el au încheiat mai multe contracte cu Consiliul local al comunei lonești, jud. Vâlcea având ca obiect reabilitarea unor drumuri comunale și sătești.

Unul dintre contracte, respectiv contractul de lucrări nr. 6261/2007, încheiat la data de_, a avut ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea lucrărilor de "Modernizare drum sătesc Tadoi Tudor km 0+000- 2+200" în comuna I. ești, satele Dealu Mare și Fiscalia.

Contractul a fost modificat prin actul adițional 1/_, stabilindu-se efectuarea unor lucrări suplimentare. Valoarea totală a contractului a fost de 1.650.499,5 lei cu TVA.

Un alt contract de lucrări, respectiv contractul nr. 6320/_, încheiat de Consiliul local al comunei I. ești cu aceeași societate comercială a avut ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea lucrărilor de "Reabilitare și modernizare DC 106 I. ești - Cherăști km 0+000-3+600" în comuna I. ești, satul I. ești". Și acest

contract a fost modificat printr-un act adițional (2/2009) în sensul stabilirii unor lucrări suplimentare. Valoarea totală a contractului a fost de 2.853.959,38 lei.

Conform adresei nr. 5156/_ emisă de Primăria comunei I. ești, jud. Vâlcea, în cazul contractului 6261/2007 s-a achitat către S.C. ONILSERV S.R.L. suma de 1.107.409,4 lei, rămânând de achitat suma de 543.090,1 lei.

În ceea ce privește contractul cu numărul 6320/_, conform celor precizate de Primăria comunei I. ești, s-a achitat doar o parte din valoarea contractului, rămânând de achitat către S.C. ONILSERV S.R.L. suma de 2.275.147,38 lei.

Primăria comunei I. ești a comunicat că au mai fost încheiate, în perioada 2008-2009, și alte contracte de lucrări cu S.C ONILSERV S.R.L., achitându-se în I întregime contravaloarea lucrărilor executate (filele 111-112) .

Din adresa emisă de Primăria comunei I. ești a rezultat că S.C. ONILSERV

S.R.L. are de recuperat de la Consiliul local al comunei I. ești suma totală de 2.818.237,48 lei (543.090,1 lei+2.275.147,38 lei) .

La cursul BNR stabilit pentru data de_, în echivalent euro (1 euro= 4,2449 lei), creanța S.C. ONILSERV S.R.L. se ridica la valoarea de 663.912 euro, fără a se fi luat în calcul penalitățile de întârziere ("o sumă echivalentă cu o cotă procentuală din prețul contractului, în procent de 0,1% pe zi de întârziere" - art.

13.2 din contractul 6261/_ ; art. 13.2 din contractul 6230/_ - filele 115 verso, 133 verso).

La solicitarea D.N.A.- Serviciul Teritorial C., Consiliul Județean Vâlcea a comunicat prin adresa cu numărul 13761/_ că, în anul 2011, împreună cu Instituția Prefectului - Județul Vâlcea, în conformitate cu prevederile art. 1 lit. c din Regulamentul privind procedurile la nivelul Guvernului pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, aprobat prin HG nr. 561/2009, au inițiat și transmis M. ui Administrației și Internelor, în vederea analizei, avizării și supunerii spre adoptare un număr de 15 proiecte de hotărâri de Guvern privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, revăzută în bugetul de stat pe anul 2011, pentru 10 unități administrativ teritoriale.

Conform adresei mai susmenționată două dintre proiecte au vizat alocarea unor fonduri pentru comuna I. ești.

Unul dintre acestea se referea la alocarea sumei de 2.275.148 lei, pentru comuna I. ești din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011, pentru lucrările executate și nedecontate la obiectivul de investiții "Reabilitare și modernizare DC .06 I. ești - Cherăști, km. 0+000-3+600". Celălalt proiect privea alocarea sumei le 540.000 lei comunei I. ești în vederea decontării lucrărilor executate și nedecontate la reabilitarea școlilor și grădinițelor din comuna I. ești (filele 93-94).

Consiliul Județean Vâlcea a anexat la adresa cu numărul de mai sus cele două proiecte de hotărâre la care s-a făcut referire anterior. In proiectul de hotărâre referitor la alocarea sumelor de bani pentru lucrările de reabilitare a drumurilor s-a menționat suma de 2.377.138 lei pentru lucrările executate și nedecontate la obiectivul de investiții "Reabilitarea și modernizarea DC 106 I. ești

- Cherăști km.0+000-3+600" și "Reabilitare și modernizare drum de interes local Dealu Mare-Rădoi -Tudor" (fila 99).

În contextul celor prezentate, se menționează faptul că atât denunțătorul Bold I. B. el, cât și martorul Lepădatu V. M. îl cunosc personal pe inculpatul S. C. M., deoarece participau împreună la competiții de golf.

La un moment dat, fiind interesat de vânzarea unei păduri, martorul Lepădatu V. M. i-a relatat martorului Bold I. B. el despre problemele pe care le întâmpină în recuperarea unor sume de bani de la Primăria comunei I. ești pentru lucrările de reabilitare a unor drumuri calamitate, în perioada 2008- 2009, suma de recuperat fiind de circa 2.500.000 lei.

Cu aceeași ocazie, martorul Lepădatu V. M. i-a arătat și o adresă întocmită de Instituția Prefectului Județului Vâlcea și Consiliul Județean Vâlcea către Guvernul României pentru solicitarea de fonduri în vederea recuperării creanței, solicitându-i în acest sens sprijinul martorului Bold I. B. el, pentru a afla dacă Primăria comunei I. ești se afla pe lista întocmită de guvern.

Trebuie precizat faptul că la data de_, Consiliul Județean Vâlcea și Instituția Prefectului Județul Vâlcea au înaintat proiectul de hotărâre privind alocarea unei sume de bani din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului în vederea decontării lucrărilor executate de S.C. ONILSERV S.R.L., iar la data de_, conform Notei întocmite de Ministerul Administrației și Internelor-Secretar de Stat, privind "Reabilitarea și modernizarea DC 106 I. ești - Cherăști km.0+000-3+600" și "Reabilitare și modernizare drum de interes local Dealu Mare-Rădoi -Tudor" cu adresa nr. 17734/_, Ministerul Finanțelor Publice a restituit proiectul de hotărâre neavizat ( adresă Guvernul României - cabinet prim ministru 5/E.B./34/2011- filele 107-109).

În contextul demersurilor făcute de către autoritățile locale ale comunei I. ești și cele județene pentru alocarea unor sume de bani din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011 și față de solicitarea martorului Lepădatu V. M., martorul BOLD I. B. el, l-a contactat pe inculpatul S. C. M., în scopul inițierii unor intervenții pe lângă persoane cu atribuții de decizie în cadrul Guvernului României pentru alocarea de către această instituție publică a sumelor de bani către Primăria comunei I. ești.

Concret, demersul respectiv a fost inițiat de către martorul Bold I. B. el care, la data de _ , 1-a contactat telefonic pe inculpatul S. C. M., care se afla la acel moment la Paris, motiv pentru care au stabilit să discute la un moment ulterior, după revenirea în țară a inculpatului. Precizăm faptul că, cu ocazia acestei discuții telefonice martorul Bold a precizat că dorește să discute cu inculpatul o "treabă urgentă";, acesta din urmă solicitându-i martorului să îi transmită un alt număr de telefon, precizând că la rândul său, are acasă mai multe telefoane cu cartelă pe care, după folosință, le aruncă.

Cu privire la această problemă "urgentă" discuțiile au fost reluate în data de_, când inculpatul S. C. M. l-a contactat telefonic pe martorul Bold

I. B. el, la numărul de telefon indicat de acesta (0748/600861), la rândul său inculpatul utilizând un alt post telefonic.

Cu ocazia convorbirii telefonice din data de _ , inculpatul S. C. M. a lăsat să se creadă față de martorul Bold I. B. el că are influență, prin intermediul unor cunoștințe, asupra unor persoane cu atribuții de decizie în cadrul guvernului României care pot fi determinate să aprobe alocarea prin hotărâre de guvern a unei sume de bani pentru Primăria comunei I. ești din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2011, în interesul societății comerciale pentru care martorul Bold I. B. el a solicitat intervenția, respectiv pentru S.C. ONILSERV S.RL.

Concret, martorul Bold I. B. el i-a transmis inculpatului că ar fi de recuperat suma de 1.000.000 euro iar pentru intervenția solicitată, inculpatul S.

C. M. i-a precizat lui Bold I. B. el că suma ce va trebui achitată cu titlu de folos necuvenit reprezintă un procent de 10 % din valoarea totală a sumei ce

trebuia recuperată de societate, respectiv suma cu titlu de folos necuvenit, cu privire la care au purtat discuții cei doi, ar fi de circa 100.000 euro.

Inculpatul S. C. M. i-a dat de înțeles denunțătorului că și suma de

100.000 euro ar fi prea mică pentru intervențiile ce trebuiau făcute în vederea alocării banilor către Primăria comunei I. ești, deoarece oamenii la care el poate apela pentru a se ajunge "în preajma lui number one" "au și ei anumite valori" or, pentru 50 mii respectivele persoane "nici nu s-ar da jos din pat";. ( proces verbal de certificare a înregistrărilor, filele 58-59).

Cu aceeași ocazie, inculpatul S. C. M. i-a transmis martorului BOLD

I. B. el, care afirmase că suma pretinsă nu constituia o problemă pentru cei interesați, că o să facă demersuri în sensul arătat doar după data de 10 septembrie deoarece, în perioada imediat următoare discuției, urma să plece la Viena și ulterior la Reșița, pentru rezolvarea unor probleme. Oricum, cei doi s-au înțeles să reia discuția cu ocazia turneului de golf "Cupa ELIT"; care urma să aibă loc în data de 3 septembrie 2011.

Așa cum se va arăta mai jos, din mijloacele de probă administrate în cauză nu s-a putut stabili cu certitudine dacă cei doi s-au întâlnit la acest turneu de golf și dacă au discutat ceva în legătură cu problema respectivă, oricum este cert că ulterior, la data de 12 septembrie 2011 martorul Bold I. B. el i-a trimis inculpatului un mesaj pe "facebook", cu următorul conținut "; salut

C., vezi poate nu mă uiți cu treaba aia"; la care inculpatul S. C. M. i-a răspuns că încearcă. (fila 18)

Prin Hotărârea de Guvern nr. 1001/_ privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011 pentru unele unități administrativ teritoriale, publicată în Monitorul Oficial nr. 730 din_, nu au fost alocate fonduri pentru comuna I. ești, județul Vâlcea.

Prin adresa nr. 5/EB/34/_, Guvernul României - Cabinetul Primului Ministru a comunicat faptul că Primăria comunei I. ești, județul Vâlcea nu a primit în anii 2010 și 2011 sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului (fila 106).

În faza de urmărire penală au fost administrate următoarele mijloace de probă: denunțul și declarațiile martorului Bold I. B. el (filele 7-15), procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare (filele 3-4), procesul verbal de consemnare primire mesaje de la Bold I. B. el, în format electronic și copia imprimată a schimbului de mesaje din_ dintre denunțător și inculpatul S.

C. M. (filele 16-18), declarațiile martorului Lepădatu V. M. (filele 37-43), declarația martorului Giuran I. el -(filele 44-48), proces verbal de certificare a înregistrărilor ( filele 55-60), adresa nr. 13761/_ a Consiliului Județean Vâlcea și documentele anexă (filele 93-104), adresa nr.5/EB/34/l_ a Guvernului României-Cabinetul primului ministru și documentele anexă (filele 106-109), adresa nr. 5156/18.11.201 la Primăriei comunei I. ești, jud. Vâlcea și documentele anexă (filele 111-149), alte acte.

În faza cercetării judecătorești s-a procedat la audierea inculpatului S. C.

M., au fost audiați martorii BOLD I. B. el și Lepădatu V. M. ,

s-a întocmit de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj un referat de evaluare psiho-socială a inculpatului și au fost depuse o serie de înscrisuri.

Se mai menționează faptul că s-a solicitat de către apărătorul inculpatului

S. C. M., achitarea acestuia, conform art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.p.pen. deoarece faptei reținute îi lipsesc mai multe dintre elementele constitutive, susținându-se în primul rând că nu poate constitui infracțiunea de

trafic de influență pretinsa traficare a influenței asupra unor persoane care au influență asupra funcționarului, așa numitul trafic de influență prin intermediar, deoarece în caz contrar s-ar adăuga la lege, atâta timp cât potrivit art. 257 C.pen. traficantul de influență trebuie să aibă ori să pretindă că are influență

"asupra unui funcționar"; .

În al doilea rând, s-a afirmat că nu există vreun act material specific acestei infracțiuni, deoarece între cei doi s-a purtat doar o discuție teoretică privind costurile pe care anumite persoane le-ar percepe, ceea ce nu poate echivala cu o acțiune de pretindere în sensul legii penale, deoarece inculpatul nu a formulat o cerere expresă ori tacită de a i se da o sumă de bani.

În al treilea rând, s-a susținut că nu se poate vorbi despre existența acestei infracțiuni în condițiile în care presupusul traficant nu cunoaște date concrete despre beneficiarul acțiunii de traficare sau cu privire la obiectul tranzacției, iar funcționarul asupra căruia trebuia exercitată influența nu este determinat ori cel puțin, determinabil, inculpatul folosind termenul generic de

"oameni"; și nu s-a stabilit cine ar fi beneficiarul procentului de 10% despre care s-a discutat. În concluzie, s-a susținut că convorbirea telefonică din data de_ dintre inculpat și martorul Bold nu a depășit stadiul unei simple discuții exploratorii, cu caracter generic care nu poate în nici un caz să fie calificată ca fiind trafic de influență.

S-a apreciat dimpotrivă că, din întreg materialul probator administrat în cauză, rezultă fără dubiu săvârșirea infracțiunii de trafic de influență de către inculpat și în acest sens avem în vedere în principal conținutul convorbirii telefonice din data de_, dar și declarațiile inculpatului și ale martorilor audiați în prezenta cauză.

La data de_ s-a invocat de către inculpatul S. C. M. prin apărătorii săi o excepție de nelegalitate în baza art. 332 al.2 C.p.pen., cu privire la care instanța s-a pronunțat în sensul respingerii sale la termenul de judecată din data de_ . Cu aceeași ocazie, în susținerea excepției de nelegalitate s-a invocat și caracterul ilegal al mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală (procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice și declarațiile martorilor audiați), însă instanța a analizat la termenul din data de_ doar legalitatea audierii martorilor, în legătură cu care se susținea că au fost efectuate de un organ necompetent, sens în care s-a făcut trimitere la cele precizate în cuprinsul încheierii de ședință.

În ceea ce privește nelegalitatea interceptărilor s-a susținut faptul că procesul verbal de redare a convorbirilor telefonice suferă sub aspectul legalității, deoarece nu a fost certificat de procurorul care a efectuat urmărirea penală în prezentul dosar.

Se mai reamintește că în dosarul penal nr. 60/P/2011 a DNA - Serviciul Teritorial C., Curtea de Apel C. a autorizat printre altele interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul S. C. M. de la posturile telefonice mobile cu numerele 0728579115, 0731964741 și 0722360262 iar prin încheierea penală cu numărul 5/_, emisă în dosarul cu numărul 3/2011, Curtea de Apel C. a autorizat prelungirea pe o durată de 30 de zile de la_ până la_ a autorizației nr. 8/_ privind interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de acesta de la posturile telefonice mobile cu numerele 0728._ .964.741 și 0722.360.262

(filele 61-87).

Prin aceeași încheiere, Curtea de Apel C. a autorizat (autorizație nr. 17/_ ) interceptarea și interceptarea pe o perioadă de 30 de zile, începând cu

data de_ a convorbirilor purtate de inculpatul S. C. M. de la postul telefonic cu numărul 0731.964.828. (fila 90).

Prin rezoluția cu numărul 60/P/2011 din data de_, emisă în dosarul cu același număr al D.N.A.- Serviciul teritorial C., s-a dispus disjungerea din cauza penală cu același număr a faptei de trafic de influență reținute în sarcina inculpatului S. C. M. și înregistrarea acesteia la dosarul penal cu numărul | 136/P/2011 al D.N. A.- Serviciul teritorial C.

Convorbirile telefonice interceptate în baza autorizațiilor cu numerele de mai sus și care se referă la fapta de trafic de influență comisă de inculpatul S.

C. M. au fost folosite în prezenta cauză în temeiul dispozițiilor art. 91/2 alin.

5 C.p.pen., conform căruia "convorbirile sau comunicările interceptate și înregistrate pot fi folosite și în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informații concludente și utile privitoare la pregătirea sau săvârșirea unei alte infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 91/1al. 1 și 2 C.p.pen.";. În continuare, la art. 91/3 C.p.pen. este redată procedura de certificare a convorbirilor sau comunicărilor interceptate.

Din analiza dispozițiilor legale amintite, nu rezultă că, în eventualitatea folosirii acestor convorbiri sau comunicări într-o altă cauză decât cea în care au fost interceptate și înregistrate, este necesară certificarea acestora și de către procurorul care efectuează urmărirea penală în noul dosar, în opinia noastră fiind suficientă certificarea dată de către procurorul care instrumenta dosarul inițial, un atare demers ca cel pretins în apărare, fiind cu totul inutil.

În cazul de față, se află la dosarul de urmărire penală (fila 55-60) procesul verbal de certificare a înregistrărilor de către procuror, proces verbal întocmit în condiții legale, la data de_ în dosarul nr. 60/P/2011, la aceeași dată dispunându-se disjungerea din cauza penală nr. 60/P/2011 a DNA-Serviciul Teritorial C. a faptei de trafic de influență reținută în sarcina inculpatului și înregistrarea acesteia la dosarul penal nr. 136/P/2011.

Pentru aceste considerente, tribunalul a constatat legalitatea și a acestor mijloace de probă, urmând a fi avute în vedere la soluționarea prezentului dosar.

Inculpatul S. C. M. s-a prevalat de dreptul la tăcere în faza de urmărire penală, refuzând să facă orice declarații, însă a fost audiat în faza de judecată, ocazie cu care, deși a recunoscut fapta care îi este imputată, în materialitatea sa, a susținut că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Astfel, în declarația sa din data de_ (fila 43-44), inculpatul a recunoscut că a purtat cu martorul Bold cele două discuții telefonice, însă susținerile parchetului sunt simple speculații ale unor frânturi din conversație, deoarece analiza atentă a acestora denotă faptul că dimpotrivă, i-a spus martorului că nu are nici o posibilitate să îl ajute, și chiar a încercat să îl convingă de inutilitatea demersului său, invocând în acest sens un pasaj în care arată că, deși îl cunoaște pe E. Boc de când era primar "nu se bate cu el pe burtă"; și faptul că i-a spus că pentru suma vehiculată, cei în cauză "nu se dau jos din pat";.

În legătură cu comisionul de 10 %, a afirmat inculpatul că, în realitate nu a pretins suma respectivă pentru persoane care ar urma să intervină la factori de decizie din guvern, ci pur și simplu la întrebarea martorului BOLD I. B. el care ar fi costurile, a făcut apel la zvonistica ce însoțește de obicei asemenea demersuri. A mai arătat inculpatul că în realitate, s-a întâlnit cu martorul Bold I.

B. el la turneul de golf Elit, ocazie cu care i-ar fi spus acestuia că nu îl poate ajuta și că alte discuții referitoare la firma ori primăria implicată nu au purtat.

Susține inculpatul că nu a dat curs solicitării lui Bold și nu a făcut nici un demers în acest sens, ceea ce denotă lipsa intenției sale infracționale.

Martorul Bold I. B. el a declarat în faza de urmărire penală că îl cunoaște pe inculpat de peste un an de zile, întâlnindu-1 cu ocazia participării la turnee de golf, împrejurare în care l-a cunoscut și pe martorul Lepădatu V. M., fiind cu fiecare dintre cei doi, într-o relație de amiciție.

In acest context, aflând despre problemele martorului Lepădatu V. M. privind recuperarea unor sume de bani de la Primăria comunei I. ești pentru lucrările de reabilitare a unor drumuri calamitate, în perioada 2008-2009, (acesta arătându-i și o adresă întocmită de Instituția Prefectului Județului Vâlcea și Consiliul Județean Vâlcea către Guvernul României pentru solicitarea de fonduri în vederea recuperării creanței) și despre faptul că acesta era interesat să afle dacă primăria I. ești se afla pe listele întocmite de guvern pentru alocarea de bani din Fondul de rezervă al statului, l-a contactat pe inculpat, cerându-i ajutorul.

Bold I. B. el a confirmat existența celor două discuții telefonice dintre el și inculpatul S. C. M. cât și conținutul acestora, respectiv, în esență, că i-a solicitat sprijinul acestuia în vederea efectuării unor intervenții pe lângă persoane cu putere de decizie pentru alocarea de bani din Fondul de rezervă al Guvernului pentru Primăria comunei I. ești, iar inculpatul S. C. M. i-a spus că știe persoanele la care poate să apeleze pentru a se rezolva problema în cauză, însă costul intervenției este de 10% din valoarea sumei solicitate.

Conform declarației martorului Bold, s-a înțeles cu inculpatul S. C. M. să reia discuția după ce acesta urma să revină de la Viena, însă nu au mai discutat și nici nu s-au întâlnit la turneul de golf "Cupa Elit", cum stabiliseră cu ocazia convorbirii telefonice și, întrucât nu i-a mai dat nici un răspuns, i-a trimis un mesaj pe "facebook", acesta răspunzându-i că încearcă să rezolve problema.

După cum s-a arătat anterior, Bold I. B. el a afirmat, în declarațiile pe care le-a dat în fața organelor de urmărire penală, că nu a avut loc nicio discuție între el și inculpat la turneul de golf "Cupa Elit" din data de_, afirmație care nu este credibilă în contextul schimbului de mesaje pe care l-au avut cei doi la data de_, când inculpatul i-a spus că încearcă să îl ajute, dar și a faptului că inculpatul a susținut dimpotrivă, că s-au întâlnit și chiar au discutat .

Pe de altă parte, nu prezintă credibilitate declarația inculpatului referitoare la faptul că, cu ocazia întâlnirii lor la turneul Elit i-a spus martorului că nu îl poate ajuta, având în vedere că la data de_ i-a răspuns printr-un mesaj pe facebook" că încearcă să rezolve problema, concluzia neputând fi decât aceea că inculpatul nu a respins în nici un fel cererea de intervenție formulată anterior de către Bold I. B. el.

Audiat fiind în faza de judecată la data de_ martorul Bold I. B. el și-a nuanțat oarecum, declarațiile anterioare într-un sens favorabil inculpatului, susținând că a apelat la acesta pentru a-l ajuta pe martorul Lepădatu, știind că la momentul respectiv, se întocmeau anumite liste la Guvern privind alocarea unor sume de bani din Fondul de rezervă al statului, fiind interesat să afle dacă Primăria în discuție era pe această listă sau în caz contrar ce ar putea face pentru a-și recupera banii.

A susținut martorul că inculpatul nu i-a dat un răspuns afirmativ și nici nu a înțeles din discuția cu acesta, că se intenționa a se ajunge la persoane din guvern, deoarece inculpatul se referea generic la "oamenii aceia"; și a afirmat că la turneul de golf Elit, deși s-au întâlnit, doar s-au salutat. A recunoscut martorul că l-a contactat pe inculpat pe facebook la data de_ pentru a vedea dacă îl poate ajuta și că răspunsul inculpatului a fost că " nu, dar că încearcă";. În realitate, răspunsul inculpatului a fost, " salut, încerc";.

Trecând peste contradicțiile evidente dintre declarațiile martorului Bold I.

1. el, justificate probabil de încercarea sa de a-i ușura situația inculpatului, în opinia noastră această declarație este nesinceră și total neconvingătoare, acesta încercând să modifice sensul discuției din data de_, însă fără succes.

   Convorbirea telefonică din data de_ redată în procesul verbal din data de_ ( filele 57-60), conturează starea de fapt reținută de către parchet, reliefând pe deplin elementele constitutive ale infracțiunii în discuție.

   În primul rând, rezultă din cuprinsul acesteia, că martorul Bold a oferit inculpatului suficiente detalii ale demersului pe care i-l solicita, afirmând că este vorba despre o societate care a avut contract cu o anumită primărie și că această societate are de recuperat, pentru niște lucrări la drumuri din anul 2009 când au avut loc calamități naturale, suma de 1 milion de euro și că în acest sens, există o adresă întocmită de către prefect președintelui consiliului județean, banii provenind de la guvern, respectiv de la Fondul de rezervă. Relevantă este afirmația inculpatului că Fondul de rezervă "este la dispoziția primului ministru"; precum și confirmarea martorului Bold, din care rezultă foarte clar că amândoi știau unde anume trebuie să se intervină.

   În continuare, martorul a explicat de ce demersul solicitat este urgent, respectiv din perspectiva listei care se întocmea, din context reieșind că îl interesa ca societatea respectivă să fie pe listă: " păi se face o listă acuma, că de aia e urgență, cică se face o listă acum în care să se dea la mai multe și știi cum e, care intră pe listă. Asta ne trebuie";.

   Inculpatul i-a relatat martorului că are niște mecanisme prin care ar putea declanșa o operațiune în sensul celei solicitate de martor, făcând vorbire despre costurile existente, însă în opinia noastră afirmația sa în sensul că "suma e prea mică ca să poată declanșa o chestie de genul acesta";, nu reprezintă o respingere a propunerii martorului, ci doar o negociere a acestuia care reflectă doar o situație reală, concretă cunoscută de către inculpat în sensul că astfel de așa zise operațiuni, au loc în măsura în care sunt rentabile pentru cei implicați, în contextul în care mai departe în cuprinsul aceleiași convorbiri telefonice afirmă că: " îți spun acum, 10%, e întotdeauna. Acesta-i costul";, ceea ce denotă o dată în plus că nu era vorba despre afirmații întemeiate pe zvonuri, tonul convingător al inculpatului relevând faptul că inculpatul cunoștea foarte bine cuantumul comisioanelor care se pretau în astfel de cazuri.

   Mai mult, atunci când martorul a insistat în sensul ca inculpatul "să pună o întrebare";, inculpatul acceptă, precizând și că costul e de 10 % întotdeauna.

   Fără îndoială în contextul în care s-a precizat în cuprinsul convorbirii telefonice, așa cum s-a arătat mai sus, că banii proveneau de la guvern, mai exact de la Fondul de rezervă aflat la dispoziția primului ministru, rezultă în mod indubitabil că intervenția solicitată îl viza pe acesta, mai ales că inculpatul susține în continuare că, deși îl cunoaște pe E. Boc, nu se bate pe burtă cu el, dând de înțeles că nu se poate adresa personal acestuia, dar că pentru a ajunge

   " în preajma lui number one " trebuie să ajungi prin intermediul unor oameni care au și ei anumite valori.

   Coroborând toate aceste referiri din cuprinsul convorbirii telefonice din data de_, la fostul prim ministru al României, cu datele deținute de către denunțător la momentul inițierii acestui demers al său pe lângă inculpatul S.

2. M., trebuie privită cu deosebită circumspecție, în sensul că a fost nevoie de ajutorul procurorului pentru a deduce că inculpatul se referea la o intervenție la anumite persoane cu putere de decizie în cadrul guvernului ( chiar la primul ministru n.n.), afirmația sa în sensul că inculpatul ar fi făcut vorbire doar despre niște oameni ori că number one ar fi de fapt, șeful acelor oameni cu care

inculpatul urma să ia legătura, fiind falsă și contrazisă de conținutul convorbirii telefonice.

Oricum, menționează faptul că în fața judecătorului, inițial martorul "a uitat";că în discuție a fost pomenit numele lui E. Boc, fiind surprinzător că alte aspecte nu i-au scăpat, iar cele relevante în opinia sa, au fost răstălmăcite în folosul inculpatului.

A afirmat martorul și faptul că în realitate inculpatul nu i-a dat un răspuns afirmativ, însă și această susținere este contrazisă de convorbirea telefonică din data de_ din care rezultă, în contextul în care martorul a fost de acord cu procentul de 10%, că inculpatul i-a spus martorului că se va ocupa de chestia respectivă doar după 10, având în vedere anumite deplasări pe care le avea în program, precizând apoi că: "până lunea următoare nu am cum să vorbesc cu oamenii care trebuie";, ceea ce denotă faptul că acordul de voință dintre ei s-a realizat.

Oricum, în mod obișnuit în practica judiciară s-a avansat teza conform căreia pretinderea de foloase care nu este decât o tentativă asimilată cu infracțiunea consumată, ar exclude existența unei convenții între cumpărătorul și traficantul de influență, fiind un act unilateral al acestuia din urmă și doar izolat, s-a mers pe ideea că pentru consumarea infracțiunii în această modalitate este necesară realizarea unui acord de voință, a unei convenții ilicite între cumpărătorul și traficantul de influență.

În cazul de față, rezultă în mod cert că inculpatul a pretins un comision de 10% din suma de recuperat pentru persoane cu influență asupra unor factori de decizie ai guvernului, pentru a-i determina să aprobe alocarea prin hotărâre de Guvern a unei sume de bani pentru Primăria comunei I. ești, jud. Vâlcea din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2011.

Într-adevăr, nu rezultă din conținutul discuției telefonice că martorul Bold ar fi comunicat inculpatului numele beneficiarul demersului solicitat ori numele firmei implicate sau al primăriei, însă există posibilitatea să fi făcut aceasta cu ocazia întâlnirii de la turneul de golf Elit din data_ când cei doi s-au întâlnit, (inculpatul susținând chiar că au discutat pe marginea acestui subiect), afirmație credibilă în contextul în care după data de 10, când inculpatul afirmase anterior că se va ocupa de problemă, mai exact în data de_ 1 are loc între cei doi acel schimb de mesaje pe facebook, iar inculpatul susține că încearcă să îl ajute.

S-a considerat că este irelevant faptul că numele beneficiarul nu apare în discuția amintită, fiind furnizate suficiente informații despre demersul pretins de denunțător și în plus, nu trebuie să uităm că inculpatul se temea că îi sunt ascultate convorbirile telefonice, așa după cum a declarat în instanță, astfel că

"precauția"; care caracterizează această convorbire telefonică este ușor de înțeles.

Nu este de acord cu susținerea conform căreia discuția dintre cei doi nu a depășit stadiul unei simple discuții exploratorii, cu caracter generic care nu poate în nici un caz să fie calificată ca fiind trafic de influență, în condițiile în care s-a solicitat inculpatului o intervenție la guvern, pentru alocarea unor sume de bani, rezultă în mod cert persoana care era vizată, în speță primul ministru iar inculpatul acceptând să facă un atare demers, a precizat care este costul acesteia, ceea ce echivalează cu o pretindere în sensul legii penale, atâta timp cât pretinderea a fost definită ca "formularea de către făptuitor în mod expres sau tacit a cererii să i se dea pentru sine sau pentru altul o sumă de bani";.

În același timp, afirmația că nu a putut constitui infracțiunea de trafic de influență, pretinsa traficare a influenței asupra unor persoane care au influență asupra funcționarului, așa numitul trafic de influență prin intermediar, deoarece

în caz contrar s-ar adăuga la lege, atâta timp cât potrivit art. 257 C.pen. traficantul de influență trebuie să pretindă că are influență "asupra unui funcționar";, nu împărtășește această opinie, deoarece elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență poate fi realizat direct de autor sau indirect printr-un intermediar, fiind numeroase soluții în practica instanțelor de judecată în acest sens. (a se vedea decizia penală nr. 48/30.03.211 a Curții de Apel Brașov și decizia penală nr. 2314/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție). În norma de încriminare s-a prevăzut doar că traficantul de influență trebuie să aibă ori să pretindă că are influență asupra unui funcționar, or dacă legiuitorul ar fi dorit să încrimineze doar fapta de a trafica influența reală sau pretinsă exercitată în mod direct asupra unui funcționar, nu și prin intermediar, ar fi găsit de cuviință să o facă.

Infracțiunea de trafic de influență este și rămâne, prin structura sa o infracțiune de pericol a cărei existență nu este condiționată de producerea vreunui rezultat și se consumă în momentul în care făptuitorul, care are sau lasă să se creadă că are influență asupra unui funcționar public sau funcționar, pretinde sau primește bani sau alte foloase, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, pentru a-l determina pe acel funcționar public sau funcționar să facă sau să nu facă un act ce intră în sfera atribuțiilor sale de serviciu.

In cauza de față, infracțiunea de trafic de influență comisă de inculpatul S.

C. M. s-a consumat la momentul în care acesta a pretins folosul necuvenit, comunicându-i martorului Bold I. B. el ce sumă trebuie să plătească persoanele interesate pentru intervenția ce urma să fie făcută pe lângă persoane cu atribuții de decizie din cadrul Guvernului României

Fără îndoială, din perspectiva elementelor constitutive ale infracțiuni de trafic de influență în modalitatea pretinderii de bani sau alte foloase, nu are relevanță dacă inculpatul S. C. M. a intervenit pe lângă persoane cu atribuții de decizie din cadrul Guvernului României ori dacă s-au alocat sau nu Primăriei comunei I. ești bani din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2011.

De asemenea, pentru întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență nu are relevanță că inculpatul S. C. M. nu a pretins banii pentru sine, ci pentru alte persoane și nici faptul că acesta a lăsat să se creadă că poate interveni pe lângă funcționari publici cu atribuții de decizie din cadrul Guvernului, nu în mod direct, ci prin intermediul persoanelor pentru care a și pretins banii.

Fiind audiat în prezenta cauză, martorul Lepădatu V. M. a negat existența vreunei înțelegeri frauduloase cu martorul Bold I. B. el, însă a recunoscut că a discutat cu acesta în legătură cu situația legată de banii pe care- i avea de recuperat societatea sa de la Primăria comunei I. ești, precum și de demersurile făcute în vederea obținerii sumelor de bani și că acesta și-a oferit ajutorul iar în declarația pe care a dat-o la data de_, vizavi de această problemă, Lepădatu V. M. a susținut că Bold I. B. el s-a oferit să se intereseze cu privire la identificarea fie a unei firme dispusă să cumpere creanțele, fie a unei bănci pentru "scontare de facturi" ( filele 41-42 ).

Cu aceeași ocazie, martorul Lepădatu V. M. a precizat că i-a spus lui Bold I. B. el că, cu ocazia audienței primarului și viceprimarului comunei I. ești la prim ministru, acesta le-ar fi promis celor doi reprezentanți ai autorității publice locale că li se va aloca bani "după întocmirea unor liste" .

În același timp, Lepădatu V. M. a susținut că nu a avut cunoștință de demersul lui Bold I. B. el decât după ce acesta a fost audiat la D.N.A.

În fața instanței de judecată, martorul Lepădatu V. M. a susținut în esență aceleași împrejurări, afirmând că nu își amintește să îi fi arătat lui Bold adresa către guvern întocmită în vederea alocării unor sume de bani din Fondul de rezervă al statului, afirmație deloc credibilă, dacă avem în vedere declarația lui Bold care susține contrariul și conținutul convorbirii telefonice în care acesta din urmă face referire la existența acesteia, precum și la întocmirea listei cu primăriile propuse pentru obținerea de fonduri.

Ca atare, tribunalul, raportat la întreg materialul probator administrat pe parcursul procesului penal, a apreciat că rezultă dincolo de orice dubiu vinovăția inculpatului S. C. M. în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, acesta urmând a răspunde penal pentru fapta sa.

În drept, fapta inculpatului S. C. M., care la data de_, a lăsat să se creadă față de martorul Bold I. B. el că are influență, prin intermediul unor persoane, asupra unor funcționari publici cu atribuții de decizie în cadrul Guvernului României pe care îi poate determina să aprobe alocarea prin hotărâre de Guvern a unei sume de bani pentru Primăria comunei I. ești, jud. Vâlcea din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2011, în scopul de a fi remisă ulterior S.C. ONILSERV S.R.L. pentru decontarea unor lucrări efectuate în perioada 2008-2009, comunicându-i că "costul" intervenție pentru persoanele care sa facă demersuri pe lângă funcționarii publici în cauză îl reprezintă 10 % ( 100.000 euro) din valoarea totală a sumei primite, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 alin. l C.pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului se vor avea în vedere criteriile generale cuprinse în art. 72 C.pen. și anume gradul de pericol social al faptei comise, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege, precum și persoana făptuitorului.

Din această perspectivă, dincolo de natura și gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului, tribunalul a reținut că, deși acesta se află la prima confruntare cu legea penală, a dat dovadă de nesinceritate pe parcursul judecării cauzei și nu și-a asumat în nici un fel responsabilitatea conduitei sale.

S-a apreciat în acest context că nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, tribunalul aplicând acestuia o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art.71 C.pen. s-au interzis inculpatului dreptul prev. de art. 64 lit. a teza II C.pen., începând cu data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la terminarea executării pedepsei.

În ceea ce privește modalitatea de individualizare judiciară a executării pedepsei, instanța a constatat că sunt îndeplinite cerințele art. 86/1 C.pen., deoarece pedeapsa aplicată nu depășește 4 ani închisoare, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior și față de circumstanțele sale personale și concluziile referatului de evaluare psihosocială întocmit de către Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj cu privire la perspectivele favorabile inculpatului de reintegrare socială, se apreciază că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta și chiar fără executarea pedepsei acesta nu va săvârși alte infracțiuni.

Împotriva soluției instanței de fond au declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE DNA- SERVICIUL

TERITORIAL C. și inculpatul S. C. M. .

Prin motivele scrise și orale procurorii au criticat sentința sub aspectul netemeiniciei acesteia, apreciind că traficul de influență comis de inculpat viza activitatea Guvernului României, cu privire la care acesta a acreditat ideea că

este la discreția influențelor sale, gata să comercializeze atributele și încrederea de care trebuie să se bucure în societate, ceea ce impune o sancțiune mai severă care să fie executată prin privare de libertate.

Având în vedere pericolul social al infracțiunilor de corupție, prin vătămarea sau periclitarea desfășurării activităților din toate sferele vieții sociale, reflectat și de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, dar și activitatea vizată în concret de infracțiune - atribuțiile executive și administrative a Primului ministru în cadrul Guvernului României - procurorii DNA consideră greșită aprecierea Tribunalului C., că prin acțiunile sale inculpatul S. C. M. ar fi adus o atingere redusă valorii ocrotite de lege - astfel că în speță se impunea față de acesta, o pedeapsă mai aspră, prin privare de libertate.

Inculpatul S. C. prin apelul promovat a solicitat în principal: desființarea sentinței penale nr. 285 din 23 iulie 2012 a Tribunalului C. și în baza art 380 raportat la art 332 alin.2 și art. 197 alin 1 și 4 Cod procedură penală restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale, iar în subsidiar, achitarea sa în baza art 10 lit d raportat la art 11 pct 2 lit a Cod procedură penală, faptei imputate de procurori lipsindu-i mai multe dintre elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

Apărătorul ales al inculpatului S. a învederat că, se impune restituirea cauzei la DNA- SERVICIUL TERITORIAL C. întrucât în dosarul de urmărire penală nr. 136/P/2011 s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență la 7 decembrie 2011. Cu toate acestea, inculpatului i s-a adus la cunoștință învinuirea doar la 12 decembrie 2011, declarațiile martorilor BOLD I. B. el, Lepădatu V. M. și Giuran I. el fiind luate de procuror la data de 9 decembrie 2011. Prin urmare, efectuarea acestor acte de urmărire penală s-a realizat la un moment la care inculpatul S.

C. nu a avea cunoștință de învinuirea care i se aduce și fără a i se asigura asistența juridică în perioada 7 decembrie-12 decembrie 2011, deși potrivit art. 171 aln.2 Cod procedură penală aceasta era obligatorie, întrucât el era arestat într-o altă cauză.

Așa fiind, hotărârea Tribunalului C. a fost pronunțată cu încălcarea flagrantă a dreptului la apărare al inculpatului, dreptul la un proces echitabil fiind astfel, lipsit de conținut, conform susținerilor apărătorului ales al inculpatului S. C. .

Mai mult, s-a precizat de către apărare că " reaudierea martorilor ascultați de către procuror în faza de urmărire penală, în instanță, cu ocazia cercetării judecătorești, nu poate complini obligația anchetatorului de administrare cu respectarea efectivă a dreptului la apărare a inculpatului, a tuturor mijloacelor de probă";, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei penale nr. 242 din 3 decembrie 2012 a ÎCCJ (completul de 5 judecători).

Pe cale de consecință, lipsind faza de urmărire penală în această speță, se impune restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia.

Apărătorul inculpatului S. a învederat că, procurorul DNA a încălcat dreptul la apărare al clientului său și cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, ceea ce justifică restituirea cauzei la parchet. Astfel, la 16 decembrie 2011, inculpatul S. a solicitat reaudierea denunțătorului Bold B. el și a martorului Lepădatu V. în prezența apărătorilor săi aleși, deoarece declarațiile martorului Bold erau contradictorii, cerere respinsă - ca nefondată - de către procuror "întrucât în legislația actuală nu există nici o dispoziție legală care să împiedice efectuarea unor acte de urmărire penală între momentul începerii acesteia și cel al aducerii la cunoștință a învinuirii, persoanei cercetate";.

Prin acest mod de a acționa al procurorului, se susține de către apărare, că a fost încălcat art. 6 Cod procedură penală, potrivit căruia "dreptul la apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în tot cursul procesului penal, precum și prevederile art 172 alin.1 Cod procedură penală ce reglementează dreptul apărătorului învinuitului sau inculpatului de a asista în cursul urmăririi penale la efectuarea oricărui act procesual și procedural";.

Totodată s-a învederat de către apărătorului inculpatului S. C. că au fost nesocotite de către acuzare și prevederile art 6 alin 3 Cod procedură penală, conform cărora organele judiciare au obligația să-l încunoștințeze de îndată și mai înainte de a-l audia pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia și să-i asigure posibilitatea pregătirii și exercitării apărării.

Precizează avocatul inculpatului, că în speță s-a trecut la judecarea în fond a pricinii, deși faza de urmărire penală este inexistentă, cu consecința nelegalei sesizări a instanței.

Astfel, inculpatului S. C. i s-a adus la cunoștință învinuirea la 12 decembrie 2011, la data de 16 decembrie 2011 i s-a prezentat materialul de urmărire penală, faza de anchetă fiind inexistentă, întrucât nu este nicio probă legal administrată de organele de urmărire penală, în această etapă.

Așa fiind, declarațiile celor trei martori audiați la 9 decembrie 2011, relevă caracterul nelegal al unicelor probe administrate în presupusa fază de urmărire penală, aspect ce impune restituirea cauzei la parchet.

O altă critică adusă de inculpat hotărârii de condamnare, vizează împrejurarea că trimiterea sa în judecată s-a bazat exclusiv pe acte premergătoare.

În acest sens, precizează că interceptările telefonice și înregistrările convorbirilor sale s-au realizat la 25 și 28 august 2011, procesul-verbal de certificare a acestora datează din 28 noiembrie 2011, denunțul numitului BOLD

I. B. el a fost făcut la 11 noiembrie 2011, iar urmărirea penală a fost începută față de inculpat la 7 decembrie 2011.

În aceste condiții, susține apărarea, denunțul numitului Bold B. el și interceptările telefonice au caracterul de acte premergătoare, iar ulterior începerii urmăririi penale procurorul nu a mai administrat legal nicio probă în favoarea sau defavoarea inculpatului, ceea ce dovedește că "așa-zisa anchetă penală ", are un caracter pur formal, vădit incompatibil cu principiile fundamentale ale procesului penal.

Pe cale de consecință, sesizarea instanței a fost nelegală, neexistând probele necesare și legal administrate, astfel cum impune art. 262 Cod procedură penală, judecătorul fondului fiind obligat să dispună restituirea cauzei la parchet pentru realizarea urmăririi penale, fază procesuală ce lipsește cu desăvârșire.

Un alt motiv de apel al inculpatului S. C. vizează audierea celor trei martori la 9 decembrie 2011, de către un organ necompetent teritorial, ceea ce echivalează cu încălcarea dreptului său la apărare. Așa fiind, delegarea ofițerilor de poliție din cadrul Serviciului Teritorial Pitești de către procurorul DNA din cadrul SERVICIULUI TERITORIAL C., este nelegală.

În speță, audierea celor trei martori putea fi realizată de ofițerii din cadrul ST PITEȘTI doar prin comisie rogatorie și delegare ulterioară, de către procurorul din cadrul ST PITEȘTI.

Așa fiind, delegarea directă dispusă în cauză încalcă prevederile legale ale art. 10 alin.1-4 din OUG nr. 43/2002 și a art. 217 alin 4 Cod procedură penală întrucât ofițerii care au procedat la audierea martorilor nu erau competenți să

efectueze aceste acte, motiv pentru care se impune înlăturarea acestor mijloace de probă.

O altă critică adusă de inculpat hotărârii tribunalului vizează faptul că, procesul-verbal de redare a convorbirilor, certificat pentru autenticitate, suferă sub aspectul legalității. Astfel, se învederează că această cauză a fost cercetată în dosarul cu nr. 136/P/2011, ori procesul-verbal amintit figurează ca făcând parte din dosarul 60/P/2011. Cu alte cuvinte, la dosarul 136/P/2011 nu există procesul verbal de redare, certificat de procurorul care efectuează urmărirea penală.

Avocatul inculpatului arată că procesul-verbal de certificare a respectivelor înregistrări este din aceeași dată în care s-a dispus disjungerea din cauza penală nr. 60/P/2011 a faptei de trafic de influență, cercetată în prezentul dosar 136/P/2011.

Precizează însă, că pe niciunul din acte nu figurează ora, condiții în care nu se poate stabili dacă certificarea înregistrărilor s-a realizat înainte sau după disjungere. Se afirmă însă, că oricare ar fi ordinea, acest mijloc de probă nu poate fi acceptat.

Mai mult, procesul-verbal care consemnează faptul că s-a procedat la copierea convorbirilor telefonice purtate de inculpatul S., în vederea depunerii acestora la dosarul 136/P/2011 datează din 8 decembrie 2011, în condițiile în care certificarea pentru autenticitate s-a realizat la 28 noiembrie 2011.

Susține apărarea că, în prezentul dosar certificarea pentru autenticitate a fost realizată anterior momentului obținerii înregistrărilor de către procurorul competent.

Arată, avocatul inculpatului că "procesul-verbal este certificat pentru autenticitate de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală în cauză";.

Pe de altă parte, art. 912alin 5 Cod procedură penală prevede posibilitatea utilizării într-o altă cauză a convorbirilor și comunicărilor interceptate și nu a proceselor-verbale de redare a acestora, tocmai pentru a da posibilitate procurorului care instrumentează noua cauză, să aibă contact cu înregistrările în integralitatea lor și să decidă el cu privire la relevanța anumitor aspecte.

Mai mult, apărarea susține că în dosarul 60/P/2011 procurorul de caz a procedat la certificarea procesului-verbal de transcriere a înregistrărilor care conțin discuțiile purtate de inculpatul S. cu numitul Bold B. el în datele de 25 și 28 august 2011, la data de 21 septembrie 2011.

Cu toate acestea, același procuror care instrumenta dosarul nr. 60/P/2011 procedează ulterior la o nouă certificare a înregistrărilor, de această dată exclusiv a celor care vizau discuția dintre inculpatul S. și denunțătorul Bold, la data de 28 noiembrie 2011.

Se învederează de către apărare, că un astfel de demers este nelegal, dispozițiile art 912alin 5 Cod procedură penală fiind clare, în sensul că, doar procurorul care supraveghează sau instrumentează cazul decide cu privire la relevanța anumitor înregistrări și procedează ulterior la certificarea acestora.

Pe cale de consecință, s-a solicitat de către apărătorul ales al inculpatului

S. înlăturarea acestor mijloace de probă, întrucât procesul-verbal de redare a înregistrărilor face parte din alt dosar și anume, din cel de urmărire penală nr. 60/P/2011, ori Codul de procedură penală permite utilizarea într-un alt dosar a convorbirilor sau comunicărilor interceptate și nu a proceselor-verbale de transcriere a acestora.

Un alt motiv de apel formulat de inculpatul S. vizează disjungerea nelegal operată de procuror în baza art. 38 Cod procedură penală la data de 28

noiembrie 2011, respectiv din dosarul nr. 60/P/2011, a dosarului nr. 136/P/2011 privind infracțiunea de trafic de influență comisă de apelant.

Se precizează că, în prezenta speță, însă, la momentul emiterii rezoluției de disjungere din 28 noiembrie 2011 exista deja o cauză separată, față de dosarul nr. 60/P/2011 și anume dosarul nr. 136/P/2011 în care inculpatul S. era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, dosar înregistrat ca urmare a denunțului martorului BOLD I. B. el din data de 11 noiembrie 2011.

Apărarea învederează că disjungerea operată este nelegală, câtă vreme, cele două cauze deja erau cercetate separat.

Referitor la solicitarea de achitare a inculpatului în baza art. 10 lit d raportat la art 11 pct. 2 lit a Cod procedură penală față de lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, cere a se avea în vedere că procurorii nu au probat existența unei acțiuni de pretindere, în sensul art. 257 Cod penal.

Astfel, speța debutează din inițiativa denunțătorului, care încerca să identifice o contraparte, o persoană care ar fi putut să ajute la rezolvarea problemei sale. La aceste demersuri ale denunțătorului, poziția inculpatului S. reiterată de patru ori în conținutul interceptării telefonice din 28 august 2011, este aceea de respingere a propunerii acestuia " Mă frate, îți spun sincer și să nu înțelegi greșit, dar suma e prea mică să pot să declanșez o chestie de genul acesta, bă haide, dați-le la ăia un milion euro"; și " Acela zice, Măi eu pentru o sută de mii nu mă dau jos din pat, înțelegi ?"; "Și acesta vine și spune, ce-mi iese mie la afacerea asta ? O sută de mii sau cincizeci de mii cum zici tu? Păi, pentru cincizeci de mii nu mă dau jos din pat, frate";. " Dar repet, suma e prea mică pentru ca să se deranjeze băieții";.

Apărarea susține că modul de exprimare al inculpatului S., arată că el vorbește în termeni generici despre costurile unor asemenea intervenții, neformulând în niciun moment pretenții particulare privind anumite sume de bani pentru rezolvarea acestei probleme concrete " Îți spun acum, 10 % e întotdeauna";. Ca atare, exprimarea unor aprecieri ale inculpatului cu privire la costurile unei asemenea operațiuni, nedublată de o afirmație neechivocă din partea sa, prin care să se implice în mod direct în această activitate, nu poate fi asimilată unei acțiuni de pretindere, cum eronat a procedat Tribunalul Cluj.

În niciun moment, respectiv nici la 3 septembrie 2011 inculpatul S. nu a formulat o cerere expresă în vederea obținerii unui folos pentru altul, discuția cu denunțătorul rezumându-se la referiri generale, privind cuantumul costurilor pentru a obține o asemenea intervenție.

Nu se poate considera că expunerea unor aprecieri subiective privind sume care ar fi cerute pentru asemenea intervenții, echivalează cu o acțiune de pretindere în sensul art. 257 Cod penal.

S-a susținut de către apărare, că nici cumpărătorul de influență nu a considerat că discuția din 28 august 2011 s-ar fi finalizat cu o traficare a influenței din partea inculpatului S., deoarece în primul rând nu a existat o acțiune de pretindere explicită din partea denunțătorului, pe care inculpatul s-o accepte, iar pe de altă parte, discuția dintre ei a avut un caracter generic, despre faptul dacă s-ar putea interveni și care ar fi costurile aproximative ale unei asemenea intervenții.

Mai mult, denunțătorul înțelegând că inculpatul S. nu îl poate ajuta, a recurs la alte persoane pentru rezolvarea problemei sale, dovadă fiind discuția de pe Facebook dintre martorul Bold B. el și martorul Octavian Damian din 1 septembrie 2011.

Refuzul inculpatului S. de a-și trafic influența, în opinia apărării, rezultă și din cuprinsul declarației denunțătorului din fața Tribunalului C. din 9 iulie 2012 în care precizează " în măsura în care aș fi ajuns la o înțelegere cu S., intenționam să pun față în față pe acesta și Lepădatu, pentru a se înțelege între ei";, ceea ce însă nu s-a întâmplat.

Conform susținerilor avocatului ales al inculpatului, la acel moment, 28 august 2011 denunțătorul nu era nici măcar sigur, dacă o asemenea influență era sau nu necesară, sau posibilă, aspect ce rezultă din denunțul martorului Bold B. el din 11 noiembrie 2011 " În fapt, i-am solicitat inculpatului să vadă dacă primăria se află pe lista Guvernului";.

Apărătorul inculpatului precizează că, în absența unor informații exacte, era imposibil ca apelantul, cel puțin teoretic, să formuleze o cerere explicită de pretindere a unui folos în vederea traficării influenței.

Astfel, discuția din 28 august 2011 se referă la un procent de 10 %, însă niciuna dintre părți nu cunoaște la ce anume va fi aplicat acesta, deoarece în conversația denunțătorului cu inculpatul S. s-au făcut referiri la două sume, respectiv 1.000.000 euro și 540.000 euro.

Conform probelor de la dosar, în opinia apărării, la acel moment nici denunțătorul nu știa cu exactitate cuantumul datoriei Primăriei I. ești față de firma SC ONILSERV SRL.

Astfel, nu poate exista un act de pretindere, când din starea de fapt expusă de parchet și reținută ca atare de judecător nu se poate determina ce s-a pretins. Potrivit susținerilor apărării, la 28 august 2011 nu se știa asupra cui trebuia exercitată influența.

Simplele referiri, din conținutul interceptărilor la Primul Ministru din acea vreme, E. Boc, nu pot fi relevante, deoarece nu acesta avea atribuții directe în includerea unor unități administrativ-teritoriale pe acea listă, neputând nici să modifice unilateral, chiar influențat fiind, vreo hotărâre de guvern.

S-a precizat de către apărătorul ales al inculpatului S. că necunoașterea identității beneficiarului influenței conturează și ea nu doar caracterul general al discuției din 28 august 2011 ci și mai important, imposibilitatea ca la acest moment să existe un act efectiv de pretindere, specific traficului de influență.

Ori, din probele dosarului, nu rezultă pentru cine ar trebui exercitată influența. Necunoscându-se beneficiarul influenței, nu poate subzista infracțiunea de trafic de influență.

În ultimul rând, apărarea a învederat că nu poate exista infracțiunea " de trafic de influență prin intermediar";, deoarece nu constituie o asemenea faptă, o pretinsă traficare a influenței asupra unor persoane care ar avea influență asupra funcționarului a cărei exercitare a atribuțiilor de serviciu este vizată. Astfel, nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de trafic de influență, care pretinde în mod explicit ca influența traficată să fie asupra funcționarului (influență directă) și nu asupra unei persoane care ar avea influență asupra funcționarului.

Curtea examinând apelurile declarate, prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Cu privire la apelul inculpatului S. C. M. :

Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (faptele supuse judecății).

Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că adevărul - infracțiunile deduse spre soluționare instanței - este, fără echivoc, cel pe care îl înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

În conformitate cu dispozițiile art.66 alin.1 și art.5/2 din Codul de procedură penală, precum și cu cele ale art.23 alin.11 din Constituția României, orice cetățean beneficiază de prezumția de nevinovăție, deschiderea unei proceduri judiciare penale - prin începerea urmăririi penale - nefiind posibilă decât în condițiile prevăzute de lege.

Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane - s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și a concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe: vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la pronunțarea unei decizii judecătorești de condamnare, prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte "erga omnes";; soluția magistraților trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Prealabil, examinării pe fond a apelului inculpatului S., Curtea reține următoarele:

În primă instanță, în fata Tribunalului C. inculpatul S. C. M., a achiesat să dea declarație, prin care a negat săvârșirea infracțiunii imputate prin rechizitoriul Parchetului.

Astfel, "în declarația sa din data de_ (fila 43-44), inculpatul a recunoscut că a purtat cu martorul Bold cele două discuții telefonice, însă susținerile parchetului sunt simple speculații ale unor frânturi din conversație, deoarece analiza atentă a acestora denotă faptul că dimpotrivă, i-a spus martorului că nu are nici o posibilitate să îl ajute, și chiar a încercat să îl convingă de inutilitatea demersului său, invocând în acest sens un pasaj în care arată că, deși îl cunoaște pe E. Boc de când era primar "nu se bate cu el pe burtă"; și faptul că i-a spus că pentru suma vehiculată, cei în cauză "nu se dau jos din pat";.

În legătură cu comisionul de 10 %, afirmă inculpatul că, "în realitate nu a pretins suma respectivă pentru persoane care ar urma să intervină la factori de decizie din guvern, ci pur și simplu la întrebarea martorului BOLD I. B. el care ar fi costurile, a făcut apel la zvonistica ce însoțește de obicei asemenea demersuri";. A mai arătat inculpatul că în realitate, s-a întâlnit cu martorul Bold

I. B. el la turneul de golf Elit, ocazie cu care i-ar fi spus acestuia că nu îl poate ajuta și că alte discuții referitoare la firma ori primăria implicată nu au purtat. Susține inculpatul că nu a dat curs solicitării lui Bold și nu a făcut nici un demers în acest sens, ceea ce denotă lipsa intenției sale infracționale.

Pe de altă parte, judecătorul fondului a administrat nemijlocit probele propuse prin actul de sesizare, fiind audiați martorii BOLD I. B. el și Lepădatu

V. M., întocmindu-se de către Serviciul de Probațiune de pe lânga Tribunalul Cluj un referat de evaluare psiho-socială a inculpatului și atașându-se totodată dosarului mai multe înscrisuri, în apărarea apelantului. ( ce atestă

performantele obținute în cadrul Golf Club P. Tomiță și o copie a înregistrării convorbirii purtate pe Facebook intre denunțător și numitul Damian Octavian din 01 septembrie 2011).

În faza de urmărire penală, inculpatul S. a uzat de prev. art. 70 C.pr.pen., de dreptul la tăcere și acela de a nu se autoincrimina.

Curtea reține că o componentă a dreptului la apărare o reprezintă și dreptul la tăcere al învinuitului sau inculpatului.

Deși art.6 paragraf 2 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului nu prevede, în mod expres, dreptul la tăcere și dreptul de a nu contribui la propria acuzare, CEDO s-a pronunțat în sensul că acestea reprezintă reguli general recunoscute și acceptate pe plan internațional, care stau la baza noțiunii de proces echitabil.

Curtea Europeană a admis însă că "dreptul la tăcere nu este un drept absolut și că, în situațiile în care probele de vinovăție sunt evidente, judecătorul poate reține unele consecințe defavorabile din tăcerea acuzatului, fără să fie afectat caracterul echitabil al procesului și prezumția de nevinovăție";.(cauza Saunders contra Regatului Unit 17 decembrie 1996).

În apel, cu acordul său inculpatul a fost ascultat la 12 iunie 2013, acesta nerecunoscând săvârșirea infracțiunii cu aceleași motivații care au fost arătate și în fața Tribunalului C., susținând că fapta nu există și chiar dacă a purtat cele doua conversații telefonice cu denunțătorul, ele nu au conotații penale.

A solicitat prin apărătorul ales, administrarea de probe noi: audierea martorului Octavian Damian, pentru a dovedi că discuția dintre denunțător și el era una cu caracter exploratoriu, inculpatul S. nefiind singura persoană abordată de martorul Bold B. el pentru cumpărarea de influență; efectuarea unei adrese către DNA - Serviciul Teritorial C. cu solicitarea de a se depune la dosarul cauzei mandatul de aducere în baza căruia Bold B. el s-a prezentat la organele de urmărire penală: pentru a se lămuri calitatea în care a fost adus la Parchet și succesiunea declarațiilor făcute anchetatorului, cu consecința verificării oportunității disjungerii cauzei și formarea unui nou dosar cu nr.136/P/2011; reaudierea denunțătorului Bold B. el raportat la împrejurarea că declarațiile sale sunt echivoce și totodată contradictorii cu privire la întâlnirea din 3 septembrie 2011 dintre el și inculpatul S. ; audierea martorilor Străjan I. (organizatorul competiției sportive) și S. I. (angajatul Hotelului Golf din localitatea Pianu, unde au fost cazați atât inculpatul S. cât și denunțătorul Bold, pentru a se dovedi dacă cei doi s-au întâlnit la 3 septembrie 2011 și au purtat vreo discuție cu conotație penală, la acest turneu de golf; audierea primarului E. Boc pentru a se stabili dacă precizarea din conținutul discuțiilor telefonice interceptate din 28 august 2011 și prin care inculpatul S. făcea referire la o persoană cu apelativul " number one"; îl vizează pe acesta; pe de altă parte să se detalieze procedura de alocare a sumelor de bani din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2011 și a persoanelor implicate în această manoperă; audierea primarului Com. I. ești - N. C. ; a viceprimarului aceleiași comune - Rizea N. ; a Președintelui Consiliului Județean Vălcea - Câlea I. ; a prefectului Județului Vâlcea - Petre U. eanu pentru a se dovedi procedura de alocare a sumelor de bani către Comuna I. ești din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului pe anul 2011 și a se proba totodată, că inculpatului S. nu i-au fost comunicate niciun fel de detalii cu privire la societatea comercială avută în vedere pentru cumpărarea de influență, de către denunțător, demonstrându-se astfel caracterul pur exploratoriu a discuției dintre inculpat și martorul Bold din 28 august 2011.

Apărătorul ales al inculpatului, învederează că împrejurările reținute în faza de urmărire penală au fost în mod abuziv create și redate de către organele de anchetă, iar clarificarea dubiului și aflarea adevărului în speță, nu se poate realiza fără administrarea probelor testimoniale solicitate.

Motivele de apel ale inculpatului, sunt aceleași cu cele invocate în fața instanței de fond, cu titlu de apărări.

Pentru respectarea dreptului la apărare al inculpatului, Curtea a încuviințat și a realizat ascultarea nemijlocită a martorilor: Octavian Damian, Străjan I., S. I., N. C. și reaudierea denunțătorului BOLD I. B. el. S-a apreciat că este necesară doar audierea martorului N. C., primar al comunei I. ești, deoarece toți cei patru martori propuși spre ascultare cunosc aceeași împrejurare, iar pe de altă parte aceasta era beneficiara influenței

traficate.

Raportat la natura și obiectul cauzei, nu s-a apreciat utilă și concludentă ascultarea fostului Prim Ministru E. Boc.

S-a respins solicitarea de a se depune de către DNA a mandatului de aducere emis pe numele denunțătorului, pentru a verifica numărul dosarului în care a fost dat, deoarece este evident că atât timp cât nu a fost atașat dosarului 136/P/2011, acesta a fost întocmit în dosarul 60/P/2011, urmând ca acest aspect, alături de disjungerea operată de procuror să facă obiectul analizei Curții, referitor la validitatea și legalitatea mijloacelor de proba administrate în cauză, conform art. 64 C.pr.pen.

Având în vedere criticile aduse de inculpat și parchet hotărârii tribunalului, instanța de apel ținând cont de efectul devolutiv al căilor de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja efectuat precum și prin prisma noilor probe administrate.

Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanța de apel i-a oferit inculpatului S. C. M. ocazia potrivită și suficientă pentru a-și valorifica în mod util dreptul său de apărare (Vaturi împotriva Franței- Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franței- Hotărârea din 18 mai 2004) și a asigurat echilibrul și egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare și apărare.

Noțiunea de proces echitabil cere ca instanța internă de judecată să examineze problemele esențiale ale cauzei și să nu se mulțumească să confirme pur și simplu rechizitoriul, trebuind să-și motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României - Hotărârea din 15 decembrie 2007).

Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezența acuzatului la ședința de judecată are o importanță esențială pentru o bună soluționare a cauzei, în sensul că instanța trebuie să examineze nu numai personalitatea acuzatului și starea sa de spirit la momentul comiterii infracțiunii pentru care este trimis în judecată, ci și mobilurile activității sale infracționale, iar "asemenea aprecieri au a cântări substanțial în soluția ce urmează a fi pronunțată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezența acuzatului cât și a celorlalte părți vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanță, alături de apărătorii lor";. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

Apărătorul ales al inculpatului a contestat probele obținute prin mijloace de probă administrate ilegal (în opinia sa), având acest drept - a se vedea cazul Khom contra Marii Britanii - Curtea europeană de la Strasbourg.

Instanța de apel, examinând sentința atacată, a apreciat că Tribunalul Cluj a reținut o stare de fapt bazată pe probe concludente și just interpretate și că în

raport de aceasta, în mod judicios s-a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii pentru care a fost deferit justiției .

Cauza dedusă judecății comportă o analiză sub două aspecte: primul vizează absența sau existența fazei de urmărire penală și corelativ sfera actelor premergătoare, cu consecința constatării nelegalității unor mijloace de probă, ce duc la concluzia încălcării dreptului la apărare al inculpatului și golirea de conținut a dreptului acestuia la un proces echitabil.

Al doilea privește existența elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C pen.

Cu privire la prima solicitare din apelul inculpatului, în sensul restituirii cauzei la procuror pentru lipsa fazei de urmărire penală și inclusiv nelegala sesizare a instanței, Curtea retine următoarele:

Restituirea cauzei la procuror " de lege lata";, se poate dispune pe doua temeiuri: restituirea în vederea refacerii rechizitoriului (art. 300 alin.2 C pr.pen.) și restituirea pentru refacerea urmăririi penale (art. 332 C pr.pen.)

Conform art. 300 alin.1 C pr. pen., instanța este datoare să verifice, din oficiu, la prima înfățișare, regularitatea actului de sesizare. Potrivit art. 264 alin.1 C pr.pen., rechizitoriul constituie actul de sesizare al instanței de judecată.

Jurisprudența și doctrina sunt intr-o covârșitoare majoritate, în sensul opiniei că verificările instanței, conform art. 300 alin.1 C.pr.pen, poartă asupra actului propriu-zis (rechizitoriului), asupra îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege în ceea ce privește conținutul actului de sesizare și respectării art. 264 alin.3 C pr.pen.

In principiu, examinarea eventualelor nulități din cursul urmăririi penale (încălcarea unor norme care reglementează faza urmăririi penale) este o activitate distinctă de examinarea regularității actului de sesizare și rezultă din existența, separată a art. 300 C.pr.pen., respectiv a art. 332 C.pr.pen.

In măsura în care se constată nulități ale urmăririi penale, care presupun restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii acesteia, ca o consecință firească se impune, evident, și refacerea rechizitoriului. Această observație trebuie, însă, corelată cu alte principii în materia efectelor nulității, astfel cum, sunt acceptate în doctrină (izolarea efectului nulității și efectul extensiv ale acesteia) susținându-se constant că în reglementarea Codului de procedura penală român actual nu sunt dispoziții exprese în ceea ce privește efectul extensiv al nulității, urmând ca propagarea acestui efect să fie apreciată în fiecare caz concret de către organele judiciare, în raport cu relația ce există intre actul lovit de nulitate și celelalte acte procesuale întocmite.

Neobservarea unor dispoziții care reglementează urmărirea penală nu atrage, în toate cazurile, nulitatea absolută și, respectiv, restituirea cauzei la procuror. Distinct, încălcarea unor dispoziții din faza urmăririi penale pot atrage

- în condițiile legale - nulitatea relativă, iar nu nulitatea absolută.

"De lege lata"; această concepție a legiuitorului este reflectată de dispozițiile art. 197 alin.1 și 2- 3 C.pr.pen., art. 197 alin.1 și 4 C.pr.pen., respectiv art. 332 alin.1 și 2 C.pr.pen..

Revenind la aspectele de drept ale prezentei cauze, Curtea retine următoarele:

În realitate, apărarea a invocat nerespectarea unor prevederi legale cu privire la modul în care a fost efectuată urmărirea penală (dispunerea în speță a unor măsuri procesuale, efectuarea actelor premergătoare, disjungeri ale cauzei și respectiv soluția de trimitere în judecată).

Eventuala nelegalitate a actelor premergătoare ori a unor mijloace de probă nu poate conduce la restituirea cauzei la procuror pentru refacerea

urmăririi penale, în baza art. 332 alin.2 C.pr.pen., ci la neluarea lor în considerare cu ocazia deliberării

În dreptul procesual penal român respectarea garanției reglementate de art. 6 paragraf 3 lit. a din Convenția Europeană, ce prevede ca informarea cu privire la faptele de care este acuzata o persoană și la încadrarea juridică a acestora să fie precisă, detaliată și completă, trebuie raportată la acuzațiile aduse inculpatului de către procuror prin rechizitoriu, sau la situația punerii în discuție a schimbării încadrării juridice. Legiuitorul român a reglementat insă o obligație de informare a inculpatului, deși nu foarte detaliată și pe parcursul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești.

După începerea urmăririi penale, art. 6 alin.3 C.pr.pen.,instituie obligația organelor judiciare de a încunoștința, de îndată și mai înainte de a-l audia, pe învinuit sau pe inculpat despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia și de a-i asigura posibilitatea pregătirii și exercitării apărării.

Neîndeplinirea acestei obligații atât înainte de fi luată prima declarație, cât și cu ocazia audierii constituie o încălcare a art. 6 paragraf 3 lit. a din Convenția Europeană, ce atrage sancțiunea excluderii probei astfel administrată potrivit art. 64 alin.2 C.pr.pen.

Tot astfel, art. 70 alin.2 C.pr.pen,. stipulează că în situația în care organele de urmărire penală doresc să procedeze la audierea învinuitului, acestea au obligația de a-i aduce, în prealabil la cunoștință, fapta care formează obiectul cauzei, încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a avea un apărător, precum și dreptul de a nu face nici o declarație.

Curtea apreciază că organele de urmărire penală trebuie să aducă la cunoștința învinuitului situația de fapt și încadrarea juridică completă reținută în actul de începere a urmăririi penale. Această informare nu echivalează cu aplicarea în dreptul intern a prevederilor art. 6 paragraf 1 lit. a din Convenția Europeană, nefiind vorba de o informare detaliată cu privire la natura și cauza acuzației penale, față de stadiul procesului penal în care este îndeplinit actul, fiind doar o garanție a respectării dreptului la apărare specifică legislației naționale. Punerea în mișcare a acțiunii penale de către procuror atribuie învinuitului calitatea de inculpat, iar protecția drepturilor sale procesuale este mai atent reglementată.

După punerea în mișcare a acțiunii penale, dreptul la apărare al inculpatului este asigurat în mod efectiv, întrucât acesta cunoaște cadrul procesual, situația de fapt și încadrarea juridică reținută prin actele de începere a urmăririi penale, iar apărătorul său are dreptul să asiste la efectuarea actelor de anchetă, având posibilitatea de a formula cereri și de a depune memorii.

Prezentarea materialului de urmărire penală de către procuror are ca scop să permită inculpatului să fie informat cu privire la toate actele de urmărire penală efectuate în cauză împotriva sa, înainte de a i se aduce la cunoștință în mod detaliat și complet acuzarea, în conformitate cu art. 6 paragraf 1 lit. a din Convenția Europeană.

În speță, s-a susținut că procurorul a efectuat acte de urmărire penală în perioada 07 -12 decembrie 2011, fără ca inculpatul S. C. M. să fi avut cunoștință de învinuirea care i se aduce și fără a i se fi asigurat asistența juridică, deși conform art. 171 alin.2 C.pr.pen, aceasta era obligatorie, întrucât el era arestat intr-o altă cauză.

Verificând dosarul de urmărire penală 136/P/2011, Curtea reține că prin rezoluția din 07 decembrie 2011 ora 11, fila 1 up, procurorul a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul S. C. M. pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de influență prev. de art. 257 alin.1 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La fila 3 a aceluiași dosar este depus procesul verbal de consemnare a actelor premergătoare din 07 decembrie 2011, ora 10, ce constituie mijloc de probă conform art. 224 C pr.pen.

Curtea va retine în speță incidența disp.Deciziei 126 din 26 aprilie 2001 a Curții Constituționale care statuează în al. 3 al. art. 224 din Codul de procedura penală că "procesul verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui mijloc de probă. Rezultă, prin urmare, că în această fază, cu excepția procesului verbal menționat, nu pot fi efectuate acte de procedura care să constituie mijloace de probă în sensul prevederilor art. 64 din Codul de procedura penala și care să vizeze o anumita persoană bănuită ca fiind autorul infracțiunii";.

Întrucât s-a intenționat prezentarea învinuirii numitului S. C. M. la data de 08 decembrie 2011, în aceeași zi, respectiv la 07 decembrie 2011, având în vedere faptul că acesta era arestat în altă cauză aflată pe rolul DNA - Serviciul Teritorial C. și raportat la împrejurarea că în această situație asistența juridică era obligatorie, s-a încercat de către procuror, contactarea avocaților R. T. și

S. B., care îl asistau pe învinuitul S. și în cauza 60/P/2011. A putut fi găsit doar avocatul S. B. care a specificat că nu are cunoștință de această cauză și că va lua legatura cu clientul său, pentru a stabili dacă îl va angaja și în acest dosar.

În aceste condiții, la 08 decembrie 2011, în jurul orei 08,30, avocatul S.

B. a avut o convorbire telefonică cu procurorul de caz, în cadrul căreia a menționat că " probabil îl va asista pe învinuitul S. și în această cauză, insă nu se poate prezenta la o eventuală audiere la DNA .- Serviciul Teritorial C. la data de mai sus, întrucât fiind cadru universitar, are de îndeplinit anumite atribuții în legătură directă cu activitatea didactică de la Facultate";. S-a hotărât, de comun acord cu procurorul, ca la data de 12 decembrie 2011 să poarte noi discuții în legătură cu fixarea datei în vederea prezentării învinuirii lui S. C. .

În acest context, a rezultat că cei doi avocați au luat legătura cu învinuitul

S. C. M. tot în data de 08 decembrie 2011, în jurul orei 13,30, ulterior, în cursul aceleiași zile învinuitul fiind transferat la București, deoarece la data de 09 decembrie 2011 urma să se judece recursul formulat de el împotriva încheierii Curții de Apel de prelungire a măsurii arestării preventive.

La data de 12 decembrie 2011 numitului S. C. M. i-a fost prezentată învinuirea în prezenta apărătorilor aleși. Conform scriptului depus la fila 21 dosar up, rezultă că, apărătorul ales S. B. la 12 decembrie 2011 a și formulat o cerere prin care solicita procurorului, încunoștiințarea sa asupra oricărui act de procedură, ce va fi realizat în dosar. Relevantă, în verificarea exercitării cu bună credință a dreptului la apărare este împrejurarea că în referatul cu nr. 60/P/2011 din 02 decembrie 2011 cu propunere de prelungire a arestării preventive a învinuitului S. C. M. s-a făcut mențiune de către procurorul de caz și despre faptul că la DNA - Serviciul Teritorial C. există dosarul nr. 136/P/2011 unde a fost audiat denunțătorul BOLD I. B. el cu privire la faptele ce constituie obiectul prezentului dosar.

Mai mult, la dosarul nr. 60/P/2011 a fost atașată de către procuror în copie xerox declarația dată de BOLD I. B. el în dosarul nr.136/P/2011 la 11 noiembrie 2011.

Așa fiind, rezultă fără echivoc că atât avocații aleși cât și învinuitul S. C.

M. au luat la cunoștință de existența dosarului nr. 136/P/2011 și de obiectul acestuia, încă din 02 decembrie 2011. Pe de altă parte, la dosarul nr. 60/P/2011

a fost anexat și procesul verbal de certificare a convorbirilor telefonice dintre BOLD I. B. el și S. C. M., din 21 septembrie 2011 și 28 noiembrie 2011.

Pe cale de consecință, reiese fără dubiu că avocații aleși ai inculpatului S. în dosarul nr. 60/P/2011 au luat la cunoștință împreună cu clientul lor, încă din 02 decembrie 2011, de existența dosarului 136/P/2011 și de obiectul acestuia.

Pe de altă parte, deși la 07 decembrie 2011, data începerii urmăririi penale în dosarul nr. 136/P/2011, unul din avocații aleși ai apelantului în dosarul nr. 60/P/2011, a fost înștiințat de către procuror să se prezinte a doua zi la sediul DNA Cluj pentru a-l asista pe clientul său la audierile legate de infracțiunea de trafic de influență, acesta a refuzat motivând că " nu are cunoștință de noul dosar și nici eliberată delegația de apărător ales";.

Curtea reține că, același apărător ales al inculpatului în dimineața de 08 decembrie 2011 a comunicat procurorului de caz că " probabil îl va asista pe S.

C. M. și în dosarul nr. 136/P/2011, dar în acea zi se află într-o imposibilitate obiectivă de prezentare la parchet, datorită dublei sale calități de avocat și cadru didactic universitar";. Așa fiind, s-a amânat de comun acord (procuror și avocat) prezentarea învinuirii la o altă dată.

În consecință, audierea celor trei martori de către procuror la 09 decembrie 2011, în lipsa apărătorului ales al inculpatului, avocat care a confirmat

"probabilitatea asistenței juridice"; a clientului său încă din 08 decembrie 2011, nu duce la constatarea încălcării dreptului la apărare al apelantului.

Aceasta deoarece, lipsa apărătorului nu împiedică efectuarea actului de urmărire penală, dacă există dovada că avocatul a fost încunoștințat de data și ora realizării acestuia. Încunoștiințarea, în speță, s-a făcut prin notificare telefonică, încheindu-se procesele verbale atașate dosarului, filele 49 - 51 up.

La data de 09 decembrie 2011, S. C. M. însoțit de avocații aleși a fost prezent la instanța supremă în vederea soluționării recursului promovat de el împotriva măsurii prelungirii arestării preventive, dispusă de Curtea de Apel C. .

Corespunde realității că S. C. M. avea angajați doi apărători aleși, condiții în care unul dintre aceștia avea posibilitatea să-l asiste la București la

09 decembrie 2011, la judecarea recursului formulat împotriva încheierii de prelungire a arestării preventive, iar celălalt putea să fie prezent la DNA Cluj, la efectuarea actelor de urmărire penală.

Așa cum se arată și în decizia penală nr. 5079/2003 a ÎCCJ " în cazul în care inculpatul are angajați mai mulți apărători aleși, lipsa unuia dintre aceștia nu este de natură a duce la amânarea cauzei, decât în situația în care, față de complexitatea deosebită a procesului si de modul de structurare al apărării, de către avocații aleși, prezența apărătorului respectiv era absolut necesară, neputând fi substituită prin concluziile celorlalți avocați";. În acest sens, ÎCCJ a precizat că " lipsa unuia dintre avocații aleși la dezbaterea cauzei ( apel, recurs, fond) nu încalcă dreptul la apărare al inculpatului, atâta timp cât acesta a fost asistat de cel de al doilea apărător ales";. Dacă avocații aleși s-au hotărât să îl asiste amândoi pe inculpat, la instanța supremă, puteau să lase în substituire un alt coleg de al lor, aceștia făcând parte dintr-o "Societate civila profesională de avocați";.

Mai mult, câtă vreme avocatul ales al inculpatului a confirmat "chiar probabil"; acordarea asistenței juridice încă din 08 decembrie 2011, era inutilă desemnarea unui apărător din oficiu, căruia, oricum, procurorul trebuia să ii acorde timpul si înlesnirile necesare pentru pregătirea apărării.

Pe de altă parte, conform art. 172 alin.1 C.pr.pen, când asistența juridică este obligatorie, organul de urmărire penală va asigura prezenta apărătorului la

ascultarea învinuitului sau inculpatului, lucru care s-a și realizat la 12 decembrie 2011.

Nicio dispoziție din normele europene și nici din cele interne, nu obliga procurorul să asigure prezenta unui apărător din oficiu la audierea martorilor, deoarece dreptul apărătorului este de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, iar nu dreptul de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală.

Faptul că avocații aleși ai inculpatului S. C. M. au avut delegațiile de acordare a asistenței juridice emise din 12 decembrie 2011, nu duce automat la concluzia încălcării dreptului la apărare a inculpatului, câtă vreme s-a demonstrat că știau de prezentul dosar încă din 02 decembrie 2011, iar unul dintre ei a confirmat preluarea calității de apărător, din 08 decembrie 2011.

Legislația procesual penală în vigoare nu interzice efectuarea unor acte de urmărire penală între momentul începerii anchetei și aducerea la cunoștință a învinuirii, persoanei cercetate.

Curtea reține că în speță, lipsa de diligență a inculpatului sau a avocatului său în exercitarea drepturilor procesuale prevăzute în dreptul intern, are drept consecință pierderea garanției stipulate de art. 6 paragraf 3 lit. b din Convenția Europeană, așa cum s-a hotărât în cauzele Melin contra Franței, din 22 iunie 1993 și Bricmont contra Belgiei din 07 iulie 1989.

Potrivit art. 6 alin.1 și 2 C.pr.pen, dreptul la apărare este garantat învinuitului sau inculpatului în tot cursul procesului penal, organele de urmărire penală sau instanța având obligația să asigure părților deplina exercitare a drepturilor procesuale. În cazul în care există probe de vinovăție administrate de organele de urmărire penală, învinuitul sau inculpatul are dreptul de a proba lipsa lor de temeinicie.

Curtea Constituțională a considerat că aceste dispoziții legale satisfac exigentele constituționale arătând că " garantarea dreptului la apărare nu se poate asigura în afara procesului penal, înainte de începerea urmăririi penale, când făptuitorul nu are calitate procesuală de învinuit sau de inculpat, în faza actelor premergătoare. Efectuarea de către organele de urmărire penală a unor acte premergătoare, anterior începerii urmăririi penale, în vederea strângerii datelor necesare declanșării procesului, nu reprezintă momentul începerii procesului penal și se efectuează tocmai pentru a se constata dacă sunt sau nu temeiuri pentru începerea procesului penal. Potrivit prevederilor constituționale interpretate si aplicate în concordanță cu "Pactul Internațional cu privire la Drepturile civile si politice";, dreptul la apărare nu poate fi garantat, în afara unei acuzații, a unei învinuiri și respectiv, a unui proces început și aflat în curs de desfășurare. Chiar dacă, în conformitate cu prevederile art. 224 C.pr.pen, procesul verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare poate constitui un mijloc de probă, dreptul la apărare al învinuitului nu poate fi considerat ca fiind încălcat, pentru că acesta are posibilitatea de a-l combate cu alt mijloc de probă";.

Organele de urmărire penală au obligația să-l încunoștințeze pe învinuit sau pe inculpat, de îndată și mai înainte de a-l audia despre fapta pentru care este cercetat, încadrarea juridică a acesteia și să îi asigure posibilitatea pregătirii si exercitării apărării.

Audierea învinuitului sau inculpatului oferă acestuia posibilitatea de a-și exercita dreptul la apărare prin propria persoană.

Finalizarea urmăririi penale dă dreptul învinuitului sau inculpatului de a lua cunoștință de întreg materialul de urmărire penală administrat în cauză, ca manifestare particulară a principiului egalității armelor în cadrul procesului

penal. Prezentarea materialului de urmărire penală oferă învinuitului sau inculpatului înlesnirile necesare pregătirii apărării. Astfel, după ce învinuitul sau inculpatul a luat cunoștință de materialul de urmărire penală, poate formula noi cereri de probațiune sau poate da declarații suplimentare, în vederea lămuririi unor fapte sau împrejurări din cauză. Pe de altă parte, prezentarea materialului de urmărire penală oferă inculpatului posibilitatea de a avea timpul necesar până la momentul sesizării instanței, de a-și pregăti strategia de apărare, în funcție de tot materialul probator administrat în cauză.

Potrivit art. 70 alin.2 C.pr.pen, înainte de a fi audiat organele de urmărire penală îi aduc la cunoștință învinuitului sau inculpatului dreptul de a avea un apărător. În cazul în care asistența juridică este obligatorie, este necesar ca organele de urmărire penală să ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu, în cazul în care nu există un avocat ales în cauză.

Curtea apreciază că nerespectarea acestor dispoziții, atrage excluderea mijlocului de probă nelegal administrat (sancțiunea nulității relative sau absolute nefiind incidentă în materia probelor), sancțiune ce intervine numai în cazul în care învinuitul sau inculpatul nu a fost asistat de un apărător cu ocazia acestor audieri.

În cazul în care, deși organele judiciare nu și-au îndeplinit această obligație, învinuitul sau inculpatul a fost asistat de un apărător ales sau din oficiu atât la momentul în care acesta a dat o declarația scrisă, cât și la momentul audierii, Curtea apreciază că garanția procedurală a dreptului la apărare a fost satisfăcută.

În privința asistenței juridice obligatorii a inculpatului, în situația în care acesta este arestat chiar în altă cauză, Curtea Constituționala prin decizia nr. 33/2000 a statuat că " dreptul la apărare, consfințit prin art. 24 din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, se refera la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la această regulă pot fi stabilite în mod exclusiv de către legiuitor, conform prevederilor constituționale cuprinse în art. 58 alin.1. De aceste drept,. persoana îndreptățită poate dispune după cum crede de cuviință. Există insă situații în care legea impune asistența juridică obligatorie a învinuitului sau inculpatului, cum sunt cele prevăzute în art. 171 alin.2 și 3 C.pr.pen. În aceste cazuri, apărarea are valoarea unei instituții de cert interes social, care funcționează atât în favoarea învinuitului sau inculpatului, cât și în vederea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, în considerarea unor situații speciale ce rezultă din însăși enumerarea cuprinsă în text";.

Pe cale de consecință, când asistența juridică a inculpatului este obligatorie, rezultă fără echivoc, că se impune ca organele de urmărire penală să ia măsuri pentru desemnarea unui avocat din oficiu, în cazul în care nu există un apărător ales în cauză, când trebuie să procedeze la audierea inculpatului arestat, chiar și în alt dosar.

Doar lipsa avocatului ales sau din oficiu la audierea inculpatului arestat, duce la excluderea mijlocului de probă nelegal administrat, nicidecum această sancțiune nu poate fi extinsă la absența apărătorului de la audierea martorilor cauzei.

Curtea reține, așa cum s-a arătat deja, că dreptul apărătorului este de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, iar nu de a participa la efectuarea actelor de urmărire penală.

Soluția adoptată de procurorul DNA și confirmată de judecătorul fondului este în consonanță cu jurisprudența Curții Europene, ce nu garantează avocatului inculpatului prezența la efectuarea tuturor actelor de urmărire

penală, ci numai la cele ce implică participarea nemijlocită a clientului său (asigurarea comunicării inculpatului cu avocatul, prezența avocatului la audieri). Curtea Europeană a fost preocupată, în special, ca persoana privată de libertate să poată lua contact cu avocatul său, încă din primele momente ale privării de libertate, pentru a-și pregăti strategia de apărare și pentru a evita posibilitatea ca aceasta să dea sub presiune sau ca urmare a unor procedee neloiale, declarații de recunoaștere a vinovăției, iar nu ca apărătorul acesteia să poată participa la toate actele de urmărire penală. Cu referire la administrarea probatoriului (declarațiilor) în faza de anchetă penală, trebuie stabilit că potrivit jurisprudenței Curții Europene instanța va putea reține situațiile de fapt relatate de martor, expert, sau orice altă persoană audiată în cursul urmăririi penale, dacă învinuitul, inculpatul sau apărătorul său au avut posibilitatea de a formula întrebări persoanei audiate, în ședință publică.

Așadar, probele administrate de procuror în faza de urmărire penală reprezintă, în principal, temeiul actului de trimitere în judecată, instanța având obligația de a administra mijloacele de probă pe care urmează a le analiza în hotărâre, în mod nemijlocit, cu respectarea principiilor contradictorialității și egalității armelor.

Absența avocatului învinuitului sau inculpatului de la audierile din cursul urmăririi penale îl pune pe procuror în imposibilitatea de a folosi aceste declarații în susținerea acuzării în fața instanței, numai în cazul în care persoana audiată în cursul urmăririi penale nu mai poate fi audiată în cadrul cercetării judecătorești.

Așa fiind, în acest dosar inculpatului apelant S. i s-a respectat dreptul la un proces echitabil, deoarece toate probele propuse în acuzare de către procuror, precum și cele în apărare ale acestuia, au fost administrate în fața sa, în ședință publică contradictorie, atât la Tribunalul Cluj cât și la Curtea de Apel C. .

Instanța de apel retine că, principiul nemijlocirii reprezintă o garanție importantă a caracterului echitabil al procesului, atâta timp cât constatările judecătorului cu privire la credibilitatea martorilor pot avea consecințe importante pentru inculpat.

În doctrină, s-a arătat pe drept cuvânt, că art. 6 paragraf 1 si paragraf

3 lit. d nu impun ca inculpatul sau avocatul său să aibă dreptul de a participa la audierea unui martor și de a formula întrebări pe parcursul procedurilor desfășurate în faza de urmărire penală (audiere în fata poliției sau a procurorului) dacă apărarea are acest drept în fața instanței. Tot astfel, refuzul procurorului de a audia un martor al apărării nu reprezintă o încălcare a prevederilor art. 6 paragraf 3 lit. d din Convenția Europeană, dacă acest martor poate fi propus spre a fi audiat în fața instanței.

Astfel, neacceptarea de către procurorul DNA a solicitării inculpatului S.

C. de a i reaudia la 16 decembrie 2011, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală pe martorii Bold B. el și Lepădatu V., a fost complinită de către instanța de fond și apel, prin ascultarea lor nemijlocită, fiind exclusă astfel încălcarea dreptului la apărare al inculpatului și cel la un proces echitabil.

Folosirea ca probe a declarațiilor administrate în fața procurorului nu este în sine incompatibilă cu prevederile art. 6 paragraf 1 și paragraf 3 lit. d din Convenție, în condițiile în care dreptul la apărare a fost respectat. Ca regulă, aceste drepturi impun ca inculpatul să fi avut o oportunitate adecvată să conteste sau să interogheze un martor ce dă declarații împotriva sa, fie la momentul audierii acestuia, fie într-o fază ulterioară a procedurii, așa cum se arată în cauzele CEDO "Craxi contra Italiei prg.86 din 5 decembrie 2002; Birutis

contra Lituaniei din 28 martie 2002 prg.28; cauza SN contra Suediei prg. 44 din 2 iulie 2002; Artner contra Austriei prg.2 din 28 august 1992";.

Corolarul acestora constă în aceea că dreptul la apărare al unei persoane este restrâns într-o măsură incompatibilă cu prevederile art. 6, dacă hotărârea de condamnare a fost întemeiată în exclusivitate sau într-un mod determinant pe o declarație dată de o persoană căreia inculpatul nu a avut posibilitatea să-i pună întrebări sau să solicite audierea acesteia în vederea confruntării, fie în cursul urmăririi penale, fie în cursul judecății, așa cum se învederează în deciziile CEDO

"D. contra României din 8 martie 2007; Guilloury contra Franței prg.53 din 22 iunie 2006; Sadak contra T. iei din 17 iulie 2001 prg.67; Hulki Gunes contra T. iei prg. 86 din 8 aprilie 2004, dispoziții respectate în speța de față, martorii acuzării și ai apărării fiind ascultați nemijlocit în fața inculpatului și a instanței.

Comisia Europeană a precizat că prevederile art. 6 prg.1 nu interzic instanței ca în scopul stabilirii adevărului în cauză să se bazeze pe probe indirecte, atâta timp cât utilizarea acestora nu se realizează de o manieră neloială, așa cum se arată și în decizia din 4 iulie 1979 în cauza "X contra Germaniei nr. 8414/1978";.

Corespunde realității că aducerea la cunoștință a începerii urmăririi penale și posibilitatea angajării unui apărător, învinuitului S. C. M., a avut loc la 5 zile de la începerea urmăririi penale în dosarul nr. 136/P/2011, la data de 12 decembrie 2011, interval de timp ce nu excede însă accepțiunii sintagmei "de îndată";, folosită de legiuitor, câtă vreme prin actele scrise ale cauzei s-a probat că atât acesta cât și apărătorii săi aleși, cunoșteau de la data de 2 decembrie 2011 despre învinuire și probele ce o susțin (denunțul martorului Bold era din_ și convorbirile telefonice interceptate datau din_ ).

Pe de altă parte, nu se poate susține că probele testimoniale administrate de procuror la 9 decembrie 2011, constând în audierea martorilor BOLD I. B. el, Lepădatu V. și Giuran I. el ar constitui mijloace de probă obținute ilegal, nefiind prezent vreun apărător ales sau din oficiu al învinuitului la ascultarea lor, câtă vreme așa cum rezultă din actele scrise atașate cauzei, aceștia au fost încunoștințați de anchetator încă din_, că la_ se preconizează prezentarea învinuirii lui S. C. și ascultarea sa, fiind evident că se vor analiza și cererile în probațiune ale acestuia.

Deși unul dintre apărătorii aleși ai învinuitului din dosarul nr.60/P/2011 a confirmat "probabilitatea asigurării asistenței juridice și în noul dosar 136/P/2011";, la data fixată de procuror pentru prezentarea învinuirii, respectiv_, a refuzat să se prezinte invocând și alte atribuții profesionale, decât cele specifice meseriei de avocat, ceea ce a determinat prezentarea cu întârziere a învinuirii, către S. C. M. .

Așa fiind, nu-ți poți invoca propria culpă pentru justificarea încălcării dreptului la apărare al clientului.

Așa cum s-a arătat, nu se poate invoca reaua credință a procurorului în audierea celor trei martori la_, câtă vreme inculpatul arestat se afla la București alături de avocații săi la judecarea recursului promovat de el împotriva prelungirii măsurii arestării preventive, câtă vreme putea să-l asiste în calea de atac doar un singur apărător ales, celălalt urmând să-i asigure asistența juridică la DNA.

Curtea apreciază că instanțele pot dispune excluderea mijloacelor de probă administrate de către procuror, numai în cazul în care constată o încălcare substanțială și semnificativă a unei dispoziții legale privind administrarea probatoriului care, în împrejurările concrete ale cauzei, face ca menținerea mijlocului de probă astfel administrat să aducă atingere caracterului echitabil al

procesului penal în ansamblu. Instanțele trebuie să evalueze necesitatea aplicării sancțiunii excluderii prin raportare la gravitatea încălcării drepturilor inculpatului, în procesul de administrare a probatoriului, la impactul pe care caracterul nelegal sau neloial al probei îl poate avea cu privire la credibilitatea mijlocului de probă, precum și la importanța pe care mijlocul de probă o prezintă în susținerea acuzării.

Curtea reține că în privința încălcării prevederilor codului de procedură penală român sau ale legislației speciale ce reglementează administrarea probelor, numai o încălcare substanțială și semnificativă a acestor dispoziții legale, ce aduce atingere caracterului echitabil al procesului penal și astfel unui drept garantat de Convenția Europeană învinuitului sau inculpatului sau care poate ridica un dubiu serios cu privire la fiabilitatea mijlocului de probă, este de natură să ducă la excluderea mijlocului de probă nelegal administrat.

Așa fiind, Curtea nu va reține caracterul ilegal al mijloacelor de probă din faza urmăririi penale, câtă vreme nu s-a dovedit că procurorul le-a obținut într-o manieră neloială, martorii fiind ascultați la_, după încunoștințarea unuia din avocații aleși ai învinuitului S. și care a confirmat "probabilitatea asistenței juridice a acestuia, nu numai în dosarul 60/P/2011, ci și în cel de față, dar a refuzat să se prezinte, motivând absența prin susținerea recursului clientului său la București, în fața instanței supreme, într-un proces vizând prelungirea măsurii arestării preventive, omițând să amintească că erau doi apărători aleși în această cauză.

Ascultarea celor trei martori, concomitent, în faza de urmărire penală în intervalul orar 9.10-10.30 la sediul DNA - Serviciul Teritorial Pitești, nu încalcă dreptul la apărare al învinuitului, câtă vreme avocatul său are conform legii

"dreptul de a asista la efectuarea actelor de urmărire penală și nu de a participa la asemenea activități";, iar pe de altă parte, probele testimoniale din rechizitoriu au fost readministrate nemijlocit de către Tribunalul Cluj în prezența inculpatului

S. .

Mai mult, cu ocazia soluționării apelurilor de către Curtea de Apel C., s-a încuviințat reaudierea denunțătorului și a martorilor propuși în apărare de către inculpat, pentru a-i oferi posibilitatea să combată lipsa de temeinicie a susținerilor acuzării.

Așa fiind, nu se poate vorbi de o încălcare a art. 172 alin. 1 și 2 C.proc.pen. și art. 6 C.proc.pen.

Referitor la susținerea că faza de urmărire penală este inexistentă și că la dosar nu este atașată nicio probă legal administrată de procuror, în această etapă, trimiterea în judecată a inculpatului bazându-se exclusiv pe acte premergătoare, Curtea o va respinge ca nefondată.

Astfel, urmărirea penală a fost începută în prezenta cauză la_ ora 11.00, prin rezoluție a procurorului DNA împotriva lui S. C. M. pentru infracțiunea de trafic de influență prev.de art. 257 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

La fila 3 din dosarul de urmărire penală 136/P/2011 se află atașat procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare din_ ora 10.00, în care se precizează că, după denunțul martorului BOLD I. B. el din_, în scopul verificării aspectelor relatate de acesta, au fost realizate mai multe activități respectiv audierea denunțătorului și a lui Lepădatu V. M. ; solicitarea de informații și documente de la Guvernul României-Cabinetul Primului Ministru prin adresa nr. 5/EB/34 din_ ; de la Primăria comunei I. ești județ Vâlcea prin adresa nr. 5156 din_ și de la Consiliul Județean Vâlcea prin adresa nr. 13761 din_ ; a fost emisă rezoluția cu nr. 60/P/2011

din_ prin care s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la fapta de trafic de influență reținută în sarcina lui S. C., anexându-se la Ordonanță procesul verbal de certificare a convorbirilor telefonice purtate de denunțător cu S. C. și copie de pe încheierea penală nr. 5/2011 a Curții de Apel C. dată în dosarul nr. 3/2011, autorizația emisă de instanța de judecată privind interceptarea convorbirilor telefonice purtate de învinuit, precum și suportul optic ce conține aceste convorbiri.

Curtea reține că potrivit art. 224 C.proc.pen., procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, constitu ie un mijloc de p rob ă în aces t dos ar

conf or m d ispoz iț iilor C odulu i de procedur ă pen al ă.

După începerea urmăririi penale, la_, au fost audiați martorii BOLD I.

1. el fila 13, Lepădatu V. M. fila 40 și Giuran I. el fila 44.

   La_, ora 15.05, în prezența celor doi apărători aleși, i s-a prezentat învinuitului S. C. M. învinuirea adusă, încadrarea juridică a acesteia, faptul că s-a început urmărirea penală la_, precum și drepturile și obligațiile sale procesuale, acesta uzând de dreptul de a tăcea și de a nu contribui la propria incriminare fila 20.

   La_, tot în prezența avocaților aleși, i s-a prezentat învinuitului S.

2. M. materialul de urmărire penală, ocazie cu care a cerut reaudierea martorilor BOLD I. B. el și Lepădatu V. M., față de conținutul declarațiilor acestora, solicitare respinsă de procuror, cu motivarea că învinuitul uzând de dreptul la tăcere nu rezultă care este poziția sa procesuală raportat la relatările martorilor.

Acest aspect, a fost remediat de către instanțele de judecată, prin ascultarea nemijlocită a martorilor în prezența inculpatului apelant.

S-a contestat cu același prilej, emiterea Ordonanțelor de delegare din_ a ofițerilor de poliție judiciară din cadrul DNA-Serviciul Teritorial Pitești, în vederea audierii martorilor BOLD I. B. el, Lepădatu V. M. și Giuran I. el, cu termen de predare la_, apreciindu-se că ascultarea acestora s-a realizat de către un organ necompetent teritorial, susținere înlăturată de procuror cu motivarea că în Codul de procedură penală român, nu există nicio dispoziție legală care să-l împiedice să efectueze acte de urmărire penală între momentul începerii acesteia și cel al aducerii la cunoștință a învinuirii, persoanei cercetate.

Judecătorul fondului a complinit motivarea procurorului, învederând că pentru ofițerii de poliție ce constituie poliția judiciară a DNA, dispozițiile procurorilor anticorupție sunt obligatorii, conform art. 10 alin. 1-4 din OUG nr.43/2002, aceștia având posibilitatea delegării anumitor atribuții și ofițerilor de poliție judiciară, în baza textelor de lege invocate.

Inculpatul S., prin apărătorii aleși, a solicitat să se constate cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală și caracterul nelegal al ordonanței de disjungere din_, deoarece denunțul martorului BOLD I. B. el din_ viza dosarul 60/P/2011, iar în aceste condiții procurorii trebuiau să se sesizeze din oficiu, cu privire la infracțiunea de trafic de influență.

Solicitarea inculpatului a fost respinsă, cu motivarea că rezoluția de disjungere cu nr. 60/P/2011 din_ a fost întocmită de un alt procuror și ea vizează probe care au legătură cu prezentul dosar 136/P/2011 și care conform art. 91 ind.2 alin.5 C.proc.pen. au fost atașate la acesta.

Mai mult, conform art. 221 C.proc.pen. sesizarea din oficiu fiind atributul exclusiv al organelor de urmărire penală, se dispune de către procuror în raport de particularitățile fiecărei spețe în parte, neexistând un termen în acest sens.

Urmărirea penală s-a finalizat la 1_ prin întocmirea rechizitoriului și trimiterea în judecată a inculpatului.

Iată deci, că faza de urmărire penală există, acest dosar trecând prin toate stadiile procesuale obligatorii impuse de Codul de procedură penală român și legislația europeană.

În sinteză, după denunțul martorului BOLD I. B. el din_ s-au efectuat acte premergătoare constând în audieri de martori (trei: Bold, Lepădatu și Giuran) și solicitări de acte scrise de la Guvernul României, Cabinetul Primului Ministru, Primăria comunei I. ești și Consiliul Județean Vâlcea, emițându-se totodată rezoluția de disjungere a prezentei cauze, din dosarul 60/P/2011, atașându-se și procesul-verbal de certificare a convorbirilor telefonice purtate de denunțător cu învinuitul la 25 și_, și copii de pe încheierile penale prin care Curtea de Apel C. a autorizat interceptarea discuțiilor telefonice avute de S. C.

M. cu BOLD I. B. el și suportul optic ce le conținea.

De remarcat, că actele premergătoare au fost consemnate în procesul-verbal din_, ceea ce atrage posibilitatea utilizării lor ca mijloace de probă conform art. 224 C.proc.pen.

Mai mult, după începerea urmăririi penale la_, la_ s-au administrat probe legale, concludente și utile conform art. 62, 63 C.,proc.pen. raportat la învinuirea adusă lui S. C. M., constând în ascultarea a trei martori BOLD I. B. el, Lepădatu V. M. și Giuran I. el, ceea ce exclude susținerea că trimiterea în judecată a inculpatului s-ar fi făcut exclusiv pe baza actelor premergătoare.

Cât privește motivul de apel referitor la împrejurarea că audierea martorilor Bold, Lepădatu și Giuran a fost efectuată de un organ necompetent teritorial la_, Curtea reține că nu este fondat.

În primul rând competența de efectuare a urmăririi penale revine DNA, existând dispoziții legale cu caracter special în acest sens, cuprinse în OUG nr. 43/2002 privind DNA.

Cadrul normativ sus menționat reglementează activitatea Direcției Naționale Anticorupție "care își exercită atribuțiile pe întreg teritoriul României prin procurori specializați în combaterea corupției";. (art.1 alin.2).

Prin urmare, chiar dacă există servicii teritoriale, acestea funcționează în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, fără vreo partajare de competență (materială, teritorială sau după calitatea persoanei) în raport cu structura centrală a Direcției, astfel încât orice procuror din cadrul acesteia, indiferent de nivel, poate instrumenta orice cauză de competența Direcției, regăsită în art. 13 din OUG nr.43/2002.

Prin OUG nr. 43/2002, privind DNA, aprobată prin Legea nr. 503/2002, cu modificările și completările ulterioare, au fost creați, pentru prima dată în sistemul nostru juridic, ofițerii de poliție judiciară, care erau organizați inițial într-o brigadă condusă de un polițist, în calitate de șef de brigadă, care trebuia să aibă cel puțin gradul profesional de chestor de poliție.

În prezent, art. 10 din ordonanță, cu modificările și completările aduse prin OUG nr. 134/2005, aprobată prin Legea nr. 54/2006, prevede expres că "în scopul efectuării cu celeritate și în mod temeinic a activităților de descoperire și de urmărire a infracțiunilor de corupție, în cadrul Direcției Naționale Anticorupție funcționează ofițeri și agenți de poliție constituind poliția judiciară a acesteia. Agenții și ofițerii de poliție judiciară își desfășoară activitatea numai în cadrul DNA, sub autoritatea exclusivă a procurorului șef al acesteia";.

Ofițerii și agenții de poliție judiciară își desfășoară activitatea sub directa conducere, supraveghere și controlul nemijlocit al procurorilor din DNA. De asemenea, ei pot efectua numai acele acte de cercetare penală dispuse de procurorii DNA. Dispozițiile procurorilor din Direcția Națională Anticorupție sunt obligatorii pentru ofițerii și agenții de poliție judiciară. În

fine, actele întocmite de ofițerii și agenții de poliție judiciară din dispoziția scrisă a procurorului sunt efectuate în numele acestuia.

Aceste reguli reprezintă, o consecință a faptului că în virtutea art. 13 alin. 2 din OUG nr.43/2002, procurorii specializați din cadrul DNA efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală pentru toate infracțiunile de competența DNA. Așa fiind, delegarea de către procurorul de caz a ofițerilor de poliție din cadrul serviciului teritorial Pitești pentru audierea a trei martori, este legală.

Mai mult, dispozițiile legale, practica și doctrina învederează că "atunci când unele acte de cercetare penală, care nu suferă întârziere sunt efectuate de lucrătorii de poliție, în baza delegării date de procuror, nu poate opera cazul de nulitate întemeiat pe necompetența organului de urmărire penală, deoarece legea îngăduie această procedură, atunci când există urgență";. De asemenea, o dată ce, în temeiul art.217 alin. ultim C.proc.pen., unele acte pot fi efectuate de organele de cercetare penală pe baza delegației date de procuror, nu se poate pretinde în căile de atac că urmărirea penală a fost efectuată de un organ de urmărire penală necompetent. Practica judiciară este unanimă în a accepta că "cu excepția punerii în mișcare a acțiunii penale, luarea măsurilor preventive, încuviințarea de probatorii, dispunerea celorlalte acte sau măsuri procesuale (art.132 alin. ultim C.proc.pen.) care sunt de competența procurorului,

pentru restul activi tăților procesuale, procurorul poate d elega efectuarea lo r

de către organele de cercetare penală";.

Pentru motivele ce preced, se impune constatarea că urmărirea penală și judecata s-au derulat fără a exista vreo încălcare a legii, iar actele procesuale efectuate sunt valide din punct de vedere material și teritorial, neimpunându-se restituirea cauzei la Parchet pentru refacerea urmăririi penale.

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală inculpatului S. C.

M., s-a susținut de către acesta și avocații săi că se impune reaudierea denunțătorului BOLD I. B. el și a martorului Lepădatu, întrucât procurorul în ordonanța de delegare a ofițerilor de poliție din cadrul Serviciului Teritorial Pitești al DNA, a stabilit ca termen de efectuare a audierii celor trei martori, data de_ și aceasta s-a realizat la_, în timp ce lui S. C. încă nu-i fusese prezentată învinuirea și era arestat în altă cauză.

Curtea reține însă că în ordonanța emisă la_, prin care s-a dispus delegarea ofițerilor de poliție din cadrul DNA-ST Pitești în vederea audierii lui Lepădatu și a lui Giuran, termenul de 14 decembrie 2011 viza data limită pe care trebuiau să o aibă în vedere organele de urmărire penală pentru audierea celor doi, nedispunându-se prin acest act ca persoanele în cauză să fie ascultate la data de_ .

Referitor la motivul de apel vizând nelegalitatea procesului-verbal de redare a convorbirii telefonice, certificat pentru autenticitate la_, raportat la împrejurarea că acesta nu este certificat de procurorul care efectuează urmărirea penală în dosarul 136/P/2011, ci de un alt procuror, ceea ce impune excluderea sa de la dosar conform art. 64 alin. 2 C.proc.pen., precum și nelegalitatea ordonanței de disjungere, Curtea reține că nici această susținere a apărării, nu este fondată:

Inculpatul S. C. M. a fost urmărit penal, alături de alte persoane în dosarul 60/P/2011 pentru fapte de corupție, de către procurorul șef serviciu al DNA Cluj.

În timpul anchetei penale, fiindu-i interceptate convorbirile telefonice, s-au descoperit discuțiile cu martorul BOLD I. B. el din 25 și_, care fac obiectul prezentului dosar.

Pe cale de consecință, acestea au fost redate într-un proces-verbal de transcriere a înregistrărilor, fiind certificate pentru autenticitate de procurorul de caz al dosarului 60/P/2011, procurorul șef serviciu al DNA Cluj, la_, fiind atașate acestui dosar.

În urma denunțului făcut de BOLD I. B. el la_, procurorul șef serviciu al DNA Cluj, a dispus înregistrarea acestuia într-un nou dosar 136/P/2011 format la_, repartizându-l spre soluționare unui alt procuror.

Câtă vreme, urmărirea penală în dosarul 60/P/2011 era realizată de procurorul șef serviciu al DNA Cluj, iar aceste convorbiri telefonice interceptate ale învinuitului au avut loc la 25 și_, deci înregistrate în dosarul nr. 60/P/2011, era normal și absolut legal, ca certificarea înregistrărilor să fie întocmită de procurorul care a efectuat urmărirea penală în dosarul în care probele au fost depuse și obținute - deci în dosarul 60/P/2011 de procurorul anchetator -, nefiind necesară certificarea lor și de noul procuror de caz.

Mai mult, în calitate de procuror șef serviciu al DNA Cluj și de anchetator în dosarul 60/P/2011, acesta având în vedere că la DNA - ST C. se afla înregistrată cauza 136/P/2011 vizând tot fapte de corupție imputate numitului

S. C. M., dosar înregistrat în urma denunțului formulat de BOLD I. B. el, în interesul unei mai bune administrări a urmăririi penale, a dispus disjungerea la_ din dosarul 60/P/2011, a acestei fapte de trafic de influență, ea urmând a fi probată în dosarul 136/P/2011.

Așa se explică de ce, odată cu disjungerea, procurorul care obținuse convorbirile și comunicările interceptate în dosarul 60/P/2011, a dispus utilizarea acestora și în dosarul 136/P/2011, vizându-l pe același inculpat, cercetat pentru prima dată, în dosarul 60/P/2011 tot pentru fapte de corupție.

Din această perspectivă, la data dispunerii disjungerii_, din dosarul 60/P/2011 a dosarului 136/P/2011, în mod legal, procurorul care efectua urmărirea penală în dosarul 60/P/2011 unde au fost interceptate comunicările telefonice ale inculpatului S., a procedat la o nouă certificare a acestora pentru autenticitate, probele urmând a fi atașate dosarului 136/P/2011.

Cu privire la legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice s-a constatat că parchetul a respectat dispozițiile legale și jurisprudența în materie, efectuarea lor subsumându-se condițiilor prevăzute în secțiunea a V-a a Titlului III din Codul de procedură penală.

Dispozițiile din Codul de procedură penală român au fost apreciate în acord cu jurisprudența CEDO și nu încalcă drepturile persoanei, iar interceptările convorbirilor purtate de inculpatul S. C. M. cu denunțătorul Bold din cauză, au fost consemnate în procese-verbale a căror conformitate cu realitatea a fost certificată de procuror, în condițiile legii.

Curtea s-a rezumat la a verifica existența autorizațiilor pentru interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon, emise în baza art. 91 indice 1 din Codul de procedură penală precum și respectarea condițiilor cerute de lege pentru autorizarea acestor activități, neconstatându-se incidența art. 64 alin.2 din Codul de procedură penală cu privire la mijloacele de probă obținute în baza acestora.

Pe de altă parte, folosirea în prezenta cauză a convorbirilor sau comunicărilor interceptate potrivit legii într-o altă cauză este posibilă, în temeiul dispozițiilor art. 91 indice 2 alin. 5 Cod procedură penală.

Ordonanța de disjungere din_ a dosarului 136/P/2011 din dosarul 60/P/2011 nu este nelegală.

Disjungerea este operația inversă reunirii cauzelor, prin care dosare aflate la aceleași organe judiciare, se separă.

Disjungerea are un caracter facultativ. Astfel, potrivit art. 38 C.proc.pen., în caz de conexitate și în cazul de indivizibilitate referitor la participația penală, se poate dispune în vederea unei mai bune urmăriri penale, disjungerea cauzei, astfel încât cercetarea unora dintre infractori sau dintre infracțiuni, să se facă separat.

Disjungerea sau separarea dosarelor constituie o excepție, întemeiată pe interesul bunei derulări a urmăririi penale.

Corespunde realității că efectuând urmărirea penală în dosarul 60/P/2011, procurorul anchetator a ajuns în posesia convorbirilor telefonice interceptate ale apelantului S., din 25 și_ cu BOLD I. B. el, din acestea rezultând indiciile comiterii infracțiunii de trafic de influență.

Deoarece, martorul Bold nu avea de unde să știe că discuțiile sale cu apelantul S. au fost interceptate, este evident că procurorul de caz nu putea lăsa necercetată o faptă de corupție, astfel că a emis în dosarul 60/P/2011 un mandat de aducere pe numele acestuia și în funcție de atitudinea martorului Bold de a-l denunța sau nu pe inculpatul S., organele de urmărire penală au întocmit noul dosar 136/P/2011.

Deoarece BOLD I. B. el a ales să-l denunțe pe inculpatul S., pentru a beneficia de cauza de nepedepsire din art. 6 ind. 1 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, procurorii au format un dosar, distinct, condiții în care a fost legal emisă și ordonanța de disjungere din_ .

Mai mult, în art. 221 C.proc.pen, sunt prevăzute modurile de sesizare a organelor de urmărire penală . Referitor la sesizarea din oficiu de către organele de urmărire penală, legiuitorul nu a stabilit vreun termen pentru sesizare, aceasta fiind atributul exclusiv al organelor de anchetă, în raport de specificul fiecărui dosar în parte și de actele efectuate în el.

Față de cele ce preced, primul motiv de apel al inculpatului vizând restituirea cauzei la Parchet, întrucât faza de urmărire penală lipsește, se va respinge ca nefondat.

Inculpatului apelant nu i s-a încălcat nici dreptul la apărare și nici cel cel ce vizează procesul echitabil.

Instanța de apel reține că și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că: "principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu";. (plenul hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue și Jabardo versus Spania).

Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecăruia o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în

condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale";. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).: (hotărârea Hobo Machado contra Portugaliei din 20 februarie 1996 paragraf 31; hotărârea CEDO din25 iunie 1997 în cauza Van Orshover contra Belgiei paragraf 38; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Rowe și David contra Marii Britanii, paragraf 60 ; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Fitt contra Marii Britanii, paragraf 44.)

Mai mult, aceeași Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, "în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate";. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea, "respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror"; (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).

Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp.art.5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Referitor la întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, Curtea reține următoarele:

Prin această incriminare a infracțiunii de trafic de influență, în art.257 C.pen., legiuitorul a urmărit sancționarea faptelor celor care, speculând reala sau pretinsa lor influență, pe lângă vreun funcționar sau alt salariat, aruncă suspiciune asupra acestora și implicit, asupra desfășurării corecte a activității instituțiilor din care fac parte.

Interesul proteguit este, în principal, buna reputație a unor astfel de instituții, legiuitorul urmărind apărarea acestora de discreditarea care poate rezulta din faptul că o persoană - ce urmărește să-și creeze o sursă ilicită de venituri - se laudă cu reala sau pretinsa influență asupra unui funcționar.

Pentru existența și implicit, consumarea infracțiunii de trafic de influență, nu interesează dacă intervenția pe lângă funcționar s-a produs sau nu, nici dacă prin intervenția reală sau presupusă se urmărește determinarea unei acțiuni licite sau ilicite și nici dacă s-a efectuat ori nu, actul ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului.

Dezaprobarea exprimată prin incriminarea faptei de trafic de influență privește scopul urmărit de infractor, nu ca un rezultat, ci ca o caracterizare a acțiunii de traficare a influenței reale, ori presupuse. De asemenea, pentru existența infracțiunii de trafic de influență este indiferent faptul că inițiativa aparține traficantului sau persoanei interesate ca influența să fie exercitată.

Pentru existența infracțiunii de trafic de influență, Curtea reține că trebuie să fie întrunite, cumulativ, următoarele condiții, referitoare la latura obiectivă: este important ca acea influență, reală sau presupusă a făptuitorului să fi constituit pentru cumpărătorul de influență, motivul determinant al tranzacției. Așadar, făptuitorul este necesar să precizeze actul referitor la care se trafică influența, probele dosarului confirmând această împrejurare.

De asemenea, este necesar ca inculpatul să promită intervenția sa, pe lângă un funcționar spre a-l determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, Curtea reține că această faptă se săvârșește numai cu intenție calificată prin scop, care constă în efectuarea sau neefectuarea unui act ce intră în atribuțiile de serviciu ale

funcționarului, neexistând, niciun dubiu, asupra atitudinii inculpatului de conștiință și voință. Astfel, voința sa constă în săvârșirea uneia sau mai multora din acțiunile specifice elementului material al infracțiunii - știind că foloasele reprezintă prețul influenței sale asupra funcționarului -, pe planul conștiinței reprezentându-și pericolul creat pentru activitatea Guvernului și Primului Ministru și implicit, crearea de suspiciuni cu privire la onestitatea funcționarilor. Acțiunea, care constituie elementul material al infracțiunii, se săvârșește numai cu intenție directă - dol special - fiind necesară voința inculpatului de a primi bani, bunuri sau alte foloase necuvenite - deși, legal, nedatorate - respectiv, să existe un contraechivalent al conduitei sale ilicite și știința că își însușește ceva ce nu i se cuvine, aspecte dovedite cu prisosință de probele dosarului.

Convorbirea telefonică interceptată a inculpatului S. cu denunțătorul din_, redată potrivit procesului-verbal de la dosar,

demonstrează pe deplin vinovăția apelantului în săvârșirea faptei deduse judecății și implicit elementele constitutive ale acesteia.

Chiar de la debutul convorbirii, reiese fără dubiu că martorul Bold a oferit apelantului suficiente detalii ale demersului pe care i-l solicita afirmând că este vorba despre o societate care a avut contract cu o anumită primărie și că această societate are de recuperat, pentru niște lucrări la drumuri din anul 2009, când au avut loc calamități naturale, suma de 1 milion euro și că în acest sens, există o adresă întocmită de către Prefect, Președintelui Consiliului Județean, banii provenind de la Guvern, respectiv de la Fondul de Rezervă.

În acest sens, semnificativă este afirmația inculpatului S. că "fondul de rezervă este la dispoziția Primului Ministru";, precum și confirmarea martorului Bold, rezultând fără echivoc că ambii știau unde anume trebuie să se intervină.

În continuare, martorul a explicat de ce demersul solicitat este urgent, respectiv din perspectiva listei care se întocmea, din context reieșind că îl interesa ca societatea respectivă să fie pe listă: " păi se face o listă acuma, că de aia e urgență, cică se face o listă acum în care să se dea la mai multe și știi cum e, care intră pe listă. Asta ne trebuie";.

Din conținutul interceptării rezultă că inculpatul nu a respins ferm, categoric, solicitarea denunțătorului, din contră, afirmă textual:"; adică, eu am niște mecanisme prin care pot să declanșez o operațiune de genul ăsta, dar toate astea au niște costuri";, ceea ce dovedește acordul său și voința, disponibilitatea de a se implica în rezolvarea problemei, fiind însă reținut în a demara de urgență soluționarea acesteia, raportat la posibilitățile financiare pe care nu le știa ale beneficiarului influenței, în a rambursa "costurile";, față de persoanele ce le ofereau sprijin.

Faptul că discuția dintre inculpatul S. și denunțător nu avea caracter exploratoriu, generic, nu se baza pe zvonuri, ci era una concretă, axată pe solicitările punctuale ale martorului Bold, rezultă și din împrejurarea că apelantul S. îi cunoaște și îi caracterizează pe funcționarii la care trebuie să apeleze pentru rezolvarea problemei "Îs oameni serioși, dacă spun bă, ajutați- mă și pe mine să ia ăla un milion, acela zice, măi, eu, pentru 100.000 nu mă dau jos din pat";, ceea ce relevă că S. cunoștea că asemenea intervenții pot avea loc și o rezolvare favorabilă întotdeauna, numai dacă erau rentabile pentru cei implicați (convorbirea telefonică din_ ).

Caracterul concret și serios al discuției dintre inculpat și denunțător, este reliefat de detaliile oferite de apelant referitoare la "mecanismele prin care poate ajunge în preajma Primului Ministru de la acea vreme, respectiv prin niște

oameni - care au și ei anumite valori "; rezultând fără dubiu însă că aceștia obligatoriu, trebuie recompensați material pentru serviciile făcute.

Inculpatul afirmă textual:"; Ăsta vine și spune, ce-mi iese mie la afacerea asta ? 100.000 sau 50.000 ? Cum zici tu ? Păi, pentru 50.000 nu mă dau jos din pat, frate !";

Convorbirea telefonică interceptată relevă totodată siguranța și lipsa de dubiu a inculpatului referitor la împrejurarea că întotdeauna asemenea solicitări, așa se rezolvă, prin plata unor comisioane consistente, care să-i motiveze pe cei ce se implică în traficul de influență.

De altfel, inculpatul afirmă textual:"; cam așa funcționează: adică, afacerea trebuie să fie suficient de interesantă, deci, nu e pe ochi frumoși, sunt diferite costuri";.

Curtea reține că pentru existența infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. 1 C.pen., nu este necesar ca făptuitorul să precizeze numele funcționarului asupra căruia a lăsat să se creadă că are influență, fiind suficient să-l fi determinat, doar prin calitatea acestuia.

În condițiile în care, în contextul concret al faptei, martorului denunțător i s-a creat convingerea că această influență este reală, nu prezintă relevanță faptul că inculpatul avea sau nu posibilitatea de a interveni efectiv pe lângă funcționarii publici menționați.

Mai mult, pentru existența infracțiunii de trafic de influență este necesar și suficient ca inculpatul să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar, chiar creând persoanei falsa credință că s-ar bucura de această trecere. Nu are relevanță dacă numele funcționarului a fost precizat în concret, fiind suficient ca acesta să fi fost determinat numai prin calitatea sa. De asemenea, nu are relevanță dacă acelui funcționar i s-a atribuit un nume fictiv, este necesar doar ca influența reală sau presupusă a inculpatului să fi constituit pentru persoana interesată motivul real al tranzacției.

Faptul că discuția dintre denunțător și inculpat s-a purtat în termeni concreți, pentru a-l determina pe Primul Ministru la alocarea de bani din Fondul de rezervă către Primăria I. ești, este reliefată de aceleași interceptări ale convorbirilor telefonice din_ unde S. arată textual:"; Ca să ajungi acolo în preajma lui Number One, trebuie să ajungi prin niște oameni care au și ei anumite valori. … Mă știu cu Boc de pe vremea când era Primar, dar nu ne- am bătut pe burtă niciodată, ca să mă duc la el să-i spun: Mă, E. e, ajută și tu pe prietenul meu";.

Rezultă fără echivoc, existența infracțiunii de trafic de influență, câtă vreme inculpatul a precizat în concret, în discuțiile cu denunțătorul numele funcționarului (E. Boc), care a fost determinat și prin calitatea sa - "Number One"; (Primul Ministru), neavând relevanță că apelantul i-a atribuit acest nume fictiv, fiind necesar doar ca influența reală sau presupusă a inculpatului să fi constituit pentru persoana interesată, motivul real al tranzacției.

În speță, s-a făcut referire chiar la serviciul sau departamentul în competența căruia intra rezolvarea solicitării beneficiarului traficului de influență, respectiv la Fondul de rezervă al Guvernului, aflat la dispoziția Primului Ministru și la numele acestuia, E. Boc.

În acest sens, doctrina si practica au relevat de asemenea că "pentru existența infracțiunii de trafic de influență nu este necesară nominalizarea funcționarului asupra căruia traficantul are influență sau lasă să se creadă că are influență, fiind suficient ca el să se refere la pretinsa sau reala trecere

ce o are asupra funcționarilor dintr-un serviciu în competența căruia intră rezolvarea solicitării beneficiarului traficului de influență";.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "fapta persoanei de a pretinde și primi o sumă de bani, lăsând să se creadă că are influență asupra unui funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută în art. 257 C.p., indiferent dacă influența este sau nu reală și chiar dacă funcționarul nu a fost individualizat, fiind suficient să se facă referire la funcția pe care acesta o îndeplinește.";

Mai mult, pentru existența infracțiunii de trafic de influență, nu este necesar ca funcționarul pe lângă care inculpatul pretinde că are influență să aibă competența exclusivă de a efectua actul solicitat de cumpărătorul de influență. Este suficient ca acest funcționar să aibă anumite atribuții de natură să permită influențarea și rezolvarea favorabilă a pretențiilor solicitate de persoana interesată în efectuarea actului nelegal.

Ori, în speță, subzistă traficul de influență prin intermediar, deoarece apelantul S. a pretins că are influență tocmai asupra unor funcționari ce nu aveau în competența lor exclusivă, efectuarea actului cerut de denunțător, dar care la rândul lor aveau atribuții tocmai de natură să permită influențarea și rezolvarea favorabilă de către Primul Ministru a pretențiilor cumpărătorului de influență.

În privința existenței traficului de influență prin intermediar, instanța supremă s-a și pronunțat în câteva rânduri.

Astfel, "fapta inculpatului de a fi afirmat că prin intervenția unui prieten al său, asistent universitar, va determina pe un anume profesor universitar să declare promovați la disciplina lui, mai mulți studenți cărora le-a solicitat și de la care a primit în acest scop diferite sume de bani constituie trafic de influență prin intermediar, rezultatul dorit fiind obținut prin mijlocirea altor persoane, pe care le-a individualizat prin funcția deținută";.

Existența infracțiunii prev. de art 257 Cod penal, este dovedită prin conținutul convorbirilor telefonice interceptate ale inculpatului S., iar în speță, aceasta a fost săvârșită "în forma pretinderii"; de bani, în vederea traficării influenței, în scopul dorit de martorul denunțător.

Curtea reține că, după detalierea de către inculpat a mecanismelor și persoanelor prin care se poate ajunge în preajma Primului Ministru, precum și a faptului că aceste operațiuni "nu se fac pe ochi frumoși, având niște costuri";, la rugămintea denunțătorului de a se interesa, care ar fi contravaloarea intervenției pentru rezolvarea solicitării sale, apelantul pe un ton hotărât, convingător precizează: " Îți spun acuma, 10 % e întotdeauna. Acesta-i costul ! Cunosc fenomenul foarte bine !"; afirmații ce exclud caracterul exploratoriu al conversației.

Mai mult, atunci când martorul a insistat în sensul ca inculpatul "să pună o întrebare";, inculpatul acceptă, precizând și că "costul e de 10 % întotdeauna";.

Apărarea inculpatului în sensul că, nu există o acțiune de pretindere, că discuția cu denunțătorul este în termeni generici despre costurile unor asemenea intervenții, că nu a formulat pretenții particulare privind anumite sume de bani pentru soluționarea favorabilă a cererii martorului Bold, că intervenția nu s-a realizat și nu s-au remis banii, este neîntemeiată, în condițiile în care interceptările telefonice efectuate, confirmă caracterul serios al pretinderii sumei de bani pentru alte persoane, în vederea influențării Primului Ministru, pentru

includerea Primăriei I. ești pe lista Guvernului și predarea unor sume în acest scop din Fondul de rezervă, aflat la dispoziția sa.

Astfel, în speță, elementul material al infracțiunii îl constituie pretinderea de bani de către inculpat, respectiv 100.000 euro pentru persoane influente din Guvern, acel procent de 10 % din valoarea sumei ce urma a fi primită din Fondul de rezervă a Guvernului de către Primăria I. ești.

Pentru existența infracțiunii este necesar ca inculpatul să aibă influență sau să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar, nefiind obligatoriu ca acesta să indice numele funcționarului, fiind suficient ca acesta să fie determinat prin calitatea sa. Influența reală sau presupusă a inculpatului trebuie să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant.

S-a susținut de către apărare că pe lângă lipsa pretinderii vreunei sume de bani de la denunțător pentru rezolvarea intervenției solicitate, din nicio probă a dosarului, nu rezultă cuantumul acesteia.

Curtea reține însă, că din conținutul interceptării telefonice din 28 august 2011 rezultă toate detaliile referitoare la suma în discuție.

Astfel, denunțătorul afirmă " Oamenii au un milion de euro de recuperat și acum în prima tranșă, e făcută scrisoarea de ăștia. În prima tranșă ar fi vrut 500.000, 540.000 euro";.

Cu privire la aceste relatări, răspunsul inculpatului S. este prompt, referitor la costurile pe care le implică intervenția sa, precizând: " Îți spun acum: 10 % e întotdeauna. Acesta-i costul !";.

Așa fiind, rezultă fără dubiu că pretinderea inculpatului viza suma de

100.000 euro, 10 % din 1 milion euro, cât avea de încasat Primăria I. ești din Fondul de rezervă al Guvernului.

Consumarea infracțiunii a avut loc în momentul pretinderii banilor, nefiind necesar ca intervenția promisă să se fi făcut și nici ca suma de bani să se fi primit.

S-a invocat, că nu rezultă că inculpatul S. sau altă persoană ar fi urmărit obținerea unui avantaj material, sau de altă natură, neexistând un scop și prin urmare, nesubzistând forma de vinovăție a intenției directe care este cerută de lege, nu sunt întrunite elementele constitutive ale traficului de influență, însă, convorbirile telefonice și declarațiile martorului denunțător avute în vedere de tribunal și curte, dovedesc că scopul urmărit în momentul pretinderii banilor, era acela de a-l determina prin intermediari, pe Primul Ministru, să aloce bani din Fondul de rezervă al Guvernului pentru Primăria I. ești, nefiind necesar ca acest scop să fie realizat efectiv.

Inculpatul apelant a învederat că, deși au fost interceptate convorbirile telefonice, nu rezultă din niciuna împrejurarea că ar fi încercat să ia legătura cu cineva din Guvern, în vederea soluționării favorabile a cererii denunțătorului.

Ori, această împrejurare nici nu are semnificație juridică în raport cu faptul că, potrivit dispozițiilor art 257 Cod penal, este suficient ca inculpatul să fi lăsat să se creadă că are influență asupra funcționarului, să susțină că îl poate determina să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu.

Convorbirile telefonice interceptate demonstrează că, la 28 august 2011 între inculpat și denunțător s-a realizat un acord de voință valid și în privința cuantumului banilor ce trebuiau remiși apelantului, pentru cumpărarea influenței, martorul Bold achiesând la suma indicată drept valoare a comisionului, practicat întotdeauna în astfel de cazuri.

Astfel, denunțătorul afirmă: " Deci 10 % asta e, nu e o problemă.";

Faptul că inculpatul S. nu a refuzat a se implica în solicitarea denunțătorului este reliefată de detaliile pe care i le dă, referitor la perioada de timp în care va efectua intervenția.

Astfel, inculpatul afirmă textual: " Singura problemă pe care o am, este că o să pot să fac chestia asta, după 10, pentru că eu mâine dimineață plec la Viena, mă întorc vineri și vineri dimineață, mă duc pe la Reșița. Până lunea următoare nu am cum să vorbesc cu oamenii care trebuie.";

Nu are relevanță dacă denunțătorul și inculpatul s-au întâlnit la turneul de golf din 3 septembrie 2011, câtă vreme în conținutul conversației din 28 august 2011, data perfectării acordului de voință, apelantul i-a dat asigurări ferme martorului Bold, că înainte de 10 septembrie 2011 nu poate efectua intervenția, datorită unor deplasări în interes de serviciu, în țară și străinătate.

Nu se poate susține că denunțătorul nu era sigur dacă o asemenea influență era sau nu necesară, sau posibilă, câtă vreme la debutul conversației telefonice din 25 august 2011, îi spune inculpatului textual: " Când mai vii pe la București vreau neapărat, dar e urgență, să vorbim o treabă";. Mai mult, în conversația telefonică cu inculpatul din 28 august 2011, subliniază din nou caracterul urgent al intervenției: " Dacă oricum nu ai cum să vorbești, asta e, nu avem ce să facem, ți-am zis că acum se făceau niște liste, de aia chestia e, să nu fie prea târziu, știi ?";, ceea ce probează faptul că martorul Bold de aceea a și apelat la inculpat, pentru că aprecia intervenția ca fiind urgentă, necesară și posibilă.

Faptul că între inculpat și denunțător nu a intervenit o reziliere a convenției de traficare a influenței perfectată la 28 august 2011, este dovedită și prin schimbul de mesaje de pe facebook dintre ei, din 12 septembrie 2011, în care inculpatul își manifestă în continuare disponibilitatea de a-l ajuta pe martorul Bold.

Astfel, la rugămintea denunțătorului " Vezi, poate nu mă uiți cu treaba aia"; inculpatul îi răspunde: "Încerc";, ceea ce exclude vreun refuz din partea apelantului.

Nu poate fi acceptată susținerea că, denunțătorul nu a considerat că discuția din 28 august 2011 s-ar fi finalizat cu o traficare a influenței din partea inculpatului S., câtă vreme acesta, la 1 septembrie 2011, l-a contactat în același scop, pe martorul Octavian Damian.

Apelarea la martorul Octavian Damian de către denunțător se explică prin faptul că problema ce o avea de rezolvat era urgentă, iar inculpatul S., i-a spus că poate efectua intervenția, doar după 10 septembrie 2011, context în care, a apreciat că, alte persoane pot să-i soluționeze mai rapid decât apelantul, cererea formulată.

Faptul că atât denunțătorul cât și inculpatul S. știau asupra cui trebuie exercitată influența, rezultă și din împrejurarea că, în momentul în care martorul Bold la 1 septembrie 2011 l-a contactat pe Octavian Damian pe Facebook, l-a întrebat direct: " Ai cumva intrare la Boc sau măcar la cabinet, pe cineva?";, fiind nominalizat astfel, atât funcționarul, calitatea acestuia și autoritatea publică în care își desfășura activitatea.

Nu poate fi primită nici susținerea apărării, în sensul că inculpatul S. nu a cunoscut identitatea beneficiarului influenței, de unde rezultă caracterul generic, exploratoriu al discuției cu martorul Bold și lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii imputate, câtă vreme din convorbirea telefonică din

28 august 2011 rezultă fără echivoc aceste amănunte, denunțătorul oferind inculpatului suficiente detalii ale demersului pe care i-l solicita.

Astfel, Bold B. el a afirmat că este vorba despre o societate care a avut contract cu o anumită primărie și că această societate are de recuperat, pentru niște lucrări la drumuri din anul 2009, când au avut loc calamități naturale, suma de 1 milion de euro și că în acest sens, există o adresă întocmită de către prefect, președintelui consiliului județean, banii provenind de la guvern, respectiv de la Fondul de rezervă.

Relevantă este afirmația inculpatului că Fondul de rezervă "este la dispoziția primului ministru"; precum și confirmarea martorului Bold, din care rezultă foarte clar că amândoi știau unde anume trebuie să se intervină.

O sinteză a răspunsurilor Curții la cele susținute de apărare în concluziile scrise din 18 iunie 2013 se referă la următoarele aspecte:

Din materialul probator al cauzei, rezultă fără echivoc că inculpatul nu a respins solicitarea denunțătorului, ci din contră a acceptat implicarea sa în activitatea infracțională. Astfel, acest aspect reiese din convorbirea telefonică interceptată din 28 august 2011 în care inculpatul precizează textual: " Până lunea următoare, nu am cum să vorbesc cu oamenii care trebuie.";

Susținerile și revenirile denunțătorului în fața Curții de Apel, asupra celor declarate în faza de urmărire penală și în fața Tribunalului C., sunt făcute cu scopul de a atenua sau înlătura răspunderea penală a inculpatului.

Curtea, la pronunțarea soluției, va avea în vedere nu ceea ce a înțeles denunțătorul, din conținutul convorbirii telefonice cu inculpatul din 28 august 2011, ci ceea ce rezultă fără dubiu din coroborarea tuturor probelor testimoniale cu cele scrise, atașate dosarului.

Astfel, din conținutul convorbirii telefonice din 28 august 2011, reiese că denunțătorul are o problemă urgentă de rezolvat, sens în care apelează la ajutorul inculpatului. Acesta, în loc să respingă ferm orice angajament în efectuarea intervenției la persoane din anturajul Primului Ministru (E. Boc), pentru a se aloca bani din Fondul de rezervă al Guvernului, în favoarea cumpărătorului de influență, dă o serie de detalii cu privire la sumele ce se achită în astfel de situații, culminând cu precizarea comisionului de 10 % ce trebuie plătit pentru rezolvarea favorabilă a unor asemenea cereri.

Astfel, inculpatul afirmă textual: " Îți spun eu acum, 10 % e întotdeauna, cunosc fenomenul foarte bine";.

Câtă vreme, denunțătorul a achiesat la plata acestui comision, infracțiunea s-a consumat în momentul pretinderii sumei de către inculpat, pentru persoanele din Guvern, din preajma lui "Number one";.

Chiar dacă inculpatul, ulterior discuției telefonice cu denunțătorul, din 28 august 2011, nu a întreprins nimic concret pentru rezolvarea problemei martorului Bold, această atitudine a sa nu înlătură caracterul infracțional al demersului și a promisiunilor făcute lui Bold la 28 august 2011. Inculpatul afirmă textual: " O să pot să fac chestia asta după 10, pentru că eu mâine plec la Viena, mă întorc vineri, mă duc pe la Reșița";.

Susținerea inculpatului apelant în sensul că, la 3 septembrie 2011, cu ocazia turneului de golf, locație unde s-a întâlnit cu denunțătorul și i-ar fi spus acestuia: "Să o lase baltă"; cu demersurile și rugămințile la adresa lui, va fi înlăturată ca neveridică, ea necoroborându-se cu atitudinea sa ulterioară, din 12 septembrie 2011― când contactat fiind pe Facebook de către martorul Bold, în aceeași problemă, îi confirmă acestuia că " Încearcă"; să-i rezolve cererea, nereproșându-i insistențele față de refuzul său categoric, exprimat la 3 septembrie 2011.

Mai mult, așa cum Curtea a arătat deja, nici nu era necesară o nouă discuție la 3 septembrie 2011 între denunțător și inculpat, câtă vreme acesta din

urmă, s-a angajat cu ocazia convorbirii din 28 august 2011 "Că după data de 10 septembrie"; va demara contactele necesare soluționării favorabile a problemei martorului Bold.

Împrejurarea că atât denunțătorul cât și inculpatul cunoșteau caracterul infracțional al demersului lor, rezultă tot din conținutul convorbirii telefonice interceptate din 28 august 2011.

Astfel, inculpatul afirmă: " Îmi dai tu un număr și te sun eu de pe un alt număr. Aș putea vorbii, știi? Eu am acasă vreo trei telefoane din astea cu cartelă, știi ? Le iau, le arunc. Folosesc cartela și o arunc. Îmi dai un număr de telefon și te sunt de pe un număr de acolo și putem vorbi";, demonstrându-se prin această atitudine a inculpatului caracterul clandestin și conspirat al convorbirii telefonice.

Mai mult, martorul Bold cunoștea de la martorul Lepădatu, aspecte aduse și la cunoștința inculpatului la 28 august 2011, că se făcuseră demersuri oficiale din partea prefecturii și consiliului județean pentru obținerea de bani, din Fondul de rezervă a Guvernului, astfel că, cei doi dacă nu aveau intenții infracționale, așa cum rezultă din convorbirea telefonică interceptată, trebuiau să aștepte rezolvarea pe cale oficială a demersului inițiat de instituțiile statului.

În acest sens, edificatoare este declarația martorului N. C. din fața Curții din 12 iunie 2013 în care arată: " În urmă cu doi ani împreună cu viceprimarul comunei I. ești ne-am deplasat la guvern, pentru alocarea unor sume de bani, pentru plata unor lucrări realizate de diverse firme pentru consiliul local. Pentru a plăti sumele de bani aferente lucrărilor prestate de firma Onilserv aparținând lui Lepădatu, ne-am deplasat pentru a cere bani de la guvern, la invitația ministrului I. cu, dar niciodată nu ne-au fost alocate fonduri în acest scop. Arăt că la fiecare lucrare efectuată de martorul Lepădatu, acesta spunea că va obține bani pentru decontarea acestora, fără să spună însă de unde, împrejurare care s-a dovedit nereală";.

În acest context, al eșuării eforturilor făcute anterior de autoritățile locale, pentru obținerea de bani din Fondul de rezervă a Guvernului, trebuie interpretat și demersul denunțătorului de a apela la sprijinul și relațiile posibile ale inculpatului S., în soluționarea favorabilă a cererii sale.

Pe de altă parte, împrejurarea că denunțătorul la 1 septembrie 2011 l-a contactat pe Facebook pe martorul Octavian Damian, în același scop, nu exclude existența infracțiunii de trafic de influență, comisă de inculpatul S. la 28 august 2011, în forma pretinderii unui comision de 10 % din valoarea sumei de recuperat, respectiv din 1 milion euro, pentru acele persoane din Guvern la care trebuia să intervină, deoarece așa cum am mai învederat, martorul Bold avea promisiunea apelantului că va demara discuțiile necesare soluționării favorabile a cererii sale, doar după data de 10 septembrie 2011, ori câtă vreme solicitarea denunțătorului avea caracter urgent, era normal ca acesta să încerce să și-o rezolve și anterior zilei de 10 septembrie 2011 și chiar prin intermediul altor persoane.

Mai mult, și o eventuală discuție, pe aceeași temă dintre denunțător și martorul Octavian Damian la 3 septembrie 2011 cu ocazia unei competiții de golf, tot nu exclude infracțiunea de trafic de influență, reținută în sarcina inculpatului

S., deoarece aceasta s-a consumat la 28 august 2011 în cadrul discuției telefonice purtate între denunțător și apelant.

Nu în ultimul rând însă, denunțătorul în declarația din 12 iunie 2013 din fața Curții, arată că discuția cu Octavian Damian " nu a avut legătură cu problema pe care o discutase la finele lunii august 2011, cu inculpatul S. ";.

Denunțătorul învederează că, în realitate " nu-și amintește dacă înafară de discuția pe Facebook din 1 septembrie 2011 cu martorul Octavian Damian, a discutat și nemijlocit cu acesta, ulterior la turneele de golf";.

Din declarația martorului Octavian Damian din 20 martie 2013 din fața Curții (fila 124) rezultă că, după discuția pe facebook cu denunțătorul din 1 septembrie 2011, s-au întâlnit "și în localitatea Pianu la un turneu de golf, ocazie cu care Bold B. el i-a dat mai multe detalii despre solicitarea inițială, comunicându-i că ar fi vorba de o datorie a Statului Român față de o firmă privată, respectiv 1 milion euro și că statul nu are bani să-și achite restanțele. Martorul Damian ar fi trebuit să intervină pe lângă Primul Ministru, pentru a facilita plata acelei datorii. Martorul susține că era vorba de firma numitului Lepădatu. Cu acea ocazie, Bold i-a spus că știe că acest serviciu nu este gratuit și i-a solicitat martorului să-i comunice dacă dorește vreun procent din suma datorată de către stat, martorul refuzându-l categoric și neștiind că aceeași solicitare i-o făcuse numitul Bold și inculpatului S. C. ";.

Curtea reține că martorul Bold i-a comunicat martorului Damian Octavian că acele datorii ale statului, trebuiau plătite din Fondul de rezervă aflat la dispoziția Primului Ministru, de unde rezultă fără dubiu, că atât denunțătorul cât și inculpatul S. știau asupra cui trebuie efectuată intervenția, în privința rezolvării favorabile a solicitării lui Bold B. el.

În sinteză, în condițiile în care denunțătorul a solicitat inculpatului S. C.

M. o intervenție la guvern pentru alocarea unor sume de bani din Fondul de rezervă, pentru plata unor lucrări efectuate de o societate comercială, dar nedecontate de stat, rezultă fără dubiu, persoana care era vizată, în speță, Primul Ministru, iar apelantul acceptând să efectueze un atare demers, precizând costul acestuia, atitudinea sa echivalează cu o pretindere în sensul legii penale, aceasta fiind definită ca "formularea de către făptuitor în mod expres sau tacit a cererii să i se dea pentru sine sau pentru altul, o sumă de bani";.

Pentru motivele ce preced, se va respinge ca nefondat apelul inculpatului S.

, în baza art. 379 pct. 1 lit b Cod procedură penală.

În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 50 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Bucșa N. .

În temeiul art.192 alin.2 va obliga pe apelantul S. să plătească în favoarea statului suma de 1400 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial.

Cu privire la apelul DNA:

Pentru determinarea gradului de pericol social se ține cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezența unei infracțiuni. Apoi, se valorifică acest grad ținându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecător

Orice sancțiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcție de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.

La individualizarea tratamentului penal, instanța de apel trebuie să efectueze o corectă analiză și evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât și a împrejurărilor săvârșirii faptelor, în raport cu criteriile prevăzute de art.72 C.pen.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și

în Codul penal român, art. - 52 alin.1 -, potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni";.

La individualizarea pedepsei, Curtea are în vedere complexitatea pericolului social al faptei deduse judecății, elementele obiective și subiective ce au condus la săvârșirea infracțiunii, impactul social produs de săvârșirea unei astfel de fapte, poziția adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, personalitatea acestuia și necesitățile procesului de reeducare și resocializare, astfel încât pedeapsa să-și poată îndeplini atât funcția corectivă, de îndreptare, cât și cea preventivă - de descurajare a săvârșirii unor fapte similare de către alte persoane. Curtea va avea în vedere, în primul rând, gravul prejudiciu de imagine adus administrației publice, în principal, și încrederii în incoruptibilitatea

funcționarilor publici.

Cinstea, corectitudinea și moralitatea funcționarului în exercitarea atribuțiilor de serviciu sunt condiții sine qua non nu numai pentru prestigiul și autoritatea acestuia sau al instituției în care acționează, ci pentru însăși existența, echilibrul și forța societății.

Toate aceste elemente de individualizare conduc la concluzia că scopul preventiv, reeducativ al pedepsei poate fi atins și prin menținerea pedepsei de 2 ani închisoare în privința căreia s-a dispus suspendarea sub supraveghere.

În speță, nu poate fi ignorată împrejurarea că fapta s-a consumat sub forma pretinderii, neurmată de primirea vreunor sume de bani.

Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei, este esențial condiționată de caracterul adecvat al acesteia, revenind, în mod obiectiv, instanței judecătorești datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei și periculozitatea socială a infractorului, pe de o parte, și durata sancțiunii și natura sa (privativă sau nu de libertate), pe de altă parte. Mijloacele ce permit realizarea acestui obiectiv sunt reprezentate de criteriile de individualizare expres indicate în art.72 C.pen., iar orice altă abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire și aplicare a sancțiunii afectează temeinicia și legalitatea hotărârilor judecătorești de condamnare.

În cauză, analiza obiectivă a probelor administrate, pune în evidență caracterul just al sancțiunii aplicate dar mai ales al modalității de executare a acesteia, Tribunalul acordând cuvenita semnificație unor împrejurări ale dosarului, respectiv că inculpatul nu posedă antecedente penale, este în vârstă de 45 de ani, este încadrat în muncă, fiind administrator la o societate comercială iar din punct de vedere sanitar prezintă afecțiunile de: "polidiscopatie cervico- dorso - lombară, lumbago cronic, microlitiază renală, lombosciatică dreapta, prostatită cronică, hipercolesterolemie și aritmie extrasistolică ventriculară cls.III A";.

Din referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, rezultă că inculpatul S. este cunoscut ca o persoană responsabilă, de încredere, sociabilă și deschisă, care se implică mult în ceea ce face. Din discuțiile purtate cu acesta și cu familia, rezultă fără echivoc un risc minim ca inculpatul să reia o atitudine antisocială. Totodată, referatul pune în evidență faptul că inculpatul, în prezent, dispune de resurse personale și familiale pentru a depăși situația în care se află, respectiv contactul cu organele judiciare, care au fost sesizate în urma presupuselor fapte de corupție pentru care a fost cercetat.

În sfârșit, ținând seama și de intervalul de timp însumând 1 an și 11 luni de la comiterea faptei și până la soluționarea apelului, există suficiente temeiuri pentru a se considera că scopul pedepsei poate fi atins și în condițiile suspendării

executării acesteia sub supraveghere, nefiind necesară privarea de libertate a inculpatului sau majorarea sancțiunii.

În ce privește individualizarea pedepsei, Curtea apreciază că aceasta răspunde atât prin cuantumul ei, cât și prin modalitatea de executare (suspendare sub supraveghere) dezideratelor înscrise în art.52 C.pen., cu referire la scopul general al pedepsei.

Au fost avute în vedere criteriile de individualizare prev.de art.72 C.pen., respectiv atât gradul de pericol social al faptei comise, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, lipsa antecedentelor penale, conduita lui procesuală, inclusiv concluziile referatului de evaluare întocmit în faza de judecată în fața Tribunalului C. de către Serviciul de Probațiune, cu referire la perspectivele de reintegrare socială a acestuia. Curtea reține că din actele dosarului rezultă că inculpatul a avut o poziție de recunoaștere a faptei, însă de negare a caracterului infracțional al acesteia. Instanța de apel, la dozarea și individualizarea sancțiunii, cât și la stabilirea modalității de executare a acesteia, va avea în vedere că inculpatul este căsătorit și are în întreținere trei copii, din care doi sunt minori, precum și o stare sanitară alterată, conform diagnosticelor relevate mai sus.

Pe de altă parte, în stabilirea cuantumului pedepsei și a modalității de executare, nu se poate face abstracție de intervalul de timp de aproape 2 ani de la momentul comiterii infracțiunii și până în prezent, perioadă care este de natură a diminua rezonanța socială a faptei comise de către inculpat și a pune sub semnul întrebării eficiența constrângerii penale, cu referire la funcția de exemplaritate a pedepsei, respectiv de izolare temporară a inculpatului din societate, prin executarea efectivă a pedepsei aplicate.

În aceste condiții, Curtea apreciază că un plus de severitate, concretizată în majorarea cuantumului pedepsei și schimbarea modalității de executare, nu se justifică, reeducarea inculpatului putându-se face în limitele sancțiunii pe care instanța de fond a stabilit-o prin sentința apelată.

Pentru toate aceste considerente, Curtea va respinge ca nefondat apelul promovat de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA - Serviciul Teritorial C. împotriva sentinței penale nr. 285 din 23 iulie 2012 a Tribunalului C. în baza art.379 pct.1 lit.b C.pr.pen.

Conform art.192 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare în apelul DNA vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca nefondate apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă ÎCCJ - DNA - Serviciul Teritorial C. si al inculpatului S. C. M. împotriva sentintei penale nr. 285 din 23 iulie 2012 a Tribunalului C. .

Cheltuielile judiciare în apelul DNA rămân în sarcina statului.

Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 50 lei ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, avocat Bucșa N. .

Obligă pe apelantul S. să plătească în favoarea statului suma de 1400 lei cheltuieli judiciare, din care 50 lei reprezentând onorariu avocațial.

Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică, azi, 19 iunie 2013 .

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

D.	P.	M.	B.
	plecată la seminar profesional
semnează președintele
completului

GREFIER

DS

Red.D.P./M.N .

2 ex./_ Jud.fond.A.T.

← Sentința penală nr. 41/2013. Traficul de influență		Sentința penală nr. 368/2013. Traficul de influență →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Decizia penală nr. 230/2013. Traficul de influență Sentința penală nr. 51/2013. Traficul de influență Sentința penală nr. 523/2013. Traficul de influență Sentința penală nr. 41/2013. Traficul de influență Sentința penală nr. 368/2013. Traficul de influență Sentința penală nr. 157/2013. Mărturie mincinoasă Decizia penală nr. 1641/2013. Mărturie mincinoasă Decizia penală nr. 1303/2013. Mărturie mincinoasă