Decizia penală nr. 1696/2013. Coruptie
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1696/R/2013
Ședința publică din data de 12 decembrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE | : M. | R. judecător |
JUDECĂTORI | : M. | B. |
: A. | L. | |
GREFIER | : G. | I. -B. |
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror AURELIA ALBU
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 Cod procedură penală.
S-a luat spre examinare recursul declarate de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA ȘIMLEU S. împotriva sentinței penale nr. 129 din data de 28 iunie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Ș. S.
, privind pe inculpații L. V. , trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 132din Legea nr. 78/2000 modif. și art. 248 Cod penal, art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 modif. și art. 289 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal; S. I. , trimis în judecată pentru săvârșirea
infracțiunilor prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 132din Legea nr. 78/2000 modif. și art. 248 Cod penal și art. 26 Cod penal rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 modif. și art. 289 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;
P. D. M. , trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 132din Legea nr. 78/2000 modif. și art. 248 Cod penal, art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 modif. și art. 289 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;
B. I. , trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 132din Legea nr. 78/2000 modif. și art. 248 Cod penal și art. 26 Cod penal rap. la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 modif. și art. 289 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, toți prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, dat în dosar nr. 87/P/2012.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpații L. V. și S. I. asistați de avocat B. Ilea din cadrul Baroului Sălaj cu delegație la dosarul cauzei, inculpații S. I. și B. I. asistați de apărător ales avocat M. V. Ovidiu din cadrul Baroului Sălaj cu delegație la dosarul cauzei, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul L. V., avocat C. T., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata P. D. M., avocat Demeter Ida în substituirea av. Comănoiu M. Irina, din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul B. I., avocat C. S., din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, lipsă fiind apărătorul din oficiu al inculpatului S. I., avocat Ceapa Ion, din cadrul Baroului C. .
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Apărătorii desemnat din oficiu pentru inculpați solicită instanței să constate că mandatul lor își încetează efectele întrucât s-au prezentat apărătorii aleși al inculpatului. Solicită acordarea onorariului din Fondul M. ui de Justiție pentru studiu dosar.
Curtea, constată încetate de drept mandatele apărătorilor desemnat din oficiu pentru inculpați întrucât s-au prezentat apărătorii aleși ai acestora și se va pronunța asupra onorariilor parțiale prin hotărâre.
Reprezentanta M. ui P. arată că își menține poziția procesuală de la termenul anterior de judecată în sensul că, apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind legală, prin urmare susține că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ș. S. este nefondat și solicită respingerea acestuia.
Apărătorul inculpaților P. D. M. și L. V. solicită instanței să ia act de poziția exprimată de parchet și să respingă ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ș. S. .
Apărătorul inculpaților B. I. și S. I. arată că formulează aceeași poziție procesuală.
Inculpatul S. I. având ultimul cuvânt solicită respingerea recursului declarat în prezenta cauză de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ș. S. .
Inculpatul B. I. având ultimul cuvânt solicită respingerea recursului declarat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ș. S.
Inculpata P. D. M. având ultimul cuvânt solicită respingerea recursului declarat parchet ca nefondat.
Inculpatul L. V. având ultimul cuvânt solicită respingerea recursului declarat Parchetul de pe lângă Judecătoria Ș. S.
C U R T E A :
Prin sentința penală nr. 129 din 28 iunie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Șimelu-S. în baza art. 11 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală a achitat pe inculpatul
L. V. fiul lui Teodor și Terezia, născut la data de 27 mai 1967 în M. jud.Sălaj, domiciliat în M. nr.236A jud.Sălaj, cetățean român, studii medii, primar comuna M., căsătorit, stagiul militar satisfăcut, CI seria SX nr.2.
eliberat de SPCLEP SS, CNP 1., fără antecedente penale, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr.78/2000 republicată raportat la art. 248 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală achită pe inculpatul L. V. , trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 289 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală a achitat pe inculpatul S. I. fiul lui Teodor și M., născut la data de 19 aprilie 1951 în SS jud.Sălaj, domiciliat în SS str.Simion Bărnuțiu nr.22 jud.Sălaj, cetățean român, studii liceale, administrator SC CONSILVA SA SS, stagiul militar satisfăcut, CI seria SX nr.0. eliberat de Orș.SS, CNP 1., fără antecedente penale trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută de art.
26 Cod penal raportat la art. 13 indice 2 din Legea nr.78/2000 republicată raportat la art. 248 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală a achitat pe inculpatul S. I. , trimis în judecată
pentru comiterea infracțiunii de complicitate la fals infracțiunea de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 republicată și art. 289 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală a achitat pe inculpata P. D. - M. , fiica lui I. și M., născută la data de 16 mai 1975 în B. jud.Sălaj, domiciliată în B. nr.111 jud.Sălaj, cetățean român, studii superioare, inspector cu atribuții de contabil la Primăria M., căsătorită, CI seria SX nr.1. eliberat de SPCLEP
SS ,CNP 2., fără antecedente penale, trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr.78/2000 republicată raportat la art. 248 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală a achitat pe inculpata P. D. - M. , trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 289 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală a achitat pe inculpatul B. I., fiul lui I. și Irina, născut la data de_ în sat Ianoșda comuna Mădăras jud.Bihor, domiciliat în Z. str.Armoniei nr.7, bl.A20, sc.B, et 2, ap.24 jud.,Sălaj, cetățean român, studii superioare, inginer la SEARCH Corporation LTD București, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, CI seria SX nr.2. eliberat de SPCLEP Z., CNP 1., fără antecedente penale, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 13 indice 2 din Legea nr.78/2000 republicată raportat la art. 248 Cod penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală a achitat pe inculpatul B. I. , trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la fals infracțiunea de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 republicată și art. 289 Cod penal.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj din_, dosar nr.87/P/2012, înregistrat la instanță sub nr._ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților L. V. , trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.132din Legea nr.78/2000 modif. și art.248 CP,art.17 lit.c. din Legea nr.78/2000 modif. și art.289 CP, totul cu aplicarea art.33 lit.a. CP; S. I. , trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.26 CP rap.la art.132din Legea nr.78/2000 modif și art.248 CP și art.26 CP rap.la art.17 lit.c.din Legea nr.78/2000 modif. și art.289 CP,totul cu aplicarea art.33 lit.a. Cp; P. D. M.
,trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art. 132din Legea nr.78/2000 modif. și art.248 CP,art.17 lit.c. din Legea nr.78/2000 modif. și art.289 CP,totul cu aplicarea art.33 lit.a. CP; B. I. ,trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 26 CP rap.la art.132din Legea nr.78/2000 modif și art.248 CP și art.26 CP rap.la art.17 lit.c.din Legea nr.78/2000 modif. și art.289 CP,totul cu aplicarea art.33 lit.a. Cp.
In actul de sesizare al instanței s-au reținut următoarele:Inculpatul L. V. este primarul comunei M. iar inculpata P. D. M. este inspector în cadrul aceleiași primării având atribuții de control preventiv a plăților făcute de către primărie.Inculpata, contrar prevederilor legale a fost numită în comisia de recepție privind podurile peste Valea Crasnei, conform procesului verbal de
recepție nr.3143/_ ..Inculpata având în vedere că a vizat pentru control preventiv actele prin care au fost achitate lucrările la acest obiectiv, nu putea face parte din comisia de recepție a lucrării.
Obiectivul Poduri peste Valea Crasnei în localitatea M. și Giurtelecu S. lui au fost efectuate de SC CONSILVA SRL S. Sivaniei, firmă a cărui administrator este inculpatul S. I. .Stadiul lucrărilor efectuate și semnarea documentelor pentru plată au fost făcute pe tot parcursul executării acestora de dirigintele de șantier B. I. și de către administratorul firmei, Sona I., iar
inculpata P. D. M. nu a verificat dacă îndeplinesc cerințele legale pentru plată, punând viza de control preventiv, documente ce au fost semnate de ordonatorul de credite, inculpatul L. V., fără să verifice dacă lucrările sunt efectuate.
Din probele administrate în cauză și din controlul efectuat de Curtea de Conturi rezultă că această lucrare s-a efectuat conform contractului de lucrări nr.2015/_ .
Urmare a verificării faptice a lucrărilor efectuate și a plăților efectuate, comparativ cu lucrările cuprinse în situațiile de lucrări întocmite și în cele din devizele de ofertă, în urma verificării situației în teren și a lucrărilor la data efectuării auditului s-a constatat prin numărare și măsurare că nu au fost executate o serie de lucrări așa cum sunt consemnate în Nota de Constatare din data de_: talveg și praguri de fund neexecutate estimate prin calcul conform proiectului 17,6 mc, parapeți metalici executați la cele două poduri în lungime totală de 135 ml.
Având în vedere că în caietul de sarcini și oferta depusă cantitatea aferentă parapeților metalici exprimată în to, respectiv 10,3 to(cantitate mare față de situația din teren) s-a verificat factura de achiziție pentru parapet metalic.In urma verificării a rezultat faptul că furnizorul declarat în ofertă (SC Avaco SA Oradea) a prezentat oferta în euro/ml, respectiv 39,80E/ml, iar conform facturii prețul de achiziție la data executării lucrării a fost de 171,58 lei ml fără TVA.
Pentru estimarea valorii lucrărilor neexecutate(talveguri) estimate la cantitatea de 17,6 mc (22 mlx8 mlx0,1 ml) s-a luat prețul la beton B200 din devizul ofertă categoria de lucrări";aripi pod betoane talveg"; de 201,44 lei/mc rezultând o valoare estimată de 4,485 lei cu TVA.Valoarea estimată urmare a comparării valorii calculate a celor 135 ml de parapeți metalici măsurați în teren la prețul de achiziție din factura de achiziție cu valoarea decontată în situațiile de
lucrări, a rezultat că s-a decontat în plus suma de 424.717 lei cu indirecte, profit și TVA.Plata acestei sume s-a datorat următoarelor deficiențe: vizarea de către compartimentul de specialitate a facturilor fără a verifica concordanța datelor din teren cu cele din situațiile de lucrări; nu au fost urmărite și recepționate corect lucrările executate.
Prin plata fără contraprestație a unor lucrări neexecutate sau la prețuri mai mari decât cele de achiziție, s-a produs un prejudiciu în bugetul local cu suma estimată de 29.902 lei. Situațiile financiare pentru anul 2010, nu reflectă realitatea întrucât cuprind și plăți efectuate fără bază legală.
Situația de fapt reținută în rechizitoriu s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă: declarații inculpați (f.3-4,7-8,12-13,16-17), declarații învinuiți (f.20-21,22-23,24-25,26-27,28-29,30-31,202-203,204,205-206,), proces verbal la
terminarea lucrărilor (f.89-91), proces verbal de constate (f.92-177), decizia nr.39/_ a Camerei de Conturi Sălaj (f.257-295) facturi (f.298-467).
La termenul de judecată din_ avocatul inculpaților S. I. și B. I. ,
M. Ovidiu, a solicitat retrimiterea cauzei la parchet în vederea reluării urmăririi penale, arătând că rechizitoriul nu este motivat și nu conține actele materiale comise de inculpați.
La același termen de judecată instanța a respins cererea de restituire a dosarului la parchet.
La termenul de judecată din_ s-a dat citire actului de sesizare, inculpații arătând că vor să se judece conform procedurii obișnuite (f.544).
Cazierele judiciare actualizate ale inculpaților au fost depuse la dosar la filele 516-520, 605-608.
În cauză, instanța a administrat proba cu înscrisuri, cu expertiza tehnică judiciară și au fost audiați martori.
Instanța constată că prin adresa din data de_, Primăria comunei M. nu se constituie parte civilă în cauză. (f. 611).
Din examinarea probelor administrate în cauză, instanța a reținut următoarele:
Înainte de a argumenta soluția de achitare pe care instanța a considerat că se impune a fi pronunțată în cauză, trebuie precizat că dosarul de urmărire penală cuprinde, în cea mai mare parte probe privind învinuiții Mocan I., L. V.
, R. M. ( pentru care s-a dispus o soluție de scoatere de sub urmărire penală) și făptuitorii C. L., Clejan Corina V., B. ș V. I., M. V., P. Mircea, Sârcă Cornel, Costelaș Gavrilă și Oșan I. pentru care s-a dispus neînceperea urmării penale. Din cele 473 de pagini ale dosarului de urmărire penală, probele privind inculpații trimiși în judecată se regăsesc la filele 3-4 (declarațiile inculpatului L. V. ), 7-9 (declarațiile inculpatului S. I. ), 12-13 (declarațiile inculpatei P. D. M. ), 16-17, 204 (declarațiile inculpatului B. I. ), 89 (procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor), 90-91 (referat privind aprecierea calității lucrărilor), 92-110 (proces verbal de constatare al Curții de Conturi), 143-154 (nota de constatare pentru poduri, factură de achiziție parapet, planșă, deviz de lucrări, listă cantități și situație de plată), 167-172 (notă de relații și răspunsul inculpatului L. V. - interesează pct. 9), 254 (dispoziția de numire a comisiei de recepție), 257-263 (decizia Curții de Conturi - interesează pct. 8), 264-295 (Raportul de audit Financiar al Curții de Conturi - interesează pct. e 5.1), 298-469 (acte contabile și de decontare, contracte și acte adiționale).
Față de cuprinsul dosarului de urmărire penală, instanța a administrat suplimentar alte probe, așa cum urmează:
În fapt, inculpatul L. V. este primarul comunei M., iar inculpata P.
D. M. este inspector în cadrul aceleiași primării având atribuții de control preventiv a plăților făcute de către primărie.
Inculpatul L. V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 132din Legea nr.78/2000 modif. raportat la art.248 Cod penal și art.17 lit.c. din Legea nr.78/2000 modif. raportat la art.289 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a. Cod penal, constând în aceea că a plătit unele lucrări neefectuate, fără să le verifice, prin semnarea unor acte care nu conțineau date reale. Așa cum s-a arătat mai jos, instanța a reținut că faptele săvârșite de inculpat nu întrunesc elementele constitutive ale nici uneia dintre aceste infracțiuni.
Inculpata P. D. M. a fost numită în comisia de recepție privind podurile peste Valea Crasnei, conform procesului verbal de recepție nr.3143/_
. Inculpata, având în vedere că a vizat pentru control preventiv actele prin care au fost achitate lucrările la acest obiectiv, nu putea face parte din comisia de recepție a lucrării. Cu toate acestea, instanța a reținut că inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 132din Legea nr.78/2000 modif. raportat la art.248 CP și art.17 lit.c. din Legea nr.78/2000 modif. raportat la art.289 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a. Cod penal, constând în aceea că a plătit unele lucrări neefectuate, fără să le verifice, prin semnarea unor acte care nu conțineau date reale. Astfel, instanța a analizat
temeinicia acestor acuzații, prin raportare la probele administrate în cauză, fără a verifica dacă inculpata se face vinovată de săvârșirea altor fapte, având în vedere că sesizarea instanței a fost realizată pentru infracțiunile de corupție menționate.
Inculpații S. I. și B. I. au fost trimiți în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la faptele săvârșite de inculpații L. V. și P. D.
M., constând în aceea de a-i ajuta cu intenție să efectueze plăți pentru lucrări neefectuate, prin întocmirea unor acte cu date nereale.
Obiectivul "Poduri peste Valea Crasnei în localitatea M. și Giurtelecu S. lui"; a fost efectuat de S.C. CONSILVA S.R.LS Sivaniei, firmă a cărui administrator este inculpatul S. I. . Stadiul lucrărilor efectuate și semnarea documentelor pentru plată au fost făcute pe tot parcursul executării acestora de dirigintele de șantier, inculpatul B. I. și de către administratorul firmei, inculpatul Sona I., iar inculpata P. D. M. a vizat pentru control preventiv, documente ce au fost semnate de ordonatorul de credite, inculpatul L. V., lucrările fiind achitate.
În urma controlului efectuat de Curtea de Conturi rezultă că această lucrare s-a efectuat conform contractului de lucrări nr.2015/_ . În Raportul de audit financiar întocmit de Curtea de Conturi la data de_ (f.. 264-295), s-a reținut că, urmare a verificării faptice a lucrărilor și a plăților efectuate, comparativ cu lucrările cuprinse în situațiile de lucrări întocmite și în cele din devizele de ofertă, în urma verificării situației în teren și a lucrărilor la data efectuării auditului s-a constatat prin numărare și măsurare că nu au fost executate o serie de lucrări așa cum sunt consemnate în Nota de Constatare din data de_: talveg și praguri de fund neexecutate, estimate prin calcul conform proiectului la 17,6 mc, parapeți metalici executați la cele două poduri în lungime totală de 135 ml. În caietul de sarcini și oferta depusă, cantitatea aferentă parapeților metalici exprimată în tone, respectiv 10,3 tone (cantitate mare față de situația din teren) s-a verificat factura de achiziție pentru parapet metalic. In urma verificării a rezultat faptul că furnizorul declarat în ofertă (S.C. Avaco S.A. Oradea) a prezentat oferta în euro/ml, respectiv 39,80E/ml, iar conform facturii prețul de achiziție la data executării lucrării a fost de 171,58 lei ml fără TVA. Pentru estimarea valorii lucrărilor neexecutate (talveguri) estimate la cantitatea de 17,6 mc (22 ml x8 mlx0,1 ml) s-a luat prețul la beton B200 din devizul ofertă categoria de lucrări ";aripi pod betoane talveg"; de 201,44 lei/mc rezultând o valoare estimată de 4,485 lei cu TVA. Valoarea estimată urmare a comparării valorii calculate a celor 135 ml de parapeți metalici măsurați în teren la prețul de achiziție din factura de achiziție cu valoarea decontată în situațiile de
lucrări, a rezultat că s-a decontat în plus suma de 424.717 lei cu indirecte, profit și TVA. S-a reținut de către organul de control că plata acestei sume s-a datorat următoarelor deficiențe: vizarea de către compartimentul de specialitate a facturilor fără a verifica concordanța datelor din teren cu cele din situațiile de lucrări și a faptului că nu au fost urmărite și recepționate corect lucrările executate, astfel că, prin plata fără contraprestație a unor lucrări neexecutate sau la prețuri mai mari decât cele de achiziție, s-a produs un prejudiciu în bugetul local cu suma estimată de 29.902 lei. Echipa de audit a recomandat recuperarea prejudiciului și o mai bună organizare a controlului intern (pct. e 5.1 din raport), iar prin decizia nr. 39/_ s-a dispus stabilirea și recuperarea prejudiciului și foloaselor de la partenerul contractual (f. 262).
La data de_ Poliția orașului Ș. S., s-a sesizat din oficiu pentru săvârșirea unor infracțiuni la Legea nr. 78/2000 (f. 200-201).
Instanța a reținut că, în caietul de sarcini anexat, la fila 31 se observă că, cantitatea aferentă parapeților metalici este exprimată în tone (10,3 tone), astfel
că, oferta depusă de către S.C. CONSILVA S.A. trebuia să fie conformă cu caietul de sarcini sub toate aspectele, în caz contrar oferta fiind respinsă (art. 200 și următoarele din O.U. G nr. 34/2006). În nici una dintre etapele procedurii de achiziție publică și nici una dintre persoanele implicate (inculpați, reprezentanți ai Consiliului Județean, membrii comisiei de recepție, proiectant, verificator de proiect) nu au sesizat neregularitatea referitoare la exprimarea cantităților parapeților în tone în loc de metri liniari cum era corect. Mai mult, oferta financiară a S.C. Consilva S.A. a fost acceptată de către beneficiar, încadrându-se în valoarea contractului, neputându-se imputa constructorului (și implicit beneficiarului) că a acceptat la plată o factură exprimată în tone și nu în metri liniari, atâta timp cât suma efectivă era conformă cu oferta.
Curtea de Conturi a considerat oportun a verifica prețul cu care constructorul a achiziționat la rândul său parapetul și a face o comparație cu valoarea solicitată de la beneficiar. Reieșind o diferență de preț de 29.902,00 lei, Curtea de Conturi a considerat că Primăria a fost prejudiciată cu această sumă și a solicitat acesteia recuperarea prejudiciului. Însă, trebuie precizat faptul că, prin solicitarea de a se recupera suma de 29.902,00 lei, valoarea contractului de prestări servicii se modifică, în final, primăria, ca beneficiar al lucrării, neachitând în totalitate suma la care s-a angajat prin acceptarea ofertei financiare a constructorului S.C. Consilva S.A. Problema neconcordanței dintre tone și metri liniari ar fi trebuit tranșată în cadrul unui litigiu civil, în baza
O.U.G. nr. 34/2006.
Conform acestui act normativ, autoritatea contractantă are obligația de a încheia contractul de achiziție publică cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, pe baza propunerilor tehnice și financiare cuprinse în respectiva ofertă (art. 204 alin.1 ). Atâta timp cât oferta propusă de către S.C. CONSILVA S.A. s-a încadrat în limitele și criteriile caietului de sarcini, beneficiarul Primăria comunei M. trebuia să achite sumele la care s-a obligat. Trebuie menționat că executantul lucrării este o persoană juridică de drept privat, cu scop lucrativ, a cărei existență este generată de profitul pe care îl poate realiza ca urmare a activității desfășurate. A analiza prețul cu care aceasta își achiziționează materialele, și a imputa ulterior faptul că materialele au fost introduse în construcție și plătite de beneficiar la un alt preț decât cel de achiziție, excede, consideră, atribuțiilor de control. Prin contractul de prestări servicii s-a stabilit în mod cert valoarea contractului, la suma de 1446255 lei plus TVA (f. 438), iar prin caietul de sarcini nu a fost stabilită obligația prestatorului de servicii de a introduce materiale în construcție la prețul de achiziție. De altfel, profitul pe care îl realizează o societate comercială din astfel de activități este generat și de adaosul comercial pe care îl practică la materiale folosite, nu numai de prețul manoperei. Este adevărat că în factura inițială de achiziție prețul a fost stabilit per metru liniar, dar nu există nici o culpă a prestatorului de servicii când, la rândul său, a solicitat plata pentru parapeți în tone, deoarece, repetăm, actele emise de constructor trebuiau să fie conforme cu caietul de sarcini pentru
a putea fi admise la plată.
Greșeala exprimării în tone, în loc de metri liniari, pornește din faza de proiect, fază în care nici unul dintre inculpați nu a avut vreo influență. În lipsa specializării, inculpatul L. V. a înțeles să solicite serviciile firmei de proiectare
S.C. CONCRET DESIGN PLUSS S.R.L., încheindu-se în acest sens contractul de prestări servicii nr. 38541/_ (f. 568-573), firmă care a întocmit proiectul ce a stat la baza caietului de sarcini.
Ulterior, datele tehnice cuprinse în proiect, au fost preluate în caietul de sarcini, iar actele întocmite în baza acestora au continuat să cuprindă cantități în tone în loc de metri liniari.
S-a mai reținut în actul de sesizare că inculpații L. V. și P. D.
M. au achitat contravaloarea talvegurilor, cu toate că acestea nu au fost executate.
Instanța a reținut că nici unul dintre participanții la construcția podurilor nu au observat neconcordanța dintre tone și metri liniari, cu atât mai mult lipsa talvegurilor, cu toate că o parte dintre aceștia sunt persoane specializate, iar pe parcursul lucrărilor s-au efectuat mai multe verificări în fazele determinante ale construcției (f. 578-590).
Potrivit art. 14 din Hotărârea nr. 273 din 14 iunie 1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții si instalații aferente acestora P. ată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 28 iulie 1994, Comisia de recepție examinează:
respectarea prevederilor din autorizația de construire, precum si avizele si condițiile de execuție impuse de autoritățile competente.
Examinarea se va face:
cercetarea vizuala a construcției;
analiza documentelor conținute in carte tehnica a construcției;
executarea lucrărilor in conformitate cu prevederile contractului, ale documentatei de execuție si ale reglementarilor specifice, cu respectarea exigentelor esențiale, conform legii;
referatul de prezentare întocmit de proiectant cu privire la modul in care a fost executata lucrarea. Investitorul va urmări ca aceasta activitate sa fie cuprinsa in contractul de proiectare;
terminarea tuturor lucrărilor prevăzute in contractul încheiat intre investitor si executant si in documentația anexata la contract.
Instanța a constatat, astfel, că legea prevede expres care sunt atribuțiile comisiei de recepție și tocmai pentru că membrii comisiei pot să nu aibă cunoștințe de specialitate, este nevoie de referatul de prezentare întocmit de proiectant cu privire la modul în care a fost executată lucrarea.
La filele 90-91 din dosarul de urmărire penală se află Referatul privind aprecierea calității lucrărilor executate la obiectivul investiție: "Poduri peste valea Crasnei în localitățile M. și Giurtelecul Ș. lui";, în care se menționează de către proiectant că lucrările sunt de calitate bună și corespund prevederilor tehnice și funcționale proiectate, primind calificativul "Foarte bine";. S-a mai arătat în referat că se impune urmărirea continuă prin depistarea imediată a eventualelor deficiențe apărute în exploatare și înlăturarea imediată a acestora.
Din Raportul de expertiză tehnică judiciară depus la dosar la filele 615-619 reiese că există talveg și prag în zona podului peste râul Crasna, lucrările fiind executate conform proiectului și sunt în perioada de garanție.
S-a evidențiat astfel că talvegurile și pragurile au fost realizate, neputându- se reține în sarcina inculpaților săvârșirea vreunei fapte legate de realizarea acestor investiții.
Chiar și în ipoteza în care, în urma analizării la fața locului de către organul de control al Curții de Conturi ar fi reieșit că pragurile și talvegurile nu au fost bine realizate, exista posibilitatea ca prestatorul de servicii să le remedieze, lucrarea fiind în garanție. Tocmai în acest scop a fost instituită și reținută garanția de bună execuție. În această ultimă situație s-ar fi pus problema unui litigiu civil, dacă constructorul nu ar fi procedat de bună voie la remediere.
Pentru aceste ultime considerente, instanța a înțeles să dispună achitarea în baza art. 10 lit. d Cod procedură penală și nu în baza art. 10 lit. c Cod procedură penală.
Trebuie menționat că inculpatul S. I. a arătat că a înțeles să returneze suma stabilită de Curtea de Conturi deoarece a dorit să evite vreun litigiu civil, lucrând în proporție de 95% din activitatea sa cu statul. Instanța nu a interpretat acest aspect ca o recunoaștere a faptului că, cu intenție a ajutat inculpații L. V. și P. D. M. la săvârșirea infracțiunilor, ci va interpreta plata parțială ca fiind făcută de către un agent economic care a conștientizat existența unei neregularități în relația cu Primăria comunei M., și care, pentru a evite complicații, a înțeles să își reducă profitul cu suma achitată.
S-a evidențiat astfel, că inculpații nu se fac vinovați de neverificarea datelor din teren cu cele din situațiile de lucrări și a faptului că nu au fost urmărite și recepționate corect lucrările executate, astfel că, prin plata fără contraprestație a unor lucrări neexecutate sau la prețuri mai mari decât cele de achiziție, s-a produs un prejudiciu în bugetul local cu suma estimată de 29.902 lei, neintrând în atribuțiile primarului sau a contabilului aceste aspecte.
Starea de fapt a fost reținută de instanță în baza următoarelor mijloace de probă: declarații inculpați (f.3-4,7-8,12-13,16-17,538,539,540,541, ), declarații învinuiți (f.20-21,22-23,24-25,26-27,28-29,30-31,202-203,204,205-206,), proces
verbal la terminarea lucrărilor (f.89-91), proces verbal de constate (f.92-177), decizia nr.39/_ a Camerei de Conturi Sălaj (f.257-295) facturi (f.298-467), caiet de sarcini, declarații martori (f.591,592,593,594,595,596,597), expertiza tehnică judiciară întocmită de către expert M. V. (f.614-619).
Infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată sunt infracțiuni care trebuie săvârșite cu intenție, însă din întreaga probațiune administrată, nu rezultă că fapta acestora a fost săvârșită cu intenție, aspect esențial care ar fi putut atrage o altă încadrare juridică, întrucât infracțiunea prev. de art. 248 din Codul penal, respectiv abuzul în serviciu contra intereselor publice constă într-o faptă a unui funcționar public care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos, cauzând o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat în timp ce infracțiunea prev. de art. 249 Cod penal, respectiv neglijența în serviciu, constă în fapta de încălcare din culpă de către un funcționar public a unei îndatoriri de serviciu prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat. Mai mult, pentru infracțiunea de complicitate pentru care inculpații S. I. și B. I. au fost trimiși în judecată, nu s-au evidențiat elemente care să determine instanța că aceștia au săvârșit faptele cu intenție.
Pentru a se putea reține în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr.78/2000 republicată raportat la art.
248 Cod penal este necesar ca pe lângă calitatea subiectului activ și latura subiectivă să existe o latură obiectivă bine caracterizată.
Referitor la urmarea imediată ca și componentă a laturii obiective, aceasta este explicit prevăzută de lege și se poate caracteriza prin două rezultate alternative, respectiv, cauzarea unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unității din cele la care se referă art. 145, sau o pagubă patrimoniului acesteia.
Tulburarea bunului mers presupune orice fel de atingere sau stânjenire adusă activității acestora. Însă, potrivit dispozițiilor art. 248 Cod penal nu orice tulburare a bunului mers al unei unități din cele arătate anterior, duce în mod automat la realizarea conținutului infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, ci numai o tulburare de o anumită gravitate, de o anumită proporție, de o anumită importanță. Tulburarea bunului mers trebuie să fie reală, efectivă, să se fi răsfrânt negativ asupra organizării judicioase a întregii activități
a instituției. Față de starea de fapt reținută de instanță, această consecință nu apare ca îndeplinită.
O a doua urmare, prevăzută în art. 248 Cod penal, constă în cauzarea unei pagube patrimoniale uneia din unitățile menționate anterior. Infracțiunea există numai atunci când paguba este efectivă, concretă și prezintă o anumită însemnătate, în caz contrar, fapta nu are caracter penal.
Față de această detaliere, instanța a reținut că în patrimoniul Primăriei nu a existat un astfel de prejudiciu. Primăria, ca beneficiar al podurilor, s-a angajat în urma unei proceduri de achiziție să achite o sumă de bani pentru construcția celor două poduri, sumă de bani care a fost achitată, dovedindu-se construcția în condițiile de calitate și cantitate proiectate.
Inclusiv pentru fapta de fals intelectual și complicitatea la aceasta, argumentele menționate mai sus și care fac referire la lipsa laturii subiective sunt valabile. Din probele administrate nu reiese faptul că inculpații L. V. și P. D.
M. au falsificat cu știință actele pentru plata sumei de 29902,00 lei, iar inculpații S. I. și B. I. au ajutat cu știință la aceasta.
Cum instanța a reținută că faptele nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, urmează ca, în baza
art. 11 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul L. V. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr.78/2000 republicată raportat la art. 248 Cod penal și pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 289 Cod penal, pe inculpatul S. I. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută de art.
26 Cod penal raportat la art. 13 indice 2 din Legea nr.78/2000 republicată raportat la art. 248 Cod penal și pentru comiterea infracțiunii de complicitate la fals infracțiunea de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 republicată și art. 289 Cod penal, pe inculpata P. D. - M. trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr.78/2000 republicată raportat la art. 248 Cod penal și pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 289 Cod penal și pe inculpatul B. I. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 13 indice 2 din Legea nr.78/2000 republicată raportat la art. 248 Cod penal și pentru comiterea infracțiunii de complicitate la fals infracțiunea de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 17 lit. c) din Legea nr. 78/2000 republicată și art. 289 Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA ȘIMLEU-S. .
În ședința publică din 12 decembrie reprezentantul M. ui P. a precizat că apreciază hotărârea instanței de fond ca fiind legală, prin urmare susține că recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ș. S. este nefondat și solicită respingerea acestuia.
Analizând recursul declarat Curtea reține următoarele.
În mod corect instanța de fond a reținut că faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor astfel că, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, a achitat pe inculpatul L. V. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor
publice prevăzută. de art. 132din Legea nr.78/2000 republicată rap. la art. 248 Cod penal și pentru comiterea infracțiunii de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 289 Cod penal, pe inculpatul S. I. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 132din Legea nr.78/2000 republicată raportat la art. 248 Cod penal și pentru comiterea infracțiunii de complicitate la fals infracțiunea de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 republicată și art. 289 Cod penal, pe inculpata P. D. - M. trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută de art. 132din Legea nr.78/2000 republicată raportat la art. 248 Cod penal și pentru comiterea
infracțiunii de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 republicată raportat la art. 289 Cod penal și pe inculpatul B. I. trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art.
132din Legea nr.78/2000 republicată raportat la art. 248 Cod penal și pentru comiterea infracțiunii de complicitate la fals infracțiunea de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 republicată și art. 289 Cod penal.
Astfel, s-a reținut că inculpatul L. V. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 132din Legea nr.78/2000 modif. raportat la art.248 Cod penal și art.17 lit.c din Legea nr.78/2000 modif. raportat la art.289 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a. Cod penal, constând în aceea că a plătit unele lucrări neefectuate, fără să le verifice, prin semnarea unor acte care nu conțineau date reale. Așa cum s-a arătat mai jos, instanța a reținut că faptele săvârșite de inculpat nu întrunesc elementele constitutive ale nici uneia dintre aceste infracțiuni.
Inculpata P. D. M. a fost numită în comisia de recepție privind podurile peste Valea Crasnei, conform procesului verbal de recepție nr.3143/_
. Inculpata, având în vedere că a vizat pentru control preventiv actele prin care au fost achitate lucrările la acest obiectiv, nu putea face parte din comisia de recepție a lucrării. Cu toate acestea, instanța a reținut că inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 132din Legea nr.78/2000 modif. raportat la art.248 CP și art.17 lit.c. din Legea nr.78/2000 modif. raportat la art.289 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a. Cod penal, constând în aceea că a plătit unele lucrări neefectuate, fără să le verifice, prin semnarea unor acte care nu conțineau date reale. Astfel, instanța a analizat temeinicia acestor acuzații, prin raportare la probele administrate în cauză, fără a verifica dacă inculpata se face vinovată de săvârșirea altor fapte, având în vedere că sesizarea instanței a fost realizată pentru infracțiunile de corupție menționate.
Inculpații S. I. și B. I. au fost trimiți în judecată pentru săvârșirea
infracțiunii de complicitate la faptele săvârșite de inculpații L. V. și P. D.
M., constând în aceea de a-i ajuta cu intenție să efectueze plăți pentru lucrări neefectuate, prin întocmirea unor acte cu date nereale.
Instanța de fond a reținut în mod corect că inculpații nu se fac vinovați de neverificarea datelor din teren cu cele din situațiile de lucrări și a faptului că nu au fost urmărite și recepționate corect lucrările executate, astfel că, prin plata fără contraprestație a unor lucrări neexecutate sau la prețuri mai mari decât cele de achiziție, s-a produs un prejudiciu în bugetul local cu suma estimată de 29.902 lei, neintrând în atribuțiile primarului sau a contabilului aceste aspecte.
Astfel, pentru a se putea reține în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 indice 2 din Legea nr.78/2000 republicată
raportat la art. 248 Cod penal este necesar ca pe lângă calitatea subiectului activ și latura subiectivă să existe o latură obiectivă bine caracterizată.
Ori, instanța a reținut că în patrimoniul Primăriei nu a existat un astfel de prejudiciu. Primăria, ca beneficiar al podurilor, s-a angajat în urma unei proceduri de achiziție să achite o sumă de bani pentru construcția celor două poduri, sumă de bani care a fost achitată, dovedindu-se construcția în condițiile de calitate și cantitate proiectate.
Soluția este legală și temeinică și în ceea ce privește soluția de achitare pronunțată pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 17 lit.c. din Legea nr.78/2000 modif. și art.289 C.p.
Raportat și la împrejurarea că recursul declarat în cauză de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ș. S. nu a fost susținut de către reprezentantul Parchetului, acesta apreciind că soluția pronunțată este legală și temeinică, având în vedere și prevederile art. 38515pct. 1 lit. b Curtea va respinge recursul declarat.
În temeiul art. 189 și 192 alin. 3 C.p.p. se va stabili onorariu avocațial iar cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ș. S. împotriva sentintei penale nr. 129 din 28 iunie 2013 a Judecătoriei Ș. S. .
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 600 lei (4x150 lei) ce se va avansa din fondul M. ui Justiției reprezentând onorariu partial pentru apărător din oficiu, av. C. S., Ceaip I., C. si Comănoiu.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 decembrie 2013 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI,
M. R. M. B. A. D. L.
Red. M.B./M.S./2 ex./Jud.fond.- S. L.
GREFIER
G. I. B.
← Sentința penală nr. 45/2013. Coruptie | Decizia penală nr. 106/2013. Coruptie → |
---|