Sentința penală nr. 45/2013. Coruptie

Dosar nr. _

R O M Â N I A TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA PENALĂ

cod operator 2618

SENTINȚA PENALĂ NR.45

Ședința publică din 22 ianuarie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S. L. RAMONA M. - judecător

GREFIER: M. E.

complet penal specializat în judecarea cauzelor de corupție MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin PROCUROR : U. I. de la

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

- DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE-SERVICIUL TERITORIAL C.

-BIROUL TERITORIAL BAIA MARE

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei privind pe inculpatul H. D. (CNP 1., fiul lui M. și E., născut la data de_ în Ciumulești, județul Suceava, domiciliat în Baia Mare, str.Petru Rareș, nr.3/1, județul M.

, arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla) trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic de influență prev. de art. 257 alin.1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 completată și modificată.

La pronunțarea soluției se prezintă inculpatul H. D., în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales B. I. .

Se constată că dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din 15 ianuarie 2013, toate susținerile și concluziile reprezentantului parchetului, ale apărătorului ales al inculpatului și ale inculpatului fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Pronunțarea soluției s-a amânat la data de azi când, în urma deliberării, s-a pronunțat hotărârea de mai jos.

T.

Prin rechizitoriul întocmit la data de 18 decembrie 2012 în dosarul nr. 112/P/2012 al Parchetului de pe lângă I.C.C.J., - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial C. - Biroul Teritorial Baia Mare s-a dispus

trimiterea în judecată a inculpatului H. D. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.și ped.de art. 257 alin.1 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 completată și modificată.

S-a reținut în cuprinsul actului de sesizare al instanței că la data de _

, inculpatul H. D. a fost prins în flagrant după ce a primit suma de 300 euro în două plicuri și două sticle de cognac de proveniență ucraineană în valoare de 3.170,88 lei de la denunțătoarea O. Marishkutsa pentru a interveni pe lângă funcționari publici din București asupra cărora se bucura de influență sau a lăsat să se creadă că se bucură de influență, în vederea obținerii de către aceasta a cetățeniei române. Bunurile primite au fost pretinse de către inculpat în ziua de 10 decembrie 2012 cu ocazia întâlnirii pe care acesta a realizat-o cu denunțătoarea la restaurantul "Maroni"; din Baia Mare, întâlnire care a fost înregistrată ambiental ca urmare a autorizării date de Tribunalul Maramureș.

Din probele administrate în faza de urmărire penală au rezultat următoarele:

Inculpatul H. D. este ofițer de poliție - șeful Biroului pentru Imigrări

  1. cu gradul de comisar șef, iar în această calitate a cunoscut-o pe denunțătoarea O. Marishkutsa care este cetățean ucrainean cu rezidență în România.

    Printre atribuțiile de serviciu ale inculpatului sunt și cele de coordonare a activității de reglementare a situației juridice a străinilor care își stabilesc reședința sau domiciliul în raza de competență, în conformitate cu prevederile legale, aprobă anulare/revocarea/refuzul prelungirii dreptului de ședere a străinilor, în condițiile legii, coordonează activitatea de înregistrare a rezidenței cu o durată mai mare de 3 luni și aprobă cererile de acordare a dreptului de rezidență permanentă pentru cetățenii statelor membre ale uniunii europene, spațiul economic european, Confederației Elvețiene, precum și pentru membrii de familie ai acestora și propune încetarea dreptului de ședere pe termen lung în condițiile legii.

    Deoarece în mod repetat inculpatul H. D. i-a solicitat diverse sume de bani și bunuri pentru faptul că "a ajutat-o"; în vederea prelungirii rezidenței, denunțătoarea a formulat două denunțuri pentru infracțiunea de luare de mită, iar la data de 7 decembrie 2012 un denunț pentru infracțiunea de trafic de influență, arătând că inculpatul i-a solicitat diverse sume de bani pentru cunoștințe de-ale ei, de cetățenie ucraineană, în vederea obținerii rezidenței în România și pentru a o ajuta să obțină cetățenia română.

    La data de 11 decembrie 2012, inculpatul H. D. s-a întâlnit în restaurantul "Maroni"; din municipiul Baia Mare cu denunțătoarea O. Marishkutsa și aceasta i-a predat două plicuri conținând fiecare suma de câte 150 euro, pe care inculpatul le-a introdus în buzunarul hainei cu care era îmbrăcat, precum și două plase cu două sticle de cognac în valoare de aproximativ 3.170,88 lei pe care inculpatul le-a depozitat după barul localului,

    loc de unde au fost ridicate și predate ofițerilor de poliție judiciară din cadrul

    D.N.A. - Serviciul Teritorial C. .

    Referitor la sumele de bani și bunurile pretinse cu o zi înainte, între inculpatul H. D. și denunțătoare, s-a purtat, anterior prinderii în flagrant a inculpatului, o discuție în localul arătat mai sus, discuție ce a fost înregistrată în mediu ambiental.

    Cu ocazia întâlnirii din data de_ înregistrată ca urmare a autorizării emise de Tribunalul Maramureș, inculpatul H. D. i-a promis denunțătoarei că o ajută în vederea obținerii cetățeniei române după ce aceasta își va depune dosarul, intervenind pe alte căi la funcționarii publici care au atribuțiuni în acest sens.

    La întâlnirea avută cu denunțătoarea în data de 10 decembrie 2012, în timp ce se afla în incinta localului "Maroni"; din Baia Mare inculpatul i-a pretins denunțătoarei suma de 300 euro (două plicuri cu suma de câte 150 euro) și două sticle de cognac de proveniență ucraineană pentru a interveni pe lângă funcționarii publici din București asupra cărora se bucură de influență, în vederea obținerii de către aceasta a cetățeniei române.

    Faptul că inculpatul H. D. a făcut demersuri pentru a câștiga încrederea denunțătoarei O. Marishkutsa rezultă și din redarea convorbirii telefonice purtată cu aceasta la data de_ când îi comunică adresa și numerele de telefon unde se poate interesa în cât timp îi poate fi acordată cetățenia română (f.218-220 dosar urmărire penală).

    Inculpatul conștientiza ilicitul pe care îl săvârșea prin pretinderea de sume de bani și bunuri cu prilejul fiecărei întâlniri cu denunțătoarea, având un comportament de protecție dus la extrem, având în vedere și calitatea de polițist pe care o avea, ceea ce denotă faptul că realiza activitatea infracțională în care era implicat.

    În rechizitoriu se reține că, în drept, fapta inculpatului H. D. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență prevăzută și pedepsită de art. 257 alin.1 din Codul penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 completată și modificată.

    La primul termen de judecată, din data de 15 ianuarie 2013, prezent în instanță, inculpatul a arătat că înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 3201Cod procedură penală, precizând totodată că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa în actul de sesizare a instanței, că nu solicită administrarea de probe, că-și însușește probele administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște. La același termen de judecată, inculpatul a solicitat instanței, prin apărătorul său, a dispune schimbarea încadrării

    juridice din infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 completată și modificată în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal.

    Potrivit art. 3201Cod procedură penală, până la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal că recunoaște săvârșirea

    faptelor reținute în actul de sesizare a instanței și că solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, evident, cu precizarea că recunoașterea trebuie să vizeze toate faptele reținute în rechizitoriu.

    Întrucât inculpatul H. D. a solicitat în mod expres a i se face aplicarea dispozițiilor anterior menționate, potrivit alin. 7 al art. 3201Cod procedură penală, vor fi reduse cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea ce se reține în sarcina acestuia, respectiv cea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr.78/2000, dispunându-se condamnarea acestuia la pedeapsa de pedeapsa de 2 ani închisoare.

    Condamnarea inculpatului se raportează la infracțiunea de trafic de influență, iar nu la cea de înșelăciune (în cauză s-a formulat o cerere de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 257 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 215 Cod penal) deoarece a pretins și a primit de la denunțătoare diverse sume de bani lăsând-o să creadă că are influență asupra unor funcționari din Ministerul Justiției, cu atribuții în acordarea cetățeniei române. Relevante sunt redările discuțiilor dintre inculpat și denunțătoare din datele de_ și_, ce cuprind aspecte necontestate de H. D. . Mai mult, pentru existența infracțiunii prevăzute de art. 257 Cod penal este necesar ca cel care trafică influența să lase să se creadă că are influență asupra unui funcționar; nu interesează dacă acesta a precizat sau nu numele funcționarului asupra căruia are sau a lăsat să se creadă că are influență, fiind suficient doar să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia. În speță, inculpatul a făcut vorbire de 2 funcționari din cadrul Ministerului Justiției, creându-i astfel denunțătoarei și convingerea că actul pentru care s-a făcut intervenția intră în atribuțiile de serviciu ale acestora. Pornind de la aceste argumente, instanța apreciază că nu poate fi primită susținerea apărătorului inculpatului potrivit căreia, în cauză, nu s-ar regăsi elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență ci ar fi vorba de o infracțiune de înșelăciune, astfel că se dispune respingerea cererii formulate în acest sens.

    Pedeapsa stabilită de instanță, de 2 ani închisoare, este apreciată ca fiind suficientă pentru că reflectă gradul de pericol social al faptei, persoana inculpatului (fără antecedente penale) și poziția sinceră a acestuia.

    Cu privire la modalitatea de executare, instanța apreciază că pronunțarea condamnării constituie un avertisment suficient pentru inculpat și, chiar fără executarea pedepsei, acesta nu va mai săvârși alte infracțiuni, astfel că dispune suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862Cod penal.

    Supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanță se va face de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș, urmând ca, în baza art. 863al. 1 Cod penal, inculpatul să respecte măsurile de supraveghere menționate în dispozitivul prezentei.

    În baza art. 359 Cod procedură penală, instanța îi atrage atenția inculpatului asupra art. 864al.2 Cod penal, privind condițiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, iar în temeiul art. 71 al.2 și 5 Cod penal îi aplică inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza II-a și b Cod penal și dispune suspendarea executării lor pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

    Ca urmare a suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate inculpatului, în temeiul art. 88 Cod penal instanța deduce din aceasta perioada arestului preventiv începând cu data de_, la zi.

    Conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală instanța revocă măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea penală nr. 629/_ a T. ui M., iar în baza art. 350 alin. 3 lit. b Cod procedură penală dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 41/U/_ emis de Tribunalul Maramureș, dacă nu este arestat în altă cauză.

    Conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală coroborat cu art. 145 ind. 1 Cod procedură penală cu trimitere la art. 145 Cod procedură penală se dispune luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi țara, până la rămânerea definitivă a prezentei, perioadă în care acesta este obligat să respecte dispozițiile instanței astfel cum sunt menționate în prezenta.

    I se atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. 3 Cod procedură penală, respectiv a înlocuirii cu măsura arestării preventive a măsurii obligării de a nu părăsi țara, în caz de încălcare, cu rea-credință, a obligațiilor instituite de instanță.

    Se constată restituirea către denunțătoarea O. Marishkutsa a două sticle cu băuturi alcoolice (cognac de proveniență ucraineană).

    În baza art. 913 alin. 7 Cod procedură penală se dispune păstrarea

    suporturilor magnetice înregistrate la poziția nr. 35/2012 din Registrul privind evidența CD-urilor de la Tribunalul Maramureș, până la rămânerea definitivă a cauzei, când vor fi arhivate cu dosarul.

    PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:

    Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 completată și modificată în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal, formulată de inculpat, prin apărător.

    În baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul:

    H. D. - CNP 1., fiul lui M. și E., născut la data de_ în sat Ciumulești, județul Suceava, domiciliat în Baia Mare, str.Petru Rareș,

    nr.3/1, județul M., arestat preventiv, cetățenia română, studii superioare, căsătorit, fără copii minori în întreținere, șeful Biroului pentru Imigrări M., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de:

    - trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.3201alin. 7 Cod procedură penală la pedeapsa de 2 ani închisoare;

    Conform art. 861 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a

    executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului H. D. pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862Cod penal.

    Supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanță se face de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș.

    În baza art. 863 al. 1 Cod penal inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

    1. se va prezenta, la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă T. Baia Mare, desemnat cu supravegherea lui;

    2. va anunța în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

    3. va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

    4. va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

      În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra art. 864al.2 Cod penal, privind condițiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

      În temeiul art. 71 al.2 și 5 Cod penal aplică inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza II-a și b Cod penal și dispune suspendarea executării lor pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

      În temeiul art. 88 Cod penal deduce din pedeapsă perioada arestului preventiv începând cu data de_, la zi.

      Conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală revocă măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea penală nr. 629/_ a T. ui M., iar în baza art. 350 alin. 3 lit. b Cod procedură penală dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului H. D. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 41/U/_ emis de Tribunalul Maramureș, dacă nu este arestat în altă cauză.

      Conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală coroborat cu art. 145 ind. 1 Cod procedură penală cu trimitere la art. 145 Cod procedură penală dispune luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi țara, până la rămânerea definitivă a prezentei.

      În temeiul art. 145 ind. 1 alin. 2 și 145 alin. 1 ind. 1 Cod procedură penală inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:

      1. să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b.să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de Tribunalul Maramureș, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

c.să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura.

d.să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. 3 Cod procedură penală, respectiv a înlocuirii cu măsura arestării preventive a măsurii obligării de a nu părăsi țara, în caz de încălcare, cu rea-credință, a obligațiilor instituite de instanță.

Constată restituirea către denunțătoarea O. Marishkutsa a două sticle cu băuturi alcoolice (cognac de proveniență ucraineană).

În baza art. 913alin. 7 Cod procedură penală dispune păstrarea suporturilor magnetice înregistrate la poziția nr. 35/2012 din Registrul privind

evidența CD-urilor de la Tribunalul Maramureș până la rămânerea definitivă a cauzei, când vor fi arhivate cu dosarul.

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la

    1. lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

      Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2012.

      PREȘEDINTE

      GREFIER

      S.

      L. Ramona M.

      M.

      E.

      Red.S.L.R.M./T.red.E.M._ /2 ex.

      Tribunalul Maramureș

      cod operator 2618

      Secția penală Minută:

      Dosar nr._ S.P. nr. 45/_

      Hotărăște:

      Respinge cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 completată și modificată în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1 Cod penal, formulată de inculpat, prin apărător.

      În baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul:

      H. D. - CNP 1., fiul lui M. și E., născut la data de_ în sat Ciumulești, județul Suceava, domiciliat în Baia Mare, str.Petru Rareș, nr.3/1, județul M., arestat preventiv, cetățenia română, studii superioare, căsătorit, fără copii minori în întreținere, șeful Biroului pentru Imigrări M., fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de:

      - trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art.3201alin. 7 Cod procedură penală la pedeapsa de 2 ani închisoare;

      Conform art. 861Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului H. D. pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862Cod penal.

      Supravegherea executării obligațiilor stabilite de instanță se face de Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Maramureș.

      În baza art. 863 al. 1 Cod penal inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere:

      1. se va prezenta, la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă T. Baia Mare, desemnat cu supravegherea lui;

      2. va anunța în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

      3. va comunica și va justifica schimbarea locului de muncă;

      4. va comunica informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

        În baza art. 359 Cod procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra art. 864al.2 Cod penal, privind condițiile revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

        În temeiul art. 71 al.2 și 5 Cod penal aplică inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit. a teza II-a și b Cod penal și dispune suspendarea executării lor pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

        În temeiul art. 88 Cod penal deduce din pedeapsă perioada arestului preventiv începând cu data de_, la zi.

        Conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală revocă măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea penală nr. 629/_ a T. ui M., iar în baza art. 350 alin. 3 lit. b Cod procedură penală dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului H. D. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 41/U/_ emis de Tribunalul Maramureș, dacă nu este arestat în altă cauză.

        Conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală coroborat cu art. 145 ind. 1 Cod procedură penală cu trimitere la art. 145 Cod procedură penală dispune luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi țara, până la rămânerea definitivă a prezentei.

        În temeiul art. 145 ind. 1 alin. 2 și 145 alin. 1 ind. 1 Cod procedură penală inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:

        1. să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b.să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de Tribunalul Maramureș, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

c.să nu-și schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura.

d.să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 145 alin. 3 Cod procedură penală, respectiv a înlocuirii cu măsura arestării preventive a măsurii obligării de a nu părăsi țara, în caz de încălcare, cu rea-credință, a obligațiilor instituite de instanță.

Constată restituirea către denunțătoarea O. Marishkutsa a două sticle cu băuturi alcoolice (cognac de proveniență ucraineană).

În baza art. 913alin. 7 Cod procedură penală dispune păstrarea suporturilor magnetice înregistrate la poziția nr. 35/2012 din Registrul privind

evidența CD-urilor de la Tribunalul Maramureș până la rămânerea definitivă a cauzei, când vor fi arhivate cu dosarul.

În temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la

5.000 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunțare. Pronunțată în ședință publică azi, 22 ianuarie 2012.

Președinte ss.indescifrabil

- pt.conformitate-

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

PROCES VERBAL

încheiat azi, 22 ianuarie 2013 ora 13:25

În prezența inculpatului H. D. și a apărătorului ales al acestuia, av.B. I. s-a făcut pronunțarea în dosarul cu numărul de mai sus, aducându-i-se la cunoștință că se poate declara apel în cauză în termen de 10 zile de la pronunțare.

Drept pentru care am încheiat prezentul proces verbal.

PREȘEDINTE GREFIER

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

din 22 ianuarie 2013

C ă t r e

PENITENCIARUL GHERLA

Prin sentința penală nr. 45 din_ pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, s- a dispus condamnarea inculpatului H. D. - CNP 1., fiul lui M. și E., născut la_ în Ciumulești județul Suceava, domiciliat în Baia Mare, str. Petru Rareș, nr.3/1, județul M. arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla, - pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență prev.de art. 257 alin.1 C.,pen. rap.la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin.7 C.pr.penală, la pedeapsa de 2 ani închisoare; în temeiul art. 861 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862 Cod penal.

Prin aceeași sentință, conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea penală nr.629/_ a T. ui M., iar în baza art. 350 alin. 3 lit. b Cod procedură penală s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului H. D. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 41/U/_ emis de Tribunalul Maramureș, dacă nu este arestat în altă cauză.

Față de inculpat, conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală coroborat cu art. 145 ind. 1 C.pr.penală cu trimitere la art. 145 Cod procedură penală, s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, până la rămânerea definitivă a sentinței.

Anexăm o copie de pe minuta pronunțată, cu mențiunea că dispoziția privind revocarea măsurii arestării preventive este executorie, potrivit dispozițiilor art. 350 alin. 4 Cod procedură penală.

PREȘEDINTE

GREFIER

S. L. Ramona M.

M.

E.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

din 22 ianuarie 2013

C ă t r e

I.P.J. M.

Prin sentința penală nr. 45 din_ pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, s- a dispus condamnarea inculpatului H. D. - CNP 1., fiul lui M. și E., născut la_ în Ciumulești județul Suceava, domiciliat în Baia Mare, str. Petru Rareș, nr.3/1, județul M. arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla, - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.de art. 257 alin.1 C.,pen. rap.la art. 6 din Legea nr.

78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin.7 C.pr.penală, la pedeapsa de 2 ani închisoare; în temeiul art. 861 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862 Cod penal.

Prin aceeași sentință, conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea penală nr.629/_ a T. ui M., iar în baza art. 350 alin. 3 lit. b Cod procedură penală s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului H. D. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 41/U/_ emis de Tribunalul Maramureș, dacă nu este arestat în altă cauză.

Față de inculpat, conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală corobor at cu

art. 145 ind. 1 C.pr.penală cu trimitere la art. 145 Cod procedură penală, s -a dispus luarea

măsurii obligării de a nu părăsi țara, până la rămânerea definitivă a sentinței .

Anexăm o copie de pe minuta pronunțată.

INSPECTORATUL DE JA. RMI JUDEȚEAN M.

Prin sentința penală nr. 45 din_ pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, s- a dispus condamnarea inculpatului H. D. - CNP 1., fiul lui M. și E., născut la_ în Ciumulești județul Suceava, domiciliat în Baia Mare, str. Petru Rareș, nr.3/1, județul M. arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla, - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.de art. 257 alin.1 C.,pen. rap.la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin.7 C.pr.penală, la pedeapsa de 2 ani închisoare; în temeiul art. 861 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862 Cod penal.

măsurii obligării de a nu părăsi țara, până la rămânerea definitivă a sentințe i.

Anexăm o copie de pe minuta pronunțată.

PREȘEDINTE GREFIER

S. L. Ramona M. M. E.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

din 22 ianuarie 2013

C ă t r e

SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR PENTRU ELIBERAREA ȘI EVIDENȚA PAȘAPOARTELOR SIMPLE

M.

Prin sentința penală nr. 45 din_ pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, s- a dispus condamnarea inculpatului H. D. - CNP 1., fiul lui M. și E., născut la_ în Ciumulești județul Suceava, domiciliat în Baia Mare, str. Petru Rareș, nr.3/1, județul M. arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla, - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.de art. 257 alin.1 C.,pen. rap.la art. 6 din Legea nr.

78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin.7 C.pr.penală, la pedeapsa de 2 ani închisoare; în temeiul art. 861 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862 Cod penal.

Prin aceeași sentință, conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea penală nr.629/_ a T. ui M., iar în baza art. 350 alin. 3 lit. b Cod procedură penală s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului H. D. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 41/U/_ emis de Tribunalul Maramureș, dacă nu este arestat în altă cauză.

Față de inculpat, conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală corobor at cu

art. 145 ind. 1 C.pr.penală cu trimitere la art. 145 Cod procedură penală, s -a dispus luarea

măsurii obligării de a nu părăsi țara, până la rămânerea definitivă a sentinței .

Anexăm o copie de pe minuta pronunțată.

PREȘEDINTE GREFIER

S. L. Ramona M. M. E.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

din 22 ianuarie 2013

C ă t r e

INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ BUCUREȘTI

Prin sentința penală nr. 45 din_ pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, s- a dispus condamnarea inculpatului H. D. - CNP 1., fiul lui M. și E., născut la_ în Ciumulești județul Suceava, domiciliat în Baia Mare, str. Petru Rareș, nr.3/1, județul M. arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla, - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.de art. 257 alin.1 C.,pen. rap.la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin.7 C.pr.penală, la pedeapsa de 2 ani închisoare; în temeiul art. 861 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862 Cod penal.

Prin aceeași sentință, conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea penală nr.629/_ a T. ui M., iar în baza art. 350 alin. 3 lit. b Cod procedură penală s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului H. D. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 41/U/_ emis de Tribunalul Maramureș, dacă nu este arestat în altă cauză.

Față de inculpat, conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală corobor at cu

art. 145 ind. 1 C.pr.penală cu trimitere la art. 145 Cod procedură penală, s -a dispus luarea

măsurii obligării de a nu pără si țara, până la rămânerea definitivă a sentinței. Anexăm o copie de pe minuta pronunțată.

PREȘEDINTE

GREFIER

S. L. Ramona M.

M.

E.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

din 22 ianuarie 2013

C ă t r e

DIRECȚIA GENERALĂ DE PAȘAPOARTE BUCUREȘTI

Prin sentința penală nr. 45 din_ pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, s- a dispus condamnarea inculpatului H. D. - CNP 1., fiul lui M. și E., născut la_ în Ciumulești județul Suceava, domiciliat în Baia Mare, str. Petru Rareș, nr.3/1, județul M. arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla, - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.de art. 257 alin.1 C.,pen. rap.la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin.7 C.pr.penală, la pedeapsa de 2 ani închisoare; în temeiul art. 861 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862 Cod penal.

Prin aceeași sentință, conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea penală nr.629/_ a T. ui M., iar în baza art. 350 alin. 3 lit. b Cod procedură penală s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului H. D. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 41/U/_ emis de Tribunalul Maramureș, dacă nu este arestat în altă cauză.

Față de inculpat, conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală corobor at cu

art. 145 ind. 1 C.pr.penală cu trimitere la art. 145 Cod procedură penală, s -a dispus luarea

măsurii obligării de a nu părăsi țara, până la rămânerea definitivă a sentinței. Anexăm o copie de pe minuta pronunțată.

PREȘEDINTE

GREFIER

S. L. Ramona M.

M.

E.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

din 22 ianuarie 2013

C ă t r e

POLIȚIA MUNICIPIULUI BAIA MARE

PREȘEDINTE GREFIER.

S. L. Ramona M. M. E.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

din 22 ianuarie 2013

C ă t r e

SERVICIUL DE PROBAȚIUNE DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Prin sentința penală nr. 45 din_ pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, s- a dispus condamnarea inculpatului H. D. - CNP 1., fiul lui M. și E., născut la_ în Ciumulești județul Suceava, domiciliat în Baia Mare, str. Petru Rareș, nr.3/1, județul M. arestat preventiv, aflat în Penitenciarul Gherla, - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev.de art. 257 alin.1 C.,pen. rap.la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 3201 alin.7 C.pr.penală, la pedeapsa de 2 ani închisoare; în temeiul art. 861 Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862 Cod penal.

Prin aceeași sentință, conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, s-a revocat măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea penală nr.629/_ a T. ui M., iar în baza art. 350 alin. 3 lit. b Cod procedură penală s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului H. D. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 41/U/_ emis de Tribunalul Maramureș, dacă nu este arestat în altă cauză.

Față de inculpat, conform art. 350 alin. 1 Cod procedură penală corobor at cu

art. 145 ind. 1 C.pr.penală cu trimitere la art. 145 Cod procedură penală, s -a dispus luarea

măsurii obligării de a nu părăsi țara, până la rămânerea definitivă a sentinței. Anexăm o copie de pe minuta pronunțată.

PREȘEDINTE

GREFIER

S. L. Ramona M.

M.

E.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Sentința penală nr. 45/2013. Coruptie