Decizia penală nr. 1711/2013. Infractiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1711/R/2013
Ședința publică din 16 decembrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: M. Ș., judecător
ECĂTORI: ANA C.
M.
G.: B. M.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRAISTARU
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către Parchetul de pe lângă J. ecătoria V. de S. și inculpatul G. G. împotriva sentinței penale nr.260 din 1 iulie 2013 a Judecătoriei V. de S., pronunțată în dosar nr._, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.108 al.1 lit.c din Legea nr.46/2008, art.110 al.1 lit.c din Legea nr.46/2008, art.108 al.1 lit.c din Legea nr.46/2008, toate cu aplic.art.33 lit.a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul G. G., asistat de apărător din oficiu, av.Bărbos C. S. în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, av. Beșe G. S., ambii avocați din cadrul Baroului C., cu delegații la dosar, lipsă fiind părțile civile DS
și H. (B. ) T. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță,
inculpatul G. G. arată că a fost în imposibilitate de a-și angaja un apărător ales, întrucât a fost plecat din țară, revenind doar în cursul zilei de ieri.
Solicită acordarea unui nou termen de judecată în vederea angajării unui apărător ales, cerere pe care Curtea o pune în discuția părților.
Reprezentantul M. ui P. se opune încuviințării cererii de amânare a cauzei formulată de inculpat, apreciind că aceasta este neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât, sentința primei instanțe s-a pronunțat în luna iulie 2013, inculpatul având timp suficient pentru angajarea unui apărător ales.
La întrebarea instanței, inculpatul G. G. arată că este în imposibilitate de a face dovada sosirii în țară abia în cursul zilei de ieri,
întrucât nu au fost eliberate bilete de călătorie. S. ține că poate solicita o adeverință de la locul de muncă din Spania. De asemenea, arată că cererea de recurs, a fost formulată de către apărătorul său.
Curtea deliberând, respinge cererea de amânare formulată în vederea angajării unui apărător ales, având în vedere că dreptul la apărare nu este un drept absolut. Instanța a amânat soluționarea cauzei în data de_, acordând termen pentru data de 16 decembrie 2013 pentru angajarea unui apărător ales, inculpatul neconformându-se, astfel că se va proceda la soluționarea cauzei cu apărătorul desemnat din oficiu, considerând că
inculpatul nu înțelege să își angajeze apărător, ci se urmărește tergiversarea cauzei.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților.
Reprezentantul M. ui P. susține recursul așa cum a fost formulat și motivat prin memoriul depus la dosar, solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii primei instanțe și, rejudecând cauza, a se dispune condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea prev. de art.110 al.1 lit.c din Legea nr.46/2008.
Apreciază că la dosar există un material probator concludent sub aspectul intenției infracționale a inculpatului cu privire la comiterea acestei infracțiuni, neexistând nici un dubiu în ce privește aprecierea inculpatului de a tăia arbori și de pe terenul părții vătămate întrucât, așa cum rezultă din dosarul cauzei, toate probele confirmă contrariul susținerilor inculpatului. Mai mult, din procesul verbal de constatare depus la dosar rezultă că terenurile erau delimitate faptic cu semne de hotar vizibile și cu o cărare pe care se efectua transportul și circulația persoanelor.
Pe de altă parte, arată că inculpatul nu s-a deplasat în acel loc pentru a efectua tăieri legale, în caz contrar, trebuind a fi marcați arborii de pe proprietatea tatălui său.
În consecință, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris la dosar.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul G. G. , în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen. solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea hotărârii atacate și, rejudecând cauza, a se dispune achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit. a coroborat cu art.10 lit.c C.pr.pen., referitor la săvârșirea infracțiunilor prev. de art.108 al.1 lit.c din Legea nr.46/2008.
În susținerea recursului arată că la dosar nu există probe din care să rezulte în mod indubitabil faptul că inculpatul a fost cel care a tăiat arborii, deoarece acesta la acel moment a fost plecat în străinătate.
Solicită a se avea în vedere declarațiile martorilor H. G., Timiș V.
, Chindriș F. și G. M. care, deși are o declarație fluctuantă, în final arată că acești arbori au fost tăiați înainte, iar la momentul la care fiul acestuia a venit în țară l-a rugat să îi transporte la domiciliu.
Pentru aceste considerente, apreciază că în cauză nu este dovedită vinovăția inculpatului.
Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Cu privire la recursul declarat de parchet, solicită respingerea acestuia ca nefondat.
Reprezentantul M. ui P., cu privire la recursul declarat de inculpat, solicită respingerea acestuia, având în vedere ansamblul probelor administrate în cauză. Este adevărat că, atât inculpatul, cât și tatăl acestuia au făcut declarații diferite și contradictorii, însă instanța le-a analizat corect sub acest aspect, declarația inculpatului de recunoaștere a faptei fiind cea care corespunde adevărului.
Consideră că sub acest aspect, soluția nu este criticabilă întrucât instanța a confirmat elementele esențiale de natură a justifica învinuirea adusă inculpatului.
Inculpatul G. G. , având ultimul cuvânt, solicită achitarea sa întrucât nu se face vinovat de comiterea infracțiunilor imputate.
C U R T E A
Pr in sen tinț a pen al ă nr.260 d in 1 iul ie 2 013 a J. ec ător ie i V. de S. ,
pronunț ată în dos ar nr._, s-a dispus:
Condamnarea inculpatului G. G. , fiul lui M. și M., născut la_ în V. de S., județul M., CNP 1., cetățean român, studii 10 clase, de ocupație muncitor la SC Runob SRL V. de S., căsătorit, cu 3 copii minori, cu antecedente penale, domiciliat în V. de S., str P., nr 7 A, județul M. ,
pentru săvârșirea infracțiunii silvice de tăiere fără drept de arbori prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. *c* din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. *d* C.pen, la 1 (unu) an închisoare;
pentru săvârșirea in fracțiunii silvice de tăiere fără drept de arbori prev. și ped. de art. 108 alin. 1 lit. *c* din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 33 lit. *a* C.pen, art. 74 și 76 lit. *d* C.pen, la 1 (unu) an închisoare;
În baza art. 33 lit. *a* și 34 lit. *b* C..pen, s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.
În baza art.83 C.pen, s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare ce i-a fost aplicată prin Sentința penală 169/_ a Judecătoriei V. de S., inculpatul urmând să execute cumulat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu toate consecințele prev. de art. 71 și 64 lit. *a* C.pen.
Achitarea inculpatului G. G., în baza art. 11 pct. 2 lit. *a* rap. la art. 10 lit. *d* C.pr.pen - de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii silvice de furt de arbori prev. și ped. de art. 110 alin. 1 lit. *c* din Legea 46/2008.
În baza art. 14 C.pr.pen rap. la art. 998 C.civil vechi și art. 6 cod civil nou, a fost obligat inculpaul să plătească părții civile B. (H. ) T., suma de 1578,23 lei despăgubiri civile parțiale aferente cotei de 50% din prejudiciu.
În baza art. 8 alin. 4 și 5 din OUG 85/2006, a fost obligat inculpatul să plătească Direcției S. e M. - O. S. V. de S. suma de 4858,37 lei despăgubiri ,care se vor face venit la fondul de ameliorare a fondului funciar.
S- a dispus restituirea către partea civilă B. (H. ) T. a cantității de 20,9 m.c. lemn rotund rășinoase și către martorul G. M. a cantității de 20,4 m.c. lemn de aceeași natură, confiscată conform procesului verbal din_ .
În baza art. 193 și art.191 C.pr.pen, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile B. (H. ) T. suma de 500 lei cheltuieli judiciare și, respectiv, să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul din 27 septembrie 2012 întocmit în dosarul 438/P/2011 și înregistrat la instanță sub nr._, Parchetul de pe lângă J. ecătoria V. de S. a trimis în judecată pe inculpatul G. G. pentru săvârșirea infracțiunilor silvice prev. și ped. de art. 108 al. 1 lit. *c*, art. 110 al. 1 lit. *c* și art. 108 al. 1 lit. *c* din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 33 lit. *a* C.pen. comise prin aceea că în zilele de 17,18 și_ s-a deplasat în locul numit *Arșița* UP X u.a. 60 de unde a tăiat de pe picior, verzi și nemarcați un nr. de 20 arbori de esență rășinoase pe care i-a transportat pe platforma din spatele Stației PECO din V. de S. provocând un prejudiciu de 3156,46 lei părții civile H. T. (B. ) și în aceleași zile a tăiat din UP X u.a. 60 B proprietatea tatălui său G. M. un nr. de 16 arbori de esență rășinoase provocând un prejudiciu de 3280,14 lei.
Partea vătămată H. T. (B. ) s-a constituit parte civilă în cauză solicitând obligarea inculpatului la plata prejudiciului. Având încheiat contract de pază, în cauză a fost introdusă DS M. - O. S.
V. conform OUG 85/2006.
Prezent fiind, inculpatul a declarat că nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa. A arătat că a fost plecat în Spania și când a ajuns acasă, tatăl său i-a adus la cunoștință că lemnele sunt tăiate și să se ducă să le tragă cu caii, având depusă cerere la O. S.
. La fața locului a constatat că arborii erau tăiați și toți se aflau pe terenul proprietatea tatălui. Același lucru l-au constatat inițial și organele silvice. Ulterior, au întocmit actele în sensul că o parte din arbori sunt tăiați de pe parcela părții vătămate. El nu a făcut altceva, decât să transporte arborii găsiți pe platforma din spatele Stației Peco ajutat de martorii Timiș V., H.
și Chindriș F. .
În apărare, a solicitat audierea de martori.
Prin apărător ales, a solicitat în temeiul art.11 pct. 2 lit. *a* rap. la art. 10 lit. *c* C.pr.pen. achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 108 al. 1 lit. *c* din Legea 46/2008, iar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. *a* rap. la art. 10 lit. *a* C.pr.pen. achitarea pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 110 al. 1 lit. *a* din Legea 46/2008.
S-a arătat că din probele administrate rezultă că nu inculpatul a fost cel care a tăiat arborii, fiind plecat în străinătate.
Transportul arborilor s-a făcut doar de pe proprietatea tatălui său.
Acuzarea s-a bazat doar pe presupunerile părții vătămate, iar raportul întocmit de ITRSV C. nu are valoarea unei expertize.
Analizând dosarul cauzei instanța a reținut, în fapt, următoarele:
Partea vătămată H. T. ( căs. B. ) împreună cu frații ei H. V. ,
Gavrilă, H. I. și H. I. sunt proprietarii suprafeței de 1,1 ha teren cu vegetație forestieră situat în V. de S. locul numit *Arșița* UP X u.a. 60 de pe raza O. ui S. V. de S., drept reconstituit în baza Legii nr.1/2000 și pentru care li s-a emis titlul comun de proprietate nr.4095/_
. Pentru terenul în cauză, proprietarii au încheiat contract de prestări servicii silvice cu O. S. V. .
Având în vedere că partea vătămată H. T. este cea mai în vârstă și
locuiește în apropierea terenului, aceasta în mod efectiv se ocupă de îngrijirea lui, actele sale de administrare fiind confirmate de ceilalți proprietari.
De altfel, unul din coproprietari, H. V. a înțeles să fie audiat ca martor în cauză, calitatea sa fiind clarificată prin încheierea din_ când s-a verificat incidența dispozițiilor art. 82 C.pr.penală.
Criticile inculpatului prin apărător privind nerespectarea regulii unanimității la stabilirea cadrului procesual (toți coproprietarii să fie părți vătămate și toți părți civile) nu au fost primite de instanță. Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat constant cu privire la încălcarea accesului la justiție de instanțele române prin pretinderea unuia dintre coproprietari de a avea acordul unanim al celorlalți în promovarea cererilor cu caracter petitoriu, dar care profită celorlalți și reprezintă ca și efecte, acte de administrare.
În acest context, nu este necesar nici mandat în formă autentică prin care H. T. (B. ) să poată sta în procesul penal în numele tuturor coproprietarilor, fiind suficientă justificarea de către aceasta a propriei calități de proprietar vătămat.
Pe de altă parte, martorul G. M., tatăl inculpatului G. G., este proprietarul suprafeței de 1,44 ha teren cu vegetație forestieră amplasată în UP X u a 60 B învecinată nemijlocit cu cea a părții vătămate.
Martorul nu a încheiat cu O. S. V. contract de prestări servicii silvice având ca obiect pază și supraveghere, deși a avut calitatea de pădurar la aceasta unitate silvică și chiar a fost sancționat contravențional
( f. 56 d.u.p.).
Familia H. a fost pusă în posesie în 2004, conform procesului verbal nr. 209/_ (f.30 d.u.p.) în timp ce martorul G. M. în 2007 conform procesului verbal nr. 11/A/_ ( f. 42 d.u.p.). Pe latura sudică, terenul acestuia din urmă se învecinează cu cel al familiei H. ( f. 42 verso d.u.p.)
Partea vătămată B. ( H. ) T. obișnuiește periodic ( la câteva zile) să-și viziteze terenul, având o anexă în care vara mai și locuiește.
În data de_, a constatat tăieri masive de arbori și terenul degradat ca urmare a transportului lemnelor cu atelaje și cai. Martorul Timiș
V., care transporta materialul lemnos și surprins de partea vătămată i-a adus la cunoștință că el doar a fost angajat să-l ajute pe inculpatul G. G. și că acesta a tăiat de pe proprietatea tatălui său. Partea vătămată a găsit toată cantitatea de lemne depozitată în spatele Stației Peco din V. de S. ( f. 9 d.u.p.)
Imediat a sesizat organele de poliție și în aceeași zi s-au luat primele declarații.
Inculpatul G. G. a recunoscut că a fost autorul tăierilor începând cu ziua de_ ( f.47 d.u.p.), iar martorul Timiș V. că a transportat trei zile materialul lemnos pentru acesta ( f. 35 d.u.p.).
După tăiere, inculpatul a fost ajutat la curățarea crengilor, cepuire și scoatere la marginea pădurii de martorul Chindriș F. cu care fusese în Spania și respectiv martorul H. G. ( f. 54 și 56).
Conform Raportului Inspectoratului Teritorial de Regim S. și de Vânătoare C. -Napoca nr. 6276/_ întocmit pe baza constatărilor din _
, 20 de arbori cu un volum de 20,9 m.c. și o valoare de 3156,46 lei s-au tăiat din proprietatea familiei H., iar 16 arbori cu un volum de 20,4 m.c. și cu o valoare de 3280,14 lei s-au tăiat din proprietatea lui G. M. ( filele 13-15 d.u.p.).
S. ținerea inculpatului că nu el este autorul tăierilor este infirmată de probe.
Inculpatul a revenit asupra declarației inițiale din_ numai în data de_ când, a menționat că arborii au fost tăiați de pe picior de alte persoane, iar tatăl său l-a trimis doar să-i fasoneze, secționeze și transporte de la fața locului ( f.48 d.u.p.).
În declarația dată în fața instanței, G. M. începe prin a confirma că fiul său a tăiat din proprietatea sa, preocuparea esențială în această cauză pentru toți cei implicați fiind exclusiv locul de unde s-a tăiat. Ulterior, revine și susține versiunea inculpatului privind tăierea de alte persoane ( f.57). Însă, la data de_, fiind prezent la cercetarea de la fața locului, personal a indicat de unde a tăiat arbori fiul său și a semnat procesul verbal (f. 10 d.u.p.).
Dacă tăierea ar fi fost făcută de alte persoane, G. M. ( fost lucrător silvic) ar fi sesizat organele de poliție, materialul lemnos oricum urmând să-i revină în calitate de proprietar. Acesta însă, nu a procedat de maniera arătată și nu s-a comportat ca un proprietar tocmai pentru că autorul tăierilor era fiul său.
De altfel, o asemenea cantitate de material lemnos tăiată din păduri private nu putea trece neobservată de persoanele din zonă și mai ales de partea vătămată care făcea verificări periodice, fiind necesare câteva zile pentru curățire, cepuire, fasonare și transport.
Cunoscând faptul că pădurile private nu sunt supravegheate de lucrători silvici în lipsa unui contract de prestări servicii în acest sens, cererea depusă de martorul G. M. la O. S. V. de S. la data de _
, nu prezintă relevanță juridică în cauză decât sub aspectul creării unei aparențe de legalitate a activităților întreprinse de inculpat în zilele următoare.
Există o prezumție că în realitate schimbarea de poziție s-a datorat săvârșirii faptei de către inculpat în termenul de încercare stabilit prin sentința penală 168/_ a Judecătoriei V. de S. prin care a fost condamnat la 6 luni închisoare cu suspendare în condițiile art. 81 și 82 C.pen. și au fost realizate consecințele prev. de art. 83 cod penal doar pe parcursul cercetărilor penale.
Potrivit art.108 din Legea nr.46/2008 tăierea fără drept de arbori din vegetația forestieră situată pe terenuri indiferent de forma de proprietate constituie infracțiune silvică și se sancționează. Regimul silvic este obligatoriu pentru toți deținătorii de fond forestier. Proprietarii au obligația să exploateze masa lemnoasă numai după punerea în valoare, autorizarea parchetului și eliberarea documentelor specifice ( art. 17 din L.46/2008).
Prin excepție, persoanele fizice pot exploata în regie proprie maxim 20 m.c./an însă numai după inventariere și marcare ( art. 62 al.3, art. 63 al. 1 din Legea 46/2008).
Necunoașterea legii nu înlătură răspunderea penală a proprietarilor în caz de tăiere fără respectarea dispozițiilor legale susmenționate.
Într-o altă ordine de idei, inculpatul a avut tot timpul reprezentarea faptului că taie arborii de pe proprietatea tatălui său. Așa cum rezultă din cercetarea la fața locului ( fila 10 d.u.p.), declarațiile martorilor Mihali Gavrilă, Andrușca Tiberiu și Tomoiagă Ștefan, lucrători silvici ( f.30, 39 și
53) declarațiile constante ale inculpatului și tatălui său, atât în cursul urmăririi penale cât și judecății, linia de hotar între proprietăți este discutabilă, părțile fiind convinse că o parcelă lângă cărare le aparține și uneia și alteia.
Ori, infracțiunea de furt de arbori prev. de art. 110 din Legea 46/2008 ca și cea clasică prev. de art. 208 C.pen. are ca obiect bunuri aflate în posesia sau detenția altuia luate fără consimțământul acestuia în scopul însușirii pe nedrept.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul nu a acționat cu intenția de a- și însuși arborii părții vătămate H. T., convingerea sa fiind că-i aparțin.
În drept, instanța a stabilit că faptele inculpatului de tăiere fără drept de arbori, atât din proprietatea tatălui său, cât și a părții vătămate H. constituie infracțiunile silvice prev. și ped. de art. 108 al.1 lit. *c* din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 33 lit. *a*C.pen. motiv pentru care instanța făcând și aplicarea art. 74 și 76 lit. *d* C.pen. i-a aplicat inculpatului, câte o pedeapsă cu închisoarea sub minimul special, respectiv, câte o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 33 lit.a și 34 lit.b C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea.
În baza art. 83 C.pen. s-a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 169/_ a Judecătoriei V. de S., inculpatul urmând să
execute cumulat pedepsele în detenție cu toate consecințele prev. de art. 71 și 64 lit. *a* C.pen.
În baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C.pr.pen. s-a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de furt de arbori prev. de art.110 al.1 lit.c din Legea 46/2008.
În baza art. 14 C.pr.pen. rap. la art. 998 vechiul Cod civil și art. 6 Noul Cod civil, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1578,23 lei despăgubiri civile parțiale către partea civilă B. (H. ) T. reprezentând 50% din prejudiciu, pentru teren existând contract de prestări servicii încheiat cu O. S. V. de S. ( art. 8 din OUG nr.85/2006).
În baza art. 8 al. 4 și 5 din OUG 85/2006 inculpatul a fost obligat să plătească suma de 4858,37 lei ( 50% din prejudiciul cauzat părții civile H. și 100% prejudiciu cauzat prin tăierea de pe terenul tatălui său neasigurat cu contract de pază) Direcției S. e M. - O. S. V. . Suma se va face venit la fondul de ameliorare a fondului funciar.
S-a dispus restituirea către partea civilă B. (H. ) T. a cantității de
20.9 m.c. lemn rotund rășinoase și către martorul G. M. a cantității de 20,4 lemn de aceeași natură, confiscată conform procesului verbal din _
.
A fost fi obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către partea civilă B. (H. ) T. și către stat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA VIȘEU DE SUS și inculpatul
G. G. .
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA VIȘEU DE SUS a solicitat
casarea, în parte, a hotărârii atacate și, rejudecând, condamnarea inculpatului G. G. și pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori prev. de art.110 alin.1 lit.c din Legea nr.46/2008.
În motivarea recursului s-a arătat că, instanța a apreciat greșit probele administrate în cauză, care, prin coroborare dovedesc vinovăția inculpatului și sub aspectul comiterii acestei infracțiuni.
Rezultă din probele dosarului că proprietățile părții civile și ale tatălui inculpatului erau delimitate prin borne, încă de la data punerii în posesie cu terenurile respective, astfel că, nu se poate susține că inculpatul a avut reprezentarea faptului că taie arbori din proprietatea tatălui său.
Inculpatul G. G. a solicitat casarea, în parte, a hotărârii atacate și, rejudecând, achitarea sa și pentru cele două infracțiuni de tăiere fără drept de arbori prev. și ped. de art.108 alin.1 lit.c din Legea nr.46/2008, în baza art.11 pct.2 lit. a coroborat cu art.10 lit.c C.pr.pen.
În motivarea recursului s-a arătat că la dosar nu există probe din care să rezulte în mod indubitabil faptul că inculpatul a fost cel care a tăiat arborii, deoarece acesta la momentul respectiv se afla în străinătate, în acest sens fiind declarațiile martorilor H. G., Timiș V., Chindriș F. și G.
M. .
Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C.pr.pen., Curtea constată fondat în cauză doar recursul declarat de parchet, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Sub aspectul infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori prev. și ped. de art.108 alin.1 lit.c din Legea nr.46/2008 - instanța, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, judicios analizate și interpretate, a stabilit o stare de fapt corespunzătoare realității
constând în aceea că în zilele de 17,18 și_ inculpatul G. G. s-a deplasat în locul numit "Arșița"; UP X u.a. 60 de pe raza localității V. de S., de unde a tăiat de pe picior, verzi și nemarcați un nr. de 20 arbori de esență rășinoase, atât din proprietatea tatălui său - G. M., cât și a părții vătămate
H. T. (B. ), pe care i-a transportat pe platforma din spatele Stației Peco din V. de S. provocând un prejudiciu de 3156,46 lei părții civile H. T. (B. ) și de 3280,14 lei Direcției S. e M. - O. S. V. de S. .
În mod corect instanța a stabilit această stare de fapt având în vedere: declarația inculpatului însuși din cursul urmăririi penale, prin care recunoscut că el a fost autorul tăierilor începând cu ziua de_ (f.47 d.u.p.), declarația martorului Timiș V. - care a arătat că a transportat trei zile materialul lemnos pentru acesta (f.35 d.u.p.) și declarația părții civile H.
T. - care l-a surprins pe acest martor în timp ce transporta lemnele și l-a întrebat de unde sunt lemnele, iar acesta i-a răspuns că inculpatul G. G. a tăiat lemne de pe proprietatea tatălui său; declarațiile martorilor Chindriș
și H. G. ( f. 54 și 56) - care l-au ajutat pe inculpat la curățarea crengilor, cepuire și scoatere la marginea pădurii; raportul Inspectoratului Teritorial de Regim S. și de Vânătoare C. -Napoca nr. 6276/_ întocmit pe baza constatărilor din_, conform căruia s-au tăiat 20 de arbori cu un volum de 20,9 m.c. și o valoare de 3156,46 lei din proprietatea familiei H.
, iar 16 arbori cu un volum de 20,4 m.c. și cu o valoare de 3280,14 lei din proprietatea lui G. M. ( filele 13-15 d.u.p.).
În mod întemeiat instanța a înlăturat apărările inculpatului, în sensul că nu el este autorul tăierilor de lemne, pe de o parte pentru că, revenirea sa asupra recunoașterii inițiale nu a fost explicată într-un mod rezonabil, iar pe de altă parte, este infirmată de restul probelor, împrejurarea că la datele consemnate ca fiind ale comiterii tăierilor de arbori ar fi fost plecat în Spania nefiind dovedită. Martorul Chindriș F. - f.56 dos. fond. - confirmă că a fost plecat în Spania împreună cu inculpatul, dar că s-au întors în țară în prima jumătate a lunii martie 2011, dată după care, l-a ajutat pe inculpat la transportul de lemne.
Chiar și tatăl inculpatului - martorul G. M. - a arătat în fața instanței că fiul său a tăiat din proprietatea sa, preocuparea esențială în
cursul cercetării judecătorești a celor implicați fiind exclusiv locul de unde s- a tăiat - așa cum a remarcat și instanța. De asemenea, martorul fiind prezent la cercetarea de la fața locului, personal a indicat de unde a tăiatarbori fiul său și a semnat procesul verbal (f. 10 d.u.p.).
Revenirea ulterioară a martorului asupra acestei poziții procesuale nu poate fi primită, nefiind justificată în vreun fel rezonabil și fiind infirmată de restul probelor.
În ceea ce privește infracțiunea de furt de arbori prev. de art.110 alin.1 lit.c din Legea nr.46/2008, în mod greșit instanța a apreciat că se impune achitarea inculpatului, pe motiv că inculpatul a avut tot timpul reprezentarea faptului că taie arborii de pe proprietatea tatălui să și, deci, nu a acționat cu intenția de a-și însuși arborii părții vătămate H. T., convingerea sa fiind că-i aparțin.
Aceasta deoarece, probele dosarului dovedesc că, limitele dintre cele două proprietăți erau sesizabile și cunoscute proprietarilor acestora.
Rezultă aceste aspecte din:
procesul verbal de cercetare la fața locului - care consemnează că atât partea civilă H., cât și tatăl inculpatului, au indicat pădurea - proprietatea lor, din care s-au tăiat arbori, că organele silvice și cele de
cercetare penală au constatat existența bornelor de delimitare a proprietăților;
raportul ITRSV C. -Napoca nr.6276/_ - care confirmă existența bornelor de delimitare a proprietăților;
împrejurarea că partea civilă a fost pusă în posesie cu terenul împădurit anterior punerii în posesie a tatălui inculpatului cu pădurea învecinată, acesta din urmă fiind pus în posesie în martie 2007, de față fiind inculpatul;
declarația martorului G. M., tatăl inculpatului - care confirmă că, la momentul punerii în posesie, familia părții civile era deja pusă în posesie și că, atunci când aceștia din urmă au fost puși în posesie, delimitarea ternului acestora de restul fondului forestier s-a făcut prin vopsirea arborilor cu vopsea de culoare galbenă și aplicarea ciocanului pătrat f.40 - dos u.p.
Așa fiind, prin coroborarea tuturor acestor probe rezultă, fără echivoc, că inculpatul a cunoscut, personal chiar, limitele dintre cele două terenuri
învecinate, având deci, reprezentarea faptului că taie și, respectiv, că ia material lemnos, atât de pe proprietatea tatălui său, cât și a părții civile H.
, în ambele cazuri, fără drept.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată fondat recursul formulat în cauză de către parchet, urmând ca acesta să fie admis în temeiul art.385/15 pct.1 lit.d C.pr.pen., hotărârea atacată să fie casată în parte, cu privire la soluția de achitare a inculpatului G. G. pentru infracțiunea prev. de art.110 alin.1 lit.c din Legea nr.46/2008.
Rejudecând în aceste limite, se va dispune condamnarea inculpatului
G. - la pedeapsa de 1 an închisoare - pentru săvârșirea infracțiunii silvice de furt de arbori prev. de art.110 alin. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. d C.pen.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prev. de art.72 C.pen., ce au fost valorificate și de instanța de fond pentru celelalte două infracțiuni - gradul de pericol social concret al faptelor - ridicat, raportat la nr. actelor materiale de tăiere și sustragere, cantitatea de material lemnos sustras, prejudiciul cauzat și nerecuperat; limitele speciale de pedeapsă prev. de lege pentru furtul de arbori - închisoarea de la 2 la 6 ani; persoana inculpatului - cu antecedente penale, dar cu o atitudine, parțial sinceră, cu trei copii minori în întreținere, care, practic, a înțeles să taie lemne de pe proprietatea tatălui său, dar, cu multă ușurință, s-a extins și pe ternul învecinat - aspecte ce au fost reținute ca circumstanțe atenuante prev. de art.74 alin.2 C.pen.
Se vor menține pedepsele de câte 1 an închisoare aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori prev. de art. 108 alin 1 lit.c din Legea nr.46/2008 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. d C.pen. și, în baza art.33 lit.a și art.34 lit.b C.pen. se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
Se va menține revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 169/_ a Judecătoriei Vițeu de S. și se va dispune executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta, în final, inculpatul având de executat pedeapsa de:
1 an ș i 6 lun i înch iso are.
Se va face aplicarea dispoz. art. 71 și 64 lit. a C.pen. Se vor menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
În baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen se va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G. G. - împotriva aceleași sentințe
penale, pentru motivele arătate cu ocazia analizării existenței infracțiunilor de tăiere, fără drept, de arbori.
În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu apărător din oficiu (avoc. Beșe G. S. ), sumă ce se va avansa din fondurile M. ui Justiției.
În baza art.192 alin.2,3 C.pr.pen. va fi obligat inculpatul recurent să plătească 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei reprezentând onorariu avocațial, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs rămânând în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE
În baza art.385/15 pct.2 lit.d C.pr.pen admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă J. ecătoria V. de S. împotriva sentinței penale nr.260 din_ 2013 a Judecătoriei V. de S. pronunțată în dosar nr._, pe care o casează în parte, cu privire la soluția de achitare pentru infracțiunea prev. de art.110 alin.1 lit.c din Legea nr.46/2008.
Rejudecând în aceste limite,
Condamnă pe inculpatul: G. G., fiul lui M. și M., născut la_ în V. de S., județul M., CNP 1., cetățean român, studii 10 clase, de ocupație muncitor la S.C. Runob S.R.L. V. de S., căsătorit, cu 3 copii minori, cu antecedente penale, domiciliat în V. de S., str. P. nr. 7 A, județul M. ,
- la pedeapsa de 1 an închisoare - pentru săvârșirea infracțiunii silvice de furt de arbori prev. de art. 110 alin. 1 lit. c din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. d C.pen
Menține pedepsele de câte 1 an închisoare aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de tăiere fără drept de arbori prev. de art. 108 alin 1 lit.c din Legea nr.46/2008 cu aplicarea art. 74 și 76 lit. d C.pen. și, în baza art.33 lit.a și art.34 lit.b C.pen. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.
Menține revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 169/_ a Judecătoriei Vițeu de S. și dispune executarea acesteia alături de pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta, în final, inculpatul având de executat pedeapsa de:
1 an și 6 luni închisoare.
Face aplicarea dispoz. art.71 și 64 lit. a C.pen. Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
II. În baza art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G. G., domic. în V. de S., Str. P. nr.7A, jud. M. - împotriva aceleași sentințe penale.
În baza art.189 C.pr.pen. stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei, onorariu apărător din oficiu (avoc. Beșe G. S. ), sumă ce se va avansa din fondurile M. ui Justiției.
În baza art.192 alin.2,3 C.pr.pen. obligă inculpatul recurent să plătească 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei reprezentând onorariu avocațial, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 16 decembrie 2012.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
M. Ș. | ANA | C. | L. M. |
G.
M. B.
Red./Tehnred. A.C. 3 ex./_
J. . fond: M.Ș.
← Decizia penală nr. 1741/2013. Infractiuni la regimul silvic... | Decizia penală nr. 1424/2013. Infractiuni la regimul silvic... → |
---|