Decizia penală nr. 1146/2013. Infractiuni la regimul silvic (Legea nr.46/2008)
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1146/R/2013
Ședința publică din 16 septembrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: L. M., judecător JUDECĂTORI: M. Ș.
ANA C.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRAISTARU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița împotriva sentinței penale nr.711 din 22 aprilie 2013 a Judecătoriei B., pronunțată în dosarul nr._, privind pe inculpatul N.
I. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.26 C.pen., rap.la art.108 al.1 lit.c, al.2 lit.a din Legea nr.46/2008 cu aplic.art.41 al.2 C.pen. și art.75 li.c C.pen., art.110 al.1 lit.a, al.2 lit.a din Legea nr.46/2008 cu aplic.art.75 lit.c C.pen., cu aplic.art.33 lit.a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul N. I., av.Mișin Nicleta din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar, inculpatul N. I. și partea vătămată C. I. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul M. ui P. , solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii atacate și, în consecință, a se modifica cuantumul sancțiunii cu menținerea celorlalte texte de lege, a se reface concursul de infracțiuni pentru acest inculpat și a se menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În susținerea recursului arată că acesta privește aspectul de nelegalitate privind inculpatul N. I., cu privire la pedeapsa aplicată de instanță pentru infracțiunea prev.de art.110 din Legea nr.46/2008, întrucât cuantumul pedepsei stabilit de prima instanță nu se situează în limitele reținute de instanță conform art.320/1 C.pr.epn., și art.74 C.pen. Conform textului de lege, minimul pedepsei este de 4 luni iar prin aplicarea circumstanțelor atenuante acesta ar fi trebuit coborât corespunzător, în urma reducerii minimului special legal de 6 luni sau prin aplicarea unei amenzi dacă instanța va considera că circumstanțierea atenuantă poate avea astfel de efect.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul N. I., solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate sub aspectul neaplicării prev.art.320/1 C.pr.pen., în ceea ce privește infracțiunea prev.de art.110 al.1 lit.a, al.2 lit.a din Legea nr.46/2008, cu menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii atacate.
În susținerea poziției procesuale arată că hotărârea primei instanțe este criticabilă întrucât aceasta nu a făcut aplicarea art.320/1 C.pr.pen. și în ce privește infracțiunea silvică prev.de art.110 al.1 lit.a și al.2 lit.a din Legea nr.46/2008, deși inculpatul a recunoscut fapta în modalitatea descrisă în
rechizitoriu și a fost de acord să fie judecat în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
C U R T E A:
Prin sentința penală nr. 711 din 22 aprilie 2013 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei B. a fost condamnat inculpatul P. DS , fiul lui
S. și I., născut la data de_ în Prundu Bîrgăului, jud. B-N, cetățean român, studii 8 clase, fără ocupație, domiciliat în com. T. Bîrgăului, nr. 427, jud. B-N, CI seria XB nr. 2., CNP 1., fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii silvice de tăiere fără drept drept de arbori din fondul forestier național prev. de art. 108 alin.1 lit.c, alin.2 lit.a din Legea nr. 46/2008 cu aplic. art. 41 alin.2, art. 99 și următ. C.p., art. 74 lit.a C.p. rap. la art. 76 lit.e C.p., art. 320/1 C.p.p. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
A fost condamnat același inculpat pentru comiterea infracțiunii silvice prev. de art. 110 alin.1 lit.a, alin.2 lit.a din Legea nr. 46/2008 cu aplic. art. 99 și următ. C.p., art. 74 lit.a C.p. rap. la art. 76 lit.e C.p., art. 320/1 C.p.p. la pedeapsa de 500 lei amendă penală.
S-a constatat că faptele deduse judecății au fost comise în concurs real prev. de art. 33 lit. a C.p. și în temeiul art. 34 lit.d C.p au fost contopite cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C.p. rap. la art. 110 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și stabilește un termen de încercare de 2 ani
S-a pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 C.p.
În temeiul art. 71 C.p.au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a-II-a și b C.p., iar în temeiul art. 71 alin.5 C.p. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
A fost condamnat inculpatul N. I. , fiul lui I. și T., născut la data de_ în mun. B., jud. B-N, cetățean român, studii 10 clase, domiciliat în com. T. Bîrgăului, sat. P. Fîntînele, nr. 68, jud. B-N, CI SERIA xb, NR. 2., CNP 1., fără antecedente penale, pentru comiterea infracțiunii de complicitate la tăiere fără drept drept de arbori din fondul forestier național prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 108 alin.1 lit.c, alin.2 lit.a din Legea nr. 46/2008 cu aplic. art. 41 alin.2, art. 75 lit.c C.p., art. 74 lit.a rap. la art. 76 lit.d C.p., art. 320/1 C.p.p. la pedeapsa de 8 luni închisoare.
A fost condamnat același inculpat pentru comiterea infracțiunii silvice prev. de art. 110 alin.1 lit.a, alin.2 lit.a din Legea nr. 46/2008 cu aplic. art. 75 lit.c C.p., art. 74 lit.a C.p. rap. la art. 76 lit.e C.p. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
S-a constatat că faptele deduse judecății au fost comise în concurs real prev. de art. 33 lit. a C.p. și în temeiul art. 34 lit.b C.p s-au contopit cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.
În baza art. 81 C.p s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și s-a stabilit un termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
S-a pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 C.p.
În temeiul art. 71 C.p. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a-II-a și b C.p., iar în temeiul art. 71 alin.5 C.p. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
S-a constatat că partea vătămată Cionca Ion nu s-a constituit parte civilă în cauză prejudiciul fiind recuperat.
În temeiul art. 191 C.p.p. a fost obligat inculpatul P. DS la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului iar pe inculpatul N. I. la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului din care 300 lei onorariu avocat oficiu în favoarea av. M. Sinefta.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă T. B. -N. nr. 357/P/2012, înregistrat la Judecătoria Bistrița sub dosar nr._ a fost trimis în judecată inculpatul P.
DS, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 108 alin. 1 lit. c, alin. 2 lit. a din Legea 46/2008 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 99 și urm. Cod penal și art. 110 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a din Legea 46/2008 cu aplic. art. 99 și urm. Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și inculpatul N. I. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 108 alin. 1 lit. c, alin. 2 lit. a din Legea 46/2008 cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 75 lit. c Cod penal și prev. de art. 110 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a din Legea 46/2008 cu aplic. art. 75 lit. c Cod penal, toate cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal reținându-se în sarcina acestora că în perioada_ -_ în baza aceleiași rezoluții infracționale inculpatul P. DS a tăiat fără drept în total un număr de 7 arbori specia molid din pădurea proprietatea părții vătămate C. I., după o prealabilă înțelegere cu inculpatul N. I. care prin prezența sa la fața locului i- a întărit hotărârea infracțională. S-a mai reținut de asemenea că în data de_ împreună au sustras cei trei arbori tăiați pe nedrept de către inculpatul P. D.
S. însă în data de_ după tăierea celor patru arbori au fost surprinși de organele silvice astfel că nu au mai reușit să își însușească arborii tăiați fără drept.
Pentru a fi reținută această stare de drept în cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă:referatul organului de cercetare penală f.1-2; rezoluțiile de începere a urmăririi penale și de confirmare a acesteia f.3-8; ordonanță de schimbare a încadrării juridice f. 81; proces verbal de constatare a actelor premergătoare; proces verbal de constatare a infracțiunii și adresele de înaintare f. 10-12; proces verbal de cercetare la fața locului f. 13-21; declarațiile părții vătămatef.22-24; calculul prejudiciuluif.25-26; declarațiile martorilor f.27-43; declarațiile inculpaților f.44-51; caziere judiciare f-46,52; foaia matricolă a inculpatului N. I. f.53-55;acte depuse de partea vătămată f.56-60.
Întrucât în cursul urmăririi penale prejudiciul a fost recuperat partea vătămată C. I. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În cursul urmăririi penale s-a întocmit referatul de evaluare a inculpatului minor P. DS . Ambii inculpați au solicitat să fie judecați după procedura simplificată prev. de art. 320/1 C.p.p. precizând că recunosc integral faptele pentru care au fost trimiși în judecată, își însușesc probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și nu doresc administrarea altor probe.
Ca urmare s-a constatat ca fiind admisibilă aplicarea procedurii simplificate și s-a trecut la soluționarea în fond a cauzei.
Analizând actele și lucrările cauzei coroborate cu dispozițiile legale în materie, instanța a constatat următoarele:
În fapt:
La data de_, Ocolul Silvic Tihuța Colibița a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița de comiterea unor infracțiuni silvice de către inculpații
P. D. -S. și N. I. și a înaintat procesul verbal de constatare a infracțiunii silvice nr. 1/_ .
Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că cei doi inculpați la data de_, pe timp de zi, s-au deplasat de la domiciliu cu căruța, proprietatea inculpatului P. D. -S. în pădurea părții vătămate C. I., de
pe raza localității P. F., în locul numit "Șăndroaia", unde inculpatul P. D.
-S. a tăiat cu un fierăstrău mecanic, de pe picior, un număr de 3 arbori specia molid, cu dimensiunile la cioată de: 56cm/60cm, 52cm/54cm și 42 cm, cauzând părții vătămate un prejudiciu în sumă de 770,5 lei. Cei doi inculpați au secționat arborii după care i-au transportat la domiciliu și i-au comercializat.
La data de_ cei doi inculpați s-au deplasat din nou cu acela în pădurea proprietatea părții vătămate C. I. din locul numit "Șăndroaia";, iar P.
D. -S. a tăiat de pe picior cu un ferăstrău mecanic un număr de specia molid, cu diametrele la cioată de: 48cm, 44cm, 50cm și 52cm/60c; surprinși de organele silvice în timp ce secționau arborii, cei doi inculpați au la fața locului, iar materialul lemnos a fost abandonat la fața locului, prejudiciul creat cu această ocazie fiind de 839,1 lei.
Organele silvice au predat materialul lemnos rezultat în urma tăierii patru arbori din data de_ părții vătămate C. I., iar pe parcursul cercetărilor cei doi inculpați au achitat acesteia și paguba produsă în_ prin tăierea celor trei arbori din specia molid.
Cu ocazia deplasării la fața locului a organelor de poliție în data de_, cei doi inculpați au fost identificați și au recunoscut faptele fiind audiați în acest sens.
Pe parcursul cercetărilor la data de_ inculpatul N. solicitarea organelor de poliție a condus în teren organele silvice și de cercetare penală și a indicat cele 7 cioate, pe care le-a tăiat inculpatul P. D. -S., la datele de_ și_, de pe proprietatea părții vătămate C. I., fiind întocmit în acest sens un proces verbal de conducere în teren.
Inculpatul P. DS nu a participat la conducerea în teren întrucât la scurt timp după comiterea infracțiunilor de mai sus a părăsit țara.
În drept:
Fapta inculpatului minor P. DS de a tăia fără drept de pe picior în baza aceleiași rezoluții infracționale în perioada_ și_ a unui nr total de 7 arbori din pădurea proprietatea părții vătămate C. I., cauzând un prejudiciu de peste 20 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, faptă comisă împreună cu o altă persoană întrunește elementele constitutive ale infracțiunii silvice prev. de art. 108 alin.1 lit.c, alin.2 lit.a din Legea nr. 46/2008 cu aplic. art. 41 alin.2, art. 99 și următ. C.p., pentru care instanța l-a condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu reținerea art. 74 lit.a C.p. rap. la art. 76 lit.e C.p., art. 320/1 C.p.p..
Fapta aceluiași inculpat comisă în data de_, de a sustrage un număr de trei arbori din pădurea părții vătămate C. I. a căror valoare depășește de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, faptă comisă împreună cu o altă persoană întrunește elementele constitutive ale infracțiunii silvice prev. de art. 110 alin.1 lit.a, alin.2 lit.a din Legea nr. 46/2008 cu aplic. art. 99 și următ. C.p., pentru care instanța a aplicat pedeapsa de 500 lei amendă penală cu reținerea art. 74 lit.a C.p. rap. la art. 76 lit.e C.p., art. 320/1 C.p.p.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C.p. respectiv dispozițiile Codului penal, limitele de pedeapsa prevăzute pentru infracțiunile deduse judecății, reduse la jumătate ca urmare a stării de minoritate a inculpatului, apoi cu o treime ca urmare a aplicării procedurii simplificate, pericolul social al faptelor și al inculpatului, cauzele care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Raportat la aceste criterii instanța a apreciat că se impune a se avea în vedere atitudinea inculpatului anterior comiterii faptelor urmând a se reține lipsa antecedentelor penale ca circumstanță atenuantă cu consecința reducerii
pedepsei sub minimul rezultat în urma aplicării art. 99 și următ. C.p. respectiv 320/1 C.p.p.
S-a constatat că faptele deduse judecății au fost comise în concurs real prev. de art. 33 lit. a C.p. și în temeiul art. 34 lit.d C.p au fost contopite cele două pedepse în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
Considerând că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea efectivă a acesteia, în baza art. 81 C.p. rap. la art. 110 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și se va stabili un termen de încercare de 2 ani .
S-a pus în vedere inculpatului prevederile art. 83 C.p.
În temeiul art. 71 C.p. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a-II-a și b C.p., iar în temeiul art. 71 alin.5 C.p. s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
Fapta inculpatului N. I. care după o prealabilă înțelegere cu coinculpatul minor P. DS s-a deplasat cu acesta în baza aceleiași rezoluții infracționale în perioada_ și_, în pădurea proprietatea altei persoane în vederea tăierii pe nedrept și a sustragerii de material lemnos, după care a asistat la fapta de tăiere comisă de minor întărind hotărârea acestuia de comitere a infracțiunii întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tăiere fără drept drept de arbori din fondul forestier național prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 108 alin.1 lit.c, alin.2 lit.a din Legea nr. 46/2008 cu aplic. art. 41 alin.2, pentru care instanța îl va condamna la pedeapsa de 8 luni închisoare cu aplic.art. 75 lit.c C.p., art. 74 lit.a rap. la art. 76 lit.d C.p., art. 320/1 C.p.p.
Fapta aceluiași inculpat comisă în data de_, de a sustrage un număr de trei arbori din pădurea părții vătămate C. I. a căror valoare depășește de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, faptă comisă împreună cu o altă persoană întrunește elementele constitutive ale infracțiunii silvice prev. de art. 110 alin.1 lit.a, alin.2 lit.a din Legea nr. 46/2008 pentru care instanța îi va aplica pedeapsa de 6 luni închisoare cu aplic. art. 75 lit.c C.p., art. 74 lit.a C.p. rap. la art. 76 lit.e C.p., art. 320/1 C.p.p.
La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului instanța va avea în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C.p. respectiv dispozițiile Codului penal, limitele de pedeapsa prevăzute pentru infracțiunile deduse judecății, reduse cu o treime ca urmare a aplicării procedurii simplificate, pericolul social al faptelor și al inculpatului, cauzele care atenuează sau agravează răspunderea penală. Raportat la aceste criterii instanța a avut în vedere la dozarea pedepselor atât circumstanța agravantă a comiterii faptei împreună cu un minor dar pe de altă parte s-a avut în vedere că inculpatul nu are antecedente penale iar la data comiterii faptei inculpatul abia împlinise vârsta de 18 ani.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs PARCHETUL DE PE L. JUDECĂTORIA BISTRIȚA solicitând instanței de control judiciar, casarea în parte a hotărârii atacate, în ceea ce-l privește pe inculpatul N. I. întrucât instanța fondului nu a reținut dispozițiile art 320 1Cod procedură penală, și în ceea ce privește infracțiunea silvică prev de art 110 alin 1 lit a, alin 2 lit a din legea nr. 46/2008 deși a admis această procedură prin încheierea din 8 aprilie 2012, și ca atare a aplicat o pedeapsă nelegală pentru această faptă.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat și a dispozițiilor art 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Instanța fondului, constatând că în faza de urmărire penală au fost administrate în condiții de legalitate probe suficiente din care rezultă fără dubiu vinovăția inculpatului N. I., raportat și la poziția procesuală exprimată de acesta în ședința publică din 13 septembrie 2012, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art 320 1Cod procedură penală.
Astfel din probele administrate în faza de urmărire penală, respectiv din: procesul verbal de constatare al infracțiunii și cel de cercetare la fața locului, din declarațiile părții vătămate Cionca I. și ale martorilor Rânziș Iacob, Moișan Ion și Frunzilă A. Cosmin precum și din declarațiile inculpaților N. I. și P. D.
S. rezultă, fără putință de tăgadă, că inculpatul N. I. ,în baza unei rezoluții infracționale unice în datele de 19 și 26 februarie 2011. s-a deplasat împreună cu inculpatul minor P. DS care a tăiat fără drept un număr de 7 arbori din specia molid, din pădurea proprietatea părții vătămate Cionca I., de la locul numit Șăndroaia de pe raza localității P. F., cauzând un prejudiciu de 1609,6 lei, și împreună și-au însușit arborii tăiați fără drept în aceeași zi.
Faptele inculpatului, cum corect a reținut și instanța fondului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev de art 26 Cod penal raportat la art 108 alin 1 lit c, alin 2 lit a din Legea nr. 46/2008 cu aplicarea art 41 alin 2 Cod penal, și respectiv art 110 alin 1 lit a, alin 2 lit a din Legea nr. 46/2008.
Instanța fondului, în dispozitivul hotărârii atacate, a reținut incidenta art 320 1Cod procedură penală, și a circumstanțelor atenuante prev de art 74 lit a Cod penal, doar cu privire la infracțiunea de complicitate la tăiere fără drept de arbori din fondul forestier național, omițând a reține prev art 3201Cod procedură penală și pentru cea de-a doua infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, aplicând astfel o pedeapsă de 6 luni închisoare, în condițiile în care minimul urmare a reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă, era de 4 luni închisoare iar instanța a reținut și circumstanța atenuantă prev de art 74 lit a Cod penal.
În aceste condiții pedeapsa aplicată pentru fapta prevăzută de art 110 alin 1 lit a, alin 2 lit a din Legea nr. 46/2008 este nelegală.
Această omisiune a instanței fondului va fi corectată de către instanța de control judiciar, care reținând dispozițiile art 3201Cod procedură penală și 74 lit a Cod penal, va aplica inculpatului N. I. o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii silvice prev de art 110 alin 1 lit a, alin 2 lit a din Legea nr. 46/2008, va menține pedeapsa de 8 luni închisoare, stabilită de instanța ierarhic inferioară pentru infracțiunea de art 26 Cod penal raportat la art 108 alin 1 lit c, alin 2 lit a din Legea nr. 46/2008, va contopi pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare, menținând suspendarea condiționată a executării acesteia și termenul de încercare stabilit.
Constatând că nu există alte motive de nelegalitate sau netemeinice a hotărârii recurate, Curtea va admite recursul Ministerul Public conform dispozitivului.
Văzând și dispozițiile art 192 alin 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E :
În baza art. 38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bistrița împotriva sentinței penale nr.711 din_ a Judecătoriei B., pe care o casează în parte, în ce privește
omisiunea reținerii prev. art.320/1 Cod procedură penală pentru inculpatul N.
I. și pentru infracțiunea prev.de art.110 alin.1 lit.a, alin.2 lit.a din Legea nr.46/2008 și cuantumul pedepsei stabilite pentru această infracțiune.
Rejudecând cauza, în limitele de mai sus, condamnă pe inculpatul N. I., fiul lui I. și T., născut la_, CNP 1. la pedeapsa de :
- 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii prev.de art.110 alin.1 lit.a, alin.2 lit.a din Legea nr.46/2008, cu aplicxarea art.75 lit.c, art.74 lit.a, art.76 lit.e Cod penal, cu aplicarea art.320/1 Cod procedură penală.
Menține pedeapsa de 8 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea prev.de art.26 Cod penal, rap. la art.108 alin.1 lit.c, alin.2 lit.a din Legea nr.46/2008.
Contopește conform art.33 lit.a, art.34 lit.b Cod penal pedepsele stabilite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare, menținând suspendarea condiționată a executării acesteia și termenul de încercare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art.189 Cod procedură penală stabilește suma de 200 lei ca onorariu pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av.Mișin N., sumă ce se va avansa din FMJ.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 16 septembrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
L. M. | M. | S. | ANA C. |
GREFIER
M. B.
Red. M.Ș.M.N.
2 ex./_
Jud.fond.-J. L.
← Decizia penală nr. 1609/2013. Infractiuni la regimul silvic... | Decizia penală nr. 1741/2013. Infractiuni la regimul silvic... → |
---|