Decizia penală nr. 1743/2013. Furt calificat
Comentarii |
|
R O M Â N I A CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR. 1743/R/2013
Ședința publică din 19 decembrie 2013 Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. B., judecător JUDECĂTORI: A. D. L.
: M. R.
GREFIER: L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin AURELIA SLABU - procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul N. A. împotriva sentinței penale nr. 1593 din data de 18 octombrie 2013 pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Gherla, privind pe inculpatul N. A., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, dat în dosar nr. 178/P/2012, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1 și art. 209 alin. 1 lit. g Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 42 Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se prezintă inculpatul N.
A. asistat de apărător ales, avocat Precup Fabiola, din cadrul Baroului Cluj, cu împuternicire avocațială la dosar ( f. 23 ).
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei, după care,
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al inculpatului N. A. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună aplicarea unei pedepse îndreptate spre minimul general prevăzut de lege, cu menținerea măsurii suspendării condiționate a executării pedepsei.
Consideră că prin sentința pronunțată de Judecătoria Gherla s-a făcut o greșită aplicare a legii, pentru că, deși puteau fi reținute circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 Codul penal nu s-a procedat în consecință și, mai mult, nici nu a fost consemnată în practicaua hotărârii solicitarea sa de a se aplica și a se reține acestea. Astfel, cu toate acestea, parțial în motivare se regăsește un răspuns dat de instanță acestei solicitări, respectiv în sensul că nu se va reține circumstanța atenuantă privind comportarea bună a inculpatului înainte de comiterea infracțiunii.
Totodată, în ceea ce privește aplicarea prevederilor art. 72 din Codul penal se menționează între împrejurările ce pot fi apreciate ca circumstanțe personale, respectiv comportarea bună a inculpatului, dar între cele două articole, apreciază că avea prioritate și că legiuitorul a înțeles să prevadă expres dispozițiile art. 74 Cod penal ca o circumstanță atenuată. În cazul în speță, apreciază că aceasta putea fi luată în considerare de instanță și să
ducă la aplicarea unei pedepse sub minimul special, ca urmare a aplicării art. 3201alin. 7 din Codul de procedură penală.
De asemenea, solicită a se avea în vedere și faptul că prejudiciul a fost integral recuperat, iar inculpatul a recunoscut, atât în faza de urmărire penală, cât și în fața instanței de judecată, comiterea faptei.
Mai arată că motivul pentru care instanța a respins solicitarea de aplicare a circumstanței atenuante privind conduita bună anterior comiterii faptei este justificat prin faptul că infracțiunea a fost comisă în legătură cu atribuțiile de serviciu ale inculpatului. Ori, susține că acesta este un element care ține de latura obiectivă a infracțiunii și nicidecum de circumstanțele atenuante, care puteau fi reținute în cauză, cu precizarea că nu s-au reținut nici circumstanțe agravante în defavoarea inculpatului.
Față de împrejurările evidențiate, solicită admiterea recursului și reținerea circumstanțelor atenuante solicitate, dispunându-se micșorarea pedepsei față de cea aplicată de Judecătoria Gherla.
Reprezentanta M. ui P. opinează că hotărârea instanței de fond este legală și solicită respingerea recursului inculpatului și, implicit a cererii de acordare a circumstanțelor atenuante.
Susține că infracțiunea de furt calificat s-a comis în mod repetat, în forma continuată, conform art. 41 alin. 2 din Codul penal, fiind practic mai multe acte materiale de sustragere comise în cursul lunilor ianuarie și februarie 2012, aspect de natură a agrava situația inculpatului, alături de celălalt element reținut de instanță în sensul că s-a profitat de calitatea pe care acesta o avea și anume aceea de agent de pază în locul respectiv.
În concluzie, solicită respingerea recursului.
Inculpatul N. A., având ultimul cuvânt, solicită a se ține cont de faptul că a desfășurat o perioadă de ani de zile activitate în pază, fără a avea abateri sau amenzi penale.
Susține că a greșit și regretă fapta comisă.
C U R T E A
Prin sentința penală nr. 1593/18 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Gherla a fost condamnat inculpatul N. A. , fiul lui A. și Lucreția, născut la data de 18 octombrie 1967 în localitatea Măguri, județul Cluj, de cetățenie română, studii: 8 clase, agricultor, căsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna în comuna Bonțida, satul R., numărul 565, județul Cluj, CNP 1., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 litera g din Codul penal, cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 și articolul 42 din Codul penal, cu aplicarea articolului 3201din Codul de procedură penală.
A fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 4 ani și i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 Codul penal.
I s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a, teza a II-a din Codul penal.
S-a constatat că prejudiciul în valoare totală de 1.959,7 lei, cauzat părții civile S. C. Ecolor S. R. L. a fost recuperat integral și a fost respinsă acțiunea civilă a părții civile S. C. Ecolor S. R. L.
S-a respins cererea părții civile privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
Pe baza probelor administrate în cauză instanța de fond a reținut în esență următoarele.
În perioada 2007-2012 inculpatul N. A. a fost încadrat în calitate de agent de pază la S.C. ECOLOR S. din localitatea J. H. . La aceeași societate era încadrat și inculpatul Mureșan L. -Dumitru din anul 2008, tot în calitate de agent de pază. (filele 15 și 21)
În perioada ianuarie-februarie 2012, pe timp de noapte, fiind de serviciu, inculpatul N. A. a pătruns în mod repetat în hala de producție nr. 3 a societății, de unde a sustras două comode marca "Hemnes"; cu 8 sertare, precum și un număr de 245 scânduri, pe care le-a transportat la domiciliu cu autoturismul proprietate personală, înmatriculat sub numărul_ .(filele 14-16 și 72)
Prin încheierea nr.8/2011, pronunțată de Judecătoria Gherla în dosarul nr._, instanța a autorizat efectuarea unei percheziții domicilare la locuința și dependințele imobilului situat în comuna Bonțida, satul R., numărul 565, unde locuiește inculpatul N. A. .(filele 37- 38)
Bunurile sustrase de către inculpatul N. A. au fost descoperite cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în data de 22 febrtuarie 2012 (filele 44-65).
Valoarea celor două comode marca "Hemnes"; cu 8 sertare este de 720 lei (360 x 2) iar valoarea celor 245 scânduri este de 1.239,70 lei (fila 70)
La data de 22 februarie 2012, organele de cercetare penală au restituit reprezentantului părții vătămate S.C. ECOLOR S. bunurile ridicate de la domiciliul inculpatului N. A., prejudiciul în valoare totală de 1.959,7 lei fiind astfel recuperat (fila 66).
În cauză, s-au efectuat cercetări și cu privire la bunurile sustrase de către inculpatul Mureșan L. -Dumitru cu sprijinul inculpaților M. Simion-G. și P. Teofil-Marcel, dar pentru a se putea stabili cu precizie relațiile existente între cei trei inculpați și rolul fiecăruia în activitatea infracțională(în condițiile în care declarațiile lor sunt contradictorii), este necesară efectuarea unor noi acte procesuale. Respectarea principiului celerității procesului penal impune disjungerea cauzei cu privire la inculpații Mureșan L. -Dumitru, M. Simion-G. și P. Teofil-Marcel.
Starea de fapt reținută mai sus este dovedită cu următoarele probe administrate în cursul urmăririi penale: procesul verbal de sesizare din oficiu (fila 13); declarațiile inculpatului (filele 14-16); minuta încheierii penale nr.8/2012 (fila 37); autorizația de percheziție nr.10 din 21 februarie 2012 (filele 38-39); procesul-verbal de efectuare a percheziției domiciliare (filele 40-43); planșa foto (filele 44-65); dovada recuperării prejudiciului (fila 66); declarațiile reprezentantului părții vătămate (filele 67-68); evaluarea prejudiciului (filele 69-70) și procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 71-72).
Din coroborarea acestor probe reiese că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.
În drept, fapta inculpatului N. A., care în perioada ianuarie- februarie 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a însușit pe nedrept, pe timp de noapte, două comode marca "Hemnes"; cu 8 sertare, precum și un număr de 245 scânduri în valoare totală de 1.848, 18 lei, din patrimoniul
S.C. ECOLOR S. din localitatea J. H., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "furt calificat";, prev. de art. 208 alin.1 și art.209 alin.1 lit.";g"; din Codul penal, cu aplicarea articolelor 41 alin.2 și 42 din Codul penal. Reținerea agravantei prev. de art.209 alin.1 lit.";i"; din Codul
penal nu se justifică, întrucât furtul nu a fost comis prin efracție, escaladare, sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase.
Inculpatul a recunoscut integral săvârșirea infracțiunii și a solicitat aplicarea dispozițiilor articolului 3201din Codul de procedură penală. Prin urmare, instanța a reținut la încadrarea juridică a infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, și dispozițiile articolului 3201din Codul de procedură penală.
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere următoarele criterii prevăzute de articolul 72 din Codul penal:
gradul de pericol social al faptei, care este relativ scăzut raportat la valoarea prejudiciului și la faptul că acesta a fost recuperat;
persoana inculpatului, care nu a mai fost condamnat (fila 17 din dosarul de urmărire penală) și are o comportare bună în familie și societate; a absolvit 8 clase, în prezent este agricultor, căsătorit (fila 18 din dosarul de urmărire penală),
limitele speciale ale pedepsei, conform articolului 3201alineatul 7 din Codul de procedură penală.
Avocatul inculpatului a solicitat reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, constând în comportarea bună avută anterior săvârșirii infracțiunii. Instanța a reținut că, inculpatul a avut într-adevăr o comportare bună dar mai trebuie arătat că împrejurările în care a fost săvârșită infracțiunea sunt defavorabile acestuia, respectiv inculpatul a săvârșit infracțiunea tocmai în legătură cu bunurile pe care avea obligația să le păzească potrivit atribuțiilor de serviciu. Prin urmare, instanța a apreciat că nu se vor reține circumstanțe atenuante.
În baza acestor elemente, instanța i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare și în temeiul art. 81, 82 Codul penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare, pe durata termenului de încercare de 4 ani.
În temeiul articolului 71 din Codul penal, văzând și hotărârea din 28 septembrie 2004 emisă de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Sabou și Pârcălab împotriva României precum și decizia numărul 74/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite într-un recurs în interesul legii, instanța a apreciat în baza criteriilor prevăzute de articolul 71 alineatul 3 din Codul penal, că se justifică numai interzicerea dreptului prevăzut de articolul 64 alineatul 1 litera a), teza a II-a din Codul penal, începând cu data rămânerii definitive a sentinței, până la terminarea executării pedepsei.
În temeiul articolului 71 alineatul 5 din Codul de procedură penală, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei, se va suspenda și executarea pedepselor accesorii prevăzute de articolul 64 din Codul penal.
Reprezentantul Parchetului a solicitat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei. Așa cum s-a arătat anterior, inculpatul are o comportare bună, astfel că nu există motive temeinice pentru a se dispune supravegherea sa.
Persoana vătămată S. C. Ecolor s-a constituit parte civilă pentru suma de 5.688,66 lei (filele 60-70 din dosarul de urmărire penală), această sumă incluzând și alte bunuri sustrase de către alte persoane. Prejudiciul a fost recuperat prin restituirea bunurilor sustrase (fila 66 din dosarul de urmărire penală), astfel că, în temeiul articolului 346 alineatul 1 din Codul de procedură penală, instanța va constata recuperarea prejudiciului și va respinge acțiunea civilă.
La fila 18 din dosarul instanței s-a depus un act semnat de către avocatul părții civile, în care se precizează că prejudiciul cauzat în acest dosar a fost recuperat iar prejudiciul cauzat de alte persoane va fi recuperat în cauza disjunsă.
La fila 19 se află o chitanță ce atestă că S. C. ,,Ecolor’’ a achitat suma de 2.500 lei cu titlu de onorariu avocat.
Întrucât instanța a respins acțiunea civilă, s-a apreciat că nu se pot acorda cheltuieli judiciare părții civile, astfel că se va respinge cererea privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal inculpatul N.
A. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună aplicarea unei pedepse îndreptate spre minimul general prevăzut de lege, cu menținerea măsurii suspendării condiționate a executării pedepsei.
Inculpatul, prin apărătorul său a apreciat că prin sentința pronunțată de Judecătoria Gherla s-a făcut o greșită aplicare a legii, pentru că, deși puteau fi reținute circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 Codul penal nu s-a procedat în consecință.
Recursul declarat în cauză de inculpat este nefondat pentru următoarele considerente.
Prin rechizitoriul nr.178/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului N. A.
, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de articolul 208 alineatul 1, articolul 209 alineatul 1 litera g) din Codul penal, cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 și articolul 42 din Codul penal.
La termenul din data de_, inculpatul a declarat conform articolului 3201din Codul de procedură penală, că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței, nu solicită administrarea de probe și cere ca judecata să aibă loc în baza probelor din faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește (fila 9).
În consecință, prin prisma materialului probator administrat în cauză instanța de fond a reținut în mod corect vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de articolul 208 alineatul 1, articolul 209 alineatul 1 litera g din Codul penal, cu aplicarea articolului 41 alineatul 2 și articolul 42 din Codul penal.
Procedând la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate instanța de fond a avut în vedere în mod corect criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72 C.p. dar și dispozițiile art. 3201alin. 7 C.p.p.
Independent de conduita sinceră a inculpatului pe parcursul procesului penal, conduită ce a atras aplicarea prevederilor art. 3201C.p.p. inculpatul a comis o infracțiune în formă continuată sustrăgând tocmai bunurile a căror pază trebuia să o asigure. Pe cale de consecință, în mod corect a apreciat instanța de fond că nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 38515pct. 1 lit. b C.p.p. soluția pronunțată în cauză fiind legală și temeinică, recursul declarat va fi respins ca nefondat.
În temeiul art. 192 alin. 2 C:p.p. va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în recurs.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul N. A. (cu datele personale la dosar) împotriva sentinței penale nr. 1593 din 18 octombrie 2013 a Judecătoriei Gherla.
Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 decembrie 2013 .
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI, | |||
M. B. | A. | D. | L. | M. R. |
GREFIER
L. A. S.
Red. MB/2 ex Jud. fond/ I. G.
← Decizia penală nr. 499/2013. Furt calificat | Decizia penală nr. 427/2013. Furt calificat → |
---|