Decizia penală nr. 178/2013. Ultraj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ SECTIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.178/R/2013
Ședința publică din 11 februarie 2013 Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: M. Ș., judecător JUDECĂTORI: ANA C.
L. M.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - reprezentat prin procuror V. TRĂISTARU
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații L.
L. și L. V. împotriva sentinței penale nr.143 din 16 noiembrie 2012 a Judecătoriei Jibou, pronunțată în dosar nr._, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, ultraj și sfidarea organelor judiciare, prev. de art.321 al.1 C.pen. cu aplic.art.75 lit.a C.pen., art.37 lit.a C.pen., art.239 al.1,5 C.pen., cu aplic.art.37 lit.b C.pen., art.272/1 teza II-a C.pen., cu aplic.art.37 lit.b C.pen., totul cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul L. V., av. Nuț Corneliu Tudor și apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul L. L., av. Mititelu M., ambii avocați din cadrul Baroului Cluj, cu delegații la dosar, lipsă fiind inculpații
L. L. și L. V. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursurilor.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul L. L. , solicită admiterea recursului și în consecință reindividualizarea pedepselor aplicate inculpatului, urmând a se avea în vedere circumstanțele atenuante ale acestuia.
În susținerea recursului arată că din probațiunea administrată rezultă că inculpatul a participat la incidentul din data de_, participarea acestuia fiind una incidentală. Rezultă că scandalul inițial a fost provocat de către doi frați ai acestuia și că doar ulterior, inculpatul a intervenit.
De asemenea, solicită a se avea în vedere că faptele comise de inculpat au fost provocate pe fondul stării de ebrietate. Având în vedere aceste considerente, solicită a se reține ca o circumstanță atenuantă starea de ebrietate a inculpatului, urmând a se face aplicarea art.76 lit.e C.pen., și a reduce cuantumul pedepselor sub minimul special prevăzut de lege.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul L. V., solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând cauza a se dispune reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului, reținându-se ca o
circumstanță atenuantă starea de ebrietate a inculpatului, având în vedere că aceasta nu a fost provocată în scopul săvârșirii de infracțiuni. Mai mult, aceste incidente s-au produs între membrii aceleași familii pe fondul unor neînțelegeri mai vechi.
Având în vedere aceste aspecte, apreciază că starea de ebrietate a inculpatului poate fi reținută ca o circumstanță atenuantă.
În caz contrar, solicită reducerea pedepsei având în vedere că aceasta nu a fost aplicată la minimul special prevăzut de lege.
Reprezentantul M. ui P. solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea hotărârii atacate, ca fiind temeinică și legală sub aspectele criticate.
În susținerea poziției procesuale arată că, într-adevăr scandalul generat de cei șapte inculpați trimiși în judecată a avut elemente legate de aspecte de familie, însă nu este mai puțin adevărat că, el a determinat în fina, lezarea unor valori sociale datorită intervenției organelor de poliție care au fost tratate de inculpați cu lipsă totală de respect, aspect relatat de toți martorii audiați de instanță. Din depozițiile acestora rezultă că amploarea evenimentelor nu este de natură a caracteriza faptele celor doi inculpați ca fiind mai puțin semnificative în contextul activităților infracționale ale tuturor celor implicați iar, pe de altă parte, solicită a se avea în vedere că antecedentele penale ale celor doi inculpați cuprind sancțiuni care implicau violența în diverse forme, astfel că aplicarea sancțiunilor nu trebuia făcută nici măcar la minimul special.
Prin urmare, solicită respingerea recursurilor declarate și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.143 din 16 noiembrie 2012 a Judecătoriei Jibou, pronunțată în dosar nr._, s-a dispus:
Condamnarea inculpatului C. C., fiul lui Natural și M., născut la data de_ în Gîrbou, jud. S., domiciliat în loc. P., nr. 7/A, com. Gîrbou jud. S., CNP 1. ,
În baza art. 321 (1) C.pen. cu aplicarea art. 3201C.proc.pen., art. 75 lit. a. C.pen. și art. 37 lit. a C.pen. la pedeapsa de :
2 (doi) ani inchisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.
În baza art. 272 1 teza a II-a C.pen. cu aplicarea art. 3201C.proc.pen. si art. 37 lit. a. C.pen. la pedeapsa de :
6 (sase) luni inchisoare pentru comiterea infracțiunii de sfidarea organelor judiciare .
În baza art. 239 alin.1, 5 C.pen. cu aplicarea art. 3201C.proc.pen. si art. 37 lit. a. C.pen. la pedeapsa de :
2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj
În baza art. 239 alin.1, 5 C.pen. cu aplicarea art. 3201C.proc.pen., art. 37 lit. a. C.pen. si art. 33 lit. a. C.pen. la pedeapsa de :
2 (doi) ani inchisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj .
În baza art. 33 lit. a C.pen. raportat la art. 34 lit. b C.pen. s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare .
În baza art. 61 (1) Cod penal, s-a revocat liberarea condiționată privind restul de pedeapsa de 627 zile neexecutat din pedeapsa de de 5 ani inchisoare aplicata inculpatului prin sentinta penala nr. 1239/_ a
Judecătoriei Cluj Napoca, iar în urma contopirii pedepsei rezultante de 2 ani cu restul de pedeapsă de 627 zile, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea rezultantă de 2 (doi) ani închisoare cu privare de libertate.
În baza art. 71 C.pen. s-au interzis inculpatului C. C. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b pe durata executării pedepsei principale .
S-a constatat ca inculpatul C. C. este arestat in alta cauză.
Condamnarea inculpatului L. L., fiul lui T. și Domnica, născut la data de_ în Jibou, jud. S., domiciliat în S., nr. 19, jud.
, CNP 1. ,
În baza art. 321 (1) C.pen. cu aplicarea art. 75 lit. a. C.pen. și art. 37 lit. b C.pen. , la pedeapsa de :
2 (doi) ani inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice .
În baza art. 239 alin. 1, 5 C.pen., cu aplicarea art. 75 lit. a. C.pen. și art. 37 lit. b C.pen. la pedeapsa de :
2 (doi) ani inchisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj.
În baza art. 272 1teza a II-a C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b. C.pen. si art. 33 lit. a. C.pen la pedeapsa de :
1 (un) an inchisoare pentru comiterea infracțiunii de sfidarea organelor judiciare.
În baza art. 33 lit. a C.pen. raportat la art. 34 lit. b C.pen. s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare cu privare de libertate .
În baza art. 71 C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b pe durata executării pedepsei principale.
Condamnarea inculpatului L. V., fiul lui Natural și M., născut la data de_ în Gîrbou, jud. S., domiciliat în S., nr. 62, jud.
, CNP 1. ,
În baza art. 321 (1) C.pen. cu aplicarea art. 75 lit. a. C.pen. și art. 37 lit. b C.pen. , la pedeapsa de :
2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice .
În baza art. 239 alin. 1, 5 C.pen., cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. la pedeapsa de:
2 (doi) ani inchisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj.
În baza art. 272 1teza a II-a C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b. C.pen. si art. 33 lit. a. C.pen. la pedeapsa de :
1 (un) an inchisoare pentru comiterea infracțiunii de sfidarea organelor judiciare.
În baza art. 33 lit. a C.pen. raportat la art. 34 lit. b C.pen. s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare cu privare de libertate .
În baza art. 71 C.pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b pe durata executării pedepsei principale .
Condamnarea inculpatului L. T., fiul lui Iulian și Aurica, născut la data de_ în Gîrbou, jud. S., cu domiciliul în S., nr. 62, jud. S., cetățenie română, CNP 1. ,
În baza art. 321 (1) C.pen. cu aplicarea art. 75 lit. a. C.pen., la pedeapsa de :
2 (doi) ani inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice .
În baza art. 272 1teza a II-a C.pen. cu aplicarea art. 33 lit. a. C.pen. la pedeapsa de :
1 (un) an inchisoare pentru comiterea infracțiunii de sfidarea organelor judiciare.
În baza art. 33 lit. a C.pen. raportat la art. 34 lit. b C.pen. s-au contopit pedepsele și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare .
În baza art. 81 si art. 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani care constituie termen de încercare pentru inculpat .
În baza art. 359 C.proc.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. privind revocarea beneficiului suspendării în cazul săvârșirii de noi infracțiuni .
S-a făcut aplicarea art. 71(1) C.pen. rap. la art. 64 lit. a teza II și lit. b C.pen., iar în baza art. 71 (5) C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b C.pen.
Condamnarea inculpatului L. V., fiul lui T. și Domnica, născut la data de_ în Gîrbou, jud. S., domiciliat în S., nr. 17, jud.
S., CNP 1. ,
În baza art. 321 (1) C.pen. cu aplicarea art. 75 lit. a. C.pen. la pedeapsa de :
- 2 (doi) ani inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice .
În baza art. 81 si art. 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani care constituie termen de încercare pentru inculpat .
În baza art. 359 C.proc.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. privind revocarea beneficiului suspendării în cazul săvârșirii de noi infracțiuni .
S-a făcut aplicarea art. 71(1) C.pen. rap. la art. 64 lit. a teza II și lit. b C.pen., iar în baza art. 71 (5) C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b C.pen.
Condamnarea inculpatului L. F., fiul lui T. și Domnica, născut la data de_ în Crasna, jud. S., domiciliat în S., nr. 62, jud.
S., CNP 1. ,
În baza art. 321 (1) C.pen. cu aplicarea art. 75 lit. a. C.pen., la pedeapsa de :
- 2 (doi) ani inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice .
În baza art. 81 si art. 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani care constituie termen de încercare pentru inculpat .
În baza art. 359 C.proc.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. privind revocarea beneficiului suspendării în cazul săvârșirii de noi infracțiuni .
S-a făcut aplicarea art. 71(1) C.pen. cu art. 64 lit. a teza II și lit. b C.pen., iar în baza art. 71 (5) C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b C.pen.
Condamnarea inculpatului L. B., fiul lui T. și Domnica, născut la data de_ în Cehu Silvaniei, jud. S., domiciliat în S., nr. 17, jud. S., CNP 1. ,
În baza art. 321 (1) C.pen. cu aplicarea art. 75 lit. a. C.pen. la pedeapsa de :
- 2 (doi) ani inchisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice .
În baza art. 81 si art. 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 4 ani care constituie termen de încercare pentru inculpat .
În baza art. 359 C.proc.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. privind revocarea beneficiului suspendării în cazul săvârșirii de noi infracțiuni .
S-a făcut aplicarea art. 71(1) C.pen. rap. la art. 64 lit. a teza II și lit. b C.pen., iar în baza art. 71 (5) C.pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza II și lit. b C.pen.
S-a constatat că părțile vătămate Fazacas R., Rus A. Turian F. și Năstăsoiu Ciprian nu s-au constituit părți civile in cauză .
A fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de cate 600 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a constatat următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe Judecătoria Jibou din data de _
, au fost trimiși în judecată inculpații: C. C. pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cp. cu aplicarea art. 75 lit. a. Cp. și art. 37 lit. a. Cp., două infracțiuni de ultraj, prev. de art. 239 alin. 1, 5 Cp., cu aplicarea art. 37 lit. a. Cp. și art. 239 alin. 1, 5 Cp., cu aplicarea art. 37 lit. a. Cp. și o
infracțiune de sfidarea organelor judiciare, prev. de art. 2721teza a Il-a Cp., cu aplicarea art. 37 lit. a Cp., L. L. pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art.
321 alin. 1 Cp. cu aplicarea art. 75 lit. a. Cp. și art. 37 lit. a. Cp., o infracțiune de ultraj, prev. de art. 239 alin. 1, 5 Cp., cu aplicarea art. 37 lit.
Cp. și o infracțiune de sfidarea organelor judiciare, prev. de art. 2721teza a Il-a Cp., cu aplicarea art. 37 lit. a Cp.L. V. pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, ultraj și sfidarea organelor judiciare, prev. de :art. 321 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 75 Iit. a. C.p. și art. 37 lit. a. C.p., art. 239 alin.l, 5 C.p., cu aplicarea art. 37 lit. b. C.p., art. 272 1teza a Il-a C.p., cu aplicarea art. 37 lit.
C.p., totul cu aplicarea art. 33 lit. a. C.p; L. T. pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice și sfidarea organelor judiciare, prev. de: art. 321 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 75 lit. a. C.p., art. 272 1teza a II -a C.p., cu aplicarea art. 37 lit. b. C.p., totul cu aplicarea art. 33 lit. a. C.p ; L. V. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de: art. 321 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 75 lit. a. C.p. ; L. F.
pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de: art. 321 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 75 lit. a. C.p. și L. B. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de: art. 321 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 75 lit. a. C.p.
S-a reținut prin actul de sesizare al procurorului că în data de_ inculpații și alte persoane de etnie rromă, aflându-se în centrul loc. S. și fiind în stare de ebrietate a tulburat ordinea și liniștea publică prin strigăte, injurii, acte de violență, determinând mai multe persoane care locuiesc în zonă să iasă din case în stradă, asistând indignate la incident. Inculpații C.
C., L. L. și L. V. au adresat amenințări cu moartea și expresii jignitoare agenților de poliție Fazacaș R. și Rus A., care au intervenit pentru a restabili ordinea publică, fiind îmbrăcați în uniformă și îndeplinindu-și în mod corespunzător atribuțiile de serviciu .
Inculpații L. L., L. V., L. T., L. V., L. F.
și L. B. se considera nevinovati sustinand că faptele reținute în sarcina lor nu corespund realității, ei neparticipând la nici un scandal.
La termenul de judecată din data de_ inculpatul C. C. prezent înaintea instanței, declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa în actul de sesizare a instanței și solicită ca judecata să aibă
loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Analizând materialul probator administrat în cauză: proces - verbal de sesizare din oficiu, procese - verbale de aducere la cunoștință a învinuirii, rapoartele întocmite de agenții de poliție Fazacaș R., Rus A., Năstăsoiu Ciprian, Turian Milonean F., declarații ale agenților de poliție Fazacaș R., Rus A., Năstăsoiu Ciprian, Turian Milonean F., declarații de martori, dovedi de îndeplinire a procedurii de citare, procesul - verbal de executare a mandatului de aducere, adresă a IPJ S., procesul - verbal de verificare în baza de date a ANP și IPG privind pe inculpatul C. C., procese - verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, fișele de cazier judiciar a inculpatilor, declarațiile inculpatilor, instanța reține următoarea stare de fapt și de drept :
La data de _ | inculpații: C. | C. | , L. | L., L. V. , | |
L. | T., L. V. | , L. F. | și L. | B. | , membrii ai aceleiași |
familii, au consumat băuturi alcoolice la barul S.C. Frater SRL S. . In jurul orei 1300vânzătoarea Stoian Raveca le-a cerut celor șapte inculpați să părăsească localul, deoarece între orele 1300și 1500barul trebuia închis.
Inculpații erau în stare avansată de ebrietate și încă dinainte de a părăsi barul, între învinuiții L. V. și L. B. a izbucnit un conflict, primul reproșându-i celui de-al doilea faptul că nu i-a restituit o datorie mai veche. Întrucât conform programului de funcționare, la ora 13.00 localul se închidea pentru 2 ore, barmana Stoian Raveica le-a cerut inculpaților să părăsească barul
După ce au ieșit în stradă, aflându-se în centrul loc. S., inculpații au continuat să se lovească între ei, se îmbrânceau, își adresau injurii și alergau unul după celălalt. Strigătele și larma creată de învinuiți i-au scos din case pe proprietarii locuințelor din apropiere.
La fața locului a ieșit agentul de poliție Fazacaș R. de la Postul de Poliție S. îmbrăcat în uniformă pentru a aplana conflictul și a-i determina pe învinuiți să plece spre locuințelor lor, deoarece drumul județean era
aproape blocat de aceștia iar autovehiculele cu greu puteau să treacă prin centrul localității.
Inculpații C. C. și L. V. s-au apropiat de autovehiculul în care se afla partea vătămată Fazacaș R. . Acesta le-a cerut să părăsească zona și să se îndrepte spre locuințele lor.
Inculpații C. C. și L. V. i-au adresat injurii părții vătămate Fazacaș R. și au amenințat-o cu moartea, cerându-i agentului de poliție să plece și să îi lase în pace.
Agentul de poliție Fazacaș R. și-a dat seama că singur nu poate să gestioneze situația motiv pentru care a solicitat prin telefon sprijin de la conducerea Poliției orașului Jibou.
In scurt timp în loc. S. a sosit un echipaj format din agenții Rus A.
, Turian F. și Nastăsoiu Ciprian care s-au întâlnit cu agentul de poliție Fazacaș R. la sediul Postului de Poliție S. . Acesta le-a adus la cunoștință situația creată și s-au deplasat toți spre centrul localității, unde învinuiții continuau să se îmbrâncească, să strige și să se lovească unii pe alții.
Din declarațiile părților vătămate și a martorilor rezultă că în momentul când cei patru agenți de poliție au coborât din autoturism inculpații se înjurau, se certau, strigau și se agresau reciproc.
Agenții de poliție le-au cerut inculpaților să înceteze scandalul și să îi însoțească la sediul Postului de Politie S., dar aceștia au refuzat categoric și nu s-au conformat.
La un moment dat inculpatul C. C. s-a îndreptat spre agentul de poliție Rus A., șeful de post la Postul de Poliție S. și 1-a amenințat că îi scoate ochii și îl omoară. Inculpatul avea la mână un obiect metalic despre care afirma că este un cuțit, dar ulterior organele de poliție au constatat că era o furculiță.
Inculpații L. L. și L. V. l-au amenințat cu moartea pe agentul de poliție Fazacas R. .
Agenții de poliție le-au solicitat inculpaților să înceteze conflictul și să îi însoțească la postul de poliție, iar inculpații C. C., L. T., L.
L. și L. V. le-au răspuns cu injurii și cuvinte vulgare adresate organelor de poliție.
După cca. 30 minute de la sosirea echipajului de poliție inculpații au pornit spre domiciliile lor, fiind urmați de polițiști, care vroiau să se asigure că învinuiții se îndreaptă spre locuință.
Inculpații L. F., L. V. și L. B. nu au adresat amenințări organelor de poliție dar au fost implicați activ în conflictul dintre membrii familiei, participând la incidentul care a avut loc în centrul localității.
Starea de fapt expusă mai sus reiese din coroborarea declarațiilor agenților de poliție cu declarațiile martorilor oculari Stoian Aurel, Stoian Raveca, David M., Teglaș I., Suba M., Coste Cornelia E. și parțial cu declarațiile învinuiților.
Martorii audiați înaintea instanței de judecată și-au menținut declarațiile date în cursul urmăririi penale relatând că au fost indignați și tulburați de comportamentul inculpaților .
Părțile vătămate Fazacas R., Rus A. Turian F. și Năstăsoiu Ciprian (agențăii de poliție) nu s-au constituit părți civile in cauză. .
În drept, s-a apreciat că:
Fapta inculpatului C. C. , care la data de_ aflându-se împreună cu socrul și cumnații săi în centrul loc. S., în stare de ebrietate
a tulburat ordinea și liniștea publică prin strigăte, injurii, acte de violență, determinând mai multe persoane care locuiesc în zonă să iasă din case în stradă, asistând indignate la incident întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cp. cu aplicarea art. 75 lit. a. Cp. și art. 37 lit. a. Cp.
Fapta aceluiași inculpat care, în împrejurările descrise mai sus, a adresat amenințări cu moartea agenților de poliție Fazacaș R. și Rus
A., care au intervenit pentru a restabili ordinea publică, fiind îmbrăcați în uniformă și îndeplinindu-și în mod corespunzător atribuțiile de
serviciu, întrunește elementele constitutive a două infracțiuni de ultraj, prev. de art. 239 alin. 1, 5 Cp., cu aplicarea art. 37 lit. a. Cp. și de art. 239 alin. 1, 5 Cp., cu aplicarea art. 37 lit. a. Cp.
Fapta inculpatului C. C. de a adresa în data de_ expresii și cuvinte jignitoare la adresa agenților de poliție Fazacas R., Rus A. Năstăsoiu Ciprian, Turian F., care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și încercau să restabilească ordinea, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de sfidarea organelor judiciare, prev. de art. 2721teza a Il-a Cp., cu aplicarea art. 37 lit. a Cp. Faptele de mai sus fiind în concurs real sunt aplicabile prevederile art. 33 lit. a. Cp.
Deoarece inculpatul C. C. a recunoscut în totalitate faptele sale, instanța constată că acest inculpat beneficiază de prevederile art. 3201C.proc.pen. privind reducerea cu o treime a limitelor pedepsei în cazul recunoașterii vinovătiei .
Fapta inculpatului L. L. care în data de_, aflându-se în centrul loc. S., împreună cu tatăl, frații săi și cumnatul său în stare de ebrietate a tulburat ordinea și liniștea publică prin strigăte, injurii, acte de violență, determinând mai multe persoane care locuiesc în zonă să iasă din case în stradă, asistând indignate la incident întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cp. cu aplicarea art. 75 lit. a. Cp. și art. 37 lit. b. Cp.
Fapta aceluiași inculpat care în împrejurările descrise mai sus a adresat amenințări cu moartea agentului de poliție Fazacaș R., care a intervenit pentru a restabili ordinea publică, fiind îmbrăcat în uniformă de serviciu și aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prev. de art. 239 alin. 1, 5 Cp., cu aplicarea art. 37 lit. b. Cp. .
Fapta inculpatului L. L. de a adresa, în aceleași împrejurări, expresii și cuvinte jignitoare la adresa agenților de poliție Fazacas R., Rus A. Turian F. și Năstăsoiu Ciprian, care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și încercau să restabilească ordinea, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de sfidarea organelor judiciare, prev. de art. 2721teza a Il-a Cp., cu aplicarea art. 37 lit. b. Cp. Faptele de mai sus fiind în concurs real sunt aplicabile prevederile art. 33 lit.
a. Cp. .
Fapta inculpatului L. V. care în data de_, aflându-se în centrul loc. S., împreună cu tatăl, frații săi și cumnatul său în stare de ebrietate a tulburat ordinea și liniștea publică prin strigăte, injurii, acte de violență, determinând mai multe persoane care locuiesc în zonă să iasă din case în stradă, asistând indignate la incident întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. a. C.p. și art. 37 lit. b C.p. .
Fapta aceluiași inculpat care în împrejurările descrise mai sus a adresat amenințări cu moartea agentului de poliție Fazacaș R., care a
intervenit pentru a restabili ordinea publică, fiind îmbrăcat în uniformă de serviciu și aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prev. de art. 239 alin. 1, 5 C.p., cu aplicarea art. 37 lit. b. C.p.
Fapta inculpatului L. V. de a adresa, în aceleași împrejurări, expresii și cuvinte jignitoare la adresa agenților de poliție Fazacas R., Rus
A. și Năstăsoiu Ciprian, care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și încercau să restabilească ordinea, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de sfidarea organelor judiciare, prev. de art. 272 teza a Il-a C.p., cu aplicarea art. 37 lit. b. C.p. Faptele de mai sus fiind în concurs real sunt aplicabile prevederile art. 33 lit. a. C.p. .
În drept, fapta inculpatului L. T. care în data de_, aflându- se în centrul loc. S., în stare de ebrietate a tulburat ordinea și liniștea publică prin strigăte, injurii, acte de violență, determinând mai multe persoane care locuiesc în zonă să iasă din case în stradă, asistând indignate la incident întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C.p. cu aplicarea art. 75 lit. a. C.p..
Fapta aceluiași inculpat care în împrejurările descrise mai sus a adresat injurii și expresii jignitoarea, în mod repetat, agenților de poliție Fazacas R., Rus A., Turian F. și Năstăsoiu Ciprian, care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și încercau să restabilească ordinea, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de sfidarea organelor judiciare, prev. de art. 2721teza a II-a Cp. Faptele de mai sus fiind în concurs real sunt aplicabile prevederile art. 33 lit. a. Cp.
În drept, faptele inculpaților L. V., L. F. și L. B., care în data de_, aflându-se în centrul loc. S., împreună cu tatăl, frații săi și cumnatul său în stare de ebrietate a tulburat ordinea și liniștea publică prin strigăte, injurii, acte de violență, determinând mai multe persoane care locuiesc în zonă să iasă din case în stradă, asistând indignate la incident întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cp. cu aplicarea art. 75 lit. a. Cp.
Referitor la caracterizarea inculpaților, instanța reține că inculpații sunt membri ai aceleiași familii, iar în cursul urmăririi penale și al judecății aceștia nu au recunoscut comiterea faptelor.
Inculpatul L. V. a mai fost sancționat anterior cu sancțiuni cu caracter administrativ pentru violare de domiciliu și amenințare.
Inculpatul L. V. este recidivist postexecutoriu. Prin sentința penală nr. 935/2005 a Judecătoriei Zalău a mai fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de viol. A fost arestat la
_ și liberat condiționat la_, rest 671 zile.
Inculpatul L. L. este recidivist postexecutoriu. A fost condamnat prin sentința penală nr. 190/_ a Judecătoriei Zalău la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de
domiciliu și amenințare. A fost arestat la_ și eliberat la_, cu rest de 285 zile. Ulterior mai fost sancționat administrativ în două dosare ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat.
Inculpații L. F. și L. T. nu au antecedente penale. Inculpatul L. B. a fost trimis în judecată în dosarul nr.
36/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou pentru săvârșirea
infracțiunii de furt calificat. Prin Sent. pen. nr. 163/_ a Jud. Jibou, def. la_, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani care constituie termen de încercare. Infracțiunile reținute în sarcina sa prin prezentul rechizitoriu sunt concurente cu infracțiunea pt. care a fost condamnat prin hotărârea menționată anterior, fiind aplicabile prevederile art. 36 C. pen.
Inculpatul C. C. este recidivist postcondamnatoriu. Prin sentința penală nr. 1239/_ a Judecătoriei Cluj Napoca a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie. Această pedeapsă a fost contopită cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 27/_ a Judecătoriei Zalău, rezultând în final 5 ani închisoare. A fost arestat la_ și liberat condiționat la_, cu rest neexecutat de 627 zile. Faptele reținute în sarcina sa în prezenta cauză au fost săvârșite în termenul de 627 zile, fiind aplicabile deci prevederile art. 37 lit. a. Cp. .
Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal (dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală), instanța a stabilit pentru inculpatul C. C. o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de sfidarea organelor judiciare și două pedepse de câte 2 ani închisoare pentru comiterea a două infracțiuni de ultraj, iar în urma contopirii pedepselor conform art. 33 lit. a C.pen. raportat la art. 34 lit. b C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Având în vedere că inculpatul C. C. se află în stare de recidivă postcondamnatorie, în temeiul art. 61 (1) Cod penal, instanța a revocat liberarea condiționată privind restul de pedeapsa de 627 zile neexecutat din pedeapsa de de 5 ani inchisoare aplicată inculpatului prin sentința penala nr. 1239/_ a Judecătoriei Cluj-Napoca, iar în urma contopirii pedepsei rezultante de 2 ani cu restul de pedeapsă de 627 zile, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea rezultantă de 2 ani închisoare cu privare de libertate.
Instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 71 C.pen. și a interzis inculpatului C. C. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b pe durata executării pedepsei principale .
Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal (dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală), instanța a stabilit pentru inculpatul L. L. o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea
infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de sfidarea organelor judiciare și o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj, iar în urma contopirii pedepselor conform art. 33 lit. a C.pen. raportat la art. 34 lit. b C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Deoarece inculpatul L. L. se află în stare de recidivă postexecutorie instanța a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea rezultantă de 2 ani închisoare cu privare de libertate.
Instanța a făcut aplicarea prevederilor art. 71 C.pen. și a interzis inculpatului L. L. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b pe durata executării pedepsei principale .
Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal (dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală), instanța a stabilit pentru inculpatul L. V. o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de sfidarea organelor judiciare și o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj, iar în urma contopirii pedepselor conform art. 33 lit. a C.pen. raportat la art. 34 lit. b C.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Deoarece inculpatul L. V. se află în stare de recidivă postexecutorie instanța a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea rezultantă de 2 ani închisoare cu privare de libertate.
Instanța face aplicarea prevederilor art. 71 C.pen. și interzice inculpatului L. V. drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b pe durata executarii pedepsei principale .
Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal (dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvirșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală), instanța a stabilit pentru inculpatul L. T. o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice și o pedeapsă de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii de sfidarea organelor judiciare, iar în urma contopirii pedepselor conform art. 33 lit. a C.pen. raportat la art. 34 lit. b C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal (dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvirșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală), instanța a aplicat inculpaților
L. V., L. F. și L. B. câte o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru fiecare, pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice .
Referitor la modul de executare al pedepselor aplicate inculpaților L.
T., L. V., L. F. și L. B., având în vedere că pedeapsa
închisorii aplicată nu este mai mare de 3 ani, iar inculpații nu sunt
recidiviști, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, astfel că în baza art. 81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei susmenționată pe o perioadă de câte 4 ani, care constituie termene de încercare pentru fiecare inculpat, în condițiile art. 82 Cod penal.
Cu privire la pedepsele accesorii privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal., având în vedere criteriile prevăzute de art. 71 (3) C.pen. instanța a apreciat ca fiind necesar și aplicarea acestor pedepse accesorii în sarcina inculpaților L. T., L.
V., L. F. și L. B. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat) .
Așadar, instanța a făcut aplicarea art. 71(1) Cod penal și art. 71(5) Cod penal.
De asemenea, în baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpaților L. T., L. V., L. F. și L. B. asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.
Văzând și prevederile art.189 și art.191 Cod procedură penală inculpații au fost obligați inculpații să suporte și cheltuielile judiciare avansate de stat, apreciate la suma de câte 600 lei pentru fiecare inculpat.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au formulat recurs inculpații L. L. ȘI L. V., care au apreciat că aceasta este nelegală și netemeinică, fără a arăta însă care sunt motivele, dar în susținerea orală a recursurilor de către apărătorii din oficiu (inculpații nu s- au prezentat în instanță) s-a solicitat casarea hotărârii atacate și rejudecând, reindividualizarea pedepselor aplicate inculpaților, în sensul reducerii acestora.
S-a arătat că, în favoarea inculpaților se poate reține ca circumstanță atenuantă starea de ebrietate în care aceștia au acționat, putând a se aplica pedepse sub minimul special prevăzut de lege.
În privința inculpatului L. L. s-a arătat că acesta a participat accidental la conflictul din_, scandalul fiind provocat de către doi frați ai acestuia și că doar ulterior, inculpatul a intervenit.
În privința inculpatului L. V. s-a arătat că, și acesta s-a aflat în stare de ebrietate, care nu a fost provocată în scopul săvârșirii de infracțiuni, iar incidentul s-au produs între membrii aceleași familii, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi.
Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C.pr.pen., Curtea constată nefondate recursurile în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Fără a reitera starea de fapt descrisă pe larg de prima instanță și, pe care Curtea și-o însușește, se constată doar că, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, judicios analizate și interpretate, s-a reținut o stare de fapt corespunzătoare realității, constând în aceea că la data de_, inculpații, împreună cu tatăl, frații și cumnatul lor, în stare de ebrietate fiind, au tulburat ordinea și liniștea publică din localitatea S. ,jud. S., prin strigăte, injurii, acte de violență, determinând mai multe persoane care locuiesc în zonă să iasă din case în stradă, asistând indignate la incident.
Cu aceeași ocazie și în aceleași împrejurări, inculpații au adresat amenințări cu moartea agentului de poliție Fazacaș R., care a intervenit pentru a restabili ordinea publică, fiind îmbrăcat în uniformă de serviciu și aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu și, de asemenea, au adresat expresii și cuvinte jignitoare agenților de poliție Fazacas R., Rus A. Turian F. și Năstăsoiu Ciprian, care și ei, se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu și încercau să restabilească ordinea.
Este dovedită această stare de fapt cu declarațiile părților vătămate Fazacas R., Rus A. Turian F. și Năstăsoiu Ciprian, ale inculpatului
C. C. - care a recunoscut faptele în totalitate, dar și ale martorilor oculari Stoian Aurel, Stoian Raveca, David M., Teglaș I., Suba M., Coste Cornelia E. și parțial cu declarațiile inculpaților recurenți.
Apoi, instanța a realizat o încadrare juridică corectă a faptelor reținute în sarcina inculpaților în infracțiunile de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 alin.1 Cp. cu aplicarea art. 75 lit. a. Cp. ultraj, prev. de art. 239 alin.1, 5 Cp. și sfidarea organelor judiciare, prev. de art. 2721teza a II-a Cp. - totul cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen., ambii inculpați fiind recidiviști postcondamnatorii.
Reținând așadar, în mod corect vinovăția inculpaților în comiterea faptelor, anterior descrise, instanța a valorificat apoi eficient criteriile de individualizare a pedepselor prev. de art.72 C.pen., aplicând sancțiuni corespunzătoare, ca și cuantum și modalitate de executare, apte a realiza scopul prev. de art.52 C.pen.
S-au avut astfel în vedere: limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fiecare din infracțiunile reținute în sarcina inculpaților ( pedeapsa de la 1 la 5 ani pentru ultraj contra bunelor moravuri, de la 9 luni la 3 ani pentru ultraj și de la 3 luni la 1 an pentru sfidarea organelor judiciare ); gradul de pericol social concret al faptelor - relativ ridicat, raportat la natura și gravitatea faptelor, derivând din modalitatea și împrejurările concrete în care s-au comis (mai multe persoane împreună, care cu aceeași ocazie și în aceleași împrejurări, comit mai multe infracțiuni; asupra unor organe care reprezentau autoritatea statului), la importanța relațiilor sociale lezate; persoanele inculpaților - cu antecedente penale pentru fapte, în parte, similare cu cele din prezenta cauză, cu violență, recidiviști, cu o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal.
Se apreciază astfel că, pedepsele aplicate, care depășesc minimul special, dar nu ajung la nivelul maximului special sunt în măsură a asigura scopul preventiv și sancționator al pedepsei.
Nu poate fi reținută ca circumstanță atenuantă starea de ebrietate în care s-ar fi aflat inculpații în momentul comiterii faptelor, pentru că, pe de o parte, nu s-a făcut dovada că această stare ar fi fost una de beție completă, în sensul art.49 alin.2 C.pen., iar pe de altă parte, o astfel de stare nu constituie obligatoriu o circumstanță atenuantă ci, poate constitui, după caz, o circumstanță atenuantă sau agravantă. Rămâne deci, la latitudinea
instanței a califica o astfel de împrejurare, în favoarea sau defavoarea inculpatului.
Pentru toate aceste considerente, recursurile în cauză se privesc ca nefondate, urmând a fi respinse ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen.
În baza art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de câte 300 lei, ce se va avansa din fondul M. ui Justiției, reprezentând onorarii pentru apărătorii din oficiu, av. Nuț Corneliu Tudor și av. Mititelu
M. .
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. vor fi obligați recurenții să plătească în favoarea statului suma de câte 600 lei, cheltuieli judiciare, din care, câte 300 lei reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații L. L. si
L. V., ambii domiciliați în S. nr. 62, jud. S., împotriva sentinței penale nr.143 din 16 noiembrie 2012 a Judecătoriei Jibou.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de câte 300 lei, ce se va avansa din fondul M. ui Justiției, reprezentând onorarii pentru apărătorii din oficiu, av. Nuț Corneliu Tudor și av. Mititelu M. .
Obligă pe recurenți să plătească în favoarea statului suma de câte 600 lei, cheltuieli judiciare, din care, câte 300 lei reprezentând onorariu avocațial.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11 februarie 2013 .
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
M. Ș. ANA C. L. M.
GREFIER
M. B.
Red.A.C./Tehnred.A.C. 3ex./_
Jud. fond: A. F.
← Decizia penală nr. 719/2013. Ultraj | Decizia penală nr. 1329/2013. Ultraj → |
---|