Decizia penală nr. 571/2013. Ultraj

ROM. IA

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._

DECIZIA PENALĂ NR.571/R/2013

Ședința publică din 24 aprilie 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. I., judecător JUDECĂTORI: DP

V. G.

GREFIER: DS

Parchetul de pe lângă Curtea de A. C. reprezentat prin procuror:

DANILA SUCIU

S-au luat spre examinare recursurile declarate de inculpații M. A. C.

, G. A. M. și C. U. A. împotriva sentinței penale nr.246 din 13 noiembrie 2012 a Judecătoriei Ș. S., inculpații fiind trimiși în judecată după cum urmează:

  • inculpatul M. A. C. , pentru comiterea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev. și ped. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen. raportat la art. 37 lit. a) Cod penal;

  • inculpatul G. A. -M. , pentru comiterea, în concurs real, a unei infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, faptă prev. și ped. de art. 321 alin. 1 Cod Penal cu aplicarea art. 75 lit. a) C. Pen. și a

    infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art. art. 180 alin. 2 Cod penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal;

  • inculpatul C. U. -A. , pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prev. și ped. de art. 321 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul M. A. C., aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av.N. Andra B.

, inculpatul C. U. A., asistat de apărător desemnat din oficiu, av.Gânscă

I. și inculpatul G. A., asistat de apărător ales, av.C. Cuc Geanina, toți avocații din Baroul Cluj, cu delegații la dosar, lipsă fiind partea vătămată S.

A. A. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se prezintă apărătorul din oficiu al inculpatului G. A., av.Feier A., care solicită acordarea parțială a onorariului avocațial.

Apărătorul inculpatului C. U. A. arată că inculpatul dorește să se prevaleze de disp.art.320/1 C.pr.pen., iar la termenul de judecată la care s-a prezentat în fața primei instanțe, respectiv la_, nu i s-a adus la cunoștință că poate beneficia de aceste dispoziții legale.

Întrebat fiind, inculpatul C. U. A. arată că nu mai știe la care termen de judecată a fost prezent în fața primei instanțe, însă atunci când s-a prezentat nu i s-a pus în vedere că poate opta pentru procedura simplificată.

Apărătorul inculpatului G. A. arată că și inculpatul pe care-l asistă înțelege să se prevaleze de disp.art.320/1 C.pr.pen.

Față de cele solicitate de inculpații C. U. A. și G. A. M., s-a procedat la audierea acestora, declarațiile lor fiind consemnate conform proceselor verbale depuse la dosar.

Apărătorul inculpatului G. A. solicită efectuarea unui referat de evaluare psihosocială cu privire la persoana inculpatului.

Reprezentantul Parchetului nu se opune cererii formulate.

Apărătorii inculpaților C. U. și M. A. lasă la aprecierea instanței cererea privind efectuarea unui referat de evaluare.

Deliberând, Curtea respinge cererea formulată de apărătorul inculpatului

  1. A. privind efectuarea unui referat de evaluare, apreciind că această probă nu este utilă și necesară cauzei, având în vedere actele existente la dosar și poziția procesuală a inculpatului.

    Nefiind alte cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursurilor.

    Apărătorul inculpatului G. A. solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă spre minimul prevăzut de lege, cu reținerea art.320/1 C.pr.pen. Susține că inculpatului i se pot aplica aceste dispoziții legale, având în vedere decizia nr.1470 din_ a Curții Constituționale. La individualizarea pedepsei, solicită să se aibă în vedere că

    inculpatul a recunoscut și regretat comiterea faptei, este o persoană tânără și a conștientizat consecințele faptelor sale. Ca modalitate de executare a pedepsei, solicită să se facă aplicarea art.81 C.pen., apreciind că o pedeapsă în cuantum redus cu suspendarea condiționată a executării este în măsură să asigure reeducarea inculpatului.

    Apărătorul inculpatului C. U. A. solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă spre minimul special prevăzut de lege, cu reținerea art.320/1 C.pr.pen. La individualizarea pedepsei, solicită să se aibă în vedere că fapta comisă de inculpat prezintă un grad de pericol social foarte redus, că inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii, are studii superioare, este integrat în societate, lucrează și este căsătorit. În aceste condiții, se justifică aplicarea art.81 C.pen. și nu a disp.art.86/1 C.pen., o pedeapsă redusă fiind suficientă să-și atingă scopul prev.de art.52 C.pen. Cu onorariu avocațial din FMJ.

    Apărătorul inculpatului M. A. solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să se dispună, în principal, achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.b/1 C.pr.pen., iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate acestuia, având în vedere gravitatea infracțiunii comise și pericolul social concret, vârsta tânără a inculpatului, faptul că nu el este cel care a provocat scandalul și a fost singurul luat de ambulanță în stare de inconștiență. Scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ sau prin condamnarea la o pedeapsă în cuantum mai redus. Cu onorariu avocațial din FMJ.

    Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului declarat de inculpatul M. A. ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate. Susține că din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, iar pedeapsa aplicată este pe măsura gravității faptei comise și a stării de recidivă ce- l caracterizează.

    Solicită admiterea recursurilor declarate de inculpații C. și G., având în vedere că aceștia înțeleg să se prevaleze de disp.art.320/1 C.pr.pen.

    Inculpatul M. A., având ultimul cuvânt, solicită achitarea sa deoarece nu este vinovat, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate. Arată că este singurul care a fost transportat cu salvarea la spital și a fost trimis în judecată doar pentru că este recidivist. Partea vătămată T. I. a declarat că nu-l cunoaște și că nu el este cel care l-a lovit. La fel, martorii audiați în cauză au declarat că nu a lovit pe nimeni. Este adevărat că a participat la scandal, dar nu a lovit pe nimeni. Instanța de fond i-a aplicat un spor de 1 an și 6 luni închisoare, nejustificat de mare, solicitând a fi redus, dacă se va aprecia că este vinovat.

    Inculpatul G. A., având ultimul cuvânt, regretă comiterea faptei și achiesează concluziilor formulate de apărătorul ales.

    Inculpatul C. U. A., având ultimul cuvânt, regretă comiterea faptei, este de acord cu apărătorul său și solicită aplicarea unei pedepse cu suspendare condiționată pentru a putea să plece la muncă în Canada, unde dorește să depună acte pentru emigrare, el având cetățenia maghiară.

    C U R T E A

    Deliberând reține că,

    Prin sentința penală nr. 246 din 13 noiembrie 2012, Judecătoria Ș. S.

    , în baza art.321 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen. raportat la art.37 lit.a) Cod penal a condamnat pe inculpatul M. A. C., fiul lui V. și Floare, născut la data de_ în localitatea Ș. S., jud.S., cetățean român, studii - 8 clase, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație și loc de muncă, recidivist, domiciliat în localitatea Ș. S., str.P., nr.36, bl.3, ap.1, jud.S., CNP 1. la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, cu privare de libertate, pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.

    În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

    S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezentul dosar este săvârșită în termenul de liberare condiționată dispusă prin Sentința Penală nr. 55/_ a T. ui S., dosar_, rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 1011/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție.

    În baza art. 61 alin. 1 s-a revocat liberarea condiționată pentru restul neexecutat de 220 de zile pe care îl contotpește cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință rezultând pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare.

    În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

    S-a constatat că infracțiunile de infracțiunile ultraj și ultraj contra bunelor moravuri pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința Penală 165/25 iulie 2012 a Judecătoriei Ș. S. la pedepse de 1 an închisoare și 1 an și două luni închisoare, infracțiunea de ultraj pentru care s-a aplicat pedeapsa de doi ani închisoare prin Sentința Penală nr. 43/_ a Judecătoriei Ș. S., trei infracțiuni de ultraj pentru care s-a aplicat pedeapsele de câte un an închisoare prin Sentința Penală nr. 72/11 aprilie 2012 a Judecătoriei Ș. S.

    , infracțiunile de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere și refuz de recoltare probe biologice pentru care s-a aplicat pedeapsele de câte un an și șase luni închisoare și doi ani și șase luni închisoare prin Sentința Penală nr. 131/8 iunie 2012 a Judecătoriei Ș. S., cu infracțiunile de furt calificat, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de

    conducere și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința 169/25 iulie 2012 a Judecătoriei Ș. S. la pedepse 5 ani închisoare, 1 an și șase luni închisoare și doi ani închisoare și infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri pentru care inculpatul a fost cercetat în prezentul dosar sunt concurente.

    S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin S.P. 165/_ a Judecătoriei SS, repune pedepsele in individualitatea lor de :

    -1 an închisoare, 1 an și 2 luni închisoare, restul de 220 zile ramas neexecutat din S.P. 55/2008 a T. ui S., ca urmare a revocării beneficiului liberării conditionate și doi ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de ultraj prin Sentința penală nr. 43 din_ a Judecătoriei Ș. S., defintiviă prin Decizia Penală 3/HI/_ a Curții de A. C. .

    S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin S.P. 72/_ a Judecătoriei SS, repune pedepsele in individualitatea lor de :

    -1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare aplicată prin S.P. 55/_ a T. ui S., 6 luni închisoare aplicată prin S.P. 55/_ a T. ui S. . Inlătură sporul de 6 luni aplicat prin S.P. 72/_ a Judecătoriei SS .

    S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin S.P. 131/_ a Judecătoriei SS, repune pedepsele in individualitatea lor de :

    -1 an și 6 luni închisoare, 2 ani și 6 luni închisoare. Înlătură sporul de 2 luni aplicat prin sentinta penală nr. 131/_ a Judecătoriei SS .

    S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin S.P. 169/_ a Judecătoriei SS, repune pedepsele in individualitatea lor de :5 ani închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 2 ani închisoare.

    In baza art. 33 lit. a, 34 al.1 lit. b, 36 C.p. s-a contopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta cu pedepsele descontopite de 1 an închisoare, 1 an și două luni închisoare, doi ani închisoare, restul de 220 de zile, trei pedepse de câte 1 an închisoare, doi ani închisoare aplicate prin Sentința Penală nr. 55/2008, 6 luni închisoare aplicată prin Sentința Penală nr. 55/2008, 1 an și 6 luni și 2 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentinta penală 131/_ a Judecătoriei SS, 5 ani închisoare, 1 an și șase luni închisoare, doi ani

    închisoare aplicate prin Sentința Penală nr. 169/_ a Judecătoriei Ș. S.

    , aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pe care o sporește cu un an și șase luni, în final inculpatul va executa o pedeapsă de 6 ani și șase luni închisoare cu privare de libertate.

    În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

    În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive de la_ până la_, din_ la_ iar în baza art. 36 alin. 3 C. pen. deduce la zi partea din pedeapsă executată, respectiv de la data de_ până la_ din pedeapsa aplicată prin Sentința Penală nr. 72/_, partea din pedeapsa executată aplicată prin Sentința Penală 165/_, de la_ până la zi.

    S-a anulat vechile forme de executare emis în baza Sentințelor Penale 55/_ a T. ui S., 165/_, 131/2012 și 169/_ și dispune emiterea unui mandat de executare corespunzător dispozitivului prezentei sentinte.

    În baza art. 321 alin. 1 C. Pen. cu aplicarea art. 75 lit. A C. Pen. a fost condamnat inculpatul C. U. A., născut la data de_, în mun. Z., jud. S., fiul lui U. -Horea și E., căsătorit, studii medii, cetățenia română, fără antecedente penale, cu domiciliul în Ș. S., str. A. Vlahuță, nr. 12,

    județul S., cu reședința în Ș. S., P-ța 1 Mai, bloc 14, ap. 4, județul S., CNP 1., la pedeapsa de 2 ani și șase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

    În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

    În baza art.861alin.2 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului C. U. A. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și șase luni, stabilit potrivit dispozițiilor art.862alin.1 Cod penal.

    S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.

    În baza art.863alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

    1. să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj;

    2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

    3. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

    4. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

      De asemenea, în baza art.863alin.3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să nu se apropie de partea vătămată și de martorii audiati in prezentul proces, respectiv T. Ș., T. I. -Cosmin, K. T.

      , K. Ș., S. R., V. B. -I., S. T. M., B. B. D., S. Z.

      , de inculpatul M. A. C., inculpatul G. A. -M. și de numiții S. Z.

      , Sîrbe A. -N. și Roșu Florin Remus.

      În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

      În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

      În baza art. 321 alin. 1 C. Pen. cu aplicarea art. 75 lit. A C. Pen. a fost condamnat inculpatul G. A. M., născut la data de_, în Ș. S., jud. S., fiul lui Augustin și L., necăsătorit, studii 12 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, domiciliat în Ș. S., str. Dr. I. O., nr. 3, jud. S., fără antecedente penale, cetățean român, CNP 1., la pedeapsa de 2 ani și șase luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice.

      În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

      În baza art. 180 alin. 2 C. pen. a fost condamnat inculpatul G. A. M. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente.

      În baza art. 33 lit. a C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, de doi ani și șase luni închisoare și de 1 an închisoare rezultând pedeapsa de 2 ani și șase luni la care adauga un spor de două luni, pedepasa rezultatantă fiind de 2 ani și 8 luni închisoare.

      În baza art.861alin.2 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului G. A. M. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 10 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art.862alin.1 Cod penal.

      S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.

      În baza art.863alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

    5. să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj;

    6. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

    7. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

    8. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

    De asemenea, în baza art.863alin.3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să nu se apropie de partea vătămată și de martorii audiati in prezentul proces, respectiv T. Ș., T. I. -Cosmin, K. T.

    , K. Ș., S. R., V. B. -I., S. T. M., B. B. D., S. Z.

    , de inculpatul M. A., C., inculpatul C. U. A. și de numiții S. Z.

    , Sîrbe A. -N. și Roșu Florin Remus.

    În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

    În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

    În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală, art.998-999 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Sigyarto A. A. și a fost obligat inculpatul G. A. la plata sumei de 2000 lei în favoarea părții civile, reprezentând prejudiciu moral cauzat prin săvârșirea infracțiunii de lovire.

    S-a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de partea civilă în contradictoriu cu inculpații M. A. C. și C. U. A. .

    În baza art.191 alin.1 și 2 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum total de 3000 lei, din care suma de 200 lei va fi avansată din fondul M. ui Justiției către Baroul de Avocați S. pentru apărătorul din oficiu al inculpatului M. A. C. - av.T. Călin pentru faza de urmărire penala si 200 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului M. A. C. în faza de judecată - av. P. M., și 200 lei

    pentru apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului G. M. pentru faza de

    judecată - av. P. M., cheltuieli care vor fi suportate astfel:M. A. C. - 1000 lei;G. A. M. - 1000 lei; C. U. A. - 1000 lei.

    Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

    Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria SS din _

    , dosar nr.1113/P/2009, înregistrat la instanță la_ sub nr._ s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M. A. C. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri, faptă prevăzută de dispozițiile art. 321 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen raportat la art.37 lit.a C.pen,; G. A. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și ultraj contra bunelor moravuri, fapte prevăzute de dispozițiile art. art.180 alin.2 C.pen., art. 321 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen., totul cu aplicarea art. 33 lit. a C.pen.; C. U. A. pentru săvârșirea inracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen.

    S-a reținut în actul de sesizare al instanței că în seara zilei de_, învinuiții M. A. -C., S. Z., C. U. -A., G. A. - M. și Sîrbe

    1. - N., împreună cu alți prieteni de-ai lor, Roșu Florin Remus, P. M. și alții, s-au deplasat la discoteca "Galaxy"; din cadrul SC ACAPULCO SRL C., situată în localitatea C. .

      La această discotecă învinuitul Sîrbe A. N. asigură măsurile de ordine din partea firmei SC Scutul-Negru SRL C. Napoca, deși potrivit adresei nr.326/_ a acestei societăți, SC Scutul Negru SRL nu mai asigura aceste măsuri de ordine din data de_, iar societatea nu mai avea nici un angajat pe raza județului S. .

      În jurul orelor 2.00 învinuitul M. A. C., fiind sub influența băuturilor alcoolice, în timp ce se afla în curtea discotecii, l-a acostat pe numitul SA A. prinzându-l de mâna și a început să-l amenințe cu bătaia și cu moartea pentru faptul că acesta ar fi stat de vorbă cu martora B.

    2. -D., fosta prietenă a părții vătămate SA A. .

Martorul T. I. O. a intervenit în discuția dintre învinuitul M. A. C. și partea vătămată SA A., cerând învinuitului să nu provoace scandal, motiv pentru care învinuitul M. A. C. l-a lovit cu pumnul în față pe martorul T. I. O. care și-a pierdut echilibrul și a căzut. Martorul T.

I. O. arată că în timp ce se afla căzut, mai multe persoane pe care nu le poate identifica au început să îl lovească cu picioarele.

Partea vătămată SA A. a fost lovită din spate în zona rinichiului drept, lovitură în urma căreia partea vătămată declară că și-a pierdut cunoștința, motiv pentru care învinuitul Sronko Z. a turnat bere peste partea vătămată pentru ca aceasta să își revină, fapt ce rezultă și din declarația

învinuitului Sronko Z. . Prin declarația dată în fața organelor de urmărire penală partea vătămată arată că nu poate preciza persoana care l-a lovit, dar în spatele său se aflau învinuitul C. U. A., învinuitul Sîrbe A. N. și numitul Roșu Florin Remus.

În acest timp învinuitul M. A. -C. s-a dus spre martorul T. I. O.

, care era așezat pe un scaun pe terasa localului și l-a lovit din nou cu pumnul în față. Acesta s-a ridicat și a luat-o la fugă spre stradă, în timp ce era urmărit de către învinuitul M. A. -C. a reușit să îl lovească cu o sticlă de bere în zona cefei. Aceste aspecte au fost înregistrate de către una din camerele video amplasate pe terasa localului. Potrivit declarației martorului T. I. O., învinuitul M. A. C. l-a urmărit pe o distanță de mai bine de 200 metri pe

stradă. Fiind speriat, martorul T. I. O. a plecat spre localitatea Sîg la locuința sa.

În urma loviturilor primite de la învinuitul M. A. C., martorul T.

I. O. a suferit leziuni corporale pentru a căror vindecare au fost necesare 4 zile de îngrijiri medicale, după cum a rezultat din certificatul medico-legal nr.112/I/a/247 din_ emis de Serviciul de Medicină legală S., dar acesta a declarat că nu dorește să depună plângere prealabilă.

Partea vătămată SA A., a fost ajutată de către martorul T. Ș. să se ridice de pe jos, din locul în care a căzut în urma loviturii primite.

Numitul Roșu Florin Remus i-a cerut părții vătămate SA A., să plece acasă, pentru a se stinge conflictul creat între el și învinuitul M. A. C.

.

Astfel, partea vătămată SA A. a pornit spre stradă fiind însoțit de martorul T. Ș., cu intenția de a pleca acasă.

Ajuns în apropierea străzii, partea vătămată SA A. s-a răzgândit și s-a întors cu fața spre curte, unde se aflau învinuiții, cărora le-a spus că nu vrea să plece acasă.

În acel moment învinuitul G. A. - M. a aruncat spre partea vătămată S. cu o paletă de tenis de masă, lovindu-l cu aceasta în frunte. Acest fapt rezultă din declarația parții vătămate SA A., declarația martorului K. S. . În înregistrările video se observă că anterior acestui moment învinuitul G. A. - M. are în mână o paletă de tenis.

Partea vătămată SA A. a fugit spre centrul localității, fiind urmărit de către învinuiți, cel mai îndeaproape de învinuitul M. A. C., care a încercat să îi pună piedică fără a reuși. Partea vătămată SA A. s-a întors și l-a lovit cu pumnul în față pe învinuit, după care și-a continuat fuga. În urma loviturii primite învinuitul M. A. C. a căzut pe șosea în stare de inconștiență, fiind ajutat de martorul S. R. student la facultatea de medicină.

Învinuiții S. Z., C. U. -A., G. A. - M. împreună cu alte persoane care nu au putut fi identificate le-au urmărit pe părțile vătămate S.

  1. A. și T. Ș. .

    Partea vătămată T. Ș. a fost prinsă de învinuitul S. Z. care l-a lovit în partea stângă a capului. În urma loviturilor primite T. Ș. a suferit

    leziuni corporale pentru a căror vindecare au fost necesare 9 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr.1119/I/a/245 din_ emis de Serviciul Județean de Medicină legală S. .

    În apărarea părții vătămate au intervenit martorii K. S. și K. T. care au fost loviți de învinuitul C. U. A., fapt ce a rezultat și din declarațiile martorului T. S. . Martorii K. S. și K. T. nu au depus plângeri penale prealabile împotriva învinuitului C. U. A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire faptă prev. de art. 180 alin.1 C.pen. față de această faptă fiind aplicabilă dispozițiile art. 10 lit.f C.pr.pen.

    Partea vătămată SA A. a încercat să intre în curtea unei societăți comerciale aflate în zonă, dar întrucât poarta era încuiată s-a întors, moment în care a fost lovit de persoane care nu au putut fi identificate.

    În urma loviturilor primite partea vătămată SA A. a suferit leziuni corporale pentru a căror vindecare au fost necesare 2-3 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr.1120/I/a/246 din_ emis de Serviciul Județean de Medicină legală S. .

    Victimele agresiunilor SA A., T. Ș., K. Ș. și K. T. au reușit să se ascundă în curtea bisericii din centrul localității C., profitând

    de faptul că a apărut pe stradă un autoturism cu farurile aprinse și învinuiții s-au retras. Din curtea bisericii i-au urmărit pe învinuiți în timp ce îi căutau.

    Martorii T. Ș.

    , K.

    Ș.

    și K.

    T.

    i-au identificat pe învinuiții M.

    A.

    C., C.

    U. -A.

    și G.

    A.

    - M. ca făcând parte dintre

    persoanele care au provocat scandal în noaptea de 12/_ la discoteca

    "Galaxy"; din cadrul SC ACAPULCO SRL C., situată în localitatea C. .

    Scandalul produs a durat cca. 20-30 minute, după cum declară martorii audiați și s-a desfășurat în curtea localului discotecii și pe stradă în intersecțiile din centrul localității C., unde s-a oprit circulația autovehiculelor, care nu puteau să treacă din cauza bătăilor care aveau loc pe partea carosabilă.

    În urma celor întâmplate s-a produs tulburarea liniștii publice, discoteca s-a oprit, iar participanții în număr mare au părăsit localul, indignați și speriați de faptele, gesturile și manifestările violente ale învinuiților.

    În data de_ persoana vătămată SA A. depune plângere prealabilă împotriva făptuitorilor G. A. - M. și Sârbe A. solicitând cercetarea acestora sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare, faptă prev. de art. 193 C.pen. Aceasta arată că în data de_ aflându-se împreună cu numitul V. B. Istven în curtea școlii din Vârșolț a fost amenințat cu acte de violență de către G. A. - M. iar făptuitorul Sîrbe A. i-a cerut sa-și retragă declarațiile depuse în fața organelor de cercetare penală

    întrucât în caz contrar îl ,, va rezolva";.

    Situația de fapt reținută în rechizitoriu s-a întemeiat pe următoarele mijloace de probă: declarațiile învinuiților ( f. 11,13-14,29,30-31,32 ); declarații martori (f.19, 20-21, 22-23, 26, 53-54, 57-60, 63-66, 68-70, 71-73, 75-76, 77-

    78, 80, 81-83, 84-88, 89-90); declarațiile părților vătămate (f. 42-49); certificate medico legale ( f. 50,61,67); procese verbale de examinare a unor imagini video (f 51,62,74,79)

    Așa cum a rezultat din probele administrate în cauză, în seara zilei de _

    , inculpații M. A. -C., C. U. -A. și G. A. - M., împreună cu alți prieteni de-ai lor, se aflau la discoteca "Galaxy"; din cadrul SC ACAPULCO SRL C., situată în localitatea C. .

    În jurul orelor 2.00inculpatul M. A. C., fiind sub influența băuturilor alcoolice, în timp ce se afla în curtea discotecii, l-a acostat pe numitul SA A. prinzându-l de mâna și a început să-l amenințe cu bătaia și cu moartea pentru faptul că acesta ar fi stat de vorbă cu martora B.

  2. -D., fosta prietenă a părții vătămate SA A. .

Acest aspect a rezultat din declarația părții vătămate, a martorului T. A. Cosmin dată în faza de urmărire penală și menținută în fața instanței precum și din declarația martorului Sronko Z. din faza de urmărire penală (f. 20).

Martorul T. I. O. a intervenit în discuția dintre inculpatul M. A. C. și partea vătămată SA A., cerând învinuitului să nu provoace scandal, motiv pentru care inculpatul M. A. C. l-a lovit cu pumnul în față pe martorul T. I. O. care și-a pierdut echilibrul și a căzut. Martorul T.

I. O. arată că în timp ce se afla căzut, mai multe persoane pe care nu le poate identifica au început să îl lovească cu picioarele.

Partea vătămată SA A. a fost lovită din spate în zona rinichiului drept, lovitură în urma căreia partea vătămată declară că și-a pierdut cunoștința, motiv pentru care inculpatul Sronko Z. a turnat bere peste partea vătămată pentru ca aceasta să își revină, fapt ce rezultă și din declarația învinuitului Sronko Z. . Prin declarația dată în fața organelor de urmărire penală partea vătămată arată că nu poate preciza persoana care l-a lovit, dar în

spatele său se aflau învinuitul C. U. A., învinuitul Sîrbe A. N. și numitul Roșu Florin Remus.

Acest aspect a rezultat însă din declarația martorului Sronko Z. care arată că inculpatul C. U. A. a lovit partea vătămată cu mâna în spate. De durere, partea vătămată s-a lăsat la pământ. C. U. A. a afirmat

"Lăsați-l că l-am atins la ficat";.

În acest timp inculpatul M. A. -C. s-a dus spre martorul T. I. O.

, care era așezat pe un scaun pe terasa localului și l-a lovit din nou cu pumnul în față. Acesta s-a ridicat și a luat-o la fugă spre stradă, în timp ce era urmărit de către inculpatul M. A. -C. care a reușit să îl lovească cu o sticlă de bere în zona cefei. Aceste aspecte au fost înregistrate de către una din camerele video amplasate pe terasa localului.

Potrivit declarației martorului T. I. O., învinuitul M. A. C. l-a urmărit pe o distanță de mai bine de 200 metri pe stradă. Fiind speriat, martorul T. I. O. a plecat spre localitatea Sîg la locuința sa.

În urma loviturilor primite de la învinuitul M. A. C., martorul T.

I. O. a suferit leziuni corporale pentru a căror vindecare au fost necesare 4 zile de îngrijiri medicale, după cum rezultă din certificatul medico-legal nr.112/I/a/247 din_ emis de Serviciul de Medicină legală S., dar acesta a declarat că nu dorește să depună plângere prealabilă.

Partea vătămată SA A., a fost ajutată de către martorul T. Ș. să se ridice de pe jos, din locul în care a căzut în urma loviturii primite.

Numitul Roșu Florin Remus i-a cerut părții vătămate SA A., să plece acasă, pentru a se stinge conflictul creat între el și învinuitul M. A. C.

.

Astfel, partea vătămată SA A. a pornit spre stradă fiind însoțit de martorul T. Ș., cu intenția de a pleca acasă.

Ajuns în apropierea străzii, partea vătămată SA A. s-a răzgândit și s-a întors cu fața spre curte, unde se aflau învinuiții, cărora le-a spus că nu vrea să plece acasă.

În acel moment inculpatul G. A. - M. a aruncat spre partea vătămată S. cu o paletă de tenis de masă, lovindu-l cu aceasta în frunte. Acest fapt rezultă din declarația parții vătămate SA A., declarația martorului K. S. (f. 73 verso). În înregistrările video se observă că anterior acestui moment învinuitul G. A. - M. are în mână o paletă de tenis.

Partea vătămată SA A. a fugit spre centrul localității, fiind urmărit de către inculpați, cel mai îndeaproape de învinuitul M. A. C., care a încercat să îi pună piedică fără a reuși. Partea vătămată SA A. s-a întors și l-a lovit cu pumnul în față pe învinuit, după care și-a continuat fuga. În urma loviturii primite învinuitul M. A. C. a căzut pe șosea în stare de inconștiență, fiind ajutat de martorul S. R. student la facultatea de medicină.

Învinuiții S. Z., C. U. -A., G. A. - M. împreună cu alte persoane care nu au putut fi identificate le-au urmărit pe părțile vătămate S.

A. A. și T. Ș. .

În apărarea părții vătămate au intervenit martorii K. S. și K. T. care au fost loviți de învinuitul C. U. A., fapt ce a rezultat și din declarațiile martorului T. S. . Martorii K. S. și K. T. nu au depus plângeri penale prealabile împotriva învinuitului C. U. A. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire faptă prev. de art. 180 alin.1 C.pen. față de această faptă fiind aplicabilă dispozițiile art. 10 lit.f C.pr.pen.

Partea vătămată SA A. a încercat să intre în curtea unei societăți comerciale aflate în zonă, dar întrucât poarta era încuiată s-a întors, moment în care a fost lovit de persoane care nu au putut fi identificate.

În urma loviturilor primite partea vătămată SA A. a suferit

leziuni corporale pentru a căror vindecare au fost necesare 2-3 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr.1120/I/a/246 din_ emis de Serviciul Județean de Medicină legală S. .

Victimele agresiunilor SA A., T. Ș., K. Ș. și K. T. au reușit să se ascundă în curtea bisericii din centrul localității C., profitând de faptul că a apărut pe stradă un autoturism cu farurile aprinse și învinuiții s-au retras. Din curtea bisericii i-au urmărit pe învinuiți în timp ce îi căutau.

Martorii T. Ș.

, K.

Ș.

și K.

T.

i-au identificat pe învinuiții M.

A.

C., C.

U. -A.

și G.

A.

- M. ca făcând parte dintre

persoanele care au provocat scandal în noaptea de 12/_ la discoteca

"Galaxy"; din cadrul SC ACAPULCO SRL C., situată în localitatea C. .

Scandalul produs a durat cca. 20-30 minute, după cum au declarat martorii audiați și s-a desfășurat în curtea localului discotecii și pe stradă în

intersecțiile din centrul localității C., unde s-a oprit circulația autovehiculelor, care nu puteau să treacă din cauza bătăilor care aveau loc pe partea carosabilă.

În urma celor întâmplate s-a produs tulburarea liniștii publice, discoteca s-a oprit, iar participanții în număr mare au părăsit localul, indignați și speriați de faptele, gesturile și manifestările violente ale învinuiților.

Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, inculpații nu au recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina lor prin rechizitoriu în acest sens fiind declarațiile acestora de la filele f. 11,13-14,29,30-31,32.

Art.69 Cod procedură penală prevede că declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente.

În cauză, declarațiile inculpaților din cursul urmăririi penale, prin care aceștia nu au recunoscut săvârșirea faptelor comise nu se coroborează cu celelalte probe administrate în legătură cu săvârșirea acestor fapte, respectiv cu declarații martori (f.19, 20-21, 22-23, 26, 53-54, 57-60, 63-66, 68-70, 71-

73, 75-76, 77-78, 80, 81-83, 84-88, 89-90); declarațiile părților vătămate (f. 42- 49); certificate medico legale ( f. 50,61,67); procese verbale de examinare a unor imagini video (f 51,62,74,79).

În faza de urmărire penală toți martorii, respectiv T. Ș., T. I. O., K. T., K. Ș., S. R., V. B. -I., S. T. M., B. B. D.

, S. Z. au declarat că un grup de persoane din Ș. S. au provocat scandal care a durat cca. 20-30 minute și s-a desfășurat în curtea localului discotecii și pe stradă în intersecțiile din centrul localității C., unde s-a oprit circulația autovehiculelor, care nu puteau să treacă din cauza bătăilor care aveau loc pe partea carosabilă.

Instanța a luat în considerare aceste declarații, apreciind că acestea exprimă adevărul fiind luate imediat după producerea faptelor, martorii fiind încă sub impactul faptelor produse.

În urma celor întâmplate s-a produs tulburarea liniștii publice, discoteca s-a oprit, iar participanții în număr mare au părăsit localul, indignați și speriați de faptele, gesturile și manifestările violente ale învinuiților.

Existența scandalului a rezultat și din declarația martorului Sronko Z., a inculpatului M. A. C. din faza de urmărire penală și din cea a inculpatului G. A. din faza de urmărire penală.

Din declarația inculpatului G. A. din faza de urmărire penală (.32) a rezultat că în jurul orei 2 noapte, în timp ce juca tenis de masă, a văzut și a auzit cum inculpatul M. A. C. se certa cu niște tineri și că unul dintre prietenii lui l-a împins pe tânărul blond (partea vătămată) întrucât acesta din urmă încercase să-l lovească pe inculaptul M. . A mai declarat că nu știe care dintre prietenii lui a participat la scandal deoarece era multă curioasă să vadă ce se întâmplă.

Din declarația martorului S. Z. din faza de urmărire penală a rezultat că inculpații au fost implicați în scandal. Astfel, a rezultat că inculpatul C. U. A. a lovit partea vătămată, rezultă că inculpatul M. s- a bătut cu partea vătămată. De asemenea, a declarat că inculpații C. U. A. și G. A. s-au aflat în intersecție dar nu a putut observa ce altercații au avut întrucât era îngrijorat pentru el.

De asemenea, martorul a declarat că datorită acestui scandal lumea din discotecă s-a adunat afară și că el și prietenii lui prin care și inculpații nu au dorit să facă scandal dar că știe mai mulți tineri și din Periei care au fost bătuți de partea vătămată și prietenii lui. Această din urmă afirmație nu se coroborează cu declarațiile celorlalți martori audiați în cauză care au declarat că partea vătămată și prietenii lui nu sunt cunoscuți ca fiind persoane violente sau agresive.

Inculpatul C. U. A. nu a dorit să dea declarații nici în fața organelor de urmărire penală nici în fața instanței dar contribuția acestuia la scandal rezultă foarte clar din declarația martorului Sronko Z. și a părții vătămate.

Din declarația martorului T. Ș. (f. 54) care se corborează cu cea a părții vătămate a rezultat că acesta, ca urmare a vizionării înregistrărilor depuse la dosarul de urmărire penală și care i-au fost prezentate de organele de urmărire, i-a recunoscut pe inculpatul M. și pe martorul Sronko Z. că ar fi participat la scandal.

În fața instanței, s-a susținut de apărătorii inculpaților că nu se poate recunoaște de pe înregistrările efectuate, cine a participat la scandal, calitatea acestor înregistrări fiind foarte slabă și că organele de poliție le-ar fi dictat martorilor numele persoanelor din Ș., martorii neavând cum să-și dea seama de pe aceste înregistrări care sunt persoanele din Ș. care ar fi fost implicate în scandal.

Cu toate acestea, martorul T. Ș. a declarat că l-a recunoscut pe martorul Sronko Z. ca fiind persoana care l-a lovit iar martorul Sronko Z. nu a negat aceasta, ba chiar s-a împăcat cu martorul T. Ș., prin act autentic notarial. Practic, aceasta demonstrează că nu există nici un dubiu cu privire la veridicitatea înregistrărilor efectuate.

Un argument în susținerea acuzațiilor îl reprezintă și faptul că martorul

T. Cosmin deține certificate medico-legale din care rezultă faptul că a fost agresat, acest aspect coroborându-se cu declarațiile sale date în faza de urmărire penală precum și cu declarațiile părții vătămate.

De asemenea, din declarațiile tuturor martorilor audiați în cauză în faza de urmărire penală, a rezultat cu certitudine provocarea de către inculpați a unui scandal public și faptul că de față au fost mai multe persoane, care s-au retras, fiind indignate și speriate de ceea ce se întâmplă. Scandalul public presupune vâlva, zarva produse de o faptă urâtă, indignare, revoltă provocată de o asemenea faptă, nefiind vorba de indignarea sau revolta unei persoane cu caracter singular, ci de o indignare, revoltă de care este cuprinsă o colectivitate. Liniștea și ordinea publică sunt tulburate ori de câte ori climatul pașnic este înlocuit printr-o stare de agitație generală, în care sentimentul de securitate personală este afectat de

teamă și neliniște, transmise în cadrul unei colectivități de persoane, care asistă sau ia cunoștință de fapta comisă.

Împrejurarea că, în fața instanței, martorii nu au mai declarat la fel ca în fața organelor de urmărire penală pretinzând că nu-și mai amintesc întrucât a trecut mult timp de la producerea incidentului, nu influențează situația de fapt stabilită în condiții de regularitate procedurală anterior sesizării instanței. Atitudinea oscilantă a martorilor se explică și prin temerea pe care le-o insuflă inculpații. Astfel, martorii au declarat că le este frică de inculpați iar în data de_, partea vătămată a formulat plângere prealabilă împotriva inculpatului G. e A. sub aspectul săvârșirii de amenințare arătând că inculpatul i-a cerut să-și retragă declarațiile depuse în fața organelor de cercetare penală întrucât în caz contrar "îl va rezolva (fila 4 rechizitoriu). O parte din martorii audiați în faza de urmărire penală precum și în fața instanței, au declarat cu ocazia soluționării cererilor de scutire de amendă, că le-a fost frică să se prezinte în instanță deoarece inculpații sunt cunoscuți ca fiind foarte periculoși și le este frică pentru integritatea lor corporală. Au mai declarat că evită să vină în localitatea Ș. S. din cauza inculpaților.

În drept, fapta inculpatului M. A. C., care, în stare de recidiviă postcondamnatorie, în data de_, împreună cu inculpații C. U. A. ,

G. A. -M., prin amenințări și manifestări violente, erspectiv urmărire, acostare, lovire a tulburat liniștea publică și a produs scandal public, cu consecința creării unui sentiment general de indignare în rândul persoanelor prezente, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art.321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a raportat la art. 37 lit. a C. pen. Cod penal.

Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii constă în acțiunile de tulburare a liniștii publice prin amenințări și manifestări violente, respectiv urmărire, acostare, lovire. Momentul consumării infracțiunii este marcat de exercitarea actelor de violență și producerea scandalului public. Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, se caracterizează prin tulburarea liniștii publice, producerea unui scandal public, încălcarea normelor de conviețuire socială. Legătura de cauzalitate dintre acțiunea inculaptului și urmarea produsă rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul M. A. C. a săvârșit infracțiunea cu intenție indirectă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.b) Cod

penal. Astfel, din probele administrate, a reiesit că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a prevăzut rezultatul și, deși nu a urmărit producerea lui, a acceptat totuși posibilitatea producerii lui.

Forma agravată a infracțiunii există întrucât infracțiunea a fost săvârșită de mai multe persoane..

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului a reiesit că acesta a mai fost anterior condamnat, nefiind la prima confruntare cu legea penală. Astfel, acesta mai fost condamnat anterior la pedeapsa de 6 luni închisoare - art. 21OUG 112/2001, 2 ani închisoare - art. 25 rap. la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 2 lit. b

C. pen. pedepse c au fost contopite prin Sentința Penală 55/2008 a Tribunlului

S., defintiivă 1011/2009 ÎCCJ, inculpatul urmând a executa 2 ani închisoare; arestat la data de_ și liberat la data de_ cu un rest de 220 de zile. Acesta este recidivist, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 37 lit. a privind recidivia postcondamnatorie. Infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezentul dosar este săvârșită în termenul de liberare condiționată dispusă prin Sentința Penală nr. 55/_ a T. ui S., dosar_ ,

rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 1011/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție.

De asemenea, inculpatul a fost condamnat prin Sentința Penală 165/25 iulie 2012 a Judecătoriei Ș. S. la pedepse de 1 an închisoare și 1 an și două luni închisoare pentru infracțiunile de ultraj și ultraj contra bunelor moravuri, pentru infracțiunea de ultraj pentru care s-a aplicat pedeapsa de doi ani închisoare prin Sentința Penală nr. 43/_ a Judecătoriei Ș. S., trei infracțiuni de ultraj pentru care s-a aplicat pedeapsele de câte un an închisoare prin Sentința Penală nr. 72/11 aprilie 2012 a Judecătoriei Ș. S. ,

infracțiunile de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere și refuz de recoltare probe biologice pentru care s-a aplicat pedeapsele de câte un an și șase luni închisoare și doi ani și șase luni închisoare prin Sentința Penală nr. 131/8 iunie 2012 a Judecătoriei Ș. S., pentru infracțiunile de furt calificat, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința 169/25 iulie 2012 a Judecătoriei Ș. S. la pedepse 5 ani închisoare, 1 an și șase luni închisoare și doi ani închisoare.

Reținând vinovăția inculpatului, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. art.321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a raportat la art. 37 lit. a C. pen. alin.1 și 5 Cod penal.

La individualizarea sancțiunilor și proporționalizarea acestora, instanța s-a raportat la dispozițiile art.72 alin.1 și art.52 Cod penal.

În conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art.181alin.2 Cod penal, urmând a se avea în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.

În ceea ce privește gradul de pericol social concret al faptei, determinat prin aplicarea criteriilor prevăzute de art.181alin.2 Cod penal, instanța a apreciat că fapta prezintă un pericol social ridicat, raportat la modalitatea de comitere și la urmările cauzate.

Totodată, instanța a avut în vedere circumstanțele personale privitoare la persoana și conduita inculpatului, reținând că inculpatul este în vârstă de 23 de ani (la data săvârșirii infracțiunilor), fără o ocupație și un loc de muncă și cunoscut cu antecedente penale.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, având în vedere și limitele prevăzute de lege, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea de patru ani închisoare va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a avut în vedere considerentele menționate anterior, astfel că raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, a apreciat că acesta este nedemn în exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a și lit.b) Cod penal, fiind justificată îndepărtarea acestuia de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității.

Instanța a apreciat că inculpatul nu este nedemn în exercitarea dreptului de a alege și având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate

de exercitarea autorității părintești, instanța apreciază că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza I, c), d) și e) Cod penal.

Sub aspectul modalității de executare a pedepsei, instanța a considerat că se impune aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție, această modalitate de executare fiind de altfel și singura posibilă prin raportare la starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului.

S-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezentul dosar este săvârșită în termenul de liberare condiționată dispusă prin Sentința Penală nr. 55/_ a T. ui S., dosar_, rămasă definitivă prin Decizia Penală nr. 1011/_ a Înaltei Curți de C. și Justiție.

În baza art. 61 alin. 1 s-a revocat liberarea condiționată pentru restul neexecutat de 220 de zile pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință rezultând pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

S-a constatat că infracțiunile de infracțiunile ultraj și ultraj contra bunelor moravuri pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința Penală 165/25 iulie 2012 a Judecătoriei Ș. S. la pedepse de 1 an închisoare și 1 an și două luni închisoare, infracțiunea de ultraj pentru care s-a aplicat pedeapsa de doi ani închisoare prin Sentința Penală nr. 43/_ a Judecătoriei Ș. S., trei infracțiuni de ultraj pentru care s-a aplicat pedeapsele de câte un an închisoare prin Sentința Penală nr. 72/11 aprilie 2012 a Judecătoriei Ș. S.

, infracțiunile de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere și refuz de recoltare probe biologice pentru care s-a aplicat pedeapsele de câte un an și șase luni închisoare și doi ani și șase luni închisoare prin Sentința Penală nr. 131/8 iunie 2012 a Judecătoriei Ș. S., cu infracțiunile de furt calificat, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere și de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința 169/25 iulie 2012 a Judecătoriei Ș. S. la pedepse 5 ani închisoare, 1 an și șase luni închisoare și doi ani închisoare și infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri pentru care inculpatul a fost cercetat în prezentul dosar sunt concurente.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin S.P. 165/_ a Judecătoriei SS, s-au repus pedepsele in individualitatea lor de 1 an închisoare, 1 an și 2 luni închisoare, restul de 220 zile ramas neexecutat din S.P. 55/2008 a T. ui S., ca urmare a revocării beneficiului liberării conditionate și doi ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de ultraj prin Sentința penală nr. 43 din_ a Judecătoriei Ș. S., defintiviă prin Decizia Penală 3/HI/_ a Curții de A. C. .

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin S.P. 72/_ a Judecătoriei SS, va repune pedepsele in individualitatea lor de :1 an închisoare, 1 an închisoare, 1 an închisoare, 2 ani închisoare aplicată prin S.P. 55/_ a T. ui S., 6 luni închisoare aplicată prin S.P. 55/_ a T. ui S. . Inlătură sporul de 6 luni aplicat prin S.P. 72/_ a Judecătoriei SS .

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin S.P. 131/_ a Judecătoriei SS, va repune pedepsele in individualitatea lor de 1 an și 6 luni închisoare, 2 ani și 6 luni închisoare.

Înlătură sporul de 2 luni aplicat prin sentinta penală nr. 131/_ a Judecătoriei SS .

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată prin S.P. 169/_ a Judecătoriei SS, va repune pedepsele in individualitatea lor de 5 ani închisoare, 1 an și 6 luni închisoare, 2 ani închisoare.

In baza art. 33 lit. a, 34 al.1 lit. b, 36 C.p. s-a contopit pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată prin prezenta cu pedepsele descontopite de 1 an închisoare, 1 an și două luni închisoare, doi ani închisoare, restul de 220 de zile, trei pedepse de câte 1 an închisoare, doi ani închisoare aplicate prin Sentința Penală nr. 55/2008, 6 luni închisoare aplicată prin Sentința Penală nr. 55/2008, 1 an și 6 luni și 2 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentinta penală 131/_ a Judecătoriei SS, 5 ani închisoare, 1 an și șase luni închisoare, doi ani închisoare aplicate prin Sentința Penală nr. 169/_ a Judecătoriei Ș. S.

, și va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pe care o va spori cu un an și șase luni, în final inculpatul va executa o pedeapsă de 6 ani

și șase luni închisoare cu privare de libertate .

În baza art.71 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și arestării preventive de la_ până la_, din_ la_ iar în baza art. 36 alin. 3 C. pen. va deduce la zi partea din pedeapsă executată, respectiv de la data de_ până la_ din pedeapsa aplicată prin Sentința Penală nr. 72/_, partea din pedeapsa executată aplicată prin Sentința Penală 165/_, de la_ până la zi.

S-a anulat vechile forme de executare emis în baza Sentințelor Penale 55/_ a T. ui S., 165/_, 131/2012 și 169/_ și s-a

dispus emiterea unui mandat de executare corespunzător dispozitivului prezentei sentinte.

În drept, fapta inculpatului G.

A. M.

, care,

în data de_ ,

împreună cu inculpații C. U. A.

și M. A.

C.

, prin amenințări și

manifestări violente, respectiv urmărire, acostare, lovire a tulburat liniștea publică și a produs scandal public, cu consecința creării unui sentiment general de indignare în rândul persoanelor prezente, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art.321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen. .

Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii constă în acțiunile de tulburare a liniștii publice prin amenințări și manifestări violente, respectiv urmărire, acostare, lovire. Momentul consumării infracțiunii este marcat de exercitarea actelor de violență și producerea scandalului public. Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, se caracterizează prin tulburarea liniștii publice, producerea unui scandal public, încălcarea normelor de conviețuire socială . Legătura de cauzalitate dintre acțiunea inculpatului și urmarea produsă rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție indirectă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.b) Cod penal. Astfel, din probele administrate, reiese că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a prevăzut rezultatul și, deși nu a urmărit producerea lui, a acceptat totuși posibilitatea producerii lui.

Forma agravată a infracțiunii există întrucât infracțiunea a fost săvârșită de mai multe persoane.

Inculpatul a mai fost cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev. de art. 180 alin. 2 C. pen. în Dosar nr. 345/P/2008 și în Dosar 1101/P/2009 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Ș. S., fiind sancționat cu amendă administrativă.

Reținând vinovăția inculpatului, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. art.321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen.

La individualizarea sancțiunilor și proporționalizarea acestora, instanța s-a raportat la dispozițiile art.72 alin.1 și art.52 Cod penal.

În conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise va fi apreciat în baza art.181alin.2 Cod penal, urmând a se avea în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.

În ceea ce privește gradul de pericol social concret al faptei, determinat prin aplicarea criteriilor prevăzute de art.181alin.2 Cod penal, instanța a apreciat că fapta prezintă un pericol social ridicat, raportat la modalitatea de comitere și la urmările cauzate.

Totodată, instanța a avut în vedere circumstanțele personale privitoare la persoana și conduita inculpatului, reținând că inculpatul este în vârstă de 22 de ani (la data săvârșirii infracțiunilor), fără o ocupație și un loc de muncă și sancționat de două ori cu amenzi administrativ pentru infracțiuni de lovire.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, având în vedere și limitele prevăzute de lege, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 2 ani și șase luni închisoare va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a avut în vedere considerentele menționate anterior, astfel că raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, a apreciat că acesta este nedemn în exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a și lit.b) Cod penal, fiind justificată îndepărtarea acestuia de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității.

Instanța a apreciat că inculpatul nu este nedemn în exercitarea dreptului de a alege și având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța apreciază că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza I, c), d) și e) Cod penal.

În drept, fapta inculpatului G. A. M., care, în data de_, a lovit-o pe partea vătămată SA A. în zona capului, provocându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare 2-3 zile îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire prev. de art. 180 alin. 2 C. pen.

Inculpatul a săvârșit infracțiunea de lovire sau alte violențe în forma agravată prevăzută și sancționată de art.180 alin.2 Cod penal, întrucât fapta sa a avut drept consecință pricinuirea unei vătămări ce a necesitat pentru vindecare cel mult 20 de zile de îngrijiri medicale, respectiv 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii prevăzute de art.180 alin.2 Cod penal, s-a realizat prin acțiunea de lovire cu paleta, în zona capului, a părții vătămate, ca urmare a acestei acțiuni a inculpatului s-a adus

atingere integrității corporale a părții vătămate, prin producerea unor leziuni pentru a căror vindecare a fost necesar un număr de 2-3 zile de îngrijiri medicale, fapt atestat de certificatul medico-legal nr. nr. 1120/I/a/246 din_ emis de Serviciul Județean de Medicină Legală S., între acțiune și leziuni existând legătură de cauzalitate directă.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit. a) Cod penal, a avut reprezentarea faptei sale, a consecințelor asupra integrității corporale a părții vătămate și a urmărit producerea lui.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, în conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite apreciat în baza art.181alin.2 Cod penal, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege.

Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol social concret ridicat, având în vedere faptul că infracțiunea este săvârșită cu intenție directă, lovitura au fost aplicate în zona capului, fără a exista provocare din partea părții vătămate, fapta a avut ca urmare producerea unor leziuni traumatice pentru a căror vindecare a fost necesar un număr mare de îngrijiri medicale.

În ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, având în vedere și limitele prevăzute de lege, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

În baza art. 33 lit. a C. pen. s-a contopit pedepsele aplicate inculpatului, de doi ani și șase luni închisoare și de 1 an închisoare rezultând pedeapsa de 2 ani și șase luni la care adauga un spor de două luni, pedeapsa rezultantă fiind de 2 ani și 8 luni închisoare.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat, în contextul probelor administrate, a fișei de cazier judiciar, că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, inculpatul poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim de detenție, considerând însă utilă în procesul de reintegrare a inculpatului susținerea și supravegherea Serviciului de Probațiune.

Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute art.861alin. l și alin.2 Cod penal și în consecință, va dispune suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului G. A. M. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și 10 luni, stabilit potrivit dispozițiilor art.862alin.1 Cod penal.

S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.

În baza art.863alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

  1. să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj;

  2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

  3. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

  4. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

    De asemenea, în baza art.863alin.3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să nu se apropie de partea vătămată și de martorii audiati in prezentul proces, respectiv T. Ș., T. I. -Cosmin, K. T.

    , K. Ș., S. R., V. B. -I., S. T. M., B. B. D., S. Z.

    , de inculpatul M. A., C., inculpatul C. U. A. și de numiții S. Z.

    , Sîrbe A. -N. și Roșu Florin Remus.

    Aceasta măsură se impune întrucât martorii au declarat că le este frică de inculpați, iar în data de_, partea vătămată a formulat plângere prealabilă împotriva inculpatului G. e A. sub aspectul săvârșirii de amenințare arătând că inculpatul i-a cerut să-și retragă declarațiile depuse în fața organelor de cercetare penală întrucât în caz contrar "îl va rezolva (fila 4 rechizitoriu). O parte din martorii audiați în faza de urmărire penală precum și în fața instanței, au declarat cu ocazia soluționării cererilor de scutire de amendă, că le-a fost frică să se prezinte în instanță deoarece inculpații sunt cunoscuți ca fiind foarte periculoși și le este frică pentru integritatea lor corporală. Au mai declarat că evită să vină în localitatea Ș. S. din cauza inculpaților. De asemenea, prin această măsură, se va preîntâmpina săvârșirea de fapte similare de către inculpați, având în vedere că aceștia, când sunt împreună, se simt încurajați să săvârșească fapte penale.

    În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

    În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

    În drept, fapta inculpatului C. U. A., care, în data de_, împreună cu inculpații G. A. M. și M. A. C., prin amenințări și manifestări violente, respectiv urmărire, acostare, lovire a tulburat liniștea publică și a produs scandal public, cu consecința creării unui sentiment general de indignare în rândul persoanelor prezente, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prevăzută și pedepsită de art.321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen. .

    Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii constă în acțiunile de tulburare a liniștii publice prin amenințări și manifestări violente, respectiv urmărire, acostare, lovire. Momentul consumării infracțiunii este marcat de exercitarea actelor de violență și producerea scandalului public. Urmarea imediată, ca element component al laturii obiective, se caracterizează prin tulburarea liniștii publice, producerea unui scandal public, încălcarea normelor de conviețuire socială. Legătura de cauzalitate dintre acțiunea inculaptului și urmarea produsă rezultă din împrejurările cauzei, fiind dovedită de probatoriul administrat.

    Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție indirectă, în accepțiunea art.19 alin.1 pct.1 lit.b) Cod penal. Astfel, din probele administrate, reiese că inculpatul a avut reprezentarea faptei sale, a prevăzut rezultatul și, deși nu a urmărit producerea lui, a acceptat totuși posibilitatea producerii lui.

    Forma agravată a infracțiunii există întrucât infracțiunea a fost săvârșită de mai multe persoane.

    Reținând vinovăția inculpatului, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art. art.321 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a C. pen.

    La individualizarea sancțiunilor și proporționalizarea acestora, instanța s-a raportat la dispozițiile art.72 alin.1 și art.52 Cod penal.

    În conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise a fost apreciat în baza art.181alin.2 Cod penal, urmând a se avea în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.

    În ceea ce privește gradul de pericol social concret al faptei, determinat prin aplicarea criteriilor prevăzute de art.181alin.2 Cod penal, instanța a apreciat că fapta prezintă un pericol social ridicat, raportat la modalitatea de comitere și la urmările cauzate.

    Totodată, instanța a avut în vedere circumstanțele personale privitoare la persoana și conduita inculpatului, reținând că inculpatul este în vârstă de 22 de ani (la data săvârșirii infracțiunilor), este student, nu are antecedente penale.

    În ceea ce privește cuantumul pedepsei închisorii, având în vedere și limitele prevăzute de lege, instanța a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea de 2 ani și șase luni închisoare va fi de natură să asigure realizarea scopurilor prevăzute de art.52 Cod penal, fiind deopotrivă un mijloc de constrângere, dar și un mijloc de reeducare și de prevenție eficient.

    În ceea ce privește pedeapsa accesorie, instanța a avut în vedere considerentele menționate anterior, astfel că raportat la natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, împrejurările cauzei, persoana inculpatului, a apreciat că acesta este nedemn în exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza a-II-a și lit.b) Cod penal, fiind justificată îndepărtarea acestuia de la activități ce presupun încrederea publică ori exercițiul autorității.

    Instanța a apreciat că inculpatul nu este nedemn în exercitarea dreptului de a alege și având în vedere faptul că infracțiunea comisă este absolut

    independentă de aspectele referitoare la exercitarea funcției și profesiei sau legate de exercitarea autorității părintești, instanța a apreciat că nu se impune interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a) teza I, c), d) și e) Cod penal.

    În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța a apreciat, în contextul probelor administrate, a fișei de cazier judiciar, că scopul educativ și preventiv al pedepsei poate fi atins și fără executarea efectivă a acesteia în regim de detenție, aplicarea pedepsei fiind un avertisment suficient de puternic pentru îndreptarea comportamentului social al inculpatului, inculpatul poate fi reintegrat social și reeducat și fără izolare în regim de detenție, considerând însă utilă în procesul de reintegrare a inculpatului susținerea și supravegherea Serviciului de Probațiune.

    Instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute art.861alin. l și alin.2 Cod penal și în consecință, s-a dispus suspendarea executării pedepsei aplicate inculpatului C. U. A. sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani și șase luni, stabilit potrivit dispozițiilor art.862alin.1 Cod penal.

    S-a încredințat supravegherea inculpatului Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj.

    În baza art.863alin.1 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

  5. să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj;

  6. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

  7. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

  8. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

De asemenea, în baza art.863alin.3 Cod penal, pe durata termenului de încercare, a fost obligat inculpatul să nu se apropie de partea vătămată și de martorii audiati in prezentul proces, respectiv T. Ș., T. I. -Cosmin, K. T.

, K. Ș., S. R., V. B. -I., S. T. M., B. B. D., S. Z.

, de inculpatul M. A. C., inculpatul G. A. -M. și de numiții S. Z.

, Sîrbe A. -N. și Roșu Florin Remus,pentru motivele expuse la condamnarea inculpatului G. A. M. .

În baza art.359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.864Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau al neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege și stabilite de instanță.

În baza art.71 alin.1 Cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit. a) teza a II-a și lit.b) Cod penal.

Sub aspectul laturii civile, instanța a apreciat ca fiind întemeiată cererea formulată de partea civilă Sigyarto A. A. de obligare a inculpatului G. A.

M. la plata daunelor morale pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, apreciind că suma de 2000 de lei este de natură să compenseze suferințele morale ale părții civile. Instanța a apreciat că prin leziunile suferite s-a produs părții vătămate un prejudiciu moral constând în suferința fizică produsă la care se adaugă și sentimentul de frică și nesiguranță creat părții vătămate. Instanța va avea în vedere faptul despăgubirile acordate trebuie astfel stabilite încât să aibă efecte compensatorii și in același timp să nu constituie venituri nejustificate.

Cu privire la cererea de obligare a celorlalți doi inculpați la plata daunelor morale, instanța a apreciat-o ca fiind inadmisibilă având în vedere că aceștia sunt trimiși în judecată pentru infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri și liniștii publice, urmarea acestor infracțiuni fiind tulburarea liniștii publice, producerea unui scandal public, încălcarea normelor de conviețuire socială și nu producerea unei urmări cu privire la persoana părții civile.

În consecință, în baza art. 14 Cod procedură penală, raportat la art.346 Cod procedură penală, art.998-999 s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Sigyarto A. A. și a fost obligat pe inculpatul G. A. la plata sumei de 2000 lei în favoarea părții civile, reprezentând prejudiciu moral cauzat prin săvârșirea infracțiunii de lovire.

S-a respins ca inadmisibilă acțiunea civilă formulată de partea civilă în contradictoriu cu inculpații M. A. C. și C. U. A. .

În baza art.191 alin.1 și 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum total de 3000 lei, din care

suma de 200 lei va fi avansată din fondul M. ui Justiției către Baroul de Avocați S. pentru apărătorul din oficiu al inculpatului M. A. C. - av.T. Călin pentru faza de urmărire penala si 200 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului M. A. C. în faza de judecată - av. P. M., și 200 lei pentru apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului G. M. pentru faza de

judecată - av. P. M., cheltuieli care vor fi suportate astfel:M. A. C. - 1000 lei; G. A. M. - 1000 lei; C. U. A. - 1000 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs inculpații M. A. C., G.

A. M. și C. U. A., recursurile fiind promovate în termenul prevăzut de lege.

Inculpații C., U. A. și G. A. M. au fost audiați în fața

instanței de recurs arătând că își recunosc vinovăția pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și doresc să beneficieze de procedura reglementată în dispozițiile art.3201C.proc.pen. Inculpații au susținut că la instanța de fond nu au înțeles care sunt beneficiile pe care legea le acordă în situația recunoașterii vinovăției și acesta este motivul pentru care nu au solicitat judecarea pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Inculpații M. A. C. și C. U. A. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecând, să se pronunțe o nouă hotărâre cu reținerea dispoz.art.3201C.proc.pen., iar la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere și circumstanțele care atenuează răspunderea penală, împrejurarea că inculpații au recunoscut și regretat săvârșirea faptelor, sunt încadrați în muncă, astfel că se justifică reducerea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art.81 C.pen.

Inculpatul M. A. a solicitat admiterea recursului și rejudecând în principal să se dispună achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la la art.10 lit.b1C.proc.pen., iar în subsidiar, să se reducă pedeapsa aplicată având în vedere contribuția sa la săvârșirea infracțiunii, faptul că nu este el cel care a provocat scandalul, ci dimpotrivă, a fost cel care a fost transportat cu salvarea la spital și nu l-a lovit pe partea vătămată R. I. .

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține că în ceea ce privește starea de fapt, hotărârea atacată este corectă, deoarece din probele administrate în cursul urmăririi penale și în faza de cercetare judecătorească, precum și din declarațiile inculpaților care își recunosc vinovăția, s-a stabilit în mod judicios că în seara zilei de 12 iulie 2009 inculpații M. A. C., C. U. A. și G.

A. M. împreună cu alți prieteni, s-au aflat la discoteca Galaxi din cadrul SC Acapulco SRL C., unde au provocat un scandal prin amenințări și manifestări violente, loviri a unor persoane aflate în local, tulburând liniștea publică cu consecința creării unui sentiment general de indignare în rândul persoanelor prezente.

Astfel, în sarcina inculpaților s-a reținut corect vinovăția pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.321 alin.1 C.pen.cu aplic.art.75 lit.a C.pen.pentru inculpatul M. A. C. și dispozițiile art.37 lit.a C.pen., având în vedere condamnarea de 2 ani închisoare dispusă prin sentința penală nr.55 din 4 iunie 2008 a T. ui S., din care acesta s-a liberat condiționat la data de 12 mai 2009 cu un rest de 220 de zile închisoare rămasă neexecutată.

În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art.3201C.proc.pen., în cazul inculpaților C. U. A. și G. A. M., se constată că, deși inculpații au fost trimiși în judecată anterior intrării în vigoare a Legii nr.202/2010, fiind prezenți la Judecătoria Ș. S. după data când dispozițiile art.3201C.proc.pen. erau în vigoare, nu au solicitat judecarea pe baza acestor dispoziții, solicitând a se dispune achitarea de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii pentru care au fost trimiși în judecată.

În consecință, în cazul celor doi inculpați, nu se aplică dispozițiile art.XI din Ordonanța de Urgență nr.121 din 2011, deoarece prevederile art.3201C.proc.pen., se aplică la primul termen cu procedură completă, imediat următor intrării în vigoare a acestei ordonanțe pentru cauzele aflate în curs de judecată în care cercetarea judecătorească în primă instanță începuse anterior intrării în vigoare a Legii nr.202/2010. În cauză, cercetarea judecătorească a început după

26 octombrie 2010 și inculpații aveau cunoștință de dispozițiile art.3201C.proc.pen., astfel că solicitarea direct în recurs făcută în legătură cu aplicarea acestui text de lege este tardivă.

Referitor la individualizarea pedepsei, în cazul inculpatului M. A. C. se apreciază că raportat la criteriile prevăzute de art.72 C.pen., pedeapsa de 4 ani închisoare este justă și proporțională cu acestea, ținând cont de implicarea sa în activitatea infracțională, dar și de împrejurarea că fapta a fost comisă în condițiile recidiviei postcondamnatorii, precum și cu reținerea circumstanței agravante prev.de art.75 lit.a C.pen. S-a avut în vedere și faptul că inculpatul a mai fost condamnat, atât anterior, cât și pentru infracțiuni concurente pentru care s-a dispus contopirea, dar la stabilirea sporului se consideră că în loc de sporul de 1 an și 6 luni închisoare este suficient un spor de 1 an închisoare, ca urmare a contopirii tuturor pedepselor, văzând și faptul că au existat alte două sporuri de 6 luni și 2 luni închisoare care au intrat în autoritate de lucru judecat și de care

instanța trebuie să țină seama atunci când procedează la o nouă contopire a pedepselor.

Prin urmare, recursul inculpatului M. A. C. este întemeiat doar sub acest aspect și va fi admis în baza art.38515pct.2 lit.d C.pr.pen., urmând a se reduce sporul aplicat la pedeapsa 5 ani închisoare, de la 1 an și 6 luni închisoare la 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 6 luni închisoare, din care se va deduce perioada arestului preventiv din 31 mai 2012 la zi.

Referitor la inculpatii C. U. A. și G. A. M. pentru care s-au aplicat pedepse de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prev.de art.321 alin.1 C.pen.cu aplic.art.75 lit.a C.pen., se apreciază că acestea sunt corespunzătoare în raport de împrejurările concrete în care fapta s-a comis, atitudinea inculpaților, chiar și după pronunțarea hotărârii judecătorești, de recunoaștere a vinovăției, contribuția fiecăruia în activitatea infracțională,

împrejurarea că în sarcina lor s-a reținut și circumstanța agravantă prev.de art.75 lit.a C.pen. și scopul prevăzut de art.52 C.pen., astfel că nu se justifică reducerea acestora sau reținerea unor circumstanțe atenuante.

Avându-se în vedere faptul că inculpații nu au antecedente penale, au recunoscut învinuirile și au avut o conduită procesuală bună, se poate aprecia că scopul pedepsei poate fi atins și fără existența unor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare, fiind îndeplinite condițiile prev.de art.81 C.pen.privind suspendarea condiționată a executării pedepselor.

Prin urmare, recursurile celor doi inculpați vor fi apreciate ca întemeiate sub acest aspect și în baza art.38515pct.2 lit.d C.proc.pen. vor fi admise, se va casa hotărârea atacată și rejudecând, în baza art. 81 Cod penal, se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpatilor C. U.

A. și G. A. M., pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal, acela de 4 ani si 6 luni pentru inculpatul C. si 4 ani si 8 luni pentru inculpatul G. A. .

Se va atrage atenția asupra nerespectării art. 83 Cod penal. Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Se va face aplicarea art. 71 si 64 lit.a teza a-II-a Cod penal și art. 71 al.5 Cod penal.

Văzând și disp.art.192 alin.2 C.proc.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de inculpații M. A. C., detinut în Penitenciarul Gherla, G. A. M. si C. U. A. împotriva sentintei penale nr. 246 din 13 noiembrie 2012 a Judecătoriei Ș. S., pe care o casează în latura penală si rejudecând în această limită:

Reduce sporul aplicat la pedeapsa de 5 ani închisoare, referitor la inculpatul M. A., de la 1 an si 6 luni închisoare la 1 an închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 6 ani închisoare.

Deduce din pedeapsa arestul preventiv din 31 mai 2012 la zi. Mentine restul dispozițiilor sentintei recurate.

In baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpatilor C. U. A. si G. A. M., pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal, acela de 4 ani si 6 luni pentru inculpatul C. si 4 ani si 8 luni pentru inculpatul G. A. .

Atrage atenția asupra nerespectării art. 83 Cod penal. Menține celelalte dispoziții ale sentintei.

Face aplicarea art. 71 si 64 lit.a teza a-II-a Cod penal și art. 71 al.5 Cod penal.

Stabilește onorariu partial 100 lei, pentru avocat Feier A. și câte 300 lei pentru av. N. Andra și Gînscă I. în favoarea Baroului C. din FMJ.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 24 aprilie 2013 .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER

C. I.

D.

P.

V.

G. D.

S.

red.C.I./A.C.

4 ex. - _

jud.fond.A. N.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 571/2013. Ultraj