Decizia penală nr. 179/2013. Cerere de liberare conditionata

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

DECIZIA PENALĂ NR. 179/R/2013

Ședința publică de la 09 Iulie 2013 Tribunalul format din:

PREȘEDINTE: L. M. V., judecător

:P. A. D., președintele secției penale

: G. A.

GREFIER: R. M.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud reprezentat prin procuror: SÎNGEORZAN ANGELA.

Pe rol fiind soluționarea recursului penal formulat de recurentul S. I. P., împotriva Sentinței penale nr. 834 din_ pronunțată de Judecătoria Bistrița, în dosarul penal nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată(art.450

C.p.p. art. 55 ind. 1 și urm. C.P.P.).

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul S. I. P., în stare de arest, asistat de avocat din oficiu Rădăcină F. .

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:

Recurentul S. I. P. arată că își menține recursul formulat pentru motivele arătate în scris.

Reprezentantul parchetului și apărătorul recurentului arată că nu mai au cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat, tribunalul apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbatere.

Avocat Rădăcină F. solicită admiterea recursului și rejudecând, admiterea cererii de liberare condiționată și în principal punerea sa în libertate, iar în subsidiar, reducerea termenului de reiterare a cererii.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii 834/2013 a Judecătoriei Bistrița ca fiind legală și temeinică, inclusiv în ceea ce privește termenul de reiterare a cererii, și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului. Arată că acesta este recidivist, a mai beneficiat de liberare condiționată iar prin Sentința penală nr. 569/2013 a Judecătoriei sectorului 5 București a fost respinsă cererea de liberare condiționată ca neîntemeiată și s-a fixat termen pentru reiterarea cererii la data de_, hotărâre care a rămas definitivă, intrând astfel în putere de lucru judecat. Pe de altă parte, recurentul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, nu a participat la activități, astfel că apreciază că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cod penal.

Recurentul S. I. P. având ultimul cuvânt, arată că ceea ce a spus procurorul "este zero"; și că el a fost în Penitenciarul din Palma de Mallorca în anul 2010 pentru două pedepse, și că din greșeală Guvernul Spaniol a aprobat transferul în

România, și a fost trimis dosarul cu ambele condamnări la Curtea de Apel București, iar această curte i-a aprobat transferul pe data de_ pentru pedeapsa de 3 ani și 6 luni, nu pentru ambele condamnări, ori nu cunoaște motivul pentru care s-a făcut acest lucru, ori din rea-voință, ori din neglijență. În data de_ a intrat în Comisia de liberări condiționate și i s-a dat o amânare de 6 luni pe motivul că nu a muncit în timpul detenției. Ori, arată că în timpul detenției nu a fost pedepsit disciplinar și a muncit în Penitenciarul Palma de Mallorca o perioadă de 3 ani ca sculptor, și-a câștigat existența și și-a ajutat familia lunar trimițând bani, suma de 250 euro, iar acest lucru se poate verifica. Consideră că perioada de amânare de 6 luni este exagerată, astfel că solicită punerea în libertate.

Cauza a rămas în pronunțare.

T R I B U N A L U L

Deliberând, constată:

Prin Sentința penală nr. 834/2013 din data de_ pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul penal nr._, s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de petentul-condamnat S. I. P. - fiul lui G. și E., născut la data de 9 ianuarie 1962, CNP 1., deținut în Penitenciarul Bistrița în executarea unei pedepse privative de libertate de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 442/2012, mandat nr. 535/2013 ale Curții de Apel București, secția a II-a Penală.

În baza art. 450 alin. 2 C.pr.pen. se menține ca termen de reiterare a cererii data de_ .

În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. a fost obligat petentul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 100 lei constituie onorariu apărător desemnat din oficiu pentru avocat Rădăcină I. I. .

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Din cuprinsul procesului-verbal nr. 10/2013 întocmit de Penitenciarul București - Rahova rezultă că petentul se află în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 442/2011 a Curții de Apel București Secția a II-a Penală, executare începută la data de 10 noiembrie 2009, și, întrucât a executat 2/3 din pedeapsă, respectiv 1.219 zile, a fost discutat în Comisia de propuneri pentru liberare condiționată din data de 11 martie 2013. Apreciindu-se că nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, s-a propus rediscutarea sa după data de 10 septembrie 2013.

Din caracterizarea aflată la dosar reiese că petentul condamnat S. I. P. nu a fost sancționat disciplinar și nu a fost recompensat, nu a participat la programe socio-educative sau la activități lucrative desfășurate în cadrul Penitenciarului.

Deși, pe perioada detenției, petentul a manifestat respect în relațiile cu personalul unității și sociabilitate în relațiile cu celelalte persoane și nu a fost înregistrat cu refuzuri de participare la activități și programe socio-educative și de asistență psiho-socială, raportat la faptul că este recidivist și a mai beneficiat de liberare condiționată, dar nu a știut să înțeleagă clemența instanței și a continuat să comită noi fapte de natură penală, instanța de fond apreciază că acesta nu îndeplinește, cumulativ, condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care va respinge cererea de liberare condiționată ca fiind neîntemeiată și va menține ca termen pentru reiterare data de 10 septembrie 2013.

La adoptarea soluției, instanța de fond a avut în vedere faptul că executarea fracțiunii de 2/3 din pedeapsă nu atrage automat liberarea condiționată a deținutului, fiind necesară întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 59 C.pen., respectiv să fie stăruitor în muncă, disciplinat și să dea dovezi temeinice de îndreptare.

De asemenea, instanța de fond observă că, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București la data de 13 martie 2013, sub nr. dosar 5._, petentul-condamnat S. I. P. a mai contestat propunerea de amânare a Comisiei de liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Rahova, consemnată în procesul- verbal nr. 10/ 11 martie 2013, menționat; iar prin sentința penală nr. 569/ 19 martie 2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București, Secția I Penală, cererea de liberare condiționată formulată de condamnat a fost respinsă ca neîntemeiată și s-a fixat termen de reiterare pentru data de 10 septembrie 2013 - hotărâre ce a rămas definitivă, intrând astfel în puterea lucrului judecat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul S. I.

P., solicitând în principal punerea sa în libertate, iar în subsidiar, reducerea termenului de reiterare a cererii.

În motivare arată că a fost în Penitenciarul din Palma de Mallorca în anul 2010 pentru două pedepse, și că din greșeală Guvernul Spaniol a aprobat transferul în România, și a fost trimis dosarul cu ambele condamnări la Curtea de Apel București, iar această curte i-a aprobat transferul pe data de_ pentru pedeapsa de 3 ani și 6 luni, nu pentru ambele condamnări; ori nu cunoaște motivul pentru care s-a făcut acest lucru, ori din rea-voință, ori din neglijență. În data de_ a intrat în Comisia de liberări condiționate și i s-a dat o amânare de 6 luni pe motivul că nu a muncit în timpul detenției. Ori, arată că în timpul detenției nu a fost pedepsit disciplinar și a muncit în Penitenciarul Palma de Mallorca o perioadă de 3 ani ca sculptor, și-a câștigat existența și și-a ajutat familia lunar trimițând bani, suma de 250 euro, iar acest lucru se poate verifica. Consideră că perioada de amânare de 6 luni este exagerată, astfel că solicită punerea în libertate.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, reținând că petentul S. I. P. nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a fi liberat condiționat.

Astfel, prin adresa nr.E-28124/PBBN/_ emisă de Penitenciarul Bistrița, s- a comunicat instanței de fond faptul că situația juridică a petentului a fost examinată prin Sentința penală nr.569/2013 a Judecătoriei sectorului 5 București, prin care a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de acesta, stabilindu-se ca doar după data de_ să se poată formula o altă cerere de liberare condiționată, din actele dosarului rezultând de asemenea faptul că recurentul nu a fost sancționat, nici recompensat, și că a mai beneficiat de liberare condiționată, aspecte avute în vedere la pronunțarea hotărârii judecătorești menționate.

Avându-se în vedere aceste aspecte, faptul că deși a executat fracțiunea de pedeapsă executată, petentul este recidivist și nu a dat dovezi suficiente de îndreptare, iar aspectele invocate în recurs nu au fost dovedite, precum și faptul că dispozițiile sentinței penale menționate nu permit reducerea termenului de reiterare a cererii de liberare condiționată, în temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va fi respins ca nefondat recursul formulat de recurentul S. I. P. împotriva

Sentinței penale nr. 834/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr._ .

Consecutiv soluției de respingere a recursului, în baza art.192 al.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu în favoarea av. Rădăcină F. .

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul S. I. P. împotriva Sentinței penale nr. 834/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr._ .

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu în favoarea av. Rădăcină F. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

L.

M. V.

P.

A.

D. -G. A. R. M.

Red/dact G.A./R.M.

_

Jud. fond M. L.C.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ

Dosar nr. _

COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE Nr. 179/R/2013

În temeiul disp. art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul S. I. P. împotriva Sentinței penale nr. 834/2013 a Judecătoriei Bistrița, pronunțată în dosarul penal nr._ .

Obligă pe recurent să plătească în favoarea statului suma de 110 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu în favoarea av. Rădăcină F. .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de_ .

PREȘEDINTE,

JUDECĂTORI,

GREFIER,

L.

M. V.

P.

A.

D. -G. A. R. M.

Pentru conformitate cu originalul,

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 179/2013. Cerere de liberare conditionata