Decizia penală nr. 41/2013. Cerere de liberare conditionata
Comentarii |
|
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
DECIZIA PENALĂ Nr. 41/R/2013
Ședința publică de la 26 Februarie 2013 Tribunalul format din:
PREȘEDINTE: G. A. JUDECĂTOR: B. D. JUDECĂTOR: L. M. V.
GREFIER: N. L.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, reprezentat prin SÎNGEORZAN ANGELA, procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de recurentul G. M. , împotriva Sentinței penale nr. 1979/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._, având ca obiect cerere de liberare condiționată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 și următoarele C.p.).
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă recurentul G. M., asist. de av. Burlă A., din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:
La interpelarea președintelui completului de judecată, recurentul G. M. arată că își menține recursul formulat, pentru motivele arătate în cuprinsul acestuia.
Av. Burlă A. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, rejudecând, să se dispună liberarea condiționată a acestuia, cu consecința punerii de îndată în libertate, raportat la faptul că recurentul îndeplinește condițiile prev. de lege, a participat la diferite programe, organizate de penitenciar, a fost recompensat, astfel încât se impune admiterea recursului.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului declarat de recurentul
G. M., cu consecința menținerii, ca temeinică și legală, a hotărârii primei instanțe, menținându-se, de asemenea, termenul de reiterare a cererii la data de _
, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Având ultimul cuvânt, recurentul arată că, pe perioada detenției, a avut un comportament foarte bun și solicită să i se ia în considerare cele 253 de zile, pe care susține că le are câștig, apreciind că amânarea care i s-a impus prin sentința atacată este exagerat de mare. Solicită să i se ia din această amânare măcar 2 săptămâni. Mai arată că, în perioada detenției, i-a decedat un frate, iar mama sa este foarte bolnavă și că ar dori ca, măcar pe aceasta, să o mai găsească în viață.
T R I B U N A L U L
Deliberând, constată:
Prin Sentința penală nr. 1979/_, pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr._, s-a respins cererea de liberare condiționată, formulată de petentul G. M., fiul lui N. și L., născut la data de_, deținut în
Penitenciarul Bistrița, în executarea pedepsei de 12 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1769/2006 a Judecătoriei București, sector 4.
În temeiul art. 450 alin.2 Cod procedură penală, s-a fixat termen de reiterare a cererii la data de _ .
În temeiul art. 192 Cod procedură penală, a fost obligat petentul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu în favoarea av. M. D. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Din cuprinsul procesului-verbal nr. 580/_, întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Bistrița reiese că petentul se află în executarea unei pedepse de 12 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1769/2006 a Judecătoriei sector 4 București, executare începută la_ și, întrucât a executat 3/4 din pedeapsă, respectiv 3288 zile, a fost discutat în comisia de propuneri pentru liberare condiționată din data de_ . Apreciindu-se, însă de către membrii Comisiei, că nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, s-a propus rediscutarea sa la data de_ . Din caracterizarea aflată la dosar, reiese că, pe parcursul executării pedepsei, petentul-condamnat G. M. a fost sancționat disciplinar de 5 ori: în data de_ pentru confecționare și deținere de obiecte interzise, în_ pentru alte abateri, în_ pentru alte abateri, în_ pentru confecționare și deținere de obiecte interzise și în data de_ pentru lovire deținut, toate sancțiunile fiind ridicate, a fost recompensat de 12 ori cu suplimentarea dreptului la pachet și vizită și cu ridicarea măsurilor disciplinare, a participat la activități productive, iar ca urmare a
muncii prestate a obținut un număr de 253 zile considerate ca executate.
Deși, pe perioada detenției, petentul a participat la activități și programe socio- educative și de asistență psiho-socială, raportat la faptul că petentul este recidivist, a mai beneficiat de liberare condiționată și a continuat să comită noi fapte de natură penală și, cu toate că a executat fracțiunea de pedeapsă de 3/4 prevăzută de art. 59 Cod penal, prima instanță a apreciat că nu îndeplinește, cumulativ, condițiile prevăzute de lege, motiv pentru care a respins cererea de liberare condiționată, ca fiind neîntemeiată și a stabilit termen pentru reiterarea cererii începând cu data de _
.
La adoptarea acestei soluții, instanța de fond a avut în vedere faptul că executarea fracțiunii de pedeapsă nu atrage automat liberarea condiționată a deținutului, fiind necesare dovezi care să ateste faptul că petentul a fost constant, stăruitor în muncă, disciplinat și că s-a îndreptat, instanța a considerat ca fiind optimă și oportună rediscutarea situației petentului începând cu data de_ în vederea determinării acestuia la adoptarea, pe viitor, a unei atitudini sociale corespunzătoare (care să denote îndreptarea petentului) și la conștientizarea clemenței acordate în procedura individualizării administrative a pedepsei.
Totodată, la examinarea cererii s-a avut în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, cuantumul pedepsei aplicate, astfel că instanța a apreciat că executarea efectivă a 3288 zile, coroborat cu celelalte motive sus menționate, nu fac admisibilă cererea petentului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, recurentul G. M.
, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și rejudecând, să se admită cererea și să se dispună liberarea condiționată, apreciindu-se că amânarea cu 6 luni dispusă pentru rediscutarea sa în comisia de liberări condiționate din cadrul
Penitenciarului Bistrița este prea mare. Petentul recurent a invocat, de asemenea, în susținerea cererii sale, motive familiale, în concret precizând că mama sa este foarte bolnavă și că dorește să o găsească în viață, în momentul liberării sale din detenție.
Tribunalul, analizând recursul declarat în cauză prin prisma actelor și lucrărilor dosarului în care s-a pronunțat hotărârea atacată, motivelor de recurs precizate în fața instanței, precum și potrivit disp. art. 385 indice 6 alin. 3 Cod procedură penală, a apreciat că acesta este nefondat, respingându-l, în temeiul disp. art. 385 indice 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală și menținând ca legală și temeinică hotărârea recurată.
Starea de fapt reținută de către instanța de fond este în concordanță cu actele și lucrările dosarului.
În mod corect s-a reținut că, deși a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută de lege pentru a putea beneficia de liberare condiționată, petentul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, nu a dovedit că este constant disciplinat și stăruitor în muncă, că s-a îndreptat. Pe perioada detenției acesta a fost sancționat disciplinar de 5 ori, deși a participat la activități cultural-educative, a fost recompensat de 12 ori și a muncit, datorită muncii depuse de acesta considerându-se că a executat un număr de 253 de zile de detenție. Totodată, nu poate fi trecută cu vederea nici împrejurarea că petentul condamnat este recidivist și a mai beneficiat de liberare condiționată, cu toate acestea a continuat să comită infracțiuni.
Raportat la starea de recidivist a petentului condamnat, a faptului că a mai beneficiat de liberare condiționată, continuând să săvârșească infracțiuni, că a fost sancționat repetat pe perioada detenției, în mod întemeiat instanța a respins cererea formulată de condamnat și a fixat ca și termen de reiterare a cererii data de_ .
La stabilirea termenului de reiterare s-a ținut seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de cuantumul pedepsei aplicate, de comportamentul condamnatului pe perioada detenției, fiind necesar ca petentul să conștientizeze faptul că pentru a putea fi liberat condiționat trebuie să facă dovada că este disciplinat, stăruitor în muncă și că s-a îndreptat, motiv pentru care instanța de recurs apreciază că nu se impune reducerea termenului de reiterare fixat de Comisia de liberări condiționate din Penitenciar și însușit de instanța de fond.
Existența unor probleme de natură familială nu pot fi avute în vedere în ce privește cererea ce face obiectul judecății, deși aceste probleme ar trebui să fie de natură a-l stimula pe condamnat pentru îmbrățișarea unei conduite sociale corespunzătoare, pentru a fi disciplinat și stăruitor în muncă și să dea dovezi concrete că îndreptarea lui este una reală.
Prin prisma soluției date în recurs, în conformitate cu disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, s-a dispus obligarea condamnatului recurent la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului în cuantum de 110 lei, cheltuieli care includ și pe cele cu apărarea obligatorie pentru recurent, în cuantum de 100 lei, care au fost suportate din fondurile Ministerului de Justiție, în conformitate cu disp. art. 189 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DISPUNE
În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul petent G. M., fiul lui N. și L., născut la data de_ în oraș B. n, jud. Harghita, domiciliat în com. Acățari, sat. Murgești, FFL București, str. Lacul Pasărea, nr. 162, sect. 5, în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița, CNP - 1., împotriva Sentinței penale nr. 1979/19 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr. _
.
Acordă apărătorului din oficiu pentru recurent, av. Burla A., onorariu avocațial în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă condamnatul recurent la plata cheltuielilor judiciare în recurs în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și plata av. din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
G. A. | B. | D. | L. | M. V. |
GREFIER,
N. L.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 41/R/2013
În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de condamnatul petent G. M., fiul lui N. și L., născut la data de_ în oraș B. n, jud. Harghita, domiciliat în com. Acățari, sat. Murgești, FFL București, str. Lacul Pasărea, nr. 162, sect. 5, în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița, CNP - 1., împotriva Sentinței penale nr. 1979/19 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr. _
.
Acordă apărătorului din oficiu pentru recurent, av. Burla A., onorariu avocațial în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă condamnatul recurent la plata cheltuielilor judiciare în recurs în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și plata av. din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
G. A. | B. | D. | , L. | M. V. |
R O M Â N I A
TRIBUNALUL BISTRIȚA-NĂSĂUD SECȚIA PENALĂ
Dosar nr. _
COPIA DISPOZITIVULUI DECIZIEI PENALE NR. 41/R/2013
În temeiul disp. art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală:
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de condamnatul petent G. M., fiul lui N. și L., născut la data de_ în oraș B. n, jud. Harghita, domiciliat în com. Acățari, sat. Murgești, FFL București, str. Lacul Pasărea, nr. 162, sect. 5, în prezent deținut în Penitenciarul Bistrița, CNP - 1., împotriva Sentinței penale nr. 1979/19 decembrie 2012 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosar penal nr. _
.
Acordă apărătorului din oficiu pentru recurent, av. Burla A., onorariu avocațial în cuantum de 100 lei, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Obligă condamnatul recurent la plata cheltuielilor judiciare în recurs în cuantum de 110 lei, cheltuieli ce includ și plata av. din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2013.
PREȘEDINTE, | JUDECĂTORI, | |||
G. A. | B. | D. | , L. | M. V. |
GREFIER,
N. L.
← Decizia penală nr. 56/2013. Cerere de liberare conditionata | Decizia penală nr. 455/2013. Cerere de liberare conditionata → |
---|