Decizia penală nr. 192/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice

R O M A N I A

CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR.192/R/2013

Ședința publică din 12 februarie 2013 Instanța constituită din :

PREȘEDINTE

: I.

M. ,judecător

JUDECĂTORI

: V.

V. A.

: L.

H.

GREFIER

: L.

C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj - reprezentat prin PROCUROR - SEBASTIAN DOBRESCU

S-a luat spre examinare recursul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, împotriva sentinței penale nr.533/_, pronunțată în dosar nr._ al Judecătoriei Turda, privind pe inculpatul H. G., trimis în judecată prin rechizitoriul nr 963/P/2012 al Parchetului de pe langa Judecatoria Turda inregisrat în data de_ cu nr_ la Judecatoria Turda pentru comiterea infractiunii de refuz de a se supune la recoltarea probelor biologice, prev de art 87 alin 5 OUG 195/2002

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, av.R. Cecilia, din cadrul Baroului Cluj, cu delegație avocațială depusă la dosar, lipsă fiind inculpatul H. G. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursului.

Reprezentantul Parchetului, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și rejudecând cauza, să se dispună condamnarea inculpatului la o pedeapsă în limite legale, apreciind că vinovăția acestuia a fost pe deplin dovedită, aspect care reiese și din hotărârea primei instanțe.

Apărătorul inculpatului, solicită respingerea în principal, respingerea recursului ca netemeinic iar în subsidiar, solicită micșorarea pedepsei aplicate ținând seama de circumstanțele atenuante. Cu onorar din FMJ.

C U R T E A

Prin sentința penală nr. 533 din 12 decembrie 2012 a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosarul nr._, în baza art 87 alin 5 OUG 195/2002, cu aplicarea art 320 ind 1 alin 1, 4, 7 C.proc.pen, refuz de a se supune la recoltarea probelor biologice condamna pe inculpatul H. G. - fiul lui N. și M., nascut în data de_, în C.

T., Cluj, roman, cu dom în Austria, 8431 G., S. Weg 2, dom ales la cab av Spatariu A. Petrica - C. T., str L., nr 31, ap 1, Cluj, CNP 1., pasaport seria 12621194 eliberat în data de_ de autoritatile romane, fără antecedente penale

- la o pedeapsa de 8 luni inchisoare.

S-a făcut aplicarea art 71 C pen, art 64 lit a teza a doua C pen.

În baza art 81 C pen, art 82 C pen s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 8 luni incercare pentru un termen de incercare de 2 ani 8 luni.

Conform art 359 C.proc.pen., s-a atras atentia inculpatului asupra prevederilor art 83 C pen referitoare la revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

S-a făcut aplicarea art 71 alin 5 C pen.

Onorariul de 100 lei, av oficiu I. iciu R., s-a avansat din fondurile FMJ.

În baza art 191 alin 1 C pr pen a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare catre stat, de 600 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr 963/P/2012 al Parchetului de pe langa Judecatoria Turda inregisrat în data de_ cu nr_ la Judecatoria Turda inculpatul H. G. a fost trimis în judecata pentru comiterea infractiunii de refuz de a se supune la recoltarea probelor biologice, prev de art 87 alin. 5 OUG 195/2002 rep retinându-se că în data de_ a refuzat sa se supuna recoltarii probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Aceasta stare de fapt s-a retinut potrivit urmatoarelor mijloace de proba: proces verbal de constatare a infracțiunii - f. 6-7; declarațiile învinuitului - f. 13, 18; declarații martori - f. 28, 30, 32, inregistrari video (filele 9, 11, 35, 37).

În fata instantei de judecata, în sedinta publica din data de_, în prezenta avocatului, inculpatul a declarat ca doreste sa ii fie aplicabile prev art 320 ind. 1 C.proc.pen intrucat a comis fapta de care este invinuit (fila 14).

Instanta, dupa ascultarea inculpatului, a procurorului și a avocatului inculpatului, a constatat ca în cauza sunt incidente dispozitiile art 320 ind 1 C pr pen, intrucat inculpatul a recunoscut comiterea faptei de care este invinuit prin rechizitoriu și nu a solicitat administrarea altor probe.

Analizand materialul probator al cauzei, tinand seama de dispozitiile art 320 ind 1 C pr pen, care fac referire la solutionarea cauzei raportat la materialul de urmarire penala, instanta a retinut ca declaratia inculpatului din fata instantei de judecata (fila 20) este confirmata de materialul de urmarire penala.

Astfel, coroborând proces verbal de constatare f. 6-7; declarațiile inculpatului (filele 13-18), cu ale martorilor Moisa Mihai, Martin L. V., Hanuschi Ancuta A. (filele 28- 32); instanta retine ca în data de_, inculpatul a consumat bauturi alcoolice, apoi a condus autoturismul cu nr de inmatriculare VO 163 CB pe str 1 Decembrie 1918, C. T.

. Nu a oprit la semnalul agentului de circulatie, fiind urmarit de autovehiculul politiei, cu semnalele acustice și luminoase pornite. A oprit pe str. A. Muresanu. A refuzat testarea cu aparatul alcooltest și a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Inculpatul a invocat în apărare împrejurarea ca nu își amintește daca i s-a adus la cunoștința ca fapta sa constituie infracțiune, dar acest aspect este infirmat de martorii Moisa Mihai și Hanuschi Ancuta A. . Totodata necunoașterea legii penale, nu înlătura carcaterul penal al faptei, art. 51 alin 4 C pen.

Fapta inculpatului H. G. care, în data de_, a refuzat sa se supuna recoltarii de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei constituie infractiunea de refuz de a se supune la recoltarea probelor biologice prev de art 87 alin 5 OUG 195/2002 rep.

Infractiunea a fost comisa cu intentie, inculpatul cunoscand ca este obligatoriu recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.La individualizarea judiciara a pedepsei, instanta a avut în vedere dispozitiile art 72 C pen și anume prevederile partii generale a codului penal, limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol social al infractiunii comise, persoana inculpatului, imprejurarile concrete ale comiterii infractiunii. De asemenea, instanta a avut în vedere dispozitiile art 320 ind 1 alin 4, 7 C pr pen, potrivit carora limitele speciale ale pedepsei se reduce cu o treime în cazul pedepsei inchisorii și cu o patrime în cazul pedepsei amenzii penale.

Vazand limitele pedepsei reduse conform art 320 ind 1 C pr pen, instanta a ținut seama de imprejurarile concrete ale comiterii infractiunii (conducerea unui autoturism pe drumul public, ignorarea semnalelor agentilor de politie, de atitudinea sincera a

inculpatului în cursul urmaririi penale, de imprejurarea ca inculpatul avea probleme medicale la acel moment - fiind operat în acea zi la dinti

În baza art 87 alin 5 OUG 195/2002, cu aplicarea art 320 ind 1 alin 1, 4, 7 C pr pen, refuz de a se supune la recoltarea probelor biologice a fost condamnat inculpatul H. G.

- la o pedeapsa de 8 luni inchisoare.

S-a făcut aplicarea art 71 C pen, art 64 lit a teza a doua C pen.

Deoarece inculpatul nu are antecedente penale, pedeapsa apliacta este mai mica de 3 ani inchisoare, iar instanta a apreciat ca scopul pedepsei poate fi atins fara executarea în regim de detentie a pedepsei, în baza art 81 C pen, art 82 C pen s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 8 luni incercare pentru un termen de incercare de 2 ani 8 luni.

Conform art 359 C pr pen, s-a atras atentia inculpatului asupra prevederilor art 83 C pen referitoare la revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.

S-a făcut aplicarea art 71 alin 5 C pen.

Onorariul de 100 lei, av oficiu I. iciu R., s-a avansat din fondurile FMJ.

În baza art 191 alin 1 C pr pen a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare catre stat, de 600 lei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda, criticând solutia instantei de fond ca nelegală sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate si a solicitat casarea sentintei atacate si pronuntarea unei decizii prin care să se dispună aplicarea unei pedepse care să răspundă cerintelor de legalitate.

Recursul a fost motivat arătându-se că, nefiind retinute circumstante atenuante, urmare a aplicării dispozitiilor art. 320/1 C.proc.pen. limitele speciale de pedeapsă se reduc cu o treime, minimul special al pedepsei este de 1 an si 4 luni închisoare astfel că sanctiunea stabilita de instanta de fond este situată în afara limitelor legale.

Analizând sentinta penala atacată în raport cu actele si lucrarile dosarului, cu motivele sustinute de recurent, precum si din oficiu, potrivit art.385/6 alin.3 C.proc.pen., sub toate aspectele de fapt si de drept ale cauzei deduse judecatii, Curtea constata următoarele:

Instanta de fond a stabilit o situatie de fapt conforma probatoriului administrat în faza de urmarire penala, pe care l-a evaluat în mod just, inclusiv prin raportare la declaratiile inculpatului, care a recunoscut-o întocmai, optând pentru desfasurarea judecatii potrivit procedurii simplificate, bazata pe recunoasterea vinovatiei, în conditiile reglementate de art. 320/1 C.proc.pen.

Astfel, s-a retinut în mod corect că în data de_, după ce a consumat băuturi alcoolice, fiind somat si urmărit în trafic pentru a se supune controlului, a refuzat sa se supuna testării cu aparatul alcooltest si recoltarii de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Având în vedere situatia de fapt anterior mentionata (necontestata), instanta de fond a stabilit o încadrare juridica legala, în raport cu norma de incriminare incidenta (infracțiunea de refuz al conducătorului auto de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 87 alin.5 din OUG 195/2002).

Referitor la pedeapsa aplicată inculpatului, Curtea observă că este nelegală deoarece, fără retinerea circumstantelor atenuante, sanctiunea de 8 luni închisoare se situează în afara limitelor speciale prevăzute de lege.

Astfel, infractiunea prev. de art. 87 alin.5 din OUG 195/2002 se sanctionează cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani. Urmare a retinerii dispozitiilor art. 320/1 C.proc.pen., limitele speciale de pedeapsă se reduc cu o treime, sanctiunea fiind pedeapsa închisorii de la 1 an si 4 luni la 4 ani 8 luni.

Asa fiind, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d C.proc.pen. se va admite recursul declarat în cauză, iar sentinta penală atacată se va casa cu privire la nelegalitatea pedepsei aplicate.

Rejudecând în aceste limite, se va dispune condamnarea inculpatului H. G. pentru comiterea infractiunii de refuz de a se supune la recoltarea probelor biologice prev. și ped. de art. 87 al.5 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod proc.penala, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

La stabilirea pedepsei curtea are în vedere faptul că potrivit art.72 din C.pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Infracțiunile prevăzute de OUG nr.195/2002, fac parte din categoria infracțiunilor de pericol ce ocrotesc relațiile sociale care asigură normala desfășurare a circulației pe drumurile publice, dar în condiții de securitate pentru traficul rutier și pietonal. Astfel de fapte, pot avea consecințe imprevizibile, de cele mai multe ori soldate cu vătămări grave ale unor persoane sau bunuri.

În acest context, nu poate fi ignorat faptul că inculpatul, desi stia că a consumat băuturi alcoolice, a condus autoturismul pe drumurile publice, apoi a încercat să evite controlul fiind necesară urmărirea sa în trafic, iar apoi a înteles sa se sustragă recoltării probelor biologice, evident, tocmai pentru a ascunde starea care îl incrimina.

În final, nu poate fi retinut ca motiv afirmatia necunoaterii dispozitiilor legale deoarece potrivit art. 51 alin. 4 C.penal, "necunoașterea sau cunoașterea greșită a legii penale nu înlătură caracterul penal al faptei";, dispozitie care se aplică atât cetătenilor români, cât si celor străini.

Reținerea de circumstanțe atenuante este nejustificată.

Aplicarea dispozițiilor art. 74 C.pen. este atributul exclusiv al instanței de judecată, care la momentul individualizării pedepsei este obligată să se raporteze la toate circumstanțele comiterii faptei și să aibă în vedere și consecintele acesteia. Totodată, recunoașterea anumitor împrejurări ca circumstanțe atenuante judiciare nu este posibilă decât dacă împrejurările luate în considerare reduc în asemenea măsură gravitatea faptei în ansamblu sau caracterizează favorabil de o asemenea manieră persoana făptuitorului încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special se învederează a satisface, în cazul concret, imperativul justei individualizări a pedepsei.

Astfel, "conduita bună";, în sensul art. 74 alin. 1lit. a C.pen., presupune, între altele, absența antecedentelor penale (conditie care desi este îndeplinită în cauză este insuficientă raportat la conduita inculpatului care a încercat să se sutragă răspunderii penale); "stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită";, în sensul art. 74 alin. (1) lit. b) C. pen., nu se regăsește în prezenta cauză.

Totodată, circumstanța atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. - constând în "atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului, înlesnirea descoperirii ori arestării participanților"; - nu se reduce la recunoașterea săvârșirii infracțiunilor, pe fondul existenței, la dispoziția organelor judiciare, a probelor care dovedesc săvârșirea faptelor,

recunoaștere căreia instanța i-a acordat eficiență juridică în ceea ce-l priveste pe inculpat prin reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, conform art. 3201alin. (7) C. proc. pen. (I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 2974 din 8 septembrie 2011).

Pentru aceste motive Curtea consideră că o pedeapsă stabilită la minimul special prevăzut de lege este o sanctiune justă și proporțională, in masura sa asigure atât

exemplaritatea, cât și finalitatea acesteia, respectiv prevenția specială și generală înscrise în art. 52 C.pen., dar si funcțiile de constrângere și de reeducare și că va contribui la conștientizarea consecințelor faptei, în vederea unei reinserții sociale reale a inculpatului.

Conform art. 71 alin.2 C.pen. instanta va interzice inculpatului ca și pedepse accesorii exercitiul drepturilor prev. de art. 64 lit a teza a II-a C.pen. pe durata stabilita în art. 71 alin.2 C.pen..

Conform dispozițiilor articolului 71 al. 2 C.pen. condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea dreptului prevăzut în articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei, până la grațierea totală sau a restului de pedeapsă ori până la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei. Instanța nu a interzis dreptul de a alege, ci doar dreptul de a fi ales, având în vedere exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului, reflectate în Hotărârea din 06 octombrie 2005 în cauza Hirst împotriva Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia Sabău și Pârcălab împotriva României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuie să fie dispusă în funcție de natura faptei sau de gravitatea acesteia. Or, fapta care a făcut obiectul prezentei cauze nu are conotație electorală, astfel că instanța apreciază că nu se impune interzicerea dreptului de a alege. Dreptul de a fi ales se impune a fi interzis deoarece condamnatul nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru concetățenii săi față de care alege să aibă comportamentul anterior analizat.

Curtea consideră că scopul pedepsei poate fi atins si fără privarea de libertate a inculpatului astfel că în baza art. 81 C.pen. va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni potrivit art. 82 C.pen., iar în baza art. 71 alin.5 C.pen. se va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art.359 C.proc.pen. inculpatul va fi atentionat asupra dispozițiilor art.83 C.pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Vor fi mentinute restul dispozitiilor sentintei penale recurate.

Potrivit art. 189 C.proc.pen. se va stabili suma de 200 lei în favoarea BCAJ Cluj reprezentând onorar pentru avocatul din oficiu ce se va avansa din FMJ.

În baza art. 192 al. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E:

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Turda împotriva sentintei penale nr. 533 din 12 decembrie 2012 a Judecătoriei Turda, pe care o casează cu privire la nelegalitatea pedepsei aplicate.

Rejudecând în aceste limite

Condamna pe inculpatul H. G., fiul lui N. și M., născ.la 26 noiembrie 1968 în C. T. pentru comiterea infractiunii de refuz de a se supune la recoltarea probelor biologice prev. și ped. de art. 87 al.5 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 320 ind. 1 Cod proc.penala, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare.

Apică art. 71, 64 lit.a teza a-II-a.

Dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și 4 luni.

Aplică art. 71 al.5 Cod penal. Pune în vedere art. 83 Cod penal.

Mentine restul dispozitiilor sentintei penale recurate.

Stabilește suma de 200 lei în favoarea BCAJ Cluj reprezentând onorar pentru av. din oficiu ce se va avansa din FMJ.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.

Pronuntata în ședința publică din 12 februarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

I. M. V. V. A. L. H.

GREFIER,

L. C.

Dact.L.H./Dact.S.M 4 ex./_

Jud.fond. C. P.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 192/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice