Decizia penală nr. 1280/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe drumurile publice
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR. _
DECIZIA PENALĂ NR.1280/R/2013
Ședința publică din 7 octombrie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: L. M., judecător JUDECĂTORI: M. Ș.
ANA C.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR - VIOLETA TRAISTARU
S-a luat spre examinare recursul declarat de către revizuientul P. I. împotriva sentinței penale nr.14 din 21 august 2013 a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosar nr._, având ca obiect cerere de revizuire.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților.
Reprezentantul M. ui P. solicită respingerea recursului ca nefondat pentru considerentele arătate de prima instanță în cuprinsul motivării hotărârii atacate, apărările formulate pe calea revizuirii fiind de fapt apărările pe care condamnatul le-a formulat odată cu soluționarea fondului cauzei, care au fost avute în vedere de prima instanță.
De altfel, elementele arătate în cererea de revizuire nu se încadrează în sintagma "fapte și împrejurări noi";, la care legiuitorul a făcut referire în disp.art.394 lit.a C.pr.pen.
Prin urmare, soluția de respingere a cererii de revizuire este corectă, motiv pentru care solicită a fi menținută.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.14 din 21 august 2013 a Judecătoriei Turda, pronunțată în dosar nr._ , în baza art. 403 alin. 3 C.pr.pen., rap. la art. 394 alin.1 C.pr.pen. s-a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de condamnatul P. I. - în privința sentinței penale nr. 92/2013 a Judecătoriei Turda.
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. a fost obligat revizuientul la cheltuieli judiciare către stat în sumă de 50 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de_ cu nr._ la Judecătoria Turda, condamnatul P. I. a solicitat instanței de revizuirea sentinței penale nr. 92/2013 a Judecătoriei Turda, arătând ca s-au descoperit împrejurări noi, anume inculpatul nu a refuzat recoltarea probelor biologice, fiind consemnate de către organele judiciare date neconforme cu realitatea.
Prin referatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda s-a arătat că revizuientul condamnat invocă motivul arătat anterior: s-au descoperit împrejurări noi, care nu au fost avute in vedere de instanța de judecată la soluționarea cauzei, precum si organele de cercetare penală si procurorul au consemnat date neconforme cu adevărul, motive prev. de art. 394 lit. a și d C.pr.pen.
S-a acvirat dosarul nr._ în care s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat
Analizând materialul probator al cauzei, instanța a reținut că potrivit art. 394 C prpen, cazurile de revizuire a unei hotărâri penale definitive sunt expres si limitativ prevăzute de lege :
Cazul prevăzut de litera a art. 394 C.pr.pen. se referă la descoperirea de fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanța de judecată la soluționarea cauzei. Raportat la cererea petentului, la motivul indicat, instanța a constatat ca acest caz de revizuire nu este incident în cauză, din următoarele motive: pe tot parcursul cercetării judecătorești, inculpatul a susținut ca nu s-a opus recoltării probelor biologice, astfel încât acesta nu reprezintă un motiv nou, necunoscut instanței la momentul soluționării cauzei (filele 20, 21 dosar u.p., f.19 dosar fond)
În cererea s-a, condamnatul a invocat si prev. art. 394 lit.b C.pr.pen., potrivit cărora, este motiv de revizuire dacă în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, un martor, expert, interpret a comis infracțiunea de mărturie mincinoasă. Instanța a constatat că revizuientul nu a indicat un motiv care să se circumscrie acestor dispoziții legale.
Instanța a mai reținut că nu sunt aplicabile nici prevederile art. 394 lit.c C.pr.pen. - un înscris care a servit ca temei la soluționarea cauzei a fost declarat fals, nefiind invocat un astfel de motiv de către condamnat.
În ceea ce privește art. 394 lit.d C.pr.pen. - un membru al completului de judecată, procurorul, organul de cercetare penală a comis o infracțiune in legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, instanța a reținut că revizuientul nu a indicat un motiv care să se circumscrie acestor dispoziții legale, nefiind depusa o hotărâre judecătorească care sa confirme aceste aspecte
Raportat la cele arătate, instanța a constatat că în cauză nu sunt incidente prev. art. 394 C.pr.pen. si în baza art. 403 alin.3 C.pr.pen. rap la art. 394 alin.1 C.pr.pen. a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de condamnatul P. I. - în privința sentinței penale nr. 92/2013 a Judecătoriei Turda.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs revizuientul P. I. , fără a arăta în scris motivele și fără a se prezenta în instanță pentru susținerea acestuia.
Ver if ic ând ho tăr âre a atac ată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.385/14 și art.385/6 alin.3 C.pr.pen., Curtea constată nefondat recursul în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În baza actelor dosarului de fond și în virtutea dispozițiilor legale care reglementează instituția revizuirii sentințelor penale definitive - art.394 și urm. C.pr.pen. - instanța de fond a stabilit în mod corect că motivele invocate de revizuient nu sunt incidente în cauză și nu justifică revizuirea sentinței penale nr.92 din 20 februarie 2013 a Judecătoriei Turda, definitivă prin decizia penală nr.816/R/6 iunie 2013 a Curții de Apel Cluj prin care revizueintul P. I. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare a probelor biologice și testării aerului expirat în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art.87 alin.5 din OUG nr.195/2002.
Astfel, s-a apreciat corect că în cauză nu s-au descoperit împrejurări noi în sensul art.394 alin.1 lit.a C.pr.pen. - care să nu fi fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Împrejurarea că inculpatul nu a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei - a fost invocată constant de revizuient pe parcursul soluționării cauzei, constituind de fapt, apărarea sa, pe care instanța a cunoscut-o la momentul pronunțării soluției, dar care nu a fost reținută ca reflectând realitatea.
Nu s-a dovedit în cauză nici existența motivului de revizuire prev. de art.394 lit.b C.pr.pen., în sensul că, în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, un martor, expert, interpret a comis infracțiunea de mărturie mincinoasă. Revizuientul nu a arătat care, dintre persoanele nominalizate de lege, ar fi comis infracțiunea de mărturie mincinoasă.
În legătură cu cazul de revizuire prev. de art.394 lit.c C.pr.pen. - un înscris care a servit ca temei la soluționarea cauzei a fost declarat fals - deși a fost invocat ca temei legal al cererii, nu s-a arătat în ce anume ar consta acest caz, care este înscrisul declarat fals.
În privința cazului de revizuire prev. de art 394 lit.d C.pr.pen. - un membru al completului de judecată, procurorul, organul de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere - se constată că, în cererea introductivă revizuientul a arătat că procurorul și organele de urmărire penală au comis o infracțiune, consemnând în actele de urmărire penală, în mod nereal că revizuientul ar fi refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Nu s-a arătat în concret, care este infracțiunea comisă ( probabil revizuientul se referă la falsul intelectual), nu s-a dovedit comiterea unei posibile asemenea infracțiuni prin modalitățile prevăzute de lege și, nici nu se justifică constatarea acestei presupuse infracțiuni în procedura revizuirii, pentru că nu sunt întrunite condițiile legale pentru aceasta, iar conținutul infracțiunii de care s-ar face vinovați cei care au instrumentat urmărirea penală nu este altceva decât însăși apărarea pe care și-a făcut-o revizuientul la soluționarea pe fond a cauzei, arătând că el nu a refuzat recoltarea de probe biologice și, poate dovedi acest lucru cu adresa emisă de Spitalul Municipal Câmpia Turzii, conform căreia în perioada_ -_ numitul P. I. nu a fost înregistrat în registrele de consultații ale spitalului (f.10 dos. fond revizuire).
Ori, în hotărârea de condamnare, ce se cere a fi revizuită, nici nu se reține că inculpatul ar fi refuzat la spital să i se recolteze probe biologice, el refuzând însăși deplasarea la unitatea spitalicească în acest scop. Prin urmare, este firesc că nici nu avea cum să fie înregistrat în registrele de consultații ale spitalului.
Așa fiind, se constată legală și temeinică hotărârea atacată, iar recursul promovat este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b C.pr.pen.
În baza art.192 alin.2 C.pr.pen. va fi obligat recurentul revizuient să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE IN NUMELE LEGII DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuientul P. I., cu domiciliul ales în B., sector 4, Bd. R. M. nr. 35, împotriva sentinței penale nr.14 din 21 august 2013 a Judecătoriei Turda.
Obligă pe recurentul revizuient să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 octombrie 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTORI | ||
L. M. | M. | Ș. | ANA C. |
GREFIER
M. B.
Red./Tehnred.A.C. 2 ex./_
Jud. fond: C.P.
← Decizia penală nr. 1326/2013. Infractiuni rutiere-circulația... | Decizia penală nr. 603/2013. Infractiuni rutiere-circulația pe... → |
---|