Decizia penală nr. 196/2013. Cerere de liberare conditionata

ROMÂNIA cod operator-2618

TRIBUNALUL MARAMUREȘ SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR. _

DECIZIA PENALĂ NR. 196/R

Ședința publică din 29 august 2013 Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: ALB C. VIOLETA - judecător

JUDECĂTORI: B. C.

P. M.

GREFIER: M. EVA

MINISTERUL PUBLIC reprezentat prin PROCUROR: B. L. de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul-petent C.

G. I. (fiul lui G. și M., născut la_, deținut în Penitenciarul Baia Mare) împotriva sentinței penale nr. 1734 din_ pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosar nr._ având ca obiect cerere de liberare condiționată.

La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi se prezintă recurentul-condamnat C. G. I., în stare de deținere, asistat de avocat B. I.

, în substituirea apărătorului desemnat din oficiu av.Petrovai Gabriel.

Procedura de citare este legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei după care:

Apărătorul recurentului-condamnat C. G. I., avocat B. I. depune la dosar delegația pentru asistență juridică obligatorie nr. 2114 din_ eliberată de Baroul Maramureș pentru dl.avocat Petrovai Gabriel, arătând faptul că în cursul zilei de azi va depune și delegația de substituire a acestuia.

Instanța verifică datele personale ale recurentului-condamnat C. G. I. și arată că acesta a declarat recurs împotriva sentinței penale nr. 1787/_ a Judecătoriei Baia Mare prin care a fost respinsă cererea de liberare condiționată. I se solicită recurentului-condamnat să precizeze dacă își menține recursul având în vedere faptul că dispozitivul sentinței i-a fost comunicat în data de_, iar recursul a fost declarat la data de_ .

Recurentul-condamnat C. G. I. arată că își menține recursul și depune la dosar caracterizarea întocmită de Penitenciarul Baia Mare, procesul- verbal nr.D/298937/_ a Penitenciarului Baia Mare și anexa la acesta, o serie de acte medicale și un memoriu. Intrebat fiind de instanță dacă cunoaște în

câte zile avea dreptul să declare recurs, recurentul-condamnat arată că a primit cu întârziere comunicarea sentinței.

Instanța, din oficiu, pune în discuție tardivitatea recursului.

Apărătorul recurentului-condamnat C. G. I., avocat B. I., raportat la data la care i s-a comunicat acestuia dispozitivul sentinței penale și data formulării recursului, instanța va dispune în consecință.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că recursul declarat de condamnat este tardiv.

Recurentul-condamnat C. G. I., acordându-i-se ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului.

Instanța reține cauza în pronunțare pe excepție.

T.

Prin sentința penală nr. 1734 din 18 iulie 2013 a Judecătoriei Baia Mare s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul C. G.

I. .

În temeiul art. 192 alin.2 C.pr.pen., acesta a fost obligat la plata către stat a sumei de 200 lei - cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei - onorariul avocatului numit din oficiu (av.Moțoc Andrada) s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

In considerentele sentinței s-a reținut faptul că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus condamnatul C. G. I., deținut în Penitenciarul Baia Mare, a solicitat liberarea sa condiționată înainte de executarea în întregime a pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 85/2002 a T. ui Sălaj în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei nr.101/2003.

Executarea pedepsei a început la data_ și urmează să expire la data de_ .

Din procesul-verbal nr. D/298972 din_ încheiat de Comisiei de propuneri pentru liberarea condiționată din cadrul Penitenciarului Baia Mare a rezultat faptul că acesta se află la prima analiză.

Totodată din procesul-verbal nr. D/298972 din_ întocmit de Penitenciarul Baia Mare a rezultat că pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate deținutul trebuie să execute o fracțiunea de 3/4 din pedeapsă, respectiv 4109 de zile, iar la data analizării, respectiv în_, avea un total de 4115 zile executate.

Din caracterizarea comportamentului în timpul perioadei de detenție a reieșit faptul că deținutul se află la prima analiză. A avut un comportament adecvat. Nu a fost sancționat disciplinar. A fost recompensat de 4 ori. Pe parcursul executării pedepsei privative de libertate a participat la activități și programe educaționale. Nu a muncit, fiind inapt din punct de vedere medical.

Comisia de propuneri pentru liberarea condiționată din cadrul Penitenciarului Baia Mare nu a propus liberarea condiționată a petentului. întrucât a apreciat că petentul nu s-a implicat în programe de reinserție socială. În consecință, a decis amânarea rediscutării acestuia cu 6 luni.

Potrivit art. 59 Cod penal, liberarea condiționată poate fi acordată după ce deținutul a executat cel puțin 3/4 din durata pedepsei în cazul închisorii care depășește 10 ani și dacă sunt îndeplinite și celelalte condiții, respectiv este stăruitor în muncă, este disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Liberarea condiționată reprezintă o vocație și nu un drept al persoanei condamnate, facultate prevăzută de lege ce poate fi valorificată în situația în care sunt întrunite în mod cumulativ toate cerințele prevăzute de textul legal incident în cauză, respectiv art. 59 Cod penal.

Din această perspectivă, luând în considerare cuantumul pedepsei pe care o execută acesta, precum și perioada rămasă de executat până la împlinirea duratei pedepsei (_ ), instanța a apreciat că nu s-au dovedit a fi îndeplinite toate condițiile pentru a putea dispune liberarea condiționată a petentului.

S-a dat eficiență și prev.art. 192 alin.2 C.pr.pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul care în cuprinsul notelor de ședință de la f.13-14 a arătat că solicită a fi pus în libertate cu motivarea că a avut un regim de executare sever, condiții foarte grele, din cauza bolii a fost inapt să muncească, a dobândit-o pe perioada executării acestei pedepse, cu toate acestea a dat dovezi temeinice de "reabilitare";, s-a străduit să participe la toate activitățile aprobate de conducerea unității, din cauza vârstei nu se va putea încadra în muncă. Din perioada de amânare de 6 luni a executat 2 luni.

Examinând recursul condamnatului, tribunalul îl apreciază ca fiind tardiv pentru următoarele considerente:

Potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare a unei copii de pe dispozitivul sentinței de la fila 27 dosar judecătorie, aceasta i-a fost comunicată recurentului-condamnat la data de 22 iulie 2013, iar recursul a fost declarat în luna august 2013 (data de 1 august 2013 este data indicată în cerere, iar adresa de înaintare a ei întocmită de penitenciar având data de 2 august 2013).

Conform art. 450 alin.4 C.pr.pen., hotărârea pronunțată în cazul cererilor de liberare condiționată poate fi atacată cu recurs în 3 zile, iar potrivit art. 3853alin.2 C.pr.pen. rap.la art. 363 alin.3 C.pr.pen. pentru inculpatul deținut care a lipsit de la pronunțare termenul de recurs curge de la comunicarea unei copii de pe dispozitivul sentinței. Prin urmare, pentru recurentul-condamnat termenul de recurs a fost de 3 zile - termen ce a curs de la comunicarea unei copii de pe dispozitivul hotărârii primei instanțe.

Față de cele de mai sus, tribunalul apreciază că recursul condamnatului a fost declarat după expirarea termenului de 3 zile menționat astfel că acesta urmează a fi respins ca fiind tardiv.

În baza art. 192 alin.2 C.pr.pen., recurentul-condamnat va fi obligat la plata către stat a sumei de 150 lei - cheltuieli judiciare în recurs din care suma de 100 lei - onorariul avocatului numit din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE:

In temeiul art.38515pct.1 lit.a C.pr.penală, respinge ca tardiv recursul declarat de condamnatul C. G. I., fiul lui G. și M., născut la_, deținut în Penitenciarul Baia Mare împotriva sentinței penale nr.1734 din_ a Judecătoriei Baia Mare.

În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.penală, obligă pe recurentul-condamnat să plătească statului suma de 150 lei - cheltuieli judiciare în recurs din care suma de 100 lei - onorariul avocatului desemnat din oficiu (avocat Petrovai Gabriel) se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 29 august 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTORI

GREFIER

Alb C. Violeta

B.

C. P. M.

M. Eva

în delegație semnează președintele completului

Red.B.C../ T.red.E.M.

_ / 3 ex.

J. ecător la fond: F. aș M. E.

cod operator - 2618

Tribunalul Maramureș Minută

Dosar nr._ D.P. 196/R/_

In temeiul art.38515pct.1 lit.a C.pr.penală, respinge ca tardiv recursul declarat de condamnatul C. G. I., fiul lui G. și M., născut la_, deținut în Penitenciarul Baia Mare împotriva sentinței penale nr.1734 din_ a Judecătoriei Baia Mare.

În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.penală, obligă pe recurentul-condamnat să plătească statului suma de 150 lei - cheltuieli judiciare în recurs din care suma de 100 lei - onorariul avocatului desemnat din oficiu (avocat Petrovai Gabriel) se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 29 august 2013.

Președinte J. ecători

ROMÂNIA - TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator-2618

DOSAR NR._ din 29 august 2013

Către

PENITENCIARUL BAIA MARE

Alăturat prezentei, conform art. 360 alin.2 Cod procedură penală, vă trimitem copia dispozitivului deciziei penale nr. 196/R din 29 august 2013, pronunțată în dosarul cu nr. mai sus indicat, privind pe condamnatul C. G. I.

, fiul lui G. și M., născut la_, deținut în Penitenciarul Baia Mare.

PREȘEDINTE, GREFIER,

TRIBUNALUL MARAMUREȘ cod operator 2618 DOSAR NR._ din

29 august 2013

Către

SERVICIUL FINANCIAR-CONTABIL

din cadrul T. UI M.

Alăturat vă înaintăm o copie de pe dispozitivul deciziei penale nr. 196/R/_ prin care s-a dispus plata în avans din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului desemnat din oficiu către dl. avocat Petrovai Gabriel în sumă de 100 lei.

PREȘEDINTE GREFIER

cod operator - 2618

Tribunalul Maramureș COPIE-Minută Dosar nr._ D.P. 196/R/_

Decide:

In temeiul art.38515pct.1 lit.a C.pr.penală, respinge ca tardiv recursul declarat de condamnatul C. G. I., fiul lui G. și M., născut la_, deținut în Penitenciarul Baia Mare împotriva sentinței penale nr.1734 din_ a Judecătoriei Baia Mare.

În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.penală, obligă pe recurentul-condamnat să plătească statului suma de 150 lei - cheltuieli judiciare în recurs din care suma de 100 lei - onorariul avocatului desemnat din oficiu (avocat Petrovai Gabriel) se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 29 august 2013. PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

s.s.indesc. s.s.indesc.; s.s.indesc.

pt.conf.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 196/2013. Cerere de liberare conditionata