Decizia penală nr. 219/2013. Înșelăciune
Comentarii |
|
R O M Â N I A
CURTEA DE APEL CLUJ SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 219/R/2013
Ședința publică din data de 15 februarie 2013 Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: V. C. JUDECĂTORI: I. C. M.
: C. I. GREFIER: A. B. H.
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C., reprezentat prin PROCUROR - V. GĂZDAC
S-a luat spre examinare recursul declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței penale nr.950 din data de 17 septembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N., privind pe inculpatul B. J., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca nr. 8326/P/2008 din data de 10 ianuarie 2012, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1 si 3 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat - avocat Bîcu D. - A. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul B. J. și partea civilă B. I. I. .
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, Curtea față de împrejurarea că inculpatul B. J. a semnat personal procedura de citare emisă pentru acest termen, lasă cauza la final în vederea prezentării inculpatului.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat - avocat Bîcu D. - A. din cadrul Baroului C., cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul B. J. și partea civilă B. I. I. .
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul M. ui P. susține recursul formulat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și în temeiul art.385 ind.15 pct. 2 lit. d C.p.p., solicită admiterea acestuia, casarea sentinței penale nr. 950 din_ pronunțată de Judecătoria Cluj-Napoca în ceea ce privește modul greșit de soluționare a laturii penale, în concret modul greșit de individualizare a pedepsei aplicate de către prima instanță și rejudecând cauza, solicită a se pronunța condamnarea inculpatului B. J. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1 si 3 Cod penal, cu înlăturarea circumstanțelor atenuante prev. de art.74 lit. a C.p., la pedeapsa închisorii, stabilită în limitele legale de la 6 la 12 ani închisoare, pedeapsă care solicită a fi aplicată într-un cuantum sporit față de cel aplicat de către prima instanță de judecată. În motivarea acestei solicitări,
învederează că inculpatul a comis o infracțiune de înșelăciune cu un prejudiciu deloc neglijabil cauzat prin vânzarea unui buldoescavator pentru suma de aproximativ un miliard lei vechi, deși acel bun l-a vândut anterior unei alte persoane. În aceste condiții, apreciază că o pedeapsă de numai 5 luni închisoare, cu reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante, este nepotrivită și nu poate realiza scopul pedepsei.
În concluzie, apreciază că se justifică a se aplica față de inculpat o pedeapsă mai severă, cu menținerea suspendării condiționate a executării acesteia, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului.
Apărătorul inculpatului solicită a se respinge recursul promovat de către Parchet, sentința recurată fiind întemeiată, iar pedeapsa și modalitatea de executare a pedepsei corect apreciate și aplicate.
Referitor la reținerea circumstanțelor atenuante, arată că legea penală sancționează comportamentul infracțional, dar acordă și anumite beneficii atunci când acest comportament infracțional lipsește. Opinează că dispozițiile art.74 lit. a
C.p. se referă la un comportament social care nu a fost sancționat din punct de vedere penal, mai ales având în vedere faptul că Ministerul Public este de acord cu modalitatea de executare a pedepsei.
Prin urmare, solicită respingerea recursului promovat de către Parchet și menținerea sentinței atacate, dispunând totodată cu privire la onorariul din fondurile M. ui Justiției.
C U R T E A
Prin sentința penală nr.950 din data de 17 septembrie 2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. -N. , în temeiul art. 215 alin. 1 și 3 din Codul penal cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a din Codul penal raportat la art. 76 alin. 1 lit. e teza I din Codul penal a fost condamnat inculpatul B. J., fiul lui J. și Estera, născut la data de_ în C. -N., jud. C., cu domiciliul în comuna B.
, nr. 305, bl. J, ap. 17, jud. C., cetățenie română, studii medii, căsătorit, doi copii minori, muncitor necalificat la SC Clauconstruct SRL Marghita, fără antecedente penale, CNP 1., posesor al CI seria KX nr. 4., la o pedeapsă de 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal s-a interzis inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal.
În temeiul articolului 81 și articolului 82 din Codul penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani 5 luni și în temeiul articolului 359 din Codul de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.
S-a constatat că partea vătămată B. I. I. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 91.665 lei.
În temeiul art. 14, al art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 998 și următoarele din Codul civil s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă B. I. I. și inculpatul a fost obligat la plata în favoarea părții civile a sumei de 91.665 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În temeiul art. 191 alin 1 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă cheltuielile efectuate în cursul urmăririi penale, iar 300 lei cheltuielile efectuate pe parcursul cercetării judecătorești.
În temeiul art. 189 Cod procedură penală onorariul apărătorului desemnat din oficiu av. Percsi Clara A., în sumă de 200 lei, se avansează din FMJ.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că fapta inculpatului B. J. care, în data de_, a indus-o în eroare pe partea vătămată B. I. I. cu prilejul vânzării către acesta a unui buldoescavator marca Farmec, tipul 860 prin
prezentarea ca adevărată a unui fapt mincinos - respectiv că ar fi proprietarul bunului vândut, cauzând părții vătămate un prejudiciu în valoare de 91665 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin 1 și 3 Cod penal
La individualizarea pedepsei instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prescrise de art. 72 Codul penal, respectiv dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în cadrul art. 215 alin. 1, 3 din Codul penal (de la 6 luni la 15 ani închisoare), gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, modul și împrejurările concrete ale comiterii acesteia, precum și persoana inculpatului.
S-a reținut că acest inculpat este cercetat penal și judecat pentru prima dată, astfel cum a rezultat din fișa de cazier atașată la dosar, nu a suferit nicio condamnare până în prezent și a manifestat o atitudine de asumare parțială a responsabilității comiterii faptei pe parcursul urmăririi penale.
La stabilirea cuantumului pedepsei instanța a reținut, în temeiul articolului 74, litera a, din Codul penal, cu titlul de circumstanță atenuantă judiciară conduita bună înainte de săvârșirea faptei, așa cum rezultă din lipsa antecedentelor penale. Odată reținută circumstanța atenuantă judiciară, instanța a fost obligată să îi acorde și eficiență legală în temeiul articolului 76, litera e teza I din Codul penal, conform căruia, când minimul special al pedepsei închisorii este de 3 luni sau mai mare, pedeapsa se coboară sub acest minim, până la minimul general sau se aplică o amendă care nu poate fi mai mică de 250 lei.
Având în vedere faptul că inculpatul nu a efectuat până în prezent vreun demers pentru recuperarea prejudiciului, instanța a considerat insuficientă aplicarea unei amenzi penale pentru atingerea scopului educativ al pedepsei, astfel că s-a orientat spre pedeapsa închisorii, mai exact spre maximul permis de noile limite aplicabile în prezenta cauză (15 zile - 6 luni închisoare).
A apreciat că pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune o pedeapsă de 5 luni închisoare este aptă de a asigura deopotrivă constrângerea inculpatului, cât și atenționarea acestuia asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor.
Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, având în vedere faptul că inculpatul a avut o atitudine de cooperare cu organele de cercetare și de urmărire penală și că a manifestat regret față de fapta săvârșită, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia în regim de detenție și constatând îndeplinite celelalte două condiții impuse de articolul 81, literele a și b din Codul penal pentru aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 ani 5 luni închisoare.
Împotriva sentinței a declarat recurs Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
În susținerea recursului s-a criticat modul greșit de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B. J. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1 și 3 C. pen.
S-a apreciat că inculpatul a comis o infracțiune de-înșelăciune cu un prejudiciu deloc neglijabil de aproximativ un miliard lei veche, prejudiciu față de care o pedeapsă de 5 luni închisoare nu poate realiza scopul acesteia.
Examinând sentința atacată din perspectiva motivelor de recurs invocate, precum și, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel cum prevede art.3856alin. 3 C. pr. pen., Curtea reține următoarele:
În mod temeinic, prima instanță a reținut, în baza administrării tuturor probelor necesare în vederea aflării adevărului că inculpatul intimat B. J., în 6 august 2008 a vândut părții vătămate B. I. I. un buldoexcavotor marca
Farmec, tipul 860, susținând în mod mincinos că ar fi proprietarul acestuia, încasând suma 91.665 lei, faptă ce se încadrează în infracțiune de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin.1 și 3 C. pen., pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 15 ani.
La individualizarea pedepsei însă greșit prima instanță a reținut circumstanțe atenuate prev. de art. 74 alin.1 lit. a C. pen., pe motiv că acesta nu avea antecedente penale. Simpla absență a antecedentelor penale nu denotă conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii, deoarece nu a fost confirmată și ulterior comiterii faptei, acesta mutând-se la adrese necunoscute, fără a anunța organele judiciare; din fișa cazier rezultă că de 2 ori în cursului anului 2011 a fost scos de sub urmărire penală și sancționat cu amendă administrativă pentru mai multe infracțiuni la regimul circulație pe drumurile publice.
Așa fiind, Curtea va admite recursul parchetului în baza art. 38515pct.1 lit. d
C. pr. pen., va casa parțial sentința atacată, va înlătura circumstanțele atenuante și va condamna pe inculpat la un an închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1 și 3 C. pen.
La individualizarea pedepsei,Curtea a ținut seama că inculpatul nu a efectuat nici un demers pentru recuperarea prejudiciului și nu s-aprezentat în fața instanțelor de judecată.
Având în vedere lipsa condamnărilor anteriore, va menține modalitatea de executare a pedepsei stabilite de către prima instanță, suspendând condiționat executarea pedepsei pe durata unei termen de 3 ani.
Va menține restul dispozițiilor sentinței atacate. Văzând și disp. art. 192 alin.2 C. pr. pen.
PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-NAPOCA împotriva sentinței penale nr.950/_ a Judecătoriei C. N., pe care o casează cu privire la greșita reținere a circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului B. J. și cuantumul pedepsei aplicate și rejudecând:
Condamnă pe inculpatul B. J., fiul lui J. și Estera, născut la data de_ în C. -N., jud. C., cu domiciliul în comuna B., nr. 305, bl. J, ap. 17, jud. C., CNP 1., la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev.de art.215 alin.1 și 3 C.pen.
În temeiul articolului 71, aliniatul 2 din Codul penal interzice inculpatului dreptul prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal.
În temeiul articolului 81 și articolului 82 din Codul penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani și în temeiul articolului 359 din Codul de procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor articolului 83 din Codul penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul articolului 71, aliniatul 5 din Codul penal suspendă executarea pedepsei accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut la articolul 64, litera a teza a II-a din Codul penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei onorariu avocațial pentru apărătorul desemnat din oficiu al inculpatului, av. Bîcu A., sumă ce se va plăti din FMJ.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
C. I. C. M. C. I.
GREFIER,
B. H.
Red.C.V./dact.V.R.
2 ex./_
Jud.fond:A. D. M.
← Decizia penală nr. 70/2013. Înșelăciune | Decizia penală nr. 1/2013. Delapidare → |
---|