Decizia penală nr. 1/2013. Delapidare

R O M Â N I A TRIBUNALUL CLUJ SECȚIA PENALĂ DOSAR NR._

Cod operator de date cu caracter personal: 3184

DECIZIA PENALĂ NR.1/A/2013

Ședința publică din data de 9 ianuarie 2013 Instanța constituită din: PREȘEDINTE: M. L. JUDECĂTOR: SS

GREFIER: M. S.

S-a luat spre examinare apelul declarat de condamnata G. S. -M.

, împotriva sentinței penale nr.154/_ pronunțată de Judecătoria Cluj- Napoca în dosarul nr._, cauza având ca obiect delapidare.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta-

condamnată G. S. -M., asistată de apărător desemnat din oficiu, av. Pușcă A. -E., cu delegație la dosar.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat

de procuror D. MĂCIUCĂ-PROD. .

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța întreabă participanții dacă au cereri de formulat sau excepții de invocat.

Reprezentanta M. ului Public și apărătorul condamnatului arată că nu

au cereri de formulat și nici excepții de invocat.

Instanța invocă din oficiu excepția tardivității apelului declarat de condamnata G. S. -M. și acordă cuvântul părților.

Reprezentanta M. ului Public solicită admiterea excepției invocate de instanță.

Apărătorul condamnatei, având în vedere că pronunțarea sentinței atacate a avut loc în anul 2004, iar calea de atac a fost exercitată în 2012, solicită respingerea apelului ca tardiv formulat.

Condamnata G. S. -M., având cuvântul pe excepție, lasă la aprecierea instanței.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția tardivității apelului invocată din oficiu.

T R I B U N A L U L

Prin sentința penală nr.154/_ a Judecătoriei Cluj-Napoca s-a dispus condamnarea inculpatei G. S. -.M. la pedeapsa de 8 luni închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prev. de art.215/1 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și art.76 lit.a, c C.pen., art.76 lit.d C.pen.

În baza art.81, 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni.

În baza art.359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art.83 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art.1 din Legea nr.543/2002 s-a constatat grațiată în întregime pedeapsa.

S-a atrasa atenția inculpatei asupra prevederilor art.7 din Legea nr.543/2002 privind revocarea beneficiului grațierii.

Totodată, a fost condamnată inculpata G. S. -M. la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.290 C.pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. și art.76 lit.a, c C.pen., art.76 lit.e C.pen.

În baza art.81, 82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 2 luni.

În baza art.359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art.83 C.pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei.

În baza art.33 lit.a C.pen. s-a constatat că infracțiunile săvârșite de inculpată sunt concurente.

În baza art.14 și 346 C.pr.pen. inculpata a fost obligată să plătească părții civile S.C. "Cominou Amanet"; S.R.L. Cluj-Napoca despăgubiri civile în sumă de 52.384.669 ROL.

În baza art.14 și 348 C.pr.pen. s-a dispus desființarea înscrisurilor (contracte de amanet) falsificate de către inculpată.

În baza art.191 C.pr.pen. inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.800.000 ROL.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență că, în perioada ianuarie - iunie 2002, în calitate de casier-gestionar la S.C. "Cominou- Amanet"; S.R.L. Cluj-Napoca, angajată în baza unui contract de muncă, inculpata G. S. -M., în mod repetat, și-a însușit din gestiune suma totală de 23.490.883 lei, iar pentru a justifica lipsa banilor a întocmit 6 contracte de amanet fictive.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, la data de_ , inculpata

G. S. -M., care a arătat că sentința atacată este nelegală, întrucât s-au încălcat dispozițiile art.I din Legea nr.543/2002, care prevăd că sunt excluse de la grațiere condamnările pentru infracțiunile prev. de art.215 C.pen. și art.290 C.pen.

Prin decizia penală nr.1751/_ a Curții de Apel Cluj, în baza art.42 C.pr.pen. coroborat cu art. XXIV din legea nr.202/2010 a fost recalificată calea de atac promovată de inculpata G. S. -M. împotriva sentinței penale sus- menționate, ca fiind apel și s-a declinat competența de soluționare a acestuia în favoarea T. ului Cluj.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel, a actelor de la dosar, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul reține următoarele :

Potrivit art.363 C.pr.pen. termenul de apel este de 10 zile și el curge de la pronunțare pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțarea hotărârii, respectiv de la comunicarea copiei de pe dispozitiv pentru partea care a lipsit atât la dezbateri, cât și la pronunțare.

În cauză, termenul de apel a început să curgă la data de_ (data comunicării hotărârii - f.29 din dosarul nr.10542/2003 al Judecătoriei Cluj- Napoca), el împlinindu-se la data de_, când hotărârea atacată a rămas definitivă. Inculpata a declarat apel numai la data de_, depășind astfel cu mai mult de 8 ani termenul prevăzut în mod imperativ de lege, fără a invoca vreo cauză temeinică de împiedicare în sensul dispozițiilor art.364 C.pr.pen.

Față de cele menționate mai sus, în baza art.379 pct.1 lit.a C.pr.pen. tribunalul urmează să respingă ca tardiv apelul declarat de inculpata G. S. -

M., împotriva sentinței penale nr.154/2004 a Judecătoriei Cluj-Napoca. Conform art.189 C.pr.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de

200 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Pușcă A. -E. ), care se va avansa din F.M.J.

Potrivit art.192 alin.2 C.pr.pen. inculpatul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, din care 200 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

PENTRU ACESTE M. IVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge ca tardiv apelul declarat de inculpata G. S. -M. , fiica lui

E. și M., născută la data de_ în Cluj-Napoca, jud. Cluj, deținută în prezent în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr.154/_ a Judecătoriei Cluj-Napoca.

Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei reprezentând onorariul avocațial din oficiu (cuvenit av. Pușcă A. -E. ), care se avansează din F.M.J.

Obligă inculpata să plătească în favoarea statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel, din care 200 lei reprezintă onorariul avocațial din oficiu.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunțată în ședința publică din data de 9 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

GREFIER

M. LS

S.

M. S.

Red. M.L./B.C./3 ex. Jud. fond: A. Ț.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Decizia penală nr. 1/2013. Delapidare